Tag: solutie

  • Putin: Singura soluţie pentru puterea de la Kiev este dialogul. Folosirea forţei duce ţara spre haos

     “Doar prin dialog, proceduri democratice şi nu prin folosirea forţelor armate, a tancurilor şi avioanelor poate fi restabilită ordinea în ţară”, a declarat Putin, în direct la televiziune, la tradiţionala sesiune de întrebări din partea cetăţenilor.

    Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

    Moscova: Afirmaţiile privind implicarea forţelor ruse în estul Ucrainei ţin de paranoia

    Afirmaţiile autorităţilor ucrainene privind implicarea forţelor speciale ruse în evenimentele din estul ţării seamănă cu “paranoia”, a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Gheţea are contract la CEC până la anul, trebuie o soluţie pentru a nu primi despăgubiri

     “Poate chiar săptămâna aceasta, pentru că e vorba de faptul că Gheţea are un contract care expiră abia la anul şi, atunci, trebuie găsită o soluţie prin care CEC să nu plătească aceste despăgubiri”, a spus Ponta la România TV, întrebat când va fi înlocuit Gheţea la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC Bank).

    În urmă cu două luni, premierul Victor Ponta, atunci ministru interimar de Finanţe, a declarat agenţiei MEDIAFAX că l-a propus pe secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, în locul lui Radu Gheţea.

    El a precizat atunci că nu numeşte personal conducerea CEC, ci aprobă o procedură iniţiată de fostul ministru Chiţoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Continental investeşte într-un sistem de reducere a percepţiei mirosului la fabrica din Timişoara

     Investiţia face parte din strategia de responsabilitate socială pe termen lung a companiei, iar testarea echipamentului a început în noiembrie 2013.

    Principiul de operare al soluţiei tehnice constă într-un curent alternativ, generând un câmp de plasmă, care descompune oxigenul şi apa din aer în radicali de oxigen (oxigen activ). Aceasta creează o reacţie de oxidare la contactul cu aerul din procesul de producţie a anvelopelor care neutralizează moleculele de miros rezultate, arată compania, într-un comunicat.

    În plus, va instala şi un echipament care va distruge compuşii organici volatili apăruţi în procesul de producţie prin oxidarea acestora la temperatură înaltă.

    În peste 13 ani de operaţiuni în România, Continental Anvelope Timişoara a investit peste 340 milioane de euro şi a creat peste 2.100 de locuri de muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Insolvenţa, soluţia pentru TVR. Mărirea taxei tv nu rezolvă problemele

     Decizia va fi luată după numirea noului CA, iar intrarea în insolvenţă este privită ca varianta cea mai bună, deoarece majorarea taxei ar fi doar o rezolvare de moment care ar fi şi nepotrivită în an electoral, au explicat, luni, sursele citate, arătând că TVR are nevoie de restructurare şi reorganizare, iar o hotărâre referitoare doar la majorarea taxei nu ar face decât să amâne insolvenţa. În plus, actuala conducere a TVR nu a putut să dea asigurări premierului Victor Ponta că, dacă Guvernul majorează taxa radio-tv, televiziunea publică nu va acumula noi datorii.

    Numirea unui administrator judiciar, care să vină cu un plan de reorganizare, aşa cum s-a întâmplat cu Remus Borza la Hidroelectrica, ar permite “curăţarea” TVR de contracte păguboase, organizarea activităţilor pe baze economice corecte şi restructurarea internă ţinând cont de nevoile unei televiziuni publice, au mai precizat sursele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Occidentul ar putea abandona Crimeea pe mâna lui Putin, în schimbul apropierii Ucrainei de UE

     Această împărţire între marile puteri necesită ca anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea să satisfacă ambiţia preşedintelui rus de a rămâne în Istorie ca cel care a restaurat puterea Rusiei, afectată de prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice.

    O asemenea strategie ar putea să-i aducă critici preşedintelui american Barack Obama şi să displacă foştilor sateliţi ai fostei URSS din Europa de Est, care se tem pentru securitatea lor.

    Niciuna dintre marile puteri nu pare pregătită să înfrunte Rusia pentru a apăra Crimeea, o regiune pe care liderul sovietic Nikita Hruşciov a desprins-o din Rusia în 1954 şi a “dat-o” Ucrainei, în cadrul URSS.

    În acelaşi timp, occidentalii ar vrea să vadă Ucraina ieşind din zona de influenţă a Moscovei, având astfel o ţară prietenă la frontiera cu Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderii USD au decis ca Executivul să nu schimbe programul de guvernare, ci să aştepte decizia CC

    n acelaşi timp, s-a decis ca Gabriel Oprea să demisioneze din postul de vicepremier, pentru a putea ocupa, ca titular, portofoliul de ministru de Interne, înainte ca mandatul să expire pe 8 martie.

    “Decizia demisiei a fost luată în şedinţa USD. Urmează ca actul de demisie să fie înregistrat oficial, din punct de vedere formal”, au declarat agenţiei MEDIAFAX sursele citate.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că “cea mai rapidă soluţie”, pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.

    Preşedintele a precizat că a discutat marţi cu premierul Victor Ponta. “Sper ca în perioada următoare să dea o soluţie, soluţia constituţională, a asumării răspunderii actualului guvern, repet, a actualului guvern, pe un nou program de guvernare, care să reflecte noile alianţe politice din Parlament”, a continuat Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steinmeier după discuţia cu Lavrov: Nu se are în vedere o soluţie la criza ucraineană

     “Am avut o întrevedere dificilă, lungă şi foarte serioasă dar nu a fost suficientă pentru a spune că se are în vedere o soluţie”, a afirmat marţi ministrul german, după întâlnirea de luni seara cu Lavrov. “Nu pot lansa un semnal pentru a spune că suntem pe calea cea bună pentru a găsi o soluţie şi că Ucraina şi Rusia vor discuta una cu cealaltă”, a declarat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Şi la Guvern sunt discrepanţe salariale foarte mari, dar nu ne lasă CC să dăm soluţia corectă

     “Autoritatea de Supravhegere Financiară este în subordinea Parlamentului şi, din punct de vedere politic, Guvernul a spus foarte clar că susţine ca Parlamentul să îşi facă datoria şi să ancheteze modul în care lucrurile s-au desfăşurat la ASF. Însă faptul că nu e la Guvern nu mă face să uit că şi în cadrul instituţiilor guvernamentale încă avem discrepanţe foarte mari între cei cu salarii foarte mici şi cei cu salarii mult prea mari”, a spus Ponta, miercuri, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.

    El a adăugat că a discutat cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în vederea găsirii unor soluţii, dar care nu pot fi aplicate, fie ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale, fie din lipsa resurselor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Invenţia care va distruge o industrie: vesela care se spală singură

    Suedezii Hanna Billqvist şi Anna Glansén lucrează la un proiect în urma căruia vor să realizeze farfuria care nu se murdăreşte niciodată. Ei au analizat comportamentul materialelor naturale şi au început să descopere noi metode de a utiliza celuloza.

    După multe încercări, ei au ajuns la concluzia că pot să realizeze farfurii cu un strat impermeabil care nu permite depunerea lichidelor şi a resturilor de hrană. Astfel, vesela proiectată de suedezi nu se murdăreşte niciodată. Acest lucru este posibil prin intermediul stratului de la suprafaţa veselei care este considerat super-hidrofob şi poate respinge lichidele.

    Cu toate acestea, utilizarea substanţelor hidrofobe în compoziţia produselor destinate hranei este interzisă, iar cercetătorii trebuie să demonstreze că aceste vase se încadrează în standardele de siguranţă ale consumatorilor.

    Deocamdată acest tip de veselă este doar un concept, dar Hanna Billqvist şi Anna Glansén spun că tehnologia este menită să fie o soluţie pe termen lung.
     

  • Ponta: Nu există altă soluţie decât Ordonanţă de Urgenţă pentru conducere interimară la TVR

     “Aici nu este vorba de PSD sau PNL, de Crin sau de mine, ci de faptul că o instituţie publică trebuie să funcţioneze”, a spus Ponta, înaintea şedinţei de miercuri a Guvernului.

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara că a avut o scurtă discuţie cu premierul Victor Ponta şi i-a transmis acestuia că varianta unei ordonanţe de urgenţă în cazul TVR este inacceptabilă, propunând o nouă convocare a parlamentarilor pentru votul privind şefia televiziunii publice.

    Antonescu a susţinut, într-o intervenţie la Realitatea TV, că a avut o discuţie cu Victor Ponta după ceremonia de la Cotroceni care a fost una “foarte scurtă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro