Tag: aprobare

  • RATB se va transforma în societate pe acţiuni şi se va numi STB

    „Se aprobă reorganizarea Regiei Autonome de Transport Bucureşti prin schimbarea formei juridice din regie autonomă în societate pe acţiuni în următoarele condiţii: acţionari – Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Muncipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov; denumirea societăţii pe acţiuni rezultată prin reorganizarea regiei autonome va fi „Societatea de Transporturi Bucureşti STB SA”, se arată în proiectul votat, joi, în şedinţa CGMB.

    Potrivit expunerii de motive, în vederea eficientizării serviciilor publice locale este necesară crearea posibilităţii gestionării acestora într-o manieră cât mai accesibilă din punct de vedere legislativ.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă vorbeşte de concediile maternale: Reglementarea se impune, se pliază pe realitate

    „Da, va fi ordonanţă legată şi de concediile medicale (…) pentru că am căutat să avem cât mai bune soluţii. Am discutat cu ministrul Muncii, am discutat cu ministrul Finanţelor, reglementăm. Este normal să ne gândim şi la mămici, şi la cei cu concedii medicale. Deci astăzi vom aproba această Ordonanţă care efectiv se impune şi care se pliază pe realitate”, a declarat Dăncilă.

    Ea a negat faptul că această OUG ar avea un timp limitat de aplicare.

    „Nu are timp limitat, e până îi iunie pentru că noi vrem predictibilitate pentru orice lege. Şi atunci, pentru orice lege pe care vrem să o aplicăm, acordăm şase luni de zile în care putem să facem toate demersurile ca acea lege să nu afecteze pe cineva. Încercăm să reglementăm acum pentru mămici, de exemplu, cele care aşteaptă un copil – este normal ca să nu aplicăm legea care impunea pentru ultima lună, şi să aplicăm de acum aceste prevederi, să reglementăm lucrurile din mers”, a spus premierul.

  • O nouă sărbătoare legală şi nelucrătoare, votată în Senat/Calendarul liberelor legale în 2018

    „Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare. Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se arată în expunerea de motive semnată de deputatul UDMR Szabo Odon.

    Propunerea legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 86 voturi favorabile, unul împotrivă şi o abţinere.

    Iniţial, proiectul legislativ nu se afla pe ordinea de zi, fiind introdus la solicitarea liderului senatorilor UDMR, Cseke Attila. De asemenea, deşi legile organice sunt votate lunea, la solicitarea lui Cseke Attila, aceasta a fost aprobată în şedinţa de miercuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primaria care plateste in 2018 mai multi bani pe salariile angajatilor decat pentru dezvoltarea orasului

    Am aflat din proiectul de buget ca pentru anul acesta, suma de 89.884.000 lei se duce pentru cheltuieli de functionare si doar 40.546.000 de lei se duce pentru dezvoltare. 
     
    Din cele 89,88 de milioane de lei pentru functionare, suma de 41.638.000 de lei se duce pentru plata salariilor personalului.
    Ceea ce inseamna ca Primaria Zalau aloca cu un milion de lei mai mult an acest an pentru plata personalului decat pentru dezvoltarea orasului.
     
    Cei mai multi bani de la sectiunea de functionare ai “papa” functionarimea din Primaria Zalau, care va primi an acest an salarii an cuantum total de 19.135.000 de lei, an timp ce functionarii de la Directia de Evidenta a Persoanelor vor primi doar pentru salarii suma de 1.303.000 de lei, an timp ce angajatii Casei Municipale de Cultura primesc salarii de 2.290.000 lei, scrie graiulsalajului.ro
  • Formularul 600 se întoarce. Teodorovici: “Lumea să stea liniştită”

    ”Nu se amână. Rămâne cum s-a anunţat la nivelul Guvernului. Avem acea ordonanţă care a amânat termenul până la 15 aprilie, timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, astfel încât inclusiv cu actul normativ care să schimbe din punct de vedere legal acest lucru, act normativ care va fi aprobat probabil în prima parte a lunii martie, astfel încât nimeni să nu fie afectat nici de primul termen de plată şi nici de ceea ce mai urmează. Lumea să stea liniştită”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clădirea în care s-a votat unirea Transilvaniei cu România, în reabilitare după 50 de ani

    Pentru reabilitarea Sălii Unirii, Guvernul alocă 98% din banii necesari, adică 1,92 milioane de euro, în vreme ce restul, 38.000 de euro, provin de la Consiliul Judeţean Alba.

    ”Scopul investiţiei este reabilitarea, refacerea, recompartimentarea, redimensionarea tuturor instalaţiilor şi aducerea la zi a necesităţilor de confort şi buna funcţionare a unui muzeu contemporan, de asemenea importanţă, unic în ţară, prin obiectivul muzeal, acela al celebrării Marii Uniri de la 1918”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii judeţeni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul de Interne: Sporul de 40% pentru poliţişti nu s-a tăiat, el nu mai este legal

    „Interpretarea încetării de drept a aplicării acestui spor ca fiind o tăiere a salariilor, cauzată de aplicarea legii salarizării, este de fapt o manipulare. Acest spor nu a fost tăiat. El a fost acordat ca măsură fiscal-bugetară temporară până la 31 decembrie 2017. În acest moment, nu mai există baza legală pentru acordarea sa. De acest spor de 40% pentru perioada cât poliţiştii stăteau acasă dar ar fi putut fi chemaţi la muncă au beneficiat aproximativ 8.000 de poliţişti, din cei 127.000 de angajaţi ai ministerului. Acest spor s-a decis printr-un amendament susţinut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanţei nr 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, fiind valabil, evident, doar pentru anul trecut. Deci nu a fost introdus prin legea salarizării”, a afirmat Carmen Dan, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A câştigat 560 de milioane de dolari, dar NU POATE SĂ ÎŞI RIDICE PREMIUL. Povestea fabuloasă a unei tinere din Statele Unite

    Câştigătoarea marelui premiu în valoare de 560 de milioane de dolari la loteria din New Hampshire,  S.U.A., doreşte să îşi păstreze anonimatul, întrucât se teme să nu devină ţinta hoţilor şi a criminalilor, aşa cum s-a întâmplat în numeroase alte cazuri. Femeia a contactat un judecător, cu ajutorul căruia speră să obţină aprobarea anonimatului, iar în documentele înaintate instanţei, aceasta s-a identificat doar ca Jane Doe. Judecătorul a precizat că „ea doreşte să aibă libertatea de a merge într-un magazin alimentar sau de a participa la evenimente publice fără a fi cunoscută ca şi câştigătoare a premiului de jumătate de miliard de dolari”.

    Oficialii loteriei înţeleg temerile femeii, însă susţin că păstrarea anonimatului contravine normelor loteriei de la New Hampshire, care impun ca numele câştigătorului, oraşul şi suma câştigată să fie disponibile pentru informaţii publice, în conformitate cu legile privind înregistrările deschise, ca protecţie împotriva fraudei şi a malware-ului. Mai mult decât atât, femeia a semnat deja pentru ridicarea premiului, folosindu-si numele real, iar modificarea semnăturii ar putea avea ca şi consecinţă anularea biletului.

    O femeie care deţine un cont de nouă cifre dintr-o localitate ca şi New Hampshire, devine rapid şi sigur ţinta reporterilor şi a fotografilor, dar şi un puternic instrument de marketing pentru loterie. Tocmai de aceea, câştigătoarea doreşte să se ţină “departe de strălucirea şi nenorocirea care au căzut adesea pe alţi câştigători ai loteriei”.

    În multe cazuri, surpriza câştigării unui premiu uriaş s-a transformat într-un coşmar pentru câştigători. De exemplu, pe noiembrie 2015, Craigory Burch Jr. a câştigat un jackpot de 434.272 $, ştire care a apărut în publicaţia The Washington Post. Două luni mai târziu, poliţia a descoperit că acesta fusese ucis în casa sa, în faţa copiilor, de către şapte bărbaţi mascaţi.

    Un alt caz a fost cel al lui  Abraham Shakespeare, care a câştigat un premiu uriaş, de 30 millioane de dolari in 2006. Doi ani mai târziu, el a fost abordat de o anume Dorice Moore, care i-a spus că este interesată să scrie o carte despre cum oamenii încearcă să obţină avantaje de pe urma sa. Curând, ea a devenit consilierul său financiar, şi a început să sustragă fonduri din contul său. Când acesta a descoperit că Moore i-a golit conturile, a ameninţat-o că o va ucide, însă până la urmă l-a ucis ea pe el.

  • Discrepanţe salariale: secretarul ia peste 15.000 lei, iar un îngrijitor – 3.515 lei

    Pentru a înţelege cu cât sunt plătiţi cei care muncesc zilnic pentru binele judeţului Timiş, vom da câteva exemple, specificând că este vorba despre salariile brute, iar pentru a ajunge la sumele „în mână” trebuie aplicate noile formule de calcul, valabile după trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

    Pornind de la „vârf”, secretarul judeţului Timiş are un salariu de 15.200 de lei, iar arhitectul-şef – 14.554 de lei, la fel ca un director general. Un director executiv câştigă lunar 13.756 de lei, un şef de serviciu – 12.668, un şef de birou – 12.293, un auditor superior cu gradaţia 5 (maximă) – 11.799, iar un auditor-asistent cu gradaţia 0 – 5.377.

    Salariile consilierilor, experţilor şi inspectorilor (posturi care necesită studii superioare de lungă durată) pornesc de la 4.275 şi ajung la 10.564 de lei. Personalul care exercită activitate de control financiar preventiv beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 10 la sută, scrie renasterea.ro

    Mergând către baza ierarhiei, putem constata că un muncitor calificat (operator maşini multiplicat, telefonist, tâmplar, mecanic centrală termică, zugrav etc.), cu diplomă de liceu sau şcoală generală, are salariul cuprins între 3.287 şi 4.503 lei. De asemenea, un îngrijitor, cu aceleaşi cerinţe pentru studii, poate atinge un maxim salarial de 3.515 lei.

    În aceeaşi hotărâre, consilierilor judeţeni li s-a stabilit o indemnizaţie de 10 la sută din salariul preşedintelui CJT, pentru participarea la cel puţin o şedinţă de consiliu şi două şedinţe ale comisiilor de specialitate. Aceasta înseamnă că aleşii timişenilor pleacă acasă lunar cu vreo 900-1.000 de lei, ceea ce poate fi mult sau puţin, depinde din ce unghi priveşti această problemă.

  • Gabriela Firea, despre proteste: Nu înţeleg de ce nu se respectă legea de cei care cer respectarea ei

    “Eu respect dreptul oricui de a protesta . (..) Nu am primit nicio solicitare, doar o foaie din parcurs din partea unei persoane pe care n-o putem identifica şi care a zis că vrea să rezerve Piaţa Victoriei pe timp nelimitat. (..) Eu cred că ar trebui să fie asumate aceste adunări publice. Ele sunt permise de lege dacă sunt autorizate, nu văd de ce nu s-ar face solicitare în litera legii. Nu înţeleg de ce nu se respectă legea de cei care cer să se respecte legea în România”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la România Tv.

    Sâmbătă seara, zeci de mii de oameni au protestat în Bucureşti, fiind nemulţumiţi de proiectul de modificare a legilor justiţiei.

    De asemenea, pe parcursul anului trecut, în Piaţa Victoriei, au avut loc mai multe proteste.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro