BusinessMagazin

Tag: violenta

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI

    Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.

    În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.

    Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.

    Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.

    În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.

    Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.

    Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.

    „În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.

    Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.

    Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.

    Aflaţi de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”

  • Familia Regală a Marii Britanii, în centrul unui nou SCANDAL. A fost ARESTAT pentru violenţă

    Unchiul lui Kate Middleton, Gary Goldsmith, a fost arestat pentru violenţă, a confirmat poliţia londoneză pentru PEOPLE.
     
     

  • Cum s-a ajuns ca 5% din populaţia globului să fie responsabili de 30% din atacurile armate

    Tragicul eveniment din Las Vegas petrecut în seara zilei de 1 octombrie este doar ultimul dintr-un şir parcă nesfârşit de incidente care au în comun un singur lucru: o lege veche de 225 de ani. Prin urmare, un titlu la fel de bun ar fi fost „De ce o lege veche de 225 de ani permite uciderea a sute de oameni nevinovaţi”.

    Cel de-al doilea amendament, pentru că despre acesta e vorba, a fost adoptat de Curtea Supremă a Statelor Unite pe 15 decembrie 1971; deşi contestat de zeci de ori, forma sa a rămas aceeaşi până astăzi: „O forţă armată bine regulată fiind necesară pentru a asigura securitatea unui stat liber, dreptul oamenilor de a avea şi de a purta arme nu va fi încălcat”.

    Interpretarea celui de-al doilea amendament a dus la numeroase controverse, de-a lungul anilor cristalizându-se două direcţii politice principale: cea a democraţilor, care vor înăsprirea legilor privind obţinerea şi deţinerea armelor, şi cea a republicanilor, care nu vor „să se atingă” de dreptul constituţional al americanului de rând.

    Cine are însă dreptate?

    Trebuie să începem prin a defini contextul: în 1791, atunci când cele 10 amendamente au fost redactate, dreptul la armă era considerat un garant al securităţii personale; situaţia de atunci nu mai are nicio legătură cu cea actuală – ca termen de referinţă, cele 10 amendamente au fost redactate cu 13 ani înainte ca Napoleon să fie proclamat împărat de către senatul francez.

    Se justifică, astfel, ca 225 de ani mai târziu oamenii de rând să aibă în continuare dreptul de a deţine arme?

    Aceasta este întrebarea care a dus la zeci de procese în majoritatea statelor americane, toate având însă aceeaşi finalitate: odată ajunsă la Curtea Supremă, speţa s-a judecat luând ca argument final Constituţia Statelor Unite. Prin urmare, cei care se opun dreptului la armă au încercat să ocolească cel de-al doilea amendament şi să ceară, în loc de interzicerea armelor de foc, controale mult mai detaliate ale celor care vor să cumpere o armă. Nici aceste demersuri nu au avut însă prea mare succes.

    E totuşi important să menţionăm că nu toate statele au aceleaşi reguli în ceea ce priveşte deţinerea şi portul de arme. În Nevada, statul în care a avut loc tragedia de duminică, legile sunt extrem de permisive: nu există obligaţia de a avea permis de portarmă, iar cantitatea de muniţie pe care o poţi achiziţiona e practic nelimitată.

    Şi dacă v-aţi fi aşteptat ca lumea să aibă o reacţie fermă împotriva dreptului de a avea armă în perioada imediat următoare unei astfel de tragedii, lucrurile stau cu totul altfel.

    Ca urmare a atacului din Las Vegas, acţiunile principalilor producători de arme au crescut: cele ale Sturm Ruger cu 4%, iar cele ale American Outdoor Brands (companie pe care o cunoaşteţi, probabil, sub numele de Smith & Wesson) cu peste 3%. Acest lucru a devenit ceva obişnuit – acţiunile companiilor de profil tind să crească după fiecare atac armat.

    Motivul este, din nou, unul politic: investitorii s-au aşteptat ca un masacru – aşa cum a fost cel de duminică – să ducă la reguli mai stricte în ceea ce priveşte controlul armelor. Discursurile dure ale fostului preşedinte Obama trimiteau, de asemenea, către un astfel de deznodământ.

    Dar legile mai dure nu s-au concretizat, iar vânzările de arme au crescut vizibil în timpul mandatelor Obama. Odată cu alegerea lui Donald Trump însă, acţiunile Storm Ruger şi American Outdoor Brands s-au deteriorat în mod vizibil. „Liniştea” oferită de prezenţa la Casa Albă a unui republican le-a dat americanilor încrederea că magazinele de arme şi muniţii vor rămâne deschise, iar ei îşi vor putea mări oricând stocul. Sturm Ruger a anunţat în august că veniturile trimestriale au scăzut cu 22% faţă de anul precedent; American Outdoor Brands a anunţat că vânzările au scăzut cu 40%.

    Ce soluţii există?

    Un studiu realizat în 2016 la Universitatea Quinnipac a relevat faptul că 6 din 10 americani (inclusiv 4 din 10 republicani) ar fi de acord cu interzicerea dreptului de a deţine arme semiautomate (aşa cum au fost cele folosite în atacul din Las Vegas). Eficienţa unei astfel de măsuri este cu totul altă poveste: jumătate din cei intervievaţi cred că o astfel de măsură nu ar reduce riscul atacurilor armate.

    Există posibilitatea reală ca ambele partide să găsească o cale de mijloc pentru introducerea unor controale mai ample în cazul celor care vor să cumpere arme şi muniţii. O schimbare majoră în legislaţie pare însă departe. Pentru moment, părerea vizavi de cel de-al doilea amendament rămâne una din principalele diferenţe dintre cele două mari partide.

    Singura întrebare care contează, de fapt, este aceasta: câţi oameni îşi vor mai pierde viaţa până ce portul de armă să fie mai strict reglementat?

    La final, câteva informaţii care ar trebui să ne aducă o oarecare linişte: ca stat, România se situează la polul opus faţă de americani: avem una dintre cele mai stricte legi în ceea ce priveşte deţinerea şi utilizarea armelor de foc. O licenţă de vânător necesită ore de antrenament în prezenţa unui vânător profesionist; este interzisă deţinerea armelor semiautomate sau a pistoalelor; permisele destinate autoapărării sunt disponibile doar anumitor demnitari, membri ai armatei sau martorilor aflaţi sub protecţie şi este obligatorie, pentru obţinerea dreptului de a purta armă, o evaluare psihologică.

  • Ţara în care s-au interzis fustele scurte. De unde a venit această idee

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce a anunţat recent că va interzice fustele scurte. Duterte este aproape zilnic la ştiri, mai ales datorită campania sa anti-droguri care s-a soldat, până în prezent, cu peste 2.000 de victime.

    Noul regulament va interzice obiectele de vestimentaţie care lasă la vedere părţi ale corpului precum sânii sau coapsele. Duterte a mai interzis şi orice fel de comportament menit să incite sau care poate fi interpretat drept indecent. Motivul, spun apropiaţii preşedintelui, este că anumite obiecte vestimentare pot provoca acte de violenţă îndreptate chiar împotriva femeilor.

    Astfel, femeile din Filipine au primit două săptămâni pentru “a-şi revizui garderoba.”

    Preşedintele a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
     
    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

    “Sunt aici să incurajez poliţia, să nu le fie frică de investigaţii ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliţiei”, a spus Jose Calida, un apropiat al preşedintelui. “Drepturile omului au fost sacrificate în această campanie împotriva drogurulor, iar poliţiştii îşi iau rolurile de acuzatori şi de executori. Este imposibil de determinat vinovăţia unei persoane dacă aceasta este împuşcată pe loc”, a declarat Vencer Crisostomo, liderul unei mişcării de protest împotriva lui Duerte. “Drogurile sunt un simptom al unor probleme sociale mai adânci, precum sărăcia, foamea şi şomajul”, adaugă el.

  • Ţara în care s-au interzis fustele scurte. De unde a venit această idee

    Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce a anunţat recent că va interzice fustele scurte. Duterte este aproape zilnic la ştiri, mai ales datorită campania sa anti-droguri care s-a soldat, până în prezent, cu peste 2.000 de victime.

    Noul regulament va interzice obiectele de vestimentaţie care lasă la vedere părţi ale corpului precum sânii sau coapsele. Duterte a mai interzis şi orice fel de comportament menit să incite sau care poate fi interpretat drept indecent. Motivul, spun apropiaţii preşedintelui, este că anumite obiecte vestimentare pot provoca acte de violenţă îndreptate chiar împotriva femeilor.

    Astfel, femeile din Filipine au primit două săptămâni pentru “a-şi revizui garderoba.”

    Preşedintele a declarat război drogurilor, însă spre deosebire de alţi preşedinţi care au făcut asta, Duterte şi-a îndemnat cetăţenii să ucidă traficanţii şi dependenţii de droguri suspectaţi, scrie publicaţia britanică Daily Mail.
     
    Un efect al acestei campanii brutale este faptul că închisorile s-au umplut. Aproape 60.000 de dependenţi de droguri filipinezi s-au predat, relata Daily Mail pe 24 iulie. Acţiunea preşedintelui este susţinută şi de grupuri din cadrul poliţiei, dar a întâmpinat şi critici, care spun că acesta doar incintă populaţia la violenţă care va scăpa de sub control şi va crea o naţiune fără judecători.

    “Sunt aici să incurajez poliţia, să nu le fie frică de investigaţii ale congresului sau ale senatului. Noi îi vom apăra….eu sunt apărătorul poliţiei”, a spus Jose Calida, un apropiat al preşedintelui. “Drepturile omului au fost sacrificate în această campanie împotriva drogurulor, iar poliţiştii îşi iau rolurile de acuzatori şi de executori. Este imposibil de determinat vinovăţia unei persoane dacă aceasta este împuşcată pe loc”, a declarat Vencer Crisostomo, liderul unei mişcării de protest împotriva lui Duerte. “Drogurile sunt un simptom al unor probleme sociale mai adânci, precum sărăcia, foamea şi şomajul”, adaugă el.

  • Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI

    Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.

    În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.

    Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.

    Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.

    În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.

    Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.

    Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.

    „În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.

    Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.

    Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.

    Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.

    Aflaţi de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”

  • Nu şi-a permis să-şi cumpere o casă aşa că a construit una singură urmărind clipuri pe YouTube. Cum arată casa – GALERIE FOTO

    „Avem nevoie de o schimbare, de ceva al nostru. M-am îngrijorat pentru copii, că nu vor avea stimă de sine şi încredere”, a declarat ea. Pentru că nu şi-a putut permite o casă nouă a decis să construiască una singură, cu experienţă şi cunoştinţe zero.Totul a început în 2007, când femeia a văzut o casă lovită de tornadă din care a rămas doar fundaţia. „M-a făcut să mă gândesc cum ar fi casa noastră de vis”, a declarat Cara. Copiii ei, care atunci aveau 2, 11, 15 şi 17 ani, au fost de acord cu asta, mai ales pentru că aceasta era singura cale de a scăpa de violenţa domestică la care erau supuşi.

    Folosind un împrumut bancar de 150.000 dolari pentru materiale, cu ajutorul a numeroase  tutoriale de pe Youtube şi munca în echipă aceştia au reuşit. Au învăţat să construiască o casă, să toarne o fundaţie şi, în cele din urmă, au construit o casă de 3.500 de metri pătraţi cu cinci dormitoare, un garaj şi un magazin imens. Cara şi familia ei trăiesc de opt ani în casa respectivă şi spune că acum toţi copii săi sunt „neînfricaţi”.  Puteţi citi mai multe despre Cara şi familia ei în cartea sa numită „Rise”. 

  • Ascensiunea şi decăderea celei mai puternice femei din cartelul mexican. A fost trădată de iubitul ei pentru că era prea violentă

    Şefa cartelului care controla o parte din oraşul La Paz, Mexic, poreclită “La China”, devenise atât de înfiorătoare încât iubitul ei a trebuit să o oprească şi a dat-o pe mâna poliţiei, relatează Daily Mail.

    Melissa Calderon, în vârstă de 30 de ani, era recunoscută pentru violenţa şi cruzimea ei şi pentru faptul că îşi răpea victimele apoi lăsa trupurile neînsufleţite la uşa familiei victimilor. “La China” este responsabilă de 180 de crime.

    Calderon a fost prinsă după ce iubitul ei a dat-o pe mâna poliţiei, cu promisiunea că i se va reduce pedeapsa dacă va coopera.

    Implicarea ei în crima organizată a început în 2005 când a fost cooptată în cartelul Damaso: organizaţie criminală care are legături cu Sinaloa, cartel ale cărei operaţiuni au loc în statul mexican Baja California Sur, cartel care este condus chiar de Joaquin “El Chapo” Guzman.

    Melissa Calderon a crescut repede în rangurile organizaţiei şi în 2008 a fost făcută comandant. În această calitate, ea a început să-şi impună autoritatea în La Paz, dar şi în Cabo San Lucas, localitate turistică. De când se afla ea la conducere, crimele în regiunea Baja California Sur s-au triplat.

    În iunie a fost demodată deoarece Abelo Quintero, asasin cu ştate vechi, fusese eliberat din închisoare. Furioasă, Melissa Calderon a dezertat din cartelul Damaso şi şi-a format propria organizaţie criminală, iar la scurt timp a declarat război foştilor ei asociaţi.

    În noua organizaţie, Sergio El Scar Beltran a devenit şeful asasinilor, Rogelio El Tyson Franco a fost pus să se ocupe de logistică şi Pedro El Peter Cisneros s-a ocupat de reţeaua de vânzări de droguri.

    Duminica trecută El Chino a fost arestată şi aşteaptă procesul în care este acuzată de 150 de crime.
     

  • Ascensiunea şi decăderea celei mai puternice femei din cartelul mexican. A fost trădată de iubitul ei pentru că era prea violentă

    Şefa cartelului care controla o parte din oraşul La Paz, Mexic, poreclită “La China”, devenise atât de înfiorătoare încât iubitul ei a trebuit să o oprească şi a dat-o pe mâna poliţiei, relatează Daily Mail.

    Melissa Calderon, în vârstă de 30 de ani, era recunoscută pentru violenţa şi cruzimea ei şi pentru faptul că îşi răpea victimele apoi lăsa trupurile neînsufleţite la uşa familiei victimilor. “La China” este responsabilă de 180 de crime.

    Calderon a fost prinsă după ce iubitul ei a dat-o pe mâna poliţiei, cu promisiunea că i se va reduce pedeapsa dacă va coopera.

    Implicarea ei în crima organizată a început în 2005 când a fost cooptată în cartelul Damaso: organizaţie criminală care are legături cu Sinaloa, cartel ale cărei operaţiuni au loc în statul mexican Baja California Sur, cartel care este condus chiar de Joaquin “El Chapo” Guzman.

    Melissa Calderon a crescut repede în rangurile organizaţiei şi în 2008 a fost făcută comandant. În această calitate, ea a început să-şi impună autoritatea în La Paz, dar şi în Cabo San Lucas, localitate turistică. De când se afla ea la conducere, crimele în regiunea Baja California Sur s-au triplat.

    În iunie a fost demodată deoarece Abelo Quintero, asasin cu ştate vechi, fusese eliberat din închisoare. Furioasă, Melissa Calderon a dezertat din cartelul Damaso şi şi-a format propria organizaţie criminală, iar la scurt timp a declarat război foştilor ei asociaţi.

    În noua organizaţie, Sergio El Scar Beltran a devenit şeful asasinilor, Rogelio El Tyson Franco a fost pus să se ocupe de logistică şi Pedro El Peter Cisneros s-a ocupat de reţeaua de vânzări de droguri.

    Duminica trecută El Chino a fost arestată şi aşteaptă procesul în care este acuzată de 150 de crime.