Pe insula germanică Rugen, din Marea Baltică, se află cel mai mare hotel din lume, însă de-a lungul timpului nu a fost ocupată nicio cameră.
Hotelul este atât de grandios încât se întinde pe aproape 5 kilometri, având 10.000 de dormitoare, toate cu privelişte către mare. În mod surprinzător, acest resort de la malul mării a fost construit acum 70 de ani, dar nu a avut niciun oaspete până acum.
Prora este aşezat de-a lungul golfului Sassnitz şi regiunea Binz.
Cel mai mare hotel construit vreodată se întinde pe mai bine de patru kilometri, de-a lungul ţărmului Mării Baltice, şi are 10.000 de camere cu vedere la mare. Deşi au trecut 70 de ani de la finalizarea construcţiei, niciun turist nu s-a cazat vreodată acolo.
Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme. Peste 9000 de muncitori au avut nevoie de trei ani pentru a termina construcţia. Complexul mai dispune de un teatru, cinematograf, spa-uri şi restaurante.
Hotelul a fost achiziţionat în 2013 de un investitor din Berlin. Visul lui? Construcţia de apartamente de lux, chiar în locul unde dormeau foştii soldaţi nazişti, potrivit Der Spiegel. Acesta a încercat să vândă un apartament chiar şi cu 700.000 de euro.
Axel Bering, cel care doreşte să renoveze hotelul, este genul de persoană care caută provocări. A fost bancher, a condus un mic muzeu de istorie din Berlin şi a fost implicat şi în politică, prin conducerea partidului liberal democrat. Iar punctul culminant din cariera lui a fost cumpărarea unei structuri monumentale aflate în apropierea Mării Baltice pe care nici naziştii nu au reuşit să o finalizeze.
Bering vrea să construiască aici împreună cu un partener apartamente de vacanţă prin renovarea clădirii de peste patru kilometri, din oţel şi beton, ascunsă în spatele dunelor de nisp. Armata nazistă a folosit în trecut clădirea drept cazarmă. Dar de ce ar vrea cineva să petreacă o vacanţă în Prora sau chiar să îşi cumpere un apartament cu 200.000 de euro?
Bering argumeantează că nisipul fin şi alb al plajei, este o marfă rară în Germania şi susţine că 11 apartamente au fost deja vândute de la începutul lunii mai 2013.
Germania este recunoscută pentru beneficiile fiscale pe care le acordă pentru cumpărarea de bunuri imobiliare istorice, inclusiv unităţi din fostul colos nazist aflat pe insula Rügen. Pentru a beneficia de facilităţi fiscale, clădirile cumpărate ar trebui ca după renovare să îşi păstreze aspectul dat de arhitecţii lui Hilter. Cu toate acestea, lui Bering i-a fost permisă o modificare: adăugarea de balcoane cu vedere la mare.
Din 2013 de când a fost achiziţionat de Bering în presa internaţională nu au mai apărut informaţii legate de complex.
Cel mai mare hotel construit vreodată se întinde pe mai bine de patru kilometri, de-a lungul ţărmului Mării Baltice, şi are 10.000 de camere cu vedere la mare. Deşi au trecut 70 de ani de la finalizarea construcţiei, niciun turist nu s-a cazat vreodată acolo.
Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme. Peste 9000 de muncitori au avut nevoie de trei ani pentru a termina construcţia. Complexul mai dispune de un teatru, cinematograf, spa-uri şi restaurante.
Hotelul a fost achiziţionat în 2013 de un investitor din Berlin. Visul lui? Construcţia de apartamente de lux, chiar în locul unde dormeau foştii soldaţi nazişti, potrivit Der Spiegel. Acesta a încercat să vândă un apartament chiar şi cu 700.000 de euro.
Axel Bering, cel care doreşte să renoveze hotelul, este genul de persoană care caută provocări. A fost bancher, a condus un mic muzeu de istorie din Berlin şi a fost implicat şi în politică, prin conducerea partidului liberal democrat. Iar punctul culminant din cariera lui a fost cumpărarea unei structuri monumentale aflate în apropierea Mării Baltice pe care nici naziştii nu au reuşit să o finalizeze.
Bering vrea să construiască aici împreună cu un partener apartamente de vacanţă prin renovarea clădirii de peste patru kilometri, din oţel şi beton, ascunsă în spatele dunelor de nisp. Armata nazistă a folosit în trecut clădirea drept cazarmă. Dar de ce ar vrea cineva să petreacă o vacanţă în Prora sau chiar să îşi cumpere un apartament cu 200.000 de euro?
Bering argumeantează că nisipul fin şi alb al plajei, este o marfă rară în Germania şi susţine că 11 apartamente au fost deja vândute de la începutul lunii mai 2013.
Germania este recunoscută pentru beneficiile fiscale pe care le acordă pentru cumpărarea de bunuri imobiliare istorice, inclusiv unităţi din fostul colos nazist aflat pe insula Rügen. Pentru a beneficia de facilităţi fiscale, clădirile cumpărate ar trebui ca după renovare să îşi păstreze aspectul dat de arhitecţii lui Hilter. Cu toate acestea, lui Bering i-a fost permisă o modificare: adăugarea de balcoane cu vedere la mare.
Din 2013 de când a fost achiziţionat de Bering în presa internaţională nu au mai apărut informaţii legate de complex.
Construit în perioada 1936-1939 de regimul nazist, hotelul se plia pe conceptul <Forţă prin bucurie> şi era menit să devină un loc de relaxare pentru cei responsabili de propaganda nazistă. Localnicii numesc hotelul ,,Colosul”, din cauza dimensiunii sale enorme.
De origine canadian, Guy Laliberte şi-a început cariera cântând la acordeon, mergând pe sârmă şi postând, în mai multe ocazii, ca fachir.
El a pariat tot ce avea atunci când a decis să aducă o trupă de circ din Quebec la Festivalul de Arte din Los Angeles, în 1987. Pariul său s-a dovedit însă a fi unul câştigător, iar trupa adusă de Laliberte a devenit faimoasa Cirque du Soleil.
Astăzi, Guy Laliberte este CEO al Cirque, jucător profesionist de poker şi turist în spaţiu. El are o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari.
Show-urile celor de la Cirque du Soleil necesită o pregătire îndelungată, iar eforturile logistice sunt uriaşe, ceea ce înseamnă că şi riscurile sunt mari. Tocmai de aceea, artiştii sunt cunoscuţi pentru poliţele de asigurare complexă care să le ofere acoperire în cazul celor mai neprevăzute evenimente. Spre exemplu, pentru concertele din România, asiguratorii au creat o poliţă specială care acoperă evenimente multiple şi riscuri diferenţiate, astfel încât să ofere acoperirea de care organizatorul avea nevoie.
Poliţa includea, printre altele, şi riscurile către terţi, daunele rezultate în urma folosirii focurilor de artificii, daune care pot apărea în aranjarea decorului, eventualele pagube rezultate din încurajarea participării publicului, pagube provocate ca urmare a folosirii structurilor de scaune temporare sau cele cauzate de acte de acrobaţie şi, desigur, o componentă de protecţie a spectatorilor.
Bucharest City App face parte din categoria acelor lucruri simple, destinate să aibă succes, care te fac să exclami: „Eu de ce nu m-am gândit la asta?!“. Este o aplicaţie completă pentru Android şi iOS, gândită atât pentru publicul român cât şi pentru expaţi sau turiştii străini, o aplicaţie de timp liber în care pot fi găsite evenimente, spectacole, petreceri, filme, practic viaţa culturală, artistică, ba chiar şi underground a Bucureştiului. Aplicaţia nu prezintă doar o agendă completă de evenimente, ci şi multe secţiuni – restaurante, cafenele, cluburi, spa-uri, centre medicale, atracţii turistice, rutele RATB, harta metroului.
Bucharest City a fost dezvoltată de compania de servicii turistice Eventur, condusă de Alex Filip şi de Dragoş Asaftei. Proiectul a fost lansat pe 25 ianuarie şi în acest moment are peste 500 de beneficiari – teatre, restaurante, cafenele, cluburi, magazine, spitale sau farmacii. „Aplicaţia a fost vizibilă şi online, cu ajutorul a peste 150 de bloguri care au prezentat-o în prima săptămână. A fost prezentă şi în offline, la televiziuni, posturi de radio sau în presă. Timp de două săptămâni aplicaţia a fost prezentă peste tot“, spune Alex Filip.
Eventya, companie de software din Sibiu, a pus la punct platforma pe care cei de la Eventur au dezvoltat aplicaţia. „Practic am preluat licenţa lor şi am customizat-o. În spate sunt 12 programatori şi opt oameni din echipa noastră, pe marketing, comunicare, conţinut, vânzări. Am încercat să-i educăm pe cei 500 de beneficiari prezenţi în aplicaţie, vorbim de teatre, cinematografe sau de organizatori de petreceri, să îşi administreze singuri conturile. Am creat o platformă de administrare foarte uşor de utilizat, mai uşor chiar decât Facebook, pe care ei pot urca poze, informaţii, evenimente“, adaugă Filip. Cu cei de la Eventya sunt într-o continuă discuţie, pentru că se lucrează permanent la dezvoltarea aplicaţiei. „Facem schimb de idei cât se poate de des, şi este şi în interesul lor şi al nostru ca platforma să devină din ce în ce mai performantă.“
Bucharest City App nu este doar o aplicaţie în care pot fi găsite evenimente, restaurante sau atracţii turistice, ci poate fi definită şi ca o reţea socială, pentru că locaţiile pot avea followeri, pot fi transmise notificări, utilizatorii îşi pot stabili afinităţi, pot face liste de preferinţe şi pot influenţa şi alegerile celorlalţi. „Pot fi făcute schimburi de colecţii, pentru că există un buton cu ajutorul căruia colecţia mea poate fi trimisă pe telefonul celuilalt, pe Facebook, în SMS, în orice mediu vreau. Dacă destinatarul are instalaţia aplicată, lista se deschide în aceasta; dacă nu, este trimis în magazinele de aplicaţii, de unde o poate instala“, explică Filip.
Există o cabană unde orice turist poate să stea gratis. Totuşi, trebuie îndeplinită o condiţie pentru a putea rămâne peste noapte într-un loc unde te poţi bucura de o privelişte minunată, informează one.ro.
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească cei care vor să se bucure de peisajul superb este să urce 2.531 de metri, adică până în vârful muntelui Foronon del Buinz, relatează boredpanda.com.
Cabana a fost construită în memoria alpinistului Luca Vuerich, care a murit într-o avalanşă în 2010, de către familia acestuia.
Construcţia a fost proiectată de către arhitectul Giovanni Pesamosca şi se află pe traseul Ceria-Merlone.
Royal Caribbean Cruises recrutează în permanenţă români pentru departamentul restaurant assistant waiter. Cerinţe: vârsta minimă – 21 de ani, limba engleză la nivel conversaţional; constituie avantaje cunoaşterea unei alte limbi europene, experienţă anterioară în postul solicitat, experienţa pe vase de croazieră; contracte între 6 şi 8 luni cu posibilitatea de reînnoire; mesele, serviciile medicale şi cazarea sunt asigurate la bord; veniturile pentru posturile de entry level mess attendant şi room service attendant pot fi între 700 şi 1.400 de dolari, iar veniturile pentru un assitant waiter pot fi între 1.800 şi 2.500 de dolari“.
Aşa sună anunţul pentru unul dintre sutele de posturi de ajutor de ospătar lansate de cea mai mare companie de croazieră la nivel mondial, Caribbean Cruises Ltd., companie cu sediul central în Miami, cu o cifră de afaceri de 8,07 miliarde de dolari în 2014 şi cu 64.000 de angajaţi (potrivit marketwatch). Pe piaţa locală, americanii recrutează câteva sute de angajaţi anual, fiind atraşi de români pentru „spiritul de iniţiativă, pentru dorinţa de a promova, pentru capabilitate şi adaptabilitate, dar şi pentru talentul de a învăţa limbi străine“, după cum spune Carmen Sasz, proprietara agenţiei de recrutare Job Selection, una dintre cele circa cinci firme ce activează pe piaţa recrutărilor pentru vase de croazieră.
Numai anul acestea companiile de profil caută 3.000 de români pentru joburi pe vasele de croazieră. Alături de Caribbean, cererea mare vine şi din partea Carnival Cruise Line, dar şi a companiilor de croazieră de pe râurile din Europa, iar numărul angajaţilor români care decid să plece se află pe un trend ascendent, potrivit informaţiilor deţinute de compania de consultanţă în HoReCa Star Chefs. Cei mai mulţi români au plecat să lucreze pe vasele de croazieră în două etape: 20.000 în intervalul 1995-2000 şi 40.000 în intervalul 2000–2010. Din 2010, plecările s-au menţinut la un ritm constant de 1.000 de români pe an.
Dacă ar fi să facem un calcul pe baza unui venit minim de 700 de dolari, vom vedea că miile de români plecaţi pe vasele de croazieră au câştigat venituri de 45-50 de milioane de dolari. 700 de dolari este însă salariul minim – de cele mai multe ori, suma câştigată de lucrătorii de pe vasele de croazieră este mai mare, iar pentru posturile de management poate să ajungă şi la 10.000 de dolari lunar.
Istoria meseriei de vaporean în România începe cu un anunţ precum cel de mai sus, publicat întotdeauna într-un ziar, nu în mediul online, după cum povesteşte Carmen Sasz. Antreprenoarea a pus bazele firmei de recrutare de personal navigant în Braşov, mai întâi printr-o colaborare cu compania americană Royal Caribbean (ca subagent al unei agenţii de recrutare), iar, din 1995, ca serviciu direct pentru companiile de croazieră. „Nu se ştia de vasele de croazieră la vremea respectivă decât în partea de vest a ţării, în Oradea, Timişoara, datorită agenţiilor din Ungaria, care recrutau de mai mult timp“, îşi aminteşte antreprenoarea.
De profesie inginer, dar fără dorinţa de a-şi construi o carieră în industrie în anii ‘90, a deschis agenţia de recrutare. Îşi aminteşte că la primul interviu organizat au venit 37 de persoane, din care 20 au fost selectate, iar numărul celor care s-au şi îmbarcat a scăzut la 17. „Nu a fost uşor în primă fază. Oamenii nu aveau încredere că aceste locuri de muncă sunt reale din cauza faptului că la vremea respectivă informaţia era foarte puţină. Primii oameni care au plecat, făcând faţă la cerinţele de acolo, au adus un feedback pozitiv în România, care a fost receptat de familii şi de prieteni şi care a popularizat domeniul.“ În scurt timp, veniturile câştigate de primii vaporeni au impulsionat, dar au şi impresionat piaţa. „Din punct de vedere financiar, la vremea respectivă, a lucra la bord şase luni de zile ca ajutor de ospătar însemna un minim de 16.000 de dolari venituri economisite, iar la vremea respectivă o garsonieră costa 5.000 de dolari, adică un tânăr la 24-25 de ani putea să îşi ia două-trei garsoniere, iar impactul era senzaţional în ceea ce priveşte veniturile corelat cu valoarea acestora pe piaţa imobiliară.“
Laurenţiu Mâţă-Tănase a observat că pe piaţa locală există o tendinţă ca foştii angajaţi ai vaselor de croazieră să se întoarcă în ţară pentru a-şi construi afaceri sau pentru a ocupa poziţii de management, mai ales în industria HoReCa. „Pe foarte mulţi foşti angajaţi de pe vasele de croazieră îi regăsim astăzi în marile hoteluri sau în cele mai bune restaurante din România. Există si exemple de foşti «colegi» care între timp au devenit antreprenori şi şi-au deschis restaurante, pensiuni sau hoteluri. În fiecare dintre aceste locuri o să regăsiţi, într-o oarecare măsură, calitatea serviciilor de la bordul vaselor de croazieră“, spune Laurenţiu Mâţă-Tănase. De fapt, el însuşi se află pe lista foştilor vaporeni deveniţi antreprenori.
Citiţi mai multe în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 29 iunie.
Royal Caribbean Cruises recrutează în permanenţă români pentru departamentul restaurant assistant waiter. Cerinţe: vârsta minimă – 21 de ani, limba engleză la nivel conversaţional; constituie avantaje cunoaşterea unei alte limbi europene, experienţă anterioară în postul solicitat, experienţa pe vase de croazieră; contracte între 6 şi 8 luni cu posibilitatea de reînnoire; mesele, serviciile medicale şi cazarea sunt asigurate la bord; veniturile pentru posturile de entry level mess attendant şi room service attendant pot fi între 700 şi 1.400 de dolari, iar veniturile pentru un assitant waiter pot fi între 1.800 şi 2.500 de dolari“.
Aşa sună anunţul pentru unul dintre sutele de posturi de ajutor de ospătar lansate de cea mai mare companie de croazieră la nivel mondial, Caribbean Cruises Ltd., companie cu sediul central în Miami, cu o cifră de afaceri de 8,07 miliarde de dolari în 2014 şi cu 64.000 de angajaţi (potrivit marketwatch). Pe piaţa locală, americanii recrutează câteva sute de angajaţi anual, fiind atraşi de români pentru „spiritul de iniţiativă, pentru dorinţa de a promova, pentru capabilitate şi adaptabilitate, dar şi pentru talentul de a învăţa limbi străine“, după cum spune Carmen Sasz, proprietara agenţiei de recrutare Job Selection, una dintre cele circa cinci firme ce activează pe piaţa recrutărilor pentru vase de croazieră.
Numai anul acestea companiile de profil caută 3.000 de români pentru joburi pe vasele de croazieră. Alături de Caribbean, cererea mare vine şi din partea Carnival Cruise Line, dar şi a companiilor de croazieră de pe râurile din Europa, iar numărul angajaţilor români care decid să plece se află pe un trend ascendent, potrivit informaţiilor deţinute de compania de consultanţă în HoReCa Star Chefs. Cei mai mulţi români au plecat să lucreze pe vasele de croazieră în două etape: 20.000 în intervalul 1995-2000 şi 40.000 în intervalul 2000–2010. Din 2010, plecările s-au menţinut la un ritm constant de 1.000 de români pe an.
Dacă ar fi să facem un calcul pe baza unui venit minim de 700 de dolari, vom vedea că miile de români plecaţi pe vasele de croazieră au câştigat venituri de 45-50 de milioane de dolari. 700 de dolari este însă salariul minim – de cele mai multe ori, suma câştigată de lucrătorii de pe vasele de croazieră este mai mare, iar pentru posturile de management poate să ajungă şi la 10.000 de dolari lunar.
Istoria meseriei de vaporean în România începe cu un anunţ precum cel de mai sus, publicat întotdeauna într-un ziar, nu în mediul online, după cum povesteşte Carmen Sasz. Antreprenoarea a pus bazele firmei de recrutare de personal navigant în Braşov, mai întâi printr-o colaborare cu compania americană Royal Caribbean (ca subagent al unei agenţii de recrutare), iar, din 1995, ca serviciu direct pentru companiile de croazieră. „Nu se ştia de vasele de croazieră la vremea respectivă decât în partea de vest a ţării, în Oradea, Timişoara, datorită agenţiilor din Ungaria, care recrutau de mai mult timp“, îşi aminteşte antreprenoarea.
De profesie inginer, dar fără dorinţa de a-şi construi o carieră în industrie în anii ‘90, a deschis agenţia de recrutare. Îşi aminteşte că la primul interviu organizat au venit 37 de persoane, din care 20 au fost selectate, iar numărul celor care s-au şi îmbarcat a scăzut la 17. „Nu a fost uşor în primă fază. Oamenii nu aveau încredere că aceste locuri de muncă sunt reale din cauza faptului că la vremea respectivă informaţia era foarte puţină. Primii oameni care au plecat, făcând faţă la cerinţele de acolo, au adus un feedback pozitiv în România, care a fost receptat de familii şi de prieteni şi care a popularizat domeniul.“ În scurt timp, veniturile câştigate de primii vaporeni au impulsionat, dar au şi impresionat piaţa. „Din punct de vedere financiar, la vremea respectivă, a lucra la bord şase luni de zile ca ajutor de ospătar însemna un minim de 16.000 de dolari venituri economisite, iar la vremea respectivă o garsonieră costa 5.000 de dolari, adică un tânăr la 24-25 de ani putea să îşi ia două-trei garsoniere, iar impactul era senzaţional în ceea ce priveşte veniturile corelat cu valoarea acestora pe piaţa imobiliară.“
Laurenţiu Mâţă-Tănase a observat că pe piaţa locală există o tendinţă ca foştii angajaţi ai vaselor de croazieră să se întoarcă în ţară pentru a-şi construi afaceri sau pentru a ocupa poziţii de management, mai ales în industria HoReCa. „Pe foarte mulţi foşti angajaţi de pe vasele de croazieră îi regăsim astăzi în marile hoteluri sau în cele mai bune restaurante din România. Există si exemple de foşti «colegi» care între timp au devenit antreprenori şi şi-au deschis restaurante, pensiuni sau hoteluri. În fiecare dintre aceste locuri o să regăsiţi, într-o oarecare măsură, calitatea serviciilor de la bordul vaselor de croazieră“, spune Laurenţiu Mâţă-Tănase. De fapt, el însuşi se află pe lista foştilor vaporeni deveniţi antreprenori.
Citiţi mai multe în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 29 iunie.