Tag: Zgonea

  • Cum poţi să mai păzeşti democraţia când ai un prieten care are o boală. Perlele politice ale săptămânii

    “Dacă dumneavoastră aveţi un prieten care are o boală, când vă întâlniţi discutaţi despre boala aia a lui? Discutaţi despre alte lucruri, încerci să eviţi” – Crin Antonescu, liderul PNL, întrebat de ce nu a discutat cu premierul Victor Ponta în USL ruperea pactului de coabitare

    ”Trebuie să păzim democraţia, iar atunci când lucrurile nu merg nu trebuie să cântăm într-un cor al ovaţiilor şi al adulaţiilor. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume” – Norica Nicolai, vicepreşedintele PNL

    “Doar în sensul regnului animal mă gira. M-a girat pe mine vreodată Băsescu cu ceva?” – premierul Victor Ponta

    “Mi s-a părut rezonabil să întind o mână nu lor, ci României” – preşedintele Traian Băsescu despre intenţia sa din 2012 de a încheia pactul de coabitare cu Victor Ponta şi Crin Antonescu

    “Victor Ponta, în loc să apere interesele României, este mai preocupat să dea o mână de ajutor companiilor străine private” – Elena Udrea, deputat PDL

    “Nu este pentru dumneavoastră, ca deputat, este pentru angajaţii Camerei Deputaţilor” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, interpelat de un coleg pe tema farmaciei pentru parlamentarii şi angajaţii din Palatul Parlamentului
     

  • A apărut un nou partid de dreapta

    Deşi, în continuare, premierul Victor Ponta dă semnale (voluntare sau nu) că nu susţine personal proiectul Roşia Montană, ci vrea doar o îngropare onorabilă a acestuia în Parlament, o seamă de gânditori ai partidului s-au arătat chiar mai fermi decât Traian Băsescu în favoarea exploatării resurselor minerale ca pârghie de bază a creşterii economice. La gazele de şist există contestaţii, la cărbune sunt contestaţii, aur, argint, cupru. Eu nu aş vrea să îmi văd copiii într-o ţară care devine grădină botanică”, a rostit, memorabil, vicepremierul Liviu Dragnea; ex-premierul Adrian Năstase a lăsat să se înţeleagă că frânarea proiectului de la Roşia Montană convine unei Ungarii poftitoare la Transilvania, iar europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a spus că protestele de stradă contra proiectului minier sunt doar o repetiţie pentru “adevărata miză”, adică o opoziţie orchestrată de Moscova contra exploatării gazelor de şist. La acestea se adaugă vasta listă de promisiuni către FMI proaspăt asumate de guvernul Ponta prin noul acord, în frunte cu vânzarea “majorităţii portofoliului” de companii din subordinea Ministerului Economiei.

    Prin urmare, ideile de stânga, de salvare a solului şi a subsolului ţării de la exploatarea prădalnică a resurselor, s-au refugiat ca prin farmec în ograda partidelor care îşi asumă într-un fel sau altul opoziţia, de la PNL la Noua Republică şi de la PDL la UDMR, toate împinse de o irepresibilă motivaţie electorală să se armonizeze în discurs atât între ele, cât şi cu protestele de stradă, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă se îndreaptă încet, dar sigur spre o mişcare similară celei din iarna anului trecut, de această dată însă menită să dea jos guvernul Ponta.

    Atracţia unanimă a partidelor faţă de protestele de stradă are, desigur, o limită – cea de la care unii manifestanţi încep să propună, exact ca indignaţii Spaniei campaţi în pieţe în 2011, eliminarea partidelor şi eventual a oricărei forme de guvernare, poate cu excepţia uneia tehnocratice. Iar dincolo de respectiva limită, unitatea dreapta-stânga, PSD-opoziţie se reface, previzibil, în numele unei singure idei – aceea că ele nu au nicio răspundere pentru un astfel de deznodământ al protestelor.

  • Eu sunt încă verde, nu m-a mânjit cianura. Perlele politice ale săptămânii

    “Nu pun umbrelă şi capac generaţiei tinere, pentru că înseamnă egoism. Asta este maturitate politică, dar, atenţie, sunt verde. Eu încă sunt verde” – Gheorghe Flutur, secretarul general al PDL

    “Trebuie să ai susţinerea acelor sute de mii de furnici care sunt din PSD şi care îşi doresc cu ardoare să aibă un candidat al lor la preşedinţie” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, explicând că un candidat USL la preşedinţie nu are nevoie numai de susţinerea conducerii PSD

    “Chiar acuma nu merg să discut, pentru că abia a muncit premierul aseară să-i scoată, dacă mă duc acum s-ar putea să intre la loc şi nu cred că ăsta e scopul” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre o potenţială vizită a sa la minerii grevişti din Roşia Montană

    “Privindu-l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor ’90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii” – deputatul PNL Ludovic Orban despre vizita premierului la Roşia Montană

    “Dacă am putut să stau la masă cu un om pe care îl consider un rău uriaş, nu văd de ce nu aş putea sta cu Crin Antonescu, pe care nu îl consider deloc aşa” – premierul Victor Ponta

    “Eu nu voi sta spectator cum a stat dl. Ion Iliescu la privatizarea Rompetrol şi la privatizarea Petrom” – preşedintele Traian Băsescu, explicând de ce va sesiza CCR dacă proiectul de lege privind Roşia Montană va fi aprobat

  • Băsescu: Personalul Preşedinţiei a scăzut cu 17 salariaţi faţă de 2004

    “Mi se pare că nu e chiar de acest nivel, totuşi o să fac o remarcă legat de declaraţia de azi a domnului Zgonea, care e frământat de creşterea personalului la Preşedinţie, şi mă văd nevoit să dau următoarele explicaţii: În 2004, Preşedinţia avea 260 de locuri alocate în schema de funcţionare. În 2004, Preşedinţia a funcţionat cu 220 de salariaţi. În 2013, numărul de salariaţi din schema Preşedinţiei este tot 260 şi Preşedinţia funcţionează cu 203 salariaţi, din care 52 sunt personal muncitor, pentru curăţenie, pentru lumini, electricieni, care trebuie să fie în serviciu toată noaptea ca să asigure energia instalaţiilor care trebuie să funcţioneze continuu”, a spus preşedintele.

    El a subliniat că, în concluzie, faţă de 2004, sunt cu 17 salariaţi mai puţini.

    “În 2004, bugetul Preşedinţiei a fost de 6,3 milioane de euro, calculat la o rată de 3,93 lei la uro, rată oficială a bugetului de stat. În 2013, bugetul Preşedinţiei este de 5,9 milioane euro, deci cu 400.000 de euro mai puţin decât în 2004. În 2004, bugetul Preşedinţiei reprezenta 0,0001% din PIB-ul României, în 2013 bugetul reprezintă 0,000045% din PIB. Deci faţă de PIB este la jumătate faţă de 2004, chiar mai puţin de jumătate. Cred că nu este corectă o astfel de abordare, dar eu aveam obligaţia să dau o explicaţie, pentru că Preşedinţia trăieşte din bani publici şi dacă se fac exagerări, ele trebuie corectate. Sigur, nu zic că 5,9 milioane de euro nu sunt bani puţini, dar nu cred că există o Preşedinţie în UE care să funcţioneze cu bani mai puţini”, a spus şeful statului.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Nu se cade să coabitezi cu părinţii adoptivi. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu îl consider un om deosebit, cu credinţa lui Dumnezeu. Regret când un coleg de-al nostru este condamnat” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, despre condamnarea la închisoare a lui Gh. Becali

    “Gura păcătosului adevărat grăieşte” – Emil Boc, fostul preşedinte al PDL, ca reacţie la afirmaţia liderului PNL, Crin Antonescu, că l-ar putea numi premier pe Traian Băsescu dacă acesta ar fi propus de către un partid sau o alianţă care ar câştiga parlamentarele

    “Dacă nu se întoarce cu ceva palpabil de la Bruxelles, îi recomand să rămână acolo la un curs de perfecţionare” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, despre participarea premierului Victor Ponta la lucrările Consiliului European

    “Ţin la Victor Ponta la fel cum ţin la mine. Sigur, sunt liberal, există această legătură de sânge, dar Victor Ponta a fost adoptat de liberali, e şi prim-ministrul lor” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Eu cu Crin Antonescu nu vreau să coabitez. Noi suntem parteneri. Coabitezi cu cel pe care nu-l susţii şi cu care nu ai ce face. Băsescu credeţi că coabitează de plăcere cu mine?” – premierul Victor Ponta

  • Zgonea, desemnat preşedinte al Comisiei de Cod electoral – surse

    Totdată, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, va prezida Comisia parlamemtară de revizuire a Constituţiei.

    Comisia de Cod Electoral va avea 15 membri, în timp ce Comisia pentru revizuirea Constituţiei va avea 23 de membri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zgonea: Comisia pentru Statut are termen până joi, la 9.00, să elaboreze raport privind reexaminarea cerută de Traian Băsescu

    Zgonea a precizat că în cererea de reexaminare nu sunt decât “patru lucruri care sunt de formă, nu de fond, dintre care trei sunt de tehnică legislativă şi unul singur este un text care nu afectează capacitatea ANI de a-şi exercita singurul instrument din România pentru a controla incompatibilităţile şi conflictele de interese ale demnitarilor”.

    El a mai spus că i-ar face plăcere să existe o dezbatere publică cu organizaţiile neguvernamentale pe această temă, dar nu există ONG care să înţeleagă procedurile parlamentare. “Care ONG se pricepe la comitologie? Care sunt acele organizaţii neguvernamentale care înţeleg procedurile parlamentare? (…) Mi-ar face plăcere să avem acele organizaţii care să cunoască procedurile parlamentare din toate statele europene”, a arătat Zgonea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele PDL Vrancea, prins în flagrant când lua mită. Suma – 50.000 de euro

    Potrivit unor surse judiciare, Alin Trăşculescu a fost prins în flagrant, sâmbătă seară, în Focşani, de procurorii DNA, în timp ce primea mită de la un om de afaceri. Deputatul s-a întâlnit cu denunţătorul şi cu un intermediar, pentru a primi suma de 50.000 euro. Potrivit surselor citate, Trăşculescu nu a atins propriu-zis banii folosiţi la flagrant, însă ar fi încuviinţat ca aceştia să ajungă la el. Deputatul PDL a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • CCR mută, PDL dă şah la Antonescu

    CCR a stabilit însă că tot sub controlul ei intră şi hotărârile legate de regulamentele şi procedurile de numire a conducerii Camerelor, contrazicându-şi astfel propria decizie din 9 iulie, când, sesizată de PDL asupra înlocuirii lui Vasile Blaga la conducerea Senatului, aprecia că “revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului este un act juridic cu caracter individual, care nu poate fi supus controlului exercitat de CCR, deoarece nu priveşte probleme de drept ce ar putea fi supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la normele şi principiile fundamentale”.

    Ca să fie şi mai clar, CCR explica atunci că ea “nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opţiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la alegerea preşedintelui unei Camere, a conducerii sau a membrilor Biroului permanent al fiecărei Camere sau ai altor organe de lucru”.

    Prin urmare, grupul parlamentar al senatorilor PDL a depus rapid la CCR o sesizare privind schimbarea lui Vasile Blaga de la şefia Senatului, ştiind că întoarcerea lui Blaga ar însemna o mare lovitură pentru USL, din moment ce l-ar înlătura din funcţie pe Crin Antonescu, candidatul uniunii la preşedinţie. Este de aşteptat ca o sesizare similară să fie făcută şi de grupul deputaţilor PDL pentru Roberta Anastase, al cărei înlocuitor în funcţie este Valeriu Zgonea (PSD).