Tag: Amazon

  • Amazon creează 400 de locuri de muncă în Iaşi, într-un nou centru de dezvoltare

    Amazon România inaugurează noul Centru de Dezvoltare şi Tehnologie din Iaşi, creând 400 de locuri de muncă permanente care se adaugă celor 600 pe care compania le are deja în România.

    Noul sediu Amazon din România găzduieşte patru departamente: Technology Development, Compliance Operations, Retail Services şi Digital Imaging, toate fiind implicate în dezvoltarea soluţiilor tehnologice şi consolidarea operaţiunilor de pe site-ul Amazon. Amazon angajeaă de regulă ingineri şi dezvoltatori software, cercetători, analişti de business, specialişti în comerţ sau manageri de conformitate.

    „Din 2005 şi până acum, Amazon a investit la nivel local aproximativ 40 de milioane de euro şi a creat 600 de locuri de muncă. Este vorba de joburi inovatoare, cu o valoare adăugată mare pentru că vorbim despre recrutarea de ingineri software, cercetători, analişti de date sau dezvoltatori de conţinut”, a declarat Claudiu Vrînceanu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

    Amazon este prezent pe piaţa din România de 11 ani.

  • Lupta pentru o piaţă de 250 de milioane de euro

    Deşi criza economică a produs scăderi de până la 30% pe piaţa de birotică şi papetărie din România, vânzările şi-au reluat trendul ascendent şi au ajuns iar la 250 de milioane de euro. E-commerce‑ul modelează deopotrivă afacerile şi comportamentul de consum, într-o piaţă cu un ritm de creştere previzionat la 10% pentru anul în curs.

    15 septembrie este un catalizator pentru afaceri, de pildă florării, iar domeniul biroticii înregistrează toamna cel mai important vârf de vânzări. Dincolo de rulajele crescute, perioada aduce şi cele mai mari profituri pentru companiile din domeniul biroticii şi papetăriei, conform declaraţiilor reprezentanţilor firmelor de profil. „Companiile de birotică şi papetărie au cele mai mari vânzări odată cu trecerea verii, când oamenii se întorc la birouri din concediu sau când copiii încep şcoala“, declară Dan Faţi, cofondator şi acţionar al Dacris, una dintre principalele companii din domeniul biroticii şi papetăriei. Ligia Roşu,  marketing manager al Austral, completează: „Cele mai profitabile perioade ale anului sunt aferente trimestrului întâi şi trimestrului patru“. De asemenea, toate sărbătorile naţionale şi Crăciunul înseamnă pentru companiile de profil un prilej de promovare şi vânzare a articolelor personalizate.

    „După scăderea drastică a consumului din anii de criză, piaţa şi-a revenit şi continuă să crească, dar creşterea se datorează deopotrivă diversificării şi extinderii distribuţiei de noi categorii de produse destinate birourilor, cum ar fi articole de protocol, produse pentru curăţenie, echipamente de protecţie, mic mobilier etc.“, spune Dan Faţi. El adaugă că piaţa locală de birotică şi papetărie s-a dezvoltat în ultimii ani şi estimează că valoarea vânzărilor depăşeşte 250 de milioane de euro pe an. Dan Faţi arată că ritmul pieţei de papetărie se leagă strâns de evoluţia PIB–ului, iar vânzările pe acest segment au crescut constant în ultimii trei ani, ascensiunea afacerilor din domeniu fiind generată de creşterea consumului. Pe de altă parte, „evoluţia domeniului nu a înregistrat modificări notabile în ultimii ani, ritmul de creştere situându‑se undeva în jurul valorii de 5-10%“, susţine Ligia Roşu, reprezentanta Austral, care plasează vânzările anuale ale domeniului în jurul valorii de 210 milioane de euro.

    Piaţa distribuţiei de papetărie, pe care se luptă trei companii mari, RTC Proffice, Dacris şi Austral, la care se adaugă alte câteva sute de jucători de talie mică cunoaşte în prezent o creştere moderată. În condiţiile în care online-ul câştigă o pondere tot mai importantă din vânzări, iar preferinţa pentru produse ecologice este tot mai accentuată, sunt lucruri care se menţin neschimbate. De pildă, produsele vedetă în vânzări. „În topul vânzărilor se plasează hârtia şi tipăriturile executate în tipografia proprie, precum şi instrumentele de scris din gama Pilot. Preţurile pot să varieze în funcţie de calitate, funcţionalitate şi durata de viaţă a produsului“, spune Dan Faţi. Pentru produsele tipărite este imposibil de menţionat un preţ mediu, având în vedere diversitatea comenzilor şi a tipurilor de hârtie şi carton folosite, iar antreprenorul punctează că firma are capacităţi proprii de producţie cu echipamente performante, ceea ce înlesneşte practicarea unei politici de preţ competitive. Austral vinde cel mai bine markerele permanente din gama instrumente de scris, cu preţuri care pleacă de la un leu pe bucată,  hârtie pentru copiator, cu preţuri începând de la nouă lei pe top şi bibliorafturi, cel mai ieftin fiind 3 lei, spune reprezentanta companiei.

  • Amazon îşi aduce asistentul digital în Europa. Cât va costa Amazon Echo

    Amazon este gata să vândă Amazon Echo, asistentul digital, şi în afara Statelor Unite către pieţele din Marea Britanie şi Germania, informează Bloomberg.

    Produsul va fi disponibil în cele două ţări din toamnă şi se va vinde pentru 150 de lire sterline in Regatul Unit şi 180 de euro în Germania. Amazon a debutat boxa vorbitoare încă din 2014 în SUA şi a fost bine primit de public. Amazon Echo răspunde la comenzi, poate reda muzică, comanda obiecte de pe Amazon. Clienţii pot interacţiona cu cilindrul spunând “Alexa” apoi o comandă precum “Cum va fi vremea azi?”

    “În urmă cu cinci ani ne-am propus un lucru măreţ: să construim un computer în cloud ce poate fi controlat doar cu vocea. Creierele noastru sunt foarte bune la a înţelege contexte, dar computerele nu”, a spus Dave Limp, Vice-preşedinte senior al Amazon pentru dispozitive.

    Amazon nu a dezvăluit câte unităţi a vândut până în prezent, dar firma de cercetare Consumer Intelligence Research Partners LLC a estimat că până acum au fost vândute 3 milioane de produse.

  • Amazon îşi aduce asistentul digital în Europa. Cât va costa Amazon Echo

    Amazon este gata să vândă Amazon Echo, asistentul digital, şi în afara Statelor Unite către pieţele din Marea Britanie şi Germania, informează Bloomberg.

    Produsul va fi disponibil în cele două ţări din toamnă şi se va vinde pentru 150 de lire sterline in Regatul Unit şi 180 de euro în Germania. Amazon a debutat boxa vorbitoare încă din 2014 în SUA şi a fost bine primit de public. Amazon Echo răspunde la comenzi, poate reda muzică, comanda obiecte de pe Amazon. Clienţii pot interacţiona cu cilindrul spunând “Alexa” apoi o comandă precum “Cum va fi vremea azi?”

    “În urmă cu cinci ani ne-am propus un lucru măreţ: să construim un computer în cloud ce poate fi controlat doar cu vocea. Creierele noastru sunt foarte bune la a înţelege contexte, dar computerele nu”, a spus Dave Limp, Vice-preşedinte senior al Amazon pentru dispozitive.

    Amazon nu a dezvăluit câte unităţi a vândut până în prezent, dar firma de cercetare Consumer Intelligence Research Partners LLC a estimat că până acum au fost vândute 3 milioane de produse.

  • Amazon a cumpărat compania acestui antreprenor. Acum el vrea să le fure clienţii

    Marc Lore, din New Jersey, este fondatorul şi fostul CEO al companiei Quidsi, cunoscută mai ales pentru site-ul diapers.com. Lore a concurat cu cei de la Amazon câţiva ani, până când compania lui Jeff Bezos a reuşit în 2010 să achiziţioneze pachetul majoritar de la Quidsi pentru 550 de milioane de dolari.

    Lore a mai lucrat doi ani pentru Amazon, timp în care şi-a pus la punct noul plan de afaceri. Antreprenorul vrea să reinventeze procesul de online shopping prin platforma numită Jet. Utilizatorii vor plăti o taxă anuală de 50 de dolari pe baza căreia vor primi acces la mii de oferte speciale. Discounturile, susţine Lore, vor fi de 10-15% la toate produsele de pe site.

    Similar sistemului adoptat de Costco, taxa anuală va fi singura sursă de venituri pentru Jet. Orice altă reducere se va regăsi într-un preţ mai bun pentru client. La fel ca eBay şi Alibaba, Jet va funcţiona ca o platformă pe care comercianţii să îşi poată crea magazine, concurând astfel pentru clienţi. “Pe scurt, ideea este că noi nu facem bani din tranzacţii. Nu percepem niciun fel de taxă. Toate economiile trebuie să fie ale clienţilor”, a declarat Lore pentru Bloomberg. “Vrem să construim o altfel de relaţie cu consumatorii. Când le prezentăm un produs,  nu o facem pentru că avem vreun câştig, o facem pentru că suntem că părere că oferta este una bună.”

    Un alt beneficiu adus de Jet este posibilitatea de a economisi prin livrarea mai multor produse simultan, chiar dacă ele provin de la comercianţi diferiţi. Prin acest sistem, vânzătorii împart costurile de livrare între ei, oferind un discount suplimentar cumpărătorului.

    Lore a reuşit să adune echipa cu care lansase Quidsi şi a obţinut una dintre cele mai mari finanţări pentru un startup: în faza iniţială, el a primit din partea fondurilor de investiţii peste 80 de milioane de dolari. “Ideea este impresionantă”, este de părere Patrick Lee, partener în cadrul Western Technology Investment. “Dacă Marc are dreptate în legătură cu potenţialul proiectului, va fi mult mai valoros decât Quidsi ar fi putut ajunge.”

  • Revoluţia românească în securitate cibernetică

    „Te aştepţi ca cel care apără, cum era în cazul cetăţilor, să se afle pe un deal, să aibă nişte privilegii, ori ceea ce se întâmplă în ziua de zi, contrar a ceea ce credeam noi, este că nu mai există cetăţi, toată lumea este pe câmpie, atât apărătorii, cât şi atacatorii. Prin noua tehnologie, noi ne ducem în poziţia privilegiată de a ne afla într‑un punct la înălţime, de a avea nişte privilegii pe care atacatorul nu le are“, descrie CEO-ul companiei, Florin Talpeş, pe înţelesul tuturor, tehnologia de apărare lansată recent – denumită Hypervisor Introspection (HVI) – ce va avea rolul să revoluţioneze piaţa globală a soluţiilor de securitate.

    Totodată, HVI va avea un rol important de orientare a vânzărilor companiei româneşti de securitate informatică Bitdefender spre clienţii reprezentaţi de marile corporaţii, o mişcare conformă  cu strategia companiei din ultimii ani. Astfel, dacă anul trecut, vânzările Bitdefender pe segmentul enterprise s-au dublat, orientarea pe dezvoltarea tehnologiilor de securitate pentru mari companii va permite companiei creşteri constante de două cifre pentru următorii ani. „Credem că anul viitor vânzările de enterprise le vor depăşi pe cele de consumer“, explică antreprenorul.

    Anul trecut, Bitdefender SRL (controlată integral de compania Bitdefender Holding BV din Olanda), a înregistrat o cifră de afaceri de 387 de milioane de lei, iar profitul net înregistrat a fost de 57,6 milioane de lei, în creştere cu 242% faţă de anul anterior. În continuare, vânzările sunt generate în procent de 97% de exporturi, potrivit fondatorului companiei. Compania nu publică însă şi date privind veniturile totale ale grupului, astfel că valoarea totală a businessului Bitdefender nu este cunoscută. Mare parte din profit se reinvesteşte în achiziţie, dezvoltare de piaţă sau cercetare şi dezvoltare – segment pentru care bugetul va creşte cu aproximativ 25% anul acesta, potrivit lui Florin Talpeş, care nu oferă însă informaţii exacte legate de valoarea acestor bugete.

    Noutatea adusă de tehnologia HVI constă în poziţionarea soluţiei de securitate în afara sistemului de operare, oferind acesteia privilegii sporite faţă de cele ale atacatorilor şi asigurând o protecţie superioară în combaterea campaniilor de spionaj cibernetic şi a ameninţărilor complexe persistente. Aceasta spre deosebire de ceea ce oferă în prezent tehnologiile din piaţă, care plasează soluţia de securitate la nivelul sistemului de operare, la acelaşi nivel cu un eventual atacator, oferindu-le acestora drepturi egale. Aşa că până acum „atacatorii jucau şah cu soluţiile ce apără sistemele de operare“, spune Rareş Ştefan, Chief Strategy Officer al Bitdefender.

    Tehnologia HVI a fost lansată recent în parteneriat cu Citrix, o companie multinaţională americană de softare ce furnizează servicii de virtualizare a serverelor, aplicaţiilor şi desktopului, networking, software as a service şi tehnologii de cloud computing. Aflată în top trei al furnizorilor globali de astfel de soluţii, compania a înregistrat anul trecut venituri de peste 3,2 miliarde de dolari.

    Tehnologia se adresează oricărei companii care are un centru de date, fie privat, fie public, fie mixt, bazat pe tehnologie Citrix. Spre exemplu, în cazul Amazon Web Services, hipervizorul Citrix (numit Xen) reprezintă practic tehnologia care găzduieşte toate datele clienţilor care stochează informaţii folosind acest serviciu. Noua tehnologie ţinteşte mai ales organizaţii cu centre de date mari, mare parte din aceste deservite de Citrix.  În acest context, valoarea vânzărilor pentru acest produs ar putea ajunge la 1 miliard de dolari, în doi-trei ani de zile, când vine vorba de clienţi precum Amazon de pildă, care investeşte masiv în infrastructura de virtualizare. „Costul depinde de mărimea data centerelor sau a infrastructurii pe care o întrebuinţează compania respectivă, poate să varieze între zeci de mii de dolari, până la milioane de dolari – speranţele noastre ţintesc destul de sus“, explică Talpeş.

    Bitdefender a anunţat productivizarea tehnologiei Bitdefender, prin integrarea într-un produs Citrix recent, după cinci ani şi jumătate de cercetare şi dezvoltare, potrivit fondatorilor companiei. În următoarea lună, mai mulţi clienţi majori din Fortune 100 vor adopta tehnologia, iar într-un an de zile aceasta va deveni un factor important de creştere, ajungând să reprezinte 20% din afacerile Bitdefender, potrivit lui Florin Talpeş.

    Antreprenorul spune că tehnologia are în spate o serie de patente depuse de Bitdefender şi, deşi mai mulţi jucători din industrie au încercat să aducă această  schimbare de paradigmă, nu au reuşit. „Noi credem că bariera tehnică este extrem de înaltă ca să reuşeşti proiecte de genul acesta, suntem mândri că avem numai echipe de români, de ingineri români au reuşit să o rezolve.“ 

  • Tocmai au emojionat biblia. Dar treaba când o încep?

    M-am minunat un pic că presa din România, atât de excitată de tot ce este nou şi amuzant şi trendy, a ratat, cel puţin până în momentul în care scriu acest text, ştirea cu Biblia tradusă în limba milenialilor. Care este istoria? Un ins care se identifică şi el doar printr-un emoji – „tipul cool cu ochelari de soare“ – s-a gândit că ar putea rămâne în istoria viitorilor 100 de ani dacă va traduce Biblia, şi drept urmare a programat un „traducător“ care a înlocuit în jur de 200 de cuvinte cu circa 80 de iconiţe (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor?, întreb cu o faţă de smiley). Procesul de „traducere“ a celor 66 de cărţi a luat în jur de şase luni. Rezultatul demersului „tipului cool cu ochelari de soare“ este la vânzare în magazinul iTunes, iar o variantă pentru Android va apărea în curând. Alte platforme nu sunt receptive la noua cultură, şi de aceea munca lui „cool-dude-with-sunglasses emoji“ nu va putea ajunge la clienţii Amazon, care nu permite folosirea emoticoanelor (asta nu-i un soi de limitare, de eliminare a nuanţelor? şi tocmai de la Amazon!?!, întreb din nou cu o faţă de smiley). Reacţiile, spune tipul cu ochelari de soare, au fost împărţite, unele mai amabile şi apreciative, altele mai dure. Întrebat despre nivelul scăzut de sentimente religioase pe care îl deţine tânăra generaţie, tipul cool a zis că el mizează pe răspândirea păcii (folosind desigur emoticonul cu cele două degete) şi a dragostei (emoticon inimă roşie). Dar că este „«emoticon biceps flexat»ly“, adică „strongly“, adică puternic de acord cu mesajul lui Isus.

    Aleluia, frate!, am exclamat, şi m-am uitat un pic pe traducerea Bibliei. I-aş sugera tipului cool să facă şi o traducere inversă, pentru că multe dintre emoticoanele lui nu-mi spun nimic şi drept urmare sunt lipsit de înţelepciunea tehnologizată. Nu am avut la dispoziţie varianta completă, chiar sunt curios cum arată Cântarea cântărilor sau Ecleziastul, emojionate.

    Ziceam mai sus de ceva întrebări pe care ar trebui să ni le punem. Şi vreau să spun că poate este momentul ca lumea civilizată să depăşească perioada fetişizării tinerei generaţii şi să vadă ce le oferă, în ce mediu îi formează, înainte de a-i înzestra cu virtuţi magice. Am început să mă gândesc la asta cu ceva vreme în urmă, după o întâlnire cu un grup de tineri, bine dotaţi şi bine tehnologizaţi. Şi le-am spus teoria aceea despre cum vor schimba ei lumea cu tehnologia şi cu o abordare proaspătă – credeam sincer, în acel moment, asta. Am început să am dubii în momentul în care un tânăr din grup, îngrijorat de greaua misiune ce îi aştepta, a întrebat: „Cum, ce trebuie să facem pentru a schimba lumea?“. Pai să fii tu însăţi, simplu, tânăr, inteligent, este de ajuns, îi răspund; altfel nu trebuie nimic, nici eforturi speciale, nici nopţi nedormite, nici manifestaţii în stradă.

    Problema este că atât de mult li s-a spus acestor tineri asta – şi aici am făcut şi eu o greşeală – încât întreaga generaţie s-a trezit cu o vână mesianică un pic nefondată. Nu este nimic rău în a miza pe tinereţe – chiar Business Magazin va pune pe piaţă, în zilele următoare, a 11-a ediţie a catalogului tinerilor manageri de top – dar, ca în orice demers uman, exagerarea este cât se poate de dăunătoare. Şi zic că milenialii ar trebui să înceapă, dacă tot au ajuns driverul societăţii, să se ia în serios, să priceapă că nu chiar orice lucru îţi trece prin cap înseamnă musai o idee bună şi să se apuce de treabă. Un studiu al Forrester, una dintre cele mai influente companii de cercetare din lume, intitulat chiar „The Kids Are Overrated“ identifică câteva mituri legate de mileniali şi le demontează pe rând: unul se referă la ideea că tehnologia îi face diferiţi; o bună parte dintre persoanele în vârstă au deja şi folosesc în mod curent tehnologie, un smatphone cel puţin, ceea ce îi transformă într-o grupă de consumatori la fel de importantă ca şi tinerii, pentru că sunt mai numeroşi, mai bogaţi şi mai sănătoşi decât generaţiile trecute. Din 85 de inovaţii şi tehnologii disruptive apărute în ultimii 80 de ani aşa cum le-a selectat Bloomberg Businesweek, doar 25 au apărut după 1980 – printre care CNN, PowerPoint-ul, moneda euro sau bascheţii Jordan de la Nike, şi doar şapte după anul 2000, printre care smartphone-ul, Twitter, YouTube, Facebook sau mariajul gay. Epoca de aur a inovaţiei umane a început după al doilea război mondial şi s-a terminat la începutul anilor ‘80, asta însemnând cele mai importante medicamente, care au făcut ca populaţia lumii să crească şi să trăiască mai mult, transportul aerian de masă, computerele, energia nucleară, sateliţii, agricultura industrială, pilula sau automobilul personal. Acea perioadă avea un zbor supersonic transatlantic care astăzi nu mai este. Acea perioadă a trimis un om pe Lună, azi mai există o singură naţie care are rachete ce pot duce oameni sau obiecte pe orbită, iar exploarea spaţiului se mută spre o zonă de interese comerciale. Medicamentele se înghesuie mai degrabă în zona placebo, şi oamenii mor în continuare de boli ce ar fi trebuit învinse de mult. Inovaţiile se regăsesc acum într-o zonă consumeristă, regăsindu-se într-o zonă tehnologică de masă, subţirică şi fără fond. De aia zic, e buna şi Biblia cu emoji, dar treaba când o începeţi?

  • Fondatorul Amazon crede că se poate salva planeta dacă industria grea este mutată în spaţiu

    Jeff Bezos, fondatorul celui mai mare retailer online din lume, Amazon, crede că planeta poate fi salvată prin stoparea încălzirii globale şi prevenirea consumării resurselor, dacă industria grea va fi mutată în spaţiu.

    Bezos este fondatorul Blue Origin, o companie aerospaţială privată care produce rachete ce pot fi reutilizate şi alte vehicule spaţiale, scrie Go4it.

    Blue Origin nu are printre priorităţi colonizarea planetei Marte, care se află în capul listei companiei rivale SpaceX.

    „Cred că trebuie să mutăm în spaţiu industria grea pentru a salva Pământul”, a declarat Bezos la Code Conference 2016.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O echipă de români dezvoltă robotul care vrea să devină cel mai bun prieten al copiilor

    Îşi spune Woogie şi vine de pe o altă planetă, este prietenos, dornic să înveţe, vorbeşte şi ascultă şi este dezvoltat de o echipă de români. În termeni ceva mai ştiinţifici, Woogie este un asistent personal pentru copii. „Un fel de Amazon Echo pentru copii, dotat cu algoritmi de machine learning şi inteligenţă artificială“, spune Bogdan Coman, creatorul lui Woogie.

    Confruntat cu dificultatea de a îşi învăţa copiii tabla înmulţirii, Bogdan s-a gândit că trebuie să existe o metodă mai bună, un mod mai distractiv prin care copiii pot să înveţe. „Am ajuns şi eu în postura de a-mi învăţa copiii tabla înmulţirii şi a fost o provocare. Am încercat diferite metode, am găsit şi o aplicaţie, dar nici pe aia nu o foloseau. Aşa că mi‑am zis, hai să inventez ceva care să fie cool, distractiv. Prin Woogie am decis să oferim o metodă de educaţie într-un ambalaj de ciocolată.“

    Iar ambalajul de ciocolată de care vorbeşte este un extraterestru care a ajuns pe Pământ. Ideea acestei personalităţi a venit, spune Coman, în special de la fiica lui Daria, care atunci când avea 9 ani povestea că a venit de pe altă planetă şi că vrea să cucerească Pământul. Chiar şi compania care produce robotul se numeşte Aliens by Daria.

    CE ESTE WOOGIE?

    Este un dispozitiv, un robot, cu care se poate vorbi, acesta poate răspunde şi care se adresează copiilor, dar pe care-l pot utiliza şi părinţii şi care, pe deasupra, mai şi învaţă. Dacă în urmă cu câţiva ani asistenţii personali precum Siri de la Apple înţelegeau şi făceau doar lucruri simple, acum un produs ca Echo de la Amazon poate controla cam tot ce este „smart“ într-o casă doar la o simplă comandă vocală. „Există un val de asistenţi personali hardware care se vede în depărtare. Amazon Echo este un deschizător de drumuri pentru noi. A devenit cel mai vândut produs Amazon în State, ceea ce este foarte bine pentru businessul nostru, deoarece o companie ca Amazon are puterea de a deschide o nişă.“

    Forma lui Woogie încă nu este definitivată, urmând să primească un corp în vară, însă, chiar şi aşa, poate să răspundă la orice întrebare dintre domeniile permise – fiind un produs destinat copiilor -, poate pune muzică, poate controla  dispozitive „smart“, să stingă luminile sau să controleze volumul televizorului. Însă în principal Woogie activează ca un companion al copilului, pe care-l ajută la lecţii, jucând diferite jocuri, interacţionând cu acesta şi alegând ştiri din domeniile de interes ale copilului – comic books, maşini, desene animate. Dispozitivul nu este mobil, trebuind să fie tot timpul în priză. „Vrem ca Woogie să facă parte din ecosistemul camerei, să fie un gardian al camerei, ce-l aşteaptă pe copil să vină de la şcoală. Vrem să fie ca un birou, ca o noptieră“, afirmă Coman.

    Marele avantaj al produsului este că are algoritmi de învăţare şi inteligenţă artificială. Ce înseamnă asta? Înseamnă că produsul învaţă, reţine preferinţele copilului. „Dacă o să-i spun lui Woogie «play some Metallica» de vreo 10 ori, a 11-ea oară pot să-i zic „play some music“ şi el o să-mi pună melodii de la Metallica, apoi alţi artişti din categoria rock“, spune fondatorul Woogie. Mai mult, dacă trupa a produs o nouă melodie, Woogie are grijă să-şi informeze prietenul că formaţia preferată a mai lansat un cântec.

    Deoarece este un produs pentru copii, şi maniera în care răspunde este una adecvată, una jucăuşă. „De interacţiune, de modul în care răspunde s-a ocupat o scriitoare de cărţi de copii. Woogie răspunde adaptat la nivelul copilului“, explică Coman.

    De asemenea, pentru a-l face mai atractiv pentru copii robotul vine cu mai multe sunete preînregistrate. „Vocea de robot sună destul de plat, deoarece în momentul de faţă este imposibil să dai intonaţii, nu ştie să accentueze. I-am implementat sunete preînregistrate şi Woogie ştie să facă ca maşina de poliţie, ca Salvarea, aspiratorul, şi imită animale de la el de pe planetă. Vrem să fie mai funny“, adaugă el.

    Şi ce se întâmplă dacă un copil spune ceva ce nu ar trebui? „Atunci când copilul spune ceva necuvenit, Woogie nu tace, nu-i spune că a spus ceva rău, nu spune că nu a înţeles. Răspunde în limba sa extraterestră, apoi spune că a fost dat peste cap. «Te rog frumos să repeţi ce ai zis». Dacă copilul spune în continuare lucruri necuvenite, Woogie se opreşte, apoi trimite un email părinţilor. Woogie este pârâcios“, spune Bogdan Coman.

    Un pârâcios care pe lângă faptul că îl distrează pe copil şi îi dă tot felul de informaţii, îl poate ajuta la lecţii. „Îi poate pune întrebări despre materia şcolară. Când vine de la şcoală îi spune ştirile zilei, în funcţie de interesele copilului. Preferinţele sunt setate în funcţie de vârstă (6-12) şi de sex. Am stabilit 12 paliere de interes ce au rezultat dintr-o discuţie cu un psiholog, dar şi din datele obţinute de la de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii despre ariile de interes ale copiilor“, adaugă el. Însă Woogie nu este ca un fel de al doilea profesor, ci vrea să fie mai degrabă un partener de învăţare al copilului. Se face că nu ştie anumite lucruri şi-l roagă pe copil să i le spună, să aleagă varianta corectă.

    Fotografii: -The-Bucharet’s

  • Amazon închiriază o clădire de 13.500 mp în Iaşi

    Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a închiriat clădirea UBC 5 din cadrul proiectului de birouri Palas Iaşi, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, cu o suprafaţă închiriabilă de 13.500 mp în cea mai mare tran­zac­ţie de birouri din provincie.

    La o chirie medie de 10-12 euro/mp, contractul s-ar ridica la peste 1,6 mil. euro anual, însă astfel de acorduri se semnează pe cel puţin cinci ani, astfel că tranzacţia trece de 8 milioane de euro, potrivit calculelor ZF.

    Suprafaţa închi­riată oferă suficient spaţiu pentru cel pu­ţin 1.300 de angajaţi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro