Tag: transparenta

  • Cum lucrează spionii britanici. IMAGINI în premieră din interiorul Serviciului guvernamental de spionaj – VIDEO

    Filmarea supravegheată a fost permisă pentru prima dată în interiorul sediului ultrasecretizat al (GCHQ), scrie Sky News.

    Imagini au putut fi filmate în centrul operaţional de monitorizare, care urmăreşte evenimente din întreaga lume.

    Iniţiativa a avut loc în contextul în care premierul Marii Britanii, David Cameron, a cerut ca servicii precum GCHQ să aibă acces la comunicaţii criptate.

    Filmarea în sediul Serviciului Guvernamental de Informaţii (GCHQ) se întâmplă foarte rar, în contextul măsurilor stricte de securitate.

  • Producătorii cer transparenţă în calcularea taxei clawback, prin raportarea medicamentelor decontate

     Potrivit APMGR, taxa clawback pe primul trimestru al anului 2014 continuă să fie nejustificat de mare, nivelul procentului “p” din calculul taxei clawback fiind de peste 20 la sută din vânzările medicamentelor compensate

    În aceste condiţii, APMGR a solicitat conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să pună la dispoziţia companiilor farmaceutice datele privind volumele de medicamente decontate (numărul de unităţi) folosite pentru stabilirea bazei de impozitare pe fiecare companie.

    “Dacă raportarea CNAS către companii s-ar face pe baza numărului de unităţi decontate, acestea ar putea calcula cu mai multă acurateţe consumul de medicamente, în raport cu propriile vânzări, iar creşterea artificială a taxei clawback ar putea fi oprită”, a declarat preşedinte APMGR, Dragoş Damian, citat într-un comunicat de presă al asociaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVIONUL DISPĂRUT: Malaysia va publica un raport de anchetă privind zborul MH370

     “Am cerut unei echipe de experţi să studieze acest raport şi probabil că va fi publicat săptămâna viitoare”, a declarat premierul într-un interviu pentru CNN, difuzat joi.

    Guvernul malaysian nu a dezvăluit nimic, până în prezent, din ancheta pe care a efectuat-o asupra dispariţiei zborului MH370 pe 8 martie, care rămâne în continuare fără explicaţie.

    Avionul avea 239 de persoane la bord, malaysieni şi chinezi, în principal, şi efectua o legătură pe ruta Kuala Lumpur-Beijing.

    După ce şi-a schimbat ruta în direcţia opusă dintr-un motiv necunoscut, la o oră de la decolare, MH370 s-ar fi prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la aproximativ 1.600 de kilometri nord-vest de Perth, un oraş situat pe coasta de vest a Australiei, potrivit unor date prin satelit.

    În pofida unor operaţiuni uriaşe de căutare, implicând avioane, nave şi un robot submarin, nu s-a găsit nicio urmă a avionului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul aprobă returnarea a 4 cenţi din acciza la combustibili. Ponta cere procedură transparentă

     “Astăzi, adoptăm ordonanţa prin care patru cenţi se rambursează transportatorilor care achiziţionează motorină cu factură, legal. O să vă rog să aveţi grijă împreună cu ANAF-ul să faceţi o procedură transparentă şi clară prin care să fim siguri că ceea ce adoptăm astăzi se şi aplică şi putem să sprijinim în acest fel transportatorii români să rămână competitivi”, a declarat Ponta în faţa presei, la începutul şedinţei de guvern.

    Ponta a adăugat că Ministerul Agriculturii a luat măsuri astfel încât pentru motorina care se consumă în agricultură efectul accizei suplimentare să fie “zero”.

    Guvernul va înapoia transportatorilor 4 cenţi din cei 7 cenţi reprezentând acciza la carburant introdusă din 1 aprilie, sumă care va fi achitată trimestrial şi pe baza facturii de achiziţionare a carburantului, declara, săptămâna trecută, premierul Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Finanţelor: Conformarea voluntară nu va creşte cu cozi de 3 ore la Fisc şi cheltuieli netransparente

    “Pentru conformarea voluntară este nevoie de o mai mare transparenţă a instituţiilor publice, a modului în care este cheltuit banul, o mai bună comunicare a măsurilor adoptate. Este esenţial pentru încrederea cetăţeanului pentru a-şi plăti taxele, şi asta este datoria lui patriotică”, a spus Petrescu la conferinţa Aspen organizată la Banca Naţională a României.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderul Jobbik către Băsescu şi Ponta: Ori sunteţi dezinformaţi, ori faceţi un joc antimaghiar

     Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook şi adresat preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Victor Ponta, Vona Gabor îşi exprimă “nedumerirea” faţă de intenţia autorităţilor române de a-i interzice prezenţa pe teritoriul ţării.

    Vona se întreabă ce ilegalitate a comis, în condiţiile în care nu a făcut altceva decât să mărşăluiască în mod paşnic la manifestarea de luni seară, de la Târgu Mureş.

    “Dacă pentru acest lucru sunt interzis, atunci ce se va întâmpla cu miile de participanţi? Vor fi interzişi din ţară şi liderul belgian, catalan şi basc, care la fel au participat? Ei nu doar au mărşăluit în linişte, ca mine, ci au susţinut şi discursuri remarcabile”, arată Vona.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Giganţi în domeniul Internetului l-au îndemnat pe Obama la mai multă “transparenţă” pe tema NSA

     Google, Microsoft, Yahoo!, Facebook, Twitter, Netflix, LinkedIn, Comcast, AT&T, unele dintre cele mai puternice firme în domeniile informatic şi web, au efectuat marţi o vizită la Casa Albă, unde au participat la o reuniune care a durat aproximativ trei ore, potrivit unuia dintre participanţi.

    Această persoană a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că Obama şi vicepreşedintele Joe Biden au vorbit timp de două ore cu interlocutorii lor despre NSA şi controversatul program de spionaj global PRISM. “Participanţii au argumentat în favoarea transparenţei”, potrivit sursei.

    Într-un scurt comunicat comun, firmele au anunţat că au “discutat în mod direct cu preşedintele despre principiile (lor) cu privire la supravegherea guvernamentală (…) şi (l-)au îndemnat să acţioneze în vederea avansării rapide a unei reforme”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România e cu 50 de ani în urmă la capitolul asigurări private de sănătate. Care sunt tendinţele în domeniu?

    În viitor se intenţionează ca asigurările private de sănătate să acopere o parte din serviciile medicale acordate inclusiv în spitalele de stat din România. „Tendinţa în domeniul asigurărilor private de sănătate este ca angajatorii să acopere o parte din costurile unei poliţe de sănătate pentru angajaţi. Angajatorii pot fi stimulaţi prin scutirea de la contribuţii sociale. În aceste circumstanţe angajatorii vor asigura angajaţilor lor asigurări private de sănătate”, a precizat preşedintele Metropolitan Life.

    Ofertele companiilor de profil sunt destul de restrânse pe piaţa din România. Motivul? „Nu există masă critică. O poliţă de asigurare privată de sănătate are un cost mult mai ridicat decât îşi poate permite un român care are un venit mediu lunar. Studiile au arătat că o persoană este dispusă să îşi încheie o asigurare privată de sănătate doar atunci când costul unei astfel de poliţe este 8% din venitul lunar al clientului”, a mai spus Alexandrescu.

    Reprezentantul Metropolitan Life menţionează că ofertele existente pe piaţa din România în ceea ce priveşte asigurarea privată de sănătate sunt unele într-o formă simplă. „Asiguratorul păstrează legătura cu clientul şi, mai mult, acestuia din urmă i se decontează serviciul medical suportat. Furnizorul medical este păstrat numai la nivel de diagnostic”, spune Theodor Alexandrescu, în cazul în care clientul optează pentru o asigurare privată de sănătate individuală.
    Asigurarea privată de sănătate de grup este o formă mai evoluată. „Avem un contract semnat cu clientul, iar serviciile medicale le decontăm direct cu furnizorul. În cazul unei asigurări de grup costul unei astfel de asigurări scade şi până la 50%, în funcţie de numărul de persoane incluse”, menţionează preşedintele Metropolitan Life, concluzionând: „În asigurările de sănătate, tendinţa este de a evolua de la asigurările individuale la asigurările de grup şi către asigurările de sănătate care prevăd rambursarea costurilor medicale şi preiau riscul condiţiilor medicale pre-existente ale pacientului

    Acest material face parte din campania “Sănătatea-i cel mai bun prieten” susţinută de Metropolitan Life.
    Urmăreşte campania şi pe Facebook

  • SUA au formulat peste trei sferturi dintre cererile de informaţii adresate Twitter

     Guvernele au formulat în total 1.157 de cereri de informaţii despre conturi de Twitter, dintre care 78% provin de la Statele Unite, potrivit unui raport în domeniul transparenţei publicat de reţeaua de socializare. Twitter a precizat că a furnizat autorităţilor americane ceea ce solicitau în 67% din cazuri.

    Numărul de cereri din partea unor guverne a continuat să crească în fiecare dintre cele trei rapoarte în domeniul transparenţei publicate de Twitter de la începutul anului trecut, precizează reţaua.

    Acesta era de 1.009 în al doilea semestru din 2012 şi de 849 în primul semestru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NOUA CONSTITUŢIE: Comisia de revizuire introduce o nouă prevedere privind transparenţa decizională

     Membrii comisiei de revizuire au adoptat, cu 17 voturi “pentru” şi o abţinere, o completare a articolului 31 din Constituţie care priveşte “dreptul la informaţie”.

    “Proiectele de acte normative ce urmează să fie adoptate de autorităţile şi instituţiile publice, cu excepţia celor care au caracter de urgenţă potrivit legii, sunt supuse cu cel puţin 30 de zile înainte de adoptare dezbaterii publice”, a fost amendamentul adoptat în comisia de revizuire.v

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro