BusinessMagazin

Tag: infiintare

  • Cum îţi poţi înfiinţa în 2017 o pensiune turistică, folosindu-te de bani nerambursabili de la stat

    Programele de finanţare aflate în derulare în prezent, dar şi cele anunţate pentru perioada următoare, permit înfiinţarea unor pensiuni turistice sau agroturistice, indiferent de viitorul amplasament al afacerii (rural sau urban).
     
    Aceste programe de finanţare nu sunt, însă, destinate exclusiv investiţiilor în domeniul turistic, fiind acceptate solicitări de finanţare pentru domenii de activitate dintre cele mai diverse. Cu alte cuvinte, întreprinzătorii care vor dori să obţină finanţare pentru o pensiune (agro)turistică vor intra în concurenţă cu cei care doresc să înfiinţeze sau să modernizeze fabrici, cabinete medicale, activităţi de IT, activităţi de prestări servicii, etc.
     
    Pensiunea turistică este “o structură de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 15 camere, totalizând maximum 40 locuri, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădire independentă, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţii de pregătire şi de servire a mesei”, conform Ordinului Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) nr. 65/2013, ce stabileşte regulile de clasificare a structurilor de primire turistică.
     
    Conform aceluiaşi ordin, pensiunea agroturistică este “o structură de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 8 camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădire independentă, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei, precum şi posibilitatea participării la activităţi gospodăreşti sau meşteşugăreşti”.
     
    Ordinul ANT nr. 65/2013 reglementează, printre altele, următoarele aspecte:
     
    atât pensiunile turistice, cât şi cele agro-turistice pot avea între una şi cinci margarete, în funcţie de suprafeţele şi dotarea camerelor, dar şi alte criterii menţionate în ordin;
    amplasarea pensiunii turistice şi agro-turistice din mediul rural trebuie realizată pe un teren de cel puţin 1.000 mp (suprafaţa construită + suprafaţa terenului din jurul construcţiei).
    Cum se poate înfiinţa o pensiune agroturistică la ţară
     
    Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) pune la dispoziţia celor interesaţi două tipuri de finanţări nerambursabile pentru înfiinţarea unor pensiuni agro-turistice. Este vorba de submăsurile 6.2 şi 6.4. Nu au fost anunţate termene pentru lansarea acestor măsuri de finanţare,  termenul aşteptat fiind în prima jumătate a anului.
     
    Prin intermediul PNDR 6.2, solicitanţii pot solicita o finanţare de 70.000 de euro pentru înfiinţarea unei pensiuni agro-turistice, cu respectarea următoarelor condiţii:
     
    solicitantul de sprijin financiar trebuie să fie organizat cel puţin ca persoană fizică autorizată, fiind acceptate inclusiv întreprinderile înfiinţate în anul depunerii cererilor de finanţare;
    fiind o măsură de finanţare destinată spaţiului rural, agricultorii sunt încurajaţi să îţi diversifice activitatea desfăşurată, astfel că ei vor primi un punctaj superior;
    sunt sprijinite investiţiile în acele comune în care există un potenţial turistic ridicat, conform unui tabel disponibil pe site-ul finanţatorului;
    în cadrul acestei măsuri, nu se acordă sprijin nerambursabil acelor solicitanţi care deja desfăşoară această activitate. Sunt acceptate la finanţare doar activităţile noi, pe care solicitantul nu le-a mai desfăşurat în trecut;
    orice cheltuială pe care solicitantul o consideră necesară proiectului său este eligibilă. Astfel, ajutorul nerambursabil poate fi folosit pentru: realizarea clădirii, dotarea cu mobilier şi echipamente, plata salariilor şi a contribuţiilor sociale, participarea la târguri de profil, realizarea unui site de prezentare, achiziţia de mărfuri şi materii prime, etc;
    cheltuielile făcute în scop personal nu sunt considerate cheltuieli eligibile;
    doar 10% din buget poate fi folosit pentru achiziţia de teren, în cazul în care este necesară o extindere viitoare a activităţii;
     
     

  • A participat la crearea uneia dintre cele mai mari companii din lume, dar a renunţat după doar 12 zile. Vezi cât ar fi valorat azi partea lui din companie

    Wayne a lucrat cu Steve Jobs la Atari înainte ca cei trei să înfiinţeze Apple Computer pe 1 aprilie 1976. “M-am pus la computer şi am scris contractul, am făcut trei copii pe care toţi le-am semnat, apoi a doua zi m-am dus şi am înregistrat compania. 12 zile mai târziu mi-am scos numele de pe contract”, povesteşte Wayne pentru Business Insider.

    “Cred că Steve Jobs era puţin fascinat de mine la început deoarece eu aveam 40 si ceva de ani, aveam experienţă, în timp ce el avea doar 20 şi ceva”, spune el.

    Într-o zi Jobs a venit în biroul meu şi i-a povestit lui Wayne despre posibilitatea de a înfiinţa o companie cu Wozniak. “Avem o problemă minoră pe care vrem ca tu să o rezolvi”, i-a spus Jobs.

    Problema era că Wozniak ţinea foarte mult la circuitul dezvoltat de el şi a vrut să rezerve dreptul de a folosi circuitul şi în alte proiecte şi Jobs i-a spus că nu poate face asta. Wayne l-a convins pe Wozniak şi problema a dispărut.

    Jobs a revenit şi a spus “o să înfiinţăm o companie”. “El şi Wozniak deţineau 45% fiecare şi eu urma să deţin 10%”, spune Wayne. Azi 10% din acţiunile Apple valoreză 67 miliarde de dolari (3 feb 2017).

    Imediat după semnarea contractelor Jobs s-a dus la magazinul “The Byte” unde a vândut 50 sau 100 de computere. Apoi el a împrumutat 15,000 de dolari pentru a putea realiza computerele. “The Byte shop avea o reputaţie oribilă când era vorba de plata facturilor. Dacă nu ne plăteau noi cum recuperam 15,000 de dolari? Jobs şi Wozniak nu aveau niciun ban, pe când eu aveam o casă, o maşină, şi un cont în bancă. Dacă nu primeam banii, eu aveam probleme”, explică Wayne.

    “Dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care am renunţat. Ştiam că stăteam în umbra a doi giganţi şi că nu o să am propriul meu proiect. Urma să mă ocup de documente, de lucruri care nu mă entuziasmau. Nu era viitorul pe care mi-l imaginam”, povesteşte el.

    Al treilea fondator al Apple spune că nu regretă decizia luată cu mult timp în urmă. “Nu sunt bogat, dar nici nu am făcut foamea. Consider că am avut parte de noroc în viaţă”

    Wayne a realizat şi primul logo al companiei.  

  • Povestea celui de-al treilea fondator al Apple. De ce a renunţat după doar 12 zile şi cât ar fi valorat azi partea lui din companie – VIDEO

    Wayne a lucrat cu Steve Jobs la Atari înainte ca cei trei să înfiinţeze Apple Computer pe 1 aprilie 1976. “M-am pus la computer şi am scris contractul, am făcut trei copii pe care toţi le-am semnat, apoi a doua zi m-am dus şi am înregistrat compania. 12 zile mai târziu mi-am scos numele de pe contract”, povesteşte Wayne pentru Business Insider.

    “Cred că Steve Jobs era puţin fascinat de mine la început deoarece eu aveam 40 si ceva de ani, aveam experienţă, în timp ce el avea doar 20 şi ceva”, spune el.

    Într-o zi Jobs a venit în biroul meu şi i-a povestit lui Wayne despre posibilitatea de a înfiinţa o companie cu Wozniak. “Avem o problemă minoră pe care vrem ca tu să o rezolvi”, i-a spus Jobs.

    Problema era că Wozniak ţinea foarte mult la circuitul dezvoltat de el şi a vrut să rezerve dreptul de a folosi circuitul şi în alte proiecte şi Jobs i-a spus că nu poate face asta. Wayne l-a convins pe Wozniak şi problema a dispărut.

    Jobs a revenit şi a spus “o să înfiinţăm o companie”. “El şi Wozniak deţineau 45% fiecare şi eu urma să deţin 10%”, spune Wayne. Azi 10% din acţiunile Apple valoreză 67 miliarde de dolari (3 feb 2017).

    Imediat după semnarea contractelor Jobs s-a dus la magazinul “The Byte” unde a vândut 50 sau 100 de computere. Apoi el a împrumutat 15,000 de dolari pentru a putea realiza computerele. “The Byte shop avea o reputaţie oribilă când era vorba de plata facturilor. Dacă nu ne plăteau noi cum recuperam 15,000 de dolari? Jobs şi Wozniak nu aveau niciun ban, pe când eu aveam o casă, o maşină, şi un cont în bancă. Dacă nu primeam banii, eu aveam probleme”, explică Wayne.

    “Dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care am renunţat. Ştiam că stăteam în umbra a doi giganţi şi că nu o să am propriul meu proiect. Urma să mă ocup de documente, de lucruri care nu mă entuziasmau. Nu era viitorul pe care mi-l imaginam”, povesteşte el.

    Al treilea fondator al Apple spune că nu regretă decizia luată cu mult timp în urmă. “Nu sunt bogat, dar nici nu am făcut foamea. Consider că am avut parte de noroc în viaţă”

    Wayne a realizat şi primul logo al companiei.  

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem? Ce au păţit cei doi soţi după doar 9 luni de la câştigarea a 148 de milioane de lire sterline

    Au câştigat 148 de milioane de lire sterline la loto, dar asta nu le-a adus fericirea, ci necazuri în familie, scrie Mirror
    Ei au câştigat impresionanta sumă în 2012, apoi imediat cei doi au înfiinţat o organizaţie caritabilă unde au donat 5 milioane de lire sterline.

    Cei doi intraseră pe lista celor mai bogati britanici, după câştigul din 2012, dar au ales în cele din urmă să divorţeze, după 9 ani de căsnicie.Ei spun că relaţia lor s-a rupt iremediabil din cauza “imensei presiuni psihice” a fabulosului câştig la loterie, care le-a schimbat viaţa şi comportamentul.

    Din fosta lor casă, s-au mutat într-o reşedinţă în stil georgian, mare şi frumoasă şi dotat şi cu piscină şi dispunând de o mare suprafaţă de teren, inclusiv de un teren de golf. Soţii şi-au făcut şi o adevărată “flotă” de maşini scumpe, între care Mercedes, Audi şi un Mini Cooper

    “Banii ar fi trebuit să-i facă fericiţi pe toţi”, a spus Gilian Bayford

    ei s-au mutat acum în case separate, Gillian rămânând la conacul pe care l-au cumpărat cu 6 milioane de lire sterline, iar Adrian mutându-se într-o reşedinţă mai “modestă”, de 500.000 de lire sterline, în Suffolk, la zece minute distanţă de fosta lui sotie.

    Gillian are acum cu o relaţie cu un vânzator de maşini, în timp ce Adrian, 45 de ani, este logodit cu o Samatha Burbidge, care este cu 16 ani mai tânără decât el. Cei doi s-au cunoscut într-un pub şi el a cerut-o în căsătorie când se aflau în vacanţă în Maldive.

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem? Ce s-a întâmplat după doar 9 luni de la câştigarea a 148 de milioane de lire sterline

    Au câştigat 148 de milioane de lire sterline la loto, dar asta nu le-a adus fericirea, ci necazuri în familie, scrie Mirror
    Ei au câştigat impresionanta sumă în 2012, apoi imediat cei doi au înfiinţat o organizaţie caritabilă unde au donat 5 milioane de lire sterline.

    Cei doi intraseră pe lista celor mai bogati britanici, după câştigul din 2012, dar au ales în cele din urmă să divorţeze, după 9 ani de căsnicie.Ei spun că relaţia lor s-a rupt iremediabil din cauza “imensei presiuni psihice” a fabulosului câştig la loterie, care le-a schimbat viaţa şi comportamentul.

    Din fosta lor casă, s-au mutat într-o reşedinţă în stil georgian, mare şi frumoasă şi dotat şi cu piscină şi dispunând de o mare suprafaţă de teren, inclusiv de un teren de golf. Soţii şi-au făcut şi o adevărată “flotă” de maşini scumpe, între care Mercedes, Audi şi un Mini Cooper

    “Banii ar fi trebuit să-i facă fericiţi pe toţi”, a spus Gilian Bayford

    ei s-au mutat acum în case separate, Gillian rămânând la conacul pe care l-au cumpărat cu 6 milioane de lire sterline, iar Adrian mutându-se într-o reşedinţă mai “modestă”, de 500.000 de lire sterline, în Suffolk, la zece minute distanţă de fosta lui sotie.

    Gillian are acum cu o relaţie cu un vânzator de maşini, în timp ce Adrian, 45 de ani, este logodit cu o Samatha Burbidge, care este cu 16 ani mai tânără decât el. Cei doi s-au cunoscut într-un pub şi el a cerut-o în căsătorie când se aflau în vacanţă în Maldive.

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem? Ce s-a întâmplat după doar 9 luni de la câştigarea a 148 de milioane de lire sterline

    Au câştigat 148 de milioane de lire sterline la loto, dar asta nu le-a adus fericirea, ci necazuri în familie, scrie Mirror
    Ei au câştigat impresionanta sumă în 2012, apoi imediat cei doi au înfiinţat o organizaţie caritabilă unde au donat 5 milioane de lire sterline.

    Cei doi intraseră pe lista celor mai bogati britanici, după câştigul din 2012, dar au ales în cele din urmă să divorţeze, după 9 ani de căsnicie.Ei spun că relaţia lor s-a rupt iremediabil din cauza “imensei presiuni psihice” a fabulosului câştig la loterie, care le-a schimbat viaţa şi comportamentul.

    Din fosta lor casă, s-au mutat într-o reşedinţă în stil georgian, mare şi frumoasă şi dotat şi cu piscină şi dispunând de o mare suprafaţă de teren, inclusiv de un teren de golf. Soţii şi-au făcut şi o adevărată “flotă” de maşini scumpe, între care Mercedes, Audi şi un Mini Cooper

    “Banii ar fi trebuit să-i facă fericiţi pe toţi”, a spus Gilian Bayford

    ei s-au mutat acum în case separate, Gillian rămânând la conacul pe care l-au cumpărat cu 6 milioane de lire sterline, iar Adrian mutându-se într-o reşedinţă mai “modestă”, de 500.000 de lire sterline, în Suffolk, la zece minute distanţă de fosta lui sotie.

    Gillian are acum cu o relaţie cu un vânzator de maşini, în timp ce Adrian, 45 de ani, este logodit cu o Samatha Burbidge, care este cu 16 ani mai tânără decât el. Cei doi s-au cunoscut într-un pub şi el a cerut-o în căsătorie când se aflau în vacanţă în Maldive.

  • Nu i-au plăcut grădiniţele din România aşa că a înfiinţat una. Afacerea a ajuns la peste 500.000 de euro

    „Ideea mi-a venit ca urmare a unei experienţe personale, în momentul în care căutam pentru fiul meu o grădiniţă care să preceadă şcoala britanică şi care să trateze copilul ca pe un individ“, declară Valentina Secară, fondatoarea Acorns Nursery. Nemulţumită de oferta de pe piaţă şi îndemnată de spiritul pedagogic, în 2004 ea a pus bazele unei grădiniţe după criteriile dorite; la început avea înscrişi doar doi copii. Primii paşi nu au fost deloc uşori, povesteşte acum, la zece ani de la înfiinţarea afacerii: „A crescut greu, pentru că era un concept nou şi a fost nevoie de muncă de convingere în piaţă“, spune ea. Creşa, aparută doi ani mai târziu, a fost următorul pas, pentru că primea cereri de servicii de îngrijire şi educaţie pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani, în limba engleză. Grădiniţa a devenit profitabilă în 2007, însă de atunci a sprijinit şi creşa, spune fondatoarea.

    Cel mai greu a fost, spune Valentina Secară, să menţină standardele şi caracteristicile pe care şi le-a dorit din start; mai exact, trebuia să respecte deopotrivă standardele propuse atât din punct de vedere financiar, cât şi cele referitoare la personal. Concret, trebuia să asigure un educator pentru fiecare patru copiii din creşă; în cazul grupelor de grădiniţă, este nevoie de un educator pentru fiecare şase copii, iar „între 2006 şi 2009 a fost extrem de dificil să găsim personal care să accepte să lucreze cu vârsta de 0-3 ani“, spune fondatoarea afacerii.

    În prezent, Acorns Nursery operează în două spaţii – unul în centrul şi altul în nordul Capitalei; activitatea include servicii de îngrijire şi educaţie a copiilor cu vârsta între 1 şi 6 ani, în limba engleză, conform curriculei Early Years Foundation Stage (provenită din Anglia). Instituţia oferă atât variante de program scurt, cât şi prelungit, şi un concept propriu de cursuri opţionale, „inspirat din pasiunile şi atitudinile copiilor“, după cum precizează antreprenoarea. Aceasta mai spune despre conceptul Baby Acorns, pe care l-a dezvoltat, că este unic în România, pentru că, lângă serviciile educaţionale şi mixul de cursuri opţionale, „pachetul“ conţine şi vizite în afara grădiniţei, în comunitate, meniu internaţional şi proiecte de caritate în care sunt implicaţi şi copiii.

    În prezent, spaţiul din centru funcţionează cu 70 de copii, iar în sediul din zona Aviaţiei, deschis în septembrie 2016, sunt înscrişi 15 copii. „În fiecare an, avem aproximativ 25 de copii care fie se mută în altă ţară, fie se retrag din motive diverse. Anul educaţional următor debutează cu un număr de aproximativ 30-40 de copii nou înscrişi, care se adaugă numărului de copii ce continuă cursurile în cadrul Acorns“, spune Valentina Secară. Costurile lunare pentru fiecare copil se încadrează între 2.400 şi 2.800 lei, în funcţie de varianta de program aleasă şi de vârsta copilului. Cele mai recente investiţii în cadrul Acorns Nursery, realizate anul trecut, s-au îndreptat către dotarea materială – echipamente şi cărţi aduse din Marea Britanie; valoarea acestor cheltuieli se plasează în jurul a 30.000 euro.

    Pe de altă parte, povesteşte antreprenoarea, bugetul dedicat trainingului educatorilor s-a plasat la 15.000 de euro anul trecut; timp de trei zile, personalul grădiniţei a fost implicat într-un program la care au participat specialişti în educaţie din UK, Canada şi România. „Prin divizia noastră de training am organizat în 2016 cea de-a treia conferinţă de educaţie timpurie. Este un proiect care, pe lângă pregătirea educatorilor din Acorns, oferă posibilitatea şi celor din sistemul de stat românesc să participe gratuit“, spune ea. Pentru finanţarea programelor de training caută susţinători şi finanţatori din mediul de business local. Pentru anul acesta, Acorns, care în 2015 a înregistrat venituri de jumătate de milion de euro, şi-a propus investiţii de un nivel similar celor din 2016.

    Valentina Secară spune că îşi propune ca anul acesta să crească numărul de copii înscrişi în sediul din zona Aviaţiei, iar în toamnă vrea să lanseze grupa mijlocie (pentru vârste de 4-5 ani) şi în acest spaţiu. În plus, „ne dorim să punem în practicămai multe sesiuni de educare, pentru părinţi cu bebeluşi, în ambele spaţii“, spune Valentina Secară. Pe termen mediu, antreprenoarea îşi propune să înregistreze un grad maxim de ocupare pentru sedii şi vrea să organizeze conferinţe anuale de educaţie timpurie.

    „Din perspectiva mea, pentru o educaţie de calitate, investiţia cea mai mare pentru perioada următoare, indiferent că vorbim de sectorul de stat sau cel privat, ar trebui să se facă în zona pregătirii personalului didactic“, precizează Valentina Secară. Această pregătire, completează ea, ar trebui să se facă în acord cu ultimele studii, descoperiri, strategii exersate şi dovedite ca fiind de succes, adaptate, totuşi, specificului românesc.

     

  • Cum au reuşit doi antreprenori să îşi crească afacerea cu 400% în ultimii patru ani

    „Am fost colegi la Politehnică, la Calculatoare, şi o fostă profesoară ne-a recomandat unei companii cu sediul în Silicon Valley“, povesteşte Ioan Cocan. „Începând cu 2004, am avut ocazia să facem parte din echipa lor, am văzut cum lucrează şi ne-am conectat cu mediul profesional de peste ocean. Am înţeles că în România există programatori cel puţin la fel de buni cum sunt cei de acolo, am realizat că există şi acasă un potenţial foarte bun de a face software de calitate, că putem explora cele mai avansate tehnologii şi din Bucureşti.“

    La un moment dat, un prieten din New York i-a contactat pentru o serie de proiecte şi atunci au decis să înceapă o afacere de consultanţă în software. Imediat ce au anunţat colegii americani că încep ceva pe cont propriu, au fost contractaţi pentru alte proiecte. „Pregătirea noastră este în software“, spune Marius Hanganu. „Or în managementul unei companii trebuie să ai mai multe pălării: de manager, de antreprenor. A trebuit să le învăţăm pe parcurs şi continuăm să învăţăm şi să găsim oameni mai pregătiţi decât noi în diverse poziţii. Cu buget mic uneori trebuie să reuşeşti să faci HR, sales, marketing şi multe altele. Abilitatea de a rezolva probleme cred că este esenţială în orice business de consultanţă.“

    Tremend Software a trecut de curând de 100 de angajaţi, iar Marius Hanganu estimează că vor ajunge la 140 în acest an. Evoluţia a fost constant crescătoare în ultimii 4-5 ani, spune el, cu un avans mai accelerat de când există departamente specializate pentru resurse umane, marketing şi vânzări. „Punem mare accent pe cultura noastră şi dorim să construim un mediu care să provoace dezvoltarea talentelor care ni se alătură. Acest lucru ne permite să accesăm proiecte mai mari, mai complexe, ceea ce este motivant pentru colegii seniori. Managementul este foarte implicat în procesul de recrutare; personal îmi propun să ajung în cât mai multe interviuri finale, inclusiv cu potenţialii colegi mai juniori.“

    Piaţa românească de IT devine din ce în ce mai competitivă: creşte numărul companiilor care reuşesc să livreze soluţii software la standarde ridicate, explică Marius Hanganu. Comparativ cu vestul Europei, România se diferenţiază printr‑un raport bun între calitatea şi productivitatea programatorilor, adaptabilitatea acestora, interesul lor pentru noi tehnologii, versatilitatea lor în diversele limbaje de programare. Acest lucru, spune el, este vizibil şi în cazul companiei pe care o conduce. „În plus, măsurile luate de autorităţi, cum ar fi scutirea unor taxe pentru programatori, au făcut posibilă dezvoltarea accelerată a sectorului IT în România şi direcţionarea unui buget semnificativ în pregătirea şi certificarea acestora“, remarcă managerul companiei Tremend. „În studiul Brainspotting IT Report din 2016, România se află în top 10 la nivel global în ce priveşte numărul de specialişti în IT certificaţi. Aproximativ 98% dintre aceştia vorbesc engleza, fapt pe care îl putem confirma din experienţa noastră directă. Acest lucru recomandă România ca o zonă importantă pentru dezvoltarea rapidă a sectorului IT în următoarele decenii. Important va fi ca, în următorii ani, să ne spunem cuvântul în ceea ce priveşte inovaţia, prin creşterea numărului de start-up-uri şi produse.“

    Tremend Software a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 3,57 milioane de euro. Graţie avansului de 399% înregistrat în perioada 2012 -2016, anul trecut Tremend a intrat în Deloitte Fast 50 Central Europe, topul celor mai dinamice companii de tehnologie din regiune. „Creşterea estimată pentru 2017 este una rezervată, pornind de la proiectele anunţate deja. Avem şi câteva soluţii proprii în lucru, care ar putea genera venituri în 2017; momentan nu le-am inclus însă în previziunile de creştere“, spune Ioan Cocan.

  • Pariu străin pe ingineria românească

    Cu o investiţie de circa 20.000 de euro, un turc şi un sud-african au pus bazele unei companii de inginerie şi management de proiect în România, în urmă cu aproape un deceniu. Compania românească Blue Projects, cu o cifră de afaceri care a ajuns anul trecut la circa 10 milioane de euro, are birouri permanente în Polonia, Rusia şi Belgia, aflându‑se în proces de extindere. Blue Projects ţinţeşte o cifră de afaceri de zece ori mai mare în următorii zece ani.

    În 2015 Blue Projects a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 6 milioane de euro, iar Umut Demircan, unul dintre cei doi fondatori ai firmei, evaluează că afacerile au depăşit pragul de 10 milioane de euro anul trecut. Planurile pentru 2017 vizează dublarea afacerilor, prin contribuţia noilor filiale. Astfel, la zece ani distanţă de la înfiinţarea firmei, încasările ar putea ajunge la 20 de milioane de euro.

    Povestea Blue Projects a început în 2007, când cei doi parteneri ai firmei lucrau într-un proiect industrial extins pe un teren dezafectat, în cadrul unei companii internaţionale de inginerie şi management de proiect. „Atunci l-am cunoscut şi pe Neal Barber, asociatul meu actual de afaceri”, spune Umut Demircan. Reuşind să transforme în victorie un proiect care prevestea un eşec (o poveste care implică ideea de a înlocui o macara cu un elicopter), clientul de la momentul respectiv le-a sugerat ideea de a-şi înfiinţa propria companie de inginerie şi management de proiect, moment în care a s-a încolţit ideea unui nou business.

    Umut Demircan venise, pentru prima dată în România, în 2003, în interes de serviciu. Ulterior, a lucrat în cadrul mai multor proiecte pe plan local, lucru care i-a permis să ia contact cu mediul de afaceri. „În timpul petrecut în România am fost impresionat de calitatea educaţiei în inginerie şi existenţa unui număr mare de ingineri foarte talentaţi aici, dar, de asemenea, am observat că, din păcate, calităţile managerilor de proiect erau într-un fel inferioare capitalului uman din ţară”, spune antreprenorul turc. Aşa că i-a venit ideea să înfiinţeze o companie, împreună cu asociatul său; „Mărturisesc că atunci când am înfiinţat Blue Projects nu eram într-o formă financiară extraordinară, pentru că tocmai finalizam rambursarea creditelor mele pentru masterat. Costurile noastre iniţiale de investiţii au fost finanţate printr‑un avans primit din prima noastră comandă, respectiv 20.000 euro”, declară Demircan.

    Primul contract local a fost cu SABMiller, pentru berăria Ursus din Buzău, un proiect despre a cărui valoare spune că a fost de mai multe milioane de euro; contractul a vizat extinderea şi modernizarea facilităţilor de producţie şi instalarea de echipamente pentru producerea unor noi tipuri de bere, precum Redd’s şi Ursus fără alcool. În cadrul acestuia, Blue Projects a livrat servicii de management de proiectare, managementul construcţiilor, managementul costurilor, al siguranţei şi securităţii în muncă şi management de proiect.

    În prezent, în cadrul birourilor Blue Projects din Bucureşti şi Cluj, care au peste 130 experţi, compania a dezvoltat un pachet complex de servicii de consultanţă şi proiectare, care să acopere un proiect de construcţii pe toată durata sa de execuţie, înglobând toate disciplinele specializate aferente. În timp, compania s-a dezvoltat pe plan global şi are birouri permanente în Polonia, Rusia şi Belgia, pe lângă cel din România, unde se află sediul central, dar este activă şi în Republica Cehă, Canada, SUA.

  • În copilărie vindea chibrituri, peşte şi stilouri, iar acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Are o avere de peste 40 de miliarde de dolari

    Ingvar Kamprad este fondatorul retailerului suedez de mobilă IKEA şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, având o avere estimată la 42,6 miliarde de dolari.

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.