Tag: stres

  • Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program

    Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?
     
    În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.
     
    Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.
     
    Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.
     
    “Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.”
  • Care sunt simptomele burnoutului sau stresului din cauza serviciului

    „În prim-plan sunt semne ale depresiei: tulburări de somn, oboseală accentuată resimţită, stări de anxietate – foarte frecvent autoidentificate drept atacuri de panică (terminologie «la modă», mai ales în rândul populaţiei educate de pe pe Google), schimbări bruşte de dispoziţie, tulburări ale libidoului (alimentar, sexual). Dar, în fapt, adesea într-un plan doi simptome ale depresiei descrise mai sus apar din accentuarea unor trăsături de personalitate preexistente, accentuate de situaţiile de la  muncă”, explică Lucaciu.

    El oferă şi un exemplu în acest sens: un perfecţionism dus la extrem sub presiunea sarcinilor de serviciu, chiar dacă este apreciat de către şefi, perturbă adesea relaţiile colegiale sau familiale; o agresivitate accentuată resimţită în urmă unor dispute sau neînţelegeri la serviciu, care antrenează compulsii (efortul interior ineficient de a frâna impulsurile agresive), duce la sentimente de culpabilitate şi inadecvare; preocupări obsesive privind propria valoare atunci când apar situaţii în care persoana nu se descurcă sau are această impresie în mediul de lucru duc la trăiri anxioase, de nesiguranţă, generalizate, care se pot extinde asupra întregii posturi existenţiale a individului. Psihologul spune că exemplul menţionat de el este al unui inginer competent altfel, la 40 de ani, angajat la o multinaţională care are probleme din cauză că nu este fluent în engleză şi a dezvoltat sentimente de inferioritate, cu stimă de sine scăzută, tulburări de somn etc.

    Mai interesante de atât i se par lui Bogdan Lucaciu mecanismele psihologice antistres dezvoltate de angajaţi şi care constau în scenarii mai mult sau mai puţin fantasmatice de „evadare” din situaţia actuală, cea considerată acută sau stresantă. „De la «De-om mai duce-o pân-la toamnă, leliţă Ioană» până la «I Want to Break Free».” Ambele tipuri de scenariu proiectează un viitor mai bun: de la un concediu visat în insule feerice (liber de serviciu) la avansare de post (schimbare de poziţie din situaţia actuală) ori ieşirea din job pentru o afacere privată. „Mecanismul e acela al vulpii care considerând strugurii acri reduce din forţa ispitei lor.” El precizează că din acest scenariu nu fac parte workahoolicii sau indivizii superconformişti, pentru care scaunul lor e mulţumitor şi se văd tot acolo la vremea pensionarii.

    „Doar că majoritatea oamenilor sunt dinamici, plini de aspiraţii şi de aceea vulnerabili la neîmpliniri ale aspiraţiilor personale.”

    De-a lungul experienţei sale, Bogdan Lucaciu a observat că majoritatea celor care au probleme de stres profesional sunt cei din nivelurile medii ale organigramei, „care sunt antrenaţi în propriile ambiţii şi care pot suferi presiuni atât pe orizontală – colegi – cât şi pe verticală – şefi“. El sesizează că, în mod paradoxal, bărbaţii par a fi mai predispuşi epuizării prin stres profesional, probabil din pricina agresivităţii sporite prin comparaţie cu femeile, producând conflicte interiorizate care „consumă”. Femeile au o capacitate de toleranţă şi de „recuperare” mai bună. Chiar dacă cei ajunşi în vârful piramidei executive au mai multe motive de stres, ei nu cer ajutorul psihiatrului sau psihologului până o eventuală patologie nu e evidentă, spune Lucaciu. „E şi o chestiune de prestigiu. Nu au timp pentru a merge la psiholog până o pot duce singuri. 

     

  • Casa urbană antistres din România. Nu există televizor, maşină de spălat sau aragaz. Vezi cât costă si cum arată

    Casa are doar 4,5 metri pătraţi, dar ea poate fi primitoare pentru două persoane. Asta pentru că în spaţiul limitat, gândit pentru cei care vor o întoarcere la natură şi la lucrurile care dau farmec vieţii, sunt puţine obiecte ale confortului zilnic, informează digi24.ro

    Ideea pentru acest spaţiu a apărut acum patru ani, iar prototipul, construit în principal din lemn, se află acum la Bucureşti.

     

  • Medicii din Capitală, epuizaţi din cauza birocraţiei şi a numărului mare de consultaţii

    Burnout-ul este principalul duşman al medicilor din Bucureşti, care apare, potrivit unui chestionar realizat de către reprezentanţii Colegiului Medicilor din Capitală, în urma mai multor factori cu care specialiştii se confruntă: prea multe sarcini birocratice, lipsa unui salariu motivant, numărul mare de consultaţii zilnice, interacţiunea cu pacienţi dificili, dar şi cu aparţinătorii acestora.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât investesc companiile din România în programe de mindfulness

    În prima parte a anului 2017, compania a înregistrat o creştere de 15% a cererii pentru acest tip de programe.

    În contextul în care 60% dintre zilele de concediu medical ale europenilor sunt atribuite afecţiunilor cauzate de stresul ocupaţional (European Agency for Safety and Health at Work), training-urile de mindfulness pentru manageri au impact pe termen lung în reducerea stresului şi în îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, potrivit reprezentanţilor Creative & Bright.

     „Popularitatea mindfulness-ului se explică prin beneficiile măsurabile pe care le are în dezvoltarea a două elemente esenţiale pentru creşterea performanţei: curiozitatea şi atenţia. (…)”, spune Dana Tudor,  managing partner Creative and Bright şi facilitator al programului de mindfulness.

    Printre industriile familiarizate deja cu acest concept sunt industria IT, Manufacturing, Producţie, Servicii sau Banking, care implementează astfel de programe de 1-3 ori pe an.

  • Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program

    Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?
     
    În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.
     
    Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.
     
    Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.
     
    “Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.”
  • A devenit şcoala in România un factor de stres pentru copii?

    Educaţia nonformală capătă foarte multă importanţă într-un sistem naţional de învăţământ care nu mai ţine pasul cu noile generaţii, crede şi Cecilia Necula, fondator al centrului Bufiniţa din Tei. “Auzim mereu de la părinţi sau bunici că “ăştia mici ne dau clasă” în cutare sau cutare privinţă, în general tot ce are legătură cu tehnologia ….e adevărat, ei au abilităţi pe care mulţi dintre adulţi nu le au, la fel cum şi adulţii sau cei în vârstă au abilităţi pe care noile generaţii nu le au. Pentru că acum nu mai este nevoie de ele… S-au schimat vremurile, interesele, abilităţile necesare pentru a te integra în societatea în schimbare”, remarcă ea. “Ori sistemul şcolar actual nu şi-a făcut un <update>, ci a rămas ancorat în alte vremuri. Asta în ciuda multor eforturi, proiecte, organizaţii care îşi propun să schimbe ceva în mersul lucrurilor. Problema este că spaţiul creat între şcoală şi ritmul cu care asistăm la crearea unui nou profil uman e destul de înspăimântător.  Ar fi nevoie de o schimbare dramatică şi totală de paradigmă. Cine să o facă ?”

    Bufniţa din Tei este un centru de activităţi recreative şi educaţie nonformală, care pune accentul pe învăţarea liberă, ghidată de interesul şi inclinatiie naturale ale copilului. Printre cursurile oferite se numără actoria, artele vizuale, şahul, informatica, inginerie & robotică, tehnici de creaţie şi hand-made sau tehnici de învăţare şi dezvoltare personală. 

    “Prin activitatea noastră, noi încercăm să lăsăm libertate celor mici să încerce, să experimenteze, să testeze, să descopere lumea şi în cele din urmă să se descopere pe ei – iar asta în ritmul lor propriu”, explică Cecilia Necula. “Numai că, vorbind de ritm propiu şi de experimentare, apare o problemă de ordin pragmatic. Toate aceste experimentări costă. Părinţii trebuie să suporte lunar un cost mai mare sau mai mic. Ori asta atârnă în bugetul familiei. Iar de aici, corelat cu istoric familial, nivel de educaţie, preconcepţii, apare riscul ca părinţii să pună presiune pe copii în direcţii care poate nu corespund profilului lor. În unele cazuri aceştia nu mai reuşesc să experimenteze diverse zone, ci sunt obligaţi să parcurgă anumite trasee <sigure> doar pentru că în prezent aceste trasee s-au dovedit a fi rentabile. Din experienţa noastră de părinţi putem spune că cei mici sunt suprasolicitaţi, dar nu în sensul în care se tot vehiculează. La vârsta lor, copiii suportă şi chiar au nevoie de antrenarea creierului în cea mai mare parte a timpului. Nu volumele de sarcini îi suprasolicită neapărat, ci mai degrabă conţinutul acestora. Din nou, necorelat cu interesele şi abilităţile lor.”

    Dacă este să vorbim de riscuri, crede Sorin Faur, acestea nu vin de la cursuri în sine, care predau abilităţi necesare, vin din altă zonă. “Şcoala – şi cum este ea gândită acum – are o mare vină în suprasolicitarea copiilor, trebuie spus, pentru că ocupă nejustificat de mult timp din viaţa unui copil pentru câte beneficii produce. Nu că şcoala nu ar fi necesară, din contră, educaţia este cheia pentru viitor, dar o educaţie de calitate, axată pe nevoi şi flexibilă, care să înceapă prin a fi orientată pe elevi şi nu pe materii, pe nevoile şi abilităţile fiecăruia.” Ar trebui ca fiecare copil să fie în primul rând ajutat să se descopere pe sine, crede cofondatorul Mentalio, iar apoi, printr-o programă flexibilă şi bazată pe opţiuni, să fie îndrumat către domeniile în care excelează. “Ori ce face şcoala astăzi? Le cere copiilor să fie buni la toate, ignorând personalitatea şi pasiunile fiecăruia! De ce ar trebui să fie un potenţial Mozart bun la anumite materii de care nu va avea nevoie niciodată (pun o problemă de principiu aici)? Nu spun că există materii de studiu inutile, nici că nu este nevoie de cultură generală, ci că nu toţi copii sunt la fel şi deci trebuie lăsaţi să îşi descopere şi urmeze chemarea. De aceea este nevoie de un învăţământ bazat pe opţiuni – în care fiecarea să aleagă ce vrea să studieze, cum vedem de altfel că se construieşte în ţările nordice. Şi atunci, copii nu ar mai fi atât de ocupaţi, pentru că în loc să investească 7-9 ore pe zi pentru a învăţa ceva de care nu au nevoie, care nu le place şi la care nu vor excela oricum mai bine s-ar ocupa direct de ceea ce îi dezvoltă.” El opinează că ciclul primar ar trebui axat pe dezvotarea abilităţilor de bază (scris, citit, calculat, cultură generală), ciclul gimnazial pe descoperire şi clarificare personală pentru ca apoi, în ciclul secundar superior elevii să poată aprofunda ceea ce îşi doresc.

    “Da, au un program încărcat la şcoală sau grădiniţe iar multe din informaţiile livrate în mediile instituţionalizate sunt absolut nefolositoare şi uneori haotice”, crede şi Ana Chiorean. “De aici şi pretenţiile ridicule ale dascălilor şi ale părinţilor în egală măsură.”

    Implicarea copiilor în activităţi de educaţie nonformală poate aduce şi beneficii de imagine pentru părinte în relaţia cu alţi părinţi, susţine Cecilia Necula. Ea nu crede însă că acest “avantaj” reprezintă o motivaţie, ci mai degrabă un efect secundar. “Interacţionăm zilnic cu mulţi părinţi. În general motivaţia lor este una corectă, aceea de a oferi copilului lor cât mai multe şanse de dezvoltare şi oportunităţi în viitoarea carieră. Sunt conştienţi de limitele şcolii tradiţionale.”

     

  • Cum se mai relaxează corporatiştii şi oamenii de afaceri?

    În România există la momentul actual zeci de mii de practicanţi de yoga, iar numărul acestora s-a triplat în ultimii patru ani, a spus Dana Ţupa, fondatorul Purna Yoga Academy, invitată la ZF Live.
     
    „În Bucureşti este cea mai mare concentrare de yoghini din toată ţara, în provincie au o prezenţă mai scăzută.Ê Avem o creştere foarte mare faţă de acum zece ani a celor care practică yoga“. 
     
    Dana Ţupa a început să practice yoga în urma unui job solicitant şi a decis ulterior să îşi înfiinţeze propria şcoală, care oferă cursuri, tabere, seminarii şi workshopuri de yoga.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro
  • Câţi bani câştigă cei mai bine plătiţi şoferii de Formula 1 – GALERIE FOTO

    Majoritatea şoferilor de Formula 1 câştigă anual milioane de dolari – dar acest lucru se aplică pentru numeroşi sportivi de top.

    În cazul celor din Formula 1, însă, chiar şi şoferii care nu au cele mai bune rezultate primesc un salariu consistent din partea echipelor. Printre argumente se numără pericolul la care sunt supuşi şoferii şi stresul pe care aceştia trebuie să îl gestioneze în timpul curselor.

    Chiar şi cel mai tânăr pilot, Max Verstappen, primeşte anual un cec de sute de mii de dolari – şi asta fără a lua în calcul posibilele bonusuri.

  • Când a fost mai greu să creşti copii: acum sau pe timpul lui Ceauşescu?

    Pe Facebook, Lucian Lumezeanu a scris: „Daca acum, cand avem pampersi, creme, toate medicamentele, carucioare mai performante decat Trabanturile din anii 90 e greu sa cresti un copil (simt asta, dar mai ales simte nevasta-mea), imi dau seama cum era cand eram noi mici.
     
    Imi povestea mama ca nici detergent nu se prea gasea, plus multe alte chestii, cum ar fi ca tremurai de frig daca stateai la bloc, cu copil cu tot. Poate de asta sunt eu rezistent dar putin dereglat 
     
    Da’ voi dati poze tembele cu citate din Ceausescu, vorbiti despre cat de mare conducator era. Mai ales daca aveti 25-27 de ani”.