Tag: UNESCO

  • “Jocul fecioresc”, tradiţie din Transilvania, inclus pe lista UNESCO

    Ministrul Culturii a anunţat pe Facebook că România a reuşit să includă încă o tradiţie pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii.

    „România a reuşit aseară, prin Ministerul Culturii, la o renuniune UNESCO în Namibia, să includă pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii jocul fecioresc, care se dansează în special în Transilvania. Îl găsiţi aici, sub numele de: “Lad’s dances in Romania”. Mulţumiri speciale Cătălinei Pîrvu şi lui Dejeu-Petru Zamfir, care ne-au reprezentat la Windhoek, în Namibia, precum şi lui Gabriel Sarafian, care ne-a ajutat, la Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO la Paris. Jocul fecioresc devine astfel a cincea prezenţă a României pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii”, a scris Vlad Alexandrescu pe pagina sa de Facebook.

    În Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţiii UNESCO  mai sunt incluse şi: Ritualul Căluşului, Doina, Ceramica de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească.

     

  • Imagini spectaculoase cu graniţele invizibile ale Europei – GALERIE FOTO

    Fotograful italian Valerio Vicenzo şi-a petrecut ultimii opt ani capturând imagini cu graniţele invizibile dintre statele europene. Fotografiile sale surprind cele din cele 26 de ţări, de-a lungul a peste 16.500 de kilometri.

    Proiectul său, numit “Graniţe ale păcii”, va fi expus la sediul UNESCO din Paris în luna septembrie, notează CNN.

    Vezi aici magini spectaculoase cu graniţele invizibile ale Europei

    Galerie foto

    vezi galeria
    15 foto

  • Vezi ultimele locuri introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO – GALERIE FOTO

    UNESCO a adăugat 24 de situri în Patrimoniul Mondial şi trei extensii ale unor situri deja existente în patrimoniu. În prezent, pe lista UNESCO se afla 1031 de site-uri din 163 de tari.

    Din România pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

  • Un număr de 36 de situri, în cursă pentru a fi incluse în patrimoniul mondial UNESCO

    Printre candidaturile analizate de comitetul UNESCO se află şi câteva situri “industriale”. Înmulţirea numărului de candidaturi din această categorie “arată că noţiunea de patrimoniu a evoluat”, a subliniat Alessandro Balsamo, directorul departamentului care analizează propunerile primite de această organizaţie, al cărei sediu general se află la Paris.

    “Am trecut de la un patrimoniu legendar monumental la o noţiune mult mai deschisă a patrimoniului”, a subliniat el, adăugând că lista UNESCO s-a deschis şi în faţa “peisajelor culturale”, în care poate fi admirată interacţiunea dintre om şi natură, precum domeniile viticole italiene din Piemont.

    În acest spirit, Franţa încearcă să înscrie în patrimoniul UNESCO “peşterile, casele şi cabanele din regiunea Champagne”, dar şi “climaturile” (loturi parcelate cu grad variabil de expunere la soare) din domeniile viticole din Burgundia. Primul dosar a primit aviz favorabil din partea organismelor cu rol consultativ din cadrul UNESCO, însă al doilea dosar a fost respins.

    Statele Unite propun candidatura “Misiunilor din San Antonio”, avanposturi înfiinţate de misionarii franciscani în secolul al XVIII-lea. Cel mai renumit dintre ele este cel din Alamo, în statul Texas, teatrul unui asediu homeric condus de armata mexicană a generalului Santa Anna în 1836.

    Una dintre candidaturile analizate la Bonn se află în centrul unei dispute diplomatice. Japonia vrea să înscrie în patrimoniul mondial UNESCO 23 de situri reprezentative pentru revoluţia sa industrială din timpul domniei împăratului Meiji (1868 – 1910).

    Însă Coreea de Sud şi China afirmă că şapte dintre situri au fost lagăre de deportare şi de muncă forţată pentru cetăţenii lor în timpul ocupaţiei japoneze (1910 – 1945 pentru Coreea de Sud şi 1932 – 1945 pentru China).

    Autorităţile de la Seul spun însă că nu se vor opune faţă de candidatura dosarului nipon, dacă guvernul de la Tokyo nu va ascunde nimic din trecutul acelor situri. În schimb, Beijingul rămâne reticent faţă de ceea ce agenţia de presă China Nouă a descris “o operaţiune de albire a istoriei”.

    Decizia respectivă va fi luată pe baza unor “criterii tehnice” de Comitetul pentru patrimoniul mondial din cadrul UNESCO, care include reprezentanţi din 21 de ţări, pentru un mandat de şase ani.

    Reuniunea comitetului UNESCO a început duminică, la Bonn şi se va încheia pe 8 iulie.

    În acest an, comitetul va examina 36 de candidaturi, dintre care 20 au primit deja sprijinul organismelor consultative însărcinate cu evaluarea dosarelor. Dintre ele, cinci au o dimensiune industrială, inclusiv cea a Japoniei.

    Uruguay-ul propune complexul Fray Bentos, dezvoltat în jurul unei fabrici de conservare (cu ajutorul sării) a cărnii de vită, înfiinţată în 1859.

    Norvegia candidează cu situl Rjukan-Notodden, un complex aflat într-un peisaj montan pitoresc, cu multe cascade, deschis la începutul secolului al XX-lea pentru a produce îngrăşăminte chimice.

    Marea Britanie propune includerea în patrimoniu a unui pod feroviar, Forth Bridge, aflat în Scoţia, iar Germania propune spre includere zona depozitelor portuare din Hamburg.

    Într-un registru clasic, Turcia promovează candidatura sitului Efes, în care se află ruinele unui celebru templu ridicat în cinstea zeiţei Artemis. Apeductul Padre Tembleque din Mexic, vestigiile din Susa (Iran), necropola Beit She’arim din Israel şi situl de artă rupestră Nyero (Uganda) se numără la rândul lor pe lista celor de 36 de candidaturi.

    Includerea pe lista patrimoniului mondial UNESCO, care cuprinde în prezent 1.007 situri din 161 de ţări, poate să faciliteze deblocarea unor ajutoare financiare pentru conservarea obiectivelor cultural-istorice şi poate să stimuleze în mod considerabil fluxurile turistice.

    Cu ocazia celei de-a 39-a sesiuni, Comitetul mondial UNESCO va revizui de asemenea lista siturilor periclitate, ce conţine 46 de obiective. Clădirile istorice din Kathmandu, grav afectate de seismul din 25 aprilie, ar putea să fie incluse pe această listă, la fel ca oraşul Zanzibar, din Tanzania, a cărui arhitectură pare să fie compromisă de un proiect turistic.

    Fostul oraş arab Hatra din Irak ar putea fi şi el inclus pe această listă, pe care se află deja toate siturile istorice din Siria (Palmira, Cetatea Cavalerilor Ospitalieri, oraşele Alep şi Damas etc), ameninţate de război şi de avansarea trupelor de jihadişti din organizaţia teroristă Statul Islamic (SI).

    Luni, în cadrul lucrărilor acestui comitet, UNESCO va lansa şi o campanie mondială, în favoarea patrimoniului mondial ameninţat de organizaţii extremiste, care se va intitula “Unite4Heritage”.

    Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

  • Belgia, unificată în apărarea cartofilor prăjiţi

    Flandra, regiunea din nordul regatului, unde trăiesc 6 milioane din populaţia de 11 milioane a Belgiei, a înscris de un an pe lista “patrimoniului (ei) imaterial” un preparat care se bucură de o popularitate uriaşă: cartofii prăjiţi în ulei.

    Comunitatea Wallonie-Bruxelles, care reprezintă aproximativ 4,5 milioane de francofoni, alături de micuţa comunitate germanofonă din Belgia, compusă din 70.000 de persoane care vorbesc limba germană în estul ţării, “se pregătesc să facă acelaşi lucru”, a dezvăluit ministrul valon al Agriculturii, René Collin, citat de agenţia de presă Belga.

    Acest anunţ a fost făcut cu câteva zile înainte de lansarea celei de-a patra ediţii a “Săptămânii cartofilor prăjiţi”, care se va desfăşura între 1 şi 7 decembrie, pe parcursul căreia “cornete de cartofi prăjiţi” vor fi distribuite gratuit în faţa magazinelor, gheretelor şi tonetelor (“fritkos”, în olandeză) care vând acest produs în regatul belgian.

    Site-ul www.semainedelafrite.be îi invită pe belgieni, prin intermediul sloganului “Cu toţii împreună pentru cartofii noştri prăjiţi belgieni!”, să semneze o petiţie pentru ca acest preparat alimentar să fie inclus, alături de gastronomia franceză şi cea mexicană, în rândul specialităţilor culinare clasate de UNESCO şi să intre astfel în istorie.

  • Gruparea Stat Islamic distruge situri istorice şi vinde antichităţi pentru a se finanţa – UNESCO

    “Patrimoniul irakian este în foarte mare pericol”, a avertizat Philippe Lalliot, ambasadorul Franţei la UNESCO, subliniind importanţa culturii şi patrimoniului pentru pace şi dialog.

    Gruparea Stat Islamic, care apreciază că statuile reprezintă o formă de a apela la idolatrie, a dinamitat numeroase lăcaşuri de cult, monumente şi sanctuare aparţinând patrimoniilor creştin, evreiesc sau musulman, au subliniat numeroşi participanţi la colocviu.

    Numeroase statui de la Mosul sau palate asiriene din zonele controlate de SI au fost “dinamitate sau distruse”, au explicat Abdullah Khorseed Qader, directorul Institutului irakian pentru conservarea obiectelor antice şi patrimoniului din Erbil, şi Qais Hussen Rashied, directorul Muzeului din Bagdad.

    “Lupta împotriva traficului este echivalentă cu lupta împotriva terorismului”, a subliniat Philippe Lalliot.

    SI “face săpături pentru a vinde (obiecte) pe pieţele europene şi asiatice (…). Aceste sume finanţează terorismul”, a acuzat Qais Hussen Rashied, care a apreciat că este imposibil de a estima amploarea acestui trafic sau pierderile înregistrate de Irak.

    “Unele obiecte sunt inestimabile. Unele dintre ele au 2.000 de ani şi pot valora foarte scump, dar, având în vedere că nu există o piaţă reală, nu se poate spune cât valorează”, a precizat el.

    “Nu avem date concrete fiindcă Daesh (gruparea SI) încă se află acolo. Pentru moment, este un teren cucerit de Daesh şi trebuie de aşteptat sau de făcut totul pentru a-l recupera. Nu se poate face nimic”, a conchis el.

  • Greenpeace vrea includerea a peste 20.000 ha de păduri virgine de fag din România în UNESCO

    Comisia parlamentară comună pentru relaţia cu UNESCO a participat, marţi, la o întâlnire cu Greenpeace România, pe tema iniţiativei organizaţiei, din 2011, de includere a celor mai valoroase păduri virgine de fag din România în patrimoniul mondial.

    La propunerea preşedintelui comisiei parlamentare, senatorul PDL Constantin Traian Igaş, membrii comisiei au decis să susţină demersul de includere a pădurilor virgine de fag din România pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

    Miercuri, reprezentanţii Greenpeace s-au întâlnit şi cu membrii Comisiei pentru mediu din Senat, cărora le-au prezentat lucrarea “Făgetele virgine din România în context european sub influenţa schimbărilor climatice”, scrisă de doctorul inginer Cristian D. Stăiculescu, ce “demonstrează că România dispune de cel mai mare potenţial de păduri virgine şi cvasivirgine de fag din Europa”, potrivit unui comunicat al comisiei parlamentare.

    Iniţiativa Greenpeace urmăreşte ca România să participe la proiectul “Pădurile de fag: patrimoniu natural comun al Europei”, coordonat de Germania, ce vizează includerea în UNESCO a unor păduri de fag virgine din mai multe ţări, printre care şi Ucraina, Slovacia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Croaţia, Bulgaria, Italia, Slovenia, Spania şi Elveţia.

    Contactat de MEDIAFAX, reprezentantul Greenpeace Laurenţiu Ciocîrlan, coordonator de campanii al organizaţiei, a explicat că ONG-ul a identificat în România 25 de păduri virgine de fag cu potenţial, cele mai valoroase, din punct de vedere genetic şi al biodiversităţii, fiind cele cinci de la Izvoarele Nerei – Coşava Mică, Cheile Nerei, Valea Cernei, Valea Higeg şi Strâmbu Băiuţ – Groşii Ţibleşului, cu o suprafaţă de peste 20.000 de hectare.

    Acestea ar putea fi incluse pe lista tentativă a României, ce trebuie finalizată până la toamnă, a mai spus Ciocîrlan, precizând că Greenpeace are sprijinul Ministerului Mediului, care coordonează în prezent întocmirea dosarului. Finalizarea procedurii presupune realizarea unei documentaţii, a unor investigaţii de teren, măsurători, inventarieri şi alte activităţi specifice.

    Pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, există deja un obiectiv intitulat “Pădurile virgine de fag din Carpaţi şi pădurile seculare de fag din Germania”, din care fac parte cele mai valoroase făgete din Germania, Slovacia şi Ucraina.

  • Experţi ai UNESCO vor evalua epava unei corăbii care i-ar fi aparţinut lui Cristofor Columb

    UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură), cu sediul la Paris, a făcut acest anunţ deoarece se teme că epava ar putea cădea pradă jefuitorilor de comori.

    Într-o scrisoare ce datează din 12 iunie, ministrul haitian al Culturii, Monique Rocourt, a solicitat Consiliului ştiinţific UNESCO, pe baza convenţiei de protecţie a patrimoniului cultural subacvatic din 2001, să trimită o misiune de experţi în locul unde se află epava.

    Prin urmare, UNESCO va trimite o misiune, la o dată neprecizată, “pentru a evalua starea patrimoniului scufundat”, în largul Oceanului Atlantic, în apropiere de oraşul Cap-Haïtien, din nordul ţării, potrivit unui comunicat.

    Directoarea generală UNESCO, Irina Bokova, a exprimat îngrijorarea organizaţiei în legătură cu “jefuirea siturilor scufundate în largul coastelor haitiene”.

    “Suntem alături de autorităţi în lupta împotriva traficului ilicit cu patrimoniul subacvatic şi încurajez statele să îşi conjuge eforturile pentru a ajuta Haiti să dea de urma obiectelor arheologice furate din aceste situri arheologice scufundate, mai ales din cel care va forma obiectul misiunii UNESCO”, a spus Irina Bokova.

    Arheologii americani au afirmat că au descoperit în bună stare de conservare epava corăbiei “Santa Maria”, caravela la bordul căreia Cristofor Columb a descoperit America în 1492.

    Pe 14 mai, Barry Clifford, şeful unei expediţii de recunoaştere, a considerat situaţia “urgentă”. “Epava trebuie adusă cât mai repede la suprafaţă, deoarece nu o păzeşte nimeni”, a spus Barry Clifford.

  • Ziua Internaţională a Cărţii se sărbătoreşte pe 23 aprilie

    Ideea acestei celebrări este legată şi de o tradiţie catalană: pe 23 aprilie, ziua onomastică a patronului catalan Sant Jordi ( Sfântul Gheorghe), bărbaţilor li se dăruiesc cărţi, iar femeilor, trandafiri roşii, notează Gazeta de Sud.

    Scopul acestei sărbători este de a aduce un tribut tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, de a-i încuraja pe toţi, dar în special pe tineri, să redescopere plăcerea lecturii.

    Editura Litera sărbătoreşte Ziua Mondială a Cărţii prin cea de-a doua ediţie a evenimentului Noaptea Cărţilor deschise, care va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18.00, în Piaţa Universităţii din Capitală, când vor fi oferite gratuit cititorilor de toate vârstele 10.000 de cărţi însoţite de flori.

  • RAPORT: Roşia Montană are cel mai important complex de mine aurifere din perioada romană din lume

     Raportul a fost prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută de Şerban Sturdza, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Români (OAR) şi al fundaţiei Pro Patrimonio, Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS România, Ştefan Bâlici, vicepreşedinte al Asociaţiei “Arhitectură. Restaurare. Arheologie” (ARA), şi Alexandru Dragoman, cercetător la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române.

    “Autorii au integrat dovezile găsite la Roşia Montană în contextul internaţional. Am examinat, de asemenea, şi potenţialul zonei, observând şi dezvoltarea altor situri din Patrimoniul Mondial, după înscrierea lor în UNESCO, pentru a arăta că Roşia Montană are importanţa şi potenţialul necesare de a deveni la rândul ei sit al Patrimoniului Mondial”, se arată în prefaţa raportului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro