BusinessMagazin

Tag: intrebare

  • Ce întrebări nu ar mai trebui folosite la interviul de angajare

    În România încă se mai practică metode perimate la interviul de angajare, potrivit informaţiilor Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR.

    Interviul este probabil cea mai importantă etapă a procesului de recrutare, pentru că atunci recrutorii trebuie să identifice omul potrivit la locul potrivit. Iar pentru a face alegerea corectă, este nevoie de un dialog cât mai eficient, în care să nu îşi aibă locul întrebări care pun candidatul în situaţia de a fi pur şi simplu inventiv, fără o bază reală.

    În contextul globalizării, al apariţiei unor noi tipuri de joburi, în special în domeniile digital, IT, social media, este necesar ca specialiştii în resurse umane să îşi actualizeze metodele de recrutare în timp real, în pas cu evoluţia tehnologică, dar şi cu realitatea pieţei muncii, care devine tot mai efervescentă.

    Una dintre cele mai perimate întrebări care încă se folosesc în cadrul anumitor interviuri este ”Cum te vezi peste 5 ani?”.
    ”În actualele condiţii ale economiei de piaţă, ne este destul de dificil să preconizăm evoluţia noastră din punct de vedere profesional. Consider că această întrebare trebuie adaptată pentru fiecare candidat în parte, în funcţie de experienţa, profilul şi studiile sale. Putem apela în schimb la întrebarea ’Cum ţi-ai dori să evoluezi profesional?’ sau ’Care consideri că sunt următoarele etape în cariera ta’?”, explică Raluca Peneş, HR Coordinator Smartree.

    O altă întrebare destul de perimată, încă întâlnită frecvent de către candidaţi, este “Care sunt punctele tale forte şi care sunt cele slabe?”. Este o întrebare rigidă, ruptă de orice fel de context, care nu îl ajută nici pe candidat, nici pe recrutor.
    ”Pentru a obţine informaţii cât mai realiste şi corecte legate de capacităţile şi abilităţile candidatului, se poate face referire la proiectele în care acesta a fost implicat în trecut, indiferent că sunt pe plan personal sau profesional. Il putem întreba care a fost aportul său în dezvoltarea şi derularea acestor proiecte”, exemplifică Raluca Peneş.

    De asemenea, întrebarea “Ce poţi schimba la tine?” nu trebuie să se mai regăsească la interviul de angajare. Făcând referire la punctele slabe, este oarecum legată de întrebarea anterioară. În schimb, putem întreba despre planurile candidatului din perspectiva dezvoltării sale atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal.

    ”Întrebările de mai sus se regăsesc pe multe site-uri de specialitate, împreună cu sugestii de răspunsuri. De aceea, candidaţii vin deja pregătiţi la interviuri cu răspunsuri standard, pe care în realitate nu şi le asumă. Aceste întrebări nu mai sunt relevante în procesele de recrutare, ele trebuie adaptate de către specialiştii de HR în funcţie de fiecare candidat în parte”,  mai spune specialistul Smartree.
    Ce se ascunde în spatele întrebării ”Ce hobby-uri ai?”

    Mai există o  întrebare despre care s-ar putea crede că este perimată, părând la prima vedere mai puţin pertinentă – ”Ce hobby-uri ai?” – dar care are în spate o motivaţie relevantă. Întotdeauna întrebările cu referire la hobby-uri ascund în spatele răspunsurilor informaţii utile pentru recrutor.

    ”De exemplu, o persoană care are drept hobby să meargă cât mai des în vacanţe exotice va căuta întotdeauna joburi bine plătite care să-i susţină acest hobby. Dacă practicăm sporturi de echipă, cu siguranţă că ne vom putea adapta unei echipe ai cărei membri colaborează în mod direct. În cazul în care preferăm sporturile individuale, vom tinde către joburi care nu presupun relaţionarea cu colegii”, adaugă Raluca Peneş.

  • V-aţi întrebat vreodată de ce Hitler a purtat acel tip de mustaţă

    Se pare că a renunţat la mustaţa în stilul ghidon în favoarea stilului periuţă pentru a nu fi gazat in timpul Primului Război Mondial, potrivit unui documentar realizat de History Channel, scrie Daily Mail.

    În plus, pentru că era ciudată a devenit uşor de recunoscut. Se pare  că Hitler ar fi fost obligat să îşi taie mustaţa pentru a obţine o închidere etanşă a măştii de gaze. După Primul Război Mondial, Hitler a păstrat mustaţa, iar la scurt timp a devenit un simbol al dictatorului nazist.

    Alţi purtători celebri ai mustateţi periuţă au fost Charlie Chaplin (care a interpretat rolul lui Hitler în 1940 în filmul The Dictator) şi Oliver Hardy. Acest stil de mustaţă a scăzut în popularitate după Al Doilea Război Mondial din cauza asocierii cu Hitler.

  • Avertismentul unuia dintre cei mai respectaţi strategi din lume: Pregătiţi-vă pentru război. Cea mai fierbinte zonă: Europa de Est

    Într-un interviu cu George Friedman, unul dintre cei mai respectaţi strategi din lume, Business Insider a întrebat care sunt şansele izbucnirii unui nou război de proporţii în lume. Răspunsul lui Friedman a fost categoric: ”În toată istoria nu a existat niciun secol fără un război major şi nu cred că secoulul XXI va fi excepţia”. 

    ”Din 1815 până în 1871 nu  fost niciun război de proporţii în Europa. Apoi a venit Primul Război Mondial. Apoi, dacă ne uităm la Europa, de la războiul de Şapte ani până la războaiele Napoleonice ale secolului 19 şi la Războaiele Mondiale, fiecare secol a avut câte un război major. Nu cred că acest secol va fi diferit”.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • A murit Ion Iliescu?

    Domnul Ion Iliescu, fost preşedinte al României, întreabă ce rost are să discutăm dosare vechi, aşa cum sunt cele care privesc mineriadele sau revoluţia.

    O întrebare corectă, dacă ar fi venit din partea unui tânăr născut în anii `90. Tânărului nostru i s-ar fi răspuns că, foarte probabil, pe aceleaşi străzi pe care se plimbă cu prietena, trec şi criminali. I s-ar fi arătat poate vreun film de pe YouTube în care civili cu figuri schimonosite de frică suportă lovitură după lovitură, într-o cascadă de ură nedisimulată, necenzurată, conştientă. Ura în libertate.

    Poate, ca să înţeleagă mai bine, i s-ar fi pus în vreo boxă cântecele Pieţei Universităţii.

    I s-ar fi explicat apoi de ce patetismul lui Cristian Paţurcă sună ca o rană pentru mii de rude, prieteni iubiţi şi cunoscuţi care şi-au pierdut un pic de sens după 22 decembrie. Oameni care au supravieţuit fără o bucată din viaţa lor. O bucată de viaţă care a plecat cu cei plecaţi.

    Mai departe, dacă ar fi fost suficient timp, tânarul nostru ar fi fost dus în cimitirul acela frumos aranjat de autorităţi în care îşi duc somnul veşnic oameni împuşcaţi în zile în care Ceauşescu nu mai era. Ca să ajungă  acolo, ar fi coborât la staţia de metrou Eroii Revoluţiei.

    Apoi i s-ar spune că, dincolo de evenimente recente  sau mai depărtate, adevărul salvează. Adevărul e împăcare şi încheiere. Adevărul te lasă să o iei de la capăt cu rost. Adevarul dă rost prezentului şi îţi dă voie să speri.

    Dar nu un tânar vrea să ştie ce rost are adevărul. Nu. Azi, dileme despre rostul adevărului are un participant la toate acele evenimente. Un om care, e o realitate obiectivă, a avut de câştigat de pe urma acelor evenimente.

    Sigur că nu numai el a câştigat. Au fost şi alţii. Şi studenţii care au verificat limitele libertăţii, şi emigranţii care au testat depărtarea, şi cei rămaşi care au îndurat tranziţia. Şi hoţii, şi securiştii bătrâni, şi medicii, şi profesorii, şi comuniştii, şi ţărăniştii. Au fost mulţi a căror viaţă a fost schimbată.

    Dar n-au fost mulţi cei care au ajuns preşedinţi. N-au fost mulţi cei sub a căror supraveghere s-a schimbat Constituţia. N-au fost mulţi care să aibă aşa de multă putere ca Ion Iliescu. Un semizeu bătrân, anost şi răutăcios la a cărui mişcare din deget valuri de oameni au început să urască alte valuri de oameni,  iar rezultatul a fost un cataclism ale cărui cicatrici se văd şi pe noii născuţi azi.

    Dintre toţi cetăţenii români, cu laşităţile şi victoriile lor, numai Ion Iliescu nu are drept să întrebe “Ce rost are?”.

    Şi, dacă tânărul de care vorbeam la început ar fi în continuare nelămurit asupra motivului pentru care ar trebui redeschise dosarele sângeroasei noastre istorii recente, l-aş ruga să încerce să înţeleagă de ce atât de multă lume se întreabă atât de des dacă a murit Iliescu. Există chiar un site care numai asta face. Dă răspuns acestei întrebări.

    Site-ul acela, cu întrebarea lui cu tot, există, şi iese la suprafaţă periodic, pentru că Ion Iliescu este una din mărcile copilăriei sau tinereţii noastre. E umbra din amintiri.

    Nu vrea nimeni să moară Iliescu. Oamenii vor lumină. Nu o să ştim niciodată dacă dl. Iliescu înţelege asta.

    Teodor Tiţă este redactor şef al mediafax.ro

  • Şeful Google Europa nu ştie ce salariu are

    Matt Brittin, şeful Google Europa, nu ştie ce salariu are şi este acuzat de autorităţile britanice că trăieşte într-o altă lume, informează Mirror
    Multi-milionarul Matt Brittin, preşedintele Google Europe, Middle East şi Africa, nu a putut să le spună autorităţilor cât câştigă.

    „Ce salariu aveţi?”, a întrebat Meg Hiller, şefa comitetul.

    „O să dezvălui salariu dacă este un lucru relevant pentru acest comitet.”, a răspuns Brittin.

    „Dacă v-am întrebat înseamnă că este relevant”

    „Nu am o cifră exactă”, a spus Brittin.

    „Nu ştiţi cu cât sunteţi plătit?”

    „Nu am o cifră”, a repetat el „Dar pot să vă spun în privat dacă este relevant”, a adăugat el.

    Comisia s-a întrunit deoarece Google a fost de acord să plătească 130 mil. de lire sterline pentru a acoperi taxele neplătite din anul 2005.

     

  • Anunţul de angajare care a şocat întreaga ţară: “Vreţi să plătiţi oamenii cu 2 bani! Penibil!”

    Angajaţii din România au reacţionat vehement în mediul online la auzul veştii că un radio din România angajează „editor” care ar urma să fie ”plătit cu 0,2 bani” pentru fiecare articol. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că se oferă bani puţini pentru munca prestată, anunţul de angajare, care a devenit viral pe internet, conţine numeroase greşeli gramaticale, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.

    „Vrei să câştigi nişte bani siguri adăugând articole (ştiri) pe site-ul nostru?”, este întrebarea care ar trebui să atragă cererile de angajare la anunţul postat pe internet. Însă modul în care se face plata i-a nemulţumit la culme pe mulţi dintre cei care au văzut oferta halucinantă.

    “Mai nou asa se face economie? Niciun jurnalist n-ar accepta sa lucreze vreodata pe 2 bani! Si trist este ca in cazul asta chiar vreti sa platiti oamenii cu 2 bani! PENIBIL!”, a comentat o clujeancă.

    “Nici macar corect gramatical nu ati putut sa scrieti! Inainte de a avea cerinte, incercati sa invatati sa scrieti!”, a scris o bucureşteancă.

    “Evident că nu ştiţi diferenţa dintre un redactor şi un editor. Şi nici diferenţa dintre fi şi fii. (Să fi serios)”, a completat un alt utilizator.

    Reporterul Vocea Transilvaniei a sunat la numărul afişat în anunţul de angajare cu pricina, însă până la ora redactării acestui material, nimeni nu a răspuns pentru a oferi detalii legate de job-ul care a provocat vâlvă pe internet. Reprezentanţii Radio Stil au putut fi contactaţi însă la alt număr de telefon postat pe site. Reporterul Vocea Transilvaniei s-a dat drept o persoană care doreşte locul de muncă oferit, iar la întrebarea „vi se pare normal cât oferiţi pentru munca prestată”, răspunsul primit a fost următorul:

    “Anunţul este real, nu glumim cu aşa ceva. Păi da, nu e o chestie cu care să te îmbogăţeşti din prima, e ceva din pasiune pentru noi, pentru cine mai doreşte să scrie, poate cineva care vrea să-şi plătească internetul din banii câştigaţi”, a spus un reprezentant Radio Stil România, cu sediul la Bucureşti.

    Anunţul a fost postat şi pe contul de Facebook al organizaţiei.

  • Întrebarea anului pentru cei care au sediul firmei în apartament: desfăşoară sau nu „activitate economică“?

    Una din întrebările începutului de an în ceea ce priveşte aplicarea Codului fiscal este cum se calculează impozitul în cazul clădirilor deţinute de persoane fizice şi folosite pentru activităţi economice. Astfel, avem următoarele situaţii:

    1. Dacă apartamentul deţinut de o persoană fizică este locuit sau nelocuit, este impozitat ca rezidenţial. Trebuie remarcat că în general impozitele au crescut în 2016 faţă de 2015 pentru că a crescut valoarea impozabilă de la 935 lei/mp la 1.000 lei/mp şi în unele oraşe au fost majorări în grila permisă de lege între 0,08% şi 0,2% din valoarea impozabilă.

    2. Dacă apartamentul este închiriat unei alte persoane fizice, impozitul este rezidenţial, deci ca la punctul 1.

    3. Dacă însă apartamentul sau casa este închiriată sau dată într-un contract de comodat unei firme sau persoane fizice autorizate (PFA) pentru activitate economică, atunci proprietarul trebuie să depună o declaraţie la primărie până pe 30 martie, prin care anunţă că în apartamentul său se desfăşoară activitate economică şi cât reprezintă suprafaţa din locuinţă pe care se desfăşoară acea activitate economică. Aici apar mai multe cazuri:

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată cu mai mult de cinci ani înainte, trebuie să facă o evaluare la un evaluator autorizat de ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România);

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată în ultimii cinci ani, valoarea impozabilă se stabileşte conform contractului de vânzare-cumpărare.

    Impozitul pentru spaţiul aferent activităţii economice este între 0,2% şi 1,3% din valoarea trecută în contractul de vânzare-cumpărare sau cea din raportul de evaluare, calculată procentual în funcţie de suprafaţa locuinţei.

    În situaţia în care nu se face evaluarea, impozitul este de 2% din valoarea de impozitare ca şi clădire rezidenţială.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • V-aţi întrebat vreodată câţi bani există în lume?

    V-aţi întrebat vreodată câţi bani există în lume? Cineva s-a gândit la asta şi a realizat un infografic astfel încât cifre abstracte (trilioane de dolari) să fie mai uşor de înţeles.

    Ierarhia începe cu cea mai mică piaţă, Bitcoin-ul (5 miliarde de dolari), apoi Argintul (14 miliarde de dolari şi ajunge la pieţe uriaşe de peste 600 de trilioane de dolari.

    Pentru o analiză completă vedeţi imaginea de mai jos.

  • Vrei un nou loc de muncă? Află cum să treci cu brio de interviul de angajare

    Crezi că eşti destul de pregătit pentru a primi job-ul dorit dar de fiecare dată te blochezi la interviu? Bun venit în club. Stai liniştit, mai există foarte mulţi oameni în situaţia ta.

    Întrebarea pe care ţi-o pui cel mai probabil este  „Dar am exact ceea ce-mi trebuie pentru a activa pentru acest job”. Ei bine… asta variază, poate îţi faci doar iluzii despre asta, sau poate tu chiar eşti potrivit pentru acel post dar angajatorul nu vede asta.

    Iată factorii care probabil te-au descalificat din start când ai mers la interviu.

    1. Ai căutat pe internet cum trebuie să te prezinţi la interviu şi ai învăţat textele standard pe care le-ai găsit pe internet. Să ştii că şi angajatorii au acces la internet şi cu siguranţă şi ei pot vedea acele texte jalnice care par profesioniste şi care „îţi garantează că treci cu brio la interviu”. Titlurile pe internet par tentante dar de cele mai multe ori sunt înşelătoare şi false.

    2. Ai încercat să pari mai deştept decât eşti. Intervievatorul nu caută cel mai deştept om pe care îl poate angaja, îl caută pe cel mai potrivit pentru postul respectiv. Degeaba rezolvi ecuaţii de gradul patru în cinci secunde dacă job-ul respectiv cere să fii, de exemplu, creativ. Iar dacă încerci să pari mai deştept decât eşti de obicei o dai în bară, nu-ţi iese, n-ai cum, angajatorul vede că eşti fals şi te va descalifica din start deoarece el nu caută un astfel de angajat.

    3. Ai vorbit despre problemele tale.  Angajatorul nu dă doi bani pe problemele tale, degeaba te victimizezi în faţa lui pentru că tot ceea ce contează pentru el este cum să-şi rezolve problemele lui. Şi de asta te angajează pe tine. Nu vrea să audă ce greutăţi ai tu pentru că probabil şi el are probleme.

    4. Ai mers prea repede la interviu. Încercând să pari punctual o să faci doar rău. Angajatorul vede o uşoară disperare a ta de a primi neapărat acel job.Îi ştii pe copiii ăia insistenţi care te roagă mereu să-i laşi să se joace la tine pe telefon? Ei, exact aşa eşti tu în faţa angajatorului. Cel mai bine e să te prezinţi la fix.

    5. Ai vorbit de bani. Nici o problemă, poţi întreba de bani dar niciodată nu tine angajatorului teorii despre bani şi despre cum trebuie folosiţi. Angajatorul probabil are de 10 ori mai multi bani si experienta  decât tine in finante  şi nu are nevoie de teoriile  tale.

    6. Încerci să te faci pe plac angajatorului. De exemplu angajatorul spune că este vreme frumoasă afară şi tu îl aprobi chiar dacă afară vă vizitează uraganul Katrina. Total greşit. Angajatorul nu vrea mai mulţi linguşitori pe lângă el, pentru ca de cele mai multe ori are destui. Încearcă să îţi spui punctul de vedere, nu să-i faci pe plac, pentru că angajatorul apreciază omul care îşi poate exprima punctul de vedere mai ales dacă este susţinut de argumente pertinente.

    7. Pe reţelele de socializare ai postat ce nu trebuia. Să ştii că nu doar tu te documentezi pe internet despre angajator şi companie. Şi angajatorii se documentează in legatura cu posibilii angajati. Dacă tu pe reţelele de socializare ai postat numai poze prin cluburi, poze indecente sau poze în care te plângi că iar este luni şi nu ai chef de lucru sau glume despre şefi, poţi să-ţi iei adio de la postul mult visat pentru că angajatorul nu-si doreste  un om ca tine.
     

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Aşa-i rău şi-aşa nu-i bine

    Chestiile legate de oameni sunt teoretice, motivaţia pozitivă este din cărţi, iar V-am spus eu este realitatea şi practica supremă, este adevărul pe care el îl stăpâneşte cu îngăduinţa înţeleptului neînţeles.

    Este plin de condescendenţă; lumea din jur mai degrabă este incompetentă şi rău intenţionată, dar el este îngăduitor. Rareori este el şeful cel mai mare, dar, în sinea lui, el ştie că merită mai mult. Tocmai de aceea nu prea ratează vreo ocazie de a avea o părere. Este vigilent astfel încât părerea lui să fie fix axată pe ce nu merge sau ar fi posibil să nu meargă bine. Dacă este bun conţinutul, atunci poate este ceva în neregulă cu procesul. Dacă procesul este bun, atunci sigur este ceva în neregulă cu conţinutul. Măcar un detaliu mic ar trebui să poată fi pus sub semnul întrebării, şi Gică-Contra-Am-Dreptate va şti cum să se exprime astfel încât să pară că acel detaliu este insurmontabil, că cel care a scăpat detaliul este cu totul şi cu totul cel puţin inconştient, dacă nu chiar incompetent şi neadecvat.

    Disponibilitatea de a înţelege şi alte perspective, subiective, evident, decât pe ale lui, obiective, este aproape nulă. El ştie. Binele lui este binele tuturor, iar răul pe care îl vede el este baubaul de care el salvează lumea, cartierul, organizaţia. Binele din capul lui este singurul bine posibil, corectitudinea din mintea lui este ceva unic şi axiomatic. Ce zic alţii nu se poate din principiu, gândul că alţii ar putea avea altă perspectivă este totuna cu gândul că acea perspectivă trebuie contestată, nu investigată. La ce bun să vrei să pricepi de ce altcineva are altă opinie, când tu ai o opinie clară? Ce ştie lumea? Ce ştiu ei?

    Dacă este introvertit, Gică Contra este acru şi condescendent, dacă este extrovertit este posibil să pară interesat şi de ajutor, dar el este doar la pândă şi este vigilent ca să găsească repede nod în papură. Dacă este foarte competent în ceea ce face, nu va avea deloc răbdare cu cineva care îi încalcă teritoriul, chiar dacă aceasta se întâmplă în mod nevinovat sau neintenţionat. Dacă este mai degrabă incompetent, nepriceput în ceea ce se discută sau dezbate, va pune în dubiu ce spun alţii doar de dragul de a contesta. El este relaxat şi senin când este contra, nu îl trec decât fiori de glorie, nicidecum de grijă.

    El crede că, fiind împotrivă, aceasta îl face să fie interesant şi superior, dar de fapt aceasta îl face să fie toxic. El contestă doar ca să atragă atenţia, dar îi scapă din vedere că o pierde din ce în ce mai uşor. De aici şi cercul vicios în care se trezeşte: ca să capete şi mai multă atenţie, este din ce în ce mai aprig. Adică mai toxic, mai nociv, mai distructiv. Îl opreşte doar sentimentul că are dreptate. De fapt acest fior de dreptate este doar un mic răgaz pentru interlocutorii care astfel au timp să respire şi să se liniştească. Gică Contra se amuză dacă scoate lumea din sărite, nu i se pare nimic în neregulă cu asta, nici prin cap nu i-ar trece că un om scos din sărite la nesfârşit s-ar putea să înceapă să îl ignore după o perioadă de imunizare. De fapt singurul lucru la care este bun un Gică Contra este doar imunizarea: te căleşti alături de el, dar odată călit, lui nici că îi mai merge.

    Ce facem cu Gică Contra?

    Ideal este să îl ignorăm dacă nu arată disponibilitatea de a înţelege contextul şi perspectiva interlocutorilor. Nimic nu îl doare mai tare decât să nu fie luat în seamă. Este vorba despre igienă, nu despre politeţe. Ajungem oricum să reuşim să îl ignorăm după ce vom fi trecut prin etape nesfârşite de politeţe.

    Mai uşor decât ignorarea este să îl întrebaţi ce este bine din raţionamentul pe care îl contestă. Totdeauna este posibil să fie ceva greşit sau să scape ceva, însă, la fel de totdeauna, la baza fiecărui raţionament sau proiect este o intenţie bună, o idee bună, un plan sau o perspectivă interesantă. Care sunt acestea, le vede? „Ce este bine?“ este întrebarea la care Gică Contra intră în blocaj, se înroşeşte şi îşi arată fără voie carotida. Nici nu trebuie să răspundă, esenţial este să vă străduiţi, cu perseverenţă, să audă întrebarea. Când îi vedeţi carotida, aţi reuşit, aşa e bine. Abia acum îl trec şi pe el fiorii de neadecvare şi poate deveni şi el un interlocutor normal. Cel mai adesea Gică Contra este foarte deştept, un foarte bun specialist…, dar ce folos? El înţelege Ce-ul, dar nu înţelege De-ce-ul.