Tag: administratie

  • Teodorovici, despre Pilonul II: Nu se suspendă nimic, în iunie-iulie vom ieşi cu un concept nou

    „Contribuabilii trebuie să ştie astăzi că nu se suspendă nimic. Va cunoaşte fiecare în parte la ce concluzii s-a ajuns. Spre final de iunie sau început de iulie va fi momentul în care vom ieşi cu un proiect concret, cu un concept nou”, a spus Eugen Teodorovici.

    Ministrul Finanţelor a menţionat că „în zilele următoare sau într-o săptămână-două” va avea loc o discuţie amplă pe tema Pilonului II de pensii. „Va fi o discuţie cu toate datele pe masă, că sunt de la ALDE, de la PSD, de la nivelul Guvernului sau din administraţie, partea tehnică, vom discuta cu toţii la masă şi vom ieşi public cu o concluzie. La discuţii vor lua parte şi cei care sunt administratori de pensii private, vor fi toţi actorii implicaţi”, a precizat Teodorovici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trump S-A RĂZGÂNDIT: administraţia de la Washington prezintă condiţii pentru semnarea unui nou acord atomic cu Iranul

    Mike Pompeo a prezentat o serie de “solicitări fundamentale”, subliniind că Administraţia de la Washington “preferă semnarea unui tratat”, cu Iranul, în contextul în care preşedintele Donald Trump tocmai a dispus retragerea Statelor Unite din Tratatul nuclear din 2015.

    Secretarul de Stat american a avertizat că Statele Unite “vor aplica presiuni financiare fără precedent asupra regimului din Iran” dacă nu va aplica solicitările SUA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ emisă de meteorologi: Cod GALBEN în aproape jumătate din ţară

    Potrivit ANM, până la ora 15.30 este cod galben de ploi în judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi, Vâlcea şi Gorj, iar până la ora 16.00 sunt sub avertizare judeţele Tulcea, Olt, Dolj şi Sibiu.

    De asemenea, ploi şi grindină sunt semnalate şi în judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, până la ora 17.00.

    În oraşele aflate sub avertizare cod galben se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii, averse de ploaie ce vor cumula local 20-25 l/mp. Pot apărea şi scurte intensificări ale vântului.

  • Averea lui Cristian Ţopescu: Ce pensie impresionantă avea fostul comentator sportiv

    Cei doi soţi deţineau un apartament de 120 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărat în 1996. La rubrica activelor financiare, Christel Ţopescu a completat trei conturi, suma fiind de aproximativ 15.000 de euro. În ceea ce priveşte veniturile, Cristian Ţopescu încasa o pensie militară anuală de 66.000 de lei, adică 5.500 de lei pe luna.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • DNA, anchetă într-o afacere cu ”panseluţe” a unui sector din Capitală. Prejudiciul depăşeşte, deja, 17 milioane de euro

    Lucian Bechir, şef Serviciu Achiziţii, Eugen Milea, director general, Daniel Andronie, şef Serviciu juridic, Anca Mihalache, inspector în cadrul Serviciului Achiziţii, şi Gabriel Ocnaru, inspector în cadrul Serviciului Achiziţii al ADP Sector 1, sunt acuzaţi de procurorii DNA că prin cheltuielile realizate au cauzat o pagubă administraţiei concomitent cu obţinerea unor sume de bani necuvenite. Toţi deţineau funcţiile menţionate la data comiterii presupuselor fapte.

    “În perioada 2009 – 2018, funcţionari din cadrul Administraţiei Domeniului Public (ADP) Sector 1 Bucureşti, fără să existe o strategie bugetară care să cuprindă standarde de cost, au cheltuit suma de aproximativ 535.347.970 lei(peste 76 milioane de euro) pentru întreţinerea şi amenajarea spaţiilor verzi, precum şi pentru alte lucrări de întreţinere şi recondiţionare de echipamente de joacă şi mobilier urban. Din suma totală, 80.500.280 lei (peste 17 milioana euro) a fost alocată şi cheltuită cu încălcarea dispoziţiilor legale, cauzându-se o pagubă de aceeaşi valoare Administraţiei Domeniului Public Sector 1 Bucureşti, corelativ cu obţinerea unor foloase necuvenite de către firmele contractante”, se arată într-un comunicat al DNA.

    În perioada 2009-2013, ADP a încheiat cu diferite societăţi patru acorduri pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, pentru montarea unor garduri, recondiţionarea unor locuri de joacă şi reparaţia unor piese de mobilier urban. În acest context, au fost supraestimate valoarea lucrărilor, se arată în comunicatul DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod galben de VÂNT, extins. Judeţele aflate sub avertizarea meteorologilor

    Potrivit ANM, până la ora 15.00, sunt sub cod galben judeţele Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi, Iaşi, Ialomiţa, Brăila şi Buzău.

    În zonele menţionate se vor semnala intensificări locale ale vântului care vor atinge la rafală viteze de 60 km/h, izolat 70 km/h.

    Meteorologii au emis un cod galben de vânt valabil până la ora 15.00, în judeţele Vaslui, Bacău, Vrancea, Galaţi şi Iaşi.

  • NASA a lansat o nouă misiune spre planeta Marte

    Sonda InSight se va concentra pe analizarea interiorului planetei Marte, urmând să instaleze o serie de senzori pentru cutremure.

    Racheta de tip Atlas care transportă sonda a fost lansată sâmbătă la ora 4.05 (14.05, ora României) de la Baza aeriană Vandenberg (California). Sonda urmează să ajungă pe Marte în noiembrie.

    Analizarea seismelor ar urma să evidenţieze modul în care sunt structurate rocile pe Marte. “Prin înregistrarea undelor seismice pe Marte obţinem informaţii despre straturile de roci”, explică dr. Bruce Banerdt, coordonatorul misiunii InSight. “Toate mişcările observate prin seismografe le permit oamenilor de ştiinţă să obţină noi concluzii. După ce vom obţine date despre seismele de pe Marte, vom putea avea o perspectivă tridimensională asupra planetei”, a precizat Bruce Banerdt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum s-ar putea debloca Bucureştiul? Soluţia unuia dintre cei mai buni arhitecţi din România

    Dincolo de acest lucru, capitala României nu are nici în acest moment cadastrul finalizat, iar fără a avea o evidenţă exactă a tuturor imobilelor, reformarea oraşului este aproape imposibilă.

    Situaţia în care se află Bucureştiul azi oglindeşte de fapt întreaga ţară, pu­ţine oraşe ale României fiind con­stru­ite pentru a răspunde unei logici a traiului în comun.
     
    „România ca ţară nu prea a avut planuri pentru dezvoltarea marilor oraşe, decât cu anumite excepţii. Zona Ardealului are ceva mai multă consistenţă în ceea ce priveşte organizarea oraşelor. Bucureştiul însă nu are nici în acest moment cadastru. Oraşele din Ardeal aveau acest lucru din vremea imperiului austriac. PUG-ul (planul urbanistic general) Bucureştiului nu se poate finaliza pentru că oraşului îi lipseşte cadastrul. De aici vine şi marea problemă de construcţie a Bucureştiului”, spune Dorin Ştefan, cel care deţine biroul de arhitectură cu acelaşi nume.
     
    Principala problemă
     
    Dorin Ştefan este profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, de semnătura sa fiind legate proiecte aproape emblematice ale Bucureştiului, ultimul fiind chiar Aviatorilor 8. Proiectul de lângă clădirea guvernului, finalizat anul acesta, a redat oraşului una dintre cele mai remarcabile construcţii executate în stil neoromânesc, vila Oromolu, şi a adus în inima Capitalei o clădire de birouri cu o „fluiditate“ cu totul aparte. 
     
    De altfel, mai tot ce s-a construit în Bucureşti sunt iniţiative private, rezultatul nefiind însă cumva integrat într-o logică de dezvoltare a oraşului programată de autorităţi. De aici au rezultat şi marile probleme de aglomeraţie din ultimii ani. „Tot ce s-a întâmplat în Bucureşti în ultimii 20 de ani reflectă dezvoltarea iniţiativei private. Problema este că oraşul nu are o infrastructură publică pe care să crească iniţiativa privată, care să se dezvolte acolo unde managerii oraşului o planificaseră din vreme.”
     
    De ce s-a întâmplat acest lucru?
     
    „Problema dintotdeauna a Bucureştiului este că tot teritoriul oraşului este privat. Nu sunt spaţii care să aparţină oraşului şi care să deservească interesul colectiv. Acelea pe care le are fie au fost preluate în urma unor donaţii, acte rar întâlnite în istoria Bucureştiului, sau prin exproprieri. Această mentalitate este şi în prezent. Privatul deţine pământul, iar după Revoluţie această mentalitate a devenit şi mai importantă. Mai mult, după Revoluţie a devenit foarte greu să mai afli istoria unor proprietăţi. Legile proprietăţii private sunt în dezechilibru în raport cu legile urbanismului, în defavoarea urbanismului, a interesului colectiv. Bucureştiul nu are spaţii în proprietatea administraţiei prin care aceasta să poată realiza o gândire publică.”
     
    Arhitectul spune că doar în perioada comunistă, în care tot pământul era al ţării s-a făcut o sistematizare a întregului oraş, dar şi aceasta a fost făcută cu prea puţină atenţie faţă de istoria oraşului.
     
    „Astfel, în loc de a aduce unitate, acest proces a segregat oraşul.”
  • Rusia va bloca noi sancţiuni ONU contra Iranului dacă Trump renunţă la Acordul nuclear

    Rusia îşi va onora angajamentele în cadrul Acordului cu Iranul atât timp cât alte ţări vor proceda în mod similar, a declarat vineri Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, potrivit agenţiei Interfax.

    Administraţia Vladimir Putin nu va accepta modificarea Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, a subliniat reprezentantul Ministerului rus de Externe, avertizând că, în cazul în care preşedintele SUA Donald Trump, va decide ieşirea din acest tratat, Rusia va bloca prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, prelungirea sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran.

    Uniunea Europeană şi Rusia insistă pentru menţinerea Acordului nuclear iranian.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • UE cere exceptarea permanentă de la taxele vamale impuse de Donald Trump

    Preşedintele Donald Trump a invocat prevederile unei legi comerciale din anul 1962 pentru a impune taxe vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, pentru protejarea producătorilor americani. Casa Albă a anunţat luni prelungirea până la 1 iunie a excepţiilor temporare de la aceste taxe în relaţia cu Uniunea Europeană, Canada şi Mexicul. Au fost semnate acorduri permanente de exceptare cu Argentina, Australia şi Brazilia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro