Tag: UNESCO

  • Desenul pentru care doi biciclişti riscă ani grei de închisoare: Au scrijelit inscripţii pe un sit UNESCO – FOTO

    „Inscripţiile” au fost realizate de cei doi sportivi peste gravurile rupestre dinntr-o arie protejată prin lege. Procurorii au anunţat că fapta lor este pedepsită cu închisoare de la doi la opt ani, dar a fost formulată şi o acţiune civilă împotriva gestului lor.

    Procurorii i-au pus sub acuzare pe biciclişti pentru distrugere a gravurilor rupestre din Foz Côa.

    Parcul Arheologic Valea Côa, din nordul Portugaliei, este clasificat drept patrimoniu mondial de UNESCO. Cele mai vechi desene rupestre din zonă sunt considerate ca datând dintr-o perioadă cu 22.000-20.000 de ani înaintea erei noastre.

    Faptele s-au petrecut în timpul unui turneu de ciclism montan când, potrivit procurorului public din Guarda, cei doi inculpaţi se deplasau zona stâncilor din cadrul Centrului de artă rupestră Rock din Ribeira de Piscos şi au scrijelit mai multe inscripţii pe o piatră. Suprafaţa scrijelită de sportivi conţinea deja inscripţii considerate ”vestigii de o valoare incomensurabilă”.

    Dacă judecătorul va da dreptate procurorilor, cei doi vor fi obligaţi să plătească 125.000 de euro pentru repararea stâncilor şi pentru pagubele aduse sitului arheologic.

    Foto: Beira.pt

  • Povestea economistului român care a cumpărat o BISERICĂ veche de 800 de ani iar în ce a transformat-o a uimit pe toată lumea

    A cumpărat o bserică veche, ruinată, de pe insula Murano, şi a transformat-o într-un adevărat colţ de rai. Ion Cafadaru, originar din Dărmăneşti, Dâmboviţa, este acum proprietarul unei biserici de patrimoniu UNESCO şi a învăţat meşteşugul producerii sticlei de Murano, scrie Gazeta Dâmboviţei.

    Ecomonist de profesie, a ales drumul Italiei atunci când s-a căsătorit cu o italiancă. Pe tânărul român îl aştepta în Italia un destin pe care mulţi l-ar numit spectaculos, clădit pe ruinele unei biserici vechi de 800 de ani.

    Santa Chiara, o biserică celebră în anii de glorie a sticlei de Murano, era acum în ruină. Cu banii obţinuţi din vânzarea afacerii pe care o avea în România, Ion a cumpărat ruinele bisericii Santa Chiara Murano. ”Noi nu am cumpărat o locaţie, am cumpărat o semnificaţie”, a declarat românul.
     
     
    Cinci ani a muncit cu fratele, cel mai bun prieten şi socrul pentru a reconstrui lăcaşul. Fiind o clădire de patrimoniu UNESCO, reconstrucţia s-a făcut manual, din materiale de epocă. Constructorii italeni au fugit de proiect, considerându-l imposibil de realizat.
     
    „Eu cred că biserica e specială. În toţi aceşti ani, toate greutăţile am reuşit să le trecem fără nici măcar o răceală. Nu am avut nici un accident de muncă. Totul a decurs ca o tabără de vară.”  spune Cafadaru.
     
     
    Santa Chiara Murano este, astăzi, o bijuterie care găzduieşte o colecţie impresionantă de obiecte din sticlă Murano, realizate de român. Acesta a făcut ucenicie pe lângă ultimii meşteri sticlari ai insulei şi a învăţat tainele unui meşteşug vechi. A aşezat un cuptor de sticlă chiar în biserică unde realizează demonstraţii pentru turiştii care trec pragul bisericii. Cuptorul de sticlă face parte tot din sufletul bisericii care a găzduit în urmă cu 200 de ani cea mai mare fabrică de sticlă din insula Murano.
     
    Românul a ajuns un reper pentru insula italiană. Televiziuni internaţionale au realizat documentare despre insulă şi meşteşugul sticlăriei, care l-au avut în prim plan pe dâmboviţeanul care a ajuns un ambasador al sticlei de Murano în lume.
  • Oraşul antic Babilon din Irak a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

    Babilonul a fost inclus în listă cu ocazia celei de-a 43-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial UNESCO, care are loc în perioada 30 iunie – 10 iulie, la Baku, în Azerbaidjan.

    Preşedintele irakian Barham Salih a declarat că oraşul, acum o ruină, a revenit la “locul său de drept” în istorie, după ani de neglijare din partea liderilor anteriori.

    Prim-ministrul irakian Adel Abdul Mahdi a salutat, de asemenea, vestea. “Mesopotamia este cu adevărat pilonul memoriei umanităţii şi leagănul civilizaţiei în istoria scrisă”, a afirmat liderul de la Bagdad.

    Guvernul a anunţat că va aloca fonduri pentru a menţine şi stimula eforturile de conservare.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cele mai responsabile companii din România: Bursele private L’Oréal – UNESCO pentru femeile din ştiinţă

    Motivaţie
    Programul de burse private pentru femeile din ştiinţă, derulat în parteneriat cu UNESCO, este modalitatea prin care grupul L’Oréal îşi arată aprecierea şi susţinerea faţă de tinerele cercetătoare românce care, prin eforturile lor, contribuie la progresul în domeniul cercetării ştiinţifice şi al educaţiei.

    Descrierea proiectului
    Programul de burse private L’Oréal – UNESCO pentru femeile din ştiinţă se adresează cercetătoarelor cu vârsta de maximum 35 de ani care fie sunt doctorande, fie au obţinut titlul ştiinţific de doctor şi urmează un program de pregătire postuniversitară în ţara noastră.

    Cea de-a noua ediţie locală a programului s-a desfăşurat în perioada iulie – noiembrie 2018 şi a reunit 55 de dosare de candidatură înscrise în competiţie. Anul acesta, competiţia va ajunge la cea de-a 10-a ediţie consecutivă. Pentru a fi eligibil, un astfel de proiect trebuie să fi fost implementat în România, cu nu mai mult de 24 de luni în urmă şi să fi generat, până la acest moment, rezultate vizibile sau să existe o previziune asupra acestora pentru următoarea perioadă de timp.

    Din 2009 şi până în prezent au fost depuse peste 400 de dosare de candidatură de la peste 50 de instituţii de învăţământ, care au fost jurizate şi evaluate de cercetători de renume de-a lungul a peste 500 de ore.

    Rezultate
    Până acum, proiectul a premiat 21 de cercetătoare din România, iar valoarea totală a burselor acordate a atins un total de 882.000 lei. Cu ajutorul burselor, tinerele câştigătoare au şansa să îşi finanţeze proiectele şi să îşi dezvolte proiectele de cercetare. La nivel internaţional, pe parcursul ultimilor 20 de ani, Fundaţia L’Oréal şi UNESCO au sprijinit 3.200 de tinere femei de ştiinţă din toată lumea, prin programe de burse, în cadrul ceremoniilor organizate în 117 ţări.


    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    ~350 mil. lei

    Număr de angajaţi
    280

    Intervalul de implementare a proiectului
    iulie-noiembrie 2018

  • UNESCO: 20 de noi situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial în 2018

    Anul acesta, 28 de situri au fost candidate pentru înscrierea în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, printre acestea numărându-se şi localitatea Roşia Montană, potrivit site-ului organizaţiei. Majoritatea siturilor au fost culturale – 20, patru – naturale, trei dintre candidaturi au fost mixte, iar una a constat într-o extensie.

    Discuţiile propriu-zise privind candidaturile de anul acesta au început vineri şi s-au încheiat luni. Miza este una mare: înscrierea în lista Patrimoniului Mondial oferă acestor candidaţi o valoare “excepţională”, de natură să atragă turişti şi investiţii financiare.

    De cealaltă parte, presupune eforturi de a conserva aceste situri, ecosistemele lor şi de a rezista acţiunilor de urbanizare, în caz contrar riscând retragerea de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ivaşcu, despre Roşia Montană: Pierderile statului român se pot ridica la 4,4 miliarde de dolari

    Într-o adresă transmisă MAE, pe 30 mai, ministrul Culturii, George Ivaşcu, cerea “transmiterea către Secretariatul Convenţiei Patrimoniului Mondial din cadrul UNESCO a solicitării statului român de a amâna decizia Comitetului Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 42-a sesiuni, care se va desfăşura la Manam, Bahrain, cu privire la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a Peisajului Cultural Minier «Roşia Montană» şi în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale statului român în acest litigiu arbitral”.

    Ministrul Culturii mai menţiona în adresă că înscrierea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO “trebuie să se realizeze în condiţiile în care acest sit să nu fie grevat de vreun litigiu”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un sat din România a fost inclus între cele mai frumoase din lume – GALERIE FOTO – VIDEO

    Scriitoarea Sylvie Bigar, autoare a câtorva lucrări cu teme culinare şi turistice, a realizat topul celor mai frumoase sate din lume.
     
    După ce a ajuns la Viscri, autoarea a concluzionat că poate deveni una dintre cele mai frumoase destinaţii de vacanţă.
     
    „Un sat mic poate oferi elemente de aventură, noutate, frumuseţe, precum şi un sentiment de descoperire a istoriei. Faptul că ştii că sunt acolo de atât de mult timp şi nu au fost încă «descoperite» îţi trezeşte spiritul şi îţi aduce un sentiment de pace“, a spus acesta, potrivit turismistoric.ro.
     
    Printre satele incluse în topul scriitorului se numără şi o destinaţie din România.
     
    “Satul Viscri, a cărei biserică şi cimitir datează din secolul al XII-lea, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, spune Bigar.
     
    Sylvie Bigăr recomandă celor care ajung la Viscri Guesthouse MET, o casă de oaspeti din apropierea Bisericii Fortificate, „unde veţi putea dormi într-un pat saxon, vechi de 200 de ani, şi puteţi încerca terciul de mălai (mămăliga).“
  • Economistul român care a cumpărat o BISERICĂ veche de 800 de ani iar in ce a transformat-o a uimit pe toată lume

    A cumpărat o bserică veche, ruinată, de pe insula Murano, şi a transformat-o într-un adevărat colţ de rai. Ion Cafadaru, originar din Dărmăneşti, Dâmboviţa, este acum proprietarul unei biserici de patrimoniu UNESCO şi a învăţat meşteşugul producerii sticlei de Murano, scrie Gazeta Dâmboviţei.

    Ecomonist de profesie, a ales drumul Italiei atunci când s-a căsătorit cu o italiancă. Pe tânărul român îl aştepta în Italia un destin pe care mulţi l-ar numit spectaculos, clădit pe ruinele unei biserici vechi de 800 de ani.

    Santa Chiara, o biserică celebră în anii de glorie a sticlei de Murano, era acum în ruină. Cu banii obţinuţi din vânzarea afacerii pe care o avea în România, Ion a cumpărat ruinele bisericii Santa Chiara Murano. ”Noi nu am cumpărat o locaţie, am cumpărat o semnificaţie”, a declarat românul.
     
     
    Cinci ani a muncit cu fratele, cel mai bun prieten şi socrul pentru a reconstrui lăcaşul. Fiind o clădire de patrimoniu UNESCO, reconstrucţia s-a făcut manual, din materiale de epocă. Constructorii italeni au fugit de proiect, considerându-l imposibil de realizat.
     
    „Eu cred că biserica e specială. În toţi aceşti ani, toate greutăţile am reuşit să le trecem fără nici măcar o răceală. Nu am avut nici un accident de muncă. Totul a decurs ca o tabără de vară.”  spune Cafadaru.
     
     
    Santa Chiara Murano este, astăzi, o bijuterie care găzduieşte o colecţie impresionantă de obiecte din sticlă Murano, realizate de român. Acesta a făcut ucenicie pe lângă ultimii meşteri sticlari ai insulei şi a învăţat tainele unui meşteşug vechi. A aşezat un cuptor de sticlă chiar în biserică unde realizează demonstraţii pentru turiştii care trec pragul bisericii. Cuptorul de sticlă face parte tot din sufletul bisericii care a găzduit în urmă cu 200 de ani cea mai mare fabrică de sticlă din insula Murano.
     
    Românul a ajuns un reper pentru insula italiană. Televiziuni internaţionale au realizat documentare despre insulă şi meşteşugul sticlăriei, care l-au avut în prim plan pe dâmboviţeanul care a ajuns un ambasador al sticlei de Murano în lume.
  • Ambasadorul la UNESCO, despre surpriza stopării procedurii în cazul Roşia Montana: Primise deja recomandarea de înscriere în Patrimoniul Mondial

    “Asta a fost instrucţiunea pe care am primit-o, de stopare a dosarului la nivelul la care se ajunsese. El primise deja recomandarea de înscriere în Patrimoniul Mondial, acum câteva săptămâni, iar acest lucru urma să se discute peste câteva săptămâni în Bahrein, la o reuniune mai mare a Patrimoniului Mondial. Instrucţiunea pe care am primit-o de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, a fost, pe de o parte, stoparea evaluării la nivelul la care se ajunsese şi, totodată, organizarea unei întâlniri între o delegaţie din partea unor ministere de la Bucureşti şi dna Rossler de la Patrimoniul Mondial. Întâlnirea a avut loc chiar în aceste zile la Paris. Patrimoniul Mondial urmează să dea răspuns în câteva zile, pentru că e o situaţie inedită, adică nu cred că s-a mai întâmplat”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Cioroianu.

    Ministerul Culturii a trimis, pe 4 ianuarie 2017, la UNESCO dosarul “Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial.

    “Protecţia patrimoniului naţional este una dintre responsabilităţile principale ale Ministerului Culturii şi intră în prerogativele sale fundamentale. Depunerea dosarului Roşia Montană la UNESCO finalizează un proces început încă din 2011, când Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a recomandat oficial Ministerului Culturii includerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO şi continuat în mandatul Guvernului condus de Dacian Cioloş, prin adăugarea Roşiei Montane pe Lista Indicativă a României la UNESCO în februarie 2016. Nu este, aşadar, un act de dispoziţie cu caracter de noutate care să fie limitat de prerogativele restrânse ale Guvernului României în această perioadă, ci un act de administrare în vederea conservării patrimoniului naţional”, se arată într-un comunicat publicat pe 4 ianuarie 2017, pe site-ul Ministerului Culturii.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • O nouă descoperire de excepţie în România la marginea unui râu. Elucidează o parte ASCUNSĂ din istoria noastră

    O echipă internaţională de cercetători, condusă de dr. Zoltán Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, a descoperit şi a descris o nouă specie de mamifer preistoric, care a fost contemporan cu dinozaurii pitici din Transilvania, se arată într-un comunicat remis Descoperă de reprezentanţii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
     
    Din echipa de cercetare au mai făcut parte paleontologi renumiţi la nivel mondial, printre care Mátyás Vremir de la Societatea Muzeului Transilvan din Cluj-Napoca, Stephen Brusatte de la Universitatea din Edinburgh (Marea Britanie), respectiv Meng Jin şi Mark Norell de la Muzeul de Istorie Naturală a Americii din New York. 
     
    Noua specie de mamifer, cu o vechime de 68 de milioane de ani, a fost identificată pe baza unui schelet parţial descoperit într-un sit de pe teritoriul Geoparcului UNESCO.
     
    ”La Litovoi studiile au început din 2014, când a fost descoperit specimenul respectiv (iunie 2014). Mai întâi a urmat prepararea, scanarea prin microtomografie computerizată, apoi studiul propriu-zis al specimenului şi al imaginilor digitale din tomograf”, a declarat  conf. univ. dr. ing. Zoltán Csiki – Sava (Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti) pentru Descoperă.