Tag: validare

  • De ce este bună România pentru teste: ţara care poate ucide sau propulsa un produs

    Mai mult de atât, nu doar multinaţionalele testează pe piaţă noutăţile, ci sunt şi companii româneşti – încă puţine – care dau tonul în domeniile lor de activitate. În urmă cu şase ani, Business Magazin povestea că România nu mai este doar un loc în care sunt replicate şabloanele de pe alte meleaguri, ci şi unul din care inovaţiile îşi sapă o matcă tot mai vizibilă. Cele care sunt validate iau apoi calea străinătăţii. Ţara nu mai exportă doar lohn, ci şi idei, procese, produse inovatoare.

    3,43 miliarde lei este valoarea totală a cheltuielilor pentru inovaţia de produse sau procese în România, arată datele oficiale. E mult? E puţin? Faţă de alte ţări, chiar din regiune, suma nu este mare: în Ungaria, de pildă, 1,4% din PIB sunt cheltuieli pentru cercetare, iar în Cehia ponderea urcă spre 2%. Chiar dacă datele de la Institutul Naţional de Statistică indică o încetinire a inovaţiei pe plan local, în ce priveşte numărul de noutăţi, sunt modele şi idei româneşti care câştigă consumatori şi care joacă roluri hotărâtoare în evoluţia companiilor, fie ele filiale de multinaţionale sau firme autohtone. Liderul pieţei de ţigarete în România, British American Tobacco, a ales România pentru a lansa în premieră mondială dispozitivul iFuse, realizat în urma unor investiţii de 600 de milioane de euro; piaţa locală este, desigur, doar primul pas. Spălătoria Kromatic din Braşov aplică tehnologia RFID, iar modelul său, validat deopotrivă de cifra de afaceri, profitabilitate şi premii internaţionale, inspiră alte companii din întreaga lume. Saint-Gobain a inventat pe plan local o unitate de reciclare a gipsului; linia tehnologică a fost dezvoltată împreună cu un furnizor din Baia Mare, iar modelul este replicat în fabrici ale grupului din ţări ca Brazilia, Malaezia sau Vietnam.

    Indiferent care este domeniul în care se nasc inovaţiile – comerţ, produse, servicii sau sănătate, un lucru este clar. „Laboratorul” cu cei peste 18 de milioane de locuitori ai României este un atu, care are o mare greutate.

    În primăvara anului trecut, British American Tobacco anunţa că lansează în România, în premieră mondială, Kent glo iFUSE, un produs hibrid, care combină tutunul cu tehnologia electronică de ultimă generaţie. Conform reprezentanţilor BAT, este un produs cu conţinut de nicotină şi aromă de tutun, dar cu riscuri reduse, asociate cu produsele electronice. Pentru că tutunul din interiorul capsulelor Kent Neopods nu arde, fiind eliminate fumul, scrumul şi mirosurile asociate fumatului.

    BAT previzionează că piaţa produselor de nouă generaţie, estimată în 2015 la 2,8 miliarde de lire sterline, se va tripla până în 2020, la o valoare de până la 8,4 miliarde de lire sterline, exceptând SUA şi China. La momentul lansării, Gemma Webb, general manager al British American Tobacco România, declara: „Suntem foarte încântaţi că România a fost aleasă ca prima ţară din lume pentru lansarea glo iFUSE. Acest demers subliniază încă o dată dorinţa BAT de a continua investiţiile sale în România şi în dezvoltarea de noi tehnologii, fiind susţinut pe deplin de lansarea glo iFUSE sub umbrela mărcii Kent”. BAT a investit peste 600 milioane de euro în ultimii ani pentru dezvoltarea acestor produse în laboratoarele sale de cercetare din Anglia.

    BAT a testat produsul glo iFUSE pe piaţa din România încă din noiembrie 2015, ţara fiind aleasă pentru importanţa pe care o are în businessul BAT la nivel mondial; cota de piaţă deţinută de Kent în aprilie 2016 se plasa la 26%, conform reprezentanţilor companiei. Din luna aprilie a anului trecut, glo iFUSE şi capsulele Kent Neopods sunt vândute în sute de magazine din Bucureşti – dispozitivul costă 90 lei, iar un pachet de Kent Neopods (cu două capsule) este 30 lei.

    glo iFUSE este un produs hibrid creat să funcţioneze cu capsule Kent Neopods ce conţin tutun şi lichid, având gust şi aromă de tutun. Capsulele Kent Neopods au trei componente: un element de încălzire, un compartiment cu lichid şi unul cu tutun. Elementul de încălzire procesează şi transformă lichidul cu conţinut de nicotină în vapori; aceştia traversează secţiunea cu tutun, eliberând vapori cu arome de tutun.

  • Consiliul Naţional al PNL a validat în unanimitate desemnarea lui Cioloş ca propunere de premier

    Consiliul Naţional al PNL a validat în unanimitate miercuri desemnarea lui Dacian Cioloş ca propunere de premier a partidului, precum şi preluarea principiilor Platformei 100 în programul de guvernare al formaţiunii.

    ”Începând de astăzi în afara programului de guvernare am preluat în programele noastre şi Platforma România 100”, a spus secretarul general Ilie Bolojan.

    ”Din acest moment PNL se prezintă în alegeri cu trei elemente: echipa de candidaţi la nivelul fiecărui judeţ, programul platfomă România 100 şi propunerea de premier, Dacian Cioloş”, a adăugat el, anunţ primit cu aplauze.

    Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi seara, la RRA, că merge la partide pentru a explica principiile şi valorile din Platforma România 100, nu pentru a exprima ”o adeziune politică”, precizarea venind în contextul în care participă la Consiliul Naţional al PNL.

  • Marissa Mayer despre afacerile Yahoo ,,Progresul şi realizările noastre sunt validate”

    Marissa Mayer , CEO-ul Yahoo , a participat joi la întâlnirea anuală a acţionarilor companiei pentru a da explicaţii cu privire la afacerile Yahoo.  Afacerile fostului gigant au scăzut continuu în ultimi ani, iar investitorii nu sunt mulţumiţi.

    Un investitor nervos a luat-o la rost pe Mayer, iar şeful Yahoo s-a rezumat la a spune că „este un spaţiu competitiv, dar vom investi în dezvoltare”.

    Cu prilejul acestei reuniuni, Mayer a subliniat faptul că cea mai mare parte a veniturilor Yahoo vin prin intermediul publicităţii digitale. În aceste condiţii, reclamele banner au înregistrat un declin de-a lungul ultimilor ani, fapt care au afectat veniturile companiei.

    Yahoo marşează puternic pe dispozitivele mobile, investind în două produse importante, Gemeni şi BrightRoll, pentru a creşte veniturile din reclama nativă şi reclamă video de pe smartphone-uri şi tablete. Mayer a reamintit de faptul că businessul Yahoo pe mobile era aproape inexistent, atunci când ea a devenit CEO . Acum, afacerea generează venituri de 1.6 miliarde de dolari pe an din publicitate.

    Marissa Mayer a mai adăugat că ,, acestea sunt câteva din elementele planului strategic pe care îl vom executa pentru creşte din nou”. Ea a refuzat să facă orice comentariu cu privire la procesul de vânzare a Yahoo. Presa străină spune că firme precum Verizon şi AT& T şi-au exprimat interesul pentru a cumpăra businessul de internet al Yahoo.

    Cifra de afaceri a Yahoo în 2015  a fost de 4,968 de milioane de dolari, în creştere faţă de 2014 când a înregistrat afaceri de 4,618 milioane.

     

     

     


     

  • Bitcoin, celebra monedă virtuală, va consuma în curând mai multă energie electrică decât Danemarca

    Mai mult, fiecare participant are posibilitatea de a crea noi monede Bitcoin pentru folosirea în interes personal, fiind astfel recompensat pentru participarea la validarea altor tranzacţii în moneda virtuală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ixia anunţă prima soluţie de validare a reţelelor de 50 Gigabit Ethernet (GbE) cu eficienţă dovedită în teren

    Modulul de load al interfeţei Ixia Xcellcom-Multis QSFP28 optimizează lăţimea de bandă a reţelelor şi reduce costurile de operare pentru clienţi cu centre de date hyper-scale

    Ixia a lansat, de curând, cea mai nouă soluţie de testare a vitezelor Ethernet. Noul produs le va permite clienţilor să lanseze reţele de 50 GbE care să răspundă nevoilor pentru lăţimii de bandă mai mari, reducând în acelaşi timp costurile şi spaţiul necesar pentru centrele de date hyper-scale. Soluţia Ixia de validare a reţelelor de 50 GbE a fost iniţial demonstrată la nivel teoretic în cadrul târgului de tehnologie Interop de anul trecut. Soluţia are la bază gama de module de load Xcellon-Multis cu viteze de testare de 50GbE, completând, astfel, soluţiile existente ce pot susţine viteze de 10, 25, 40 şi 100 GbE.

    În aprilie 2015, Ixia a lansat pe piaţă singura soluţie din lume dedicată reţelelor de 25GbE, punând astfel bazele dezvoltării a unei soluţii de 50GbE folosing platforma Xcellon-Multis QSFP28.Soluţia pentru reţelele de 50GbE a fost demonstrată cu succes de către Ixia prin realizarea unei transmisiuni de 50Gbps folosind cabluri de cupru între echipamentul Xcellon-Multis QSFP28 şi placa de reţea ConnectX-D Dual-Port.

    „Suntem încântaţi că Ixia a completat atât de rapid platforma Xcellon-Multisprin capabilităţi de testare ale reţelelor Ethernet de 50GbE, oferind astfel, în prezent, soluţii complete de testare pentru implementări de reţele de 10/25 şi 40/50/100GbE”,a menţionat Kevin Deierling, Vice President Marketing, Mellanox Technologies. „Soluţia Xcellon-Multis a accelerat validarea propriului nostru portofoliu de soluţii Ethernet, portofoliu ce includeswitchuri, carduri şi cabluri pentru plăcile de reţea din gama Spectrum, ConnectX-4 şi LinkX. Acest anunţ marchează disponibilitatea unui nou ecosistem ce va oferi un portofoliu complet de produse şi echipamente de testare şi începutul implementărilorîn teren a centrelor de date Ethernet cu viteze de 25, 50 şi 100 Gbps.”

    Xcellon-Multis este soluţia Ixia de ultimă generaţie dedicată testării reţelelor şi a fost creată special pentru nevoile extreme de testare ale companiilor web 2.0., ale furnizorilor de servicii cloud şi telecomunicaţii şi ale producătorilor de echipamente de reţea.

  • Alin Avîrvări este managerul echipei responsabile de concepţia şi validarea organelor şi sistemelor şasiu pentru vehiculele gamei M0

    Alin Avîrvări este managerul echipei responsabile de concepţia şi validarea organelor şi sistemelor şasiu pentru vehiculele gamei M0, în dezvoltare şi viaţă serie, din iulie 2014, şi conduce o echipă formată din 80 de angajaţi. Lucrează pentru Automobile Dacia din 2001, când s-a angajat pe poziţia de conceptor simulare numerică în cadrul Serviciului Legătură la Sol a Biroului de Studii Dacia, unde a participat la proiectele Dacia Solenza, Logan MCV, Logan Van şi ulterior toate proiectele gamei X90.

    În perioada 2002-2003 a fost timp de zece luni în misiune la Technocentre pentru  formare simulare numerică mecanică multicorp. Ulterior, a fost promovat ca şef de echipă Calcul Organe Şasiu în cadrul Sectorului Calcul-Încercări şi apoi ca şef de echipă şi şef al serviciului Calcul Sisteme Şasiu în cadrul Direcţiei Inginerie Echipamente şi Sisteme Şasiu. Botoşăneanul Alin Avîrvări a absolvit Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ Iaşi – Facultatea de Mecanică – Autovehicule Rutiere

  • Un Rolls Royce deţinut de Ion Ţiriac a obţinut primul loc în cadrul concursului de la Pebble Beach

    Juriul concursului de maşini de epocă Pebble Beach, California, a premiat modelul Rolls-Royce Phantom IV Hooper Sedanca de Ville din anul 1952, aparţinând lui Ion Ţiriac, cu locul I la categoria “Rolls-Royce and Bentley Postwar”, fiind astfel validat drept cel mai bine restaurat vehicul din secţiunea sa.

    Acestui premiu i s-a alăturat distincţia “Lucius Beebe Trophy”, acordată autovehiculului pe care juriul îl consideră a fi în asentimentul lui Lucius Beebe – unul dintre primii membri ai juriului acestui concurs.

    Între anii 1950 şi 1956 au fost fabricate strict 18 unităţi Rolls-Royce Phantom IV, care puteau fi achiziţionate exclusiv de capete încoronate sau şefi de stat. Dintre acestea, doar 16 mai există astăzi. Toate exemplarele din acest model unic au caroserii realizate de constructori independenţi, în cazul Rolls-Royce Phantom IV Sedanca de Ville acesta fiind Hooper & Co. Ltd, iar capota lor este dominată de varianta îngenuncheată a statuetei „Spirit of Ecstasy”.

    Exemplarul Rolls-Royce Phantom IV câştigător la ediţia din 2015 a concursului de la Pebble Beach şi parte a Ţiriac Collection a fost deţinut anterior de Aga Khan al III-lea, al 48-lea Imam al comunităţii Nizari Ismaili, care a fost totodată şi primul proprietar al automobilului.
     

  • Plenul reunit pentru validarea lui Hellvig la şefia SRI, convocat cel mai probabil lunea viitoare

    Sursele citate au arătat că plenul renunit al Parlamentului nu va fi convocat în cursul zilei de miercuri, deşi procedurile formale au fost îndeplinite, întrucât nu s-a ajuns la un acord între PSD şi PNL asupra mai multor teme care ar putea face obiectul unui astfel de plen comun.

    Astfel, PSD şi PNL negociază încă în privinţa Comisiilor comune de Cod electoral şi pentru revizuirea Constituţiei, a căror şefia fost dată la schimb, au precizat sursele citate.

    În această situaţie, preşedintele Comisiei de Cod, Valeriu Zgonea (PSD), a anunţat deja că se va retrage din această funcţie, care va reveni PNL, respectiv actualului vicepreşedinte, Mihai Voicu.

    În schimb, au menţionat sursele citate, PSD va prelua şefia Comisiei de revizuire a Constituţiei.

    Preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat în mod expres, luni, după BPN al PSD, ca PNL să-şi nominalizeze cei cinci membri în Comisia de revizuire a Constituţiei.

    Astfel, sursele citate au arătat că şefia Comisiei de revizuire a Constituţiei ar putea reveni fie lui Valeriu Zgonea (PSD), fie lui Călin Popescu Tăriceanu (PLR), fie lui Ioan Chelaru (PLR).

    Odată ce PSD şi PNL vor ajunge la un acord în urma negocierilor, plenul reunit va fi convocat şi se va pronunţa atât asupra şefului SRI, cât şi a noilor componenţe ale Comisiilor de Cod Electoral şi de revizuire a Constituţiei.

    Comisia privind exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI a dat, marţi, aviz favorabil propunerii ca Eduard Hellvig să fie numit în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, fiind înregistrate 7 voturi “pentru” şi unul “împotrivă”.

    Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

  • Curtea Constituţională din Republica Moldova validează rezultatele alegerilor parlamentare

    Curtea Constituţională a examinat contestaţiile depuse de şapte partide, între care PCRM şi PSRM, pe care însă le-a respins.

    Comuniştii au cerut invalidarea alegerilor pentru că s-a permis participarea la alegeri a unei formaţiuni pe care ei o numesc o “clonă” a PCRM, comuniştii reformatori, în timp ce socialiştii au reclamat modul în care s-a votat la secţiile din Rusia.

    Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Aceasta intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, precizează Unimedia.md.

    După scrutinul din 30 noiembrie, socialiştii au obţinut cele mai multe voturi, însă cele trei partide proeuropene negociază acordul unei coaliţii de guvernare.

    Potrivit rezultatelor finale, PSRM (Partidul Socialiştilor din R.Moldova) a obţinut 25 de mandate, PLDM (Partidul Liberal Democrat din R.Moldova) – 23, PCRM (Partidul Comuniştilor din R.Moldova) – 21, PDM (Partidul Democrat) – 19 şi PL (Partidul Liberal) – 13. Cele trei partide proeuropene au împreună 55 de mandate, o majoritate care le permite formarea Guvernului dar nu şi alegerea şefului statului, după încheierea mandatului actulului preşedinte, Nicoale Timofti.

  • Klaus Iohannis a fost validat de către Curtea Constituţională în funcţia de preşedinte al României

    La finalul ceremoniei, Klaus Iohannis a declarat că “a fost un vot puternic şi foarte clar” şi i-a asigurat pe români că a înţeles mesajul electoratului. “Este un moment festiv, dar aş vrea să remarc că după 25 de ani de la revoluţie se încheie o etapă. Românii au spus, prin votul lor, stop şi de la capăt”, a declarat Iohannis. “Viziunea pe care eu am prezentat-o în campania electorală s-a împletit foarte frumos cu aşteptările românilor. Le spun românilor, astăzi şi aici, că se poate. Se poate construi o Românie puternică. […] Vom construi România lucrului bine făcut în timp şi pas cu pas.”

    “Vreau să vă spun cu toată fermitatea că voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei. Cred că preşedintele României trebuie, prin viziunea cu care vine, să inspire naţiunea, iar prin comportamentul său public să devină un etalon al societăţii române.”

    Preşedintele în funcţie Traian Băsescu a declarat, la rândul său, că acesta este un moment extrem de important. “Vă doresc, domnule preşedinte ales, ca după primul mandat să fiţi singur la această ceremonie”, a spus Traian Băsescu, referindu-se la faptul că îi urează lui Iohannis să rămână la Cotroceni timp de două mandate (în cadrul ceremoniei sunt prezenţi atât preşedintele în funcţie cât şi cel ales – n.red.). “Cine crede că transformarea României este un proces de cinci ani se înşeală. Este misiunea fundamentală a preşedintelui ca, utilizând toate instrumentele pe care Constituţia i le pune la dispoziţie, să facă astfel încât să se meargă înainte pe drumul fixat.”

    “Am constatat, în două mandate, că se vor găsi întotdeauna în societatea şi în mass media germenii pasului înapoi. Uneori, trebuie să forţezi la limită Constituţia pentru a te impune. Avem prea multe instituţii care, datorită jocului politic, încă nu sunt reformate.”

    Traian Băsescu a încheiat discursul mulţumindu-i lui Klaus Iohannis pentru căştigarea alegerilor. “Vreau să vă felicit pentru un lucru care ţinea de o problemă personală. N-aş fi vrut ca la finalul mandatului meu stânga să domine toate puterile statului. Astfel, las moştenire o ţară care are o opţiune de dreapta.”