Guvernul va discuta în şedinţa de marţi schimbarea modalităţii de impozitare a agricultorilor persoane fizice, astfel încât impozitul să scadă de la 214 lei pe hectar la 85-96,5 lei pe hectar, în funcţie de suprafaţă, informează Mediafax. Astfel, producătorii de cereale persoane fizice cu mai puţin de două hectare nu nor fi impozitaţi, ca şi până în prezent, cei care deţin între două şi cinci hectare şi care achitau un impozit de 214,5 lei pe hectar vor plăti 96,5 lei, iar proprietarii a mai mult de 50 de hectare de teren, care plăteau tot 214,5 lei pe hectar, vor fi taxaţi cu 84,94 lei pe hectar. “Interesul nostru este de a fiscaliza cât mai mult din activitatea agricolă şi de a ajuta la comasarea terenurilor”, a declarat luni ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care s-a întâlnit la sediul Ministerului Agriculturii cu ministrul de resort, Daniel Constantin, şi cu reprezentanţi ai patronatelor din agricultură.
Tag: animale
-
Ultimul lătrat în marketing: genţi cu nume de câine
După ce şi-a încercat norocul în literatură şi cinematografie, Cornelia Guest a ajuns să creeze o gamă de poşete din categoria “cruelty-free” (produse realizate fără a cauza suferinţa sau moartea vreunui om sau animal), realizate din PVC, dar care arată ca şi cum ar fi din piele.
Poşetele şi genţile realizate de americancă, cu aspect luxos şi adecvat fiecărui anotimp, costă câteva sute de dolari, fiecare model primind numele unui prieten sau animal de companie al creatoarei. Cornelia Guest are nouă câini, un măgăruş şi o broască ţestoasă.

-
Vreţi un coteţ de lux pentru căţel?
Unii şi-au comandat chiar cuşti ecologice, cu panouri solare sau plante pe acoperiş, scrie The New York Times. Ceea ce se remarcă însă în ultima vreme este că animăluţul pentru care se face toată această investiţie nici nu prea mai locuieşte acolo, pentru că a ajuns să fie considerat din ce în ce mai frecvent drept un membru al familiei şi ca atare primit în casă, eventual şi-n pat. Aceasta însă nu-i face pe proprietari să renunţe la cuşti, pentru care au, dimpotrivă, pretenţii din ce în ce mai mari.
Cuşca modernă trebuie să fie un obiect care se potriveşte cu casa pe lângă care este aşezată şi o realizare cât mai complexă. Spre exemplu, în cazul unui căţel cu probleme locomotorii adoptat de la un adăpost, stăpânii au comandat un coteţ cu ferestre, care să-i permită să vadă tot ce se petrece afară, chiar stând aşezat jos înăuntru. O căsuţă luxoasă pentru căţel, creată de un designer cunoscut, costă de la câteva sute la câteva mii de dolari, ba chiar până la 20.000 de dolari, şi este fie o versiune în miniatură a casei stăpânului, ori o adevărată operă de artă. E cazul celei comandate de supermodelul Rachel Hunter şi ai cărei pereţi sunt decoraţi cu urme de lăbuţe şi oase, imagini de căţei, la care se adaugă corpuri de iluminat prinse în fier forjat şi podea de teracotă.
Moda apelului la designeri sau arhitecţi pentru adăpostul câinelui nu este însă tocmai nouă, însuşi Frank Lloyd Wright fiind solicitat să creeze o cuşcă de către fiul unui client, îngrijorat că trebuia să-şi lase câinele afară din casă.
-
Cum a scăpat de eutanasiere Beyonce, cel mai mic câine din lume (VIDEO)
Căţeaua gestantă Casey, mama lui Beyonce, a fost abandonată de stăpânii ei în San Bernardino, California, apoi recuperată de organizaţia locală pentru controlul animalelor fără stăpân, care a programat-o pentru eutanasiere, împreună cu cei cinci pui nenăscuţi, dintre care unul era “anormal de mic”, aşa cum a reieşit la controlul cu ultrasunete.
Grace Foundation, o fundaţie pentru protecţia animalelor, a decis să se implice însă şi să preia căţeaua, care a fătat la 8 martie cei cinci pui. Cel mai mic, o căţeluşă de dimensiunea unei cărţi de vizită – pe care personalul de la Grace a numit-o Beyonce, inspiraţi de cântecul “Survivor” al acesteia – nu respira şi nu avea puls cardiac, însă veterinarii fundaţiei au reuşit s-o salveze. “Beth DiCaprio, directoarea fundaţiei, i-a făcut ea însăşi respiraţie gură la gură”, a declarat pentru ABC News o reprezentantă a Grace Foundation, fericită că animalul a supravieţuit.
În circa şase săptămâni, Casey şi cei cinci pui, inclusiv Beyonce, vor fi daţi spre adopţie. Fundaţia a notificat deja Cartea Recordurilor Guinness, considerând că Beyonce poate figura ca deţinătoare a recordului pentru cel mai mic câine din lume.
-
Rânjiţi, vă rog! Animale rare surprinse cu camera ascunsă (GALERIE FOTO)
Astfel de camere instalate au reuşit să înregistreze, de pildă, în partea din Afganistan a lanţului muntos Hindukuş un animal considerat dispărut de prin părţile locului, leopardul persan (Panthera pardus saxicolor). Leopardul a fost surprins dezvelindu-şi colţii într-un rânjet ameninţător la adresa camerei, iar imaginile dovedesc faptul că membrii speciei sale dispun de suficientă hrană pentru a continua să trăiască acolo, lucru îmbucurător pentru autorităţi, care se temeau de impactul conflictelor armate asupra faunei ţării.
S-au mai înregistrat, tot graţie camerelor ascunse instalate în zone muntoase greu accesibile din America de Sud sau Africa, şi vulpi, lupi, râşi, tapiri sau furnicari, scrie OurAmazingPlanet – dar, din păcate, şi braconieri veniţi să vâneze animalele respective.
Animale rare surprinse cu camera ascunsă (GALERIE FOTO)
Foto: Discovery, Livescience.com
-
Cine sunt victimele neştiute ale crizei financiare (VIDEO)
Aşa stau lucrurile în cazul unui număr mare de măgari, folosiţi la diverse munci, cum ar fi căratul de alimente sau lemne de foc ori plimbatul turiştilor care vizitează Marea Britanie, scrie the Wall Street Journal. În ajutorul lor vin însă cetăţenii britanici, mari iubitori de asemenea animale, care îi iau şi îi duc la adăposturile speciale deschise pentru măgari. Din păcate, nu există cifre exacte cu privire la numărul măgarilor abandonaţi, din moment ce nu toţi proprietarii sună la organizaţii de protecţia animalelor rugându-le să-i preia, ci îi lasă pur şi simplu pe marginea drumului să se descurce singuri.
Printre norocoşi se numără Christoforos şi Fotis, care au ajuns în Marea Britanie cu paşapoarte de cai, fiindcă legea din ţară nu prevede rubrică separată pentru măgari; o instituţie de binefacere, Saving Greek Animals a strâns bani pentru a-i ajuta să emigreze. Cei doi sunt acum vedetele domeniului Angmering Park, deţinut de o membră a aristocraţiei britanice şi îşi petrec timpul în compania a şapte tovarăşi din aceeaşi specie.
La rândul său, The Donkey Sanctuary din Devon finanţează o organizaţie din Grecia care încearcă să salveze măgarii părăsiţi, iar Greek Animal Rescue donează o parte din încasările anuale unui adăpost pentru măgari de pe Insula Kos.
Vezi aici imagini live de la The Donkey Sanctuary, unde în acest an au fost primiţi nu mai puţin de 527 de măgari abandonaţi.
Îngrijitorii şi voluntarii de la The Donkey Sanctuary scriu regulat pe blogul instituţiei şi adaugă şi clipuri, cum ar fi de pildă momentul “ceaiului de la ora cinci” pentru simpaticele animale, cu urări de Crăciun pentru cititori, însoţite de apelul la o donaţie pentru îmbunătăţirea sistemului de furnizare a apei calde pentru măgari.
-
Cruzime fără margini: Animale jupuite de vii pentru confecţionarea de cizme UGG
Activiştii pentru drepturile animalelor din Marea Britanie au cerut blocarea comerţului cu acest tip de încălţăminte şi etichetarea clară, după ce au apărut imagini şocante în care câini raton sunt jupuiţi de vii pentru a realiza imitaţii ale UGG-urilor, scrie dailymail.co.uk.
Unele companii din Australia, unde este fabricat acest tip de încălţăminte, folosesc pentru producţie câini raton din China, însă scriu pe eticheta cizmelor că sunt realizate de “piele de oaie australiană”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Este camila de 2.7 de milioane de dolari cel mai scump animal din lume? – GALERIE FOTO
Excentricul Ozzy Osbourne a platit recent la o licitatie 10.000
de dolari pentru un catel. Poate parea mult, dar nu prin comparatie
cu animale care costa chiar si cateva milioane de dolari. scrie
Cnbc.com.Motivul pentru care un caine poate ajunge sa coste chiar mai
mult de un milion de dolari sau un cal al carui pret este are chiar
sapte zerorui este de cele mai multe ori rasa acestora. Absenta
unui arbore genealogic prestigios nu-i impiedica insa pe multi
iubitori de animale sa plateasca zeci de mii de dolari pentru un
animal de companie -
Ce vrea sa faca primaria din New York cu pisicile fara stapan
Acordul, care va sta la baza legislatiei ce va fi adoptata in
toamna de consiliul municipal, este vazut drept un mod de a reduce
populatia de pisici fara stapan din oras si de a creste sansele ca
felinele aflate in adaposturile municipalitatii sa fie adoptate,
scris The New York Times.Reducerile de bugete din ultimii ani au redus posibilitatile
municipalitatii de a prinde si gazdui pisicile vagabonde, iar
organizatiile de voluntari au preluat tot mai multe animale – caini
si pisici – care inainte cadeau in sarcina adaposturilor publice.
Din iunie 2010 si pana in mai 2011, totusi, nu mai putin de 21.086
de pisici au fost preluate de adaposturile municipale de animale,
conform Departamentului Sanatatii si al Igienei Mintale. Pisicile
au reprezentat 59% din toate animalele preluate de adaposturi si
doua treimi dintre cele eutanasiate din motive de boala.
Oficialii din New York spera sa rezolve problema pisicilor
vagabonde prin strategia de prindere, sterilizare, marcare si
eliberare inapoi in mediul urban, care ar urma sa reduca numarul
animalelor ce raman multa vreme in adaposturi pentru ca nu sunt
adoptate de nimeni.Strategia, cunoscuta sub initialele TNR (trapping, neutering and
releasing), este combatuta de unii activisti pentru drepturile
animalelor, care considera ca ar fi mai bine ca animalele sa fie
eutanasiate si nu abandonate inapoi in mediul lor dupa ce au fost
sterilizate. “Ar trebui sa-i spunem de fapt TNA (trap, neuter and
abandon)”, a declarat Ingrid Newkirk, presedinta fundatiei
Cetatenii pentru un Tratament Etic al Animalelor.Bugetul alocat adaposturilor municipale ar urma sa creasca pana in
2014 cu 77%, la peste 12 milioane de dolari, si va fi destinat
imbunatatirii conditiilor in cele trei sedii existente. Daca nu ar
fi existat noul acord, municipalitatea ar fi trebuit sa
construiasca adaposturi in Queens si Bronx, singurele cartiere unde
pana acum nu a functionat niciun adapost pentru animale fara
stapan.Acordul a fost semnat si de primarul Michael Bloomberg, care a
aprobat deja din ianuarie cresterea cheltuielilor de personal, in
virtutea faptului ca bugetul alocat de municipalitate a fost
suplimentat cu un milion de dolari in anul fiscal curent.