Tag: precizare

  • Incident pe aeroportul La Guardia din New York: Zece persoane au fost rănite

     “Zece persoane au fost rănite. Patru dintre ele au primit îngrijiri la faţa locului şi alte şase au fost spitalizate”, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.

    Potrivit unui bilanţ precedent, cinci pasageri şi trei membri ai personalului de bord au fost răniţi şi au primit îngrijiri.

    Aeroportul a fost închis după incident, conform autorităţilor aeroportuare din New York şi New Jersey.

    Conform martorilor citaţi de Southwest, “trenul din faţa aparatului s-a prăbuşit la aterizare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sorin Mişcoci: Eram convins că Hayssam va fi adus, preşedintele a promis. Să vedem ce are de spus

     “Eram convins că o să se întâmple, nu ştiam când, pentru că preşedintele a promis că îl aduce în ţară. Eu am încredere în instituţiile statului, inclusiv în Servicii, ştiam că o să facă tot ce le stă în putinţă ca să îl aducă”, a declarat Sorin Mişcoci, care în prezent este cameraman oficial al şefului statului.

    El a menţionat că aşteaptă să vadă “ce are de spus Omar Hayssam”.

    “Aştept să vedem ce ne spune, de la răpirea noastră la plecarea lui din ţară, poate ne motivează acţiunile lui. «De ce ne-ai răpit, până la urmă? Cine te-a ajutat, până la urmă, să pleci?»”, a spus Mişcoci.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OMAR HAYSSAM a fost PREDAT Poliţiei Române. Bogdan Oprea: Este în ţară, în arestul Poliţiei

     UPDATE 10:55 – Stroe: Omar Hayssam este în Arestul Poliţiei Capitalei

    Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat că Omar Hayssam a fost dus în Arestul Poliţiei Capitalei, precizând că nu poate da amănunte privind operaţiunea de aducere în ţară a sirianului şi nici de unde a fost adus acesta.

    Radu Stroe a spus că mai multe instituţii au fost implicate în operaţiunea de aducere a lui Omar Hayssam în ţară şi acesta este motivul pentru care el nu poate da amănunte legate de acest caz.

    Ministrul de Interne a precizat că în cazul lui Omar Hayssam va fi urmată procedura obişnuită, adică analize medicale şi discutarea dosarului de către instituţiile abilitate.

    Stroe a mai spus că nu poate preciza ora la care Omar Hayssam a fost adus în ţară şi nici procedura prin care acesta a revenit în România, deoarece nu cunoaşte aceste elemente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu cere reexaminarea unei legi privind achiziţiile publice

    Potrivit Preşedinţiei, şeful statului a retrimis la Parlament Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 143/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ovidiu Silaghi, votat de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor

     Conform surselor citate, votul a fost secret, pe buletine de vot, singura propunere fiind Ovidiu Silaghi.

    Nominalizarea acestuia la Transporturi a întrunit 47 de voturi “pentru” şi 5 voturi “împotrivă”, au relatat aceleaşi surse.

    Şedinţa BPN al PNL a început la ora 13.00, cu o oră întârziere faţă de programul anunţar şi a fost condusă de către prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, alături de vicepremierul Daniel Chiţoiu, în condiţiile în care liderul liberalilor, Crin Antonescu, este plecat din ţară.

    Înaintea şedinţei, PNL a dat publicităţii un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, PNL aminteşte şi că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu: M-am întâlnit cu premierul şi i-am predat mandatul de la Ministerul Transporturilor

     “M-am întâlnit cu premierul şi i-am predat mandatul de la Ministerul Transporturilor”, a spus Fenechiu într-un interviu pentru Gândul.

    Fostul ministru al Transporturilor a declarat că l-a sunat vineri pe premierul Ponta pentru a-şi prezenta demisia de la minister, dar că nu există un document oficial depus la Guvern. Acesta a explicat că iniţial convenise să-şi dea demisia sâmbătă, dar după ce a văzut “spectacolul televizat” l-a sunat pe premier şi l-a anunţat că demisionează.

    Fenechiu a fost întrebat dacă în cazul său a fost vorba despre o demisie prin telefon sau a fost revocat. “Atât timp cât eu eram într-un colţ de ţară, iar premierul era în alt colţ de ţară nu puteam să îmi prezint demisia decât telefonic. Dincolo de toate, procedura constituţională este revocarea”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei vor fi produse la Târgu Mureş

     Compania producătoare de steaguri Romflag a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că va produce 5.000 de drapele ale Belgiei şi peste 5.000 de steaguri cu profilul şi numele noului rege al Belgiei, Philippe – ultimele având un design special.

    “Imediat după anunţul cu intenţia de abdicare a regelui Albert al II-lea al Belgiei, comenzile la Romflag au început să curgă, prin intermediul firmei-mamă Waelkens, din Belgia. Momentan sunt în producţie peste 5.000 de drapele ale Belgiei şi peste 5.000 de steaguri cu profilul şi numele noului rege, Philippe. Acestea vor fi expediate în Belgia pentru evenimentul de încoronare, din 21 iulie, Ziua Naţională a Belgiei. Tehnicienii şi echipamentele de la Romflag lucrează deja la capacitate maximă pentru a finaliza steagurile la timp”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cătălin Predoiu, propunerea pentru premier al guvernului alternativ al PDL

     Blaga a precizat că BPN al PDL a decis să îl nominalizeze pe Cătălin Predoiu pentru a coordona activitatea guvernului alternativ al partidului, această decizie urmând să fie validată de Colegiul Director, care se va reuni în august.

    Vasile Blaga a mai spus că guvernul alternativ al PDL are un regulament de funcţionare aprobat de CNC al partidului şi a precizat că propunerile pentru funcţiile de miniştri vor fi făcute de comisiile de specialitate ale partidului.

    Întrebat dacă nominalizarea lui Cătălin Predoiu ca premier al guvernului alternativ ar exclude posibilitatea ca Predoiu să fie şi candidatul democrat-liberalilor la prezidenţiale, Blaga a răspuns: “Nu are nicio legătură una cu alta. Vom avea un proces pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Din octombrie va începe acest proces”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Gaşca domnului Băsescu, care urlă pe tema Bac-ului, îmi este perfect indiferentă

     “Eu mi-am dorit şi sunt foarte mulţumit de faptul că nu s-a mai continuat politica absolut dementă din ultimii ani de a arăta că toţi copiii din România sunt prost pregătiţi şi toţi profesorii sunt răi. Nu e adevărat, cred că nu ăsta e scopul şcolii, scopul şcolii e să încerce să-i înveţe cât mai mult şi cât mai bine pe elevi”, a spus Ponta, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces.

    El a precizat că profesorii, care îşi fac datoria în condiţii dificile, trebuie respectaţi, iar cei care fac lucruri ilegale trebuie să plătească.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pricopie: Decidem dacă toţi elevii de la “Bolintineanu” susţin proba de Bacalaureat de miercuri în funcţie de informaţiile de la Parchet

     Ministrul Remus Pricopie a spus că nu se pune problema ca proba scrisă la Limba şi literatura română susţinută luni să fie reluată, precizând că în majoritatea centrelor de examen examenul s-a desfăşurat în condiţii bune, doar la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” fiind probleme “extrem de grave”.

    Remus Pricopie a precizat că 256 de elevi au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”.

    “Din discuţii cu procuratura, nu există indicii că aceste lucrări ar fi fost viciate. Este vorba de demontarea unui mecanism care ar fi trebuit să intre în funcţiune după încheierea probelor. Lucrările nu au fost ridicate, sunt în faza procedurală de verificare. Parchetul va comunica mai multe şi, în funcţie de asta, vom decide dacă mâine (miercuri, n.r.) vor intra toţi la proba de istorie sau de matematică”, a mai spus Pricopie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro