Sindicaliştii îl acuză pe ministrul Justiţiei că întârzie semnarea unui ordin prin care angajaţii din penitenciare să îşi primească banii pentru orele suplimentare.
“Deşi a avut peste 3 luni la dispoziţie pentru a clarifica modul în care trebuie plătite orele suplimentare pentru angajaţii din penitenciare, azi 10 iulie – zi de salariu, angajaţii din penitenciare nu-şi primesc banii pentru orele suplimentare pentru că ministrul Justiţiei întârzie semnarea unui ordin. În urma protestelor organizaţiilor sindicale, în Parlament s-a aprobat prin Legea nr. 79/2018 ca orele suplimentare care nu pot fi recuperate în termen de 60 de zile să fie plătite angajaţilor din penitenciare şi poliţie începând cu data de 1 aprilie. În consecinţă, la salariul din iulie ar fi trebuit plătite orele nerecuperate în aprilie. Ceea ce nu este posibil din vina ministrului Justiţiei”, arată Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă remis marţi MEDIAFAX.
Sindicatele spun că, în plus, angajaţii din penitenciare mai au de recuperat peste un milion de ore suplimentare din perioada 2016 – 2018 şi că Guvernul trebuie să plătească această datorie de peste 10,5 milioane de euro angajaţilor din penitenciare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro