Tag: intoarcere

  • A renunţat la compania pe care o conducea de 12 ani pentru a lansa un business în domeniul parfumurilor

    Parfumeria s-a inventat în Orient, chiar dacă marketingul şi  reclama ne-au determinat să credem că parfumurile vin din Franţa“, explică Anca Marcu, antreprenoarea ce a lansat pe piaţă Marab Perfumery, o afacere de comercializare de parfumuri orientale, în timp ce descrie fiecare dintre parfumurile de pe raftul magazinului său, unele dintre ele cu arome ce pot fi catalogate drept agasante de un necunoscător. După un an şi jumătate de activitate, Marab Perfumery este formată din magazinul din Bucureşti, o franciză de tip insulă într-un centru comercial din Constanţa, un magazin online, dar şi colaborări cu câteva saloane de frumuseţe, activităţi ce au generat anul trecut afaceri de 540.000 de lei (circa 122.700 euro).

    „Am acumulat experienţă mai mult în management, nu a fost ceva ce mi-a plăcut, dar a fost ceva ce am ales la momentul respectiv“, explică Marcu, referindu-se la momentul când a intrat în antreprenoriat, în 2001, pornind o afacere de distribuţie de produse de unică folosinţă. S-a ocupat de administrarea acesteia timp de 12 ani, apoi, după o călătorie în Dubai, a hotărât să schimbe domeniul în care activa şi să transforme pasiunea mai veche pentru parfumuri într-o nouă afacere, intrând pe nişa parfumurilor orientale. „Am depistat acolo o lume total diferită a parfumeriei faţă de ce ştiam şi am hotărât să aduc o parte din aceasta aici“, descrie ea momentul când a hotărât să se axeze pe o afacere de distribuţie de parfumuri orientale, în 2013.

    A revenit în ţară, a cercetat structura pieţei şi s-a întors în Dubai cu un plan de afaceri, având în plan să aducă pe piaţa locală câteva dintre mărcile întâlnite acolo. A investit aproximativ 15.000 de euro în primul stoc de marfă, dar lucrurile nu au evoluat conform planului. Dacă iniţial îşi propusese să aducă parfumuri ce urmau a fi distribuite retailerilor specializaţi, a realizat că piaţa nu era suficient de dezvoltată pentru ca ei să le accepte. „Toţi mi-au întors spatele, aşa că a trebuit să atac cu un alt plan de bătaie“, povesteşte antreprenoarea despre unul dintre motivele pentru care afacerea nu a funcţionat de la început şi anume ataşamentul românilor faţă de mărcile cunoscute. Arabii nu sunt interesaţi de marketing şi de reclamă şi mărcile comercializate de ei nu erau renumite, deoarece alegerea parfumurilor se face în Orient pe baza aromelor preferate de clienţi. Românii însă sunt sensibili la reclamă şi preferă în continuare mărcile cunoscute.

    A început astfel să vândă ea însăşi parfumurile, mai întâi într-un spaţiu sezonier de pe litoral, în iunie 2013, pe care l-a considerat şi o modalitate de testare a pieţei, pe seama diversităţii de clienţi de acolo. În acelaşi an, în septembrie, a participat la un târg de profil la Romexpo, iar apoi a deschis un magazin în centrul Capitalei, pe o stradă aflată în apropiere de Calea Victoriei.

    Primele importuri au fost ale Casei Sterling, o firmă ce acoperă o paletă de branduri, arome şi preţuri variate. „Nu am vrut să fim o nişă doar pentru acei oameni care au posibilitatea de a cumpăra un parfum scump, ci am vrut o paletă de preţuri prin care să fim deschişi la mai multe categorii de clienţi.“ Un alt producător despre care aminteşte este Casa Urud, cu brandul Salveza, prezent şi în Galeriile Lafayette şi pe a cărei creatoare a întâlnit-o într-una din desele călătorii în Dubai. „Mi-a povestit cum bunica ei a creat parfumuri pentru familia regală şi a continuat acest obicei al familiei, la rândul ei creând pentru casa regală şi, de asemenea, creând multe parfumuri pentru VIP-uri“, explică Anca Marcu modul cum se construieşte reputaţia unui brand oriental.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 18 mai 2015

    COVER STORY: Tripleta lui Toni Volpe: reţea, digitalizare, stabilitate

    Toni Volpe este de un an CEO al Enel în România şi se declară fan al Inter Milano, echipa câştigătoare a tripletei de aur în 2010. După modelul antrenorului Jose Mourinho, Volpe şi-a stabilit trei ţinte pentru mandatul său din România.


    AUTO: Peter Copetti va livra cea mai scumpă maşină din România


    STRATEGIE: NIS se grăbeşte să scoată petrol de la Jimbolia


    ANTREPRENORIAT: Genetician, vând mobilier de lux


    MEDIA: Cum poate influenţa Facebook viitorul jurnalismului?


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 11 mai 2015

    COVER STORY: Formula viitorului financiar al românilor: 70+10+10+10

     

    Formula 70+10+10+10 (în care 70% din venit merg în cheltuieli curente, 10% în investiţii pasive, 10% În investiţii active şi 10% În caritate) ar putea schimba ritmul în care se dezvoltă asigurările pe piaţa din România. Prinşi de grija zilei de astăzi, românii uită de ziua de mâine, de unde şi subdezvoltarea pieţei locale de asigurări. De unde începe procesul de conştientizare că viitorul, vârsta de pensionare şi neprevăzutul sunt mai aproape decât cred cei mai mulţi români?


    ANALIZĂ: Lupta antreprenorilor români cu lobby-ul multinaţionalelor

     


    ANTREPRENOR: Cum ajungi cu afacerea ta în liga furnizorilor Renault


    INTERNAŢIONAL: Povestea creatorului Matrix-ului, mai tare decât filmul

     


     

    LECŢIE DE ANTREPRENORIAT: Comportamente câştigătoare în crizele creşterii


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Povestea milionarului care s-a retras din afaceri la 27 de ani . După doar trei săptămâni a pornit un nou business

    Jon Carder a fondat prima sa companie când era în primul an la liceu, unde studia filosofie şi artă modernă. BabysHeaven a fost un start-up specializat în comercializarea online a produselor pentru copii, pe care Jon Carder l-a vândut la 22 de ani pentru câteva mii de euro. El avea nevoie de bani pentru a începe un nou business, şi anume Client Shop, un site care ajuta oamenii să găsească împrumuturile cu cele mai mici rate.

    “Am putut să mă folosesc de cunoştinţele acumulate din primul business pentru a duce Client Shop la o cifră de afaceri de 2 milioane de dolari în primul an”, povesteşte Carder celor de la Business Insider. “Când am cumpărat o maşină şi m-am dus să îi vizitez pe ai mei, mama a crezut că vând droguri. Nu prea înţelegea ce e internetul şi cum se pot face bani din el. De-abia după ce am apărut pe coperta unei reviste de business şi-a dat seama că am o afacere legitimă”.

    Patru ani mai târziu, în martie 2006, Carder a decis să vândă Client Shop pentru 10 milioane de dolari. Compania avea peste 100 de angajaţi şi primise titlul “compania cu cea mai rapidă creştere din San Diego”. “Câteva luni mai târziu”, îşi aminteşte Jon Carder, “piaţa de refinanţări s-a prăbuşit. Am câştigat din tranzacţie suficienţi bani încât să pot face surf şi să pot călători, fără să mai am nevoie să muncesc o zi în viaţa mea”.

    Carder spune că a devenit antreprenor dintr-un singur motiv: pentru a face bani. Atunci când a atins acest obiectiv, a decis să se retragă din afaceri. Astfel, el a invitat mai mulţi prieteni în Indonezia pentru a sărbători. “Ne-am distrat de minune, şi am realizat faptul că banii chiar pot să aducă fericirea. Din păcate, însă, este un sentiment de scurtă durată.”

    După excursia de două săptămâni, prietenii lui Carder s-au întors la muncă, iar el s-a trezit singur pe o plajă din Indonezia. “Eram foarte, foarte plictisit”, povesteşte antreprenorul. “Mi-am dat seama că oricât de dificilă ar fi uneori viaţa unui om de afaceri, este mai bine să fii stresat decât să stai să nu faci nimic.”

    După doar trei săptămâni, Jon Carder a decis să se întoarcă la viaţa de antreprenor şi a pornit un business în Indonezia numit MojoPages.com. Afacerea nu a avut succes, aşa că în 2010 a pornit o altă companie, Mogl, alături de Jarrod Cuzens şi Jeff Federman. “Sper ca acum, după 16 ani de afaceri, să pot avea un adevărat impact asupra vieţii oamenilor”, spune Carder. “Dacă m-aş fi retras la 27 de ani, probabil că aş fi ratat această şansă.”

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 4 mai 2015

    COVER STORY: Cum găseşti un partener de afaceri? România se pregăteşte de forumul internaţional de întâlniri ale oamenilor de afaceri

    Un contract pentru export, găsirea unui partener extern de afaceri sau identificarea de noi pieţe sunt motivele care determină companiile să-şi aloce bugete pentru participarea la forumuri, târguri şi expoziţii. Pe parcursul ultimului deceniu, a crescut de câteva zeci de ori numărul companiilor care aleg să fie prezente pe plan internaţional. Care sunt argumentele lor?


    ANTREPRENOR: Milionar dintr-o industrie în declin


    CLUB BM: Epoca spitalului all-inclusive a apus


    TEHNOLOGIE: CEO peste 20.000 mp de arhive


    CELE MAI PROMIŢĂTOARE START-UP-URI: Biblioteca lui Bogdan Georgescu vrea sa ajunga la mai mulţi corporatisti europeni


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 27 aprilie 2015

    COVER STORY: Deceniul românesc al lui Martin Zmelik

    Responsabil de 1,4 milioane de consumatori şi de soarta celui mai mare parc eolian terestru din Europa, CEO-ul CEZ România vorbeşte despre democraţie, despre meritocraţie şi despre viitor.


    TEHNOLOGIE: De ce ai nevoie de o soluţie ERP? Răspunsuri şi soluţii


    ANALIZĂ: Strategia produselor offline în era online


    ANTREPRENORIAT: Investiţie în tinerii creatori de lux


    CELE MAI PROMIŢĂTOARE START-UP-URI: Două antreprenoare din Bucureşti vor să implementeze o nouă metodă de a preda limbi străine


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • A fost concediată de 11 ori, dar s-a întors de fiecare dată să lucreze

    Una dintre cele mai periculoase meserii din Statele Unite este, în mod surprinzător, vânzarea directă a revistelor şi abonamentelor. Deşi pare ceva extrem de banal, oamenii care trăiesc din comisioanele obţinute sunt supuşi de multe ori unor tratamente extrem de dure de către companiile care îi contractează, notează The Atlantic.

    Aceste companii, care se află în vizorul autorităţilor americane de peste 30 de ani, organizează vânzătorii în echipe şi îi trimit să parcurgă trasee de mii de kilometri pentru a convinge oamenii să semneze contracte la suprapreţ.

    “Am lucrat în cadrul echipelor timp de trei ani şi am fost concediată de 11 ori”, povesteşte Stephanie Dobbs, mamă a trei copii care a fost angajată a companiei Young People Working, LLC. “M-am întors de fiecare dată, pentru că trebuie să fac ceva pentru a-mi susţine familia. Dacă eşti un bun vânzător, poţi face bani repede din asta.”

    Dobbs a avut o relaţie cu Aaron Harvey, un alt angajat al companiei, în perioada în care acesta a avansat de la poziţia de junior manager la cea de manager. Femeia nu crede însă că va avea răbdare să urmeze acelaşi traseu profesional. “Genul ăsta de muncă presupune să fii plecat săptămâni întregi, să nu-ţi vezi familia, chiar dacă auzeam copiii în fiecare seară la telefon. Este greu şi nu ştiu cât de mult voi mai rezista.”

    Anul trecut, Stephanie Dobbs a fost implicată într-un accident care a obligat-o să stea la pat câteva săptămâni. Echipa a lăsat-o în spital, la mii de kilometri de casă, şi a continuat traseul. Acest eveniment nu este ieşit din comun, fiind depuse zeci de plângeri referitoare la comportamentul şefilor de echipă faţă de angajaţii care întâmpină anumite probleme.

    60% dintre oamenii de vânzări din România rezistă mai puţin de un an. O cercertare statistică a Salestrust.eu arată că majoritatea românilor cred că oamenii de vânzări buni sunt nativi şi nu construiţi pe parcursul vieţii – “cei mai descurcăreţi, sociabili şi muncitori”.

    Fluctuaţia mare de personal se explică prin faptul că marea majoritatea a angajaţilor renunţă nu numai la jobul respectiv, ci şi la cariera în vânzări, pentru că ajung să înţeleagă că nu sunt făcuţi pentru asta.

    “Un om ajunge întâmplător în vânzări; se angajează, învaţă trei luni produsul, după care trebuie să îşi îndeplinească ţintele. Nefiind bine pregătit şi fără să înţeleagă că încrederea în client se câştigă în timp, renunţă”, susţin specialiştii.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 20 aprilie 2015

    COVER STORY: Londra, loc de start-up românesc

    Peste 10.000 de antreprenori români au descoperit în Marea Britanie un mediu de afaceri în care joacă după alte reguli decât acasă. Deşi Regatul Unit s-a speriat că vin românii, realitatea a arătat că România a exportat către Londra nu numai specialişti, medici şi forţă de muncă, ci şi spirit antreprenorial.


    ANTREPRENORIAT: Parcurs de „Fast 500“: Plus 15% în scenariu pesimist


    INTERNAŢIONAL: 5.200 de oameni au intrat anul trecut în liga bogaţilor lumii


    ECONOMIE: Copiii Europei bogate. Sărăcia a ajuns să figureze ca vulnerabilitate distinctivă a economiei UE


    CARIERĂ: Primul român director de hotel în reţeaua Marriott


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Debenhams îşi încearcă norocul a doua oară în România. Cine i-a scos de pe piaţă în 2013

    “Am lucrat pentru Debenhams 22 de ani, de când aveam 4 ani“, glumeşte referitor la vârsta sa Chris Harper, britanicul care se ocupă de dezvoltarea francizei deţinute de grupul bulgar MRPI. „Evident, nu ştim exact care vor fi rezultatele acestui spaţiu, dar, ca să fiu conservator, voi spune că mă aştept ca vânzările să fie mai mari cu cel puţin 25% decât cele înregis-trate de Debenhams în trecut“, spune Harper. România nu este singura ţară în care Chris Harper se ocupă de dezvoltarea reţelei, merge oriunde este nevoie de el.

    Compania MRPI, cu activităţi în dezvoltarea de proiecte comerciale importante şi proprietăţi imobiliare, deţine franciza Debenhams pentru Bulgaria, România, Serbia şi Croaţia, „pentru moment, dar am vrea să ne extindem“. Iar ritmul în care vor face acest lucru este condiţionat, spune Harper, de găsirea spaţiilor potrivite, atât în ceea ce priveşte amplasarea lor cât şi dimensiunea. „Căutăm spaţii de peste 3.000 mp şi ne vom uita la orice oportunitate, în Bucureşti dar şi în oraşele mari din ţară.

    În acest context, retailerul britanic ar putea face primul pas în afara Bucureştiului anul viitor, estimează Chris Harper. Tot el spune că firma este în discuţii cu reprezentanţii ParkLake Plaza pentru a deschide un magazin de circa 6.000 mp, care ar fi cel mai mare din regiune; pentru comparaţie, spaţiul de care s-a ocupat Chris Harper înainte de a prelua funcţia actuală se află la Londra şi are 12.000 mp, adică este mai mare decât cele mai multe hipermarketuri din România.

    Harper nu a dorit să comenteze pe marginea motivelor care au dus la eşecul anterior al Debenhams pe piaţa locală, când franciza era operată de una din companiile controlate de Octavian Radu. Dar spune că are argumente care îl îndreptăţesc să creadă că de data aceasta afacerea va avea o evoluţie complet diferită, unul din motive fiind datele studiilor de piaţă pe care bulgarii le-au efectuat înainte de a investi. Una din armele folosite o constituie propriul raion de cosmetice, segment pe care retailerul este lider de piaţă în Marea Britanie. Speră astfel să câştige clienţi şi din această zonă, în care se va lupta cu Marionnaud, Sephora şi Douglas, o piaţă cu o valoare de circa 160 de milioane de euro anual.

    Raionul de cosmetice are 270 mp din suprafaţa totală de 2.800 mp a magazinului deschis în Mall Vitan. Chris Harper se aşteaptă ca această zonă să fie principala atracţie, aşa cum se întâmplă în alte pieţe, de pildă Bulgaria sau Marea Britanie. Pentru deschiderea spaţiului, MRPI a investit circa 1 milion de euro, iar în ofertă se găsesc peste 55.000 de produse în zona de fashion şi peste 100 de branduri internaţionale de cosmetice, make-up şi parfumerie. „Cel mai bine în Bulgaria şi alte pieţe se vând produsele cos-metice, urmate de hainele pentru femei, copii şi apoi bărbaţi. Pe poziţiile următoare, la egalitate, sunt lenjeria intimă şi ac-cesoriile. Ultimele sunt produsele pentru casă. Nu cred că situaţia va fi diferită în România“, spune britanicul care a lucrat chiar pentru Debenhams 22 de ani şi la un moment dat, pentru a urca în ierarhie, ar fi trebuit să se mute la Londra, dar nu a dorit acest lucru şi a acceptat propunerea grupului bulgar.

    În condiţiile în care mallul din Vitan are în jur de 26.000 de vizitatori zilnic, Chris Harper se aşteaptă ca în jur de 10% din-tre aceştia să intre şi în Debenhams, iar un sfert dintre ei (cam 26% conform estimărilor) să şi cumpere. Pe piaţa din Marea Britanie rata de conversie a vizitatorilor în cumpărători este de circa 17% iar în Bulgaria de circa 31%, în condiţiile în care media pe industrie se plasează la 18%.

    Astfel, magazinul ar putea avea în medie 650 de cumpărători pe zi, iar Harper se aşteaptă ca bonul mediu de cumpărături să se plaseze la o valoare apropiată de cea din Marea Britanie, adică peste 40 de euro (32 de lire sterline), chiar dacă veniturile medii pe plan local sunt de circa 5,5 ori mai mici decât în UK. Pe piaţa din Bul-garia bonul mediu de cumpărături la Debenhams este de circa 20 de euro, iar „în România mi-ar plăcea să se plaseze între cele două valori“. La o cheltuială medie de 30 de euro şi o medie de 650 de clienţi, magazinul din Mall Vitan ar urma să aibă încasări anuale de peste 
7 milioane de euro.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 14 aprilie 2015

    COVER STORY: Tradiţii în epoca Facebook

    Reactivarea mândriei naţionale şi viralizarea cu tentă cool a obiectelor inspirate din tradiţia românească au dat în ultimii doi ani un impuls micilor afaceri din domeniu, dar şi antreprenorilor în căutare de inspiraţie.

     

     


    ECONOMIE: Cei mai ieftini bani din România

    Momentul de bilanţ pentru actualul ciclu de reduceri ale dobânzii de politică monetară e cât se poate de ambiguu: au ajuns la minime istorice nu numai inflaţia şi costul creditelor, dar şi atractivitatea depozitelor bancare şi cererea de credite de valori mari, contractate în special de companii.


    RESURSE UMANE: Povestea românului care s-a săturat să muncească în corporaţie şi a plecat de unul singur în jurul lumii

    După aproape 15 ani de muncă în multinaţionale, Alexandru Cristea s-a trezit într-o dimineaţă şi a zis stop. Nu mai vrea să fie un simplu număr într-o companie. A renunţat la job şi a decis să hoinărească prin lume fără să ştie ce va face după aceea.


    AUTO: Dacia nu mai vrea să atragă doar prin preţ

    Planul Dacia de a trece la următorul nivel, în care clienţii să nu fie atraşi numai de preţul maşinii, ci şi de modul cum arată aceasta, se apropie de realitate la zece ani de la lansarea Logan în Europa. 


    SPECIAL: You Tube a împlinit 
10 ani.
Cum a schimbat lumea al treilea site al lumii ca popularitate

    YouTube pare să existe dintotdeauna, dar acest site, născut deasupra unei pizzerii, împlineşte abia 10 ani. În 2015, ideea de a trăi fără un nou videoclip al cântăreţei de muzică country Taylor Swift sau fără o grămadă de pisici simpatice la o distanţă de un clic pare de neconceput. Dar aşa era viaţa acum 10 ani, atunci când trei directori de la PayPal au lansat un site de filmuleţe, pe 14 februarie 2005.


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.