BusinessMagazin

Tag: sistem

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Opinie: Cele mai răspândite 7 mituri despre blockchain

    Prof. Alfred Taudes este director academic al Institutului de Cercetare în Criptoeconomie, WU Vienna University of Economic şi profesor al WU Executive Academy

    Un blockchain este o bază de date descentralizată pentru stocarea criptată a tranzacţiilor, astfel încât acestea să nu poată fi falsificate. La prima vedere, l-am putea compara cu un registru în care este consemnată fiecare nouă tranzacţie. Ceea ce îl face special este că, deşi există câte o copie în computerul fiecăruia dintre utilizatori, consistenţa intrărilor este garantată.

    Cea mai cunoscută utilizare a acestei tehnologii este criptomoneda bitcoin, un sistem monetar descentralizat care a suscitat un considerabil interes, mai ales datorită creşterii cotaţiilor pentru această monedă. În momentul actual sunt vehiculate mai multe „mituri” despre blockchain şi bitcoin menite să stârnească nedumerire în rândul opiniei publice, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când apare o nouă tehnologie.

    Internetul secolului XXI

    Această situaţie este similară începuturilor internetului, în anii 1990. E-mailul a fost prima aplicaţie a internetului şi nimeni nu ar fi putut spune atunci ce avea să urmeze. Se spunea că e-commerce-ul nu avea să meargă niciodată, din cauza dorinţei clienţilor de a avea experienţa fizică a produselor pe care le cumpără, pentru că nu ar fi existat metode adecvate de plată şi pentru că livrarea ar fi fost prea costisitoare şi complexă. Oricum ar fi fost, realitatea ne-a arătat că multe dintre tehnologii au depăşit provocările perioadei de început. Recent, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a devenit cel mai bogat om din lume. Şi în cazul tehnologiei blockchain vor fi multe aplicaţii complet noi care vor ajunge să domine toate aspectele de business. Suntem doar în faza de încercări.

    Mitul 1: Blockchain şi bitcoin sunt unul şi acelaşi lucru

    Bitcoinul este doar prima utilizare a tehnologiei blockchain. Primul blockchain a fost dezvoltat cu scopul de a stoca tranzacţiile cu bitcoini. De atunci, au apărut multe variante modificate sau extinse ale conceptului original, fiind folosite drept bază pentru multe alte operaţiuni, mergând de la reorganizarea operaţiunilor de supply chain până la servicii de new banking sau de prelucrare a datelor personale. În momentul actual, cea mai mare parte a veniturilor generate de platformele media merg către operatorii acestora, în timp ce artiştii pe care ele îi promovează nu primesc mai nimic. Criptomoneda şi blockchain-ul ne-ar permite să cumpărăm direct de la artişti.

    Mitul 2: Tehnologia blockchain nu va reuşi pentru că este prea mare consumatoare de energie

    Aşa zisul mecanism de validare, folosit pentru a verifica validitatea tranzacţiilor din blockchain, este consumator de energie. Rezolvând un puzzle matematic, ceea ce presupune o putere considerabilă de calcul, deci energie, furnizorul puterii de calcul poate adăuga un nou tip de tranzacţie în blockchain, făcând posibilă generarea de bitcoini. În schimbul acestui serviciu, furnizorul încasează o taxă de tranzacţie. Mecanismele de validare (sau de exprimare a consimţământului) mai puţin consumatoare de energie reprezintă un subiect de cercetare în întreaga lume. Mai mult, argumentul consumului mare de energie îşi pierde din forţă dacă privim sistemul ca un întreg şi nu doar tranzacţia în mod individual. De ce nimeni nu vorbeşte despre câtă energie consumă banii de astăzi?

    În contextul folosirii aplicaţiilor blockchain de către grupuri de companii, argumentul consumului de energie devine irelevant pentru că în acest caz particular sunt folosite mecanisme mai puţin elaborate de validare, având în vedere că procesul implică partenerate solide şi familiare.

    Mitul 3: Blockchainul E o toană trecătoare    

    Aplicaţiile bazate pe tehnologia blockchain sunt testate în nenumărate contexte, în lumea întreagă. În domeniul închirierilor de maşini din Germania, de pildă, ea a făcut posibilă simplificarea unor proceduri până atunci foarte complicate, de la alegerea unei maşini până la încheierea unor contracte personalizate de închiriere, într-aşa măsură încât sistemul poate opera fără o infrastructură sau contracte cu furnizorii serviciilor de plăţi. Un proiect descentralizat de reţea din New York, care implică contoare inteligente şi contracte inteligente, a permis caselor care funcţionează cu energie solară să îşi calculeze automat consumul de energie electrică şi să vândă surplusul de energie electrică către cele „convenţionale”. Şi în Austria au început să apară moduri tot mai lăudabile de utilizare, în Viena, de exemplu, în sectorul serviciilor financiare şi al furnizării de energie.

    Nu aş putea spune care va fi preţul bitcoinului de acum în trei ani şi câte alte criptomonede vor mai atunci. Cu toate acestea, sunt convins că tehnologia blockchain se va menţine şi va revoluţiona lumea.

    Mitul 4: BlockchainUL nu E potrivit pentru a fi folosit ca bază a sistemelor de plăţi, având în vedere că numai un număr limitat de tranzacţii pot fi procesate

    Faptul că există un plafon maxim care nu poate fi depăşit este rezultatul mecanismelor de validare discutate când am vorbit despre mitul 2. Sistemele de tip blockchain folosite în cadrul grupurilor de companii menţionat atunci nu sunt afectate de acest aspect, iar în ceea ce priveşte sistemele publice, au început deja să se dezvolte noi tehnologii. Una dintre acestea este Bitcoin Lightning Network, în cadrul căreia un canal de plată este deschis între două „noduri”, permiţând transferul plăţilor fără a fi necesare proceduri complexe de verificare. Verificarea şi validarea sunt solicitate doar la deschiderea şi închiderea canalului.

    Mitul 5: Blockchainul înseamnă sfârşitul protecţiei datelor 

    Intrările în blockchain trebuie să fie lizibile de-a lungul tuturor nodurilor, altfel este imposibilă verificarea descentralizată a tranzacţiilor şi „minarea” de bitcoin. Să nu uităm însă că aceste conturi nu sunt identificate cu ajutorul datelor personale, ci prin pseudoadrese pe care oricine le poate crea folosind aşa-zisul portofel.

    Aşadar, în interiorul acestui blockchain, tranzacţiile unui user sunt private. Cu toate acestea, dacă cineva reuşeşte să asocieze adresa bitcoinului cu proprietarul ei, toate tranzacţiile încheiate anterior de acea persoană pot fi identificate. Există însă alte criptomonede, ca de exemplu Dash, care sunt complet anonime şi care oferă userilor protecţie totală.

    Mitul 6: Tehnologia blockchain are un viitor luminos. Curând, toate aplicaţiile IT se vor baza pe această tehnologie 

    Acest lucru nu este plauzibil. Prin comparaţie cu bazele de date, blockchainul e prea scump şi nu suficient de eficient pentru businessurile tradiţionale precum contabilitatea. În astfel de contexte, tehnologia blockchain nu îşi are rostul; ea ar trebui folosită doar acolo unde schimburile de date sunt, de regulă, nesigure şi ineficiente, de exemplu în cazul tranzacţiilor dintre părţile implicate în lanţurile globale de aprovizionare.

    Mitul 7: Blockchainul nu E sigur. Deseori auzim că banii au fost furaţi ori s-au pierdut

    Odată ce tranzacţiile sunt stocate în blockchain, nimeni nu poate altera, citi, falsifica sau şterge consemnările din baza de date. Prin urmare, plăţile care folosesc acest sistem sunt considerate sigure. Dacă ceva se fură, asta înseamnă că acea cheie privată de acces a unui utilizator a picat în mâini greşite. Este similar cu furtul PIN-ului unui card bancar!    

  • Ups and dows

    ▲ Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureş s-a redeschis săptămâna trecută după finalizarea investiţiilor de peste 56 milioane de lei în reabilitarea pistei.

    ▲ Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat modificările şi completările Legii nr. 220/2008 (legea energiei regenerabile) care permit consumatorilor să-şi instaleze tehnologie regenerabilă şi să vândă energie în sistem fără a plăti impozit.

    ▲ Simona Halep a intrat în topul celor mai bogaţi jucători de tenis din istorie, cu o avere de 14 milioane de dolari. Publicaţia Celebrity Net Worth o situează pe campioana de la Roland Garros pe locul 47 în acest clasament. Topul este condus de Ion Ţiriac, cu o avere de 2 miliarde de dolari.

    ▲ Cu opt regiuni viticole, 37 de podgorii şi 182.000 de hectare de vie, România ocupă ocupă locul cinci în UE la producţia de struguri, după Italia, Spania, Franţa şi Germania şi locul şase la producţia de vin după aceleaşi state şi Portugalia, arată datele APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.


    ▲ România a obţinut o medalie de argint şi una de bronz la Cupa Mondială de canotaj, desfăşurată la Linz (Austria).


    ▼ Timpul de aşteptare la metrou a rămas neschimbat de cinci ani, cu toate că numărul mediu zilnic de călători a crescut cu 8,4%, iar la Aurel Vlaicu, staţia corporatiştilor, cu 50%.


    ▼ Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost în anul şcolar/universitar 2017-2018 de 3,57 milioane de elevi şi studenţi, numărul fiind în scădere cu 18.700 comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, arată datele comunicate recent de Institutul Naţional de Statistică.


    ▼ Proiectul de finanţare pentru transformarea în muzeu a vechii şcoli din Broşteni (Botoşani) unde a învăţat Ion Creangă nu poate fi semnat de autorităţile locale din cauza unei datorii către Finanţe de 400.000 de lei, veche de zece ani, care a blocat conturile Primăriei.


    ▼ România mai are rezerve dovedite de petrol de doar 60 de milioane de barili, echivalentul a 10 milioane de tone de petrol, conform datelor pe anul 2017 centralizate într-un studiu al British Petroleum (BP). În 2017, producţia zilnică de petrol a României a fost de 76.000 de barili de petrol, cea mai mică producţie din ultimii zece ani. 

  • NASA va lansa prima sondă ce ”va atinge Soarele”

     Sonda va fi lansată pe 4 august, conform anunţului oficial NASA. Independent notează că anunţul vine după unele amânări în care specialiştii de la sol s-au asigurat că nava este pregătită.

    Lansarea va avea loc pe 4 august la ora 4:00 a.m. EDT (11:00, ora României) de pe platforma din Cape Canavera, Florida, la bordul unei rachete United Launch Alliance Delta IV Heavy. Mica sondă, ce are mărimea unei maşini, va ajunge la aproximativ 6,11 milioane de kilometri distanţă faţă de Soare. În acea regiune temperatura ajunge la 1.400 de grade Celsius, iar sonda va fi protejată de un scut de carbon cu o grosime de 11,43 de centimetri.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Dacă vreţi ca afacerile să devină etice, atunci cine va mai face business?

    Millennialii au o agendă diferită de cea a afacerilor, considerând că priorităţile unei companii ar trebui să fie crearea de locuri de muncă, inovarea, îmbunătăţirea calităţii vieţii personale şi profesionale a angajaţilor şi să se concentreze mai puţin pe generarea de profituri, eficientizare şi producţia de bunuri şi servicii, spune Raluca Bontaş, partener global employer services la Deloitte Romania, comentând rezultatele studiului.

    „Rezultatele sondajului ar trebui să le dea de gândit liderilor de business, implicit din România, fiind un semnal de alarmă. Deteriorarea încrederii şi loialităţii angajaţilor are implicaţii asupra performanţei companiilor şi a economiei în general”, menţionează ea.

    Mai puţin de jumătate dintre millenniali consideră că firmele se comportă etic şi că liderii din business contribuie la un climat social mai bun, conform studiului. În 2017, aproape două treimi dintre millenniali aveau o altă părere.

    Încet-încet, ne îndreptăm spre un socialism al capitalismului.

    Ca să rezişti în afaceri, este puţin probabil ca etica să fie în capul listei de priorităţi. Ca să câştigi cotă de piaţă, trebuie să inventezi produse şi servicii superioare, trebuie să-ţi „omori” concurenţa şi, dacă nu poţi, să o cumperi, trebuie să faci astfel încât să ajungi la o poziţie de monopol pentru a putea majora preţurile. Pentru a-i determina pe liderii companiei să facă acest lucru, există instituţia bonusului, a salariilor mari, a pachetelor de acţiuni oferite ca recompensă.

    Cine nu-şi îndeplineşte ţintele de vânzări, de profit, de rentabilitate, de cotă de piaţă este dat afară şi vine altcineva în loc.

    Deşi liderii din business au un discurs etic: clienţii sunt prioritatea noastră absolută, fără angajaţii noştri nu am fi putut ajunge atât de sus, fără CSR nu putem dormi, realitatea este exact inversă. Acţionarii cer profituri din ce în ce mai mari, rentabilitatea capitalului trebuie să depăşească dobânzile la bancă pentru că nu ar mai avea altfel sens să investeşti într-o companie, directorii impun ţinte din ce în ce mai mari directorilor de sub ei, care, la rândul lor, se îndreaptă către middle manageri în îndeplinirea ţintelor şi tot aşa.

    În orice moment, cei care au responsabilitatea cifrelor trebuie să găsească soluţii pentru a le atinge, chiar cu preţul „călcării pe cadavre”.
    Millennialii vor mai multă etică în afaceri, dar, când vor ajunge în poziţia de execuţie, când vor da de gustul bonusurilor, îşi vor schimba discursul şi vor face la fel ca predecesorii lor.

    Pentru a avea un impact pozitiv în societate, pentru a schimba lucruri, mai întâi trebuie să generezi resurse, pentru ca apoi să poţi să le cheltuieşti.

    Cei care au fondat marile universităţi americane, unde vor să ajungă millennialii, întâi au produs bani, au călcat pe cadavre în business, iar apoi i-au pus la dispoziţia societăţii.

    Este bine să faci Harvardul sau Yale, pentru că ai acces apoi la salarii mai mari, sari etapele de promovare profesională, dar câţi ştiu că banii din care se susţin universităţile sunt produşi în România, de exemplu, prin achiziţia de păduri, prin cumpărarea de acţiuni la companii care trăiesc din monopol şi din tarife mari, prin achiziţia unor titluri de valoare ale unor ţări care, la un moment dat, ajung la pământ şi sunt nevoite să plătească dobânzi mari, prin achiziţia, poate, de credite neperformante şi apoi recuperarea lor prin strângerea cu uşa a debitorilor?

    Foarte mulţi millenniali îşi caută un sens social, vor să experimenteze cât mai multe lucruri, vor să facă bine societăţii, dar cineva trebuie să plătească factura.

    Toată lumea, începând de la millenniali până la companii, se plânge de nivelul educaţiei din România, marea majoritate a profesorilor sunt slabi şi nu ţin pasul cu ceea ce se întâmplă în piaţă, sistemul de educaţie este depăşit, iar rezultatul este catastrofal pentru piaţa muncii.
    Florin Talpeş, cel care a creat Bitdefender, cea mai cunoscută companie românească din industria IT, spune că soluţia pentru a schimba sistemul de educaţie din România este ca orice lider de business să adopte o şcoală şi să-şi pună o întrebare: „Cum cresc media şcolii mele de la 6 la 9?”.

    Dar înainte de a ajunge la această soluţie, trebuie să ai un business, trebuie să ajungi să ai resursele financiare, umane sau logistice pentru a adopta o şcoală şi a-i schimba cursul, de care să beneficieze millennialii sau generaţiile care vin: Z etc.

    Şi atunci cine va mai face business, cine va mai plăti facturile, cine va plăti educaţia, dacă vreţi ca afacerile să devină etice?

  • Japonia va cumpăra de la Statele Unite un radar antirachetă -surse-

    „Sistemul antirachetă Aegis va fi o achiziţie importantă; va fi un cadou frumos pentru preşedintele american Donald Trump”, a declarat un oficial guvernamental din Japonia, cu referire la radarul terestru Aegis Shore.

    Oficialii japonezi ar putea să facă luni alegerea finală în ceea ce priveşte radarul. Conform declaraţiilor acestora, Japonia doreşte să cumpere două radare Aegis pe care să le pună în funcţiune în anul 2023.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENŢIE la notificările de pe telefonul mobil! ISU TESTEAZĂ sistemul de avertizare a populaţiei RO-ALERT

    În zonele unde vor avea loc testele, pe terminalele conectate la reţelele operatorilor de telefonie mobilă din România, vor apărea notificări cu mesajul: “Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie. DSU-IGSU.”

    Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor pe telefoanele mobile, pentru avertizarea şi alarmarea populaţiei în situaţii de urgenţă sau în caz de urgenţă majoră. Ssitemul va fi folosit când viaţa şi sănătatea persoanelor sunt puse în pericol iminent: inundaţii ameninţătoare, atac terorist sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Bomba demografică ar putea distruge în 30 de ani finanţele Germaniei, cea mai mare economie a Europei

     

    Dacă actualele tendinţe demografice continuă, în 2035 se va ajunge ca numărul de muncitori şi cel al persoanelor de peste 65 de ani să fie egal. În 30 de ani, îmbătrânirea populaţiei va consuma toate rezervele financiare ale Germaniei. Aşa spun cele mai noi proiecţii.
    Actualul sistem de pensii din Germania nu este sustenabil, deoarece milioane de persoane urmează să se pensioneze, în timp ce populaţia se micşorează. În absenţa reformelor, datoria publică ar putea ajunge atât de mare încât o va eclipsa pe cea a Greciei în câteva decenii, arată un studiu care face ecou în presa germană.

    Poate că nu pare aşa, dar cei mai buni ani ai Germaniei s-ar putea să fi trecut. Este cunoscut de zeci de ani faptul că populaţia ţării îmbătrâneşte. Ca urmare, ponderea pensionarilor în populaţia totală devine o povară tot mai mare pentru finanţele publice. Un nou studiu realizat de Fundaţia Bertelsmann arată cât de gravă ar putea deveni problema în doar câteva decenii dacă nu se face nimic în legătură cu aceasta. Tabloul este sumbru.

    Studiul prevede că, în condiţiile în care milioane de baby-boomeri se vor retrage din câmpul muncii în următorii ani, excedentul bugetar al guvernului de la Berlin va dispărea încă din 2020. Iar de acolo toate vor merge din rău în mai rău. Studiul, văzut de publicaţia germană

    Handelsblatt, a fost prezentat într-o conferinţă a comisiei guvernamentale privind pensiile.
    Analiza a găsit că în timp ce în 2020 vor exista trei oameni care muncesc pentru fiecare persoană de peste 65 de ani, raportul va scădea la 1:1 până în 2035. Acest lucru nu este deloc bun pentru o ţară în care pensiile, asistenţa medicală şi asistarea bătrânilor sunt în mare parte finanţate prin contribuţii sociale obligatorii plătite de cei care muncesc.

    Conform estimărilor, contribuţiile lor ar urma să urce la aproape 50% din veniturile până în 2040, de la 40% în prezent, dacă Berlinul nu reuşeşte să-şi reformeze sistemul de pensii.

    Acest lucru nu va fi suficient pentru a menţine finanţele germane pe linia de plutire. Începând cu anul 2040, ţara va fi zguduită de o explozie a deficitului bugetar şi a datoriei publice, potrivit analizei citate. Până în 2032, deficitul celei mai mari economii a Europei va depăşi limita de 3% stabilită prin tratatele Uniunii Europene. Iar până la sfârşitul anilor 2040 va sări la 9% din PIB-ul ţării.

    Urmarea va fi că datoria guvernului de la Berlin va începe să crească din nou în mai puţin de două decenii, la 80% din PIB până în 2040 şi la 208% în 2060. Datoria, raportată la mărimea economiei, o va depăşi pe cea actuală a Greciei, ţară care a ajuns în pragul falimentului din cauza supraîndatorării. „Finanţele publice ale Germaniei, sub legile actuale, nu sunt sustenabile”, subliniază studiul.

    De asemenea, analiza extrapolează faptul că până în 2080 Germania va acumula o datorie echivalentă cu 467% din PIB-ul său. Desigur, acestă proiecţie este puţin probabil să fie exactă. La fel este cazul celor mai multe previziuni pe o perioadă lungă de timp. Însă extrapolarea arată cât de periculoasă este tendinţa actuală.

    Cu toate acestea, economistul Martin Werding de la Bertelsmann, cel care a scris studiul, este destul de încrezător că previziunile sale, care ajung până în 2040, sunt credibile.

    El crede că nu se pot face prea multe pentru a schimba traiectoria. Economistul şi-a bazat calculele pe premise destul de conservatoare: creştere a PIB mai mare de 1% pe an în deceniile următoare, migraţie netă la 150.000 de persoane anual şi o rată a natalităţii de 1,4 copii per femeie. Dar, observă Werding, „evoluţia costurilor şi a contribuţiilor rămâne aproape identică până în 2040, indiferent de scenariul demografic”. Piaţa forţei de muncă în plină expansiune, creşterea natalităţii şi imigraţia ridicată din Germania din ultimii ani au redus doar puţin riscurile demografice pe termen lung, a descoperit el.

    Aceste constatări se izbesc de politicile pe care guvernul german le-a adoptat în ultimii ani. Ministerul Muncii şi-a făcut rezerve pentru a susţine costurile sistemului de pensii până în 2030, astfel încât până atunci statul-providenţă este viabil din punct de vedere financiar. Dar, după aceea, va fi ca un salt în necunoscut.

    Pe termen mai lung, Germania poate atenua impactul acestei evoluţii prin încurajarea mai multor femei şi a pensionarilor să intre pe piaţa muncii. Însă guvernul nu face prea multe în această direcţie. În ultima campanie electorală, economiştii au cerut creştin-democraţilor conservatori ai cancelarului Angela Merkel să înceapă o discuţie privind ridicarea vârstei legale de pensionare la 70 de ani de la 67 de ani în prezent. Dar apelurile lor s-au izbit de urechi surde.

    De asemenea, Germania va avea nevoie de o rată a natalităţii mai ridicată şi de mai mulţi imigranţi pentru a ocupa posturile lăsate libere de baby boomerii care se pensionează. Aceasta înseamnă că guvernul va trebui să cheltuiască mult mai mult pentru educaţie, pregătire profesională, integrare şi pentru politica familială, în loc să acumuleze excedente bugetare.
    Sau Berlinul ar putea continua să facă ceea ce a făcut până acum: adică nimic şi să spere că lucrurile se vor rezolva ca prin magie. Poate de aceea, comisia guvernamentală pentru pensii a ales să se reunească la sediul central din Berlin al Bisericii Luterane din Germania  comisarii se vor ruga pentru un miracol care să-i salveze pe nemţi, scrie Handelsblatt.

    Un alt studiu, realizat de institutul de cercetare Prognos pentru Asociaţia Industriei din Bavaria, a găsit că în 2030 Germania se va lovi de un deficit de personal calificat de 3 milioane de persoane. Este o prognoză sumbră, notează Thelocal.de. Zece ani mai târziu, deficitul se va umfla la 3,3 milioane de persoane. Una din principalele cauze este îmbătrânirea populaţiei.

    „Ca rezultat al schimbărilor demografice, situaţia de pe piaţa muncii se va înrăutăţi considerabil în următorii 10-20 de ani”, explică Oliver Ehrentraut, autorul studiului. Şi aceste evaluări iau în considerare fluxul de muncitori veniţi din străinătate.
    Însă experţii implicaţi în analiză cred că tendinţa poate fi inversată dacă se acţionează urgent, la nivel politic şi în economie. Pentru a închide deficitul, spun cercetătorii, este nevoie ca pregătirea vocaţională să fie promovată concentrat acolo unde este cel mai probabil să dea roade: în rândul tinerilor.

    Pentru cei cu loc de muncă, ar fi nevoie de o pregătire mai eficientă care să-i ajute să ocupe poziţii noi create în fabrică de îmbunătăţirea tehnologiei.

    După concediul parental, femeile şi bărbaţii ar trebui sprijiniţi în timpul perioadei de tranziţie. De asemenea, bătrânii ar trebui motivaţi să muncească mai mulţi ani, în timp ce salariaţii cu jumătate de normă ar trebui să-şi extindă programul de muncă săptămânal.
    Angajatorii sunt îngrijoraţi de tendinţele demografice.

    La începutul anului, o reclamă de o pagină a apărut în două dintre cele mai citite ziare germane: imaginea unui copil nenăscut în pântecul mamei. Reclama a fost plătită de o organizaţie germană, Iniţiativa Noua Economie Socială de Piaţă, un grup de lobby cu relaţii apropiate cu asociaţiile angajatorilor. Titlul de deasupra copilului spunea: „Planurile tale de pensie sunt cel mai mare duşman al meu”. Scopul mesajului era de a cere oricărei coaliţii de guvernare să nu majoreze nivelul contribuţiilor la asigurări sociale într-o ţară în care acestea sunt deja ridicate. Sunt mulţi analişti şi organizaţii, unele de lobby pentru angajatori, care propun ca soluţie pentru dezamorsarea bombei demografice a imigranţilor.

    Însă „valuri mari de refugiaţi nu ne vor ajuta prea mult”, spune Martin Werding, profesor de finanţe publice şi politici sociale la Universitatea Ruhr din Bochum. El apreciază că migraţia constantă este cea mai bună, însă în această privinţă ar trebui insistat pe persoanele ale căror abilităţi profesionale sau intelectuale le-ar permite să se integreze rapid în forţa de muncă. În ultimii ani a crescut numărul de imigranţi cu astfel de calităţi, dar şi numărul total de refugiaţi, de un milion începând cu 2015.  

    „Din 2010, vedem că mult mai mulţi străini contribuie la sistemul de pensii al Germaniei”, spune Gundula Rossbach, preşedintele Uniunii Asigurătorilor de Pensii din Germania. Majoritatea acestor salariaţi vin din alte state membre ale UE, atraşi de boomul de pe piaţa germană a muncii. Tot aceşti oameni au făcut ca populaţia Germaniei să crească în ultimii şase ani de la 80,3 milioane la 82,8 milioane de persoane. Însă migraţia nu este medicamentul minune pentru problemele demografice ale Germaniei.

    Unul din motive este că muncitorii străini, pe lângă faptul că plătesc pentru sistemul german de pensii, au dreptul de a-şi accesa planurile de pensii din ţările de unde au venit.

    Pentru ca efectul să fie pozitiv, aceşti muncitori străini trebuie să rămână în Germania şi să facă copii acolo. Astfel, s-ar atenua impactul natalităţii scăzute din rândul populaţiei de origine germană, iar copiii ar ajunge să contribuie la sistemul german de pensii.

    Însă adevărul brutal este că niciun model de imigraţie nu poate petici în întregime găurile din sistemul german de pensii, conluzionează  Handelsblatt. 

  • Cum am putea călători cu avionul: Scenariul care până acum câţiva ani părea SF acum ar putea fi realitate. ”Trebuie să mă simt bine, aeroportul să devină o destinaţie, nu un loc pe care-l urăsc”

    Ajungi la aeroport fără bilet sau paşaport. Nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că sistemul îţi scanează faţa şi aMprenta; ştie cine eşti şi în ce avion să te urci. Când ajungi la poartă, aceasta se deschide automat deoarece camerele de luat vederi te recunosc şi ai voie să urci în avion. Iată un scenariu dintr-un viitor care ar putea să nu fie atât de îndepărtat pe cât ai crede.

    În ultimii 30 de ani, aeroporturile au evoluat şi nu mai sunt doar spaţii de unde avioanele decolează, ci s-au transformat în locuri ce oferă servicii călătorilor, pe lângă zborul propriu-zis. Chiar şi aşa însă, acest business trebuie să se schimbe în ton cu cerinţele călătorilor.
    „Trebuie crescut confortul în aeroport, trebuie să mă simt bine, aeroportul să devină o destinaţie, nu un loc pe care-l urăsc”, spune Jürgen Röhricht, vicepreşedinte, general manager & innovation lead services industries, Middle & Eastern Europe al SAP.

    Traficul de pasageri la nivel global a depăşit 7,7 miliarde în 2016 şi este de aşteptat ca acest număr să se dubleze până în 2031, potrivit unui raport al Airports Council International (ACI). Până în 2040, China va deveni cea mai mare piaţă de pasageri din lume, India va urca de pe cinci (în 2016) până pe locul trei. Un număr de economii emergente vor urca în clasament, tot mai multe persoane din ţări ca Indonezia, Emiratele Arabe Unite sau Vietnam vor călători mai mult. De fapt, economiile emergente vor repezenta peste 60% din totalul traficului de pasageri.
    Potrivit Consiliului Internaţional al Aeroporturilor, există în acest moment 17.678 de aeroporturi comerciale în lume, iar Statele Unite au cea mai mare densitate de aeroporturi de pe planetă.

    Pentru ca aeroporturile să poată susţine o asemenea creştere, este nevoie ca acestea să facă pasul spre lumea digitală şi să implementeze sisteme IoT pentru a creşte satisfacţia călătorilor, implicit şi veniturile aeroporturilor, dar şi ale comercianţilor. De asemenea, este nevoie de implementarea unor sisteme de securitate biometrice pentru a fluidiza traficul de persoane tot mai ridicat.

    „Deoarece proiectele de infrastructură sunt costisitoare, o abordare bazată pe date privind cererea viitoare precum numărul de zboruri, traficul de pasageri şi volumul mărfurilor aeriene oferă managerilor aeroporturilor informaţiile necesare pentru a construi strategii eficiente de dezvoltare”, este de părere Angela Gittens, directorul general al ACI World.

    Tehnologia cu cipuri biometrice este utilizată în industria aeriană, însă este abia la început. În 2017, câteva linii aeriene americane au investit în tehnologie de recunoaştere facială şi de amprentă; în aeroportul Heathrow au fost instalate 36 de porţi cu sisteme de identificare biometrică, astfel încât pasagerii se pot îmbarca singuri.

    Cum ar funcţiona sistemul de autentificare? După ce un pasager ar cumpăra un bilet, acesta ar fi asociat persoanei lui, astfel încât atunci când ajunge la aeroport îi este scanată faţa şi amprenta şi este lăsat să intre. Astfel, această intrare ar fi singurul punct de control din tot aeroportul, activitatea pasagerului fiind urmărită de zeci şi sute de camere de filmat şi de senzori. La final, înainte să te urci în avion, camerele te-ar recunoaşte şi poarta de îmbarcare s-ar deschide. Acesta este un viitor posibil al acestei industrii.

    Totuşi, sistemul nu este chiar science-fiction, ci este implementat (chiar dacă nu total) în anumite aeroporturi, precum cel din Bengaluru (India) sau cel din Dubai. „Faţa devine paşaportul tău: te autentifici o singură dată, apoi, oriunde mergi, camerele te detectează şi te urmăresc; astfel, sistemul poate fi folosit pentru cumprături, check-in, securitate etc.”, explică Roland Müller, global solution manager for airport la SAP.
    Aeroporturile au ceva la care alte locuri doar visează: un public captiv, care timp de două ore (în medie) trebuie să fie convinşi să consume  alimente şi băuturi, servicii  sau să achiziţioneze produse. Astfel, şi aici s-ar putea implementa tehnologii şi procese de interpretare a datelor şi Internet of Things pentru ca pasagerii să aibă parte de o experienţă bazată pe nevoile lor. În timpul unei călătorii, aeroporturile ar putea culege informaţii prin senzori şi camere video despre pasageri care în viitor ar putea fi folosite pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie. Sondajul 2016 Global Passenger Survey arată că, în ciuda îngrijorărilor legate de intimitate, 85% dintre pasageri ar fi dispuşi să ofere informaţii în plus despre ei pentru a grăbi procesul de intrare în aeroport.

    În acest scenariu al aeroportului digital, senzorii din aeroporturi au putea fi folosiţi pentru a oferi experienţe şi promoţii personalizate nevoilor pasagerilor. De exemplu, dacă un pasager tocmai a aflat că avionul întârzie, ar putea să primească o ofertă de reducere la un meniu de mâncare. „Poţi folosi programe pentru a informa magazinele ca oamenii dintr-o anumită zonă de unde pleca avionul o să aibă un timp extra de aşteptare de 45 de minute şi astfel magazinele pot începe o campanie, pot oferi ceva de mâncat, de băut, reduceri la cadouri. După 45 de minute, poţi termina campania şi poţi vedea rezultatele în timp real”, explică Roland Müller, global solution manager for airport la SAP. El adaugă că un aeroport care vrea astfel de soluţii trebuie să fie îndeajuns de matur din punct de vedere digital şi punctează că nu contează dacă este un aeroport mic sau mare. „Ar putea fi un aeroport mic dar care inovează, şi câteodată aeroporturile mici sunt mai inovatoare decât cele mari, deoarece pot să pună banii în proiecte mai mici, de unde să obţină mai multă valoare. Mare sau mic, oricum ar fi, este nevoie ca aeroportul să aibă un nivel de pregătire digitală”, este de părere Roland Müller.

    Jürgen Röhricht consideră că pentru implementarea unui astfel de sistem, trebuie ca aeroportul să aibă o anumită structură tehnică, dar mai ales să aibă un management care-şi doreşte o schimbare, un management care să cunoască starea aeroportului şi să se gândească unde vrea să ajungă. „Gândiţi-vă la următorul scenariu din viitor: de ce să aleg să zbor cu avionul 1.500 km, o distanţă mare, dacă încă îmi ia 6 ore (trebuie să fiu cu două ore înainte la aeroport, apoi să fac check-in, apoi să trec de security, apoi să zbor), când aceeaşi cursă am putea să-mi ia şapte ore cu o maşină care poate fi 50-70% autonomă?”, spune el. Röhricht menţionează că „dacă aeroporturile vor datele pasagerilor, atunci oamenii trebuie să simtă că primesc ceva înapoi relevant pentru ei. Nu ceea ce primeşte toată lumea”.

    Aşadar, un aeroport care vrea să implementeze astfel de tehnologii trebuie să aibă o oarecare infrastructură digitală pusă la punct. „Un aeroport de mijloc are circa 80-100 de sisteme IT. Orice aeroport care are sistemele esenţiale (în jur de 40-50 de sisteme IT) are uneltele potrivite pentru a face pasul spre aeroport digital”, spune un reprezentant al firmei de consultanţă GrayMatter, care lucrează alături de SAP la implementarea de tehnologii pentru aeroporturi.

    Pentru a putea administra astfel de date sensibile, atât aeroporturile cât şi liniile aeriene investesc în infrastructura IT şi securizarea datelor. Potrivit unui studiu al SITA, companie ce oferă soluţii IT pentru aeroporturi, 96% dintre aeroporturi plănuiesc iniţiative în securitatea cibernetică în următorii trei ani. Cât de mare trebuie să fie investiţia pentru digitalizarea unui astfel de business? Costurile depind în mare măsură de ce tehnologie are aeroportul, de ce tehnologie are nevoie. „Înainte să investeşti bani, trebuie să ştii ce vrei. Trebuie să ştii cum arată situaţia în prezent şi cum doreşti să fie”, consideră Müller.  
    În aceeaşi perioadă, 52% dintre aeroporturi plănuiesc să cerceteze şi să dezvolte proiecte de inteligenţă artificială. De asemenea, potrivit SITA, 14% dintre liniile aeriene şi 9% dintre aeroporturi folosesc în prezent chatbots; conform previziunilor, 68% dintre linii aeriene şi 42% dintre aeroporturi vor folosi chatbots dotaţi cu inteligenţă artficială până în 2020.
    Ca termen de comparaţie: pe 30 martie anul acesta, traficul aerian din Bucureşti a fost blocat timp de o oră după ce o bucată de pistă s-a rupt în timpul decolării unei aeronave a companiei El Al. Acest blocaj a fost cauzat de faptul că a doua pistă a aeroportului, nefuncţională pe o treime din lungime, era închisă pentru lucrări de întreţinere.