BusinessMagazin

Tag: viata

  • Fabuloasa viaţă a celui mai bogat fotbalist român! Are un imperiu de 15.000.000 de euro ca prinţii din basme: castel, hotel, podgorie şi parc de aventuri

    CFR Cluj se reuneşte joi dimineaţa, iar cel mai aşteptat moment al zilei e revenirea lui George Ţucudean în echipamentul vişiniu. Golgheterul ultimelor două ediţii ale Ligii 1 a absentat din luna august din cauza unor probleme cardiace, iar ProSport a aflat că acesta şi-a ocupat această perioadă ridicând un adevărat imperiu în judeţul Arad.

    În viaţă, se spune că de cele mai multe ori o uşă închisă o deschide pe alta. Americanii au felul lor de-a „traduce” o situaţie grea: blessing in disguise (n.r. – binecuvântare deghizată). Cam asta i s-a întâmplat şi lui George Ţucudean în ultimele 12 luni, cel care a trăit în anul ce-a trecut cât în ceilalţi 27 ai vieţii. ProSport s-a deplasat în judeţul Arad pentru a vedea de la faţa locului dimensiunea imperiului pe care cel mai bun fotbalist român al anului 2018 îl ridică.

    Problemele cu inima l-au dus în pragul retragerii pe Ţucudean
    La începutul anului trecut, George Ţucudean a descoperit că suferă de o afecţiune la inimă. S-a operat la Viena în aprilie, iar la începutul lui iulie a revenit pe teren. Nu a rezistat însă decât nouă meciuri, pentru că după ratarea calificării în Liga Campionilor în urma „dublei” cu Slavia Praga a anunţat că abandonează viaţa sportivă pe teren nedeterminat.

    „E o perioadă foarte bună a carierei mele, au apărut problemele astea, sper să trec uşor peste ele şi să îmi reiau repede activitatea. Cea mai bună vârstă este 27-28 de ani şi până la 30-32 e cel mai bine, atunci să fii în formă”, a spus în noiembrie atacantul lui CFR, lucru care se va concretiza odată cu reunirea echipei campioane.

    Debut în afaceri cu 180 de hectare de fructe bio
    Provenit dintr-o familie cu potenţă financiară, Ţucudean a fost recunoscut tot timpul drept un jucător care practică fotbalul de plăcere. Fără să fie un personaj capricios, atacantul s-a remarcat de-a lungul vremii cu un parc auto impresionant.

    Căsătoria şi naşterea primilor copii i-au reconturat însă fotbalistului perspectiva asupra vieţii, astfel că preocupările sale în ultimii ani au devenit mult mai serioase. În urmă cu aproximativ doi ani, acesta a intrat în forţă în lumea afacerilor şi a dezvoltat proiecte în mai multe zone de activitate.

    În primul rând, Ţucudean a investit în 180 de hectare de pământ în zona satului Cuied, din judeţul Arad. Acolo, atacantul naţionalei a dezvoltat o plantaţie de fructe bio şi, spun surse bine informate, întreţinerea culturilor s-a desfăşurat la cele mai înalte standarde. Roadele urmează să fie culese, la propriu, în această vară, când este de aşteptat ca plantele să ofere pentru prima dată fructe. În recolta fotbalistului se vor găsi piersici, caise, nectarine, nuci, mure, coacăze, zmeură şi afine.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • ​COVER STORY BM 2019: Johan Meyer, Fondul Proprietatea: „Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”

    „Am multe lucruri pentru care să fiu recunoscător, printre acestea numărându-se şi faptul că am lucrat alături de Mark Mobius, care mi-a asigurat începuturile în industria de investiţii, m-a inspirat să pun întrebări şi să aflu mai multe despre orice oportunitate care mi-a ieşit în cale”, îşi începe discursul Johan Meyer, executivul care conduce Fondul Proprietatea şi sucursala de la Bucureşti a Franklin Templeton, în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO la care a participat.
    Originar din Africa de Sud, se autodeclară norocos, mai cu seamă datorită mentorilor pe care i-a avut, iar alături de celebritatea din industria investiţiilor Mark Mobius, un rol important în acest sens l-au avut părinţii săi, despre care spune că „au setat un foarte bun exemplu asupra modului în care să mă port cu oamenii şi să abordez viaţa”. Un altul a fost liderul politic Nelson Mandela, pe care îl consideră „un exemplu pentru cum să duci o viaţă modestă, cum să ierţi şi să fii un lider foarte puternic în acelaşi timp”.
    Meyer este responsabil de administrarea activelor de 2,5 miliarde de dolari ale Fondului Proprietatea, cu o capitalizare de piaţă de peste 1,8 miliarde de dolari şi care investeşte în prezent în cele mai profitabile şi mari companii din România, printre care se numără Hidroelectrica, OMV Petrom, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa şi Salrom. Per total, portofoliul Fondului Proprietatea include în prezent participaţii în 34 de companii (7 listate şi 27 nelistate), o combinaţie de entităţi private şi controlate de stat, oferind expunere către sectoare precum energia, infrastructura sau materiile prime.
    Johan Meyer vine, mai exact, din micul oraş Benoni. „Probabil că niciunul dintre voi nu ştie unde se află acesta, dar vă voi da un punct de reper: este acelaşi oraş în care a copilărit actriţa Charlize Theron – nu am cunoscut-o niciodată însă”, glumeşte el. După ce a terminat şcoala în Benoni, s-a înscris la Universitatea din Pretoria, aflată la aproximativ 40 de kilometri nord de Johannesburg. Acolo, a început să studieze contabilitatea, dar în scurt timp a ajuns la concluzia că nu acela va fi domeniul în care îşi va dezvolta cariera, astfel că s-a orientat înspre economie. „După ce mi-am terminat studiile de economie, m-am gândit să aplic pentru mai multe locuri de muncă, printre care cel de analist asistent la Franklin Templeton.”
    Angajat în cadrul companiei globale de management al investiţiilor de peste 15 ani şi jumătate, Johan Meyer îşi aminteşte detaliat momentul în care şi-a început parcursul în aceasta: „M-am alăturat companiei într-o zi nu foarte norocoasă, era vineri 13, februarie, şi încă după prima zi m-am întrebat cum voi reuşi vreodată să înţeleg toate acele raporturi şi  terminologia specifică industriei de investiţii. Datorită unor mentori foarte buni şi cu multă răbdare şi dedicare, 15 ani mai târziu sunt în aceeaşi companie; am trecut prin mai multe etape de evoluţie”.
    Mărturiseşte că, atunci când a văzut anunţul, nici măcar nu auzise de compania care îşi deschisese în 1995 unul dintre primele birouri în Johannesburg. S-a pregătit pentru interviu, s-a documentat în legătură cu organizaţia şi modul în care operează, dar a căutat informaţii şi despre persoana care îl va intervieva, care s-a dovedit a fi Mark Mobius. De altfel, spune el, aceasta a fost una dintre principalele lecţii pe care le-a învăţat în cariera sa: să fie cât de pregătit se poate pentru orice se poate ivi pe parcurs. „Eram capabil să port o discuţie inteligentă cu Mark şi viitorii mei colegi la vremea respectivă despre oportunităţi de investiţii şi despre mediul politic din Africa de Sud, ceea ce m-a ajutat să îmi asigur jobul respectiv.” Totuşi, îşi aminteşte că la întrebarea „Ce ai face la jobul tău ideal?” din cadrul interviului a răspuns, după cum îşi aminteşte acum amuzat, că i-ar plăcea să joace golf. „Acesta nu este răspunsul la care mă aşteptam”, i-a spus Mobius. Discuţiile cu managerul de fond renumit pentru pionieratul său în pieţele emergente, au continuat pe parcursul aproape al întregii sale cariere, în contextul în care a avut ocazia să lucreze cu el până în 2018, când acest guru al investiţiilor a părăsit Franklin Templeton. „A fost o plăcere absolută să lucrez cu el timp de atât de mulţi ani, am învăţat foarte mult astfel.”
    După primul său post, a evoluat constant, ajungând ulterior manager de portofoliu. Anul 2008 l-a găsit în echipa dedicată pieţelor emergente a Franklin Templeton care a lansat şi administrat Templeton Frontier Markets Fund (FTIF) pentru businessul pieţelor emergente. Au construit acest business pentru o perioadă de câţiva ani – iar Meyer îşi aminteşte că la acel moment era cel mai mare business de investiţii la nivel global dedicat pieţelor de frontieră. „Aveam câteva miliarde de dolari de administrat într-un mediu plin de provocări. Desigur, pieţele de frontieră sunt foarte răspândite, aşadar, ca parte din această responsibilitate la munca mea din Franklin Templeton în perioada respectivă, trebuia să călătoresc în toată lumea. Cred că am vizitat peste 50 de ţări – multe dintre acestea în Asia, Africa, America Latină şi, desigur, Europa.”
    Prima dată când a venit în România era în 2010, la scurt timp după ce Franklin Templeton a primit mandatul de a administra Fondul Proprietatea. „Am petrecut aici două săptămâni într-o perioadă de frumoasă vară românească”, rememorează Meyer primul contact pe care l-a avut cu piaţa locală, într-un moment în care habar nu avea că, la câţiva ani după aceea, va ajunge să trăiască aici. A luat decizia de a veni în România în 2016, iar acum, uitându-se în urmă, spune că aceasta a fost cea mai bună din viaţa sa.
    „La momentul acela, aveam deja 12 ani la Franklin Templeton în Africa de Sud, aveam un birou mic, cred că eram în jur de 10 oameni, şi în acel punct am simţit că mi-am atins deja potenţialul – fiecare mişcare de acolo însemna că trebuie să mă uit înspre un alt angajator. Franklin Templeton este o organizaţie mare, internaţională, astfel s-a ivit oportunitatea de a veni în România.” Îşi aminteşte în detaliu discuţia pe care a avut-o cu soţia sa la vremea respectivă: „Aveam trei copii mici, ştiam că va fi greu, dar, în acelaşi timp, mă cunoşteam şi ştiam că voi regreta mereu dacă nu voi încerca”. Chiar dacă soţia sa, dar şi el erau stresaţi de ideea de a veni într-o piaţă cu totul necunoscută, în celălalt capăt al lumii – mai ales în contextul în care abia îşi cumpăraseră o casă în Cape Town, iar cel mai mare dintre copii începuse deja şcoala acolo – „trei ani mai târziu pot să vă spun cu sinceritate că nu regret nicio secundă faptul că am luat decizia să vin aici”.
    În continuare, consideră că piaţa locală este una cu un imens potenţial de creştere. „Aveţi aici o rată a şomajului foarte scăzută, de 3,8%, iar venind din Africa de Sud, unde rata şomajului este de 30%, vorbim despre o diferenţă uriaşă. Oamenii de aici sunt activi, îşi dedică timpul în folosul productivităţii, au bani de cheltuit – pentru ei înşişi, pentru familiile lor, pentru dezvoltarea unor afaceri în creştere, ceea ce cred că este extrem de important”. Pe de altă parte, mediul care îi înconjoară nu este unul care să îi încurajeze să dezvolte acele afaceri. „Una dintre frustrările pe care eu le-am avut în ceea ce priveşte investiţiile din portofoliul Fondului Proprietatea se leagă de schimbările de legislaţie frecvente; este prea multă birocraţie, care face foarte dificil, nu doar pentru marile companii, ci şi pentru antreprenorii mai mici, să dezvolte afaceri, să investească în ele, să le permită să înflorească. Cred că unul dintre elementele cheie care trebuie adresat este această lipsă de stabilitate, de predictibilitate”, consideră Meyer.
    Apoi, o altă provocare se leagă de sporul negativ al populaţiei, cauzat şi de continuarea tendinţei de emigrare a oamenilor: „Cred că trebuie să facem mai multe pentru a-i încuraja pe oameni să stea aici în primul rând pentru a-şi creşte familiile şi afacerile, apoi mai sunt lucruri de făcut pentru a-i încuraja pe românii care s-au mutat în străinătate să se întoarcă”.
    Pe de altă parte, oportunităţile sunt create de românii pe care îi descrie drept „educaţi, motivaţi şi foarte orientaţi înspre antreprenoriat”. Spune că a observat aceste calităţi deopotrivă la colegii săi din Franklin Templeton în România, dar şi în alte sectoare de business sau vorbind pur şi simplu cu şoferi de Uber sau Black Cab: „Mulţi par să aibă activităţi secundare faţă de activitatea lor principală; este incredibil că oamenii sunt satisfăcuţi de ceea ce fac, dar caută mereu îmbunătăţiri, cred că asta este specific românilor şi cred că este absolut minunat”.
    Concluzionează: „Dacă mă uit la oamenii de aici şi la oportunităţile care există în domenii precum IT, al resurselor naturale, energiei şi chiar şi al resurselor minerale, unde România este extrem de bogată, observ multe oportunităţi care pot fi realizate, ţara nu operează la un nivel aflat nici măcar aproape de potenţialul maxim; din nefericire, birocraţia stă în calea atingerii acestui potenţial”. Iar dacă ar fi pus în situţia de a lua o decizie pentru România, spune că prioritatea lui ar fi: „Să creez un mediu unde regulile jocului sunt clare şi oferă jucătorilor putere în mod egal, indiferent cine sunt ei şi în ce domeniu de activitate lucrează”. Regulile pot, evident, să fie schimbate dacă o schimbare se dovedeşte a fi benefică, dar cu analize corecte asupra impactului şi consultări potrivite pentru a înţelege care va fi exact rezultatul acestor schimbări. Aşadar, Johan Meyer consideră necesară realizarea unui teren de joc egal pentru toţi jucătorii: „Trebuie să creezi un mediu de afaceri în care oamenii să ştie că lucrurile nu se vor schimba peste noapte, fără avertisment”. Or pentru Fondul Proprietatea, stabilitatea este un element cheie când vine vorba despre investiţiile viitoare. „Pentru Fondul Proprietatea, care este un fond de 2,5 miliarde de dolari, orice investiţie care ar putea ajuta la dezvoltarea acestuia trebuie să fie destul de mare – vizăm creşterea şi modul în care acea creştere ar putea fi realizată peste ani”, răspunde Johan Meyer întrebat în ce companii ar putea să investească Fondul Proprietatea pe piaţa locală. Spune că le-au fost prezentate mai multe oportunităţi „interesante” de investiţii – în IT, în agricultură, în energie, dar în contextul în care fondul tranzacţionează la un discount faţă de valoarea activelor nete (VAN), preferă să utilizeze cash-ul pentru a face returnări de capital către acţionari – este dificil pentru ei să justifice orice investiţie. „Lucrăm mult în direcţia reducerii discountului, astfel încât să avem o poziţie din care să facem acest tip de investiţii – luăm în considerare tot ce vine pe birourile noastre, indiferent că vorbim despre o companie deţinută de stat sau de un antreprenor, dar, în mod evident, acestea trebuie să satisfacă cerinţele de investiţii ale fondului şi criteriile şi obiectivele. Nu suntem acolo încă, dar lucrăm în această direcţie.”
    Johan Meyer reaminteşte că portofoliul Fondului Proprietatea nu este unul construit, ci asamblat de către guvernul român în 2005. „Succesul nostru din ultimul deceniu a constat în reformarea afacerilor pe care le-am moştenit din portofoliu: în urmă cu cinci ani, Hidroelectrica era în insolvenţă, iar acum este una dintre cele mai profitabile afaceri din România, contribuind enorm la bugetul statului prin dividende, dividende speciale, impozite şi contribuţii. Cred cu tărie că fără implicarea Fondului Proprietatea şi a Franklin Templeton în susţinerea unor standarde adecvate de guvernanţă corporativă – iar Hidrolectrica este doar un exemplu – situaţia ar fi fost foarte diferită.”
    Posibila listare a „perlei energiei româneşti” ar putea schimba, potrivit lui Meyer, întreg portofoliul Fondului Proprietatea, dar şi piaţa românească. „Dacă Hidrolectrica se va lista, va schimba întregul portofoliu, de la 70% nelistat la 70% listat, ceea ce înseamnă că, dintr-o dată, nu va exista niciun motiv pentru fond să continue să tranzacţioneze la discounturi atât de mari faţă de VAN.” Astfel, lucrurile vor arăta diferit pentru Fondul Proprietatea şi în ceea ce priveşte analizele pe care le va face când va realiza noi investiţii: „Lucrăm în direcţia unui obiectiv pe termen mai lung, în care să vindem acţiuni, să oferim acţionarilor dividende, să acţionăm cât de predictibil şi transparent este posibil, să oferim un exemplu pieţei româneşti în termeni de standarde referitoare la guvernanţa corporativă şi să arătăm beneficiile pe care le putem aduce astfel”.
    Când va fi listarea? Meyer spune că managementul companiei lucrează în vederea pregătirii companiei pentru acest obiectiv – termenul cel mai curând ar putea fi septembrie anul viitor. „Este posibil – dar este un scenariu foarte optimist, în contextul politic local – în continuare nu avem un ministru al energiei care să ia decizia, de pildă.” Este încurajat să creadă că listarea se va baza pe faptul că managementul şi compania fac toţi paşii necesari în această direcţie. „Aşadar, tot ce poate fi făcut din punctul de vedere al companiei va fi făcut; ce lipseşte este contextul politic. Când acesta se va schimba, va deschide o nouă lume de oportunităţi, nu doar pentru Hidroelectrica, dar şi pentru Fondul Proprietatea şi România.”
    În trecut, au avut discuţii cu potenţiali investitori referitoare la vânzarea Hidroelectrica, dar Meyer spune că în prezent prima opţiune pentru Fondul Proprietatea este în continuare reprezentată de listare. „Dacă, din cine ştie ce motiv, listarea nu se va realiza, desigur, ne vom regândi strategia, dar în prezent, dacă există o listare posibilă, lucrăm înspre realizarea acelui obiectiv.”
    O altă companie prezentă deseori în discuţiile de pe agenda publică, parte din portofoliul Fondului Proprietatea, este Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB). „Este o zonă de investiţii despre care se discută de mulţi ani – dacă aţi călătorit recent prin Otopeni, aţi observat că  aeroportul este aglomerat, cred că vom ajunge la 15 milioane de pasageri anul acesta, aşadar este o nevoie clară de capacitate suplimentară atât în termeni de acomodare a aeronavelor, cât şi a pasagerilor.”
    Din punctul de vedere al lui Johan Meyer, aceasta se poate realiza prin investiţii într-un nou terminal: „Sunt investiţii pe care noi le-am susţinut dintotdeauna, dar, din nou, este nevoie de un cadru politic pentru ca acestea să se întâmple, în contextul în care acţionarul majoritar este Ministerul Transporturilor, care îşi schimbă, în medie, ministrul la fiecare şase luni, ceea ce face foarte dificil să ai o strategie continuă, productivă. Însă, din punctul de vedere al companiei şi al ţării, investiţia este absolut esenţială”. Pe de altă parte, consideră că investiţiile în deschiderea unui nou aeroport nu s-ar justifica. „Redeschiderea aeroportului Băneasa este o soluţie pe termen scurt, acesta poate acomoda poate 1-2 milioane de pasageri suplimentar în fiecare an, dar nu poate oferi o soluţie pe termen lung asupra problemei aglomeraţiei de pe Otopeni.” Iar „construirea unui aeroport nou, într-o altă parte a oraşului, nu are sens, când ai deja infrastructura, pistele, acces, în termeni de drumuri, direct spre aeroport. Ceea ce are mai mult sens este să continui să dezvolţi activul care este acolo, dar, din nou, e nevoie de guvernanţă corporativă, de membri de board independenţi, toate lucrurile de care are nevoie orice companie pentru a dezvolta şi implementa o strategie de investiţii”.
    În ceea ce priveşte discuţiile despre o potenţială criză financiară, Johan Meyer este rezervat în a oferi sfaturi de investiţii, însă aminteşte că ciclicitatea pieţelor este normală. „Pieţele trec prin cicluri – aşadar, când rezerva de bani ieftini va dispărea, când dobânzile vor creşte şi fondurile vor deveni mai scumpe, cred că nu doar Statele Unite vor avea probleme, ci şi Europa. Întrebarea este cum te pregăteşti pentru un astfel de scenariu, fiindcă, în cele din urmă, piaţa se va corecta – poate cu 10%, 15% sau 20%.” „Nu ştiu când va veni momentul, dar fiţi pregătiţi cu un portofoliu de investiţii diversificat. Cel mai mare risc pe care îl puteţi avea este să credeţi că aţi auzit despre o companie fantastică şi să vă puneţi toţi banii într-o singură investiţie, poate aveţi dreptate, dar în 99 din 100 de cazuri veţi greşi. Dacă v-aţi asumat acest risc, probabil va trebui să începeţi de la zero – câţiva oameni fac asta –, dar fiţi pregătiţi, dacă este un risc cu care sunteţi dispuşi să trăiţi, OK, dar eu nu v-aş sfătui în acest sens.” Sfatul de investiţii al lui Mark Mobius era „o treime în cash, o treime în proprietăţi, o treime în acţiuni – ceea ce este drăguţ când ai bani, eu am doar o treime”, glumeşte Meyer. „Lucrez încă la celelalte două treimi.” Cât din deciziile de investiţii e legat de analiză, cât de noroc? Johan Meyer răspunde citând un jucător de golf sud-african: „Cu cât mă pregătesc mai mult, cu atât mai norocos sunt – ceea ce înseamnă că dacă investeşti foarte multă muncă şi efort – fie că este vorba despre golf, despre analiza de investiţii sau despre orice altceva faci – cu cât mai mult exersezi, cu atât mai norocos vei fi în orice domeniu”. Admite că analiza poate să greşească şi nu crede că vreun specialist în investiţii va pretinde vreodată că a luat doar decizii corecte şi a făcut doar recomandări bune de investiţii – cheia este să ai dreptate de mai multe ori decât greşeşti şi, în viaţă, ca în business, să continui să încerci. Când vine vorba despre modul în care se iau deciziile de a investi într-o companie, spune că, dincolo de cifre, oamenii din spatele acestora au un rol extrem de important. „Noi nu investim în companii fără să analizăm în detaliu nu doar managerii, dar şi proprietarii acestora. Dacă ne uităm doar la numere, imaginea de ansamblu este limitată, trebuie să ştii că managerii şi proprietarii sunt aliniaţi la obiectivele tale de investiţii. Există multe afaceri de familie sau deţinute de stat care nu ar putea să aibă aceeaşi motivaţie de profit sau aceleaşi obiective în minte pe care le ai tu – aşadar, pentru un investitor, să cunoşti oamenii din spatele businessului este incredibil de important.”
    Cea mai bună decizie a sa în termeni de investiţii este tot într-o companie sud-africană. „Africa de Sud are multe companii care trebuia să caute creştere în afara pieţei mamă fiindcă acolo creşterea economică este foarte temperată de mulţi ani, iar Naspers era una dintre companiile la care m-am uitat şi care a fost una dintre principalele mele recomandări de investiţii.” Acum, fondul, care a investit pe piaţa locală în companii precum eMAG, OLX, Fashion Days, PayU, a confirmat pariul său din trecut. „Compania are foarte mare succes, probabil nu chiar succesul pe care îl poate avea, dar cu siguranţă par să devină din ce în ce mai puternici.” Meyer spune că unul dintre aspectele fascinante legate de Naspers este vizionarul din spatele acestei afaceri – Koos Bekker, pe care l-a întâlnit şi el în vremea în care lucra cu Mark Mobius.
    În încheierea evenimentului Meet the CEO, Johan Meyer a fost pus în perspectiva unui alt tip de analize, nu una specifică investiţiilor, ci de realizare a propriului SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats – calităţi, slăbiciuni, oportunităţi, defecte).
    La capitolul calităţi, a răspuns, fără ezitare, „Am simţul umorului dezvoltat”. Adaugă că este o persoană foarte analitică: „Sunt foarte atent la detalii, dar încerc mereu să păstrez imaginea de ansamblu. Asta m-a ajutat mereu. Când păstrezi în minte obiectivul final fără să te pierzi în detalii minore, asta te ajuta să te concentrezi pe luarea deciziilor necesare pentru a atinge acel obiectiv”. De asemenea, se autodescrie ca fiind „o persoană foarte dedicată – nu renunţ uşor – de fapt, nu renunţ deloc, doar mă răzgândesc”. În ceea ce priveşte slăbiciunile, recunoaşte că poate să fie foarte nerăbdător, „ceea ce este destul de greu în România”. „Am descoperit că sunt distras foarte uşor fiindcă acesta este stilul de viaţă al prezentului – ai atât de multe lucruri de făcut, care te bombardează tot timpul, mailuri, telefoane, este foarte uşor să fii distras,  încerc să îmi rezerv timp în care să mă pot concentra pe realizarea unei sarcini până la capăt, lucru care poate fi dificil într-un mediu caracterizat de un ritm alert.” Cele mai mari greşeli? „Nu pot să răspund la această întrebare, abordarea mea în viaţă a fost asta: deciziile pe care le-am luat m-au adus în punctul în care sunt astăzi şi dacă nu aş schimba nimic la acesta înseamnă că nu am luat decizii pe care să le regret.” În schimb: „Investiţii proaste? Da, au fost câteva”, glumeşte el, precizând însă că au fost mai multe cele care au performat bine decât cele care nu au performat, parte din motivul pentru care se află în rolul său din prezent.
    De ce a rămas atât de mult cu Franklin Templeton?
    „Franklin Templeton este, în primul rând, o afacere de familie, despre care am considerat mereu că îşi apreciază foarte mult angajaţii, iar în pieţele emergente în care lucrez eu este o atmosferă de familie: lucrăm de mai mulţi ani unii cu ceilalţi, ne cunoaştem, avem încredere unii în alţii şi când ne întâlnim, o dată pe an, suntem ca într-o reuniune de familie”. Acesta este, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care în prezent se declară fericit cu postul său. „În ceea ce priveşte viitorul previzibil, sunt mulţumit de locul în care mă aflu acum. Nu ştiu dacă mi-aş petrece toată cariera lucrând pentru Franklin Templeton, dar există multe lucruri care pot fi realizate în Franklin Templeton, în Fondul Proprietatea din România – să gestionez frustrările pe care le avem zi de zi şi să fructificăm la maximum oportunităţile pe care le avem.”
    Nu exclude însă posibilitatea începerii unei activităţi de antreprenor, în contextul în care zi de zi le sunt prezentate proiectele antreprenoriale ale unor oameni care au decis să facă ceva diferit, noi afaceri: „Cred că este foarte inspiraţional că mulţi oameni care au lucrat pentru mediul corporate întreaga carieră au renunţat la siguranţa unei astfel de activităţi pentru a-şi urma visele. Zilnic ne sunt prezentate noi oportunităţi, iar una dintre cele mai mari provocări ale României şi ale lumii se leagă de modul în care schimbarea climatică şi tehnologia vor afecta evoluţia businessurilor înspre viitor – sunt multe oportunităţi de afaceri în această direcţie”.
    În contextul în care în România există mai multe investiţii ale unor companii de origini sud-africane (NEPI, Naspers, SABMiller – înainte de a fi vândută, Pepco etc), există vreun business românesc pe care Meyer l-ar dezvolta în Africa de Sud? „Mi-ar plăcea să am oportunitatea să prezint un concept al Fondului Proprietatea guvernului sud-african. Este un vehicul unic care a adus beneficii atât de mari acţionarilor – nu doar acţionarilor propriu-zişi, ci şi celor cărora le-au fost oferite acţiunile iniţial prin schimbarea modului în care companiile de stat au fost conduse – nu doar oferind foarte mult din companie unui număr restrâns de persoane, ci într-un fel în care beneficiază ţara şi investitorii ei.” Iar dacă ar fi vorba despre o idee antreprenorială, în capul listei se numără UiPath şi Bitdefender. „Din sectorul IT şi telecomunicaţiilor cred că sunt multe lucruri pe care Africa ar putea să le înveţe de la România – atunci când compar viteza internetului şi preţul pe care îl plătesc acolo, nu am cuvinte să descriu de câte ori mai scump este un serviciu de o calitate mult mai slabă din Africa de Sud.”
    Întrebat ce ar prefera între Nelson Mandela, Mark Mobius sau Koos Beeker – dacă ar fi să aleagă o altă viaţă, spune: „Dacă ar fi să iau o astfel de decizie, cred că aş merge pe o combinaţie între Nelson Mandela şi Koos Bekker, de la Naspers”. Este de părere că Nelson Mandela avea câteva calităţi cheie care se potrivesc industriei financiare: pasiunile lui, natura lui modestă, studiile de avocat, antrenamentul de boxer – „A avut nevoie de antrenament şi determinare, sunt calităţi ce pot fi aplicate şi în industria financiară”. Pe Koos Bekker îl admiră fiindcă a previzionat lucruri pe care nimeni nu le vedea: „Când Naspers a cumpărat Tencent, au plătit, dacă îmi aduc bine aminte, 35 de milioane de dolari pentru 31,2% din companie, prin urmare era o companie de 100 de milioane de dolari”. Compania chinezească din domeniul tehnologiei, înfiinţată în 1998, nu reprezenta la vremurile acelea un pariu sigur pentru investitori. „Bekker s-a uitat la China, care are mai mult de un miliard de locuitori, iar pe atunci nimeni nu avea telefoane mobile sau puţini aveau acces la internet. El a fost cel care a văzut această oportunitate şi a luat această decizie de business.” În ceea ce îl priveşte pe primul său mentor, spune: „Nu vreau să fiu Mark Mobius, oricât de multă admiraţie şi respect am pentru el, şi-a sacrificat întreaga viaţă domeniului investiţiilor. Am o soţie, am copii, îi iubesc foarte mult – nu vreau să renunţ la ei pentru o carieră”.

    Johan Meyer este manager de portofoliu al Fondului Proprietatea şi CEO al Franklin Templeton Investment Management Ltd UK, sucursala Bucureşti, de la 1 aprilie 2018. Anterior, el a fost co-CEO şi comanager de portofoliu din noiembrie 2016, odată cu relocarea sa în România. Din rolul său actual, este responsabil de stabilirea strategiei generale a Fondului Proprietatea, cel mai mare fond listat la Bursa de Valori Bucureşti, oferind îndrumare echipei Franklin Templeton din Bucureşti.
    Johan Meyer s-a alăturat Franklin Templeton Investments în 2004, iar înainte de rolul său de aici a fost managing director pe Africa de Sud şi director de strategie pentru Africa în cadrul Templeton Emerging Markets Group. Deţine o diplomă de licenţă cu specializare în comerţ şi o diplomă de studii postuniversitare în economie obţinute la Universitatea din Pretoria. Vorbeşte engleza şi afrikaans, dar şi româna, la nivel elementar.

    Sfaturi pentru tinerii manageri

    1Fiţi umili: nimeni nu ajunge nicăieri exclusiv datorită abilităţilor sau talentelor proprii. Chiar şi un boxer are antrenori, dovadă că succesul nu depinde doar de un individ, ci de o echipă implicată care îl susţine pentru a-l ajuta să îşi realizeze obiectivele.
    2Încercaţi mereu să conduceţi prin exemplu: când oamenii se uită la tine în sus,  vor avea tendinţa să te emuleze, să te copieze, nu doar în mediul de business, ci şi acasă. Eu am trei copii şi atunci când îi ascult cum vorbesc, mă aud în ei pe mine şi pe soţia mea. Trebuie să ţinem cont de faptul că orice trimitem în lume se poate întoarce la noi – aşadar, dacă vrem o familie puternică şi sănătoasă, trebuie să stabilim exemple, iar la fel se întâmplă şi în mediul de business.
    3Nu încetaţi niciodată să învăţaţi: Fie că faceţi aceasta prin cursuri suplimentare, MBA-uri, prin citirea unei cărţi de ficţiune, autobiografie etc., aflaţi mereu mai multe şi nu vă relaxaţi niciodată. Nu luaţi cunoştinţele pe care le aveţi ca pe un dat – trebuie să le îmbunătăţiţi constant.
    4Puneţi întrebări: nu înveţi niciodată nimic fără să pui întrebări.
    5Pregătiţi-vă cât de mult posibil: aveţi nevoie să fiţi cât de pregătiţi este posibil pentru orice situaţie de care v-aţi putea lovi pe parcursul vieţii – din punct de vedere financiar, de exemplu, trebuie să vă asiguraţi că aveţi puse deoparte fonduri pentru zile negre; înainte de un interviu, trebuie să vă pregătiţi; înainte de o întâlnire, încercaţi să aflaţi lucruri despre oamenii pe care îi veţi întâlni etc. – faceţi-vă temele întotdeauna.
    6 Fiţi receptivi la schimbare: luăm decizii în fiecare zi pe baza informaţiilor care ne sunt disponibile în acel moment, dar informaţiile sunt supuse schimbărilor şi trebuie să fim pregătiţi şi noi pentru o nouă abordare în funcţie de modificările aduse celor deţinute iniţial.
    7 Învăţaţi din greşelile voastre – toată lumea face greşeli, de la recomandări de investiţii la faptul că te-ai putea însura cu persoana nepotrivită, dar important este să înveţi din greşelile pe care le faci.
    8Fiţi perseverenţi în a învăţa din greşelile voastre şi nu renunţaţi niciodată;  Nelson Mandela spunea: „Nu trebuie să vă aduceţi aminte de câte ori cădeţi, ci de câte ori v-aţi ridicat şi aţi continuat”.
    9Investiţi timp în voi înşivă şi în familia voastră – trebuie să avem grijă de noi înşine dacă vrem să ne bucurăm de mai mulţi ani pe care să îi petrecem împreună cu cei dragi. Trebuie să aveţi grijă de voi printr-un bun echilibru între viaţa profesională şi cea personală şi trebuie să vă asiguraţi că petreceţi timp cu cei pe care îi iubiţi.
    10Înconjuraţi-vă de oameni care vă transmit energie pozitivă şi de oameni de la care puteţi învăţa, fiindcă cei care vă răpesc din energie şi care au o abordare negativă asupra vieţii vă vor influenţa în acest fel şi pe voi; încercaţi să aduceţi oameni optimişti în viaţa voastră.

    14 ani de investiţii româneşti
    Listat la Bursa de Valori din Bucureşti în 2011, Fondul Proprietatea şi-a atins maximul istoric în vara anului 2019 la BVB, în contextul în care companiile din portofoliu au distribuit dividende pe fondul unor rezultate îmbunătăţite, ceea ce le-a permis celor de la Fondul Proprietatea să le transmită ulterior mai departe către investitori. Politica de investiţii a fondului prin răscumpărările şi returnările de acţiuni a determinat ca aceasta să fie una dintre cele mai tranzacţionate acţiuni de la bursa românească. Însă, de-a lungul timpului, „averea fondului”, respectiv valoarea deţinerilor din portofoliu, a scăzut de la 15 miliarde lei la 10,7 miliarde de lei în prezent, din care 4 miliarde de lei este doar deţinerea la Hidroelectrica, scoasă la vânzare în urmă cu doi ani (sept. 2017).
    Johan Meyer spune că este optimist în ceea ce priveşte listarea Hidroelectrica, eveniment pe care îl aşteaptă în toamna anului viitor, depinzând însă de evoluţia factorilor interni din plan local. 2005

    Se înfiinţează Fondul Proprietatea de către statul român prin Legea nr. 247/2005.
    iunie 2009
    Franklin Templeton Investment Management Ltd UK este declarat câştigătorul procesului de selecţie internaţională a administratorului Fondului.
    29 septembrie 2010
    Franklin Templeton Investments preia mandatul de administrator unic al Fondului.
    25 ianuarie 2011
    Fondul Proprietatea este listat pe Bursa de Valori Bucureşti. Este organizat primul road-show internaţional, care a readus România pe piaţa marilor investitori instituţionali.
    29 aprilie 2015
    Fondul Proprietatea este listat pe Bursa de Valori de la Londra.
    2011 – 2019
    Se finalizează nouă programe de răscumpărări de acţiuni şi şase oferte publice de răscumpărări de acţiuni.
    23 septembrie 2019
    FP atinge cel mai ridicat nivel al preţului acţiunii, de 1,20 lei/acţiune.

  • TRAGEDIA omului carea fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru ca a furat doar 50 de dolari. Cum a fost posibil aşa ceva

    Alvin Kennard, de 58 de ani, a fost eliberat din închisoare după 36 de ani. Decizia a fost dată de un judecător din Alabama, care a întors astfel sentinţa iniţială de închisoare pe viaţă.
     
    În 1983, când avea doar 22 de ani, Alvin Kennard a jefuit o brutărie, ameninţându-l pe casier cu un cuţit. Nu era o infracţiune care să impună o pedeapsă atât de aspră, având în vedere şi prejudiciul de doar 50,75 dolari; el fusese însă deja acuzat de furt, încălcând astfel o lege numită Habitual Felony Offender Act. Aceasta avea rolul de a-i pedepsi mai aspru pe cei care comiteau mai multe infracţiuni similare.
     
    Astfel, sentinţa lui Kennard a fost de închisoare pe viaţă, cea mai mare posibilă în astfel de cazuri. Legea a fost însă schimbată între timp, permiţând eliberarea condiţionată, iar avocatul bărbatului s-a folosit de noile reguli pentru a forţa eliberarea anticipată.
     
    Decizia judecătorului a fost primită cu emoţie de familia lui Kennard; acesta a spus că vrea să se întoarcă la meseria pe care o avea înainte de a intra la închisoare, şi anume cea de tâmplar.

  • Viaţa britanicilor după Brexit: Marea Britanie se confruntă cu certitudinea unei creşteri economice slabe şi a unor standarde de viaţă diminuate

    Victoria decisivă de săptămâna trecută a Partidului Conservator arată în mod clar că în Marea Britanie interesele naţionale sunt pe primul loc, iar globalizarea este privită cu scepticism. Noţiunea unei integrări economie globale care alimentează progresul uman a fost văzută cu ochi buni decenii la rând, însă insula britanică pare să se îndrepte spre o perioadă în care ţelurile interne sunt mai importante decât problemele colective, negocierile privind acordurile comeriale fiind unul din obiectivele Regatului Unit în viitorul apropiat, conform NY Times.

    Acordul preliminar semnat săptămâna trecută între Statele Unite şi China a lărgit perspectiva unei detensionări între primele economii ale lumii. Dar natura angajamentului – de la ţară la ţară, nemediat de Organizaţia Mondială a Comerţului sau altă autoritate internaţională – a subliniat principiile epocii în care trăim.

    Marea Britanie intră acum într-o altă etapă complexă a divorţului cu Uniunea Europeană, negociind termenii viitoarei relaţii economice cu continentul, în contextul în care abordările premierului Boris Johnson marchează o schimbare profundă în sistemul global de comerţ.

    Arbitrul tradiţional al disputelor comerciale internaţioanle, Organizaţia Mondială a Comerţului, devine încet irelevant, întrucât ţările încep să evite tarifele impuse de organizaţie.

    „Sensul înspre care se îndreaptă politicle, spre liberalizare şi mai multă integrare, a fost înlocuit de realizarea că politicle pot merge şi înapoi, nu numai în faţă”, a declarat Brad Setser, membru senior al Consiliului de Relaţii Internaţionale din New York.

    În situaţia Marii Britanii, strategia presupune securizarea unor acorduri comerciale bilaterale cu marile economii, din Statele Unite până în China şi din Australia până în India. Acordurile de acest gen sunt complexe şi dificile şi implică exploatarea pieţelor externe în schimbul expunerii companiilor domestice noilor competitori.

    Aproape jumătate din exporturile britanice merg spre Uniunea Europeană, fluxul de marfă fiind pus în pericol de Brexit. În acest sens, statutul Marii Britanii vis-a-vis de companiile multinaţionale va avea inevitabil de suferit după ce se va separa de continent.

    Comunităţile defavorizate au folosit referendumul din iunie 2016 în semn de protest faţă de bancherii londonezi, ce au conturat o criză financiară de proporţii şi i-au pus pe oamenii de clasă mijlocie în situaţia în care să absoarbă costurile unei austerităţi financiare chinuitoare.

    În fiecare an de la referendum, majoritatea companiilor din Irlanda –  ţară ce face comerţ masiv cu Marea Britanie – au înregistrat scăderi în investiţii într-o medie de 4,2%, iar angajările au scăzut cu 15%, potrivit unui studiu al Universităţii din Boston. Dincolo de Atlantic, majoritatea companiilor americane au înregistrat finanţări cu 0,5% mai mici în fiecare an, angajările scăzând cu 1,7%.

    În prezent, majoritatea de care prim-ministrul Johnson se bucură este atât de mare, încât nu este nevoie să se îngrijoreze că tacticile pe care le abordează îi vor nemulţumi pe cei ce doresc o depărţire mai uşoară de Europa, iar dacă incertitudinile declanşate de Brexit au dăunat imaginii Marii Britanii în lume, acestea vor fi înlocuite cu certitudinea unei creşteri economice slabe şi a unor standarde de viaţă diminuate.

     

  • Aceştia sunt CEI MAI BOGAŢI criminali din istoria modernă a lumii – VIDEO

    Cu poveşti arhicunoscute şi chiar ecranizate în producţii ca Naşul sau Băieţi buni, cei mai celebri criminali şi traficanţi din istoria modernă au demonstrat totuşi că averile uriaşe nu pot suplini o viaţă trăită pe furiş, cu teama permanentă de a fi prins de autorităţi. 

    Majoritatea au sfârşit tragic sau ispăşesc sentinţe de zeci de ani în închisori federale. Cine sunt însă primii zece cei mai bogaţi, dar şi cei mai periculoşi criminali din istoria modernă? Cifrele sunt, bineînţeles, estimative, deoarece se bănuieşte că mulţi au reuşit să ascundă sume uriaşe înainte de a fi capturaţi sau ucişi.

    Pablo Escobar
    Avere: peste 30 de miliarde de dolari


     
    Acuzaţii: trafic de droguri, răpire, crimă, mită, terorism
    Născut în Rionegro, Columbia, în 1949, Pablo Escobar este considerat cel mai de succes criminal din istorie. Este supranumit Regele Cocainei pentru modalităţile ingenioase prin care a reuşit să transporte cantităţi industriale de droguri pe teritoriul SUA, dar mai ales pentru profitul uriaş pe care îl avea din traficul de droguri. Se estimează că sub conducerea sa, cartelul Medellín a fost responsabil pentru 80% din traficul de cocaină din SUA, cu câştiguri de 70 de milioane de dolari pe zi.

    Escobar a murit într-un schimb de focuri cu autorităţile, în 1993. Totuşi, rudele şi apropiaţii susţin că acesta s-a sinucis pentru a nu fi capturat. Actorul Brazilian Wagner Moura a jucat rolul lui Escobar în serialul Narcos realizat de Netflix.

    Amado Carrillo Fuentes
    Avere: 25 de miliarde de dolari


     
    Acuzaţii: trafic de droguri, acuzaţii legate de arme, crimă
    Fuentes a deţinut controlul cartelului mexican de droguri Juárez în 1993, timp în care se estimează că a generat profituri de peste 25 de milioane de dolari.  

    A murit în 1997, în timp ce era căutat de autorităţile din SUA şi Mexic. Fuentes tocmai îşi făcuse o operaţie de chirurgie plastic de opt ore pentru a-şi modifica aspectul. El a supravieţuit intervenţiei chirurgicale, dar a murit ore mai târziu din cauza complicaţiilor apărute ulterior.
     
    Semion Mogilevich
    Avere: 10 de miliarde de dolari

    Acuzaţii: trafic de droguri şi de arme, crimă, fraudă, spălare de bani, prostituţie şi şantaj
     
    Considerat cel mai important şef al mafiei ruseşti, Mogilevich a avut legături strânse cu numeroşi politicieni din Rusia, printre care şi preşedintele Vladimir Putin. Se bănuieşte că în prezent locuieşte în Moscova.
     
    Dawood Ibrahim
    Avere: 6,7 miliarde de dolari

    Acuzaţii: trafic de droguri, crimă, terrorism
     
    Fiu al unui ofiţer de poliţie, Ibrahim a fost capul organizaţiei criminale D-Company în anii ’70. Acuzat de trafic de droguri şi terorism, el a fost de asemenea implicat în bombardamentul din Bombay din 1993, când au fost ucise 257 de persoane. Cândva, Ibrahim a figurat pe lista FBI a primilor zece cei mai căutaţi fugari, însă este încă în libertate.

    Viktor Bout
    Avere: 6 miliarde de dolari

    Acuzaţii: contrabandă cu arme, terorism
     
    După căderea Uniunii Sovietice, Bout, un fost translator militar, s-a implicat în contraband cu arme în Africa şi Orientul Mijlociu. În 2008, Bout, poreclit Mercenarul morţii, a fost extrădat în SUA şi acuzat că a vândut arme revoluţionarilor din Columbia, folosite împotriva forţelor americane. În 2011 a fost condamnat la 25 de ani de închisoare federală.
     
    Khun Sa
    Avere: 5 miliarde de dolari

    Acuzaţii:  trafic de droguri
     
    Supranumit Regele Opiului, Khun Sa s-a născut în Zhang Qifu, Myanmar. În 1960 a devenit unul dintre cei mai notorii traficanţi de heroină, în Triunghiul de Aur, una din cele două regiuni principale de producţie a opiumului din Asia. În 1988, Khuns Sa s-a oferit să vândă guvernului Australian întreaga producţie de heroină pe care o deţinea – aproximativ jumătate din piaţa globală, pentru suma de 37 de miliarde de dolari. Reprezentanţii statului au refuzat însă oferta.
     
    Carlos Lehder
    Avere: 2,7 miliarde de dolari

    Acuzaţii:  trafic de droguri
     
    Co-fondator al cartelului Medellín, Lehder şi-a început cariera criminală ca hoţ de maşini, iar în prezent împarte celula cu George Jung, alt nume criminal de pe lista neagră. Ledher a pus bazele unui imperiu al cocainei pe Norman’s Cay, insula private pe care o deţine în Bahamas. Se estimează că aici ajungeau zilnic circa 300 de kilograme de cocaină.

    Lehder s-a oferit chiar să plătească datoriile externe ale Columbiei pentru ca autorităţile “să închidă ochii” în faţa ilegalităţilor sale. În 1987, a fost extrădat în Statele Unite, unde execută sentinţa de 135 de ani de închisoare pe care a primit-o.
     
    Leona Helmsley
    Avere: 2 miliarde de dolari

    Acuzaţii: evaziune fiscală
     
    Căutată pentru neplata unor datorii către creditorii săi, Leona Helmsley, o fostă femeie de afaceri, a fost prinsă cu infracţiuni mult mai grave şi a fost acuzată de evaziune fiscală. A fost condamnată la 16 ani de închisoare dar a executat doar 19 luni. Ea a murit în 2007, lăsând o avere de 12 milioane de dolari câinelui său, Trouble.
     
    Allen Stanford
    Avere: 2 miliarde de dolari

    Acuzaţii: fraudă

    Ca preşedinte al Stanford Financial Group, omul de afaceri texan a fost prins ca autor al unei scheme Ponzi în valoare de 8 miliarde de dolari, operaţiune întinsă din Texas până în Caraibe (Stanford era cetăţean al SUA şi Antigua), ba chiar şi mai departe. A fost acuzat de fraudă şi condamnat la închisoare cu o sentinţă de 110 ani.
     
    Griselda Blanco
    Avere: 2 miliarde de dolari

    Acuzaţii: trafic de droguri, crimă

    Supranumită “Naşa Cocainei”, Blanco a fost un principal jucător de pe piaţa cocainei din Miami, începând cu anii ’50, şi până la mijlocul anilor 2000. Arestată în 1985, ea a fost condamnată la peste zece ani de închisoare, dar a continuat să conducă operaţiunile din spatele gratiilor. În timp ce îşi executa pedeapsa, a mai fost acuzată de încă trei crime comise înainte de arest, în urma cărora sentinţa i-a fost prelungită.
     
    Blanco a fost eliberată în 2004 şi deportată în Columbia, unde a fost împuşcată în 2012 în faţa unei măcelării. Autorul asasinatului a rămas necunoscut. Actriţa Catherine Zeta Jones a jucat rolul Griseldei Blanco în filmul Naşa Cocainei.
     

  • Criza inevitabilă a pensiilor şi cele trei „cuţite” cu care nimeni nu vrea să taie

    Lumea se îndreaptă spre o criză inevitabilă a sistemelor de pensii în contextul în care populaţia îmbătrâneşte, media de viaţă creşte, iar baza oamenilor activi în câmpul muncii scade de la an la an. O astfel de criză poate fi rezolvată prin trei soluţii dure, dar rămâne întrebarea: cine va lua în mână şi pâinea, şi cuţitul?
     
    „Am subestimat impactul demografic” – crede Adolfo Laurenti, economistul-şef pentru Europa al companiei Visa – iar îmbătrânirea populaţiei la nivel global pare să fie cel mai solid bulgăre de zăpadă care are potenţialul de a deveni o adevărată avalanşă.

    Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) prezice că populaţia Europei Centrale şi de Est va scădea rapid în următorii treizeci de ani. În acelaşi timp, raportul de dependenţă tineri/bătrâni va atinge cote comparabile cu cel existent în ţările europene cu economii avansate. Diferenţa însă este PIB-ul per capita, care va continua să rămână mult mai redus

    „Oamenii îmbătrânesc, iar pe măsură ce înaintează în vârstă ei strâng bani, economisesc, dar când ajung efectiv la pensie, au mai puţini bani decât se aşteptau. Asta se întâmplă pentru că avem din ce în ce mai mulţi oameni bătrâni, iar economiile lor au crescut exponenţial în ultimii ani – ceea ce înseamnă că avem mai puţini oameni care lucrează efectiv, generând astfel o încetinire naturală a economiei, o încetinire care ţine la rândul ei dobânzile din piaţă reduse, şi chiar negative în multe cazuri”, explică Adolfo Laurenti, într-un interviu acordat publicaţiilor BUSINESS Magazin şi Ziarul Financiar.

    Aceste dobânzi negative generate în principal de „încetinirea naturală” a economiei, aşa cum o numeşte Laurenti, fac ravagii în planurile de pensii ale populaţiei europene, iar din Olanda şi Danemarca până în Marea Britanie sau Rusia oamenii care au muncit o viaţă întreagă se văd la vârsta a treia în situaţia în care nu încasează pensii la nivelul aşteptat.

    Spre exemplu, Jan-Pieter Jansen, un pensionar olandez de 77 de ani care a lucrat ca manager în metalurgie, este forţat să îşi regândească planurile după ce managerul celui mai mare fond de pensii din industria olandeză l-a anunţat că îi va reduce pensia cu circa 10%, potrivit FT.

    „Asta îmi provoacă mult stres. Tăierile de pensie înseamnă mii de euro pe care nu îi mai pot cheltui cu familia şi în vacanţe. Sunt foarte supărat că se întâmplă asta după ce am economisit atât de mulţi ani”, spune Jansen, care s-a retras din piaţa muncii în urmă cu 17 ani.
    Însă pensionarul olandez este doar un exemplu, încât milioane de pensionari şi de oameni care economisesc în toată lumea se confruntă cu acelaşi sentiment de incertitudine ca Jansen, în contextul în care mediul cu dobânzi constant în scădere de după criza financiară face ravagii. În timp ce media de viaţă creşte de la an la an, pensiile au devenit o problemă politică prioritară în ţări diverse precum Rusia, Japonia şi Brazilia.

    Din ce în ce mai multe companii renunţă la schemele de pensii de tip „salariu final” garantat, în special în SUA. Conglomeratul General Electric este doar cel mai recent nume în această situaţie, anunţând recent că încheie această practică de remunerare, afectând 20.000 de angajaţi.

    În Marea Britanie, zeci de mii de profesori universitari se pregătesc să intre în grevă din cauza creşterii neaşteptate a contribuţiei la planul de pensie.

    Istoric, obligaţiunile guvernamentale, adică titlurile de stat, s-au dovedit a fi o bună potrivire pentru cash-flow-ul unui fond de pensii, însă decenii întregi de scădere a randamentelor pe obligaţiuni au îngreunat viaţa fondurilor de pensii şi nu au mai generat câştiguri la fel de atrăgătoare.

    Economistul-şef al Visa subliniază faptul că volumul ridicat de economii care trebuie investite şi reinvestite a determinat o cursă pentru randamente care a afectat în final chiar şi pariurile sigure.

    „Sunt din ce în ce mai multe economii care trebuie investite, iar aici începe o cursă după randamente. Ce faci de obicei când cauţi randamente sigure? Cumperi titluri de stat, dar în ultimii ani cererea este atât de mare pe titluri de stat încât dobânzile au devenit negative. Dar oamenii încă mai cumpără. Acesta este al doilea impact major al evoluţiilor demografice, după ce primul impact ar fi încetinirea economică cauzată de o bază din ce în ce mai mică de oameni activi în câmpul muncii”, explică Adolfo Laurenti.

    În contextul în care fondurile de pensii au garantat istoric un anumit randament care generează un anumit nivel de remuneraţie în planul de pensie, managerii de fonduri se văd nevoiţi să caute câştiguri în clase de active mai riscante, precum acţiuni bursiere sau private equity.

    Cele trei „cuţite” cu care nimeni nu vrea să taie

    Economiştii şi guvernele cunosc deja instrumentele pe care le au la îndemână pentru a domoli sau a evita criza pensiilor care se conturează pentru următorii ani, dar nimeni nu vrea să le folosească pentru că sunt neplăcute pentru populaţie, potrivit lui Laurenti.

    „Cred că în cazul pensiilor şi al sistemelor de pensii toată lumea ştie care sunt soluţiile: poţi majora vârsta de pensionare, poţi mări contribuţia, poţi reduce beneficiile. Problema este că nimănui nu-i plac aceste trei variante”, apreciază economistul. El arată că vârsta de pensionare este deja în creştere sau programată să crească în mai multe ţări, iar oamenii se împotrivesc, „ceea ce este de înţeles”.

    „Alte ţări aleg acum să încerce să majoreze contribuţia la sistemul de pensii. Oamenilor nu le place, din nou, pentru că preferă să primească mai mulţi bani acum din veniturile lor pentru a-i consuma în prezent, în loc să economisească pentru a avea mai târziu. A treia variantă este reducerea pensiilor, ceea ce clar nu este pe placul nimănui”, spune el.

    Deşi oricare dintre aceste soluţii vine cu un cost politic imens, pe care puţini guvernanţi şi l-ar asuma într-o perioadă plină de alegeri electorale şi incertitudini în toată lumea, nu există alte pârghii. Majoritatea sistemelor de pensii sunt gândite după modelul Băncii Mondiale, pe mai mulţi piloni, cum este cazul şi în România, unde există trei piloni de pensie.

    „Mulţi oameni au bani în fonduri de pensii private, iar aici intervine problema investiţiei şi a randamentelor”, precizează Laurenti. Totuşi, el crede că oamenii pot aplica principii financiare de bază pentru a-şi gestiona mai bine economiile şi a se supune unui risc cât mai scăzut.

    „În primul rând, oamenii trebuie să aplice prima regulă a finanţelor, şi-anume să nu îţi ţii toate ouăle în acelaşi coş. Trebuie să îţi diversifici portofoliul. Dacă te educi puţin financiar, devine clar că sunt moduri de investit care îţi protejează banii. Poate în perioada următoare piaţa de acţiuni bursiere nu este atrăgătoare, dar atunci obligaţiunile sunt OK, sau invers. Deci te poţi juca cu varietatea instrumentelor de investiţii”, apreciază economistul. Totuşi, el atrage atenţia asupra stabilităţii investiţiilor şi îi sfătuieşte pe oameni să nu îşi mute banii de la o zi la alta în funcţie de modul în care merge piaţa, ci să îşi amintească faptul că este un joc pe termen lung, miza fiind pensionarea şi economiile din pensii.

    „Oamenii subestimează capacitatea pieţelor de a-şi reveni. Cei care economisesc pentru pensie trebuie să economisească pe termen lung, nu pe termen scurt, şi trebuie să îşi amintească asta. Banii de pensie nu îi muţi de la o zi la alta după cum merge piaţa. Este nevoie de disciplină pentru a introduce o strategie şi pentru a nu o schimba pe următoarele 6-9-12 luni, cel puţin. Oamenii vor mereu să facă schimbări, să mute banii şi ajung să piardă bani aproape de fiecare dată”, spune Laurenti.

    Cu accent pe ideea perspectivelor de viitor, Laurenti atrage atenţia asupra distribuiţiei economiilor pe o perioadă mai lungă de timp. „Trebuie să te ţii de strategia ta. Oamenii uită că nu au nevoie de banii de pensie decât atunci când se pensionează, şi nu chiar imediat, ci poate chiar peste 10-15 ani după ce ai ieşit la pensie. Dacă te retragi la 65, unii bani îi vei cheltui când ai 80, deci acei bani au 15 ani la dispoziţie să se înmulţească şi să genereze valoare în continuare dacă îţi menţii strategia.”

    Populism versus reforme curajoase

    Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezoltare (BERD) arată în cel mai recent raport al său că în contextul îmbătrânirii populaţiei, guvernele trebuie să aleagă între măsuri populiste care încântă actualul electorat şi reforme curajoase care vin cu un cost politic. Rata natalităţii scăzută şi emigraţia care prinde dimensiuni din ce în ce mai mari ca fenomen sugerează că ţările din Europa Centrală şi de Est au şanse mai mari de a rămâne în urmă în ceea ce priveşte sistemel de pensii, crede Beata Javorcik, economistul-şef al BERD, citat de FT.

    În urma prăbuşirii comunismului în regiune în urmă cu trei decenii, ţările din Europa Centrală şi de Est au cunoscut peste 20 de ani de dezvoltare şi creştere economică rapidă, stimulate de reforme şi de aderarea la Uniunea Europeană. După criza financiară globală din 2008-2009, oamenii şi-au pierdut încrederea în sistemele financiare, ceea ce a determinat extinderea populismului în ţări precum Ungaria.

    În continuare, emigraţia joacă un rol important, în special într-o ţară ca România, care a înregistrat în 2017 a doua cea mai mare emigraţie din lume, după Siria. Astfel, tinerii preferă să îşi ia ambiţiile profesionale sau iniţiativele antreprenoriale şi să se mute în alte ţări europene pentru a accesa un standard de viaţă mai ridicat. Pe fondul politicilor populiste şi al reducerii forţei de muncă active, odată cu creşterea duratei medii de viaţă, bugetele guvernelor ajung să se îndrepte înspre nevoi sociale, în timp ce alocările pentru educaţie sau inovaţie sunt din ce în ce mai reduse.

    BERD consideră că reformele guvernamentale sunt soluţia principală pentru ca ţările din regiune, inclusiv România, să treacă la un alt nivel de dezvoltare. Ritmul creşterii economice s-a menţinut ridicat în primele două decenii de capitalism de piaţă pe fondul forţei de muncă ieftine şi a importului de know-how şi tehnologie, însă în continuare guvernele trebuie să încurajeze creşterea prin inovaţie şi antreprenoriat.

    România, la vârsta pensionării?

    Populaţia României emigrează, scade şi îmbătrâneşte într-un ritm accelerat, ceea ce pune presiune semnificativă asupra sistemului de pensii publice. Deşi contribuţiile la fondurile de pensii Pilon II sunt obligatorii atât pentru salariaţi cât şi pentru liberii profesionişti, românii trebuie motivaţi să investească mai mult în planuri voluntare de pensie, adică Pilonul III, menţionează ediţia 2019 a studiului „Pension Savings: The Real Return”, realizat de Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), membră a Better Finance.

    „Evoluţia randamentelor reale ale planurilor de pensii din România a înregistrat o tendinţă pozitivă până la sfârşitul anului 2017, moment din care tendinţa s-a inversat, ceea ce este de natură să genereze preocupări asupra capacităţii administratorilor de a menţine performanţele pozitive ale primilor 10 ani de funcţionare ai sistemului de pensii administrat privat din România”, arată studiul.

    În România, Pilonul I asigură doar puţin peste 28% din ultimul salariu, iar specialiştii din fiananţe consideră că pentru ca ritmul de viaţă să se perturbe cât mai puţin şi pentru ca nevoile pensionării să fie acoperite, este nevoie de un venit echivalent măcar cu 50% din ultimul salariu.

    În timp ce Pilonul I nu reuşeşte să asigure necesarul pentru o viaţă decentă, românii au fost obligaţi în urmă cu un deceniu să începe să contribuie şi la aşa-numitul Pilon II, unde banii sunt gestionaţi de administratori de fonduri de pensii.

    Contribuţia la asigurări sociale (CAS) se situează în România la 25%, dintre care 3,75% se îndreaptă înspre Pilonul II – bani care sunt reinvestiţi pentru a aduce randamente. În ultimii zece ani, administratorii de pensii private Pilon II au obţinut în România un randament nominal de 7,83%, ceea ce reprezintă un câştig real de 5,14%, peste nivelul inflaţiei, potrivit situaţiei din decembrie 2018.

    Contribuţia la Pilonul II a scăzut anul trecut de la 5,1% la 3,75% din decizia guvernului PSD-ALDE, deşi aceasta era programată să ajungă la 6%. Administratorii de fonduri de pensii private Pilon II au voie în România să investească în depozite bancare, titluri de stat, obligaţiuni corporate, acţiuni şi alte clase de active cu risc scăzut.

    Între 2011 şi 2015, vârsta standard de pensionare a crescut pentru femei de la 59 ani la 60 ani, iar pentru bărbaţi de la 62 ani la 65 de ani. Potrivit legislaţiei în vigoare, în perioada 2015-2030, vârsta de pensionare ar urma să crească de la pentru femei la 63 de ani. Una dintre recomandările raportului Better Finance pentru România este stimularea economisirii în Pilonul III de pensie, unde contribuţia nu este obligatorie şi unde sunt doar 470.000 de participanţi.

    „Sfătuim autorităţile din România să nu distrugă sistemul de pensii private, luând în calcul cei peste 10 ani în care schemele de pensii din România au funcţionat bine şi au livrat câştiguri peste inflaţie”, notează reprezentanţii AURSF. Totuşi, luând în calcul faptul că pensiile private au pornit la drum în România după prăbuşirile din 2008, unii critici ai pieţei susţin că sistemul privat de pensii din România trebuie să supravieţuiască unor perioade de corecţii pentru a-şi dovedi stabilitatea.

    În acest context, cele trei „cuţite” nu ar putea fi utilizate nici în România, unde vârsta de pensionare este deja în creştere şi a mai crescut deja în acest deceniu, unde contribuţiile au fost deja schimbate în 2018, dar au fost reduse în loc să fie majorate, şi unde subiectul livrării unor pensii mai mici este unul sensibil, în contextul în pensiile au fost majorate constant în ultimii doi ani, şi ar urma să fie majorate din nou anul viitor – însă această majorare este din Pilonul I.

  • Povestea omului străzii care a devenit milionar iar acum angajează in compania lui doar oameni fără adăpost şi persoane cu nevoi speciale

    Drew Goodall şi-a dorit dintotdeauna să devină actor. După ce a studiat actoria, la vârsta de 20 de ani a reuşit să obţină roluri secundare în filme precum Snatch şi About a boy, unde a întâlnit actori precum Brad Pitt şi Hugh Grant. Cu toate acestea, o critică despre modul în care juca avea să-i schimbe viaţa decisiv.

    Devastat, Goodall a renunţat la actorie şi, deoarece nu mai avea niciun venit, lucrurile au început să se înrăutăţească şi în scurt timp a rămas fără niciun ban. Nu a vrut să le spună însă părinţilor despre situaţia sa şi să se întoarcă în casa familiei sale, deoarece a perceput acest lucru ca pe o înfrângere.

    Nemaiavând bani să îşi plătească chiria, proprietarul său l-a dat afară din casă, aşa că Drew a ajuns să trăiască pe străzi. De multe ori, a fost bătut de persoane bete sau de alţi oameni ai străzii, şi dormea de obicei în cutii de carton. A fost cea mai grea perioadă a vieţii sale – era falit şi în depresie.

    Cu toate acestea, viaţa lui s-a schimbat când i-a venit idea de a  lustrui pantofii oamenilor pentru a face câţiva bani. Trebuia să fie atent, ca poliţia să nu îl prindă. După şase luni de lustruire a pantofilor pe marginea şoselei, unul dintre clienţii săi obişnuiţi i-a spus că ar putea să facă acelaşi lucru într-o clădire de birouri.

    Odată ce Goodall a făcut mai mulţi bani, a decis să înfiinţeze propria companie, numită „Sunshine Shoeshine”. Astăzi colaborează cu companii importante din Londra, ale căror directori consideră că e foarte important ca pantofii lor să fie lustruiţi.

    Drew câştigă peste 250.000 de euro pe an şi oferă cele mai multe dintre aceste fonduri fundaţiilor pentru caritate. Celălalt lucru care îl face mândru este că nu a uitat niciodată prin ce a trecut înainte de a deveni om de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.businessmagazin.ro

  • Leadership la feminin

    Cariera Anei Maria Mihăescu a început în domeniul asigurărilor şi a continuat în anii ‘90 în sectorul bancar, unde a urcat treptele ierarhiei până pe poziţii de top management. După o scurtă perioadă petrecută la BRD, Ana Maria Mihăescu a ajuns la EximBank. Ulterior, timp de circa două decenii a condus misiunea în România a International Finance Corporation (IFC), o entitate care face parte din grupul Băncii Mondiale şi este cel mai mare finanţator al sectorului privat în ţările emergente. Din 2011 a fost promovată, ajungând să decidă soarta proiectelor IFC din mai multe ţări europene, respectiv Moldova, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia, inclusiv România. După mulţi ani, în 2017 a plecat de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, pensionându-se.
    Fostul regional manager al IFC nu a ieşit însă din peisajul corporatist, ci este de doi ani membru independent în consiliul de supraveghere al Raiffeisen Bank, fiind prezentă şi în boardul altor companii. Şi se ocupă de oameni pe care-i „mentorează”, dându-le sfaturi, şi pe care i-a îndrumat timp de mai mulţi ani.
    A absolvit în 1980 Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. Ana Maria Mihăescu povesteşte că încă din timpul facultăţii a rămas într-un grup de prieteni cu care se întâlneşte şi acum cel puţin o dată pe lună, având şi acum idei de împărtăşit.
    Toată lumea ştie că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică, dar în spatele fiecărei femei de succes se află un grup de prieteni – principiu validat şi de experienţa personală a Anei Maria Mihăescu, după cum a recunoscut ea recent în cadrul unui eveniment organizat de CFA România.
    Foarte important şi util este să ai prieteni foarte buni, spune Ana Maria Mihăescu şi să trăieşti cu bucurie. „Trăieşte cu bucurie. Acesta este cel mai important lucru. Dar şi nişte prieteni foarte buni vă trebuie. Şi încercaţi să aveţi acest tip de verificări şi de calibrări/echilibrări cu propriile grupuri din care faceţi parte, însă asiguraţi-vă că există unele grupuri/persoane suficient de puternice pentru a vă provoca din când în când.”
    Încrederea în sine şi grija faţă de ceilalţi, sunt principalele caracteristici apreciate de Ana Maria Mihăescu la o fiinţă umană.
    La nivel mondial, pierderea valorilor comunităţii şi a spiritului comunităţii reprezintă o îngrijorare foarte mare, spune Mihăescu.
    Despre job, Ana Maria Mihăescu aduce în discuţie importanţa de a munci cu bucurie. „Cred că este important ca, atunci când cineva merge să lucreze, să meargă cu bucurie. Dacă nu vii cu bucurie în fiecare zi la munca ta, înseamnă că într-adevăr trebuie să încetezi să faci în continuare această muncă, deoarece ceva nu este în regulă în mediul tău şi trebuie modificat. În caz contrar, corpul tău va fi afectat negativ, iar la final vei suporta costurile.”
    Pe la începutul carierei, Ana Maria Mihăescu povesteşte că nu a făcut compromisul de a face politică pentru a putea să fie şefa unei bănci de stat: „Cred că ar fi fost foarte dificil să fac un compromis atât de mare doar pentru a păstra o anumită poziţie în viaţa mea profesională”.
    Cea mai mare parte parte din cariera Anei Maria Mihăescu s-a derulat la IFC, unul dintre acele sisteme corporatiste, care de multe ori sunt complexe. Spune că la un moment dat a decis să nu mai muncească în weekend, să nu-şi mai citească mailurile, transmiţând această dorinţă/decizie superiorilor şi riscând promovarea din acel an. „Am trimis un mail superiorului în care am spus că din acest moment «nu îmi mai citesc e-mailurile în weekend decât dacă este ceva foarte important. Dacă nu văd un SMS pe telefon, nu îmi deschid e-mailurile de vineri seara până luni dimineaţa. Nu văd de ce ar trebui să-mi sacrific din timpul pentru familie şi din timpul în care organismul meu trebuie să se recupereze».” În cele din urmă acest lucru s-a generalizat şi la nivelul organizaţiei. În consecinţă, după o perioadă Ana Maria Mihăescu a fost desemnată responsabilă pentru Departamentul de Diversitate şi Incluziune al instituţiei financiare internaţionale, „ceea ce a fost mai dificil decât realizarea unui plan de investiţii de succes”.
    Unul dintre sfaturile Anei Maria Mihăescu este ca atunci când simţi că ai dreptate, să ai curaj şi să-ţi foloseşti vocea în mod politicos. „Este bine să-ţi asculţi corpul. Mi-am dat seama că dacă nu mă protejez şi dacă nu-mi protejez colegii într-un mediu atât de competitiv, într-un fel mă pedepseşti pe mine însămi şi rezultatele corporaţiei sunt mai mici. Deci este întotdeauna o întrebare dacă accepţi recompense sau provocări.”
    Pe parcursul carierei nu au lipsit situaţiile în care a fost dezamăgită de oameni, dar a găsit portiţa de ieşire. „Condiţia este să o puteţi lua foarte profesional şi nu foarte personal şi să credeţi în ceea ce spuneţi. Contează şi în ce măsură puteţi accepta anumite compromisuri, deoarece există momente în viaţă când trebuie să iei decizii importante. Trebuie să luaţi doar atât cât puteţi lua – deoarece dacă este prea mult nu veţi schimba sistemul, dar vă veţi simţi mizerabil pentru foarte mult timp. Şi este un preţ pe care nu am fost niciodată gata să îl plătesc. Dar, de asemenea, cred că trebuie să înţelegeţi unde aţi făcut greşeli.”
    Unul dintre reperele importante care au inspirat-o pe Ana Maria Mihăescu pe parcursul vieţii este Goethe, care spunea că ar trebui să tratezi fiecare persoană aşa cum ţi-ai dori să fie, nu aşa cum este în realitate, pentru că atunci scoţi ce-i mai bun din acea persoană.
    Principala recomandare pe care o face Ana Maria Mihăescu este ca „atunci când eşti singur – doar tu şi oglinda ta – să fii sincer cu tine însuţi şi să te înţelegi. Iar a doua recomandare ar fi să te iubeşti pe tine însuţi”.
    „Cred că atunci când simţi că lucrezi prea mult şi eşti prea epuizat, opreşte-te, fă ceva ce îţi place cu adevărat şi nu aştepta până când viaţa te va opri, pentru că atunci recuperarea este mult mai dificilă.”

    CV Ana Maria Mihăescu

    Studii
    1975 – 1980
    Academia de Studii Economice Bucureşti
    1971 – 1975
    Liceul Mihai Viteazul Ploieşti

    Experienţă profesională
    2014 – 2017
    International Finance Corporation (IFC) – manager regional
    2011 – 2014
    International Finance Corporation (IFC) – chief resident representative
    1997 – 2011
    International Finance Corporation (IFC) – manager de program şi şef al misiunii în România şi Moldova
    1996 – 1997
    EximBank – preşedinte interimar
    1994 – 1996
    EximBank – vicepreşedinte
    1993 – 1994
    Misiunea World Bank – Bucureşti – ofiţer de Proiect
    1991 – 1992
    EximBank – director general
    1990 – 1991
    Banca Română pentru Dezvoltare – bancher senior, director adjunct
    1980 – 1990
    Administraţia Asigurărilor de Stat (ADAS) – agent de asigurări (junior/senior)

    Ce este IFC, instituţia unde Ana Maria Mihăescu a lucrat aproximativ două decenii
    România a devenit membră a International Finance Corporation – divizia de investiţii a Băncii Mondiale – în 1990. De atunci, totalul investiţiilor IFC în România a depăşit 2 miliarde de dolari (inclusiv împrumuturi sindicalizate). Rolul IFC este să dezvolte sectorul privat în economiile în curs de dezvoltare. În cele circa şase decenii de la înfiinţare, IFC a devenit cel mai mare investitor multilateral din lume în companiile private de pe pieţele emergente. Rolul instituţiilor financiare internaţionale a crescut în contextul crizei financiare şi economice mondiale de după 2008.
    Seiful diviziei de investiţii a Băncii Mondiale nu se deschide pentru orice proiect. Finanţările IFC vizează cu prioritate sectoarele care pot avea un impact benefic la nivelul economiei. Totodată, IFC nu se implică în proiecte mici, pentru că nu doreşte să intre în competiţie cu băncile, ci completează ceea ce poate oferi sistemul bancar.
    În România, la sfârşitul anilor ‘90 portofoliul IFC era dominat de telecomunicaţii, apoi a fost perioada privatizărilor, cu precădere a sectorului bancar, astfel că s-a înregistrat o creştere a ponderii sectorului financiar.
    Ca răspuns la criza financiară şi economică mondială, IFC a lansat la nivel internaţional două fonduri – fondul de capitalizare a băncilor şi facilitatea de trade finance -, ambele disponibile şi pentru România. Facilitatea de trade finance oferă băncilor confirmatoare garanţii parţiale sau integrale pentru acoperirea riscului de neplată al băncilor din ţările emergente pentru astfel de tranzacţii.
    Fondul de capitalizare a fost creat pentru bănci sistemice, care deţin cel puţin 7% din piaţa bancară şi care aveau nevoie de capital adiţional.
    Divizia de investiţii a Băncii Mondiale, IFC, s-a arătat dispusă să ajute băncile să proceseze şi creditele neperformante şi a investit în fonduri ce se ocupă de restructurarea acestora.

  • Viaţa după demisia din PSD. Cu ce se ocupă Viorica Dăncilă de când nu mai are job

    Imaginea postată pe Facebook a strâns zeci de reacţii, de genul:

    „Până la urmă e şi ea un om ca toţi oamenii” sau „Oare Iohannis îşi face cumpărăturile singur?”.

    Viorica Dăncilă a acceptat, totodată, să facă poze cu diverse persoane aflate în supermarket.

    Dăncilă a demisionat, în urmă cu o săptămână, de la şefia PSD, după o şedinţă CEx care a durat mai bine de şase ore, în urma pierderii alegerilor prezidenţiale în faţa lui Iohannis, scrie ph-online.ro.

    Prima şedinţă oficială a CEx al PSD după demisia Vioricăi Dăncilă şi preluarea şefiei interimare de către Marcel Ciolacu are miercuri, la sediul partidului central al partidului. Printre temele de discuţie ar putea figura şi cererea filialei Braşov ca Niculae Bădălău să fie exclus din partid.

    La ultima şedinţă a CEx, Viorica Dăncilă şi-a anunţat demisia de la şefia partidului, conducerea interimară fiind preluată de Marcel Ciolacu. Prin urmare, este prima şedinţă a Comitetului Executiv de când preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu este preşedinte interimar al partidului.

  • Cine sunt „ăştia”: Când „acasă” e în jurul lumii

    Florian Ioniţă este corporate engineering systems owner în cadrul jucătorului elveţian din industria farma Novartis. Numele funcţiei pe care o deţine sună la fel de complicat ca jobul său. Cel puţin pentru un necunoscător. Când vine vorba să sumarizeze o zi din viaţa de la birou, executivul român care locuieşte la Basel, în Elveţia, spune că lucrează în prezent cu două laptopuri, două telefoane, patru displayuri şi câteva minţi de geniu în background pentru fabricarea unei linii de producţie complet digitale.

    Iar când nu lucrează, foloseşte una dintre cele trei valize mereu pregătite pentru a schimba avioanele către Germania, Elveţia sau România, cu precădere. Dar şi atunci este întotdeauna însoţit de geanta diplomat cu telefoane, tablete şi baterii externe, pentru un acces nelimitat la informaţie şi comunicare fără limite.

    Şi totuşi, ce presupune jobul său actual? „Aş concluzia că este un job ce presupune gândire în viitor, contacte cu sute de colegi din lume şi intuiţie pentru a şti cum putem lucra la capacitate şi eficienţă maximă pentru companie”, spune executivul român. De exemplu, în acest moment, el este implicat împreună cu colegii săi din Novartis la proiectarea unei fabrici de medicamente complet digitale. „Viitorul trebuie fructificat în acţiuni în timp real, având în vedere că în industria noastră progresul şi inovaţia medicinei cere automat susţinere din partea de inginerie.”

    Florian Ioniţă şi-a început cariera la Centrala Nucleară din Cernavodă când încă era student. Uitându-se în urmă, el afirmă că toată cariera sa a fost complet influenţată de sfaturile primului său manager (Ian Horne). Un rol major a jucat şi intuiţia sa personală cu privire la viitorul omenirii – atât din punctul de vedere al mediului de business, cât şi politic. „După primele experienţe internaţionale, respectiv în Spania şi Olanda, în timpul recesiunii din 2008-2009, am înţeles imediat unde, când şi în ce direcţie trebuie să îmi îndrept cariera.”

    Mutările au fost, în general, „foarte inspirate”, având acces mereu la mediul de business internaţional şi la ultimele noutăţi din domeniile sale de interes, respectiv inginerie şi IT.

    Executivul român lucrează pentru Novartis de doi ani şi jumătate, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii, lucrând atât în München, Germania, cât şi în Basel, Elveţia. Înainte de Novartis însă, Florian Ioniţă şi-a construit o carieră internaţională, lucrând în Barcelona, Spania, pentru compania de logistică Vanderlande, în Singapore pentru gigantul din energie Eni, în România pentru grupul GSP din Constanţa, sau în Copenhaga, capitala Danemarcei, pentru Maersk Drilling, un alt grup din domeniul energiei. Care este elementul de legătură în acest puzzle? Domeniul IT. „Prima plecare cu impact major, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional, a fost în SUA, în 2006. Am mers pentru doar patru luni, împins de nevoia financiară de a-mi continua studiile cu orice preţ.”

    Absolvent al Universităţii Ovidius din Constanţă (cu o diplomă în inginerie mecanică), el deţine şi un executive MBA de la Tiffin University. „Viaţa internaţională a început din necesitatea de a evolua. A continuat datorită deschiderii către nou, către viziune şi un mediu profesional bazat strict pe valoarea adăugată adusă unei poziţii dintr-o companie.”

    A revenit în ţară timp de doi ani şi jumătate (între 2011 şi 2014) – perioadă în care a lucrat pentru GSP Holding, grupul de companii specializate în forajul marin şi în construcţii offshore deţinut de omul de afaceri constănţean Gabriel Comănescu. Despre perioada aceea spune că a învăţat „exact cum nu trebuie să fie un mediu de lucru. Poate am fost ghinionist, însă cum mereu extrag ce-i mai bun, am fugit rupând pământul cu o mare lecţie, atât profesională, cât şi personală.”   

    Şi totuşi, la întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţară, răspunsul este simplu: „Da, evident”. Doar că pe termen mediu, sau chiar lung. Un motiv este diferenţa mare dintre veniturile executivilor din top management şi ale celor din zona de execuţie. Spre exemplu, un director de fabrică din România are un salariu de opt ori mai mare decât un muncitor, raport care se regăseşte şi în alte ţări din regiune, în timp ce în Europa de Vest decalajul este mult mai mic, de 3 la 1, potrivit datelor companiei de consultanţă şi executive search Korn Ferry.
    „Din păcate, românii expaţi sunt, momentan, doar relativ luaţi în calcul de corporaţiile internaţionale şi mai ales de companiile locale. Astfel, sunt bariere încă din start. Se preferă angajarea expaţilor străini şi nu a noastră.”

    Dacă ar fi să revină sau când o va face, va fi din poziţia de angajat. „Cel puţin asta îmi oferă limita mea intelectuală. Încă nu sunt capabil să generez o idee sau model de business care să-mi ofere şansa de a avea un angajat care să poată primi exact ceea ce eu pretind de la un angajator. Mai bine să fiu eu un angajat eficient, decât un angajator cu oameni parţial sau complet nefericiţi şi limitaţi.” 

    Deşi a locuit în toate colţurile lumii, vine acasă frecvent şi este de părere că puţine lucruri s-au schimbat în ultimii ani. Curăţenia, infrastructura, calitatea în servicii (exceptându-le pe cele din HoReCa), dar mai ales modul de a gândi şi acţiona al oamenilor sunt lucruri care nu s-au schimbat prea mult în ultimii 10 ani. „De apreciat sunt excepţiile oraşelor Sibiu şi Cluj-Napoca, unde trecerea timpului este vizibilă, generându-mi întrebări vizavi de ce anume este diferit în aceste medii.”

    Este de părere că principalele două schimbări care ar trebui să aibă loc în România ar trebui să fie în domeniile educaţiei şi sănătăţii, deoarece o societate educată şi sănătoasă este şi va rămâne „autodezvoltatoare, verticală şi ajustabilă la schimbările globale”. Câteva exemple în acest sens sunt Olanda, Singapore şi Coreea de Sud.  

    De ce anume vă e cel mai dor din România?

    Consider că dorul de România are momentele lui. În acest moment, se limitează la familie – incluzând labradorul meu Buddy -, la timpul frumos cu prietenii la „cârciumă” şi la libertatea în sensul deplin al cuvântului. Apreciez şi mă simt excelent în vestul Europei, însă uneori lipsa de flexibilitate, alături de modul strict de a petrece timpul liber sunt câteva chestiuni problematice aici. În schimb, România oferă oameni zâmbitori, pozitivi şi foarte deschişi atunci când sunt în timpul liber şi petrec. Mă hrănesc cu aceste momente când revin în ţara. Mersul la piaţă aproape zilnic şi (încă) posibilitatea de a achiziţiona alimente în kilograme şi nu pe bucată adaugă mereu un zâmbet acasă. Sunt foarte, foarte multe locuri, lucruri şi medii frumoase în România, însă personal nu am găsit balanţa până acum. Poate vârsta, poate mentalitatea, poate dorinţa de a face totul fără graniţe sunt impedimente

    Dar la polul opus, de ce vă e cel mai puţin dor?

    De limitele inexplicabile ale oamenilor, şocante, aş spune. Trăim într-o lume complet deschisă, cu acces la orice informaţie în timp real, dar noi încă adormim fără a învaţa ceva peste zi, fără a ne întreba ce putem face să progresăm, să schimbăm lucrurile, să evoluăm. Simplu şi direct cu aplicaţie în orice domeniu şi mediu. 

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Aş evita subiectul doar prin prisma faptului că ies din casă sau birou şi intru pe autostradă cu trei benzi pe sens, coborând apoi direct în centrul oraşului. Poate Copenhaga, München sau Basel sunt excepţii. Prietenii fac glume şi spun că înainte de întoarcerea în România este bine să încerc construcţia unei autostrăzi private. 

    Pe de altă parte, nefiind un băutor de cafea aş spune că în general viaţa din cârciumile din România (aşa numesc eu orice locaţie indiferent de nivelul ei) este printre cele mai plăcute din lume. Aşa cum menţionam anterior, partea care mă atrage cel mai mult acasă este cea de veselie şi timp fain. Din punct de vedere culinar sunt foarte mulţumit acasă. Varietatea şi libertatea locurilor sunt exemplare. Faptul că în orice oraş din ţară, la orice oră, poţi merge la cumpărături sau poţi ieşi la cârciumă este extraordinar.