Tag: America

  • Mallurile americane, în cădere liberă

     Între anii 2010 – 2016, vânzările Amazon din America de Nord au crescut de cinci ori, de la 16 miliarde de dolari, până la 80 de miliarde de dolari. Veniturile retailerului Sears de anul trecut au fost, însă, de aproximativ 22 de miliarde de dolari. Conform rapoartelor de specialitate, jumătate dintre gospodăriile din SUA sunt acum abonate la Amazon. Dar povestea completă nu se rezumă doar la tentaculele crescânde ale companiei Amazon.  Cumpărăturile online au intrat pentru o lungă perioadă de timp în categoria mass-media şi divertisment, iar oamenii cumpărau cel mai des cărţi sau muzică. Dar politicile facile de returnare au făcut din online un mediu de cumpărături ieftin, uşor şi fără riscuri pentru consumatorii de îmbrăcăminte, care acum reprezintă cea mai vastă categorie de e-commerce. Succesul start-up-urilor precum Casper, bonobo sau Warby Parker (care vând paturi, haine şi, respectiv, pahare), au forţat comercianţii cu amănuntul din magazinele fizice să implementeze oferte similare. Mai mult, cumpărăturile efectuate cu telefonul mobil, cândva o experienţă greoaie, începe să devină din ce în ce mai uşoară datorită aplicaţiilor şi portofelelor mobile. Din 2010, comerţul realizat prin intermediul telefonului mobil a crescut de la 2% din totalul cheltuielilor digitale până la 20%. 

    Oamenii obişnuiau să facă mai multe călătorii până la un magazin înainte de a cumpăra un produs scump, ca de exemplu o canapea. Mergeau o dată pentru a testa piaţa, încă o dată pentru a restrânge plaja de opţiuni şi, în final, pentru a alege şi cumpăra produsul. În timpul fiecărui drum, cumpărătorii sunt pasibili de a face o mulţime de alte achiziţii mai mici, produse de care nu au neaparat nevoie. Astăzi, însă, mulţi consumatori pot face toate aceste aranjamente online, ceea ce înseamnă mai puţin timp pierdut prin centre comerciale şi mai puţine achiziţii accidentale din magazinele adiacente. Însă creşterea e-commerce-ului nu numai că mută vânzările individuale în on-line, ci construieşte, de asemenea, noi obiceiuri de cumpărături. 

  • O nouă criză în America: toate mall-urile sunt în pericol de dispariţie

    De la strip mallurile din mediul rural până la cele de pe bulevardul Manhattan, au fost doi ani dezastruoşi pentru retailul american. Nouă falimente au fost înregistrate în retail de-a lungul anului 2017, mai multe decât în 2016. Nume grele precum J.C. Penney, RadioShack, Macy şi Sears au anunţat, fiecare, că închid peste 100 de magazine. Sports Authority a fost lichidată, iar Payless şi-a declarat falimentul. În ultimele săptămâni, stocurile mai multor companii de îmbrăcăminte au atins minimul din ultimii ani, inclusiv Lululemon, Urban Outfitters, American Eagle.

    Ralph Lauren a anunţat că îşi închide magazinul Polo, unul dintre cele mai populare magazine de pe Fifth Avenue, la fel ca multe alte branduri care au abandonat bulevardul mărcilor de lux. O recesiune profundă ar putea explica acest nivel de extincţie pentru retaileri mari, însă rezultatele nu confirmă fenomenul. PIB-ul a crescut continuu timp de opt ani, preţurile gazelor naturale sunt mici, şomajul este sub 5%, iar ultimele 18 luni au fost o perioadă excelentă pentru americanii cu venituri mici şi mijlocii, care au cunoscut creşteri salariale consistente.

    Aşadar, ce se întâmplă? De fapt, cheltuielile globale din retail continuă să crească în mod constant, chiar dacă nu accelerat. Numeroase tendinţe –  precum creşterea fenomenului e-commerce, suprafurnizarea mallurilor, precum şi efectele surprinzătoare ale restaurantului „renascentist” (care se axează pe emoţii – n.red.) – au contribuit la schimbarea stilului americanilor de a face cumpărături. Există o serie de explicaţii ale dispariţiei magazinelor fizice din America.

    În primul rând, oamenii folosesc din ce în ce mai mult mediul online pentru a face cumpărături. 

    Cea mai simplă şi mai concretă explicaţie pentru dispariţia magazinelor fizice este că Amazon şi alte companii asemănătoare „mănâncă” din ce în ce mai mult din segmentul de retail. Între anii 2010 şi 2016, vânzările Amazon din America de Nord au crescut de cinci ori, de la 16 miliarde de dolari până la 80 de miliarde de dolari. Veniturile retailerului Sears de anul trecut au fost, însă, de aproximativ 22 de miliarde de dolari. Conform rapoartelor de specialitate, jumătate dintre gospodăriile din SUA sunt acum abonate la Amazon. Dar povestea completă nu se rezumă doar la tentaculele crescânde ale companiei Amazon.

    Cumpărăturile online au fost pentru o lungă perioadă de timp axate pe categoria mass-media şi divertisment, iar oamenii cumpărau cel mai des cărţi sau muzică. Dar politicile facile de returnare au făcut din online un mediu de cumpărături ieftin, uşor şi fără riscuri pentru consumatorii de îmbrăcăminte, care acum reprezintă cea mai vastă categorie de e-commerce. Succesul start-up-urilor precum Casper, bonobo sau Warby Parker (care vând paturi, haine şi, respectiv, pahare), a forţat comercianţii cu amănuntul din magazinele fizice să implementeze oferte similare. Mai mult, cumpărăturile efectuate cu telefonul mobil, reprezentau o experienţă greoaie, care începe să devină din ce în ce mai facilă datorită aplicaţiilor şi portofelelor mobile. Din 2010, comerţul realizat prin intermediul telefonului mobil a crescut de la 2% din totalul cheltuielilor digitale până la 20% în prezent. 

    Oamenii obişnuiau să facă mai multe călătorii până la un magazin înainte de a cumpăra un produs scump, ca de exemplu o canapea. Cei mai mulţi mergeau o dată pentru a testa piaţa, încă o dată pentru a restrânge plaja de opţiuni şi, în final, pentru a alege şi cumpăra produsul. În timpul fiecărui drum, cumpărătorii sunt predispuşi să facă o mulţime de alte achiziţii mai mici, produse de care nu au neapărat nevoie. Astăzi, însă, mulţi consumatori pot face toate aceste demersuri în mediul online, ceea ce înseamnă mai puţin timp pierdut prin centre comerciale şi mai puţine achiziţii accidentale din magazinele adiacente.

    Va exista dintotdeauna loc pentru magazinele fizice, pentru acei oameni care vor să analizeze produsele în showroomuri strălucitoare, să atingă ţesăturile, materialele etc. Însă creşterea e-commerce-ului nu numai că mută vânzările individuale în on-line, ci construieşte, de asemenea, noi obiceiuri de cumpărături.

    O altă explicaţie oferită de specialiştii în retail este faptul că America a construit prea multe malluri. În America există astăzi aproximativ 1.200 de malluri. Într‑un deceniu, ar putea ajunge la aproximativ 900, iar asta nu înseamnă chiar „moartea mallurilor“. Însă, cu siguranţă, este un declin inevitabil. Între 1970 şi 2015, numărul de malluri din SUA a crescut de două ori mai mult decât numărul populaţiei, conform Cowen Research. Suprafaţa închiriabilă brută dintr-un centru comercial este cu 40% mai mare pe cap de locuitor decât suprafaţa de shopping a Canadei, de cinci ori mai mare decât a Marii Britanii şi de 10 ori mai mare decât a Germaniei.

    Criza a făcut ca numărul de vizite la malluri să scadă cu peste 50% între 2010 şi 2013, potrivit firmei de cercetare imobiliare Cushman and Wakefield, iar de atunci au continuat să scadă în fiecare an. Într-o lungă şi detaliată lucrare cu privire la dispariţia magazinelor, analiştii de la Cowen Research au oferit mai multe motive pentru „dezintegrarea structurală“ din malluri, în urma crizei. În primul rând, creşterea costurilor de îngrijire a sănătaţii restrânge cheltuielile de consum pe lucruri ce suportă aşteptare, cum ar fi hainele. În al doilea rând, criza a lovit în brandurile care au mizat pe sigla iconică, cum ar fi Hollister şi Abercrombie, care au prosperat între anii 1990 şi 2000, atunci când popularitatea în liceu era definită de dimensiunea logo-ului inscripţionat pe tricou. În al treilea rând, consumatorii au devenit vânători de chilipiruri, discounturi, pieţe de desfacere fast-fashion şi outleturi, luând astfel din cota de piaţă a marilor magazine precum Macy şi Sears.

    În cele din urmă, mallurile reprezintă „pachete de vânzare cu amănuntul”, iar atunci când pachetele sunt „dezlegate”, daunele colaterale sunt masive. Mai exact, unele magazine au clauze de „coînchiriere“ cu mallul, care le dă dreptul de a rupe contractul şi de a pleca în cazul în care un chiriaş ancoră, cum ar fi Macy, îşi  închide porţile. Aşadar, eşecul unuia sau mai multor magazine principale poate trage în jos un mall întreg.

    În al treilea rând, americanii îşi transferă cheltuielile, preferând timpul petrecut cu prietenii în locul achiziţiilor materiale. Chiar dacă fenomentul e-commerce şi supraaglomerarea spaţiilor de cumpărături au forţat mii de magazine fizice să se închidă, cum de are loc acest colaps în timp ce salariile pentru lucrătorii cu venituri mici cunosc cea mai mare creştere din 1990 încoace? În primul rând, deşi creşterea salariilor reprezintă în mod evident un lucru excelent pentru muncitori, dar şi pentru economie în ansamblu, acestea pot fi o povară pentru companiile care se bazează pe forţa  de muncă ieftină, cum ar fi magazinele ce oferă vânzare cu amănuntul. Casierii şi agenţii de vânzări din retail sunt cele mai mari două categorii de locuri de muncă din SUA, cu peste opt milioane de lucrători, iar venitul mediu pentru ambele ocupaţii este mai mic de 25.000 de dolari pe an. Recent, noile legi ale salarizării au ridicat consistent veniturile celor mai săraci muncitori, sugrumând şi mai mult retailerii, aflaţi deja sub presiunea Amazon şi companiilor din online.

    Pe de altă parte, vânzările magazinelor de îmbrăcăminte au mai avut un motiv să scadă: consumatorii şi-au „mutat” cheltuielile, renunţând la lucruri materiale precum haine şi alte obiecte, spre călătorii şi ieşiri în oraş cu prietenii. Dacă înainte de criză oamenii au cumpărat o mulţime de lucruri, cum ar fi case, mobilier, maşini şi haine, iar vânzarea cu amănuntul a crescut extraordinar de mult, ulterior lucrurile s-au schimbat. Cheltuielile pentru haine au scăzut mult, ajungând la o cotă de 20% din totalul cheltuielilor de consum în acest secol. Ce se întâmplă, de fapt? Bugetele alocate călătoriilor cresc foarte mult; gradul de ocupare a hotelurilor se află în plină expansiune. Companiile aeriene interne au înregistrat mai mulţi pasageri în fiecare an, începând cu 2010, iar în 2017 companiile aeriene din SUA au stabilit un record de 823 de milioane de pasageri.

    Creşterea consumului în restaurante este chiar mai rapidă. Din 2005, vânzările în locuri unde se serveşte mâncare şi băutură au crescut de două ori mai repede decât toate celelalte cheltuieli din retail. În 2016, pentru prima dată, americanii au cheltuit mai mulţi bani în restaurante şi baruri decât la magazine alimentare. Există, aşadar, şi o explicaţie „socială” a fenomenului numit moartea mallurilor. Mulţi tineri sunt conduşi de experienţe ce le pot oferi cele mai bune conţinuturi de viralizat în social media, de la o poză pe plajă până la unghiul perfect care să pună în valoare farfuria în care este servită cina. Chiar dacă pare nerealist, întrebările de tipul „Ce experienţă îmi va oferi cea mai populară postare pe Instagram?“ duc la acţiunile şi comportamentul celor cu vârste de peste 13 ani.

    Asta ar trebui să fie o afacere profitabilă pentru malluri, dacă priveşti din alt unghi, spune Barbara Byrne Denham, un economist senior la Reis, o firmă de analize imobiliare. Departamentul de magazine a eşuat, dar mâncarea mai bună, divertismentul de calitate, chiar şi opţiunile diversificate de fitness ar putea aduce adolescenţii şi familiile acestora înapoi în mallurile care se luptă pentru supravieţuire. În acest context, oamenii pot începe să se „rătăcească” din nou în magazinele fizice, expuse acum riscului de închidere.

    Nu există nici o îndoială că tendinţa cea mai importantă care afectează magazinele „din cărămidă” este marşul neobosit al Amazon şi al altor companii online care au activităţi în domeniu. Dar recenta criză a brandurilor din retail reprezintă atât o moştenire lăsată de criză, care a „pedepsit” brandurile bazate pe logo, ce valorifică experienţele în pofida posesiilor materiale (în special acele momente ce pot fi imortalizate pe social media) şi a dezlănţuit o epocă de aur surprinzătoare pentru restaurante.

    În cele din urmă, jurnalistul de la The Atlantic Derek Thomposon oferă şi o scurtă predicţie a ceea ce va urma să se întâmple în continuare. „Una dintre greşelile pe care oamenii le fac atunci când gândesc viitorul este să-şi imagineze că privesc actul final al piesei”, spune el. În opinia sa, cumpărăturile cu ajutorul telefonului mobil reprezintă cea mai mare transformare a retailului din ziua de astăzi. Un nou element introdus în peisaj ar putea schimba, însă, turnura evenimentelor: mai exact, maşinile care se pot conduce singure. Odată ce vehiculele autonome vor fi ieftine, sigure şi numeroase, companiile de retail şi de logistică ar putea cumpăra milioane de unităţi, transformând aceste maşini în magazine şi străzile în spaţiu imobiliar.

    Ar putea exista sute de microbuze care se conduc singure, aprovizionate cu marfă, ce colindă suburbiile zi şi noapte, pregătite a fi chemate spre casa cuiva prin intermediul smartphone-urilor. Spre exemplu, în loc să fie expus într-o vitrină pe Upper East Side, un nou brand de ceasuri de lux din 2025 s-ar putea afla într-un vehiculul autonom cu rol de showroom, care ar putea înconjura un întreg cartier, aşteptând să fie chemat la parterul unui complex rezidenţial. Retailul autonom va crea noi facilităţi, dar şi diverse impedimente în ceea ce ţine de trafic sau noi reglementări. În cele din urmă, ar putea să inspire noi strategii de afaceri.

  • Ericsson anunţă noul Head of Market pentru Regiunea Europa şi America Latină

    În trecut, Bansal a fost Head of Business Unit Network Products (iulie 2016 – martie 2017) şi Head of Business Unit Radio (mai 2014 – iunie 2016). S-a alăturat echipei Ericsson în 1995 şi a deţinut diferite poziţii de management în companie, inclusiv Head of Region South East Asia şi Oceania şi Country Manager în Indonesia şi Bangladesh.

    „Aştept cu nerăbdare să aduc experienţa mea clienţilor din Europa şi America Latină”, a spus Arun Bansal, Head of Market Area Europe and Latin America. „Noua noastră strategie şi structură organizaţională ne va permite să continuăm să oferim clienţilor tehnologii şi soluţii de înaltă performanţă în regiune.”

    Cele cinci noi delimitări în regiuni şi trei zone de business ale Ericsson vor contribui la creşterea eficienţei operaţiunilor, micşorarea timpului de lansare pe piaţă a produselor şi serviciilor, în beneficiul tuturor clienţilor.

    Regiunea Europa şi America Latină include Europa Centrală şi de Vest, Zona mediteraneană (inclusiv Magreb, Libia şi Israel), Europa de Est şi Asia Centrală (inclusiv Rusia) şi America Latină (inclusiv Caraibe).
    Ca parte a noii sale poziţii, Arun va rămâne membru al echipei executive Ericsson.
     

  • Melania Trump şi Regina Rania Iordaniei, lecţie de stil şi eleganţă la Casa Albă

    Preşedintele Trump a scris pe o reţea de socializare: ” Sunt onorat să urez bun venit regelui Abdullah al II-lea şi Reginei Rania a Iordaniei la Casa Albă. Lucrând împreună, Statele Unite ale Americii şi Iordaniei pot ajuta şi contribui la pace şi stabilitate în Orientul Mijlociu, dar şi pentru oamenii din întreaga lume”.

    Citiţi mai multe şi vedeţi imagini pe www.one.ro

  • Cum au ajuns fabricile Americii să fie invadate de roboţi ruropeni şi japonezi

    Vickers Engineering întruchipează potenţialul industriei prelucrătoare americane. Producătorul de utilaje din Michigan furnizează piese de mare precizie unor clienţi precum Toyota şi Volkswagen, cu fabrici în SUA, şi exportă în Mexic şi Canada. Numărul angajaţilor a crescut de cinci ori, iar salariul mediu s-a dublat în ultimii zece ani, după cum povesteşte directorul executiv Matt Tyler.

    Din ce se trage forţa acestui succes „fabricat în America”? Echipamentele industriale avansate nemţeşti şi japoneze. Când Vickers a cumpărat pentru prima dată roboţi industriali, în 2006, a avut de ales doar dintre modele europene şi japoneze, iar de atunci a tot cumpărat roboţi japonezi. „Nu am găsit nicio opţiune made in America”, spune Tyler.

    Vickers nu este caz unic. Problema este generală în SUA. Industria americană se automatizează într-un ritm alert, dar de această transformare profită mai ales producătorii de roboţi din alte ţări. Roboţii străini invadează fabricile americane, scrie The Wall Street Journal, explicând că SUA pierd în faţa companiilor europene şi japoneze cursa pentru fabricarea de utilaje de producţie de înaltă tehnologie necesare automatizării industriei prelucrătoare.

    În 2016, piaţa de roboţi nord-americană a stabilit un record istoric în ceea ce priveşte comenzile şi livrările, potrivit The Robotic Industries Association (RIA). Anul trecut, 34.606 de roboţi, evaluaţi la aproximativ 1,9 miliarde de dolari, au fost comandaţi de firme din America de Nord. În 2015 au fost comandaţi cu 10% mai puţine unităţi. În industria auto, creşterea a fost de 17%. De asemenea, anul trecut au fost livraţi în regiune 30.875 de roboţi, evaluaţi la 1,8 miliarde de dolari, cu 10% mai mult faţă de 2015. Livrările pentru industria auto au urcat cu 25%.

    Datele Departamentului pentru Comerţ arată că SUA au înregistrat anul trecut cu Japonia, cu Uniunea Europeană şi cu Elveţia un deficit comercial de 4,1 miliarde de dolari în ceea ce priveşte „bunuri avansate flexibile pentru industria prelucrătoare” (adică utilaje care se pot adapta rapid la diferite circumstanţe). Deficitul este de două ori mai mare ca în 2003, dar mai mic în comparaţie cu cel de 7 miliarde de dolari din 2001. Însă o mare parte a reducerii reflectă faptul că furnizorii străini de echipamente se extind în SUA şi nu indică în niciun fel o revenire a americanilor.

    Firmele americane pierd şi acasă cotă de piaţă, potrivit VDMA, un grup de lobby care reprezintă peste 3.200 de companii germane. VDMA este cea mai mare asociaţie industrialăeuropeană. În 1995, producătorii americani reuşeau să acopere 81% din cererea internă pentru echipament industrial. În 2015, de când sunt cele mai recente date, ponderea era de 63%.
    Deficitul comercial reprezintă o problemă dificilă pentru preşedintele Trump, care vrea ca SUA să producă mai mult şi să importe mai puţin. El i-a criticat pe fabricanţii de maşini, pe cei de aparate de aer condiţionat şi pe cei de utilaje agricole pentru mutarea în afara ţării a liniilor de producţiei. Companiile au răspuns trâmbiţând investiţii în fabricile americane. Însă o industrie prelucrătoare în expansiune ar cumpăra şi mai mult echipamente de la producători străini. Companiile nu au de unde alege. 

    Dacă Vickers ar putea găsi ce-i trebuie în SUA, ar alege „cu siguranţă varianta americană”, spune Tyler.

    Pe producătorii din industrie îi nelinişteşte lipsa furnizorilor americani de roboţi deoarece produsele digitalizate, miniaturizate şi personalizate ale viitorului depind din ce în ce mai mult de inovaţia din maşinile folosite pentru a le fabrica.
    O analiză pregătită în 2012 pentru preşedintele Barack Obama de Consiliul Ştiinţific concluzionează că „adevărul greu de digerat” este că SUA au rămas în urma altor naţiuni bogate în ceea ce priveşte inovarea în industrie.

    Departamentul pentru apărare, care vrea fabrici sofisticate capabile să producă un arsenal modern, a propus anul trecut măsuri care „s-o ajute pe Rosie de la sculărie (Rosie the Riveter – un prototip cultural american ce le reprezintă pe femeile Americii care au lucrat în fabrici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) să devină expertă în tehnologie, aşa cum i-a fost destinat să fie”. 

    Noble Plastics din Louisiana, un producător de piese turnate din plastic variind de la componente pentru sondele petroliere la capace pentru sticluţe cu lipici, a început în 2000 cu un utilaj de injectat, produs în  Ohio de compania americană Newbury Industries. Aşa cum se întâmplă frecvent în industria de profil, Newbury a fost cumpărată în 1996 de către o companie germană, pe care un rival din Japonia a achiziţionat-o în 2008.

    Astăzi, în interiorul a ceea ce preşedinta Missy Rogers descrie ca fiind „o clădire deloc impunătoare dintr-un oraş foarte mic”, Noble operează o reţea digitală care leagă utilaje de injectat mase plastice de la compania germană Arburg şi braţe robotice de la Fanuc, companie niponă şi liderul mondial în producţia de roboţi industriali. Reţeaua foloseşte elemente americane precum motoare şi senzori şi sisteme americane pentru proiectare şi managementul procesului, „însă Fanuc este inima sistemului nostru”, explică Rogers. Ea şi soţul ei participă adesea la târguri de tehnologie industrială pentru a sta „în fruntea haitei”. Şi caută să-i identifice pe cei mai inovatori furnizori. „Vezi aceleaşi nume şi companii în fiecare an”, de obicei din Japonia sau din Europa. „Eu vreau să cumpăr de la oamenii care încearcă mereu să-şi facă sistemele mai bune.”

    SUA dominau industria prelucrătoare de vârf în anii 1970, când cea mai modernă tehnologie era reprezentată de maşini-unelte. Detroit era atunci de departe liderul domeniului. Primul robot industrial din lume, Unimate, un colos de două tone construit la Connecticut, a fost instalat în 1961 la uzina General Motors din Trenton, New Jersey, potrivit Federaţiei Internaţionale de Robotică. GM şi Ford au testat roboţi în anii 1970. GM a intrat în parteneriat cu Fanuc în 1982.
    În anii 1980, industria prelucrătoare americană s-a prăbuşit, aproape şapte din zece producători americani de maşinile-unelte dând faliment din cauza declinului cererii, a dolarului puternic şi a erorilor de strategie.

    Declinul a continuat în acest secol, în condiţiile în care producătorii americani au o parte mai mare din operaţiuni, iar baby boomerii s-au pensionat. Retragerea producătorilor din industria manufacturieră a însemnat o cerere mai mică pentru experţi în producţie, ceea ce a accelerat delinul tehnologiei manufacturiere. 

    „În SUA a existat un exod al creierelor din sectorul tehnologiei manufacturiere”, explică Alex West, specialist la firma de consultanţă IHS Markit.

  • Cum arată una dintre cele mai bogate femei din lume. Aceasta este văduva fondatorului Apple

    Laurene Powell Jobs, în vârstă de 53 de ani, este o femeie de afaceri din America, fondator şi executiv al companiei Emerson Collective şi, de asemenea, se ocupă de trustul Laurene Powell Jobs.

    Aceasta este  văduva lui Steve Jobs, co-fondatorul Apple Inc. şi se numără printre cele mai bogate femei din lume, deţinând o avere de 20 de miliarde de dolari. Publicaţia Forbes a realizat un top al celor mai bogate femei din lume, iar Liliane Bettencourt, în vârstă de 94 de ani, este cea care-l domină, cu o avere de aproape 40 de milioane de dolari.

    Citiţi mai multe şi vedeţi imagini pe www.one.ro

  • Donald Trump a reuşit în 69 de zile ceea ce altor preşedinţi le-a luat ani de zile

    Actualul preşedinte a “reuşit” să obţină o rată de aprobare Gallup de doar 35% ieri. Doar alţi şapte preşedinţi au făcut asta decând Gallup a început să monitorizeze acest aspect (în timpul preşedinţiei lui Harry Truman – 1945-1953).

    Publicul american se pare că l-a pedepsit pe preşedinte pentru o serie de ordine executive controversate emise în primele zile ale mandatului său, dar şi din cauza faptului că nu a reuşit să elimine Obamacare, una dintre promisiunile sale din campanie.

    Dacă va reuşi să scadă sub 35% atunci va intra într-un club select alături de Lyndon B. Johnson şi Rondal Reagan.

    În cât timp au ajuns preşedinţii la o rată de aproape de 35%:

    Trump – 69 de zile
    Truman – 524 de zile
    Reagan – 741 de zile
    Carter – 851 de zile
    H.W Bush – 1283 de zile
    Nixon – 1659 de zile
    Johnson – 1725 de zile
    W. Bush – 1926 de zile

  • Donald Trump a reuşit în 69 de zile ceea ce unora dintre cei mai nepopulari preşedinţi le-a luat ani de zile

    Actualul preşedinte a “reuşit” să obţină o rată de aprobare de doar 35% ieri. Doar alţi şapte preşedinţi au făcut asta decând Gallup a început să monitorizeze acest aspect (în timpul preşedinţiei lui Harry Truman – 1945-1953).

    Publicul american se pare că l-a pedepsit pe preşedinte pentru o serie de ordine executive controversate emise în primele zile ale mandatului său, dar şi din cauza faptului că nu a reuşit să elimine Obamacare, una dintre promisiunile sale din campanie.

    Dacă va reuşi să scadă sub 35% atunci va intra într-un club select alături de Lyndon B. Johnson şi Rondal Reagan.

    În cât timp au ajuns preşedinţii la o rată de aproape de 35%:

    Trump – 69 de zile
    Truman – 524 de zile
    Reagan – 741 de zile
    Carter – 851 de zile
    H.W Bush – 1283 de zile
    Nixon – 1659 de zile
    Johnson – 1725 de zile
    W. Bush – 1926 de zile

  • “Micuţa Picasso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

  • “Micuţa Picasso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.