BusinessMagazin

Tag: international

  • Povestea orfanului de 14 ani din Romania care vrea să vindece lumea cu talentul lui. Acum doi ani a fost declarat cel mai bun tânar pianist din lume

    “Fiecare zi e un dar dat de Dumnezeu şi fiecare zi pe care am trăit-o e o zi frumoasă. Niciuna nu este pierdută, decât în cazul în care nu râd. Ziua in care nu râd e o zi pierdută …. Dumnezeu mă iubeşte, mami mă iubeşte de acolo de unde e, am steluţă norocoasă”. Ce îi place la ţara lui : “Cultura!“. Ce nu ii place: “Aici sunt treburi de politică ….. Viitorul este în mâinile altor persoane care se ocupă de asta…şi politica nu este un punct forte al meu (râde)“.

    Fabiani Pricsina a rămas de mic fară tată şi a devenit orfan şi de mamă, care a murit în urma unui accident rutier, când el avea 10 ani.

    Fabiani este crescut de mătuşa maternă şi de unchiul său, Beatrice şi Remus Muntean, împreună cu proprii lor copii, oameni cu venituri mici, dar cu suflete mari, de la care Fabiani a învăţat că ”familia este prietenul care te iubeşte necondiţionat şi care, ori că pică satelitul în faţa ta, tot te scoate, ori că pică satelitul pe ea, tot te scoate din orice …. nu poate fi comparată cu nimic altceva”.
    Fabiani are în palmares zeci de premii naţionale şi internaţionale. A fost remarcat de Andreea Bocelli, care l-a invitat sa cânte împreună cu el în concert. Visează să cânte peste tot în lume. ”Fiecare loc merită să aibă muzică. Fiindcă muzica… este fericirea pură, pe lângă iubirea dată de o persoană”.

    În interviul acordat Mediafax şi Gândul.info, Fabiani Pricsina vorbeşte despre muzică, despre România şi despre viitor cu puritatea unui copil de 14 ani. Un copil care vrea să schimbe lumea şi să o vindece cu muzica lui.

    Redăm integral interviul acordat Agenţiei Mediafax şi Gândul.info de Fabiani Pricsina.

    Reporter: Care sunt cele mai importante premii de pâna acum?

    Fabiani Pricsina: În primul rând, primul premiu pe care l-am luat, fiindcă ăla a fost, cum să spun, starterul la tot, apoi premiile din olimpiadă care s-au acumulat, premiile de la celelalte concursuri. Pot să spun că primul premiu din fiecare categorie a fost important: primul premiu din olimpiadă, primul premiu dintr-un concurs naţional , apoi primul premiu dintr-un concurs internaţional, dar ce-i drept, au existat şi premii care, cum să spun, au diferenţiat faţă de alte palmarese.

    Reporter: Care sunt acelea?

    Fabiani Pricsina: Cum ar fi premiul de la Nisa, din Franţa. Premiul acela, chiar a fost altceva.… deci nu mă duc în oraşul vecin şi câştig şi gata, ca premiu este o realizare foarte mare. Altfel concursurile, premiile, eu consider că toate contează.

    Reporter: Care sunt concertele cele mai importante de până acum?

    Fabiani Pricsina: La fel ca şi la premii, primul recital, că o singură dată am susţinut un concert, concertul cu Andreea Bocelli. Primul recital, apoi celelalte, fiecare are o anumită importanţă, fiecare are un dozaj diferit de emoţie, de încărcare sufletească.

    Reporter: Cum a fost experienţa să cânţi cu Bocelli?

    Fabiani Pricsina: Ceva nou şi care nu se întâmplă oricui, e o emoţie, un tip de emoţie nou, e altceva.,. Dumnezeu mă iubeşte, pot să spun, sfinţii mă iubesc, Doamne ajută! Mami mă iubeşte, am steluţă norocoasă, am, cum să spun, o am pe matuşa şi pe unchiul care mă susţin şi mă ajută şi fac şi dreg pentru mine (rade) şi merg şi umblă şi vorbesc ….

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emmanuel Macron: Educaţia este singura soluţie pentru combaterea extremismului / Franţa alocă 200 milioane euro pentru a susţine fondul internaţional de educaţie

    În cadrul unei conferinţe pe tema educaţiei susţinută în Senegal, Macron a afirmat că terorismul reprezintă o mare provocare pentru societăţile contemporane, iar extremismul convinge tinerele generaţii că viitorul lor este războiul.

    ”Există doar un singur răspuns: educaţia. Astăzi ne confruntăm cu o adevărată problemă în acest domeniu. Unul din cinci copii nu ştie să scrie, să citească sau să numere până ajunge la vârsta de 12 ani”, a declarat liderul de la Elysee.

    Preşedintele francez a precizat că ţările dezvoltate din întreaga lume se luptă cu teama generată de schimbările societale enorme, provocate de progresele tehnologice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fotografii impresionante reprezentând lupta unor fotografi pentru conservarea vieţii sălbatice – FOTO SI VIDEO

    Alături de traficul de persoane, droguri şi arme, comerţul ilegal cu animale sălbatice este una dintre cele mai răspândite activităţi criminale la nivel mondial.

    Fotografii care au iniţiat proiectul şi-au propus să îi  informeze şi să îi responsabilizeze prin intermediul fotografiilor pe cei care nu realizează gravitatea acestei probleme.

    „Cea mai mare parte a lumii nu ştie nici măcar ce se întâmplă cu propria sa planetă. Dar acest aspect este încă rezolvabil”, susţine Brent Stirton, unul dintre fotografii participanţi la proiect.

    Scopul proiectului este de a aduna toate fotografiile într-o carte, din vânzarea căreia fotografii speră să obţină fonduri pentru fundaţiile care luptă împotriva comerţului ilegal cu animale sălbatice. Cartea va fi lansată în mai 2018, inclusiv în limba mandarină, deoarece distribuţia sa în China ar putea reprezenta o contribuţie valoroasă la construirea unui dialog cu consumatorii.

    1. Un membru al unei unităţi feminine anti-braconaj, înfiinţată în Zimbabwe. În fiecare zi, aceste femei se confruntă cu realitatea aspră a conservării vieţii sălbatice, în timp ce îşi fac şi meseria de mame.

    2.Un voluntar al ONG-ului Care for Wild Africa, îngrijeşte un rinocer după ce a acesta a fost atacat de de hiene. Rinocerul a rămas orfan după ce mama lui a fost ucisă de braconieri. Acesta a fost norocos, însă majoritatea puilor sunt la rândul lor ucişi de braconieri, care folosesc macete pentru a le rupe coloana, încât să nu mai poată fugi. 

    3.O gorilă în braţele îngrijitorului său, în drum spre noul centrul de îngrijire a maimuţelor orfane sau eliberate din captivitate de către Ape Action Africa din Camerun. 

    4.La 30 aprilie 2016, Kenya a organizat cea mai mare incendiere a fildeşului de până atunci. Pădurarii au ars 105 tone de fildeş în Parcul Naţional din Nairobi, pentru a-i împiedica pe braconieri să-l vândă.

    VEDETI CONTINUARE IN PAGINA 2 >>>>>>>>>>

  • CURS BNR. Dolarul scade pe plan internaţional şi atinge la Bucureşti valoarea minimă a ultimilor patru ani

    Pe plan internaţional, moneda americană înregistrează o scădere, iar indicele Bloomberg al dolarului a atins un minim pe trei ani.

    Evoluţia dolarului este urmarea declaraţiilor unor oficiali americani. Aceştia au spus însă că nu sunt îngrijoraţi de fluctuaţiile pe termen scurt şi că actuala rată de schimb are minusuri, dar are şi plusuri.

    Şi euro a scăzut astăzi, după ce marţi a ajuns la un nou maxim istoric, al treilea la rând, cotaţia oficială afişată de Banca Naţională a României fiind acum două zile de 4,6679 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc oamenii aici

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

    Panacea Urban Apothecary s-a născut din pasiunea pentru cosmetice de calitate a două tinere fără experienţă, dar cu ascuţit simţ antreprenorial. Sabrina Marinescu tocmai se întorsese din Paris, unde încheiase cinci ani de studii în comunicare, modă şi artă, dar şi câteva internshipuri în aria brandingului de lux. Pe de altă parte, Maria Ianoş, prietena şi actuala asociată a Sabrinei, absolvise facultatea de farmacie, iar în timpul liber realiza creme. În timpul unui prânz, la o discuţie în care s-au pus la curent cu cele mai recente activităţi şi pasiuni, tinerele şi-au dat seama că au în comun o pasiune pe care ar putea să o valorifice: cosmeticele.

    „Total ad hoc, ne-a venit ideea de a face ceva împreună, să creăm un brand. Am pornit efectiv gândindu-ne că o să facem nişte creme în bucătărie şi le vom vinde între prieteni”, povesteşte Sabrina Marinescu. Au cumpărat materii prime – ca uleiuri şi seminţe – şi au început să le mixeze acasă. Reacţiile celor din jur le-au încurajat să continue: „Ne-am cremuit, toată lumea era încântată, dar compoziţiile erau destul de simple – nişte uleiuri cu nişte vitamine, nimic foarte elaborat.

    Foarte bune, de altfel, pentru că realist vorbind, din naivitate şi din dorinţa de a face cremele cele mai bune, noi puneam concentraţiile cele mai mari, uleiurile cele mai scumpe etc.”, spune aceasta. Ulterior au aflat că acest lucru nu prea se face în industrie, iar crema lor ar costa mult dacă ar trebui să o producă standardizat. Au început colaborarea cu o fabrică, cu care lucrează şi astăzi. „Fiind la început ne-am zbătut foarte mult, am fost foarte perfecţioniste; cred că numai pe logo ne-am chinuit cam o lună să ajungem la ceva ce ne convine. Acum nu aş mai face acelaşi lucru, dar pe de altă parte nu ne pare rău, fiindcă am primit laude de la companii de renume, precum Estée Lauder şi alţii”, spune tânăra antreprenoare.

    De la idee până când au scos efectiv cremele pe piaţă a durat cam doi ani, pentru că, spune tânăra, s-au lovit de multe alte lucruri în afară de ceea ce ştiau ele să facă, mai exact producţie şi branding. Pas cu pas, sau „cu lumânarea”, după cum spune ea însăşi râzând, au reuşit să lanseze oficial Panacea Urban Apothecary. Investiţia iniţială, de-a lungul primilor doi ani a fost de 20.000 de euro, fonduri proprii provenite de la familiile lor. Din cauză că nu aveau nici buget, nici capacitate de a face mai multe linii cosmetice, s-au hotărât să se axeze pe trei creme. Una este o cremă antiîmbătrânire şi pentru ten uscat, alta este pentru ten normal şi piele sensibilă, iar a treia se adresează tenului gras, uşor acneic. Suma investită iniţial nu a fost îndeajuns încât să poată realiza o gamă întreagă de produse încă de la lansare, astfel că s-au focusat pe cele trei produse de îngrijire a tenului. După un an, vânzările înregistrate au fost cât se poate de bune: au rămas, efectiv, fără stocuri. Au folosit câştigurile pentru a mai adăuga încă două produse – un demachiant şi o loţiune tonică – ajungând la cinci produse marca Panacea Urban Apothecary. „Evident, ne-am lovit între timp de multe greutăţi, dar am avut norocul ca ai noştri să ne sprijine şi să ne înţeleagă. Până la urmă a fost un experiment, iar dacă nu ne pricepeam, nu puneam pasiune sau pur şi simplu nu aveam noroc, putea să se termine prost. Din fericire, nu s-a terminat prost. Nici nu s-a terminat!”, spune ea zâmbind.

    După câţiva ani, o altă prietenă a Sabrinei – Irina Culeţu – a decis să renunţe la jobul stabil pe care îl avea şi să meargă pe drumul antreprenoriatului. „După ce am participat la un târg în Italia, ne-a venit ideea să facem suplimente alimentare naturale. O mare parte din ceea ce pui pe piele se pierde şi doar un mic procentaj se absoarbe. De aceea, cel mai eficient este să înghiţi acele substanţe adjuvante”, explică tânăra antreprenoare. În scurt timp, s-au gândit şi la un plan pentru noul proiect şi au aplicat pentru fonduri europene; au obţinut 25.000 de euro. „Pentru fonduri trebuie să ai toate piesele puzzle-ului puse, să îl prezinţi cuiva frumos ambalat şi acea persoană să-ţi dea ok-ul”, spune Sabrina Marinescu. Mai întâi s-au documentat temeinic; „de obicei, pentru fonduri îţi trebuie un consultant, însă noi nu puteam da câteva mii de euro cuiva pentru ceva de care nu eram sigure că va merge. Aşa că ne-am descurcat singure, iar Irina a ţinut efectiv partea de contabilitate, a stat nopţile, a făcut planul pe cinci ani”, povesteşte tânăra. În martie 2016 au lansat şi marca The Food Project, care conţine patru suplimente alimentare, complementare liniei de îngrijire cosmetică: Skin Elixir (ajută la regenerarea pielii), The Body Supplement (pentru cei care vor să slăbească), The Detox Wonder (pentru îmbunătăţirea metabolismului şi a digestiei) şi The Happiness Formula (pentru energie şi stare de bine). Acestea conţin ingrediente simple, din natură, pe care toată lumea le cunoaşte, dar le ocoleşte de dragul tehnologiei, ţine să precizeze antreprenoarea.

  • La Bucureşti se organizează cea mai mare competiţie de e-sports din ţară. 16 echipe se bat pentru 1 milion de dolari

    Turneele de calificare pentru The Bucharest Major s-au încheiat şi ne-au oferit lista completă de echipe participante la cea mai mare competiţie Dota 2 a primăverii 2018. Acestea se vor înfrunta pentru premii totale de un milion USD şi pentru 1500 puncte de calificare la The International 2018.

    Zece dintre formaţiile care vor urca pe scena Sălii Polivalente au primit invitaţii directe, iar restul au fost desemnate prin califcări online.

    În fruntea listei echipelor invitate se află nume sonore precum Team Liquid (câştigătoarea turneului The International 2017 cu premii totale de 21 milioane USD), Team Secret (un brand renumit pe scena Dota 2, care în momentul de faţă conduce clasamentul punctelor de calificare) şi Mineski (câştigătoarea turneului PGL Open Bucharest din octombrie 2017).

    Invitate au fost şi echipele Evil Geniuses, Newbee (cea mai bună echipă chineză a momentului), Complexity, Vici Gaming, LFY, Virtus Pro (“campionii” Rusiei) şi Natus Vincere (câştigătoarea primului turneu The International).

    În cele din urmă, calificările regionale au desemnat următoarele reprezentante:

    • China – VG.J Thunder (echipa fondată de baschetbalistul Jeremy Lin)
    • Europa – OG (formaţie cu patru majoruri câştigate la activ)
    • CIS: Vega Squadron
    • America de Sud – PaiN Gaming
    • America de Nord – Optic Gaming
    • Asia de Sud Est – TNC

    The Bucharest Major va include o etapă de grupe de patru zile urmând ca pe 9-11 martie acţiunea să se desfăşoare pe scena Sălii Polivalente. 

  • Era şomeră când i-a venit această idee simplă. Acum are o avere de zeci de milioane – GALERIE FOTO

    Michelle Mone nu a avut o experienţă prea plăcută în primii anii de afaceri. A fost dată afară de la primul ei job deoarece a minţin în CV-ul ei. Totuşi aceast lucru nu a oprit-o şi a creat unul dintre dintre cele mai reprezentative branduri de lenjerie din lume.

    În prezent, antreprenoarea are o avere estimată de 30 milioane de dolari.

    Fondatoarea Ultimo a crescut într-o parte săracă a oraşului Glasgow, Scoţia şi a părăsit şcoala la 15 ani pentru a deveni model pentru a-şi ajuta financiar părinţii. Tatăl său suferea de o boală rară degenerativă care nu-i permitea să muncească. Cariera sa în modeling s-a terminat la 18 ani când a rămas însărcinată cu Michael Mone, cu care s-a căsătorit şi alături de care a lansat marca de sutiene Ultimo. Cei doi au divorţat în 2011.

    Ea nu era mulţumită să stea acasă şi-şi dorea o carieră. A inventat mai multe calificări şi a fost angajată pe un post de marketing în cadrul fabricii de bere, Labatt. În doar doi ani a devenit şeful echipei de vânzări şi marketing, dar a fost dată afară când s-a aflat că a minţit în CV.

    A pus bazele unei companii, iar soţul ei a devenit “financial adviser” în cadrul firmei. S-a hotărât să producă sutiene după ce a purtat un sutien inconfortabil la un eveniment festiv. S-a gândit că poate realiza un sutien mai confortabil şi mai frumos. Mone a citit un articol despre un nou produs din silicon care ar fi putut fi folosit la creearea unui sutien mai flexibil, mai confortabil. A abordat compania şi a obţinut licenţa pentru Europa. În 1996 a înfiinţat compania MJM international şi aşa s-a născut brandul de sutiene Ultimo. Potrivit spuselor ei, brandul Ultimo valorează 50 milioane de lire sterline.

    În 2001 Prinţul Charles a invitat-o pe Michelle să se alăture consiliului de administraţie al “The Princes Scottish Youth Business Trust”.
    În 2010 a primit recunoaşterea pentru contribuţia adusă în afacerile din Marea Britanie obţinând medalia de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic. 

    Nu totul a fost uşor. În primii ani de existenţă ai companiei, un distribuitor a fugit cu 1.8 milioane de lire sterline din banii Ultimo. “Puteam să cedez nervos, dar nu am lăsat acest lucru să se întâmple”, a declarat Mone. Iar în 2003 a fost şefuită şi bătută de un atacator necunoscut, care a furat mai multe prototipuri de sutiene.

    “Mi-aş fi dorit să fiu o femeie care să se bazeze pe soţul ei, dar nu sunt. Foarte puţini bărbaţi apreciază femeile independente. Dacă eram o femeie casnică probabil că încă aş fi fost căsătorită cu Michael”, a declarat ea în 2012 pentru Sunday Times.

    Divorţul a costat-o 24 milioane de lire sterline, bani cu care i-a cumpărat acţiunile lui Michael de la Ultimo. În 2013, MJM International a fost cumpărat de către MAS Holdings, companie de lenjerie şi articole sportive din Sri Lanka, iar în noiembrie 2014 Michelle a vândut 80% dintre acţiuni către MAS Holdings şi a pornit afacerea cu saloane de bronzat UTan.

    În august 2015 şi-a dat demisia din board-ul MJM International pentru a evita conflictul de interese cu noul său post, membru în Camera Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit. În septembrie 2015 i-a fost înmânat titlul de baronesă.
     

  • A intrat în afacere după ce a scris pe un şerveţel o ofertă de 2,2 milioane de dolari. În prezent, afacerea are venituri anuale de 4,4 miliarde de dolari

    Pritzker s-a născut pe 26 august 1922, în Chicago, Illinois, în familia lui Fanny Dopplet şi a lui Abram Nicholas Pritzker. A avut doi fraţi: Donald Pritzker şi Robert Pritzker. A studiat contabilitatea şi avocatura la Universitatea Northwestern; după absolvirea studiilor, în 1947, a început să lucreze pentru firma de avocatură înfiinţată de bunicul său (denumită acum Pritzker & Pritzker).

    La 29 de ani, a început să cumpere mai multe companii mici. A devenit însă cunoscut pentru decizia de business pe care a luat-o într-o cafenea numită Fat Eddie, aflată la aeroportul internaţional din Los Angeles. În timp ce aştepta un zbor, a observat că Fat Eddie era o cafenea neobişnuit de aglomerată, iar hotelul în care se afla aceasta nu avea nicio cameră disponibilă. Hotelul – denumit după proprietarul acestuia – Hyatt Von Dehn era de vânzare, iar Pritzker a decis pe loc să îl cumpere.

    A scris oferta, de 2,2 milioane de dolari, pe un şerveţel. Pritzker a pariat că executivii de business, ca el însuşi, şi-ar dori să stea la un hotel de calitate în apropierea unui aeroport mare. Hyatt era ”pur şi simplu primul hotel de primă clasă pe care l-am văzut vreodată la un aeroport“, a declarat el mai târziu pentru Chicago Daily News. Donald, fratele său, s-a implicat şi el în afacerea cu hoteluri. După ce au construit un al doilea Hyatt în Burlingame, California, în apropiere de hotelul internaţional din San Francisco, cei doi fraţi au concentrat dezvoltările hoteliere în Los Angeles, San Francisco şi Seattle, apoi s-au extins în toată ţara şi la nivel internaţional. ”A avut mult curaj“, spunea despre Jay Pritzker într-un articol din New York Times Douglas G. Geoga, preşedintele subsidiarei Hyatt Hotel.

    El îşi aminteşte că în 1967 Pritzker a cumpărat un hotel pe jumătate terminat în Atlanta şi l-a transformat în Hyatt Regency, primul dintre hotelurile gigant din Statele Unite, dotat cu un atrium. Atriumul era atât de înalt, încât unii dintre vizitatori erau îngrijoraţi că aerul cald s-ar putea ridica în acesta, transforma în condens şi forma o mică ploaie în interiorul hotelului. Geoga îşi aminteşte că Pritzker a răspuns: ”Genul acesta de îngrijorări reflectă un oarecare grad de supraeducare“. |mpreună cu fratele său, Robert, a pus bazele imperiului de business Marmon Corporate, care, de-a lungul anilor, deţinea părţi din Braniff Airlines, revista McCall, Levitz Furniture şi Ticket Master, precum şi în cazinouri în Las Vegas, lacul Tahoe şi Atlantic City. Forbes Magazine estima averea fraţilor la 13,5 miliarde de dolari.

    |n 1979, a lansat Premiul Pritzker pentru Arhitectură, în valoare de 100.000 de dolari, la care se face referire drept Nobelul arhitecturii. A murit în 1999, la 76 de ani, când lanţul pe care îl fondase a ajuns la peste 180 de hoteluri. Compania s-a listat, cu un procent minoritar de acţiuni, la Bursa din New York în 2009, cu simbolul de trading H. |n prezent, Hyatt Hotels Corporations este formată din 739 de proprietăţi răspândite în 57 de ţări şi în care lucrează peste 96.000 de angajaţi. Anul acesta, revista Fortune a descris Hyatt ca a 32-a cea mai bună companie americană în care să lucrezi.

  • Avon Cosmetics România anunţă un nou manager general

    Ca urmare a rezultatelor din cei 20 de ani şi a poziţiei AVON România în portofoliul global, prin noul rol, Andreea Moldovan preia şi conducerea unei noi regiuni AVON formată din România, Republica Moldova, Bulgaria, Albania şi Macedonia.

    Şi-a început cariera AVON în 1998 ca director de vânzări în Cluj Napoca, au urmat rolurile de director naţional de vânzări în Maroc şi România, fiind apoi director regional de vânzări pentru Europa de Est.

    În ultimii 5 ani a condus operaţiunile din Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania & Letonia.

    „Mă bucur că preiau acest rol, nu doar pentru că m-am întors acasă, ci şi pentru că România a fost de multe ori dată exemplu de bune practici la nivel global. Crearea acestei noi zone de business ne va oferi încă o oportunitate să punem regiunea pe harta performanţelor în Avon.”, declară Andreea Moldovan.

    Valoarea totală a operaţiunilor coordonate la nivelul noii regiuni depăşeşte 150 milioane $.

    Noul manager general AVON este a doua româncă expat care se întoarce în România, după ce acum un an, Angela Creţu, a revenit în ţară pentru a conduce operaţiunile din 19 pieţe, în rolul de Group Vice President Avon Central Europe.

    Numirea Andreei Moldova vine după promovarea lui Răzvan Diraţian, cel care condus afacerea din România peste 8 ani, în prezent, în rol de General Manager Avon Filipine, o piaţă de top AVON, aflată în top 5 la nivel global.
     

BusinessMagazin