Tag: imprumut

  • Doi fraţi au clădit un imperiu plecând de la un împrumut mai mic de 400 de dolari. Acum sunt miliardari în dolari

    Doi fraţi indieni sunt cei mai nou intraţi în clubul miliardarilor. Pe vremea când abia împinise 16 ani, Divyank Turakhia deja fondase o firmă în domeniul tehnologiei, împreună cu fratele său, Bhavin Turakhia, mai mare cu numai doi ani, relatează Quartz.

    În 1998, când internetul era la primii paşi în India, cei doi fraţi, care se recomandau drept “tocilarii tech”, au luat cu împrumut 25.000 de rupii (circa 372 de dolari) de la tatăl lor, contabil de profesie, pentru a înfiinţa o companie care avea ca activitate crearea de nume de domenii. De-a lungul celor două decenii care au urmat, cei doi au construit un imperiu, Directi ajungând la rulaje de 1,4 miliarde de dolari; grupul reuneşte companii cu activităţii în domenii diverse, între care se numără servicii de plată în mediul virtual, aplicaţii de mesagerie, tehnologie de advertising.

    Pe 22 august, cei doi fraţi şi-au mai adăugat o victorie în palmaresul personal. La o vârstă de până în 40 de ani, cei doi fraţi indieni sunt cei mai proaspeţi membri ai clubului select al miliardarilor la nivelul globului. Pe 21 august au vândut una dintre companiile pe care le-au înfiinţat Media.ner, care dezvoltă produse pentru companiile de publicitate, unui consorţiu de investitori chinezi, pentru suma de 900 de milioane de dolari. Tranzacţia a fost a treia ca valoare în domeniul tehnologiei pentru advertiseri.

    “Cele două exituri ale noastre de până acum au depăşit, cumulat, valoarea de un miliard”, spune Divyank Turakhia. În 2014 cei doi fraţi au vândut o parte din Directi către Endurance International Group, pentru 160 de milioane de dolari. “De aceea probabil suntem numiţi nou intraţi în clubul miliardarilor, adaugă tot el”.

    Fondată în 2010, de Divyank Turakhia, Media.net este printre cele mai mari cinci companii din domeniul tehnologiei pentru advertising, la nivel global. Compania a devenit partener al Yahoo, afacerea fiind similară cu Google Adsense. În 2015, Media.net a avut venituri de 232 milioane de dolari. 90% din încasări se datorează pieţei din SUA, 5% clienţilor din UK şi Canada, iar diferenţa de 5% sunt încasări din restul lumii.

    Divyank şi Bhavin au început afacerea ce avea să devină un imperiu lucrând în camera din casa părintească, în Andheri, o suburbie a Mumbai-ului.
     
  • Cum un câine traumatizat şi-a inspirat stăpânul să fondeze o afacere de succes

    Înainte să plece în călătorie, Aaron Hirschhorn, un tânăr britanic, şi-a lăsat labradorul într-o canisă. „Când m-am întors aveam de plătit 1.400 de dolari, iar Rocky era vizibil traumatizată. S-a ascuns sub birou timp de trei zile”, a declarat acesta publicaţiei BBC. Experienţa l-a determinat să pună bazele unei afaceri.

    Aşa a decis să fondeze compania Santa Monica Dog Vacay, pentru a pune în legătură proprietarii de câini cu familiile gazdă, în loc de canişele tradiţionale. Familia Hirschhorn a găzduit în casa lor circa 110 câini în primul an şi au câştigat 35.000 de dolari, folosiţi pentru dezvoltarea unui site web. Gazdele DogVacay, acum în număr de 35.000, sunt în mod normal proprietari de câini, spune Hirschhorn. Ca o măsură de sigurnaţă, proprietarii pot opta pentru a primi zilnic fotografii cu animalelor lor. Site-ul oferă posibilitatea de a analiza profilurile gazdelor şi locaţiile, dar şi de a rezerva şi plăti online.

    Aceasta este una dintre multitudinea de firme ce se bazează pe economia de tip „sharing” în care oamenii „împrumută” de la case, maşini sau servicii, în ideea de a reduce costurile, risipa şi de a trăi mult mai sustenabil. Uber şi Airbnb sunt două mari exemple globale de succes pentru acest fenomen. Generaţiile mai tinere, în special, nu consideră necesară achiziţionarea unor bunuri sau servicii, dacă le pot închiria.

    De exemplu, când Daan Weddepohl din Amsterdam şi-a pierdut toate bunurile într-un incendiu, a trebuit să împrumute tot ce avea nevoie de la prieteni. Iar dezastrul l-a impulsionat să creeze Peerby, o aplicaţie ce permite închirierea sau împrumutarea unor lucruri de la vecini, pe o perioadă scurtă. „O bormaşină este folosită, în medie, între nouă şi 17 minute de-a lungul vieţii. Mai mult, ne folosim 80% dintre lucruri o dată pe lună”, spune Weddepohl.

  • Marea Britanie va acorda împrumuturi de studii pentru tinerii din România şi pentru anul 2017-2018

    Guvernul din Marea Britanie a anunţat astăzi că îşi va continua politica de acordare a împrumuturilor de studii pentru cetăţenii europeni şi pentru anul academic 2017-2018. Masura vine în completarea declaraţiilor oficialilor britanici după momentul BREXIT, când i-au asigurat pe tinerii care voiau să studieze în Marea Britanie, că cel puţin pentru anul în curs situaţia nu se va schimba. Decizia guvernului britanic sublinează faptul că studenţii care vor aplica la universităţi din Marea Britanie până în 2018, vor primi împrumuturi şi burse pe toată durata studiilor, chiar dacă în această perioadă Marea Britanie va părăsi formal UE. 

    “Şi pentru anul academic 2017 – 2018 tinerii vor continua să beneficieze de sprijin guvernamental în valoare de 9000 de lire sterline pentru programele de licenţă, pentru întreaga perioadă de studii. În prezent peste 90% din studenţii români care studiază în Marea Britanie beneficiază de această schemă de finanţare”, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universităţi în Străinătate, IntegralEdu.

    Conform condiţiilor actuale privind finanţările, studenţii europeni sunt eligibili să primească împrumuturi pentru taxa de şcolarizare pentru studii de licenţă, dacă au fost rezidenţi în Spaţiul Economic European în ultimii 3 ani, înainte de începerea studiilor. Cetăţenii europeni care au locuit în ultimii 5 ani pe teritoriul Regatului Unit sunt de asemenea eligibili pentru sprijinul oferit adiţional dar şi pentru împrumutul oferit pentru programele de master. Similar, conform legii UE, studenţii europeni se vor încadra pentru aceeaşi taxa de şcolarizare ca şi studenţii britanici. Studenţii non-europeni sau internaţionali nu au încadrate taxele de şcolarizare în acest plafon, ca şi până acum, a declarat Ministrul de Stat pentru Educaţie, Jo Johnson.

    Prezentă în patru ţări, în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanţă în educaţie la nivel local şi reprezintă peste 500 de instituţii de învăţământ de top din Europa şi SUA.

  • Compania poloneză de private debt Credit Value Investments a intrat pe piaţa românească

    Credit Value Investments, companie poloneză de private debt, a intrat pe piaţa românească începând cu luna octombrie, intenţionând să atingă un nivel de finanţare pentru IMM-urile locale în valoare de 100 milioane de euro.

    Printre produsele oferite de companie se numără, Credit Senior (pentru firmele cu un nivel de îndatorare destul de redus, dar care nu au acces la credit bancar pentru proiecte specifice), Credit Mezzanine (pentru firmele cu un grad de îndatorare ridicat sau pentru firme care sunt în stadiul ieşirii din procesul de reorganizare judiciară, pentru management buy-out, pentru împrumut subordonat sau pentru împrumut necesar reorganizării îndatoririlor firmei )şi Credit Distressed (pentru situaţii de restructurare sau situaţii similare care poartă o probabilitate ridicată a riscului de neplată).

    “Ne interesează piaţa din România pentru că, din punct de vedere al populaţiei, este a doua piaţă ca mărime după Polonia, în CEE. Am urmărit cu interes contracţia creditelor bancare către firme, ca procent în PIB şi suntem convinşi că există un potenţial substanţial de cerere care nu a fost încă adresată. Căutam firme cu un plan de business fezabil, cu un track record bun în termeni de implementare a planurilor de afaceri şi cu o istorie financiară care să sugereze posibilitatea de rambursare”, declară Ciprian Nicolae, director Credit Value Investments, Polonia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai mult de jumătate dintre români folosesc cu regularitate împrumuturile

    Pentru respondenţii din România, situaţia financiară mai bună este pusă pe seama schimbării circumstanţelor familiale (34%), a schimbării locului de muncă (17%) sau a creşterii veniturilor salariale la actualul loc de muncă (9%). Unul din cinci respondenţi se aşteaptă la o situaţie financiară stabilă, nivel similar celui înregistrat anul trecut, conform sondajului GfK UK. Evoluţia situaţiei financiare personale corespunde percepţiei cu privire la evoluţia situaţiei economice în ansamblu a României, 45% dintre participanţii la sondaj din România aşteptându-se la o îmbunătăţire în următoarele 12 luni, iar 22% mizând că economia va rămâne stabilă în 2016. Prin comparaţie, în restul ţărilor europene unde este prezent grupul IPF, doar aproape un sfert dintre respondenţi se aşteaptă, în medie, la o evoluţie pozitivă a economiei ţării lor.

    Costul de trai, cea mai importantă preocupare

    În ceea ce priveşte preocupările românilor pentru perioada următoare, principalele motive care pot duce la înrăutăţirea situaţiei financiare sunt posibilitatea creşterii costul de trai (42%) sau a pierderii locului de muncă (18%), precum şi presiunea cheltuielilor medicale asupra bugetului familiei (10%). Lipsa veniturilor disponibile este o preocupare pentru doar 7% dintre respondenţi, alături de cheltuielile cu educaţia, însă 6% sunt îngrijoraţi şi de impactul pe care imigrările din afara Uniunii Europene le-ar putea avea la nivel personal şi în întreaga economie.

    Creşterea costului de trai în următoarea perioadă este pusă de clienţii români pe seama creşterii cheltuielilor cu utilităţile (33%), a costurilor cu locuinţa, fie că este vorba despre chirii sau despre rate la bancă pentru achiziţionarea unei locuinţe (17%) şi a cheltuielilor cu alimentele (10%). Prin comparaţie, pentru respondenţii din Europa, principalul motiv al creşterii costului de trai este reprezentat de cheltuielile pentru asigurarea locuinţei.

    90% împrumută sume potrivite situaţiei lor financiare

    Cei mai mulţi dintre respondenţii din România spun că iau în calcul împrumuturile de la bănci sau instituţii financiare nebancare în principal atunci când vor să facă îmbunătăţiri în locuinţă (28%), când intervin cheltuieli neaşteptate care le pot influenţa situaţia financiară sau cheltuieli medicale, dar şi pentru a investi în educaţia copiilor, arată studiul GfK UK. Aproape 40% consideră facil să acceseze un împrumut, nivel similar cu cel înregistrat anul trecut. Cu toate acestea, 94% dintre respondenţi spun că se gândesc foarte atent înainte de a lua un credit, 89% susţin că nu iau niciodată împrumuturi sub presiunea impulsului, iar 90% împrumută doar sume de bani potrivite situaţiei lor financiare, pe care le pot rambursa fără a pune presiune pe buget, ponderi peste media europeană. În acest context, două treimi dintre respondenţii români spun că ar recomanda serviciile instituţiilor financiare nebancare, cum este şi Provident, membrilor familiei sau prietenilor atunci când au nevoie de un împrumut.

    Mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj din România au declarat că folosesc servicii de credit cu regularitate, însă 67% au împrumutat mai puţin decât suma maximă posibilă. Totodată, aproape 7 din 10 respondenţi declară că au capacitatea de a plăti confortabil ratele lunare, acesta fiind principalul aspect pe care clienţii îl iau în calcul atunci când vor să ia un împrumut (64%), alături de suma totală de rambursat (45%) şi de perioada împrumutului (41%). De altfel, 38% dintre participanţii români la studiu declară că susţin cheltuielile zilnice cu mai multă uşurinţă decât în 2015, cu 5 puncte procentuale sub nivelul de anul trecut, în timp ce 28% se declară mai prudenţi, similar nivelului din 2015.

    “În ultimii ani am observat că românii au devenit din ce în ce mai atenţi atunci când se împrumută, iar cercetarea confirmă comportamentul de creditare tot mai responsabil al acestora, precum şi preocuparea lor pentru planificarea şi gestionarea cât mai bună a cheltuielilor zilnice, pentru asigurarea unui buget personal echilibrat şi pentru economisirea pentru un viitor mai bun. Vom continua, prin astfel de iniţiative de cercetare, să înţelegem mai bine clienţii şi percepţiile lor asupra situaţiei financiare personale şi a perspectivelor economice, astfel încât să le putem răspunde nevoilor şi aşteptărilor cu soluţii financiare potrivite”, a declarat Viktor Boczán, directorul general al Provident Financial România.

    3 din 10 economisesc pentru viitor

    33% dintre respondenţi au declarat că reuşesc să facă economii cu regularitate, în creştere faţă de nivelul de 29% înregistrat anul trecut. Cei care economisesc pentru pensie urmăresc să-şi asigure un trai mai bun la bătrâneţe (31%), să reducă impactul scăderii veniturilor lunare asupra nivelului de trai după pensionare (23%) şi să poată oferi susţinere financiară celor dragi în viitor (19%). Astfel, peste jumătate dintre ei fac acest lucru prin intermediul unei pensii private, 27% se bazează pe pensia de stat, 13% au economii la bancă şi 9% sub formă de lichidităţi în casă, iar 6% îşi asigură viitorul prin investiţii pe termen lung.

    Cercetarea GfK UK face parte dintr-o iniţiativă desfăşurată în rândul clienţilor grupului britanic IPF în perioada martie-aprilie 2016 în opt ţări în care acesta este prezent: România, Bulgaria, Cehia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Mexic, pe un eşantion total de 9.220 de clienţi din care 1.863 din România. Rolul studiului este de a identifica modalitatea în care consumatorii percep climatul socio-economic, care este comportamentul lor de economisire şi creditare şi care sunt cele mai importante preocupări ale acestora.

  • Statistica sărăciei: câte familii din România nu-şi permit să cumpere mâncare

    Cheltuielile importante (întreţinerea locuinţei, rate, plata utilităţilor etc.) nu pot fi acoperite din veniturile lunare de către 32,2% din gospodării, arată studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei în anul 2015”, dat publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Mediafax

    Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2015, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică şi abonamentul radio (54,6% din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (53,2%) şi abonamentul telefonic (34,1%). Ponderi reduse s-au înregistrat la restanţele pentru rate la împrumuturi (9,1%) – „explicabil prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi”, notează autorii studiului.

    De asemenea, 21% din gospodăriile populaţiei „nu şi-au permis consumul a cel puţin un fel de mâncare cu carne sau peşte o dată la două zile”, se mai arată în studiul INS. Documentul mai consemnează şi că 13,1% din gospodării „nu şi-au permis menţinerea unei temperaturi adecvate în locuinţă”, iar 69,2% „nu şi-au permis plata unei săptămâni de vacanţă”.

    Citiţi continuarea www.mediafax.ro

  • Statistica sărăciei: câte familii din România nu-şi permit să cumpere mâncare

    Cheltuielile importante (întreţinerea locuinţei, rate, plata utilităţilor etc.) nu pot fi acoperite din veniturile lunare de către 32,2% din gospodării, arată studiul „Condiţiile de viaţă ale populaţiei în anul 2015”, dat publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Mediafax

    Dintre plăţile pentru care s-au înregistrat restanţe în cursul anului 2015, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică şi abonamentul radio (54,6% din gospodăriile cu restanţe), întreţinerea locuinţei (53,2%) şi abonamentul telefonic (34,1%). Ponderi reduse s-au înregistrat la restanţele pentru rate la împrumuturi (9,1%) – „explicabil prin specificul acestor tipuri de plăţi care sancţionează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum şi prin frecvenţa redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi”, notează autorii studiului.

    De asemenea, 21% din gospodăriile populaţiei „nu şi-au permis consumul a cel puţin un fel de mâncare cu carne sau peşte o dată la două zile”, se mai arată în studiul INS. Documentul mai consemnează şi că 13,1% din gospodării „nu şi-au permis menţinerea unei temperaturi adecvate în locuinţă”, iar 69,2% „nu şi-au permis plata unei săptămâni de vacanţă”.

    Citiţi continuarea www.mediafax.ro

  • Doi fraţi au clădit un imperiu plecând de la un împrumut mai mic de 400 de dolari. Acum sunt miliardari în dolari

    Doi fraţi indieni sunt cei mai nou intraţi în clubul miliardarilor. Pe vremea când abia împinise 16 ani, Divyank Turakhia deja fondase o firmă în domeniul tehnologiei, împreună cu fratele său, Bhavin Turakhia, mai mare cu numai doi ani, relatează Quartz.

    În 1998, când internetul era la primii paşi în India, cei doi fraţi, care se recomandau drept “tocilarii tech”, au luat cu împrumut 25.000 de rupii (circa 372 de dolari) de la tatăl lor, contabil de profesie, pentru a înfiinţa o companie care avea ca activitate crearea de nume de domenii. De-a lungul celor două decenii care au urmat, cei doi au construit un imperiu, Directi ajungând la rulaje de 1,4 miliarde de dolari; grupul reuneşte companii cu activităţii în domenii diverse, între care se numără servicii de plată în mediul virtual, aplicaţii de mesagerie, tehnologie de advertising.

    Pe 22 august, cei doi fraţi şi-au mai adăugat o victorie în palmaresul personal. La o vârstă de până în 40 de ani, cei doi fraţi indieni sunt cei mai proaspeţi membri ai clubului select al miliardarilor la nivelul globului. Pe 21 august au vândut una dintre companiile pe care le-au înfiinţat Media.ner, care dezvoltă produse pentru companiile de publicitate, unui consorţiu de investitori chinezi, pentru suma de 900 de milioane de dolari. Tranzacţia a fost a treia ca valoare în domeniul tehnologiei pentru advertiseri.

    “Cele două exituri ale noastre de până acum au depăşit, cumulat, valoarea de un miliard”, spune Divyank Turakhia. În 2014 cei doi fraţi au vândut o parte din Directi către Endurance International Group, pentru 160 de milioane de dolari. “De aceea probabil suntem numiţi nou intraţi în clubul miliardarilor, adaugă tot el”.

    Fondată în 2010, de Divyank Turakhia, Media.net este printre cele mai mari cinci companii din domeniul tehnologiei pentru advertising, la nivel global. Compania a devenit partener al Yahoo, afacerea fiind similară cu Google Adsense. În 2015, Media.net a avut venituri de 232 milioane de dolari. 90% din încasări se datorează pieţei din SUA, 5% clienţilor din UK şi Canada, iar diferenţa de 5% sunt încasări din restul lumii.

    Divyank şi Bhavin au început afacerea ce avea să devină un imperiu lucrând în camera din casa părintească, în Andheri, o suburbie a Mumbai-ului.
     
  • Când e mai bine să economiseşti banii de concediu

    Multe persoane consideră vara perioada ideală pentru o escapadă, dar doar pentru că toată lumea pleacă în concediu, nu înseamnă că este o regulă generală – mai ales dacă anul acesta banii se lasă aşteptaţi.

    Dacă plănuiaţi să folosiţi un card de credit pentru a vă plăti concediul, deja ar trebui să vă ridicaţi un mare semn de întrebare. Un astfel de împrumut bancar ar putea ajunge să coste mult mai mulţi bani în timp, luând în considerare taxele care se vor aduna. Indiferent de costul vacanţei, o dobândă de 12% nu este deloc neglijabilă – acei 12% s-ar preta foarte bine drept bani de cheltuială la următorul concediu. Faptul că nu dispuneţi de banii necesari acum este primul indiciu că vacanţa mai poate aştepta, scrie Time.

    Când e mai bine să economiseşti banii de concediu