BusinessMagazin

Tag: secret

  • Secretul întunecat din spatele primului mall din România. Este puţin ştiut ce s-a întâmplat acolo acum mai bine de 30 de ani

     În Bucureşti, 11 clădiri urmau să aibă această destinaţie, iar dintre acestea, în 1989, doar două erau finalizate.

    În anul 1985, Nicolae Ceauşescu a dispus construirea mai multor „Complexuri Comerciale Agroindustriale” unde ar fi trebuit să se vândă mâncare pentru toată populaţia Bucureştiului. Acest proiect a eşuat total, iar după 1989 „circurile foamei” fie au fost demolate, fie transformate total de capitalişti.

    Cele 11 clădiri în care trebuia să funcţioneze un „Complex Comercial Agroindustrial” au fost construite în cartierele Pantelimon, Rahova, Titan, Băneasa, Eroii Revoluţiei, Cotroceni, Vitan, Floreasca, Timpuri Noi, Lujerului şi în zona Unirii, din centrul Bucureştiului.

    Nicolae Ceauşescu îşi dorea să poată concentra în interiorul lor întreaga producţie de mâncare necesară hrănirii locuitorilor Capitalei. Conform istoricilor, liderul Partidului Comunist din România visa să facă, astfel un pas spre viitor, iar oamenii să nu mai piardă timpul prin pieţe sau pe la alimentare căutând diverse alimente, ci să le găsească pe toate în acelaşi loc.

    „A fost o idee utopică a lui Ceauşescu de a satisface nevoile alimentare ale populaţiei, într-o perioadă în care alimentele se găseau foarte greu, cu cozi lungi şi se aştepta foarte mult. Pentru a linişti muncitorii, mai ales, a gândit aceste clădiri mari, cu arhitectură distinctivă, unde să poată aproviziona ei în condiţiile economiei socialiste. Iar clădirile acestea aveau şi menirea de a proclama măreţia regimului comunist. Dar a fost un eşec total”, a declarat istoricul Constantin Bălăceanu Stolnici, în urmă cu doi ani, în cadrul campaniei MEDIAFAX Secolul Roşu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ce se ascunde în spatele bogăţiei de pe Internet. Secretul din spatele unor imagini postate pe Instagram – GALERIE FOTO

    Ruşii care vor să se laude cu stilul de viaţă luxos pot să închirieze un avion privat (care nu se ridică de la sol) pentru a-şi face fotografii pe care apoi să le distribuie pe reţelele de socializare.

    Astfel, doritorii vor putea închiria un avion timp de două ore pentru 14.000 de ruble (în jur de 244 de dolari) şi au la dispoziţie şi un fotograf sau pot plăti mai puţin (11.000 de ruble sau 191 de dolari) doar pentru avion. Preţul creşte când este vorba de o filmare şi ajunge la 25.000 de ruble (434 de dolari). De asemenea, compania Private Jet Studios pune la dispoziţie şi o echipă de de machiaj, contra cost.

    Asftel, ruşii, doritori de a duce o viaţă de lux, se pozează bând şampanie, în timp ce se prefac că admiră priveliştea de la înălţime.

    Cei care apelează la astfel de servicii sunt cei care vor să adune fani ca apoi să poată obţine contracte de publicitate. 

  • Limbajul SECRET al piloţilor: ce înseamnă „cap mort” şi cum puteţi afla că urmează o zonă de turbulenţe sau de furtună

    Patrick Smith, pilot de aviaţie comercială, care a zburat pe avioane Boeing 757 şi Boeing 767, a explicat câteva dintre misterele specifice  jargonului aviaţiei într-un interviu acordat Business Insider. 

    1. „Membri ai echipajului, uşire la sosire şi crosscheck” – acest anunţ se face pe măsură ce aeronava se apropie de poartă, pentru a verifica daca ieşirile de urgenţă ataşate fiecărei uşi au fost dezactivate – altfel toboganul de urgenţă se va deschide automat după ce uşa va fi deschisă.


    2. „All-call” – este parte din procedura de armare/dezarmare a uşilor. „Aceasta cerere solicită fiecărui însoţitor de zbor să raporteze prin interfon de la staţia proprie – este un fel de apel în conferinţă al însoţitorilor de zbor”, a scris el.


    3. Prin „În acest moment” (At this time) – expresie folosită într-o propoziţie simplă, echipajul vă roagă să renunţaţi la toate dispozitivele electronice; înseamnă de fapt „acum”, este un „eufemism aerian”.


    4. Nivelul de zbor (Flight level) – „Am ajuns la o altitudine de croazieră de nivel de zbor 3-3-0. Voi închide semnalul de folosire a centurilor” – nivelul de zbor reprezintă o modalitate de a spune la ce altitudine se află aeronava deasupra nivelului mării. „Nivelul de zbor 3-3-0 este de fapt 33.000 de picioare”


    5. „Treabă cu hârtiile de ultim moment” (Last minute paperwork) – „Terminăm treaba cu hârtiile de ultim moment şi apoi vom fi pe drumul nostru spre destinaţie.” – Pentru mulţi dintre noi, anunţul reprezintă un precursor al unui anunţ legat de o întârziere; potrivit lui Smith „paperwork” înseamnă de fapt o revizuire a planului de zbor, ceva legat de evidenţa referitoare la greutatea şi echilibrul avionului sau doar aşteptarea ca personalul cu mentenanţa să se asigure că totul este în ordine înainte de zbor.


    6. Buzunar de aer (Air pocket) – un termen colocvial folosit pentru a descrie posibilitatea unor turbulenţe;


    7. Flightdeck – Cockpit;

    8. Deadhead („cap mort”, în traducere mot a mot) – un angajat al companiei aflat la bord care călătoreşte spre o destinaţie pentru a primi o misiune – el nu lucrează pe durata călătoriei;


    9. „Area of weather” (o zonă de vreme) – „Din cauza zone de vreme deasupra New Jersey, ne vom întoarce prin Philadelphia” – se traduce prin existenţa unei furtuni sau a unei precipitaţii intense.

     

  • Cum s-a transformat o fabrică din Slatina într-unul dintre cei mai importanţi producători de ţevi industriale din lume

    TMK Artrom a fost printre primele companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar una dintre acţiunile sale a fost chiar prima tranzacţionată în cadrul unei şedinţe bursiere. După 24 de ani, cu venituri care s-au ridicat în 2018 la 1,4 miliarde lei, TMK Artrom Slatina deţine o cotă de piaţă de 5,4% la nivel global pe zona de ţevi industriale.

    TMK Artrom Slatina aparţine de grupul TMK, deţinut de omul de afaceri rus Dimitri Pumpianski. „Noi suntem divizia cea mai mică, dar anul trecut cred că am avut cea mai bună performanţă – ca indicatori, nu ca valoare, pentru că noi reprezentăm 5-6% din cifra de afaceri a grupului”, explică Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom Slatina. De regulă, când petrolul are o ascensiune fulminantă, ei au rezultate foarte bune pe uzinele din Rusia, dar ultimii trei ani a mers foarte bine piaţa ţevilor industriale, potrivit explicaţiilor lui Popescu. „TMK are unităţi de producţie şi în Statele Unite şi în Rusia, sigur că există schimburi între ei dar au pieţe diferite. America va importa întotdeauna ţeavă, pentru că producţia internă nu acoperă decât 60% din necesar”, mai spune directorul general referindu-se la tensiunile comerciale dintre cele două superputeri.

    Potrivit ZF, TMK a finalizat anul trecut o investiţie de 36 milioane dolari într-o capacitate de tratamente termice pentru ţevi. Investiţia nu a mărit capacitatea de producţie, însă a lărgit gama de produse cu valoare adăugată. Producătorul de ţevi industriale din Slatina exportă peste 80% din producţie – în mare parte pe piaţa europeană şi pe cea americană. În 2018, veniturile TMK Artrom Slatina au ajuns la 1,4 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2017. Pentru 2019, Adrian Popescu previzionează acelaşi volum de vânzări ca anul trecut, poate cu o uşoară creştere.

    Cea mai importantă investiţie de anul trecut a fost achiziţia combinatului siderurgic de la Reşiţa, principalul furnizor de materie primă al TMK Artrom Slatina. Mai exact, combinatul de la Reşiţa asigură toată materia primă necesară unităţii de la Slatina, reprezentând aproximativ 60% din capacitatea totală a  combinatului siderurgic. Preţul plătit de către TMK Artrom celor de la TMK Europe pentru participaţia deţinută a fost de 62,29 milioane euro, cu un avans de 100.000 euro iar restul pe parcursul a cinci ani, începând din 2020.

    „Noi suntem companie românească, facem investiţii ca TMK Artrom”, explică Popescu. „Exportăm în proporţie de 80%, nu suntem o companie dependentă de piaţa internă. Sigur, este multă manufactură industrială în România, multă mecanică, este o piaţă bună.” Mai mult, spune Popescu, există companii care au mutat operaţiunile în România pentru că foarte multe componente sunt cumpărate de la Artrom. „Avem clienţi care au venit după noi, la Vâlcea, Târgovişte; sunt fabrici mici, vin cu trei camioane şi cinci containere, cu 20 de oameni şi gata.

    În Statele Unite, compania vinde numai produse premium. „Ne-am dus numai pe zona de produse de nişă premium, am crescut veniturile şi tarifele nu s-au simţit. Rentabilitatea unui produs commodity în metalurgie este de până la 10%; profitabilitatea la un produs premium, pe de altă parte, poate varia între 15 şi 36%, a declarat Adrian Popescu. Dacă în 2016 vânzările pe piaţa din America de Nord au reprezentat doar 5% din vânzările TMK Artrom Slatina, în 2018 procentajul a ajuns la 25% (piaţa din America de Nord include Statele Unite şi Canada, dar este tratată ca o singură zonă de desfacere – n.red.). Exporturile către America de Nord au generat două treimi din profitul anului trecut pentru TMK Artrom Slatina, asta în ciuda tarifelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu impuse de administraţia Trump în 2018.

    În ceea ce priveşte tensiunile comerciale apărute între state precum China, Rusia şi Statele Unite, directorul general al TMK Artrom nu crede că acestea vor avea un impact semnificativ asupra pieţelor. „Nu văd astăzi, pe piaţa europeană, o influenţă foarte puternică; noi lucrăm pe foarte multe nişe şi nu s-a întâmplat niciodată să cadă toate. Dacă una are o cădere, te repliezi imediat, iar noi suntem destul de flexibili. Am avut ani în care au mers mai bine ţevile pentru energetice şi ani în care au mers mai bine cele mecanice.”

    Sectorul auto este unul extrem de important pentru companie, cu aproximativ 12% din vânzările totale.„Producem fie direct produsul pentru asamblare, fie îi dăm clientului un produs finit sau semifinit. Noi, în cele mai multe cazuri, suntem în situaţia a doua, iar în Europa vindem către aproape orice mare producător auto“, a spus Adrian Popescu. TMK Artrom Slatina este furnizor direct pentru Dacia, atât pentru fabrica Renault din Piteşti, cât şi pentru alte centre de producţie. Compania livrează pentru mai multe mărci din industria auto, de foraje, electronice sau electrocasnice.

    „Da şi nu”, răspunde Popescu la întrebarea dacă vor exista modificări în activitate pentru adaptarea la trecerea de la motoare pe combustie la motoare electrice. „Noi avem ţevi care merg în construcţia de motoare, dar cantitatea este foarte mică. Spre exemplu, producem cămăşi de cilindri pentru nişte motoare foarte puternice, dar consumul e de câteva sute de tone pe an. Aici nu e un consum foarte mare, acela în găsim în caroserii, în structura de rezistenţă a maşinii care nu se schimbă”, explică el.

    Capacitatea de producţie a TMK Artrom Slatina este în prezent de 200.000 de tone pe an, dar există dorinţa de a extinde capacitatea, în următorii cinci ani, până la 320.000 de tone. Această eventuală extindere ar implica, însă, schimbări importante în fluxul operaţional.

    „Noi suntem limitaţi de diametrul maxim al ţevii pe care putem să o producem, adică 250 de milimetri. Piaţa de peste 250 de milimetri începe să devină şi mai deficitară la producţia internă şi să importe cât mai mult; cu cât mergi spre dimensiuni mai mari, intri într-o zonă care e dependentă de import. În Europa eşti intern, te mişti mult mai uşor”, spune Popescu. Spune că şi-au propus doar să retehnologizeze fabrica, nu să construiască o unitate nouă. Tehnic e posibil şi încearcă să o facem cu cât mai puţini bani. „E simplu să îţi faci un laminor, interesant e să obţii acelaşi efect cu mai puţini bani. În metalurgie, cam toate liniile de laminare sunt gândite, din start, să poată fi extinse. Noi nu am avut nevoie, pentru că am vrut să fim stabili pe gama pe care activăm. Astăzi facem 200.000 de tone şi vedem că este loc pe piaţă, prin urmare e logic să mă gândesc la o extindere.” În ceea ce priveşte costurile, acestea s-ar ridica la o valoare de „zeci de milioane”.

    Compania are în total 2.330 de angajaţi, dintre care 1.500 lucrează la fabrica din Slatina. Pentru 2019, Popescu spune că va propune bugetarea a alte 60 de locuri de muncă. „De găsit îi găsim noi, am găsit noi acum doi ani 140 de oameni. Nu mai e situaţia de acum 6-7 ani, când îi luai de pe stradă, dar am început să fim şi noi mai curajoşi şi să luăm mulţi copii.” Salariul mediu, în zona operaţională, este în prezent de 4.900 de lei brut, dar costurile cu forţa de muncă vor creşte cu inflaţia plus o anumită valoare, acest lucru fiind specificat în business planul Artrom. „Am mers pe experienţă, pe nişte statistici: ca să menţin forţa de muncă aplic inflaţia plus ceva, şi din acest motiv am aplicat, inclusiv anul trecut, diverse fidelizări pentru oamenii cheie. Noi avem un nucleu de oameni, aproximativ 60% din total, cu vârste între 30 şi 50 de ani care sunt deja superspecializaţi.”

    În ultimii trei ani, compania a avut cea mai mare fluctuaţie de personal din istorie, dar aceasta se situează însă sub cele din alte sectoare, specifică Adrian Popescu. „Mai sunt doar trei uzine de genul acesta în România, pe tehnologie de ţeavă; ce să facă omul ăla, unde să se ducă? Dar ca să dea randament, trebuie să ştii să îl ţii în piaţa forţei de muncă”, încheie Adrian Popescu.

  • Cum s-a transformat o fabrică din Slatina într-unul dintre cei mai importanţi producători de ţevi industriale din lume

    TMK Artrom a fost printre primele companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar una dintre acţiunile sale a fost chiar prima tranzacţionată în cadrul unei şedinţe bursiere. După 24 de ani, cu venituri care s-au ridicat în 2018 la 1,4 miliarde lei, TMK Artrom Slatina deţine o cotă de piaţă de 5,4% la nivel global pe zona de ţevi industriale.

    TMK Artrom Slatina aparţine de grupul TMK, deţinut de omul de afaceri rus Dimitri Pumpianski. „Noi suntem divizia cea mai mică, dar anul trecut cred că am avut cea mai bună performanţă – ca indicatori, nu ca valoare, pentru că noi reprezentăm 5-6% din cifra de afaceri a grupului”, explică Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom Slatina. De regulă, când petrolul are o ascensiune fulminantă, ei au rezultate foarte bune pe uzinele din Rusia, dar ultimii trei ani a mers foarte bine piaţa ţevilor industriale, potrivit explicaţiilor lui Popescu. „TMK are unităţi de producţie şi în Statele Unite şi în Rusia, sigur că există schimburi între ei dar au pieţe diferite. America va importa întotdeauna ţeavă, pentru că producţia internă nu acoperă decât 60% din necesar”, mai spune directorul general referindu-se la tensiunile comerciale dintre cele două superputeri.

    Potrivit ZF, TMK a finalizat anul trecut o investiţie de 36 milioane dolari într-o capacitate de tratamente termice pentru ţevi. Investiţia nu a mărit capacitatea de producţie, însă a lărgit gama de produse cu valoare adăugată. Producătorul de ţevi industriale din Slatina exportă peste 80% din producţie – în mare parte pe piaţa europeană şi pe cea americană. În 2018, veniturile TMK Artrom Slatina au ajuns la 1,4 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2017. Pentru 2019, Adrian Popescu previzionează acelaşi volum de vânzări ca anul trecut, poate cu o uşoară creştere.

    Cea mai importantă investiţie de anul trecut a fost achiziţia combinatului siderurgic de la Reşiţa, principalul furnizor de materie primă al TMK Artrom Slatina. Mai exact, combinatul de la Reşiţa asigură toată materia primă necesară unităţii de la Slatina, reprezentând aproximativ 60% din capacitatea totală a  combinatului siderurgic. Preţul plătit de către TMK Artrom celor de la TMK Europe pentru participaţia deţinută a fost de 62,29 milioane euro, cu un avans de 100.000 euro iar restul pe parcursul a cinci ani, începând din 2020.

    „Noi suntem companie românească, facem investiţii ca TMK Artrom”, explică Popescu. „Exportăm în proporţie de 80%, nu suntem o companie dependentă de piaţa internă. Sigur, este multă manufactură industrială în România, multă mecanică, este o piaţă bună.” Mai mult, spune Popescu, există companii care au mutat operaţiunile în România pentru că foarte multe componente sunt cumpărate de la Artrom. „Avem clienţi care au venit după noi, la Vâlcea, Târgovişte; sunt fabrici mici, vin cu trei camioane şi cinci containere, cu 20 de oameni şi gata.

    În Statele Unite, compania vinde numai produse premium. „Ne-am dus numai pe zona de produse de nişă premium, am crescut veniturile şi tarifele nu s-au simţit. Rentabilitatea unui produs commodity în metalurgie este de până la 10%; profitabilitatea la un produs premium, pe de altă parte, poate varia între 15 şi 36%, a declarat Adrian Popescu. Dacă în 2016 vânzările pe piaţa din America de Nord au reprezentat doar 5% din vânzările TMK Artrom Slatina, în 2018 procentajul a ajuns la 25% (piaţa din America de Nord include Statele Unite şi Canada, dar este tratată ca o singură zonă de desfacere – n.red.). Exporturile către America de Nord au generat două treimi din profitul anului trecut pentru TMK Artrom Slatina, asta în ciuda tarifelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu impuse de administraţia Trump în 2018.

    În ceea ce priveşte tensiunile comerciale apărute între state precum China, Rusia şi Statele Unite, directorul general al TMK Artrom nu crede că acestea vor avea un impact semnificativ asupra pieţelor. „Nu văd astăzi, pe piaţa europeană, o influenţă foarte puternică; noi lucrăm pe foarte multe nişe şi nu s-a întâmplat niciodată să cadă toate. Dacă una are o cădere, te repliezi imediat, iar noi suntem destul de flexibili. Am avut ani în care au mers mai bine ţevile pentru energetice şi ani în care au mers mai bine cele mecanice.”

    Sectorul auto este unul extrem de important pentru companie, cu aproximativ 12% din vânzările totale.„Producem fie direct produsul pentru asamblare, fie îi dăm clientului un produs finit sau semifinit. Noi, în cele mai multe cazuri, suntem în situaţia a doua, iar în Europa vindem către aproape orice mare producător auto“, a spus Adrian Popescu. TMK Artrom Slatina este furnizor direct pentru Dacia, atât pentru fabrica Renault din Piteşti, cât şi pentru alte centre de producţie. Compania livrează pentru mai multe mărci din industria auto, de foraje, electronice sau electrocasnice.

    „Da şi nu”, răspunde Popescu la întrebarea dacă vor exista modificări în activitate pentru adaptarea la trecerea de la motoare pe combustie la motoare electrice. „Noi avem ţevi care merg în construcţia de motoare, dar cantitatea este foarte mică. Spre exemplu, producem cămăşi de cilindri pentru nişte motoare foarte puternice, dar consumul e de câteva sute de tone pe an. Aici nu e un consum foarte mare, acela în găsim în caroserii, în structura de rezistenţă a maşinii care nu se schimbă”, explică el.

    Capacitatea de producţie a TMK Artrom Slatina este în prezent de 200.000 de tone pe an, dar există dorinţa de a extinde capacitatea, în următorii cinci ani, până la 320.000 de tone. Această eventuală extindere ar implica, însă, schimbări importante în fluxul operaţional.

    „Noi suntem limitaţi de diametrul maxim al ţevii pe care putem să o producem, adică 250 de milimetri. Piaţa de peste 250 de milimetri începe să devină şi mai deficitară la producţia internă şi să importe cât mai mult; cu cât mergi spre dimensiuni mai mari, intri într-o zonă care e dependentă de import. În Europa eşti intern, te mişti mult mai uşor”, spune Popescu. Spune că şi-au propus doar să retehnologizeze fabrica, nu să construiască o unitate nouă. Tehnic e posibil şi încearcă să o facem cu cât mai puţini bani. „E simplu să îţi faci un laminor, interesant e să obţii acelaşi efect cu mai puţini bani. În metalurgie, cam toate liniile de laminare sunt gândite, din start, să poată fi extinse. Noi nu am avut nevoie, pentru că am vrut să fim stabili pe gama pe care activăm. Astăzi facem 200.000 de tone şi vedem că este loc pe piaţă, prin urmare e logic să mă gândesc la o extindere.” În ceea ce priveşte costurile, acestea s-ar ridica la o valoare de „zeci de milioane”.

    Compania are în total 2.330 de angajaţi, dintre care 1.500 lucrează la fabrica din Slatina. Pentru 2019, Popescu spune că va propune bugetarea a alte 60 de locuri de muncă. „De găsit îi găsim noi, am găsit noi acum doi ani 140 de oameni. Nu mai e situaţia de acum 6-7 ani, când îi luai de pe stradă, dar am început să fim şi noi mai curajoşi şi să luăm mulţi copii.” Salariul mediu, în zona operaţională, este în prezent de 4.900 de lei brut, dar costurile cu forţa de muncă vor creşte cu inflaţia plus o anumită valoare, acest lucru fiind specificat în business planul Artrom. „Am mers pe experienţă, pe nişte statistici: ca să menţin forţa de muncă aplic inflaţia plus ceva, şi din acest motiv am aplicat, inclusiv anul trecut, diverse fidelizări pentru oamenii cheie. Noi avem un nucleu de oameni, aproximativ 60% din total, cu vârste între 30 şi 50 de ani care sunt deja superspecializaţi.”

    În ultimii trei ani, compania a avut cea mai mare fluctuaţie de personal din istorie, dar aceasta se situează însă sub cele din alte sectoare, specifică Adrian Popescu. „Mai sunt doar trei uzine de genul acesta în România, pe tehnologie de ţeavă; ce să facă omul ăla, unde să se ducă? Dar ca să dea randament, trebuie să ştii să îl ţii în piaţa forţei de muncă”, încheie Adrian Popescu.

  • Secretul unei poveşti de succes pornită la Timişoara. Cum face o afacere de familie aproape 4 milioane de euro

    Firma Varuna’s a reusit sa se impuna rapid pe piata, astfel ca, in scurta vreme, a devenit unic distribuitor Lego in Romania si a legat relatii cu cele mai importante firme din domeniu, la nivel international.

    „Nu a fost usor, mai ales la inceput, dar am inteles ca este important sa colaboram cu cei mai buni dintre cei mai buni. Am avut o cumpana in anul 2000, insa tocmai acel moment ne-a ambitionat sa mergem mai departe si sa crestem constant”, spune directorul Varuna’s, Edda Fey.

    Cheia succesului companiei a stat in grija pentru detalii. Niciodata nu s-a facut rabat de la calitate, astfel ca micutii sa se poata bucura de jucariile lor pentru o perioada indelungata.

    „Avem jucarii dintre cele mai calitative. Ne ocupam aici de tot ce inseamna localizarea produsului. Asta inseamna ca facem traducerile, inregistram vocile pentru jucarii, realizam ambalajul tradus in limba romana, tot ceea ce este necesar pentru ca cei mici sa se poata bucura de jucarii cat mai mult”, a completat Edda Fey.

    La aniversarea de 20 de ani, reprezentantii Varuna’s vin in intampinarea clientilor cu o multime de surprize.

    „Ne bucuram ca aniversarea noastra coincide cu perioada sarbatorilor, pentru ca, mai ales acum, toata lumea este in cautare de jucarii si jocuri. Pentru a sarbatori impreuna cu clientii nostri aniversarea de 20 de ani avem o promotie la produsele selectate, care vor fi disponibile cu o reducere de pana al 50%”, au spus reprezentantii firmei.

    In prezent, compania de familie are nu mai putin de 5 magazine in cele mai importante orase din Romania: Timisoara, Bucuresti, Cluj, Iasi si Brasov. Iar cei care doresc pot face si cumparaturi online, pe site-ul Varuna’s.
    Oferta este una spectacol: de la jucarii pentru bebelusi la produse de arta si indemanare, de la figurine si papusi la Lego, ori de la jocuri educative la masinute, toate pot fi gasite la Varuna’s.

    Cu o cifra de afaceri de aproape 18 milioane de lei, Varuna’s a ocupat, in ultimii ani, locul I in Topul Firmelor organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, in domeniul in care activeaza, o confirmare a excelentei in afaceri.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • Cum a ajuns o ţară care era in pragul FALIMENTULUI să fie acum considerată una dintre cele mai fericite naţiuni din lume

    Islanda, un mic stat din nordul Europei, se numără printre cele mai fericite şi pacifiste ţări din lume. Care este secretul?
     
    Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918.

    În urmă cu opt ani, Islanda s-a aflat în pragul falimentului dar a avut o revenire miraculoasă şi, în ciuda faptului că nu face parte din Uniunea Europeană, are o economică foarte puternică (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Economia Islandei s-a bazat de-a lungul anilor în principal pe pescuit, care şi în prezent generează 40% din venituri, dar şi din export, potrivit Wikipedia.

    Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile.

    Indicele Global al Păcii⁠ situează Islanda – un stat fără armată – pe primul loc în lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

    În mai 2016, ONU a realizat un raport al fericirii, în care au fost incluse peste 150 de ţări, iar Islanda a ocupat prima poziţie, în ciuda vremii extreme şi a iernilor lungi şi întunecate.


    Islanda e o ţară mică, atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie – circa 330.000 de persaoane, dintre care aprox. 95% etnici. Două treimi locuiesc în sau în jurul capitalei, care e una dintre cele mai curate, sigure oraşe din lume. Aproape întreaga ţară e bazată pe energie regenerabilă geo-termală şi are o rată a criminalităţii extrem de scăzută – a treia cea mai mică din lume (un caz/o mie de persoane). Isladezii au cel mai înalt nivel de încredere colectivă.

    Islanda este de asemenea ţara în care nu există niciun restaurant McDonalds, toate unităţile companiei fiind închise în timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis. Nu există nici cafenele Starbucks, cazinouri sau autostrăzi, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason.

    Pentru încălzire, Islanda foloseşte încălzire cu apă geotermală, extrem de ieftină. „Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.
    Au, de asemenea, cel mai mare nr. de cărţi / cap de locuitor. Aici, unul din zece oameni publică o carte de-a lungul vieţii, iar activităţile lor preferate sunt plimbările cu caiacul şi mersul la sală.

    Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. „De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

    Cât despre turişti, numărul acestora este aproape dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit veniturile aduse de pescuit.
    Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

  • Cum să pari bogat pe internet. Secretul din spatele unor imagini postate pe Instagram – GALERIE FOTO

    Ruşii care vor să se laude cu stilul de viaţă luxos pot să închirieze un avion privat (care nu se ridică de la sol) pentru a-şi face fotografii pe care apoi să le distribuie pe reţelele de socializare.

    Astfel, doritorii vor putea închiria un avion timp de două ore pentru 14.000 de ruble (în jur de 244 de dolari) şi au la dispoziţie şi un fotograf sau pot plăti mai puţin (11.000 de ruble sau 191 de dolari) doar pentru avion. Preţul creşte când este vorba de o filmare şi ajunge la 25.000 de ruble (434 de dolari). De asemenea, compania Private Jet Studios pune la dispoziţie şi o echipă de de machiaj, contra cost.

    Asftel, ruşii, doritori de a duce o viaţă de lux, se pozează bând şampanie, în timp ce se prefac că admiră priveliştea de la înălţime.

    Cei care apelează la astfel de servicii sunt cei care vor să adune fani ca apoi să poată obţine contracte de publicitate. 

  • Românul care a renunţat să mai muncească pentru alţii şi a decis să-şi facă o afacere. Acum câştigă 1 milion de dolari stând pe un şezlong pe o plajă din Bali

    Acest tânăr român a găsit o metodă să facă bani şi pentru asta îi este suficient un calculator conectat la internet. Acest sistem de lucru îi permite să călătorească oriunde şi oricând, iar anul trecut firma lui a avut o cifră de afaceri de 1 milion de dolari. Cum a reuşit asta? 

    Exploatând oportunitatea pe care o oferă comerţul global. Întins pe un şezlong de pe o plajă din Bali, românul a povestit într-un articol publicat de Business Magazin anul acesta cum a reuşit să-şi îndeplinească visul.

    Alex Hudiţan povesteşte că era angajat într-o multinaţională de doi ani de zile, unde ”aveam un titlu pompos, dar nu făceam mare lucru şi adevărul e că munceam cam 10 minute pe zi şi în rest mă uitam pe net“, când s-a gândit că trebuie să-şi părăsească jobul în căutare a ceva mai satisfăcător. ”Aveam un job stabil, călătoream de două ori pe an şi mi se părea că duc o viaţă bună, dar în acelaşi timp simţeam că mor pe dinăuntru.“ Avea nevoie de o schimbare.

    Mai mult, Alex Hudiţan spune că a avut un şoc când un prieten de-al lui a murit şi a mărturisit că ”dacă viaţa se poate termina oricând, atunci de ce să nu fac în viaţă doar ceea ce îmi place?“. Cu acest scop în minte, şi-a propus să călătorească, să vadă întreaga lume şi, de ce nu, să facă şi bani cât să-i permită să trăiască confortabil.

    El a găsit o metodă să câştige bani fără să fie nevoit să respecte un program fix sau meargă, zi după zi, în aceeaşi clădire de birouri. Tot ce are de făcut este să se asigure că are calculatorul la îndemână şi acces la internet; anul trecut, firma lui a avut o cifră de afaceri de 1 milion de dolari şi o marjă de profit de 25-30%, potrivit tânărului. A reuşit acest lucru cumpărând produse din China şi vânzându-le pe Amazon în SUA. Şi face acest lucru fără să fie nevoit să viziteze fabrici în China sau depozite în SUA; este suficient să aibă un laptop şi conexiune la internet. ”Am vândut peste 100.000 de unităţi şi nu am atins nicio cutie cu marfă“, mărturiseşte românul.

    Totul a început după ce un prieten i-a povestit că a găsit o metodă de a face bani vânzând online după ce a urmat un curs. De curiozitate, Alex Hudiţan a căutat cursul pe internet; l-a găsit pe un site de torrente, de unde l-a şi luat. A urmărit cursul şi a înţeles că ar putea fi o metodă de a câştiga bani uşor. Alături de alţi patru prieteni a hotărât să încerce să vândă pe Amazon produse achiziţionate din China; activitatea s-a dovedit a fi şi profitabilă.

    Cum funcţionează acest model? |n primul rând, conform lui Hudiţan, este foarte importantă cercetarea, căutarea unui produs potrivit; pentru asta, o soluţie este identificarea unor produse cu potenţial pe Amazon, ”însă nu trebuie să fie produse extrem de căutate, pentru că acolo competiţia este prea mare“. Tânărul spune că trebuie selectate produse din rangul doi care pot ”să-ţi asigure vânzări constante“ şi unde presiunea concurenţilor nu este foarte mare. Aşadar, această perioadă de cercetare poate varia de la caz la caz. ”Eu am fost ultimul dintre noi patru care şi-a ales produsul“, spune românul fără a da detalii despre ceea ce comercializează. După alegerea produsului urmează căutarea acestuia la retailerii chinezi pe platforme precum Alibaba sau Aliexpress.

    Odată găsit produsul, trebuie transformat într-un brand autentic. ”Acesta este secretul!“ Un prim pas ar trebui să fie comandarea mai multor mostre de produse de la producători diferiţi, pentru a vedea exact calitatea, cum arată şi se comportă produsul. ”Alegi producătorul pe care-l doreşti cu care negociezi un preţ convenabil şi îi spui cum să arate produsul: ce culoare să aibă, unde să pună logo-ul tău şi aşa mai departe.“

    Antreprenorul spune că în unele cazuri comunicarea cu furnizorii chinezi poate fi dificilă, însă majoritatea sunt serioşi şi lucrurile se desfăşoară normal odată ce sunt convinşi că au clienţi de bună credinţă. Mai departe, produsele sunt trimise în SUA, în depozitele Amazon. Contra cost, compania americană se ocupă de depozitare, sortare şi aşa mai departe. ”Amazon ia un comision de listare de 15% şi încă 15% pentru a se ocupa de aceste lucuri“, explică Hudiţan. Apoi urmează vânzarea propriu-zisă. ”Pentru ca produsul tău să se vândă trebuie ca acesta să fie găsit uşor, să aibă o strategie de marketing şi, bineînţeles, recenzii bune.“

    Hudiţan a început această activitate în urmă cu trei ani şi în 2016 a atins cifra de afaceri de 1 milion de dolari. O sumă despre care spune că ar putea fi şi mai mare; menţionează că un prieten de-al lui câştigă chiar 1 milion de dolari pe lună. ”Marja de profit a unei afaceri pe Amazon ar trebuie să se situeze în jur de 20-30%. Dacă aceasta e mai mică, atunci businessul este mai riscant“, spune el.

    Antreprenorul român susţine că este nevoie de cel puţin 5.000 de dolari pentru comanda iniţială, transport, marketing, apoi mai este necesară o sumă de bani pentru următoarea comandă. Hudiţan recomandă comandarea unui stoc de 500 de unităţi, iar la un cost de 3 dolari pe produs, înseamnă 1.500 de dolari pentru comandă; trebuie luat în calcul şi costul transportului, de 1.000 de dolari, şi mai sunt şi alte ”cheltuieli iniţiale. De exemplu, ca să intri în algoritmul Amazon şi să te ia în vedere, trebuie să mai cheltuieşti încă 1.000 de dolari, apoi luăm o marjă mică pentru că dacă merge bine trebuie să ai nişte bani pentru următoarea comandă“.

    De ce Amazon şi nu alt magazin online? Amazon este un gigant care a crescut împreună cu piaţa comerţului online din SUA; iar cifrele arată că tot mai mulţi oameni preferă să-şi facă cumpărăturile online. Valoarea pieţei de e-commerce din SUA în 2016 a fost estimată de Statista la 360 de miliarde de dolari, iar prognozele se referă la o valoare de peste 630 de miliarde de dolari până în 2020. |n prezent, în SUA ponderea vânzărilor online din totalul vânzărilor este de 9%; spre comparaţie, în China ponderea achiziţiilor online din totalul vânzărilor este de 23%.

    Amazon a devenit o soluţie evidentă pentru americani atunci când aceştia aleg să cumpere ceva online. Conform firmei de cercetare de piaţă eMarketer, 44 de cenţi din fiecare dolar cheltuit online în SUA merge în buzunarele Amazon, în creştere de la 38 de cenţi cât era în 2016. ”Americanii folosesc Amazonul pentru cumpărături cum folosim Google pentru informaţii“, spune antreprenorul român.

    Americanii sunt consumatori înrăiţi,iar Black Friday din SUA este unul dintre cele mai mari evenimente de shopping din lume. Cumpărăturile nu se rezumă doar la lucruri de care oamenii au nevoie, ci şi la obiecte neesenţiale fără de care o persoană ar putea trăi liniştită. Potrivit Bloomberg, în al treilea trimestru al anului 2017 puţin peste 18% din achiziţii făcute de americani sunt obiecte din categoria lucrurilor nonesenţiale, cel mai mare procentaj din iunie 2010 până în prezent.

    Alex Hudiţan este de părere că te poţi ocupa liniştit de un astfel de business după orele de job, ”chiar recomand celor care au serviciu să şi-l păstreze şi să se ocupe de asta în timpul liber, iar atunci când part time-ul ajunge să-ţi aducă la fel de mulţi bani ca jobul, atunci poţi să-ţi dai demisia“. El consideră că o astfel de afacere are riscuri mici pentru că un astfel de model presupune cumpărarea de mărfuri ieftine, vândute relativ scump, ceea ce permite chiar reduceri de preţ. ”Poţi face o lichidare de stoc pentru a vinde toate unităţile pentru a fi break-even sau puţin pe pierdere“, crede antreprenorul.

    Hudiţan a ales varianta de a nu se ocupa de business full time şi dedică o parte importantă din timpul său călătoriilor. Acum are o echipă de cinci oameni care se ocupă de vânzarea celor nouă produse pe care românul le are în portofoliu în acest moment. ”Pentru timp liber am început businessul, nu pentru a face din ce în ce mai mulţi bani, ci să mă bucur de cei pe care-i fac“, explică Hudiţan.

    Pentru că, susţine el, nu era satisfăcut doar de acest business, a decis să împărtăşească secretele şi cu alţii şi să pornească alături de prietenul său Claudiu Stănculescu, care şi el are o afacere pe Amazon, un curs pentru cei care vor să le urmeze paşii. Este vorba despre un curs de 14 săptămâni în care cursantul va învăţa practicând cum să vândă pe Amazon.

    Totuşi, cum nimic nu este gratis în viaţă, cursul nu este unul ieftin, pragul de intrare fiind de 1.500 de dolari, ceea ce-l face inaccesibil pentru mulţi români, recunoaşte şi Hudiţan, care spune că afacerea nu este pentru oricine şi cei care vor să se apuce de această activitate ar trebui să aibă un capital iniţial de cel puţin 5.000 de dolari până să pună pe picioare procesul de vânzare constantă şi să aibă un cash-flow pozitiv. ”Nu este o oportunitate pentru toată lumea. Se adresează oamenilor care au o afinitate pentru antreprenoriat, celor care vor să facă lucruri. Ai nevoie de nişte bani şi nu recomand oamenilor care sunt la limită să intre în această afacere“, spune Hudiţan.

    Antreprenorul predă alături de Claudiu Stănculescu cursul SetUP, ajuns la a cincea ediţie. Numărul de participanţi a crescut de la o ediţie la alta; la primul SetUP, din iunie 2016, au fost 100 de participanţi. Pe parcursul celor cinci ediţii derulate până acum, peste 2.200 de persoane au urmat cursurile. Dintr-un simplu calcul reiese că de pe urma cursurilor cei doi au încasat peste 3 milioane de dolari dintr-un foc, adică mai mult decât i-a adus lui Hudiţan afacerea într-un an. ”Dacă există cerere, îl facem şi pe următorul. Nu ştiu câţi oameni vor urma cursul în viitor“, explică el.

    La întrebarea ”Dacă tu ai reuşit cu un curs de pe internet, alţii de ce nu ar reuşi?“, Hudiţan spune că oamenii sunt liberi să aleagă şi susţine că poţi reuşi să vinzi pe Amazon şi fără să urmezi cursul lui.
    Cursurile se ţin la distanţă şi aproximativ jumătate dintre cursanţi au şi început să vândă pe Amazon, în timp ce restul au diferite motive pentru care nu au făcut un business: fie nu au avut bani suficienţi, fie nu le place businessul sau ”nu simţeau că li se potriveşte“.

    Alex Hudiţan aseamănă cursul pe care-l conduce cu o şcoală de şoferi unde înveţi, practici, apoi ar trebui să ştii să conduci. ”Este un curs de 14 săptămâni şi în timpul cursului înveţi, dar şi practici. La sfârşitul cursului ar trebui să ai primul produs pe Amazon care să-ţi aducă venituri constante“, spune antreprenorul. Adaugă că nu există un tipar al cursantului şi este de părere că nu e nevoie de o pregătire specială pentru a putea face o asemenea afacere. ”Avem jucători de poker, antreprenori din offline, mămici care stau acasă, tot felul de oameni din medii diferite care au venit la cursurile noastre“, spune el.

    Alex Hudiţan îşi aduce aminte de o conferinţă în Ucraina unde a întâlnit mai mulţi tineri care vindeau pe Amazon fără ca măcar să cunoască limba engleză. ”M-am gândit că nu pot să vândă prea bine. Dar unul vindea de 30.000 de dolari, altul de 20.000 de dolari şi tot aşa. Cum se descurcă? Folosind Google Translate; în plus, au învăţat unde sunt butoanele şi cum arată meniul.“

    Alex Hudiţan nu ştie ce urmează după Bali, ”dar mai am multe de văzut. Peste o săptămână se împlinesc trei ani de când călătoresc continuu“.

  • De ce a ajuns BCR să îşi „boteze” bankingul inteligent „George”. Ce face concret „George”?

    Totul a început în 2012 cu o misiune destul de neclară, povesteşte Maurizio Poletto, şeful hubului de inovaţie al grupului austriac Erste şi cel care a coordonat proiectul George – pe care BCR, cea mai mare bancă locală din România, l-a importat anul acesta şi îl promovează intens ca „primul banking inteligent”.

    „La George am început să lucrăm în 2012. Misiunea proiectului nu era foarte clară la început, dar ştiam că vrem să facem ceva diferit. Tocmai de aceea am pus pe masă trei condiţii. Am vrut să avem mână liberă în alegerea oamenilor, să fim lăsaţi să recrutăm specialişti din piaţă.

    Am vrut în special oameni noi, din afara băncii. A doua condiţie a constat în asigurarea unui finanţări de câteva milioane de euro, iar cea de a treia condiţie pe care am pus-o a fost aceea de a ni se da posibilitatea de a lucra la dezvoltarea produsului timp de trei ani fără interferenţe din partea băncii.

    Aceste condiţii au fost acceptate de către boardul Erste, iar Andreas Treichl (CEO al Erste Group – n.red.) a zis „Hai să încercăm”, descrie Maurizio Poletto startul proiectului.

    George nu a fost nici pe departe prima sau singura variantă la care au lucrat IT-iştii angajaţi de Erste. Au fost multe prototipuri, multe idei eşuate, unele chiar „groaznice”, îşi aminteşte Maurizio Poletto, dar şi câteva care au fost prea devreme puse pe piaţă şi în consecinţă nu au fost înţelese de clienţi.

    „În acea perioadă, două proiecte s-au evidenţiat. În 2013 am realizat o aplicaţie – pe care am denumit-o Quick Check şi care nu făcea altceva decât să permită utilizatorilor săi să verifice câţi bani mai au în contul bancar fără să se logheze în mobile banking. Am păstrat această idee şi la dezvoltarea lui George.”

    Maurizio Poletto spune că el şi echipa sa au ajuns să dezvolte o astfel de aplicaţie care permite doar o verificare rapidă a soldului fără introducerea unei parole, deoarece datele statistice arătau că la fiecare 100 de logări în aplicaţia de mobile banking clienţii făceau doar cinci tranzacţii.

    „Deci, de 95 de ori introduceau username-ul (numele de utilizator -n.red.) şi parola doar ca să vadă câţi bani au în cont.”
    În timp ce lucrau la Quick Check, IT-iştii de la Erste au început să dezvolte şi un „proiect secret”. Cum a ajuns acesta să ia numele de George?

    „George se numeşte astăzi aşa nu pentru că am făcut o cercetare amplă de piaţă, ci pentru că la început George era un nume de cod. De ce? Pentru că mulţi dintre bancherii de la Erste din Austria nu doreau să mai lucrăm la o platformă de online banking, pentru că aveau deja una şi credeau despre ea că este foarte bună şi de succes. Atunci ne-am decis să punem un nume de cod pentru ca nimeni să nu îşi dea seama la ce lucrăm. Pe lângă George, am mai avut două variante de nume: Rico şi Otis, iar alegerea am făcut-o în câteva secunde”, îşi aminteşte Maurizio Poletto.

    Numele proiectului digital a fost rapid reţinut în cadrul băncii Erste din Austria, iar toată lumea a început să vorbească, să fie curioasă şi mai ales să se întrebe ce anume avea să facă. Dată fiind popularitatea de care s-a bucurat George în cadrul Erste Austria, echipa care l-a dezvoltat a decis să lanseze produsul pe piaţă sub acelaşi nume.

    „Numele a fost memorabil, uşor de reţinut. Am mers pe ideea că dacă funcţionează în comunitatea noastră din Austria, unde avem 12.000 de angajaţi, ar putea să funcţioneze în acelaşi mod şi în piaţă şi aşa s-a întâmplat.” 
    George, ca o nouă platformă de digital banking, uşor de folosit şi cu un design adaptat exigenţelor noilor generaţii, a fost introdus pentru prima dată în 2015 pe piaţa din Austria. Feedbackul pozitiv primit de la clienţi, dar şi reacţiile competitorilor au încurajat Erste să implementeze produsul şi în celelalte ţări în care operează. România a fost cuprinsă în cel de-al al doilea val de extindere, împreună cu Cehia şi Slovacia. Anul viitor, Erste vrea să implementeze George şi în Ungaria şi Croaţia.

    Ce face concret George?

    Platforma digitală George a fost construită cu misiunea de a sprijini clienţii Erste şi ai băncilor din portofoliul grupului să înţelegă cum îşi utilizează finanţele proprii, să-i ajute să-şi administreze bugetul mai eficient şi în final să-şi îmbunătăţească situaţia financiară şi să economisească mai mult, de exemplu, rezumă competenţele lui George artizanul său, Maurizio Poletto.

    „Noi credem cu tărie că misiunea noastră este să ajutăm clienţii să înţeleagă, să-şi administreze eficient finanţele şi să îşi îmbunătăţească viaţa financiară. Exact în această ordine este ceea ce se poate face prin intermediul lui George.”
    Şi pentru că o viaţă financiară sănătoasă se clădeşte după ce fiecare persoană înţelege cu exactitate câţi bani are şi pe cei îi cheltuie, IT-iştii de la Erste s-au concentrat foarte mult în dezvoltarea lui George pe zona de „înţelegere”, pe care ei o consideră fundamentală.

    „Înţelegerea este partea esenţială, fără aceasta noi nu ne puteam duce la îndeplinire celelalte obiective: managementul eficient al banilor şi îmbunătăţirea vieţii financiare. Cum să economiseşti mai mult dacă nu ştii cu exactitate de câţi bani dispui? Tocmai pentru că înţelegerea este un element cheie designul a fost esenţial în dezvoltarea lui George”, a explicat Poletto. 

    El spune că următorul nivel în dezvoltarea lui George va veni odată cu intrarea în vigoare a directivei europene de plăţi PSD2 care va permite şi terţilor să introducă noi funcţionalităţi în aplicaţie.
    „De aceea abia aşteptăm ca directiva PSD2 să intre în vigoare. Atunci vom putea să integrăm în George şi conturile pe care utilizatorii le au la alte bănci. În Austria se întâmplă deja asta. În acest moment un client îşi poate gestiona prin George şi conturile deschise la celelalte bănci”, a spus Maurizio Poletto. În prezent, platforma digitală a Erste Bank este utilizată de 3,8 milioane de clienţi.

    În România, George presupune, pe lângă aplicaţie, un întreg ecosistem digital, cu cont curent şi card dedicat, care poate fi contractat exclusiv online în mai puţin de 10 minute, de pe telefon, tabletă sau laptop, susţin reprezentanţii BCR. Accesul la platforma George se poate face prin PIN, pattern (tipar), amprentă sau recunoaştere facială.

    De anul viitor, George va permite şi plata cu telefonul în România, serviciu disponibil în prezent doar la Banca Transilvania şi ING.

    În prima lună de funcţionare pe piaţa din România platforma George a fost accesată de 100.000 de clienţi, iar circa 3.000 de clienţi noi sunt adăugaţi zilnic. Majoritatea clienţilor intră pentru a-şi verifica soldul, pentru a vedea pe ce au cheltuit banii, iar funcţia de auto-completare – recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste – este cea mai apreciată de utilizatori, potrivit reprezentanţilor BCR. Pachetul George vine şi cu o serie de beneficii, printre care comision zero la retragerile de la orice bancomat din ţară sau străinătate.

    BCR are peste 1,2 milioane de utilizatori de internet banking, iar obiectivul BCR cu platforma George este ca fiecare client care intră în contact cu banca să fie activ în mediul digital.

    Câteva dintre caracteristicile lui George:
    Are meniuri simple, intuitive, cu funcţie drag & drop; plăţile se fac simplu, ordonat şi intuitiv, la fel ca pe mail (poţi da reply).
    Îşi aminteşte fiecare tranzacţie şi ştie să indexeze comercianţii; poate scana contul IBAN, astfel că nu mai trebuie să memorezi conturi lungi.
    Face ca plata în străinătate să fie mult mai uşoară – George ştie automat unde se află destinatarul şi pregăteşte transferul cu toate informaţiile necesare.
    Te ajută să-ţi analizezi cheltuielile şi, dacă vrei, să faci economii.
    Are funcţie de căutare simplă, precum motoarele de pe internet, pentru tranzacţii, nume şi date. Poţi căuta, practic, orice (ex.: poţi căuta „luna trecută“); poţi căuta într-o arhivă de până la 7 ani.
    Are autocompletare: recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste. Rezultatele sunt afişate cu logo-urile comercianţilor.
    Are chat & magazine; George vine cu chat, prin care poţi intra în contact direct cu experţii de la BCR, fără timpi de aşteptare. Dispui, practic, de un canal de informaţii securizat pentru date financiare sensibile, fără e-mailuri; funcţie de printscreen al imaginii: dacă există o problemă, se poate salva imaginea, se pot adăuga comentarii şi se trimite unui expert de la BCR; are magazin de tip e-store, pentru opţiuni şi aplicaţii suplimentare; magazinul George este deschis dezvoltatorilor de aplicaţii (fintech-uri, start-up-uri).