Anul a început cu anunţul de schimbare a conducerii BCR, cu cinci vicepreşedinţi executivi noi aduşi de Erste şi cu un nou preşedinte executiv – cehul Tomá Spurn , care şi-a început mandatul în aprilie. Olandezul Henk Paardekooper, numit la finele lui 2011 de britanicii de la RBS la conducerea filialei din România, şi-a început şi el mandatul tot în aprilie. În aceeaşi perioadă, Banca Italo-Romena primea un nou director general, Paolo Mariani. La finele lui mai, Bancpost anunţa că acţionarii au numit un nou CEO, Anthony Hassiotis.În iunie, grupul olandez ING făcea cunoscut că din septembrie, polonezul Michal Szczurek îl va înlocui pe Mişu Negriţoiu la şefia ING România. Turcii de la Garanti Bank l-au numit, la începutul lui iulie, pe Ufuk Tandogan ca nou director general pentru filiala din România, iar Benoît Catel, francezul numit în mai la conducerea Volksbank România, şi-a început mandatul în iulie. Banca Transilvania nu a anunţat încă un succesor al lui Robert Rekkers, plecat din funcţie în ianuarie. În fine, săptămâna trecută, francezii de la Société Générale au făcut o nouă nominalizare pentru funcţia de director general al BRD, în persoana lui Philippe Lhotte, şeful filialei din Bulgaria a SocGen, cu mandat de la 1 septembrie, după ce Alexandre Maymat, desemnat în urmă cu patru luni, a anunţat că se retrage din motive personale.
Aceste schimbări nu spun nimic, în sine, despre băncile respective: e vorba despre instituţii cu acţionari, strategii şi bilanţuri sensibil diferite, iar întâmplător majoritatea celor de mai sus chiar au avut profit în ultimul an. Faptul că nouă bănci îşi schimbă şefii în jumătate de an şi faptul că în unele cazuri e vorba de executivi care îi înlocuiesc pe precedenţii după doar unu-doi ani de mandat ilustrează însă tensiunile dintr-un sistem ce trebuie să facă faţă simultan problemelor din economia românească şi cerinţelor acţionarilor, mai ales acolo unde acţionarii provin din ţări grevate de criza datoriilor.
Din primul punct de vedere, sistemul în ansamblu a încheiat anul trecut cu o pierdere de 100 mil. euro (RAS), iar primul trimestru din 2012 a consemnat un profit de 31 mil. euro (IFRS), la jumătate faţă de cel din ianuarie-martie 2011, în condiţiile creşterii provizioanelor şi ale unei rate a creditelor neperformante care a ajuns la 16%. Din al doilea punct de vedere, eforturile de restructurare din Europa s-au simţit la noi prin reducerea expunerii primelor nouă bănci locale cu acţionariat străin (2,1 mld. euro în primele patru luni). Dacă fuziunea grupurilor elene EFG cu Alpha, care ar fi atras la noi fuziunea între Bancpost şi Alpha Bank, a eşuat, au avut loc în schimb alte mişcări: vânzarea din aprilie către fondul american PineBridge a MKB Romexterra, parte a grupului ungar MKB, preluarea Emporiki România sub umbrela acţionarului Crédit Agricole, în iunie, sau proaspăt anunţata intenţie a statului grec de a vinde ATEBank, prezentă şi în România.
Pentru Banca Italo-Romena, sucursală a grupului italian Veneto Banca, noul director general Paolo Mariani spune că va avea loc o consolidare a afacerilor de bază, vizând segmentul IMM, al profesiilor liberale şi al firmelor italiene din România, precum şi o abordare nouă a clienţilor persoane fizice, cu o nouă ofertă de produse şi servicii ce va fi lansată în lunile următoare şi cu o promovare mai agresivă, având în vedere că banca are în România doar 22 de unităţi în ţară. “Pentru IMM avem în vedere noi linii de credit pentru investiţii şi pentru susţinerea activităţii curente, carduri de credit business, produse de economisire, leasing instrumental, auto şi imobiliar. Pentru persoane fizice vom propune produse de economisire noi, carduri de credit cu facilităţi suplimentare, credite pentru finanţarea cheltuielilor de asistenţă medicală şi credite pentru finanţarea studiilor”, afirmă Mariani.
El admite însă că tendinţa de creştere a creştere a creditelor neperformante se menţine şi că “există foarte puţină cerere de credite pentru investiţii noi”, din cauza “neîncrederii în viitor” a companiilor, iar investiţiile noi sunt concentrate în afacerile din agricultură şi din energia regenerabilă, despre care apreciază că la ora actuală au probabil cel mai mare potenţial. În vârstă de 51 de ani, absolvent de Drept, bancherul este fostul şef al Carifac (Cassa di risparmio di Fabriano e Cupramontana SpA), membră a Veneto Banca. A venit în România împreună cu încă doi directori numiţi de Veneto Banca – directorul comercial Roberto Broggini şi directorul direcţiei de credite, Lucio Boato.
În opinia lui Mariani, România e o piaţă cu perspectivă pentru orice bancher care a venit aici pentru afaceri pe termen lung, pentru că avem mult mai puţine probleme fiscale decât alte ţări, iar “fenomenele specifice legate de tinereţea pieţei” vor evolua spre o maturizare a economiei ce va fi condiţionată însă de o maturizare a industriei, care “să producă mai puţin pentru alţii şi să se axeze mai mult pe mărci proprii”. Banca Italo-Romena avea la sfârşitul anului trecut ac¬tive de 4,2 mld. lei (cca 1 mld. euro), fonduri proprii de 37,3 mil. lei şi se situa pe locul 17 în sistem, cu o cotă de 1,2%. Banca a făcut constant profit în România, inclusiv anul trecut (cca 5 mil. euro).
La cârma unei bănci care a încheiat, în schimb, ultimii doi ani cu pierdere a venit Benoît Catel, noul preşedinte al Volksbank România. Catel are 50 de ani şi a fost anterior preşedintele filialei din Reunion a grupului francez Banque Populaire Caisse d’Epargne (BPCE), care deţine 24,5% din acţiuni, alături de grupul austriac Volksbank şi de DZ Bank/WGZ Bank din Germania. În primul trimestru din 2012, pierderea brută a băncii a fost de 7,8 mil. euro, în scădere cu cca 20% faţă de ianuarie-martie 2011.
Prioritatea anunţată de Catel este redresarea băncii, prin trecerea de la modelul axat aproape exclusiv pe creditare ipotecară spre un model de bancă de retail pentru clasa de mijloc, cu un management sănătos al riscului, cu renovarea şi folosirea la capacitate maximă a reţelei celor 133 de unităţi, cu investiţii în canalele electronice de vânzare şi reducerea raportului dintre credite şi depozite, ajuns anul trecut la 550%. “Nu este o strategie cu termen de 12-24 de luni, ci pe termen lung”, spune prudent Catel, care comentează perspectiva unei posibile vânzări a băncii, pe urmele celorlalte filiale din Est ale Volksbank, apreciind că “banca trebuie oricum să se redreseze, indiferent cine vor fi acţionarii în următorii trei ani; pentru ca o bancă să fie atractivă pentru un posibil cumpărător, trebuie să devină mai întâi eficientă, bine administrată şi profitabilă”.
La sfârşitul lui 2011, banca avea active de 17,7 mld. lei (cca 4,2 mld. euro) şi o cotă de piaţă de 5%, ocupând locul al şaptelea în sistem. “Avantajul nostru este că suntem undeva la mijloc pe o piaţă unde pe de o parte este un grup de competitori mari, iar de cealaltă parte sunt o mulţime de bănci mici care se luptă între ele. Piaţa este încă deschisă, clienţii migrează de la o bancă la alta, iar încrederea lor se poate recâştiga în timp cu succes dacă dovedeşti în mod consecvent transparenţă şi corectitudine în relaţia cu ei”, afirmă Catel.
Pentru el, ca bancher, problema nu ţine de piaţa românească, ci de incertitudinea din zona euro, de care depinde şi soarta băncilor de pe continent. Cel mai probabil, actuala dispută dintre statele nordice şi cele sudice se va tranşa în favoarea acestora din urmă, iar povara datoriilor va fi în cele din urmă împărţită prin crearea de euroobligaţiuni comune, înainte de perfectarea uniunii fiscale dorite de Germania, apreciază francezul. “Momentul când criza se va încheia cu adevărat este însă greu, foarte greu de întrevăzut.”
