BusinessMagazin

Tag: Terapia Cluj

  • Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Dacă America, Rusia şi Arabia Saudită aveau fabrici, uzine sau combinate industriale în România, deţineam toate garanţiile de securitate de care aveam nevoie. Nimeni nu-şi bombardează propriile fabrici, uzine sau combinate industriale

    În felul lor savant, afectat şi, ce-i drept, de data asta, spăsiţi, mai-marii noştri în politica externă şi diplomaţie recunosc că nu avem pile la Washington. Deşi avem multe şepci MAGA purtate cu mândrie la televizor, am cumpărat multe sisteme de apărare, companiile americane fac afaceri bune în România (eu mă uit la cifrele din sectorul meu de activitate…), vorbim cu deferenţă despre succesul visa-waiver iar ambasadoarea SUA chiar iubeşte România, se pare că, din varii motive, nu avem pile la Washington.

    După doar câteva luni în politica de Bucureşti, Ilie Bolojan face ceea ce trebuia făcut de 35 de ani – iată ce mesaj a dat către ambasadorii noştri: ”România rămâne un partener de încredere şi ofertant în plan economic. Realizăm deja măsurile pentru a genera o creştere economică sustenabilă şi pentru investitorii străini să fie tentaţi să vină în ţara noastră. Am cerut ambasadorilor să prezinte beneficiile şi oportunităţile oferite de economia României, pentru a atrage cât mai mulţi investitori străini (…)”.

    Preşedintele României îi trimite pe ambasadori în teren ca să atragă investiţii. Asta este ceva nou, merită urmărit – să aducem o singură clarificare, ambasadorii să caute investiţii industriale, fabrici, uzine şi combinate, nu depozite pentru importuri, că din astea avem deja destule.  

    România are nevoie urgent de investiţii industriale străine, dar şi de un pachet de stimulare a fabricilor, uzinelor şi combinatelor existente deja in ţară, mai ales pe zona de exporturi şi energie. 

    Investiţiile industriale sunt garanţii de securitate. Nimeni nu-si bombardează propriile fabrici, uzine sau combinate.

    Daca ambasadorii români ar fi avut din vreme obligaţia să stea pe capul companiilor gigant de metalurgie, energie, chimie, construcţii de maşini, materiale de construcţii – ca să enumerăm sectoare critice – din SUA, Brazilia, Turcia, India, China, Coreea, Emiratele Arabe, acum nu mai aveam nevoie de garanţiile de securitate care se negociază în Arabia Saudita.

    Dacă cineva s-ar fi dus la Tesla, Neuralink, SpaceX, şi le-ar fi chemat să facă o investiţie industrială la noi in ţară, nimeni nu s-ar fi atins de România. Daca le-am fi cerut-o, s-ar fi dus anul trecut la Elon Musk copiii români care au pus robotul Rom-2 pe orbită cu racheta Falcon 9 lansată de la baza SpaceX. 

    Aţi auzit de Hadeed, SAFCO, Yanbu, Aramco sau SABIC? Sunt cinci dintre cele mai notabile companii cu sediul în Arabia Saudită. Dacă cineva s-ar fi dus la ele sau la alte companii gigant din Emiratele Arabe şi le-ar fi chemat să facă o investiţie industrială la noi în ţară, nimeni nu s-ar fi atins de România. 

    Ca sa înţelegem cum stăm şi ce ne dorim. Anul trecut am invitat colegi din mai multe ţări din America de Sud, Africa şi Asia ca să începem fabricaţia şi exportul de medicamente din Cluj-Napoca către acele tari, adică să fabricam mai mult, mai mulţi bani în ţară  pentru scoli, spitale şi seniori. A trebuit sa fac intervenţii pe ierarhiile politice astfel încât colegii să primească viza în timp pentru a putea participa la transferul tehnologic. 

    Mai avem mult de lucru până să ne facem pile la Washington sau în capitala oricărei altei mari puteri industriale din afara Uniunii Europene pentru a atrage cât mai mulţi investitori străini. Cei trei Decreţei care conduc Coaliţia au înţeles că Romania trebuie reindustrializată prin atragerea de capital străin, dar restul ”establishmentului” este incapabil să vadă mai departe de blocuri, birouri şi malluri…

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!

    Va plângeţi de ”Ordonanţa – Trenuleţ”? Chiar credeţi că o să fie rău? Ia uitaţi aici ce este rău.

    Taxa pe cifra de afaceri de 15% şi 25%.

    Costuri cu materii prime şi materiale care au crescut cu până la 800% în anii de după pandemie.

    Lanţuri de aprovizionare pentru materii prime şi materiale cu durata de peste 6 luni.

    Lanţuri de aprovizionare cu echipamente industriale cu durata de peste 24 de luni.

    Nici o forma de scutiri, stimulente, facilitaţi şi ajutoare, deşi peste tot în lume este considerat un sector economic de importantă strategică care beneficiază de foarte multe forme de ajutor.

    Nici un colegiu sau facultate pentru pregătirea personalului calificat pe care reglementările ne obliga să-l avem.

    Furt in corpore de angajaţi calificaţi şi specializaţi de către competitori care dau lecţii de HR dar nu investesc un leu în pregătirea resursei umane critice.

    Migrare in corpore de angajaţi necalificaţi la angajatorii care au beneficiat de scutiri, unde la acelaşi brut se plătea un net cu până la 20% mai mare.

    Preţuri îngheţate la produse încă din 2016 – creşterile permise începând cu 2024 au fost de maximum 14% la produsele sub 25 lei pe cutie după o inflaţie cumulată de peste 30% în cei 8 ani.

    80% din produse se vând la preţuri impuse de sub 15 lei pe cutie.

    Reglementări de calitate şi siguranţa care obligă în fiecare an la investiţii de milioane de euro.

    Încasarea sumelor pe produsele facturate clienţilor la 180-240 de zile de la emitere.

    Taxa de acces pe canalele comerciale de cel puţin 25%, râd toţi de Legea 81.

    Zero evaziune fiscală şi zero muncă la negru.

    Obligaţia transparentizării tuturor contractelor de sponsorizare.

    Nici un fel de ajutor de la o asociaţie industriala. Niciodată.

    Nici un fel de ajutor de la nici o instituţie sau agenţie. Niciodată.

    Nici un fel de ajutor de la nici un politician. Niciodată.

    Nici un fel de ajutor de la diplomaţia economica pentru internaţionalizare. Niciodată.

    Nici un fel de ajutor de la nici o coaliţie, asociaţie, patronat, camera de comerţ. Niciodată.

    Mai vin multe ”nenorociri” pe conductă, RABS, CNIHD, UWWTD, etc.

    Şi ştiţi ceva? Oricât ar fi de greu de înghiţit cele de mai sus, cel mai puternic sentiment de împlinire profesională este acela că ai o echipă atât de bună încât nu trebuie să stai încovoiat şi cu mana întinsă implorând scutiri, facilitaţi, stimulente şi ajutoare.

    Şi voi vă plângeţi?

    Ia terminaţi cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele. Lăsaţi şmecheriile şi ploconeala după scutiri, facilitaţi, stimulente şi ajutoare că nu aveţi nevoie de ele.  

    Hai, la munca în 2025!

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ilie Bolojan, este foarte bine că te-ai văzut în cadru restrâns cu oamenii de afaceri şi că i-ai îndemnat să intre în politică. Oare au pomenit oamenii de afaceri despre cel mai mare rău care striveşte economia României?

    Ilie Bolojan, întotdeauna o plăcere să vad un Decreţel care vine în momente fierbinţi să pună umărul la politica mare de la Bucureşti. Sunt un mare susţinător al Decreţeilor din politica mare, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă şi Hunor Kelemen, este grozav că vine şi Nicuşor Dan în ajutor. Multă vreme Decreţeii născuţi înainte de 1970 s-au ferit să meargă la cârma ţării, se culpabilizau pentru că au trăit jumătate de viaţă în hulita ”Epoca de Aur” a Ceauşeştilor – probabil din acest motiv au fost reţinuţi să iasă în faţă ca să schimbe România (sau nu au avut chef, au fost leneşi, si-au văzut de afaceri, s-au pensionat şi au grija de nepoţi, etc.).

    Ilie Bolojan, eu nu ajung niciodată la aceste întâlniri cu distinşii oameni de afaceri ai antreprenorialului şi corporatismului românesc, pe de o parte pentru că nu am timp şi, pe de alta, pentru că nu sunt parte din marile confederaţii, consilii, patronate, asociaţii, camere de comerţ, etc. De fapt reprezint o companie mare mică, sunt de-abia pe locul 400 în 2023 ca cifra de afaceri. Dar, Ilie Bolojan, ca să vezi paradoxul, sunt pe locul 40, tot în 2023, ca profit raportat şi, desigur, impozit pe profitul raportat plătit în ţară. Orice necunoscător în ale economiei ar spune că 400 / 40 este un paradox, dar dacă profesorii de economie, analiştii de afaceri şi experţii în macroeconomie nu îl vad, cine sunt eu sa îl aduc în atenţia politicienilor?

    Ilie Bolojan, vii la Bucureşti într-un an 2024 greu pentru România, s-a terminat foarte complicat, s-au întâmplat în câteva zile lucruri de neimaginat în urma cu o lună. Încă suntem în stare de şoc, bulversaţi, stresaţi, îngrijoraţi de viitorul copiilor şi nepoţilor noştri. Ştiam că inteligenta artificială schimbă lumea, dar nu ştiam că o schimbă într-un mod atât de ciudat.

    Dar răul de la sfârşitul anului nu este cel mai mare rău. Avem un rău infiltrat de ani de zile despre care nu se vorbeşte, este un rău mai complicat, mai insidios, mai perfid, mai periculos şi de o mie de ori mai rău.

    Ilie Bolojan, continuă să se închidă fabrici de prelucrare, suntem  ocoliţi de marile capitaluri industriale şi antreprenorii români care au unităţi de producţie vor să vândă şi să iasă din afaceri.

    Dezindustrializarea este cel mai mare rău. Se fabrică din ce în ce mai puţin în Romania iar industriei noastre de prelucrare îi lipseşte competitivitatea. Creşte importul de produse care beneficiază de subvenţii pe energie la ele în ţară, birocraţia şi corupţia administrativă împiedică absorbţia mai rapidă de fonduri şi obţinerea de aprobări pentru investiţii, resursa umană specializată şi calificată este inexistentă, lanţurile de aprovizionare sunt lungi şi costisitoare şi avem zero diplomaţie economică. Mai presus de orice criminalitatea fiscală din alte domenii şi preţul energiei pun la grea încercare industria de prelucrare din ţară.

    Ilie Bolojan, toate marile proiecte ale României care beneficiază de finanţare – digitalizarea, energia verde, şcolile, spitalele, infrastructura de transport, etc. – toate vor fi clădite şi echipate cu materiale din import, cu echipamente şi tehnologie din import şi, la fel de grav, cu ingineri şi muncitori din import. Toata strategia integrată de dezvoltare durabila a Bihorului care beneficiază de finanţare – coridoarele de mobilitate, infrastructura de transport, electrificarea flotei publice, etc. – toate vor fi clădite şi echipate cu materiale din import, cu tehnologie şi echipamente din import şi, la fel de grav, cu ingineri şi muncitori din import.

    Toate lucrurile astea nu se pot termina bine, fără industrie de prelucrare o economie nu are cum sa fie sustenabilă.

    Ilie Bolojan, sunt convins că la întâlnirea de astăzi cu oamenii de afaceri aceştia au pus pe primul loc în ordinea priorităţilor economiei stoparea dezindustrializării României. Sau nu?

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ieşiţi în stradă, români! La luptă pentru suveranism, naţionalism şi patriotism

    Bravo, ieşi în stradă şi scandează pentru suveranism, naţionalism şi patriotism.

    Este normal să vrei să fi suveran, naţionalist şi patriot, asa vor si ungurii, polonezii, cehii, slovacii şi mulţi altii.

    Dar chiar eşti suveranist, naţionalist şi patriot? Fii atent aici un chestionar, verifică dacă eşti sau nu suveranist, naţionalist şi patriot.

    Ai în garaj o maşină fabricată la Craiova sau Mioveni? Ai schimbat pneurile de iarnă cu unele de la Sibiu sau Timişoara? Ai schimbat uleiul cu ulei de la Brazi? Ai în garaj o bicicletă fabricata la Timişoara, Argeşelu sau Sântuhalm?

    Ai o casă construită cu materiale de construcţii de la Câmpulung, Aleşd, Hoghiz, Bucov, Urziceni sau Doiceşti? În casă ai mobilă de la Satu-Mare, Şimleu, Jucu, Salonta sau Tg. Mureş? În bucătărie ai electrocasnice fabricate la Braşov, Satu Mare, Oradea sau Găeşti?

    Deschide frigiderul sau cămara. Ai acolo pâine si cozonaci  fabricaţi la Bucureşti, Rm. Valcea, Câmpia Turzii, Urlaţi, Constanta sau Tecuci?  Ai acolo lapte, iaurt şi brânză de la Alba-Iulia, Cluj, Sf. Gheorghe sau Buzău? Ai carne, mezeluri şi conserve de la Filipeştii de Pădure, Oiejdea, Salonta, Sibiu, Topoloveni sau Bacău? Ai ciocolată de la Timişoara sau Bucureşti? Ai apă minerală sau sucuri de la Tălmaciu, Vatra Dornei, Borcea, Seini sau Ploieşti? Ai bere de la Buzău, Lancrăm sau Timişoara? Ai în casă un vin din Drăgăşani, Jidvei, Murfatlar sau Tohani? 

    Uită-te în dulapuri şi sertare. Ai acolo îmbrăcăminte şi încălţăminte de la Arad, Tg Secuiesc, Brăila, Tg Jiu, Focşani, Sighişoara, Jimbolia, Oradea, Orăştie, Sebiş, Suceava sau Vîcovu de Sus?

    Du-te la dulăpiorul de cosmetice şi medicamente. Ai acolo produse de îngrijire, cosmetice, suplimente cu vitamina C şi calciu sau medicamente de la Rădaia, Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Simeria, Braşov, Baia Mare, Iaşi sau Constanta?

    Dacă răspunsul la una sau mai multe dintre întrebările de mai sus este ”NU”, înseamnă că mai trebuie să lucrăm un pic la România daca vrem sa fim suveranişti, naţionalişti şi patrioţi. Putem fi orice vrem dacă avem o economie puternică. Dacă ai cumpărat sau cumperi de la companiile româneşti sau străine din oraşele sau satele de mai sus sau de la companii româneşti sau străine din alte oraşe sau sate vei avea suveranism, naţionalism şi patriotism.

    Şi atunci nu va mai trebui  să ieşi în strada să ceri suveranism, naţionalism şi patriotism.

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ştiţi cum se moare de cancer pulmonar, de cancer de colon sau de cancer hepatic? În chinuri groaznice, stimaţi şefi din retailul modern. Nici o cifra de afaceri nu legitimează vânzarea de ţigări, alcool şi băuturi energizante către copiii si tinerii sub 18 ani

    Stăm cu gura deschisa la campania electorala, suntem paralizaţi, nimic altceva nu ne mai interesează.

    Vineri, două adolescente de 15-16 ani cumpărau rezerve de tutun de la magazinul unde stăteam la coada. L-am întrebat pe casier ”de ce la dai, e clar ca sunt minore?”, mi-a răspuns senin, din spatele anunţului cu interdicţia de vânzări de ţigări, alcool si băuturi energizante către minorii sub 18 ani, că dacă nu le da el fetele cumpăra de altundeva. Ori asta îl poate face să rateze ţintele de vânzare.

    Nu sunt nici armata salvării, nici patrula de cartier si nici politia plăcerilor vinovate. Nu pot sa mă substitui autorităţilor de control care ar trebui sa pedepsească crunt vânzările de ţigări, alcool si băuturi energizante către copiii sub 18 ani. Nu sunt cel care poate să convingă români sa respecte legile, mai ales folosind ca argument citatul care spune ca marile înfăptuiri au începuturi mărunte.

    Dar am datoria sa subliniez ca există date ştiinţifice abundente care arata ca mortalitatea si morbiditatea prin cancere extrem de grave este mult mai mare la persoanele care consuma tutun, alcool si băuturi energizante de la vârste fragede. Pe orice motor de căutare sau pilot de AI te uiţi o sa ti se răspundă acelaşi lucru, riscul de cancere infernale este cu atât mai mare cu cat consumul de ţigări, alcool si băuturi energizante începe de la 12-13 ani, din adolescenţă. Nici măcar consumul de droguri – care omoară creierul, nu plămânii, colonul sau ficatul – nu are atâtea referinţe si citări ştiinţifice cu privire la riscul gigantic de a muri de cancer pulmonar, de colon sau de cancer hepatic, daca începi consumul de ţigări, alcool si băuturi energizante la vârste tinere.

    Şi cu toate astea, oriunde mergem, vedem dimineaţa grupuri de copii încălzind-se cu ţigara si băutură energizanta in mână,  iar după-masa si seara vedem grupuri de copii relaxându-se cu ţigara, alcoolul si băutură energizanta in mână.

    Copiii le cumpără de undeva. Daca exista cerere, exista si oferta. Nici o problema pentru copii sa îşi cumpere ţigări, alcool si băuturi energizante. Nici măcar casele self-service, unde trebuie sa faci dovada ca ai 18 ani, nu sunt o oprelişte –  angajatul vine, nu întreabă nimic si deblochează casa chiar daca, evident, clientul nu are 18 ani. Sunt date internaţionale care arata ca vânzările de ţigări, alcool si băuturi energizante către tinerii minori reprezintă peste 20% din vânzările din retailul modern. Nu exista studii in România, nu are cine sa le finanţeze. Dar daca facem un calcul matematic simplu, pe baza datelor RESPIRO din 2020, un consum de 83 milioane de ţigări pe an asta înseamnă in jur de 200 milioane de lei. Si asta doar pentru grupul de vârstă 13-15 ani luat in studiu si doar pentru ţigări.  

    Vorbim toata ziua de consumul de droguri din scoli, uitam însă de consumul de ţigări, alcool si băuturi energizante la copii. Daca consumul continua in ritmul ăsta atunci copiii si nepoţii noştri nu vor trai, aşa cum vrem cu toţii, mai mult decât trăim noi.

    Le propun o înţelegere şefilor din retailul modern. O sa mă bat cât pot si indiferent de costuri pentru ca autorităţile sa înceteze amestecul absurd in legile economiei de piaţa prin intervenţii populiste asupra adaosurilor de pe lanţurile comerciale. Daca exista cerere, lăsaţi oferta sa funcţioneze.

    In schimb, ii rog pe şefii din retailul modern sa se bata cât pot si indiferent de costuri ca sa oprească consumul de ţigări, alcool si băuturi energizante la tinerii sub 18 ani. Daca exista cerere, opriţi oferta.

    Dragoş Damian este CEO Terapia Cluj

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Principalul motiv pentru care România nu are producţie de medicamente este că şefii marilor fabrici au fost prea îngâmfaţi ca să stea la o masă să pună pe hârtie o strategie naţională pe care s-o prezinte Guvernului

    S-o spunem din capul locului, daca nu era pandemia nu mai exista industria farmaceutica in România. Se construiau probabil încă vreo 2-3 malluri pe locul fabricilor de medicamente existente, intenţiile de extindere sau de investiţii care au început după pandemie nu ar fi prins viaţă, facultăţile nu ar fi pregătit resursa umana pentru industria farmaceutica iar comerţul ar fi înflorit din importuri. 10% deficit de balanţă comerciala din medicamente ar fi devenit 15% in scurt timp.

    Desigur, nimeni nu vrea ca in România sa fie fabrici de medicamente astfel încât dependenta de importuri pentru nevoile primare ale unei tari –  mâncare, chimie, energie si apărare  – sa fie completa. Suntem praf la producţia de chimie si energie, avem dependenta completa de importuri la  apărare, ce bine ar fi fost pentru importatori sa avem si dependenta completa de medicamente. Eram cu spatele la perete si cu mana întinsă cerşind la toţi.

    După pandemie, când se făceau propuneri ridicole sa fabricam de azi pe mâine vaccinuri si măşti si mânuşi si materiale sanitare, parcă-parcă autorităţile au fost mai destupate la minte, fără a avea însă o foaie de parcurs. Era la nivelul unor ministere o gândire de felul : ”ce bine ar fi sa avem fabrici de medicamente in tara”. Dar nimeni nu ştia de unde sa înceapă.

    Atunci a fost cel mai bun moment ca şefii fabricilor de medicamente sa aibă pregătit un plan de acţiune, câteva direcţii de lucru comune sau o lista de medicamente absolut esenţiale pentru care sa ceara autorizaţii de a fi produse in tara. Sau măcar sa îşi plaseze strategic un secretar de stat la minister care s-o facă pentru ei – este plin de exemple de industrii care după pandemie au primit scutiri, facilitaţi, amnistii si scheme de ajutor. A fost un prim moment pierdut pentru ca şefii de fabrici, prea narcisişti, prea incompetenţi si prea mulţumiţi de câştigurile făcute in pandemie, nu au exploatat momentul pentru a pregăti acţiuni strategice.

    Apoi a venit dusul rece al Uniunii Europene care si-a dat seama ca este la rândul ei victima discontinuităţilor de medicamente pentru ca, dependente de China si India, lanţurile de aprovizionare au devenit lungi, scumpe si nesigure. Ca urmare, guverne din tari precum Austria si Franţa, ca exemple, au primit de la fabricile locale planuri strategice clare si au alocat bani grei pentru investiţii industriale in antibiotice si paracetamol.  Între timp Uniunea Europeana a lansat planuri de finanţare pentru reshoring-ul industriei si fabricarea de produse finite pe teritoriul uniunii –  in plus este in pregătire si o schimbare legislativa radicala a modului in care este privita industria farmaceutica. Din nou, şefii de fabrici din ţară, prea mulţumiţi de valoarea lor, nu au stau jos ca sa pregătească un memorandum pentru ca Romania sa fie cuprinsa in noul plan al uniunii in ceea ce priveşte industria.

    Si, ultima frontiera a arogantei şefilor de fabrici. A trebuit sa vina Guvernul sa creeze un comitet interministerial pentru creşterea competitivităţii industriei farmaceutice – şefii de fabrici nu s-au putut trezi dimineaţa ca sa formuleze un plan de acţiune.

    Nu Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Alexandru Rafila, Radu Oprea, Răzvan Prisada sau predecesorii lor sunt de vina ca România este rău de tot in urma tarilor din Europa de Est, nici nu vorbim de cele din Europa de Vest, la producţia de medicamente. Nu ei trebuiau sa se activeze ca sa aducă soluţii. Sunt de vina şefii marilor fabrici de medicamente care, prea plini de ei, au fost incapabili in ultimii 10 ani sa stea la o masa si să pună in discuţia Guvernului o foaie de parcurs.

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Roxana Mânzatu, felicitări! Şi un proiect pentru tine: Directiva Top 100 Ocupaţii Critice şi un acord în Uniunea Europeană pentru dezvoltarea de angajaţi calificaţi şi specializaţi pentru aceste ocupaţii

    Roxana Mânzatu a fost numita VP al Comisiei Europene cu portofoliul pentru Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie. În engleza People, Skills and Preparedness. Constatarea că titlurile în cele doua limbi par a spune fiecare altceva este mai puţin importantă, ceea ce contează este că se pare că are pe mana 235 miliarde Euro, din spusele politicienilor români care sunt la guvernare. Ceilalţi politicieni români care sunt la guvernare spun ca este cel mai slab portofoliu pe care l-a avut Romania in uniune.

    Singura criză din Uniunea Europeană care trebuie să preocupe este penuria de forţa de muncă pentru ocupaţiile din industrie şi servicii. Problemele din industriile de mâncare, chimie, energie şi apărare sau din serviciile medicale şi HORECA sunt rezultatul unui deficit cronicizat de resursa umana calificată şi specializată. Lipsesc circa 20-30 de milioane de angajaţi calificaţi şi specializaţi pentru  punctele fierbinţi ale PIB-ului comunitar.

    Deficitul european de resursă umană a facilitat o migrare disproporţionată de personal calificat şi specializat de la est la vest. Am asistat şi încă asistăm la un fenomen epic şi pervers de ”furt de angajaţi” cauzat de lipsa de convergenţă între regiunile bogate şi cele sărace ale Uniunii Europene. Nimeni nu a văzut lucrurile în acest fel, însă angajaţii formaţi pe bani publici din estul mai sărac al Europei sunt atraşi pe salarii mai mari de statele mai bogate din vestul continentului. Nu se poate termina bine. Datorită lipsei de forţa de munca statele din est vor produce tot mai puţin devenind tot mai sărace şi dependente. Statele din vest vor trebui sa dea salarii tot mai mari asta însemnând costuri şi preţuri mai mari şi lipsa de competitivitate faţă de ţările industrializate din afara comunităţii.

    Deficitul de braţe de munca în Uniunea Europeană devine periculos, tarile membre sunt obligate să ia măsuri excepţionale pe cont propriu, cum au făcut Ungaria şi, mai recent, Grecia.

    Ni se dau asigurări că tehnologia, digitalizarea, inteligenţa artificială şi roboţii vor lua locul muncii umane, dar se pare că orizontul este tot mai îndepărtat şi că impactul va fi mai degrabă asupra profesiilor intelectuale, vor dispărea facultăţi din aceasta cauză şi nu, de exemplu, şcolile de profesii.

    Ni se spune ca muncitorii asiatici vor prelua muncile fizice grele, dar până şi pe aceştia se întrec să şi-i fure ţările uniunii Iar muncitorii asiatici oricum nu au calificarea şi specializarea cerută de industria şi serviciile cu deficit.

    Nu exista o soluţie la deficitul de forţă de muncă, problemele se vor agrava şi vor adânci decalajele dintre ţările Uniunii Europene. Industria şi serviciile vor fi extrem de afectate. Iar costurile vor continua să crească reflectându-se în preţurile pe care toţi trebuie să le plătim.

    Iată o misiune pentru Roxana Mânzatu, noul VP al comisiei. Sa iniţieze un proiect de directiva care să cartografieze Top 100 Ocupaţii Critice din industrie şi servicii pentru care nu exista (încă) soluţii tehnologice. Directiva să consfinţească   un acord de cooperare între ţările Uniunii Europene pentru formare sau reconversie pentru a rezolva criza forţei de muncă. Acordul să prevadă ca ţările îşi vor dezvolta propria resursa umana calificată şi specializată fără a mai continua să-şi fure angajaţii din Top 100 Ocupaţii Critice.

    În absenta unor soluţii logice şi aliniate de la vest la est  penuria de braţe de muncă din industrie şi servicii va deveni tot mai gravă. Opţiuni de genul aducerii de milioane de asiatici, săptămânii mai lungi de munca sau creşterii vârstei de pensionare nu vor face decât să genereze perturbări sociale şi economice masive.

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Adrenalina şi noradrenalina. Viaţa ta, cariera ta şi succesul tău ca om de afaceri sunt suma pulsurilor de adrenalină şi noradrenalină din tine. Ele te-au ajutat să iei cea mai bună decizie, să lupţi sau să fugi

    Când ai împrumutat banii de Dacia de la tatăl tău ca sa-ti deschizi o firma, pentru ca era de bon-ton să fi patron. A fost prima data când, fără sa ştii, ai simţit kick-in-ul adrenalinei şi noradrenalinei.

    Când ai fost prima dată la bancă –  ei se uitau suspect la tine, tu te uitai suspect la ei – ca să-ti iei primul tău credit pe care-l gajai cu tot ce aveai în buzunare. Adrenalina şi noradrenalina pulsau în tine, te trimiteau înainte.

    Când toţi prietenii iţi spuneau că trebuie să bagi bani la Caritas, la FNI, la Bancorex şi tu simţeai undeva înăuntru că ceva nu este în regulă, că mai bine te abţii. Adrenalina şi noradrenalina te-au tras de mânecă, te-au ajutat să iei decizia bună.

    Când ai angajat primul subordonat cu care nici măcar nu ştiai exact ce  să faci, apoi pe al doilea, apoi pe următorii 100. Când au început să plece de la tine, i-ai pregătit bine, ţi-i lua competiţia. Adrenalina şi noradrenalina te-au ajutat la interviurile de angajare să alegi oamenii buni care au construit alături de tine.

    Când ai decis că trebuie să fii mai competent iar pentru asta trebuie să mergi la cursuri, la seminarii, la masterate de afaceri, care însă costau îngrozitor de scump. Adrenalina şi noradrenalina au făcut din tine în cele din urma cel mai bun elev.

    Când picau toate în jurul tău din cauza crizelor economice, a devalorizării şi a inflaţiei dar mai ales a idioţilor care au condus ţara,  când ai decis că, orice ar fi, vei continua. Din nou aliaţii tăi adrenalina şi noradrenalina te-au ajutat să mergi mai departe.

    Când ţi-ai cumpărat primul sediu de firmă şi te întrebai, deşi nu stăteai prea bine cu banii, daca să-ti cumperi şi un bolid, să vadă „duşmanii” – dar în cele din urma ţi-ai luat o maşină normală la mâna a doua, ca să-ti rămână bani să investeşti în altceva. Adrenalina şi noradrenalina au fost lângă tine ca să ţină socoteala.

    Când tocmai ai deschis primul depozit sau prima linie de fabricaţie dar a venit pandemia, apoi a venit criza materiilor prime, apoi au venit costurile cu energia, apoi multiplele reforme fiscale, apoi au început sa iţi plece angajaţii pentru ca nu voiau să mai lucreze. În toate aceste crize din care ai ieşit cu bine, adrenalina şi noradrenalina au fost partenerii tăi de afaceri.

    Astăzi – când te uiţi în urmă la cei 30 de ani care au trecut parcă dintr-o suflare, eşti mulţumit de viaţa ta, de cariera ta, de parcursul tău de om de afaceri – ar trebui să ştii că în toţi anii aceştia două substanţe chimice din corpul tău, adrenalina şi noradrenalina, au fost aliaţii tai, prietenii tăi, te-au ajutat să lupţi sau să fugi, te-au făcut cine eşti astăzi.

    Dar de sistemul sanitar eşti mulţumit? Întrebarea care a rămas, după 30 de ani de luptă sau fugă, este când vom decide ca oameni de afaceri că a venit momentul să intervenim ca să schimbăm sistemul sanitar.

     

     

     

     

     

     

     


     

     

  • Dragoş Damian, Terapia Cluj: Adrenalina şi noradrenalina. Viaţa ta, cariera ta şi succesul tău ca om de afaceri sunt suma pulsurilor de adrenalină şi noradrenalină din tine. Ele te-au ajutat să iei cea mai bună decizie, să lupţi sau să fugi

    Când ai împrumutat banii de Dacia de la tatăl tău ca sa-ti deschizi o firma, pentru ca era de bon-ton să fi patron. A fost prima data când, fără sa ştii, ai simţit kick-in-ul adrenalinei şi noradrenalinei.

    Când ai fost prima dată la bancă –  ei se uitau suspect la tine, tu te uitai suspect la ei – ca să-ti iei primul tău credit pe care-l gajai cu tot ce aveai în buzunare. Adrenalina şi noradrenalina pulsau în tine, te trimiteau înainte.

    Când toţi prietenii iţi spuneau că trebuie să bagi bani la Caritas, la FNI, la Bancorex şi tu simţeai undeva înăuntru că ceva nu este în regulă, că mai bine te abţii. Adrenalina şi noradrenalina te-au tras de mânecă, te-au ajutat să iei decizia bună.

    Când ai angajat primul subordonat cu care nici măcar nu ştiai exact ce  să faci, apoi pe al doilea, apoi pe următorii 100. Când au început să plece de la tine, i-ai pregătit bine, ţi-i lua competiţia. Adrenalina şi noradrenalina te-au ajutat la interviurile de angajare să alegi oamenii buni care au construit alături de tine.

    Când ai decis că trebuie să fii mai competent iar pentru asta trebuie să mergi la cursuri, la seminarii, la masterate de afaceri, care însă costau îngrozitor de scump. Adrenalina şi noradrenalina au făcut din tine în cele din urma cel mai bun elev.

    Când picau toate în jurul tău din cauza crizelor economice, a devalorizării şi a inflaţiei dar mai ales a idioţilor care au condus ţara,  când ai decis că, orice ar fi, vei continua. Din nou aliaţii tăi adrenalina şi noradrenalina te-au ajutat să mergi mai departe.

    Când ţi-ai cumpărat primul sediu de firmă şi te întrebai, deşi nu stăteai prea bine cu banii, daca să-ti cumperi şi un bolid, să vadă „duşmanii” – dar în cele din urma ţi-ai luat o maşină normală la mâna a doua, ca să-ti rămână bani să investeşti în altceva. Adrenalina şi noradrenalina au fost lângă tine ca să ţină socoteala.

    Când tocmai ai deschis primul depozit sau prima linie de fabricaţie dar a venit pandemia, apoi a venit criza materiilor prime, apoi au venit costurile cu energia, apoi multiplele reforme fiscale, apoi au început sa iţi plece angajaţii pentru ca nu voiau să mai lucreze. În toate aceste crize din care ai ieşit cu bine, adrenalina şi noradrenalina au fost partenerii tăi de afaceri.

    Astăzi – când te uiţi în urmă la cei 30 de ani care au trecut parcă dintr-o suflare, eşti mulţumit de viaţa ta, de cariera ta, de parcursul tău de om de afaceri – ar trebui să ştii că în toţi anii aceştia două substanţe chimice din corpul tău, adrenalina şi noradrenalina, au fost aliaţii tai, prietenii tăi, te-au ajutat să lupţi sau să fugi, te-au făcut cine eşti astăzi.

    Dar de sistemul sanitar eşti mulţumit? Întrebarea care a rămas, după 30 de ani de luptă sau fugă, este când vom decide ca oameni de afaceri că a venit momentul să intervenim ca să schimbăm sistemul sanitar.

     

     

     

     

     

     

     


     

     

  • Cine este omul care conduce unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România

    100 Cei mai admiraţi CEO din România – 079. Dragoş Damian, CEO, Terapia Cluj

    Dragoş Damian conduce unul dintre cei mai importanţi producători locali de medicamente, parte a grupului indian Sun Pharma, iar din noiembrie 2020, ocupă în cadrul acestuia şi poziţia de director regional pentru Europa de Est şi Rusia (EUCIS & Russia).

    A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi şi-a început cariera în industria farmaceutică în 1993, în cadrul companiei Roche, unde a promovat rapid până la poziţia de medical manager.Între 1999 şi 2004 a avansat din postura de country manager conducând reprezentanţa Menarini/Berlin-Chemie, apoi a fost cooptat de Terapia, unde a ocupat pe rând poziţia de director comercial, respectiv CEO, odată cu preluarea companiei Terapia de către grupul Ranbaxy. Este una dintre vocile puternice ale mediului de afaceri românesc şi scrie constant articole de opinie în Ziarul Financiar.