BusinessMagazin

Tag: producator

  • O profesie de invidiat: îşi petrec vara în România şi o a doua vară în Australia, în mijlocul viei. Ce presupune un loc de muncă în care nu te întâlneşti aproape niciodată cu iarna?

    Misterele soiurilor româneşti de struguri i-au determinat pe Nora Iriarte şi pe Hartley Smithers să îşi petreacă, din 2005 încoace, câte o jumătate de an în România. Cealaltă jumătate o petrec în Australia, lucrând pentru unul dintre cei mai mari producători de vinuri din lumea nouă.

    „E poezie, matematică, nu cred că e prea multă chimie în vin, mai degrabă fizică – presarea, de pildă, este foarte importantă. Seamănă puţin gătitul – filosofia este aceeaşi cu a gătitului”, descriu vinificatorii cramelor Recaş modul în care se creează un vin, proces care poate dura ani întregi. Chiar dacă el vorbeşte cu un puternic accent australian, iar ea cu unul spaniol, Nora Iriarte şi Hartley Smithers se completează reciproc. La fel cum se completează şi în viile în care îşi petrec zi de zi: în România, la Cramele Recaş, cât şi în Australia, când dă frigul peste viile din Timiş.


    O profesie de invidiat: îşi petrec vara în România şi o a doua vară în Australia, în mijlocul viei. Ce presupune un loc de muncă în care nu te întâlneşti aproape niciodată cu iarna?

  • Vremuri grele chiar si pentru giganti. Cel mai mare producător de mobilă din lume închide primul magazin din Marea Britanie si lasa sute de angajati fara un loc de munca

    Departamentul britanic al companiei Ikea trebuie să închidă un magazin aflat pe pierdere din Coventry, un oraş situat în centrul Angliei, prima sa mare închidere din ţară, punând în pericol 352 de locuri de muncă, au declarat marţi reprezentanţii celui mai mare producător de mobilă din lume.

    Magazinul din centrul oraşului Coventry, care a fost construit în 2007, se numără printre cele 22 de unităţi Ikea din Marea Britanie. Potrivit reprezentanţilor companiei, numărul vizitatorilor magazinului a fost substanţial mai mic decât cel preconizat şi a continuat să scadă, deoarece clienţii au preferat să facă cumpărături în parcurile de retail sau online, scriu cei de la Reuters.

    De asemenea, magazinul a înregistrat costuri de operare mari, deoarece a fost construit pe şapte niveluri. „Deşi aceasta nu este o decizie uşoară, este însă decizia corectă pentru succesul pe termen lung al Ikea în Marea Britanie”, a declarat Peter Jelkeby, retail manager al Ikea Marea Britanie şi Irlanda. Această mişcare vine pe măsură ce comercianţii din retailul britanic întâmpină dificultăţi, multe puncte de vânzare se închid în timp ce cumpărătorii se orientează tot mai des spre online.

    Pentru a răspunde aceste provocări, Ikea se lansează în magazine mai mici, dar mai accesibile, din interiorul oraşelor, punând la dispoziţia clienţilor servicii digitale şi alte facilităţi. Istoric, majoritatea magazinelor Ikea s-au deschis în locaţii din afara oraşului.

    În ciuda închiderii centrului din Coventry, Ikea îşi va păstra poziţia în Marea Britanie. Retailerul a subliniat că anul trecut a deschis cel mai sustenabil magazin, în Greenwich, sud-estul Londrei, având totodată planificate alte două deschideri de magazine-studio în Capitala Regatului Unit.

    De asemenea, în acest an, compania Ingka Centers, care controlează lanţul Ikea, a cheltuit 170 de milioane de lire sterline cumpărând un mall în Hammersmith, vestul Londrei, deschizând astfel calea pentru lansarea primului magazin „de oraş”, în format mic, al producătorului. IKEA a declarat că va urma o perioadă „de consultare” cu cei 352 de muncitori afectaţi. Intenţia sa este să păstreze cât mai mulţi în cadrul grupului.

     

  • O profesie de invidiat: îşi petrec vara în România şi o a doua vară în Australia, în mijlocul viei. Ce presupune un loc de muncă în care nu te întâlneşti aproape niciodată cu iarna?

    Misterele soiurilor româneşti de struguri i-au determinat pe Nora Iriarte şi pe Hartley Smithers să îşi petreacă, din 2005 încoace, câte o jumătate de an în România. Cealaltă jumătate o petrec în Australia, lucrând pentru unul dintre cei mai mari producători de vinuri din lumea nouă.

    „E poezie, matematică, nu cred că e prea multă chimie în vin, mai degrabă fizică – presarea, de pildă, este foarte importantă. Seamănă puţin gătitul – filosofia este aceeaşi cu a gătitului”, descriu vinificatorii cramelor Recaş modul în care se creează un vin, proces care poate dura ani întregi. Chiar dacă el vorbeşte cu un puternic accent australian, iar ea cu unul spaniol, Nora Iriarte şi Hartley Smithers se completează reciproc. La fel cum se completează şi în viile în care îşi petrec zi de zi: în România, la Cramele Recaş, cât şi în Australia, când dă frigul peste viile din Timiş.
    Originară din Spania, din Ţara Bascilor, Nora Iriarte a studiat biologia, iar apoi, datorită unei burse pe care a obţinut-o în Bordeaux,  a ajuns în lumea producţiei vinului. A lucrat acolo cu cei mai buni cercetători internaţionali în domeniu apoi şi-a început parcursul profesional la Rioja. L-a întâlnit pe Hartley Smithers la o cramă de mărime medie, unde aveau ca misiune construcţia acesteia de la zero. Au stat acolo vreme de opt ani, apoi i s-a alăturat în drumul ce l-a adus şi pe el în România, în 2005.
    „Căutam un loc interesant unde să mă duc, lucram în Londra pe partea de importuri de vin şi am aflat de această oportunitate, de a lucra cu Philip Cox de la Cramele Recaş. Primisem două oferte pentru a veni aici – în afară de Cramele Recaş, sosise una şi de la un alt producător”, spune Smithers.
    „Ne place să lucrăm cu varietăţile româneşti de vinuri, acum mulţi ani, când le-am descoperit, am fost foarte surprinşi”, adaugă Nora Iriarte. Iar Hartley spune despre ea că a ales să îşi petreacă mare parte din timp datorită soiului Fetească Neagră, pe care îl descrie drept un soi de strugure dificil. „Când faci o treabă bună, este un soi care devine foarte recunoscător şi foarte bun”, spune Nora, referindu-se la recoltă, care are nevoie de o vreme perfectă, fără prea multă sau prea puţină ploaie. Nora îşi aminteşte şi că atunci când i-au dus şefului lor din Australia o sticlă de Fetească Neagră, a vrut să planteze acest soi – dar, evident, clima nu era cea potrivită.
    Acum, viaţa lor se împarte între cele peste 1.000 de hectare de vie ale Cramelor Recaş, unde stau pe perioada verii, şi Australia, unde pleacă în decembrie pentru a lucra în via Casella Wines, care produce mărcile Yellow Tail şi Peter Lehmann, două dintre cele mai exportate vinuri australiene. Compania este de aproximativ cinci ori mai mare decât Cramele Recaş şi este cunoscută ca un reper de bune practici în vinificaţie la nivel global.
    Au o relaţie bună cu toţi proprietarii afacerii (Ioan Georgiu, Gheorghe Iova, familia Cox), iar Narcis Georgiu, fiul lui Ioan Georgiu, care îi însoţeşte la interviu, glumeşte spunând că a fost primul lor translator: „De când sunt mic, am crescut în viţa de vie; cei care lucrau via vorbeau româna, el vorbea engleza australiană, dar cred că timp de cinci ani la rând în perioada vintage am fost alături de Hartley, apoi şi cu Nora o perioadă de timp; dar apoi au învăţat şi ei româna, aşa că au scăpat de mine”, glumeşte el. De altfel, Hartley l-a inspirat pe fiul fondatorilor Recaş să îşi aleagă cariera: „Duminicile, când nu aveam bucătari la Recaş, găteam împreună la locuinţa lor din vie”. A continuat astfel să studieze în continuare mâncarea şi vinurile, în California, la Institutul Culinar din Statele Unite şi în Franţa. Acum, Narcis Georgiu este somelier în cadrul companiei.
    Cramele Recaş exportă în prezent jumătate din producţie la nivel internaţional, aceasta fiind însă o excepţie pe piaţa locală – majoritatea producţiei cramelor româneşti fiind destinată producţiei locale. 
    „Nu poţi exporta vin românesc în cantităţi mari în ţări precum Italia sau Franţa, dar în Regatul Unit, Germania, unde sunt obişnuiţi cu importurile de vin, sunt mult mai deschişi, ei apreciază raportul calitate/preţ”, observă Smithers. Nora Iriarte completează spunând că producătorii români se raportează şi ei la o concurenţă globală: „Competitorii noştri nu sunt doar ţările europene, ci şi Chile, Argentina, Australia, Africa de Sud, aceştia sunt competitorii reali. Vinul pe care îl exportăm este de obicei foarte proaspăt, foarte modern, iar competiţia noastră este în aceste ţări, nu în cele europene; deşi şi Italia este un competitor mare, e mai dificil cu cei care vin din Chile fiindcă vin cu un preţ foarte scăzut şi vinuri bune”, subliniază ea. 
    Legat de modul în care se încadrează vinurile româneşti – lumea nouă (care vin din afara zonelor tradiţionale de producţie din Europa şi Orientul Mijlociu, respectiv Argentina, Australia, Canada, Chile, Mexic, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Statele Unite) şi lumea veche (cu o istorie îndelungată în producţia de vin – Franţa, Italia, Germania, Spania şi Portugalia) – cei doi spun că acestea ţin mai degrabă de noua lume a vinului, chiar dacă unii producători au o tradiţie îndelungată. „Vinurile din România au o tradiţie îndelungată, dar nu este o opinie obiectivă, când vorbeşti cu producătorii au o atitudine de lumea nouă: avem iniţiativa Fetească Neagră, unde câţiva producători vorbesc unii cu ceilalţi, este o iniţiativă specifică noii lumi, cum fac în California pentru Pinot Noir, de exemplu, nu cred că în Bordeaux fac asta, or aceasta este o mentalitate a lumii noi.” Iar tânărul fiu al fondatorilor Recaş sintetizează etapa în care se află producţia de vin de aici drept „noua lume veche”.
    „Românii sunt deschişi la lucruri noi, aveţi tradiţii şi trebuie să le păstraţi, reprezintă rădăcinile ţării, dar sunteţi şi foarte deschişi să faceţi schimbări”, observă şi Nora Iriarte. Potrivit Norei Iriarte, consumatorii români sunt din ce în ce mai educaţi în materie de vinuri. „Interesul pentru vin a crescut foarte mult în România, în urmă cu 10 ani nu erau wine baruri, de exemplu, dar acum sunt multe şi magazine de vinuri; toate restaurantele mari au meniuri de vinuri”, observă ea.
    În ceea ce îi priveşte pe consumatorii internaţionali, cei doi observă că sunt din ce în ce mai sensibili la noutăţi, dar şi la raportul bun calitate/preţ al vinurilor româneşti. Pe plan internaţional, oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de vinurile naturale: „Chiar dacă nu sunt încă un trend în România, vor deveni în curând”.
    În încheiere, i-am întrebat pe cei doi specialişti în vinuri cum recunoşti un vin bun. „Dacă bei un pahar şi apoi mai vrei unul, înseamnă că e un vin bun, dincolo de toate analizele specialiştilor”, crede Hartley Smithers. 

    Cramele Recaş au fost înfiinţate în anul 1991 şi îi au ca proprietari pe Ioan Georgiu, Gheorghe Iova şi pe familia Cox;
    Viile Cramele Recaş se întind pe o suprafaţă de 1.300 de hectare;
    Printre soiurile de struguri din podgoriile Cramele Recaş (Recaş şi Miniş) se numără Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, Feteasca Regală, Fetească Albă, Riesling Italian, Riesling de Rhein, Mustoasă de Maderat, Viognier, Tămâioasă Românească, Traminer, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Syrah, Fetească Neagră, Merlot, Novac, Negru de Drăgăşani, Cadarcă;
    Printre brandurile de vin ale Cramelor Recaş se numără – Schwaben Wein, Te iubesc, Castel Huniade, Domeniile Recaş, Regno Recaş, Sole, Selene, Muse, Solo Quinta, Cuvee Uberland, Conacul Ambrozy.
    Sursa: crameromania.ro

    Hartley Smithers este din Sydney, Australia şi a studiat la Roseworthy College, Universitatea din Adelaide, Australia.
    A lucrat în Australia, Spania, Cipru, Chile, Argentina şi Zimbabwe.

    Nora Iriarte este din Pamplona (Spania), a studiat la Facultatea de Oenologie din Bordeaux, Franţa şi este pasionată de vinuri.
    A lucrat în Franţa şi în Spania la Rioja, Navarra.

  • De la bricolaj, la carton: Fraţii Pavăl de la Dedeman intră în acţionariatul producătorului de carton ondulat Vrancart în urma unei tranzacţii de 28 mil. lei

    Pavăl Holding, al fraţilor Adrian Pavăl şi Dragoş Pavăl, cei care controleă cea mai mare afacere antreprenorială românească – Dedeman, a intrat în acţionariatul producătorului de carton ondulat Vrancart Adjud (VNC) în urma tranzacţiei record din această săptămână.

    Astfel Pavăl Holding este acţionar cu 17% la Vrancart, echivalentul unei deţineri de 28 de milioane de lei, se arată într-o notificare la bursă.

    Allianz Ţiriac Pensii Private, prin intermediul fondurilor AZT Viitorul Tău, AZT Moderato şi AZT Vivace, şi-a lichidat în această săptămână deţinerea de 10% pe care o avea din noiembrie 2016 la producătorul de carton ondulat Vrancart, arată datele BVB. Vânzări a avut şi NN Pensii, potrivit raportărilor de la bursă. Cumpărător a fost Pavăl Holding.

     

     

  • Premieră în România: Producătorul Alka a fost amendat cu 10.000 de lei de CNCD pentru o campanie publicitară care „promovează o imagine degradantă şi ofensatoare asupra femeii”

    Grupul Alka, producătorul napolitanelor Alfers, al covrigeilor Toortizi şi al brandului de cafea Stretto, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru o campanie publicitară „degradantă şi ofensatoare” la adresa femeilor, potrivit instituţiei.

    Astfel, grupul Alka a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că a „obiectificat” femeile în cadrul unei controversate campanii publicitare.

    „Campania publicitară pentru produsele Alka, care are ca scop promovarea produselor prin asocierea cu imagini în care se regăsesc preponderent femei, imagini însoţite de mesaje care în mod vădit au tentă sexuală, promovează o imagine degradantă şi ofensatoare asupra femeilor şi aduc atingere demnităţii femeilor promovând sexismul şi obiectificarea acestora, reprezintă faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, transmite CNCD.

     

     

     

     

  • Iulian Dascălu, proprietarul mallurilor Iulius, pune pe masă 23,5 mil. lei pentru a cumpăra integral producătorul de abrazive industriale Carbochim din Cluj-Napoca. Oferta se desfăşoară până pe 6 martie

    Dezvoltatorul imobiliar Iulius, deţinut de omul de afaceri Iulian Dascălu, pune pe masă 23,5 mil. lei pentru ca, prin intermediul companiei Carbo Europe, să achiziţioneze pachetul de 31% din Carbochim, producător de abrazive industriale, într-o ofertă desfăşurată pe bursă şi care se va încheia pe 6 martie. Iulius, prin Carbo Europe, controlează deja pachetul majoritar de aproape 70%, ceea ce înseamnă că, dacă oferta se va încheia cu succes, acesta ar avea cale liberă să delisteze compania de la Bucureşti.

    Preţul oferit de Carbo Europe în oferta derulată de EstInvest este de 15,1 lei pe acţiune, în creştere cu 4% faţă de închiderea precedentă. La ora redactării acestei ştiri, acţiunile se tranzacţionează la 15 lei pe unitate.

    „Aceasta este materializarea unui obiectiv al dezvoltatorului ieşean în real-estate, de a-şi diversifica portofoliul, cu orientare spre segmentul producţiei industriale, de nişă”, spun reprezentanţii Iulius Group.

    Carbochim, companie înfiinţată în 1949 la Cluj-Napoca, este producător de abrazive profesionale, producând corpuri abrazive cu liant ceramic, bachelitic, magnezitic şi elastic, discuri abrazive de debitare şi debavurare, dar şi abrazivi pe suport de hârtie, pânză, şi neţesut, utilizate atât în industria prelucrătoare şi construcţii, cât şi cu uz general şi retail. În prezent, Carbochim SA are dezvoltat un sistem de distribuţie care acoperă toate zonele geografice ale ţării, dar şi legături comerciale cu ţări precum Cehia, Polonia, Ungaria, Elveţia, Belgia, Germania, Italia. 

    „Ocupăm o poziţie dominantă pe piaţa imobiliară din România şi ne-am dorit să ne extindem aria de expertiză către producţie, cu aceeaşi implicare şi pasiune. Astfel, considerăm că achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al Carbochim Cluj-Napoca reprezintă o decizie strategică în activitatea noastră şi, totodată, o provocare. Carbochim are o experienţă notabilă în domeniu, de peste 70 de ani, şi credem în capacitatea sa de dezvoltare”, spune Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius.

    Operarea Carbochim SA va fi asigurată de aceeaşi echipă care s-a implicat în dezvoltarea fabricii de până acum. Activitatea de producţie, comercializare şi distribuţie nu va fi afectată şi nu vor fi disponibilizări.

    Iulian Dascălu, proprietarul grupului din imobiliare Iulius, a început să parieze pe malluri într-o perioadă în care România abia începea să descopere conceptul care deja cucerise pieţe din Occident. Iulian Dascălu a fost unul dintre primii investitori în malluri din România.

    În 2000, a deschis Iulius Mall la Iaşi, iar ulterior a ajuns să dezvolte un portofoliu format din patru malluri sub brandul Iulius (Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava), ansamblul multifuncţional Palas Iaşi, proiectul mixt Iulius Town din Timişoara şi 146.200 de metri pătraţi de birouri. Din 2017, el împarte reţeaua Iulius Mall şi proiectul Iulius Town cu fondul Atterbury Europe. Chiriile generate de toate proprietăţile au depăşit în 2018 valoarea de 443 mil. lei (aproape 100 mil. euro).

     

  • Maşini şi diamante pentru zile negre: în ce îşi mai investesc banii bogaţii lumii?

    Acesta va fi fabricat într-o ediţie limitată de sub 200 de unităţi, doritorii trebuind să treacă printr-un proces riguros de selecţie pentru a-l putea cumpăra. Altă sugestie o reprezintă diamantele roz, cărora le va creşte preţul pe viitor din cauză că mina din care se extrag circa 90% din diamantele de calitate roz şi roşii, Argyle, din Australia, se va închide la finalul anului, ca urmare a epuizării zăcământului. O opţiune, în opinia publicaţiei britanice, o reprezintă şi ceasurile vintage Tudor, companie care are acelaşi fondator ca Rolex.

  • Experienţa nu asigură supravieţuirea: Una dintre cele mai mari companii de lactate din lume se prăbuşeşte în faliment

    Borden, producătorul american de lactate fondat în urmă cu peste 150 de ani, a demarat procedurile de faliment, intrând în insolvenţă, pe fondul marjelor de profit din ce în ce mai mici, a costurilor ridicate şi a schimbărilor care intervin la nivelul comportamentului de consum al clientului final, notează NY Times.

    Compania cu sediul în Dallas a raportat vânzări de 1,18 miliarde dolari în 2018, şi a încercat să se conformeze noilor trenduri din piaţă, însă a fost împiedicată de datorii, spune Tony Sarsam, CEO-ul Borden.

    „Cea mai mare problemă, dacă ne uităm la întreaga imagine, ţine de faptul că dimensiunea datoriei este disproporţionată faţă de dimensiunea companiei”, spune Sarsam.

    Executivii Borden, o companie cu 3.300 de angajaţi, au încercat să renegocieze datoriile companiei timp de mai multe luni, însă au fost nevoiţi să aplice pentru intrarea în insolvenţă, duminică, după ce ultima rundă de discuţii cu creditorii a eşuat.

    În urmă cu doar două luni, Dean Foods, cea mai mare companie de lactate din SUA – şi unul dintre principalii competitori ai Borden – a anunţat că intră, de asemenea, în insolvenţă.

    Dezastrul financiar conturat în jurul Borden îşi găseşte rădăcinile în 2017. După ce a reuşit în acel an să atragă credite de 275 miioane dolari, compania a înregistrat pierderi atât în 2018, cât şi în 2019.

     

     

     

  • Producătorul Stalinskaya, controlat de Jabbar Kanani, cumpără brandurile de apă Lipova şi Carpatina

    Prodal 94, producătorul unor branduri de băuturi spirtoase precum Stalinskaya (vodcă) şi Wembley (gin), cumpără companiile Lipomin SA şi Carpatina SA. Tranzaţia a primit ok-ul Consiliului Concurenţei. Lipomin SA şi Carpatina SA sunt controlate de ACCESSION II Romania Limited, conform ultimelor date de la Registrul Comerţului. 

    Companiile Lipomin şi Carpatina comercializează apă minerală plată şi apă minerală carbogazoasă sub brandurile Lipova şi Carpatina.

    Lipomin a avut în 2018 o cifră de afaceri de 10,2 milioane de lei, în scădere cu 9% faţă de anul precedent, o pierdere netă de 340.000 de lei, faţă de o pierdere netă de 1,4 milioane de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a avut un număr mediu de 26 de salariaţi.

    Pe de altă parte, Carpatina a realizat o cifră de afaceri de 20,6 milioane de lei, în scădere cu 6,5% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a raportat o pierdere de 2,6 milioane de lei, la jumătate faţă de anul anterior. Producătorul a avut un număr mediu de 50 de angajaţi. Ambele companii au trecut prin insolvenţă.

    Lipova şi Carpatina concurează pe piaţa apelor minerale naturale cu branduri precum Borsec, AQUA Carpatica, Dorna, Zizin şi Tuşnad.

    Prodal 94 este o companie controlată de doi oameni de afaceri de origine iraniană, Jabbar Kanani şi Bagher Karimzadeh, conform datelor de pe platforma de analiză Confidas. Jabbar Kanani este şi proprietarul Agricover, un jucător important de pe piaţa cerealelor.

  • O afacere după o reţetă transmisă din tată în fiu


    „E o poveste de familie care depăşeşte cinci generaţii. În Argeş se face ţuică dintotdeauna, străbunicul, bunicul au avut cazanul satului. Ne-am gândit că e un produs pur românesc, autentic şi e păcat să nu îl scoatem în faţă, să-l vindem într-o sticlă premium”, a povestit Irina Mărăşoiu, implicată în business alături de fratele şi de tatăl ei.

    Elementele de brand, de la nume până la etichetă, au fost create de un designer, antreprenorii dorindu-şi să prezinte conceptul de familie.
    În portofoliul Pater sunt în prezent trei produse – ţuica de prună, rachiul de pere şi rachiul de struguri, iar planurile antreprenorilor sunt să lanseze şi un rachiu de gutui. În afară de struguri, care vin de la alţi furnizori, restul fructelor sunt produse în livezile familiei sau vin de la producători din zona Argeşului, una renumită pentru fructe. În 2018, producţia Pater a fost de 3.600 de sticle de ţuică de prune. Preţul unei sticle este de peste 160 de lei, înscriindu-se în segmentul premium.

    Pentru că familia avea deja cazanul de ţuică, dar şi livezile de pomi, investiţia iniţială a fost în jurul a 50.000 de euro şi a presupus crearea brandului şi a sticlelor. Irina Mărăşoiu povesteşte însă că dacă nu ar fi existat deja toată această infrastructură a producţiei, investiţia ar fi fost mult mai mare.

    Întreaga familie Mărăşoiu este implicată în business, inclusiv copiii, care aduc sticlele pentru îmbuteliere sau ajută la culesul fructelor.