Tag: zid

  • Invenţia incredibilă a unui tânăr de 20 de ani care va curăţa oceanul de gunoaie şi materiale din plastic

    Boyat Slat şi-a prezentat pentru prima dată ideea la 18 ani, în cadrul unei conferinţe TEDx în Olanda. El a povestit modul cum vrea să cureţe oceanul de milioanele de tone de plastic, relatează Business Insider.

    Metoda prin care ar vrea să facă asta este următoarea: instalarea unei reţele de ziduri plutitoare, astfel încât plasticul adus de curenţii oceanului să fie prins.

    Planul lui este pe cale de a deveni realitate.  Ideea lui ia adus un premiu Index, în valoare de 152.000 de dolari, premiu care este acrodat antreprenorilor care prezintă soluţii inteligente problemelor dificile cu care ne confruntăm. Pe lângă asta, tânărul a reuşit să strângă fonduri 2 milioane de dolari pentru a-şi realiza ideea.

    Slat plănuieşte să construiască un zid de 100 de kilometri în Oceanul Pacific, între Hawaii şi California. Conform Huffington Post, zidul va fi implementat în 2020. Gunoaiele şi materialele din plastic vor fi prinse în structura zidului, apoi vor fi colectate şi reciclate. Slat împreună cu echipa lui speră să implementeze o structură pilot de 1,6 kilometri în Japonia pentru a testa eficienţa acesteia.

    Însă nu toată lumea este convinsă de soluţia pentru curăţarea oceanelor înaintată de către Boyat Slat. Oceanograful, Kim Martini, este de părere că ar fi foarte greu de ancorat un asemenea zid şi nu este convinsă de faptul că sistemul va evita capturările accidentale ale animalelor acvatice. De asemenea, Stiv Wilson, directorul companiei nonprofit 5 Gyres, asociaţie deticată curăţării apelor, consideră că nu este o strategie realistică având în vedere mărimea oceanului.

     

  • Un oraş belgian de frontieră vrea să impună autorităţilor unei localităţi franceze să construiască un “zid împotriva romilor”

    Wattrelos, ca orice oraş francez cu peste 5.000 de locuitori, este obligat să prevadă o zonă de staţionare pentru nomazi. Municipalitatea intenţionează, astfel, să aloce un teren viran care să poată, după ce este amenajat, să găzduiască până la 24 de caravane.

    Problema este că oraşul Mouscron, de partea belgiană a frontierei, vrea să-i impună să construiască un zid care să garanteze liniştea locuitorilor săi.

    Terenul rezervat de către municipalitatea Wattrelos se află de-a lungul frontierei cu Belgia, iar municipalitatea din Mouscron, un oraş cu 56.000 de locuitori, vede cu ochi răi această nouă vecinătate.

    Alfred Gadenne, primarul (bourgmestre) din Mouscron îi cere lui Henri Gadaut, viceprimarul din Wattrelos, să construiască un zid de beton de 2,40 metri înălţime şi de peste 100 de metri lungime, astfel încât să “protejeze vederea şi tihna” belgienilor.

    Ridicarea zidului a provocat deja o polemică între susţinătorii construcţiei, opozanţii ei şi majoritatea – care nu s-a declarat împotrivă, dar care nu crede în eficienţa măsurii.

  • Reportaj: Cărţi de bucate 
şi de suflet. O istorie de sute de ani a unei tradiţii care defineşte fiecare popor

    ADRIANA SOHOLODEANU este călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro


    Autorii celor 200 de reţete s-au semnat cu iniţiale – K.N. şi M. K. – însă s-a descoperit repede că în spatele lor se ascundeau nimeni alţii decât Costache Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu, personalităţi de marcă ale literaturii, istoriei şi vieţii politice autohtone. Motivele pentru care au preferat anonimatul pot avea de-a face sau nu cu disocierea de un domeniu considerat în epocă feminin; cert este că această culegere de reţete era parte integrantă din proiectul lor de a aduce progres în ţară sau, după cuvintele lui Kogăl-niceanu,  „o carte care, răsturnând toate puterile aşezate, călcând în picioare toate pravilele primite de adunare şi de obiceiul pămân-tului, are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova întru chipul de a face frigănele şi găluşte“. Profeţind că această carte le va aduce „numele de introducători ai artei culinare în Moldova“, autorii transcriu reţetele frugal ca informaţie exactă, dar savuros ca limbaj.

    „Ie doi, trei hulubi, îi grijăşti şi-i aşază bine şi frumos puindu-le sare; şi aşază în fundul tingirii câteva frunze de slănină şi ceapă tăiată în frunze şi morcovi asemine şi pune hulubii deasupra şi lasă de şed înăduşiţi pân’ se ruminesc“ (editura Vremea, Bucuresti 2007).

    170 de ani mai târziu, peste ocean, Nathan Myhrvold, fost chief technology officer al Microsoft, îşi publică pe cheltuiala lui o carte de bucate: 2.438 de pagini format 30×40 cm, în cinci volume care cântăresc împreună circa 20 kilograme, un coffee-table book ex-celent şi o lectură fascinantă, căci, dacă la cărţile bune finalul vine mereu prea devreme, „Modernist Cuisine“ reuşeşte lejer să te ţină ocupat o vreme bună.

    Şi dacă o carte de bucate clasică nu promite să te ţină cu sufletul la gură, Modernist Cuisine reuşeşte şi asta prin referinţe literare, fapte atestate istoric, poveşti, trimiteri la fizică sau chimie şi fotografii ale unor preparate în secţiune. De fapt, până ajungi să citeşti o reţetă treci prin patru volume de istorie & fundamente de igienă, microbiologie, fizică, tehnici şi echipamente, animale şi plante, ingre-diente şi preparare.

    În carte, Myhrvold, considerat singurul om care a studiat atât cu Stephen Hawking, cât şi cu chefs francezi, îşi foloseşte cunoştin-ţele pentru a explica procesele fizice şi chimice care au loc în timpul preparării unei omlete sau a banalului popcorn – el spune, de exemplu, că floricelele de porumb ilustrează foarte bine un aspect cheie al fizicii şi arată cu imagini luate de o cameră foto de mare viteză ce se întâmplă cu apa când fierbe până la abur: îşi măreşte corpul de 1.600 de ori. Şi aceasta se întâmplă într-un bob de porumb care se expandează.

    Lucrarea este astfel singura carte de bucate care cuprinde ecuaţii diferenţiale sau biografia lui James Watt, inventatorul motorului cu aburi, dar şi cel care a dat numele wattului (ca unitate de măsură descoperită în timpul căutării, motivul pentru care o distilerie sco-ţiană ardea o cantitate mare de turbă pentru distilarea whiskey-ului).
    Limbajul este desigur elevat, ştiinţific pe alocuri şi căutările pe internet pentru reamintirea fizicii din gimnaziu ajută. O reţetă de porc la cuptor are 15 elemente, durează 49 de ore şi implică echipament sous-vide, oală cu presiune, sifon, freeze dryer (deshidratare prin îngheţare) şi nitrogen lichid. Este o carte care se adresează bucătarilor profesionişti, desigur; varianta pentru amatori, numită „Modernist Cuisine at Home“, are doar puţin peste 400 de pagini şi reţete relativ simplificate.

    La polul opus, cea mai veche carte de bucate cunoscută în lume este „De re coquinaria“. A fost scrisă în secolul I, în timpul dom-niei împăratului Tiberius, de către Marcus Gavius Apicius şi cuprinde reţete culinare şi sfaturi practice în bucătarie.

    De atunci s-au tot scris cărţi de bucate, iar în primii 1.800 de ani au fost opere semnate de bărbaţi. În tot timpul acesta şi în următoarele sute de ani după, mâncarea marii majorităţi a fost făcută de femei, acasă, fără echipamente sofisticate, după reţete transmise oral sau „furate“, din ce era disponibil, conservator, creativ asumat sau forţat de împrejurări.

    Mâncarea făcută de mame şi bunici este cea care a construit familii, a adunat în jurul mesei, a definit relaţii şi epoci, a alinat şi a alintat. Este cea care operează regresii în timpuri personale fericite şi cea care aduce Crăciunul în casă. Este un semn identitar puternic, căci bucătăria mamei coace povestea fiecăruia.

    Ultimele zeci de ani au adus sute şi mii de cărţi de bucate scrise de femei. Cu toate acestea, mâncarea se face încă după ochi. În bucătăria de acasă se operează cu un instrumentar simplu şi un vocabular aproximativ – se pune o mână de…, se ia puţin…, se frământă până obţii o cocă potrivit de tare, presari cât iei între degete, se coace la foc potrivit şi alte instrucţiuni cantitative similar de vagi. Procesele fizico-chimice sunt stăpânite inconştient, rezultat al anilor de experimente în bucătărie, iar provenienţa unui fel de mâncare este mai puţin importantă ca destinatarul acestuia. Nu secţionează nimeni o musaca decât pentru a o porţiona şi nici nu aşteaptă cinci ore lângă cuptor, cu excepţia cozonacilor.

    În reţetarul mamelor şi bunicilor noastre, un singur ingredient este bătut în cuie: dragostea. Pentru noi, carne din carnea lor şi bu-căţică ruptă din sufletul lor, nu un cititor în căutarea reţetei perfecte sau un client de restaurant. De la tortul cu mere care bucură masa de duminică în copilărie la supa la borcan din studenţie, la mesele încărcate de sărbători şi pacheţele de care nu mai ai nevoie sau poftă, mâncarea de acasă povesteşte ceea ce mama nu a avut când sau cum să îţi spună, răspunde veşnicei întrebări „ai mâncat?“ şi spune ceea ce noi, ca adulţi ocupaţi, nu avem timp să ascultăm. Este ceva ce nicio carte de bucate, nouă sau veche, nu va spune vreodată, cu excepţia caietului vechi de reţete moştenit de la bunica.

  • Cum a ajuns omul bolnav al Europei cea de-a patra economie a lumii

    Cei din vest au descoperit o societate marcată de şomaj, productivitate scăzută şi sărăcie. Au descoperit însă şi o mână de lucru competitivă şi relativ ieftină, precum şi apetit pentru noi produse. Vestul a descoperit oportunităţi – nu doar în Germania de Est, dar şi în alte state ale fostului bloc sovietic, precum România sau Slovacia.

    În primii 15 ani de după reunificare, creşterea economică a Germaniei s-a situat mult sub cea din restul zonei euro. Productivitatea a scăzut, iar şomajul a crescut, una dintre urmări fiind o criză imobiliară de proporţii. Diferenţele de salariu dintre Est şi Vest şi încercarea de egalizare a acestora au reprezentat factori decisivi pentru intrarea Germaniei într-o recesiune care a ţinut din 1993 până în 2002.

    Unul din efectele reunificării a fost migrarea masivă dinspre est înspre vest; în 1989, 16 milioane de oameni trăiau în Germania de Est. Douăzeci de ani mai târziu, numărul acestora scăzuse la 14 milioane. Conform grupului de cercetare SED-Staat, „nota de plată“ pentru reunificarea Germaniei a fost de 2 trilioane de euro, respectiv investiţiile necesare pentru a reconstrui Estul care suferea după ani de comunism şi după o economie planificată. Decizia de a schimba fiecare marcă germană din Est cu una emisă de băncile din Vest a fost necesară din punct de vedere politic, dar greşită din punct de vedere financiar.

    Momentul de răscruce pentru Germania a fost decizia de a rămâne fidelă principiilor economice considerate de alţii ca „învechite“, consideră Wolfgang Streeck, director al Institutului de Studiu al Societăţii din Köln. „În anii ’90, atunci când America a intrat în zona boomului dotcom, Germania a rămas o economie bazată pe producţie.

    Acest lucru a fost aspru criticat la momentul respectiv, cel mai bun exemplu fiind chiar articolul din The Economist care spunea că statul a rămas în urmă, că este învechit. Mai mult chiar, economia Germaniei era puternic reglementată de către stat şi angajatorii aveau o mulţime de obligaţii către angajaţi şi către stat. Salariile erau foarte mari, iar lucrătorii aveau putere de decizie.

    În Statele Unite sau Marea Britanie, o astfel de organizare economică era văzută ca o condamnare la moarte a sistemului financiar“. În ciuda acestor critici, explică Streeck, acest sistem a fost cel care a salvat Germania şi a transformat-o în puterea mondială de astăzi. „Toate restricţiile şi regulile impuse de stat s-au dovedit în cele din urmă benefice. Companiile au acceptat provocarea şi au câştigat prin inovaţie, concentrându-se mai mult pe ideea de a construi produse de calitate şi mai puţin pe cea de a avea un preţ competitiv.“

    La începutul anilor 2000, companiile din Germania jucau deja un rol important în ţările aflate în tranziţie către o economie de piaţă, apreciază Fredrik Erixon, director al Centrului European pentru Politici Economice Internaţionale. „Companiile germane au înţeles foarte bine pieţele externe şi au început să se orienteze către acestea. Germania a făcut asta mai bine decât Franţa sau Marea Britanie, care în mod tradiţional sunt economii orientate spre pieţe externe.“

  • Un valet din India a intrat cu Lamborghiniul unui client în zid, dar hotelul nu vrea să plătească daunele

    Valetul a încercat să parcheze maşina Lamborghini Gallardo însă a intrat cu ea într-un zid de beton, sub privirile oaspeţilor. Paguba a fost estimată la 335 de mii de dolari, însă hotelul de cinci stele refuză să plătească vreun fel de daună proprietarului.

    “Primim oaspeţi ce conduc maşini care valorează o avere, însă acesta a fost un incident izolat”, au declarat reprezentanţii hotelului pentru AFP. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum valetul aduce maşina din parcare, însă pierde controlul volanului şi intră cu ea în zid.

    Valetul a fost dus la spital pentru îngrijiri, dar nu a necesitat şedere peste noapte. Hotelul a declarat că acesta se află, momentan, în concediu medical.

    Maşina aparţine unui om de afaceri din Mumbai, însă la volan se afla vărul acestuia, care împrumutase maşina pentru câteva ore. Autorităţile au deschis un dosar atât împotriva hotelului Le Meridien cât şi împotriva valetului, Arun Kumar, pentru recuperarea prejudiciului.

    Lamborghini Gallardo este o maşină de lux, cu un motor de 550 de cai putere, capabilă de viteze de pâna la 321 de km/h şi se vinde cu preţuri ce pleacă de la 250.000 de dolari.

  • Israelul vrea să construiască un gard de securitate la frontiera cu Iordania

     “Principala problemă este protejarea frontierelor. Forţele extremiste bat la porţile noastre, în nord şi sud, trebuie să construim obstacole în calea lor”, a declarat Netanyahu, relatează site-ul Ynetnews.

    “Primul lucru care trebuie făcut este să construim un zid de securitate pe frontiera de est”, a subliniat premierul Israelului.

    Gardul de securitate ar urma să aibă lungimea de 400 de kilometri, mult mai mare decât cea a zidului construit la frontiera Israelului cu Egiptul..

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filipine: Opt persoane au murit zdrobite de zidul unui depozit de orez prăbuşit

     “Un zid al depozitului nostru s-a prăbuşit şi opt persoane au fost zdrobite şi ucise pe loc”, marţi, la Alangalang, pe insula Leyte, una dintre cele mai afectate de catastrofă, a precizat Rex Estoperez.

    Poliţiştii şi soldaţii păzeau zona care aparţine acestei agenţii a Guvernului, dar au fost depăşiţi de mulţimea care a furat peste 100.000 de saci de orez, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REPORTAJ: Concertul lui Roger Waters la Bucureşti sau lecţie despre cum se doboară un zid

     Pentru oricine şi-a făcut temele, show-ul “The Wall” a avut o scenografie, coregrafie şi interpretare care au intrat deja în pop-cultură. Dar magia, dincolo de repetitivitatea peste ani a show-ului care vorbeşte despre totalitarism, victimele sale şi puterea oamenilor de a-l învinge, s-a arătat de la prima apariţie a artistului Roger Waters, pe scena din Piaţa Constituţiei.

    Cu o perdea de artificii şi o armată cu steaguri roşii pregătită să îşi primească recruţii alături, Waters a apărut pe scenă în jurul orei 20.30. Uriaşul zid construit în prelungirea scenei şi parţial pe aceasta a devenit un ecran de proiecţii, unde au rulat imagini cu armate fictive, victime ale războaielor, civili, militari, dar şi îndemnuri.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mergeti sa vedeti Marele Zid Vietnamez

    Monumentul este un zid de piatra si pamant lung de 127 de
    kilometri, scos la lumina zilei dupa cinci ani de sapaturi.
    Lucrarile au inceput dupa gasirea unei insemnari intr-un tratat de
    geografie din 1885 in care se mentiona un zid lung in provincia
    vietnameza Quang Ngai. Constructia zidului a fost inceputa in 1819
    in timpul dinastiei Nguyen, iar localnicii il numesc afectuos
    “Marele Zid Vietnamez”. Obiectivul a fost construit, se pare, in
    colaborare de populatiile Viet si Hrê, servind la demarcarea
    teritoriului si la reglementarea rutelor comerciale.

    Autoritatile din Vietnam spera sa-l includa intr-un traseu turistic
    care sa cuprinda toata zona pe unde trece, marcata de forturi,
    piete si temple mai vechi decat zidul, precum si de peisaje
    naturale spectaculoase. Mai sunt de asemenea pe traseu temple si
    morminte antice, unele datand din anul 1.000 i.Hr.

    Zona s-ar preta foarte bine, considera expertii, la un tip nou de
    turism, cel ecologico-istoric, atata vreme cat turistii pot merge
    in drumetii si interactiona cu comunitatile locale izolate.

  • Primaria din Milano construieste un zid impotriva “invaziei” romilor romani

    “In primul rand, nu este un zid (pentru izolarea romilor de
    restul lumii – n.red.), ci are rolul inchiderii zonei”, a declarat
    Giorgio Oldrini, primarul localitatii Sesto San Giovanni. Opozitia
    de dreapta criticase intarzierile Primariei in demersurile de
    reglementare a statutului zonei ocupate abuziv de romi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro