Tag: Xerox

  • CITR restructurează mizând pe o soluţie prin care să intervină asupra companiilor în insolvenţă

    Elementul de noutate: Pentru ca restructurarea să fie un succes, CITR a decis să privească problemele în ansamblu, iar noul produs CIT Restructuring a avut la bază tehnici inovative de combinare a resurselor: surse de finanţare, know-how, vizibilitate asupra mediului de business, resurse de management.

    Descrierea inovaţiei: CIT Restructuring, parte a CITR Group, a luat naştere în 2013 şi este o companie dedicată integral soluţiilor de restructurare. Echipa CIT Restructuring este formată din 6 specialişti cu pregătire în corporate finance şi restructurare. Folosind know-how-ul dat de CITR Group, compania a avut acces la înţelegerea cauzelor care duc la incapacitarea unui business, precum şi la opţiunile corespunzătoare de redresare.

    CIT Restructuring poate avea o viziune de 360 grade atât în ce priveşte compania cu probleme, cât şi impactul ei în mediul economic extern:  „Putem vedea unde au greşit managerii, dar şi cum trebuie intervenit personalizat în fiecare situaţie de criză, pentru că fiecare companie este precum un organism viu care trebuie abordat în unicitatea lui. Avem o înţelegere acurată şi a investitorilor în astfel de companii. După nenumăratele discuţii şi întâlniri avute cu aceştia, le-am înţeles aşteptările şi modul de abordare a diferitelor situaţii. Am colaborat de asemenea cu mulţi creditori şi am încercat să le înţelegem şi acestora constrângerile şi priorităţile”, explică Andrei Cionca, preşedintele CITR Group, modul de acţiune a CIT Restructuring. Ulterior, compania a trecut la analize macroeconomice şi a efectuat prima radiografie generală efectuată exclusiv asupra companiilor de impact din România, cu active peste 1 mil. euro, care încă nu intraseră în insolvenţă la data analizei.

    Rezultatele au relevat că peste 60% din companiile de impact din ţară se confruntă cu dificultăţi. Mecanismul CIT Restructuring este inovator pentru piaţa din România deoarece este construit pe trei elemente esenţiale: experienţa echipei, dezvoltarea de colaborări cu peste 20 de fonduri de investiţii şi investitori strategici care aşteaptă să le fie prezentate oportunităţi şi colaborări cu manageri specializaţi în gestionarea situaţiilor de criză – turnaround managers. Următorul pas a fost o companie specializată de private equity, administrată în cadrul CITR Group, capabilă să intervină singură sau împreună cu fondurile partenere, pentru a aduce fresh money într-o companie în impas.

    Efectele inovaţiei: CIT Restructuring are deja o serie de exemple relevante de restructurare – cea mai prestigioasă fiind Cemacon SA.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: XEROX, ConnectKey, platformă software prin intermediul căreia echipamentele multifuncţionale se adaptează la modul de lucru mobil

    Elementul de noutate:

    Echipamentele bazate pe ConnectKey oferă utilizatorilor soluţii pentru imprimare şi scanare mobilă, integrate cu tehnologiile de tip cloud şi cu dispozitivele mobile. Companiile şi utilizatorii individuali beneficiază de creşterea productivităţii şi de o infrastructură mai eficientă din punct de vedere al costurilor.


    Efectele inovaţiei:

    Ca urmare a răspândirii telefoanelor inteligente şi a tabletelor ca instrumente de lucru indispensabile, companiile au nevoie de echipamente multifuncţionale care să fie gata oricând să se conecteze cu dispozitivele angajaţilor aflaţi în mişcare. Sistemele ConnectKey pot fi conectate fără fir, iar companiile au libertatea de a plasa dispozitivele în locuri accesibile, fără cheltuieli suplimentare pentru infrastructura de reţea.


    Descriere:

    Cu ConnectKey utilizatorii pot imprima, scana, copia şi trimite faxuri din aproape orice loc. Soluţiile de Mobile Print pot fi utilizate atât la birou cât şi în zone publice – hoteluri, biblioteci, universităţi, aeroporturi, centre de copiere. ConnectKey este compatibil cu cele mai populare sisteme de operare (IOS, Android, Windows Mobile, BlackBerry). Platforma oferă o singură interfaţă cu utilizatorii şi pune la dispoziţia acestora toate instrumentele necesare pentru a simplifica modul în care lucrează. De exemplu, butonul tactil de scanare poate fi personalizat astfel încât, odată apăsat, generează un întreg flux de lucru pentru distribuirea şi arhivarea rapidă a documentelor.

    Echipamentele ConnectKey beneficiază de soluţii pentru securizarea şi protejarea informaţiilor, cum sunt McAfee şi Cisco. Astfel, utilizatorii pot proteja multifuncţionalele de viruşi şi malware şi pot controla accesul la terminale. ConnectKey permite utilizatorilor să reducă costurile, iar utilizatorii pot controla mediul de imprimare cu permisiuni detaliate acordate angajaţilor. Echipamentele includ soluţii de management al energiei, precum Cisco EnergyWise, prin care se poate măsura şi regla consumul de curent pentru a reduce semnificativ costurile. În plus, echipamentele multifuncţionale pot fi configurate să intre în modul economic după 10 minute şi oferă informaţii despre consumul real, setând timpii de activare pentru modul economic redus şi minim. Tehnologia ConnectKey este prezentă pe aproape toate echipamentele Office A3 din portofoliul Xerox, mono şi color, inclusiv pe cele cu cerneală solidă, dar şi pe multifuncţionalele A4 High End. Termenul generic pentru echipamentele de acest tip este Smart MFP.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Xerox a numit o româncă pe o poziţie regională în departamentul de HR

    Xerox, cel mai mare producător de copiatoare din lume, a recrutat-o pe Manuela Son (foto) pe o poziţie regională în departamentul de HR din regiune, care înglobează două funcţii: cea de HR Manager în cadrul Central Eastern Europe Distributor Group (CDG) şi cea de Learning and Development Manager  pentru zona Middle East and Africa (MEA) în cadrul Xerox. 

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro


    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Veniturile Xerox pe primul trimestru au depăşit estimările analiştilor

    Xerox, cel mai mare producător de copiatoare din lume, a raportat venituri pe acţiune de 27 de cenţi, faţă de o medie de 24 de cenţi estimată de analişti pe primul trimestru al anului 2013. În ceea ce priveşte al doilea trimestru reprezentanţii companiei consideră că rezultatele financiare vor fi sub estimări în contextul în care Xerox face o reorganizare a direcţiilor de business pentru a deveni o companie de tehnologie cu un spectru mai larg de activităţi, scrie Reuters.  Reprezentanţii Xerox au spus că veniturile au fost peste estimările analiştilor datorită unei creşteri de 2 cenţi după ce rezervele alocate pentru litigiile recente ale companiei au fost reduse.  Pentru cel de-al doilea trimestru, Xerox estimează venituri pe acţiune între 23 şi 25 de cenţi, în timp ce mediile analiştilor se îndreaptă către 26 de cenţi pe acţiune, potrivit Reuters. Pe lângă activitatea de producător de copiatoare, Xerox se concentrează acum pe servicii precum gestionarea de soluţii de calcul al impozitelor şi taxelor sau spre servicii de sănătate. În ultimul trimestru al anului 2012 Xerox a început un program de reorganizare în contextul în care îşi doreşte să se concentreze mai mult pe divizia de servicii şi plănuieşte să accelereze procesul în al doilea trimestru al anului curent, motiv pentru care şi-a ajustat în minus cu 2 cenţi estimările pentru veniturile pe acţiune în următorul trimestru.  Potrivit informaţiilor companiei, aceasta urmăreşte să atingă ţinta de venituri pe 2013, care este între 1,09 dolari şi 1,15 dolari pe unitate şi să genereze venituri operaţionale între 2,1 şi 2,4 miliarde de dolari.

     

  • Xerox anunţă că va angaja 500 de oameni la Iaşi

    Xerox Shared Services Center (XSSC), cu sediul în clădirea IDEO Business Center din Iaşi, va oferi servicii administrative şi de back-office unor clienţi europeni ai Xerox, asigurând, în acelaşi timp, suport intern pentru companie. Centrul îşi va extinde rapid operaţiunile, angajând, în total, 100 de persoane până la finalul anului.

    Competenţele necesare pentru ocuparea posturilor libere includ cunoaşterea unei limbi străine (în special limba engleză), experienţa în utilizarea calculatorului şi a aplicaţiilor Microsoft Office, precum şi alte specializări în funcţie de domeniul de activitate: resurse umane, IT, finanţe etc.

    “Din acest moment putem oferi clienţilor noştri din Europa servicii extinse de externalizare a operaţiunilor de IT şi a proceselor de business”, spune Tom Blodgett, chief operating officer al Xerox’s European Services. “Deschiderea acestui centru de servicii partajate în Iaşi reflectă strategia noastră de extindere a gamei de servicii.”

    Xerox activează pe piaţa din România de peste 40 de ani, oferind echipamente precum imprimante, copiatoare, multifuncţionale, echipamente de producţie, precum şi consumabile şi servicii conexe.

    De-a lungul timpului, operaţiunile companiei s-au extins, ajungând să includă tehnologii şi servicii, printre care procesare automată de date, scanare, digitizare şi arhivare electronică.

    Centrul urmează să angajeze 500 de specialişti până la sfârşitul anului 2013 pe diferite poziţii, printre care: manager suport software, IT project manager, IT developer, analist financiar, specialist beneficii extra-salariale, asistent resurse umane şi marketing, contabil fonduri de pensii etc.

  • Vodafone, BRD Groupe Societe Generale, Xerox se alătură campaniei “De ce iubesc România”

    Prin intermediul campaniei, românii sunt îndemnaţi să spună celor din jur, acasă şi în ţările în care locuiesc acum, ce anume îi face mândri de ţara lor.

    Afişele au fost realizate de echipa Graffiti BBDO formată din Mihai Gongu, Creative Director şi copywriter, şi Adi Ghita, Art Director.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Presedintele Xerox se retrage din functie, dupa 30 de ani in companie

    Americanca in varsta de 57 de ani, care are in CV pozitii de
    manangement la Citigroup si Fuji, a preluat conducerea Xerox in
    anul 2001 si a avut rolul de a inversa declinul vanzarilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Petr Sichrovsky este noul director Xerox Romania

    In ce priveste Xerox Romania, Sichrovsky vrea sa obtina performate asemanatoare cu cele pe care le-a obtinut la conducerea Xerox Cehia si Slovacia, unde a reusit sa tripleze dimensiunile companiei, obtinand cresteri succesive ale cifrei de afaceri, in conditii de profitabilitate.

    "Piata din Cehia este mult mai dezvoltata decat piata din Romania, unul dintre motive fiind faptul ca Cehia face parte de mai mult timp din Uniunea Europeana", a spus Petr Sichrovsky. "Cred insa ca piata din Romania are un potential mare si avem posibilitatea sa crestem mult mai mult in viitor", a completat acesta, precizand ca pe parcursul conducerii Xerox Romania acesta va adopta cele facute de fostul CEO al companiei, insa va aduce si lucruri noi."Acum trebuie sa vad cum functioneaza piata locala si sa vad cum se afacerea Xerox aici", a mai adaugat acesta.

  • Xerox preia operatiunile de management al documentelor P&B

    Contractul a fost incheiat pentru o perioada de cinci ani, timp în care Xerox va asigura funcţionarea tuturor bazelor de imprimare din cadrul P&G, a birourilor şi a altor puncte de lucru. Divizia Xerox Office Services (XOS) are rolul de a contribui la reducerea costurilor de IT si birou, prin managementul documentelor si echipamentelor, precum imprimante, copiatoare sau faxuri, si controland cum si cand vor fi printate paginile. Astfel, P&G estimeaza o reducere a cheltuielilor privind consumul de energie a echipamentelor cu 30% şi a costurilor de imprimare cu 20-30 procente pe an.
     

    „Suntem de parere ca acest parteneriat cu P&G va fi un punct de referinţa pentru companiile care vor sa profite la maximum de resursele financiare investite in infrastructura de imprimare”, a spus Stephen Cronin, Presedinte al Xerox Global Services. „Implementand o solutie de management pentru serviciile de printare ii va permite companiei P&G sa isi concentreze resursele pe activitatile de baza si, in acelasi timp, sa atinga obiective sustenabile”, a completat acesta.
     
    Cititi aici ce cifra de afaceri a avut Xerox anul trecut.