Tag: reprezentanti

  • Suma REVOLTĂTOARE plătită de o primărie din România pentru achiziţia a 20 de pixuri

    Potrivit unor documente de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în luna iulie, Primăria Dumbrăviţa, din judeţul Timiş, a cumpărat 20 de pixuri personalizate, în valoare de 145 lei bucata, şi un set format din stilou şi pix, care a costat 245 de lei.

    Pixurile şi setul au fost cumpărate prin achiziţie directă de la o firmă din comună.

    Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei Dumbrăviţa explică faptul că pixurile au fost cumpărate pentru a fi oferite invitaţilor prezenţi la inaugurarea Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din comună.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Palatul copiilor din Arad este scos la vȃnzare pentru 2,5 milioane de euro

    „Ne aşteptăm ca potenţialii cumpărători să vină din zona investitorilor privaţi, de anvergură, care să ȋşi dorească randamente medii la ȋnchiriere de 7-8% pe an. De asemenea, mai avem ȋn vedere utilizatorii privaţi cu activitate ȋn educaţie, sănătate, ȋn domeniul financiar-bancar sau hotelier. O altă variantă – mai puţin probabilă, totuşi – este aceea a instituţiilor publice”, a spus Beatrice Cioflică, broker şi proprietar al RE/MAX Gold din Arad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţuţuianu, scrisoare de intenţie guvernului SUA privind achiziţionarea de elicoptere de atac

    ”După convorbiri, ministrul apărării naţionale, Adrian Ţuţuianu, a semnat scrisoarea de intenţie de preţ şi disponibilitate privind achiziţionarea de elicoptere de atac, urmând a fi adresată guvernului SUA. Întâlnirea de la sediul Guvernului a fost precedată de o discuţie tehnică la sediul Ministerului Apărării Naţionale”, transmite, într-un comunicat de preă, Guvernul României.

    Practic, prin scrisoarea de intenţie, Guvernul României şi-a manifestat interesul privind achiziţionare de elicoptere de atac, acesta fiind primul pas pentru începerea discuţiilor privind costurile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul înfiinţează un task force pentru problema abuzurilor la care sunt expuşi cetăţenii români

    Task Force-ul pentru problematica abuzurilor la care sunt expuşi muncitorii români şi a sclaviei moderne va funcţiona sub directa coordonare a prim-ministrului, Ministerul Românilor de Pretutindeni urmând să aibă rol de minister integrator.

    “Dorim să extindem şi să îmbunătăţim cooperarea cu autorităţile spaniole, având în vedere numărul mare de români aflaţi în Spania şi cazurile concrete semnalate în ultima perioadă. Măsurile pe care le avem în vedere vizează combaterea şi prevenirea unor astfel de cazuri, informarea persoanelor cel mai expuse unor astfel de riscuri, dar şi acordarea de asistenţă pentru victimele exploatării prin muncă sau ale traficului de persoane”, a declarat premierul Mihai Tudose.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Starbucks se extinde cu o nouă unitate. Unde va fi aceasta

    Ploiesti Shopping City isi completeaza portofoliul cu o noua cafenea apartinand lantului Starbucks, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii centrului comercial. Cel mai important centru comercial din judet si imprejurimi aduce astfel un plus de valoare si diversificare experientei pe care le-o ofera clientilor si isi consolideaza pozitia ca principala destinatie de shopping din regiune.

    Noua cafenea Starbucks se intinde pe o suprafata de 135 de metri pătraţi. Cu aceasta noua unitate, numarul total al cafenelelor Starbucks in Romania ajunge la 31: 16 in Bucuresti, trei in Timisoara, cate doua in Constanta, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Ploiesti si cate una in Brasov si Oradea.

    Obiectivul Starbucks in Romania este ca pana in 2020 sa isi dubleze numarul de cafenele din tara. Starbucks are peste 20.000 de cafenele in 65 de tari. Ploiesti Shopping City, primul si cel mai mare centru comercial din judetul Prahova, are o suprafata inchiriabila de 55.000 m2 si pune la dispozitia clientilor sai aproximativ 2.000 locuri de parcare.

  • Drumul spre zona turistică Bran-Moieciu, plin de gropi; autorităţile cer CNAIR reparaţii provizorii

    Drumul Naţional 73, care este unul de interes turistic făcând legătura cu staţiunile montane Bran – Moieciu – Fundata, a intrat în şantier, pe tronsonul din judeţul Braşov, în 20 iunie prin proiectul de modernizare cu fonduri europene derulat încă din anul 2014 de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

    În cadrul şedinţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Braşov, primarii din staţiunile traversate de DN 73, dar şi reprezentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei Braşov au subliniat, miercuri, faptul că gropile care au apărut după sezonul rece pun în pericol siguranţa circulaţiei, mai ales că acest drum este singura cale de acces spre zona turistică Bran – Moieciu – Fundata.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vezi cum arată cea mai mare benzinărie din ţară, realizată în mai puţin de un an

    Potrivit unui comunicat de presă transmis corespondentului MEDIAFAX de reprezentanţii companiei Neptun SA, noua staţie de carburanţi se află lângă Ploieşti, pe DN 1, la kilometrul 68, pe partea dreaptă a sensului de mers Braşov – Bucureşti.

    Construcţia benzinăriei ETU Oil&Gas a fost realizată în aproximativ 9 luni, fiind cea mai mare din ţară.

    „Spaţiul comercial se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi (magazin şi zona bar), platforma şi parcare se întinde pe 5.200 de metri pătraţi, fiind 6 locuri pentru autocare şi 30 de locuri locuri autoturisme, 4 pompe de autoturisme, 2 pompe pentru tiruri şi 1 skid GPL”, se arată în comunicatul citat.

    Pe lângă staţia de carburanţi, a fost amenajat şi un market şi o terasă, fiind create 16 locuri de muncă. Investiţia totală se ridică la 2 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Business Magazin lansează emisiunea Smart Business

    Primul invitat al emisiunii este Mihai Rotaru, cofondator şi CEO al Clever Taxi, aplicaţia românească ce a ţinut capetele de afiş în perioada recentă, ca urmare a tranzacţiei de „opt cifre” prin care a fost vândută.

    Rotaru a povestit în cadrul emisiunii despre etapele dezvoltării afacerii, despre nopţile nedormite şi despre cum munca într-un start-up poate fi asemănată cu un „roller-coaster emoţional”.

    „Pe mine mă face cu adevărat fericit să creez lucruri care au impact, care să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Clever Taxi a fost de impact şi a schimbat destul de multe în industrie. Astfel de lucruri aş vrea să fac şi în viitor”, a spus Mihai Rotaru, în cadrul Smart Business.

    Care sunt planurile pe care Mihai Rotaru le are împreună cu cei de la mytaxi şi care sunt sfaturile pe care le oferă tinerilor care aspiră la un parcurs antreprenorial  urmăriţi astăzi, de la ora 15.