BusinessMagazin

Tag: secret

  • Anabela Luca: Dincolo de o idee „ingredientul secret“ al unui business sunt angajaţii

    În 2012, online-ul era destul de la început, Google îşi deschisese birou în România abia pe la finalul lui 2010 şi se vindeau multe click-uri la kilogram, ca să zic aşa, nu exista transparenţă în procesul de promovare, iar educaţia în ceea ce înseamnă digitalul era una precară”, îşi aminteşte Anabela Luca, fondator al agenţiei adLemonade, în cadrul căreia ocupă şi funcţia de managing director & online marketing consultant. Înfiinţarea agenţiei a venit ca un răspuns firesc la situaţia de atunci; încă din primul an de activitate, ea a avut oportunitatea de a deveni Google Certified Trainer, susţinând ulterior peste 150 de traininguri de formare a specialiştilor şi tinerilor în domeniul digital.
    „Am început în 2012, la Sibiu, cu un birou în Piaţa Mare care să ne ţină conectaţi la vibraţia oraşului, deşi aveam clienţi internaţionali încă de pe atunci”, povesteşte Anabela Luca modul în care a pornit businessul adLemonade. „La început creşterea a fost organică, clienţii venind din recomandări.

    Apoi, odată cu deplasările prin ţară la diverse conferinţe şi traininguri organizate de Google, ea a atras clienţi din oraşele mari „care apreciau abordarea personală şi serioasă în spiritul ardelenesc al lucrului bine făcut care ne caracterizează.” Portofoliul de clienţi a devenit preponderent din Bucureşti, aşa că mutarea firească a fost deschiderea unui birou în Capitală, în 2013.

    Compania a participat la proiecte cunoscute pe piaţa din România, aşa cum ar fi portalul tocmai.ro, dar şi site-uri de fashion precum FashionUp, Jolidon sau Tudor Tailor. „Din 2014, am început să consolidăm expertiza noastră internaţională, mergând pe două direcţii strategice: una reprezentând companiile româneşti pe care le ajutăm să se dezvolte în afara graniţelor, oferindu-le unelte, insight-uri şi statistici de pe pieţele globale; cea de-a doua, mai vizibilă în ultimii doi ani, se constituie din dezvoltarea de parteneriate cu companii de pe pieţele externe pentru a valida şi extinde expertiza noastră acolo. Aceste direcţii rămân în continuare o prioritate strategică pentru noi, şi echipa se dezvoltă în acest sens prin prezenţa la training-uri şi conferinţe internaţionale la Londra, New York sau San Francisco”, subliniază Anabela Luca.

    Antreprenoarea spune că întâmpină zilnic obstacole, dar tinde să le vadă ca oportunităţi de învăţare. Spune că cel mai dificil i-a fost să înveţe să delege eficient, „fără micromanagement, fără delăsare şi fără ego-ul acela al specialistului care crede că ştie el să facă cel mai bine un lucru.” O altă provocare a fost ieşirea din zona de confort – „a face lucruri cu care nu eşti obişnuit pentru că altfel nu ai cum să creşti, să te dezvolţi şi omori businessul prin propriile limitări.” Ea crede că învăţarea continuă şi testarea trebuie să fie priorităţi pentru orice antreprenor care e conştient „că ce te-a adus până aici nu te va duce mai departe şi e mereu nevoie să descoperi lucruri noi pentru a evolua.”
    Dincolo de idee şi un gram de noroc, angajaţii sunt ingredientul secret al unei afaceri de succes, spune fondatoarea adLemonade. „De multe ori, implementarea face diferenţa, iar angajaţii sunt în spatele acelei implementări. Eu am început din prima zi cu un angajat pentru a avea mentalitatea unui antreprenor, nu a unui freelancer care munceşte de unul singur, un sfat primit de la o persoană pe care o respect şi pe care o admir mult.

    Apoi am crescut uşor, atrăgând în echipă persoane cu aceleaşi valori fundamentale ca ale noastre”, povesteşte Luca. „Am avut momente când am vrut să creştem accelerat, am angajat mai mulţi oameni decât puteam integra în echipă şi asta a creat tensiuni şi a pus o presiune mare pe colegii mai vechi, însă lucrurile s-au aşezat pe un făgaş normal”. În prezent, echipa adLemonade numără zece persoane.
    Anul trecut, adLemonade a gestionat campanii cu bugete de peste 5 milioane de euro, bani investiţi în principal în Google şi Facebook, în vreme ce cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 210.000 euro.

    Pentru anul acesta, Anabela Luca previzionează un plus de 30% al cifrei de afaceri, cu o creştere accelerată pe final de an, când clienţii pregătesc mai multe campanii de Black Friday. Până în prezent, agenţia a colaborat cu peste 300 de clienţi cu bugete cuprinse între 500 şi 800.000 de euro pe lună. „Două treimi din clienţi sunt magazine online, şi observăm o creştere pe zona de employer branding, un trend firesc pentru companiile care doresc să atragă talente în organizaţie.” Tarifele agenţiei variază în funcţie de tipul de serviciu prestat, de complexitatea campaniilor şi de bugetele gestionate. Modelul folosit este bazat, în general, pe un tarif fix coroborat cu un
    success fee.
    Pe o piaţă cu 11 milioane de utilizatori conectaţi la internet, cumpărăturile online au atins valoarea de 2,8 miliarde de euro în 2017. În acest context, numărul magazinelor online este în continuă creştere, de la 7.000 în 2017 la 14.000 estimate pentru anul acesta, notează Anabela Luca. Această creştere accelerată se va resimţi şi în cererea pentru servicii generatoare de trafic precum SEO (search engine optimization – n.red.), PPC (pay-per-click – n.red.), marketing afiliat sau marketing prin influenţatori, spune ea. Deşi aplicaţia Instagram are anul acesta o creştere accelerată şi tot mai mulţi clienţi încep să aloce bugete semnificative în această direcţie, Google şi Facebook rămân canalele favorite de promovare pentru clienţii agenţiei. „Primim şi cereri timide pe platforme precum Waze sau Snapchat, însă traficul rezultat e incremental”, spune antreprenoarea.

    Planurile de viitor ale adLemonade includ extinderea prezenţei cu un birou la Londra în următorul an şi încă unul la New York în următorii 3 ani. „Există o evoluţie vizibilă, în toţi aceşti ani, cu privire la modul în care mediul de afaceri accesează online-ul”, spune antreprenoarea. „Suntem online tot timpul, noi, utilizatorii; brandurile au înţeles acest comportament şi cei agili s-au adaptat rapid şi au îmbrăţişat online-ul. Apetenţa pentru campaniile pe Google este în continuă creştere, deoarece se adresează unei audienţe ţintite: oamenii care caută exact produsul sau serviciul tău. Eficienţa este vizibilă, măsurabilă, scalabilă”, încheie ea.

  • SECRETUL unuia dintre cei mai mari TIRANI a fost scos la IVEALĂ în ciuda eforturilor DISPERATE de muşamalizare ale RUŞILOR

    La scurt timp după luarea deciziei de evacuare, profesorul Boris Zbarsky a fost chemat urgent la Kremlin. A condus laboratorul special al mausoleului care ţinea corpul lui Lenin şi a luat şi parte la procesul de îmbălsămare. Zbarsky a fost informat că Lenin trebuie să fie mutat din Moscova în oraşul Tiumen, iar profesorul şi echipa sa sunt responsabili pentru siguranţa „cargo-ului”, scrie War History Online.

    Mumia a fost pusă într-un vagon special al unui tren. În total, trei trenuri speciale au fost folosite pentru evacuarea lui Lenin. Primul tren transporta gărzi, al doilea corpul lui Lenin, iar al treilea alţi soldaţi.
     
    Înainte de plecare, trenurile au fost foarte atent verificate, iar trenul în care era transportat Lenin a fost echipat cu amortizoare speciale, iar interiorul a fost modificat pentru a crea şi menţine microlimatul optim, care era controlat de o echipă de specialişti.
     

  • Premieră în JUSTIŢIE. Instanţa a pronunţat PRIMA ACHITARE motivată de ILEGALITATEA interceptărilor obţinute în baza PROTOCOLULUI SRI-PG

     Magistraţii arată că orice normă juridică trebuie să fie ”edictată în acord cu principiile constituţionale, principii care exclud categoric ca Protocolul STRICT SECRET să fie încorporat într-un mod obscur în procedura penală”. Tehnic vorbind, judecătorii militari au creat o jurisprudenţă care ar putea genera, în lanţ, un şir de achitări în dosarele create pe baza probelor obţinute de echipele mixte SRI-PG.
     
    În motivarea soluţiei de achitare a lui Cantemir Groza, subofiţer din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, acuzat de luare de mită, magistraţii arată că probele care au stat la baza condamnării în primă instanţă sunt interceptări obţinute în baza protocolului încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI, ele fiind nule.

    Subofiţerul de jandarmi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în primă instanţă, iar în luna iulie (la apel), Curtea Militară de Apel Bucureşti l-a achitat definitiv pe bărbat.

    ”Apărătorul inculpatului a arătat că este în imposibilitatea de a formula apărările adecvate prin interzicerea accesului la fişa postului inculpatului (secretă), contrar jurisprudenţei CEDO; a arătat, de asemenea, că probele obţinute prin mijloace tehnice speciale sunt afectate de protocolul strict secret dintre Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vigoare şi aplicabil la data faptelor, solicitând înlăturarea acestor probe ca fiind obţinute în afara cadrului procesual penal”, se arată în motivare.

    Instanţa: Probele obţinute de echipele mixte sunt nule absolut

    Magistraţii mai consideră că a fost nesocotit principiul loialităţii probelor – prin activitatea comună a echipelor mixte urmând o procedură secretă, iar constatarea nulităţii, indiferent dacă este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • Un debut excelent pentru un regizor român de mare perspectivă – VIDEO

    Filmul este o adaptare cinematografică după piesa de teatru cu acelaşi nume, iar rezultatul este unul spectaculos. Vlad Zamfirescu, care semnează şi regia, face unul dintre cele mai bune roluri ale sale; este un actor complet, care dovedeşte că tranziţia de la teatru la film este una cât se poate de naturală. Secretul fericirii este genul de film care te ţine în tensiune folosind doar elementele de bază ale unei producţii cinematografice: scenariu şi actori.

    Decorul este unul simplu, întreaga acţiune desfăşurându-se pe terasa unui apartament de bloc. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de acest lucru, pentru că stările prin care trec cei trei protagonişti sunt dintre cele mai diverse.

    Urmărind Secretul fericirii, mi-a venit imediat în minte un alt exemplu de piesă transpusă excelent pe marele ecran: Fences, producţia din 2017 regizată de Denzel Washington, care s-a numărat printre favoriţii sezonului de premii.

    Cunosc destule persoane care sunt reticente în faţa ideii de a urmări un film cu doar trei actori; aş spune însă că, folosind un număr redus de personaje, regizorului, şi mai ales scenariştilor, li se dă ocazia să exploreze intimitatea acestora şi să îi apropie pe telespectatori de cei care dau viaţă filmului. Am numeroase exemple în acest sens, un clasic fiind şi 12 Angry Men (chiar dacă numărul personajelor este mai mare, premisele sunt oarecum aceleaşi).

    Am avut mereu o problemă cu faptul că cele mai multe producţii locale foloseau cadre statice, cu foarte puţină mişcare, transformând filmul într-un soi de exerciţiu de răbdare. Cu toate că multe s-au bucurat de un evident succes, personal nu aş putea spune că am fost un mare fan al acestor producţii; sunt, în aceeaşi măsură, conştient de faptul că numeroase lipsuri au venit ca o consecinţă a subfinanţării. Proiecţiile de la TIFF 2018 mi-au dovedit însă că noua generaţie de cineaşti este dispusă să îşi asume mai multe riscuri şi sunt convins că filmele se vor bucura de o recunoaştere mult mai mare peste hotare.

    Secretul fericirii este o producţie care te pune pe gânduri, iar finalul nu face decât să scoată în evidenţă temele profunde abordate de film, teme cu care cei mai mulţi dintre noi am putea, cândva, să ne identificăm. Prezentarea acestora este pe alocuri superficială, dar sunt convins că nu e vorba de omisiune, ci de intenţie. Zamfirescu şi-a construit extrem de atent naraţiunea, atingând punctul culminant cu doar câteva cadre înainte de final.

    Filmul ar trebui să ajungă în cinematografe în toamna acestui an şi vă recomand din inimă să mergeţi în sălile de cinema pentru a-l urmări. Este un motiv de laudă la adresa filmului românesc.

    Nota: 8,5/10

    Secretul fericirii
    Regia: Vlad Zamfirescu
    Distribuţie: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton
    Durată: o oră şI 30 de minute
    Data lansării: toamnă 2018

  • Un brand căutat de toate femeile a deschis primul magazin din România

    Magazinul, care vinde în special produse de înfrumuseţare, dar şi lenjerie intimă, este operat, potrivit datelor ZF, de compania Millenium Pro Design, care administrează magazinele din reţeaua BestValue din aeroport. Până la închiderea ediţiei oficialii companiei nu au răspuns solicitării ZF pentru a confirma informaţiile.

    Cele mai multe magazine Victoria’s Secret din lume au un model similar celui din aeroportul local, mai exact vând în special produse de îngrijire personală – creme şi alte cosmetice – şi parfumerie, cu o selecţie mai redusă de lenjerie intimă.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar

  • Un debut excelent pentru un regizor român de mare perspectivă

    Filmul este o adaptare cinematografică după piesa de teatru cu acelaşi nume, iar rezultatul este unul spectaculos. Vlad Zamfirescu, care semnează şi regia, face unul dintre cele mai bune roluri ale sale; este un actor complet, care dovedeşte că tranziţia de la teatru la film este una cât se poate de naturală. Secretul fericirii este genul de film care te ţine în tensiune folosind doar elementele de bază ale unei producţii cinematografice: scenariu şi actori.

    Decorul este unul simplu, întreaga acţiune desfăşurându-se pe terasa unui apartament de bloc. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de acest lucru, pentru că stările prin care trec cei trei protagonişti sunt dintre cele mai diverse.

    Urmărind Secretul fericirii, mi-a venit imediat în minte un alt exemplu de piesă transpusă excelent pe marele ecran: Fences, producţia din 2017 regizată de Denzel Washington, care s-a numărat printre favoriţii sezonului de premii.

    Cunosc destule persoane care sunt reticente în faţa ideii de a urmări un film cu doar trei actori; aş spune însă că, folosind un număr redus de personaje, regizorului, şi mai ales scenariştilor, li se dă ocazia să exploreze intimitatea acestora şi să îi apropie pe telespectatori de cei care dau viaţă filmului. Am numeroase exemple în acest sens, un clasic fiind şi 12 Angry Men (chiar dacă numărul personajelor este mai mare, premisele sunt oarecum aceleaşi).

    Am avut mereu o problemă cu faptul că cele mai multe producţii locale foloseau cadre statice, cu foarte puţină mişcare, transformând filmul într-un soi de exerciţiu de răbdare. Cu toate că multe s-au bucurat de un evident succes, personal nu aş putea spune că am fost un mare fan al acestor producţii; sunt, în aceeaşi măsură, conştient de faptul că numeroase lipsuri au venit ca o consecinţă a subfinanţării. Proiecţiile de la TIFF 2018 mi-au dovedit însă că noua generaţie de cineaşti este dispusă să îşi asume mai multe riscuri şi sunt convins că filmele se vor bucura de o recunoaştere mult mai mare peste hotare.

    Secretul fericirii este o producţie care te pune pe gânduri, iar finalul nu face decât să scoată în evidenţă temele profunde abordate de film, teme cu care cei mai mulţi dintre noi am putea, cândva, să ne identificăm. Prezentarea acestora este pe alocuri superficială, dar sunt convins că nu e vorba de omisiune, ci de intenţie. Zamfirescu şi-a construit extrem de atent naraţiunea, atingând punctul culminant cu doar câteva cadre înainte de final.

    Filmul ar trebui să ajungă în cinematografe în toamna acestui an şi vă recomand din inimă să mergeţi în sălile de cinema pentru a-l urmări. Este un motiv de laudă la adresa filmului românesc.

    Nota: 8,5/10

    Secretul fericirii
    Regia: Vlad Zamfirescu
    Distribuţie: Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Theo Marton
    Durată: o oră şI 30 de minute
    Data lansării: toamnă 2018

  • SECRETUL celei mai luxoase plaje din România!

    Dacă nisipul vi se pare mai fin decât cel de pe plajele alăturate, din zona steguleţelor sau din Olimp, este pentru că acesta este de import… A fost adus, pe vremea lui Ceauşescu tocmai din Arabia Saudită.

    Continuând tradiţia instaurată de familia regală a României, cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu îşi petrecea vara timpul liber pe litoral. Dacă regii preferau Constanţa, tovarăşii stăteau la Neptun, în staţiunea cea verde a protipendadei nomenclaturiste.

    Înainte de 1989, la vila de protocol de la Neptun, zona era îngrădită şi păzită cu străşnicie de Securitate, iar măsurile de precuaţie nu erau doar un mit. Complexul era deservit de o întreagă „curte“ prezidenţială, care să asigure şederea cât mai plăcută a Ceauşeştilor şi demnitarilor comunişti veniţi şi ei la mare.

    Plaja proprie era atent curăţată de scoici, iar nisipul era afânat pentru a fi plăcut la atingere. Apa mării era purificată de pietre, scoici, alge, meduze şi alte vietăţi. Scafandrii păzeau perimetrul ca să nu existe vreo ameninţare venită dinspre largul mării.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un senator USR avertizează asupra prelungirii sesiunii extraordinare a Parlamentului până pe 10 august: Democraţia se face în secret

    “Este inacceptabil ce se întâmplă, tratează opoziţia parlamentară ca pe nişte slugi ai unui singur om! Mi-au trimis astăzi un mesaj prin care sunt convocat la Biroul Permanent al Senatului, MÂINE la ora 18, fără niciun fel de explicaţie, niciun fel de ordine de zi. Ne cheamă să decidem ceva mâine, dar nu ştim ce trebuie să decidem, nu ştim ce plănuiesc. Cel mai probabil, vor să prelungească sesiunea extraordinară până pe 10 august, cum spun unele surse, dar nu putem fi siguri căci democraţia se face în secret în Parlamentul României din câte se vede”, a afirmat Vlad Alexandrescu, într-o postare miercuri pe Facebook.

    Acesta a adăugat că a încercat să afle de la Secretariatul General care va fi ordinea de zi a şedinţei, însă fără rezultat.

    “Am sunat la Direcţia Secretariatului General, am dat de şeful direcţiei şi l-am întrebat pentru ce ne convoacă mâine, ce trebuie să discutăm, care este temeiul întâlnirii. Răspunsul clasic: nici eu nu ştiu, am primit un telefon, eu sunt un simplu funcţionar etc. Oamenii ăştia acţionează în cel mai sovietic stil posibil, numai Stalin mai convoca adunări la 2 noaptea cu o oră înainte printr-un simplu telefon. Nimic scris, regulamentul este complet ignorat. Cu Tăriceanu plecat, se pare că acum Claudiu Manda se află la butoane şi vrea să ne prezentăm drepţi, la raport, mâine la ora 18. Înţelegeţi cum stau lucrurile în fapt? Întreaga instituţie a Senatului României se află la dispoziţia unui singur om”, a completat liderul senatorilor USR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.