Tag: fabrici

  • Băsescu, mesaj către investitori: Puteţi avea încredere în România, economia e tot mai performantă

     Preşedintele a spus în discursul susţinut la ceremonia de inaugurare a fabricii TRW Automotive din Roman, judeţul Neamţ, că, în perioada 2008-2013, guvernele României au pus la dispoziţie investitorilor străini şi români ajutoare de stat în valoare de 770 de milioane de euro, din totalul unor investiţii de 3,1 miliarde de euro.

    “Asta a creat condiţiile să se întâmple ce vedem azi, că România creşte ani de ani exporturile, inclusiv în perioada de criză”, a arătat preşedintele Băsescu.

    Şeful statului a mai arătat că, din cei 770 de milioane de euro, care au reprezentat ajutoare de stat pentru investitori, pentru a crea locuri de muncă şi pentru investiţii, s-au consumat doar 320 de milioane, ceea ce înseamnă că investiţiile nu sunt încă terminate şi că potenţialul industrial al României este în creştere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările Adeplast au crescut cu 65%

    “În acest prim trimestru din 2014, per total business, am reuşit o creştere a vânzărilor cu 65 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Nu este rău deloc, dar suntem în permanenţă în competiţie cu propriile noastre reuşite, care devin automat pentru noi ţinte ce trebuie depăşite. De aceea suntem acum cu motoarele turate la maximum, în aşteptarea perioadei de vârf a sezonului, pentru ca întreg arsenalul nostru de fabrici de pe cele trei platforme industriale să poată funcţiona din plin”, a declarat proprietarul AdePlast.

    “Pe parcursul anului trecut am dat în folosinţă patru fabrici noi, care nu au avut încă prilejul de a-şi demonstra întreaga forţă. Acum, în 2014, suntem pregătiţi cu toate facilităţile noastre de producţie să livrăm către piaţa românească, dar şi către export. Vizăm în continuare, pe lângă pieţele devenite deja tradiţionale pentru noi, lumea germană a Europei. Vrem ca anul acesta să aducem mai multă valută în România”, a adăugat Bărbuţ.

    AdePlast a început în luna martie producţia şi livrările către piaţa autohtonă şi la export emailuri şi lacuri ecologice pe bază de apă, destinate protecţiei şi decorării suprafeţelor din lemn şi metal. Noua linie de producţie a fost pornită în cadrul fabricii de vopsele şi tencuieli decorative de pe platforma de la Ploieşti, după ce a investit 600.000 euro în modernizarea liniei deja existente.

    Compania deţine nouă fabrici, de mortare uscate, polistiren şi vopsele, situate pe trei platforme industriale, în Oradea, Ploieşti şi Roman.

  • Renault vrea să reducă producţia unei fabrici din Franţa cu circa 25%

     Grupul francez, care deţine Dacia, vrea să renunţe la unul dintre cele două schimburi de lucru de la Flins, susţine publicaţia franceză Les Echos.

    Renault a renunţat la aproximativ 2.500 de angajaţi din Franţa în primul an de la semnarea unui “acord de productivitate” cu sindicatele locale, în vederea reducerii cheltuielilor.

    Compania s-a angajat anul trecut că va menţine producţia în Franţa, obţinând în schimb mai multe concesii de la sindicate, inclusiv creşterea programului de lucru al angajaţilor, încetinirea creşterilor salariale şi renunţarea la cel puţin 7.500 de angajaţi până în 2016.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Renault vrea să reducă producţia unei fabrici din Franţa cu circa 25%

    Grupul francez, care deţine Dacia, vrea să renunţe la unul dintre cele două schimburi de lucru de la Flins, susţine publicaţia franceză Les Echos.

    Renault a renunţat la aproximativ 2.500 de angajaţi din Franţa în primul an de la semnarea unui “acord de productivitate” cu sindicatele locale, în vederea reducerii cheltuielilor.

    Compania s-a angajat anul trecut că va menţine producţia în Franţa, obţinând în schimb mai multe concesii de la sindicate, inclusiv creşterea programului de lucru al angajaţilor, încetinirea creşterilor salariale şi renunţarea la cel puţin 7.500 de angajaţi până în 2016.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Holcim şi Lafarge vor fuziona, formând cel mai mare producător de ciment din lume. Companiile nu intenţionează să închidă fabrici în cadrul procesului

     UPDATE: 14:30 – Holcim şi Lafarge nu intenţionează să închidă fabrici  în procesul de fuziune

    Holcim şi Lafarge nu intenţionează să închidă fabrici în cadrul procesului de fuziune, care presupune şi renunţarea la active din unele ţări pentru a obţine acordul autorităţilor de reglementare, iar o eventuală vânzare a unităţilor de producţie ar avea un impact minim asupra locurilor de muncă.

    “Nicio fabrică nu va fi închisă. Impactul asupra locurilor de muncă va fi redus”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul general al companiei franceze Lafarge, Bruno Lafont, care va deveni şi director general al noii companii LafargeHolcim.

    Lafarge şi Holcim vor vinde afaceri care asigură în prezent 10-15% din EBITDA (profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) pentru a obţine avizele autorităţilor de reglementare.

    Cele două companii au format o comisie care va identifica activele la care se va renunţa, iar implementarea recomandărilor va începe imediat după finalizarea procesului de fuziune.

    “Vom începe procesul de a renunţa la active cât mai repede posibil. Vânzarea presupune alt proprietar. Chiar dacă se pierd locuri de muncă, acestea vor fi puţine”, a declarat preşedintele Consiliului Director al Holcim, Rolf Soiren.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Muncitori de la o fabrică de brânză, fotografiaţi când făceau baie în rezervoarele de lapte

    Fotografiile cu muncitorii dezbrăcaţi au devenit virale, iar autorităţile din Rusia au pornit o anchetă la fabrica respectivă, notează Business Insider. Reprezentanţii fabricii din Omsk, Siberia, vor fi cercetaţi pentru punerea în vânzare a unor produse ce s-ar putea dovedi dăunătoare sănătăţii.

    Scandalul a izbucnit după ce unul dintre muncitori a postat una din fotografii pe o reţea de socializare cu menţiunea “de fapt, munca noastră e destul de plictisitoare”.

    “A fost deja stabilit faptul că lichidul în care muncitorii s-au fotografiat este laptele din care se procesează ulterior brânza”, anunţă un comunicat al autorităţilor. Un tribunal a decis închiderea fabricii pentru patruzeci de zile.

    Fabrica de la Omsk a vândut anul acesta peste 49 de tone de brânză în 14 oraşe.

  • Ford desfiinţează 950 de locuri de muncă în Rusia, în urma declinului cererii şi deprecierii rublei

     Astfel fabrica de lângă Sankt Petersburg va renunţa la circa 700 de posturi, din cauza trecerii la producţia cu un singur schimb în iunie, a declarat John Gardiner, purtător de cuvânt al Ford. Alte 250 de posturi temporare vor fi desfinţate la o fabrică din regiunea Tatarstan, transmite Bloomberg.

    Fabricile sunt deţinute de Ford Sollers, companie mixtă a Ford şi Sollers.

    Piaţa auto din Rusia se afla în declin încă dinainte ca anexarea regiunii Crimeea şi masarea de trupe la graniţa estică a Ucrainei să atragă sancţiuni asupra Rusiei, în cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occidentul de la încheierea Războiului Rece.

    Vânzările de autovehicule au scăzut cu 4% în primele două luni ale anului, după un declin de 5,5% anul trecut, la 2,78 milioane de unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producătorul de jucării Lego a investit 200 de milioane de euro într-o nouă fabrică

    Compania daneză Lego a deschis o nouă fabrică la Ungaria, în Nyiregyhaza. Investiţia a fost de 200 de milioane de euro iar construcţia a fost finalizată într-un an. La inaugurarea de marţi, premierul Viktor Orban a declarat că Ungaria primeşte toate investiţiile care pot transforma ţara într-un centru de producţie, relatează Daily News Hungary.

    Fabrica are o suprafaţă de 122 de mii de metri pătraţi şi va asigura 250 de locuri noi de muncă. Finanţarea a venit integral din partea Lego, iar unitatea va produce modele şi sisteme Duplo. Anul trecut, compania a extins fabricile din Cehia şi Mexic şi a început construcţia unei noi fabrici în China, aceasta urmând să asigure distribuţia pentru piaţa din Asia.

  • Lidl va reloca magazinul de lângă viitorul centru comercial Coresi din Braşov pe terenul fostei fabrici Poiana

     “Activitatea noastră este întotdeauna orientată către satisfacţia clienţilor (…) Întrucât ne dezvoltăm prin extinderea şi îmbunătăţirea permanentă a reţelei de magazine, este normal să urmărim activitatea tuturor concurenţilor noştri din România”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

    Potrivit aceleiaşi surse, terenul din strada Turnului, pe care se află actualul magazin, va fi vândut sau închiriat.

    “Deocamdată aşteptăm oferte, urmând ca la momentul potrivit să luăm o decizie în ceea ce priveşte terenul. (…) este prea devreme pentru a vă oferi o dată a deschiderii noului magazin, vă putem confirma că niciun client Lidl din zonă nu va resimţi această schimbare, întrucât actualul magazin va funcţiona normal până în ziua închiderii, urmând ca în ziua următoare clienţii să fie aşteptaţi în noua locaţie din Str. Al. Ioan Cuza”, au mai spus reprezentanţii Lidl România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volkswagen investeşte 800 milioane euro în Polonia, unde va construi o fabrică cu 2.300 de angajaţi

     Fabrica va fi amplasată la circa 270 kilometri vest de Varşovia şi va începe producţia în cea de-a doua jumătate a anului 2016, a anunţat marţi grupul Volkswagen, transmite Bloomberg.

    Investiţiile vor totaliza 3,37 miliarde zloţi (aproape 800 milioane euro la cursul de marţi), a afirmat, pe Twitter, şeful Agenţiei pentru Informaţii privind Investiţiile Străine din Polonia, Slawomir Majman.

    Volkswagen a refuzat să comenteze cu privire la aspectele financiare ale investiţiei.

    “Prin decizia de a produce Crafter în Polonia, am aşezat fundaţiile pentru o reorientare strategică a afacerii de vehicule comerciale uşoare. Crafter este foarte bine dotată pentru toate pieţele de creştere din lume”, a declarat într-un comunicat Leif Oestling, membru în consiliul de administraţie al Volkswagen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro