BusinessMagazin

Tag: trecere

  • Cum poţi să ajungi de poveste în aeroport

    Un aeroport din New York vine însă cu o noutate: artişti care interacţionează cu călătorii care îl tranzitează, scrie New York Times. Astfel, până la finalul lunii iunie, cei care urmează să treacă prin terminalul A al aeroportului La Guardia pot ajunge personaje de poveste cu ajutorul a doi scriitori, Gideon Jacobs şi Lexie Smith.

    Aceştia participă la un program al Consiliului pentru Arte din Queens, cartierul newyorkez în care se află aeroportul, şi al Autorităţii Portuare din New York şi New Jersey, care-l are în administrare, dedicat promovării artiştilor din zonă. Pentru a-şi pune în aplicare proiectul, intitulat Landing Page (Pagina de destinaţie), Jacobs şi Smith s-au instalat într-un fost punct de vânzare de presă, anunţând printr-un afiş ce serviciu oferă, neavând însă voie să abordeze ei călătorii.

    Cei interesaţi să devină eroi de poveste trebuie să le furnizeze scriitorilor numărul zborului şi detaliile de contact, după care aceştia trec la treabă şi, când termină, trimit lucrarea sub forma unor mesaje pe telefon până la aterizarea avioanelor. Jacobs şi Smith scriu în medie cam şase povestiri pe zi, sperând să adune 50 până la finalul programului, pe care să le publice într-o carte. Cei care nu apucă să fie imortalizaţi într-o povestire vor avea ocazia să cunoască alţi artişti după încheierea Landing Page, cum ar fi Sandra Lopez-Monsalve, care va realiza o hartă electronică a zgomotelor şi sunetelor din aeroport, ori Sherwin Banfield, care va desena portrete ale călătorilor care trec pe lângă el, pe care le va folosi ulterior la realizarea unei picturi murale.

  • Oraşul din Europa care a fost distrus aproape în totalitate, dar a reînviat şi a ajuns un paradis turistic. Este o minune a ambiţiei locuitorilor

    Dzien dobry, tak şi dzieki. Adică „Bună ziua”, „da” şi „mulţumesc”. Atât am reuşit să învăţ şi să reţin din toată limba poloneză pe care am auzit-o în cele câteva zile pe care le-am petrecut în Varşovia. Culorile, atmosfera prietenoasă şi cerul cristalin în majoritatea timpului au dat auspicii de vis frumos acelor zile, un vis în care se făcea că mă plimbam fascinată printre clădirile care mai de care mai pastelate din centrul vechi al oraşului.

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Warsaw sau Wars-wow (?)

    Faţadele multicolore ale oraşului sunt dovada succesului polonez de a reconstrui după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care toată Varşovia a fost victima bombardamentelor Germaniei naziste. Iar procesul este în derulare, multe clădiri fiind încă în reconstrucţie. Chiar şi aşa, centrul istoric al oraşului este deja o bijuterie arhitecturală.

    Centrul vechi este al turiştilor, asta o ştie şi o poate remarca oricine trece pe acolo. Localnicii au alte zone, ceva mai moderne în arhitectură şi în atmosferă, apropiate de zona istorică. Astfel, terasele din piaţa centrală sunt înţesate de turişti din toată lumea, în vreme ce în restaurantele puţin mai depărtate, mai aerisite, predomină limba poloneză. Simbolul pieţei destinate turiştilor este statuia Syrenka, o sirenă despre care se spune că este sora celei mult mai celebre din Copenhaga.

    Dezvoltarea ţării se vede şi în zgârie-norii din jurul Palatului Culturii din Varşovia, o clădire asemănătoare celei cunoscute drept Casa Presei din Bucureşti. Turnul din Varşovia a fost un cadou de la Uniunea Sovietică pentru polonezi, astfel că arhitectura este strâns legată de mulţi zgârie-nori similari construiţi în Uniunea Sovietică în secolul XX. Una dintre clădirile ameţitoare din jurul palatului este un bloc de locuinţe, Zlota 44, unde chiria pentru o garsonieră de 75 de metri pătraţi depăşeşte 3.000 de euro.

    Segmentul de real estate din Polonia s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte domenii, de la producţia de mere la cea de autobuze, tramvaie, trenuri sau materiale de construcţii. Companiile poloneze nu s-au mulţumit să se dezvolte pe piaţa locală de acolo, ci au trecut graniţele, ajungând şi în România.

    Peste 450 de milioane de euro au investit în România cele mai mari companii poloneze, această ţară aflându-se între cei mai mari 20 de investitori străini de pe piaţa locală după valoarea capitalului plasat.

    Firme precum Maspex (care deţine brandul de sucuri Tymbark), Ciech Soda (fostele Uzine Sodice Govora), Cersanit (producător de obiecte sanitare), Porta Doors (producător de uşi), Barlinek (producător de pardoseli şi parchet din lemn) şi Can Pack (producător de ambalaje) au creat împreună, de la intrarea pe piaţa din România, circa 3.000 de locuri de muncă, după cum arată datele Agenţiei Poloneze de Investiţii şi Comerţ. În sens invers însă, prezenţa românilor cu businessuri în Polonia este aproape nesemnificativă.

    De altfel, româna se aude rar – eu nu am auzit-o aproape deloc – pe străzile Varşoviei, spre deosebire de alte capitale europene. Poate şi pentru că Varşovia nu se regăseşte pe lista de destinaţii a multor turişti, care nu-şi imaginează cât de bine şi frumos s-a putut ridica acest oraş din cenuşă, ca o pasăre Phoenix a estului. Surpriza plăcută, spre deosebire de alte oraşe europene, este că aici toată lumea – de la comercianţii de îngheţată până la funcţionarii de la bancă – vorbeşte engleza cel puţin la nivel conversaţional, astfel că nu e prea greu să interacţionezi cu localnicii.

    În 2016, Varşovia a devenit primul oraş din Polonia în care contribuţia turismului la Produsul Intern Brut a atins 15 miliarde de zloţi (3,5 miliarde de euro), potrivit unui studiu al Biroului Turistic al Varşoviei. În acel an, capitala Poloniei a primit 9,6 milioane de vizite turistice, dintre care 2,7 milioane din străinătate. Dacă în calcul sunt incluse şi vizitele de o zi, totalul depăşeşte 20 de milioane. Britanicii au reprezentat cel mai mare grup de vizitatori, iar în urma lor s-au situat nemţii şi francezii. Străinii au cheltuit de trei ori mai mult decât polonezii – 1.482 de zloţi (345,5 euro), după cum subliniază acelaşi studiu.

    Ce i-a impresionat cel mai mult pe turişti a fost arhitectura, monumentele, oamenii prietenoşi şi mâncarea bună, mai arată acelaşi studiu.

    Aş putea spune aşadar că mă încadrez în profilul robot al turiştilor din Varşovia, doar că pe mine m-a mai impresionat şi muzica lui Chopin, cea care se aude când treci pe lângă băncile împrăştiate peste tot în oraş; este suficient să apeşi un singur buton.

  • Cuvertură de lux

     Calvin Klein le vinde celor care trec pe la magazinul său de pe Madison Avenue cuverturi americane atent selecţionate care au fost lucrate manual din tot felul de bucăţi de materiale textile în secolele XIX sau XX.

    Casa Loewe a prezentat la Târgul de Mobilă de la Milano o colecţie de cuverturi artizanale, în timp ce compania franceză A.P.C. îşi creează propriile sale cuverturi în ediţie limitată pe care le vinde alături de alte produse ale sale, folosind la confecţionarea lor resturi de materiale de la alte articole.

    Alte case de modă folosesc ideea de cuvertură din bucăţi de materiale pentru articole vestimentare ca poncho-uri, pelerine, geci sau cămăşi. 

  • Gadget Review: PDS271, numele frumuseţii în rândul monitoarelor – VIDEOREVIEW

    + Design elegant
    + Imagini frumoase

    – Rezoluţie 1.080 p la 60 Hz

    Studioul de design F.A Porsche proiectează produse diverse: de la haine la smartphone-uri, ceasuri şi monitoare, dându-le un plus de eleganţă. Produsele lor vin cu un design ceva mai extravagant, ce te duce cu gândul la premium şi, de obicei, cu un preţ mai mare. Monitorul AOC PDS271 este un monitor de 27 de inchi IPS ce are o rezoluţie Full HD (1.080 p) şi o rată de reîmprospătare de 60 Hz.

    Înainte de toate să vorbim despre design. Monitorul este unul foarte subţire (doar partea de jos e ceva mai groasă, deoarece acolo sunt înghesuite componentele) şi este aproape fără margini. Partea de sus şi cele laterale au o margine de doar 7 milimetri. În partea de jos există o bandă de metal de 20 de milimetri. Asta îi conferă iluzia de ecran infinit asemănător cu ecranul smartphone-urilor Samsung (S8, S9). Ecranul este susţinut de un suport  asimetric din metal, care este foarte elegant, dar nu teribil de funcţional, deoarece singurul buton al monitorului este situat în dreapta, iar asta înseamnă că de fiecare dată când îl apeşi, ecranul se mişcă. Suportul, totuşi, nu este doar estetic, ci şi util, deoarece ascunde cablul cu care monitorul se conectează la curent şi la computer.

    Acest sistem este ingenios şi arătos deoarece nu o să se vadă cabluri pe masă sau atârnând pe lângă monitor. Un alt element ce trebuie menţionat este faptul că ecranul se poate înclina în sus şi în jos (într-un unghi de la 3,5 grade la 21,5 grade). În concluzie, monitorul este extrem de arătos şi futuristic, de aceea este păcat că are doar o rezoluţie Full HD (1.920 x 1080 pixeli) la o diagonală de 27 de inchi. Imaginile afişate sunt frumoase, filmele şi jocurile se văd bine, iar reproducerea culorilor este una corectă. Am lucrat foarte bine pe ecran, iar diagonala de 27 de inchi mi-a dat un spaţiu generos în Adobe Premiere Pro pentru editarea clipurilor video. Totuşi, cred că ar fi fost minunată o rezoluţie 2K sau 4K.

    Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune şi culorile nu se schimbă nici la un unghi de vizualizare de 45 de grade. Indiferent de unde am privit monitorul, detaliile au fost bune, negrul adânc şi bogat. De asemenea, timpul de răspuns al monitorului este unul bun, dar AOC PDS271 nu va fi o ţintă pentru gameri, fiind limitat la o rată de reîmprospătare de 60 Hz, însă este îndeajuns pentru lucrul la birou.

    Opţiunile pe care monitorul le are sunt minimale: setarea luminozităţii, contrastului, volumului (are difuzoare integrate), nivelul de reducere a luminii albastre şi alegerea limbii afişate. Nu există posibilitatea alegerii temperaturii culorii, a diferitelor tipuri de presetări pentru imagine sau gamă. Totul se face printr-un singur buton; apeşi o dată pentru a trece de la o opţiune la alta, apoi aştepţi puţin pentru a putea modifica valorile. Nu este un sistem ideal, dar funcţionează.

    Contrastul setat este unul corect, iar luminozitatea se poate schimba în funcţie de setarea dorită. Ce am observat este că luminozitatea e satisfăcătoare, dar nu foarte puternică, nici măcar la 100% nu am simţit că ecranul este foarte luminos. Totuşi, în utilizarea zilnică de editare foto-video şi jocuri video nu am simţit că este un ecran prea întunecat. 

    Este clar că AOC PDS271 e unul dintre cele mai arătoase monitoare de pe piaţă şi va arăta bine pe biroul oricărui decide să-şi achiziţioneze acest monitor. Totuşi, rezoluţia 1.080 p îl trage în jos, mai ales că are o diagonală de 27 de inchi, unde ar fi fost de preferat o rezoluţie mai mare, de 2.560 x 1.440, de exemplu.

    casetă tehnică:
    Diagonală 27 inchi
    Ecran IPS
    Rată de reîmprospătare 60 Hz
    Timp de răspuns 4 ms
    Raport aspect 16:9
    Luminozitate 250 cd/m la puterea 2
    Contrast dinamic 50 M: 1
    Culori 16,7 milioane
    Conectivitate HDMI 1,4 x 1
    Unghiu de înclinare 3,5-21,5 grade
    Dimensiuni (cu suport) 613 x 460 x 179 mm
    Preţ aprox. 1.000 de lei

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 28 mai 2018

    COVER STORY: Lecţiile de baschet m-au ajutat în business

    General managerul Mastercard România şi-a început ziua evenimentului Meet the CEO urmârind primul sfert din semifinalele NBA, dintre Golden State Warriors şi Houston Rockets, şi spune că agenda cea mai reuşită se încheie cu un meci de baschet la final de zi împreună cu cei doi copii ai săi.

    RESURSE UMANE: Fluturaşul de +1.000 de euro net

    ANTREPRENORIAT: Multiplu de cinci în doi ani

    SERVICII: De ce îşi caută românii sănătatea în străinătate?

    SPECIAL: Cum au devenit hackerii din Coreea de Nord cei mai mari jefuitori din lume
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Cronică de film: Liniştea care îţi dă fiori – VIDEO

    Filmul lui John Krasinski este gândit în aşa fel încât spectatorul să devină participant activ într-un joc de-a şoarecele şi pisica, unul plin de tensiune. Aceasta este de fapt şi principala calitate a celor mai multe filme horror de succes: darul de a-l aduce pe cel din faţa ecranului în mijlocul acţiunii. A Quiet Place mai reuşeşte un lucru impresionant: se joacă cu aşteptările publicului fără a subestima capacitatea de înţelegere a spectatorilor. Vorbim, fără îndoială, de un thriller excelent.

    Scenariul semnat de Bryan Woods şi Scott Beck e extrem de alert, iar regizorul a profitat de acest lucru pentru a trece direct în mijlocul acţiunii. Vedem un cuplu care se joacă alături de cei trei copii, iar un titlu de pe ecran ne anunţă că e ziua 89; se înţelege destul de repede că acţiunea se petrece într-o lume postapocaliptică. Următoarele scene îi prezintă pe protagonişti mişcându-se încet printr-un magazin mic, încercând să facă cât mai puţin zgomot, căutând medicamente pentru unul dintre copii.

    Începutul filmului are un singur rol, şi anume de a-l face pe spectator să înţeleagă că principalul pericol în această lume e sunetul. Firul narativ continuă la un an după aceste prime scene. Ideea unor inamici care îşi depistează prada după sunetele produse de aceasta nu e nouă, dar Krasinski a reuşit să aducă un suflu proaspăt conceptului. De-a lungul filmului, el creează mai multe momente tensionate în care spectatorii se aşteaptă la ceva inedit; de cele mai multe ori, aşteptările le sunt înşelate. Sunt scene în care vedem o puşcă şi ne aşteptăm ca sunetul produs să declanşeze un adevărat carnagiu, dar lucrurile iau o cu totul altă direcţie.

    A Quiet Place e un film cu foarte puţine replici, bazându-se pe puterea imaginilor pentru a transmite mesajul central. Din acest punct de vedere, nu ştiu dacă am văzut recent o producţie mai reuşită, iar asta spune multe despre ceea ce poate face Krasinski în spatele camerei de filmat.

    A Quiet Place a fost primit extrem de bine atât de critici, cât şi de spectatorii de rând, iar performanţele la box office reflectă perfect acest lucru: cu un buget de doar 17 milioane de dolari, filmul generase (la ora închiderii ediţiei) aproape 260 de milioane de dolari din vânzarea de bilete. Prin urmare, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că producătorii au anunţat deja că lucrează la o continuare a filmului.

    În concluzie, A Quiet Place e unul dintre acele filme rare în timpul căruia nu ştii la ce să te aştepţi. E un film care îţi induce o stare de teamă care rămâne cu tine mult după ce ai părăsit sala de cinema.

    Nota: 8/10

  • Este preşedintele ţării, dar nu are voie să intre in propria ţară: situaţie uimitoare aproape de graniţele României

    Aţi auzit, probabil, de Liberland: este vorba de un teritoriu situat între Croaţia şi Serbia, pe malul vestic al Dunării, care pe unele hărţi este numit „Gornja Siga”. Când fosta Iugoslavie s-a divizat în noi ţări, acest mic teritoriu a fost practic uitat. Nici Croaţia şi nici Serbia nu l-au revendicat, aşa că Liberland a devenit practic „no man’s land” (teritoriul nimănui). Un grup de patru oameni a decis să-l revendice şi să-l transforme într-un stat.

    Liberland are propriul site, un drapel şi o stemă. Limbile oficiale sunt ceha şi engleza. Republica este deja foarte populară pe internet, după ce Jedlicka a lansat o campanie pentru a găsi 5.000 de cetăţeni. Până acum, peste 160.000 de persoane au depus cereri, pe site-ul Liberland, pentru cetăţenie. Cu o suprafaţă de aproximativ şapte kilometri pătraţi, Liberland ar fi cel mai mic stat suveran din lume după Vatican şi Monaco.

    Actualul preşedinte al Liberlandului este politicianul eurosceptic Vit Jedlicka, în vârstă de 31 de ani, membru al Partidului Conservator al Cetăţenilor Liberi din Republica Cehă. Jedlicka a lipsit de la primele alegeri prezidenţiale din Liberland, dar cu toate acestea a fost ales de ceilalţi doi membri fondatori, dintre care unul este chiar iubita acestuia, care a devenit astfel primă doamnă.

    Problema este că însuşi preşedintele nu are cum ajunge în propria ţară. Deşi nici Croaţia şi nici Serbia nu exercită dreptul de suveranitate asupra teritoriului, niciunul dintre state nu permite accestul acolo. De vrea să participe în carne şi oase la diverse conferinţe ale Libertanienilor din toată lumea, ieşirea din propria ţară-întoarcerea devin imposibile. Vit a fost arestat chiar atunci când a vrut să reintre în Liberland. El trăieşte în Republica Cehă, separat de prietena lui.

    Momentan, Jedlicka încearcă să rezolve problema pe cale diplomatică: fosta lui funcţie îi permite să deschidă câteva uşi, iar asta îi dă speranţe că, la un moment dat, cineva va recunoaşte micul stat Liberland.

  • Veste de ultimă oră în tragedia care a îndoliat România. Ce s-a întâmplat de fapt în locul blestemat

    Poliţia rutieră a stabilit că Sanda Ungur, tânăra de 21 de ani care conducea maşina implicată în accidentul de la Jibou, nu a respectat semnalele la trecerea la nivel cu calea ferată.

    Patru tinere cu vârste de 21 şi 22 de ani au murit, joi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată de la ieşirea din localitatea Jibou, judeţul Sălaj. Fetele circulau într-o maşină înmatriculată în Maramureş, iar cea aflată la volan nu a acordat prioritate trenului.

    La volanul maşinii se afla Sanda Ungur (centru foto), în vârstă de 21 de ani, singura supravieţuitoare a accidentului tragic. Cele cinci prietene se întorceau acasă de la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice.

    Şoferiţa a ignorat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, autoturismul fiind spulberat de trenul R4046, care circula pe ruta Baia Mare-Jibou, informează Poliţia.

    Impactul a fost atât de puternic, încât maşina a fost aruncată la câţiva metri distanţă de calea ferată. Trei dintre victime au fost proiectate din autoturism şi au decedat pe loc. Celelalate două, printre care şi conducătoarea auto, au rămas încarcerate în fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea lor.

    În accident au murit patru studente de la Universitatea Tehnică Cluj. Mădălina Pârja, Maria Şteţ, Claudia Barboş şi Sara Pop, scrie realitatea.net