Tag: Tarom

  • Câţi directori generali a avut Tarom în ultimii 7 ani? – VIDEO

    2012 – Christian Heinzmann – Pe durata său, pierderile Tarom s-au redus de la 230 de milioane de lei în 2012, la 50 de milioane de lei în 2015, asta şi pe fondul reducerii preţului la petrol.

    martie – august 2016: Gabriel Stoe – După finalul mandatului şi-a reluat poziţia de director financiar al Tarom.

    august 2016-februarie 2017: Dan Iulius Plaveti – A fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte  al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

    februarie – august 2017: Eugen Davidoiu – A deţinut funcţii de conducere în mai multe companii naţionale, printre care Electrica Serv şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

    august – octombrie 2017: Florin Susanu – Fost director interimar al companiei Tarom, Susanu anunţa în septembrie 2017 că renunţă la acest mandat şi se întoarce în cabina de pilotaj.

    octombrie – noiembrie 2017: Daniela Dragne – Fostă directoare a agenţiei Tarom-Tel Aviv, Daniela Dragne a fost aleasă de Consiliul de Administraţiei al Tarom în funcţia de director general interimar al companiei pe 4 octombrie, pentru un mandat de o lună.

    noiembrie 2017-martie 2019: Werner Wolff – A fost director executiv al Banat Car, dealerul BMW din Timişoara şi Arad, care face parte din grupul Automobile Bavaria. Werner-Wilhelm Wolff şi-a anunţat pe 21 martie finalul mandatului în funcţia de director general al companiei naţionale Tarom, la un un an şi patru luni de la preluarea conducerii. 

    martie 2019: Florin Susanu a fost numit din nou la conducerea Tarom pe 21 martie 2019.

  • Un val de turbulenţe loveşte din nou Tarom: Compania aeriană a rămas fără consiliu de administraţie, va intra sub o nouă anchetă aprobată de Camera Deputaţilor iar mâine expiră şi mandatul directorului general

    După ce săptămână trecută Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al companiei, a revocat întregul consiliu de administraţie fără a oferi vreo explicaţie, astăzi, Camera Deputaţilor a aprobat demararea unei anchete cu privire la activitatea Tarom în perioada 2007-2018. Deputaţi din Comisia pentru Transporturi urmează să facă o serie de verificări, ce vizează inclusiv modul în care au fost vândute anul trecut cele două aeronave Airbus A310.

    De altfel, încă din ianuarie compania de stat a fost lovită de primul val de turbulenţe, când premierul Viorica Dăncilă a trimis corpul de control pentru a face verificări la Tarom, legate de “respectarea dispoziţiilor legale privind organizarea companiei dar şi a evalua circumstanţele în care cele două aeronave au fost vândute anul trecut”
     
    Mai mult, mâine (21 martie), mandatul pe care îl are Werner Wolff (fost şef al reprezentanţei BMW Timişoara- Arad) ca director general interimar va expira. El a asigurat conducerea companiei aeriene de stat timp de un an şi patru luni, fiind numit la conducerea companiei în noiembrie 2017 (al patrulea director al Tarom în mai puţin de trei luni).
     
  • Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la TAROM

    ”Din dispoziţia premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanşat astăzi (luni – n.r.) o acţiune de control la Compania Naţională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A. Obiectivele acţiunii de control constau în verificarea respectării dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare şi control, precum şi circumstanţele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
     
    Potrivit sursei citate, la finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României şi, după caz, vor fi comunicare instituţiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.
     
  • TAROM vrea să „atace” segmentul de business din România prin achiziţionarea unei aeronave destinate unui segment exclusivist

    „TAROM se află într-un moment de prospecţie şi de construcţie a unui plan de business în jurul unei aeronave care poate fi destinată unui segment exclusivist din piaţă, un segment de business (n.red. – respectiv căruia să îi fie închiriată). Este prematur să discutăm despre momentul în care această aeronavă ar putea intra în flota companiei. În momentul de faţă, subliniem, TAROM nu are deschisă o procedură de achiziţie în acest sens”, au declarat, vineri, reprezentanţii acestei companii.
     
    Flota TAROM cuprinde 25 de aeronave, dintre care cea mai mică are 48 de locuri şi cea mai mare are 189 de locuri, iar una medie este de 100-120 de locuri.
     
    Spre deosebire de acestea, o aeronavă de lux are aproximativ 20-30 de locuri şi dotări precum tapiţerie specială şi servicii personalizate.
     
    Compania naţională operează peste 60 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.
     
  • Povestea omului care a transformat Blue Air în cea mai mare companie aeriană românească

    Carte de vizită
    ¶ Gheorghe Răcaru a condus Blue Air din 2004, iar recent a decis să se retragă din funcţie, după 48 de ani în industria aviaţiei
    ¶ Este de profesie pilot, la 1 ianuarie 1970 a început să lucreze la Tarom, o companie în care a urcat, în ani, toate treptele ierarhice, ajungând de la copilot pe avioane mici la funcţia de director al companiei aeriene
    ¶ A acumulat în total peste 15.000 de ore de zbor – dar după ce l-a dus pe Papa la Roma, în 1999, s-a decis să se pensioneze pe linie de zbor
    ¶ În mai 2004 a început însă povestea Blue Air, companie al cărei proiect Răcaru l-a finalizat
    ¶ În 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depăşind astfel Tarom; pentru 2018, reprezentanţii companiei estimează peste
    5,5 milioane de pasageri transportaţi şi o cifră de afaceri de 460 de milioane de euro
    * Perioada de votare a celor mai admiraţi CEO din România s-a desfăşurat în luna august, când Gheorghe Răcaru era încă CEO al companiei Blue Air; Marius Puiu a preluat rolul de director general din septembrie.

    Citiţi şi Povestea celui mai greu moment din istoria Blue Air

  • Cu banii de la românii plecaţi în Vest, Blue Air cumpără la Est: Compania aeriană cumpără alături de un grup de investitori moldoveni “Tarom-ul” de peste Prut pentru 12 mil. lei

    Consorţiul Civil Aviation Group SRL – format din Blue Air şi o serie de investitori locali – a fost declarat câştigător în procesul de privatizare al companiei Air Moldova de peste Prut după ce o oferit 50 de milioane de lei moldoveneşti (12 milioane de lei). Consorţiul va prelua însă şi datoriile de 1,2 mld. lei moldoveneşti (287 de milioane de lei).
     
    Oficialii Blue Air anunţă că operatorul aerian vine la masă cu experienţa internaţională, pe când investitorii moldoveni vin cu resursele financiare.
     
    “Suntem mândri că Air Moldova a intrat în marea familie Blue Air şi ne bucurăm să fim aici, în anul Centenarului”, a declarat Marius Puiu, directorul general Blue Air.
     
  • Şase zboruri suplimentare vor fi introduse pe ruta Bucureşti – Timişoara, începând cu luna octombrie

    Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internaţional Timişoara, odată cu intrarea în vigoare a orarului de iarnă pe data de 28 octombrie, vor fi introduse încă şase zboruri suplimentare pe ruta Bucureşti – Timişoara şi retur. Astfel, compania aeriană Ryanair va introduce încă patru zboruri, iar Tarom, două curse în plus.

    “În prezent, compania Ryanair operează 12 zboruri săptămânale, câte două zboruri în zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi duminică. Astfel, începând cu 28 octombrie 2018, Ryanair va opera 16 zboruri săptămânale. Astfel, în zilele de luni şi vineri vor fi operate câte 3 zboruri/zi, iar în celelalte zile (inclusiv sâmbăta), câte 2 zboruri/zi”, a informat Aeroportul Internaţional Timişoara.

    De asemenea, compania aeriană Tarom va introduce cele două zboruri suplimentare în zilele de miercuri şi vineri, astfel încât va ajunge în timpul sezonului de iarnă la 28 de zboruri săptămânale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tarom introduce o nouă cursă aeriană din Timişoara către Chişinău

    Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Aeroportul din Timişoara, cursele vor fi operate cu o aeronavă de tip ATR, de 3 ori pe săptămână şi vor decola din Timişoara în fiecare luni, joi şi sâmbătă, începând cu 17 septembrie.

    ”Ne bucurăm să adăugăm pe lista destinaţiilor disponibile din Timişoara a 8-a capitală şi anume, Chişinău. Aeroportul Timişoara are o foarte bună colaborare cu compania naţională Tarom, deoarece aceasta efectuează neîntrerupt zboruri de la Timişoara chiar de la înfiinţarea sa, în urmă cu 64 de ani. Ne dorim ca această nouă cursă să fie una de succes şi să se bucure de mulţi pasageri, studenţi, oameni de afaceri, turişti, care să circule între cele două oraşe, astfel încât să se unească regiunea Banatului şi a Crişanei cu Republica Moldova”, a declarat directorul Aeroportului, Daniel Idolu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Tarom a ajuns la un acord cu Boeing pentru achiziţia a cinci aeronave 737 Max 8

    Compania aeriană a precizat că aeronavele urmează să fie livrate în jurul anului 2023.

    Anunţul a fost făcut cu ocazia târgului aviatic Farnborough, care are loc în perioada 16-22 iulie 2018, în Marea Britanie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursa Tarom care trebuia să lege cel mai mare port românesc de capitala Republicii Moldova, anulată înainte de debut

    „Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa vă informează că ruta Constanţa – Chişinău – Constanţa, programată să înceapă la 1 iulie 2018, a fost anulată pentru moment de către operatorul aerian Tarom”, se arată într-un comunicat, remis miercuri, corespondentului MEDIAFAX.

    Sursa citată nu face cunoscute motivele pentru care ruta a fost anulată.

    În schimb, reprezentanţii aeroportului susţin că se continuă colaborarea cu Tarom şi există speranţa ca să apară noi rute către litoral, de anul viitor.

    „Continuăm colaborarea cu reprezentanţii TAROM pentru dezvoltarea rutei Satu Mare – Constanţa – Satu Mare, cu începere din data de 3 iulie a.c. În acelaşi timp avem încredere că începând cu sezonul de vară 2019, operatorul naţional va dezvolta noi rute către litoralul românesc”, se mai precizează în documentul citat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro