Tag: administratie

  • Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 mai

    “Pe ansamblul întregii ţări va fi o vreme în general frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Sunt temperaturi cu aproape 10 grade mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă. În ţară, va fi un cer variabil, mai mult senin, în prima parte a zilelor şi pe parcursul nopţilor. Condiţiile de ploaie vor fi extrem de reduse, ar putea să apară doar trecător ploi de scurtă durată, poate şi descărcări electrice în nordul Olteniei şi Munteniei. Cele mai multe valori de temperatură, la amiază, vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade. Sunt posibile chiar şi 30 de grade prin Oltenia, Transilvania”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Romica Jurcă, meteorolog ANM.

    În ciuda temperaturilor foarte ridicate, pe litoral, valorile termice vor fi mai scăzute, maximele fiind cuprinse între 18 şi 22 de grade.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria va majora cu 50% bugetul pentru alocaţia de hrană din spitalele din Bucureşti

    „Se aprobă majorarea cu 50% a nivelului alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. (…) Finanţarea majorării nivelului alocaţiilor se va efectua din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, iar bugetul estimat pentru acest proiect este de 5.523.000 lei. (…) Având în vedere creşterea preţurilor la mărfurile alimentare în perioada octombrie 2016 – aprilie 2018, precum şi elementele specifice alimentaţiei în cazul anumitor boli, este necesară majorarea nivelului actual alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice aflate în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti”, potrivit proiectului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce salariu câştigă un oficial de top al Băncii Transilvania

    Nicolae Petria, 64 de ani, fost preşedinte al Băncii Carpatica între 2010 şi 2015 (devenită între timp Patria Bank), candidează pentru funcţia de membru pentru următorii patru ani al consiliului de administraţie al Băncii Transilvania, poziţie care ar putea fi remunerată anul acesta cu 35.000 de lei lunar dacă va trece de votul acţionarilor şi implicit de aprobarea BNR, potrivit documentelor de pe site-ul băncii.

    „Fixarea remuneraţiei pentru administratori pentru exerciţiul 2018 la nivelul de 35.000 lei/lună pentru fiecare membru al consiliului de administraţie, respectiv 50.000 lei/lună pentru preşedintele consiliului de administraţie, precum şi stabilirea unei limite maxime procentuale din capitalurile proprii pentru remuneraţiile suplimentare (fixe şi variabile) acordate administratorilor şi directorilor, la nivelul analizat şi propus de consiliul de administraţie“, este unul dintre punctele de pe ordinea de zi a acţionarilor pentru şedinţa din 25 aprilie. Documentul nu precizează dacă este vorba despre remuneraţie brută sau netă.

  • Surse: Administraţia Donald Trump amână impunerea de noi sancţiuni împotriva Rusiei

    Casa Albă a anunţat luni că ia în considerare impunerea unor sancţiuni suplimentare asupra Rusiei în legătură cu susţinerea acordată de Moscova regimului de la Damasc.

    “Luăm în considerare impunerea unor sancţiuni suplimentare asupra Rusiei, urmând să luăm o decizie în viitorul apropiat”, a declarat purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Sarah Sanders.

  • Franţa instituie un program umanitar de 50 de milioane de euro pentru Siria

    “În faţa situaţiei umanitare, Franţa instituie un program de urgenţă în valoare de 50 milioane de euro”, a anunţat Macron pe Twitter, după o întrevedere cu un grup de organizaţii non-guvernamentale care activează în Siria.

    Fondurile vor fi alocate ONG-urilor şi agenţiilor ONU care desfăşoară activităţi în Siria, inclusiv Biroului ONU pentru Afaceri umanitare, a anunţat Preşedinţia franceză.

  • Rusia ar avea dovezi că Marea Britanie este implicată direct în atacul chimic din Siria

    “Astăzi, Ministerul Apărării a primit noi dovezi despre implicarea directă a Marii Britanii în organizarea acestei provocări în suburbia Ghuta de Est”, a declarat Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

    Potrivit oficialului rus, organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe a fost supusă presiunilor Londrei în perioada 3-6 aprilie pentru lansarea rapidă a acestei provocări.

  • Armata siriană a preluat controlul asupra zonei Ghuta de Est, care era sub controlul insurgenţilor

    Drapelul Siriei a fost ridicat joi pe o clădire din zona Duma, unde recent a avut loc un atac chimic pe care Rusia îl atribuie Administraţiei de la Damasc.

    “Acest lucru înseamnă că Administraţia de la Damasc deţine controlul în totalitate asupra zonei Ghuta de Est”, a declarat generalul rus Juri Jewtuschenko.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro