BusinessMagazin

Tag: santier

  • A inceput afacere intr-un birou unde erau două scaune şi trei oameni iar acum este cunoscut pe orice şantier din Bucureşti

    Da, are un proiect: la 37 de ani, Cezar Gămulescu a amenajat 1.200 de sedii de birouri şi este cunoscut şi recunoscut pe orice şantier din Capitală. În urmă cu doi ani a intrat în antreprenoriat şi îşi propune să îşi dezvolte compania firesc, într-o activitate cu reguli care unora le pot suna ciudat: trei sferturi dintre proiectele din ultimii 6-7 ani s-au desfăşurat noaptea sau în weekend.

    Un alt detaliu interesat al activităţii lui Cezar Gămulescu este faptul că lucrează fără ţintă de cifră de afaceri; spune că este stresat până în momentul când ajunge să îşi acopere cheltuielile companiei. „Dacă îţi propui să faci un milion de euro şi realizezi doar 700.000 de euro, ajungi să crezi că nu eşti suficient de bun. Şi atunci am zis să gândim altfel, să ne propunem să facem întâi 400 – 450.000 de euro, ca o primă ţintă. Ce facem după aceea se va răsfrânge atât asupra firmei, cât şi asupra oamenilor, ca salarizare, sau asupra acţionarilor.” Recunoaşte că îi este destul de simplu să depăşească nivelul propus iniţial, pentru că suma poate reprezenta două contracte de amenajare sau mobilier pentru cinci sau şase sedii de birouri.

    Are sediul undeva în zona Compozitorilor, pe o stradă cu sens unic; şoferul m-a lăsat, desigur, la capătul greşit, aşa că am luat pieptiş arşiţa verii bucureştene. Sediul i-a fost recomandat de un prieten care şi-a făcut birouri în clădire şi l-a angajat pentru amenajare; a rămas şi el acolo. A început afacerea forFITOUT în 2013, cu trei oameni şi două scaune. Provine dintr-o familie de medici şi s-a pregătit pentru medicină dar a dat la ASE. Era o perioadă în care la modă erau marketingul sau agenţiile de publicitate, aşa că a mers pe marketing.

    N-a ştiut în ce se bagă, pentru că alesese o facultate cu dublă specializare, marketing şi comerţ exterior, specializări care i-au folosit mult mai târziu; în perioada studiilor, însă, a muncit. Pentru a evita armata şi-a continuat studiile; spune că a fost o perioadă mai tumultuoasă, cu cinci slujbe în patru ani, iar în cele din urmă a ajuns la prima firmă serioasă, de echipamente electrice, Moeller. A lucrat la departamentul de marketing, într-o perioadă în care nu multă lume ştia ce este marketingul. A colaborat şi cu un prieten care avea o firmă de amenajări interioare, a mai avut un job temporar la Budapesta, iar în cele din urmă a încercat să îşi facă o firmă de amenajări, undeva în 2008. După şase luni şi nicio lucrare şi nicio perspectivă, a constatat că voinţa nu este de ajuns; îi lipsea experienţa. „Sunt mulţi care aleargă înainte de a învăţa să meargă şi cad şi îşi rup gâtul; găsesc scuze, dar nu găsesc o idee pentru a reclădi totul.”

    A revenit la condiţia de angajat într-o firmă de dezvoltări imobiliare, Cascade, implicată în unele din primele proiecte de birouri din Bucureşti. Spune că a fost cea mai bună şcoală de afaceri pe care a făcut-o, la cel mai ridicat nivel al intensităţii. „Făceam şi contabilitate, eram şi project manager, urmăream şi execuţia, mă certam cu constructori, am achiziţionat şi terenuri.” Din al doilea an al jobului a început un MBA, pentru că simţea nevoia să urce. S-a despărţit de Cascade şi a trecut la Corporate Office Solutions, companie americană. Iniţial project manager, a primit patru luni mai târziu şefia departamentului de project management; câteva luni mai târziu se înfiinţa COS antrepriză generală, departament care executa lucrări de construcţii şi instalaţii pentru companie. Iniţial lucrările de construcţii nu aveau o pondere forte mare în cifra de afaceri a companiei, dar în timp au ajuns să crească foarte mult, inclusiv în perioda de criză. În şase ani de activitate la COS a semnat 962 de contracte, care înseamnă 962 de sedii de firme, de la Bucureşti la Sofia. „Am semnat câte 10 – 15 sedii pe lună, era inimaginabil.”

    A simţit nevoia să mai facă un pas, întrebându-se dacă poate avea aceeaşi performanţă de unul singur. După multe nopţi nedormite, a luat decizia să îşi reactiveze proiectul antreprenorial, la începutul anului 2013, şi doar în luna ianuarie a semnat proiecte în valoare de 150.000 de euro. Spune că a beneficiat de multele relaţii pe care le-a dobândit la cele două firme mari pentru care a lucrat, unde a venit în contact cu mulţi parteneri, clienţi sau executanţi, a învăţat lucruri şi a lăsat loc de bună ziua. „Experienţele mele au fost destul de antreprenoriale, chiar în interiorul corporaţiei. La COS AG aveam libertatea de a crea, pentru că eram şi partener.” Crede că în marile companii, unde sunt mulţi angajaţi, poţi învăţa cum să lucrezi în echipă, cum să te comporţi cu oamenii, cum să comunici cu ei, şi acesta este cel mai bun antrenament.

  • Sportivul român care şi-a luat concediu de pe şantier pentru a-şi urma visul la Rio. “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”

    Sportivii calificaţi la Rio visează să urce pe podiumul olimpic, dar pentru unii dintre aceştia, simpla lor prezenţă la Olimpiadă reprezintă un miracol! Este şi cazul lui Ion Panait, luptătorul român în vârstă de 35 de ani care va intra săptămâna viitoare în concursul de la greco-romane, în limitele categoriei 66 de kg. Spre deosebire de adversarii săi, Panait nu se antrenează doar pe salteaua din sală, muncind din greu în construcţii pentru a-şi câştiga existenţa, scrie Prosport

    Povestea lui Ion Panait nu este despre sport, ci despre viaţă, iar începutul ei este desprins din realitatea dură a unei ţări care devine tot mai neînsemnată din punct de vedere sportiv. Ionuţ a copilărit într-un centru de plasament, dar povesteşte că lucrurile nu s-au schimbat pentru el nici atunci când s-a apucat de sport, ba dimpotrivă: “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”, a dezvăluit luptătorul pentru Libertatea, vorbind şi despre ziua în care şi-a dat seama că este făcut pentru lupte: “În 1990 am ajuns la căminul 9 mai din Buşteni. După vreo doi ani, am văzut că în clasa de la şcoală erau vreo 20 de copii care făceau lupte. Eram zdravăn, cum suntem noi, cei de la ţară! Antrenorul m-a văzut şi pe mine şi m-a chemat la sală. Mi-a dat unul mare pe mână, dar l-am pus jos imediat! M-am dus şi mâine, şi poimâine, de am rămas numai eu din 20! Oricum, a trebuit să o iau de la zero, habar n-aveam de sportul ăsta”.

    Mai târziu, performanţele lui Panait l-au recomandat pentru a fi selecţionat în loturile naţionale de juniori, apoi a făcut parte din delegaţia României la competiţiile majore rezervate seniorilor, câştigând două medalii europene de argint (Tampere 2008 şi Baku 2010). Sportivul din Mizil a luptat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, acolo unde s-a clasat pe locul 13, dar aventurile sale în marile arene ale lumii nu i-au asigurat şi recompense financiare pe măsură. Având un salariu de doar 1.200 de lei pe lună la clubul Dinamo, Ion a decis în urmă cu 10 ani că e timpul să-şi facă un viitor în Germania, acolo unde s-a angajat în construcţii. Dar românul nu a renunţat la sportul de performanţă şi a reuşit imposibilul: să îmbine munca de 8 ore pe şantier cu antrenamentele şi cu meciurile oficiale disputate sub culorile clubului SV Germania Weingarten: “Să lucrezi 8 ore pe şantier şi să mai mergi la turnee afară şi în Bundesliga, să câştigi meciuri… Lumea îmi spune că e ceva fenomenal”, a spus Ion pentru Pro TV.

  • Sportivul român care şi-a luat concediu de pe şantier pentru a-şi urma visul la Rio. “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”

    Sportivii calificaţi la Rio visează să urce pe podiumul olimpic, dar pentru unii dintre aceştia, simpla lor prezenţă la Olimpiadă reprezintă un miracol! Este şi cazul lui Ion Panait, luptătorul român în vârstă de 35 de ani care va intra săptămâna viitoare în concursul de la greco-romane, în limitele categoriei 66 de kg. Spre deosebire de adversarii săi, Panait nu se antrenează doar pe salteaua din sală, muncind din greu în construcţii pentru a-şi câştiga existenţa, scrie Prosport

    Povestea lui Ion Panait nu este despre sport, ci despre viaţă, iar începutul ei este desprins din realitatea dură a unei ţări care devine tot mai neînsemnată din punct de vedere sportiv. Ionuţ a copilărit într-un centru de plasament, dar povesteşte că lucrurile nu s-au schimbat pentru el nici atunci când s-a apucat de sport, ba dimpotrivă: “Când mergeam la competiţii în ţară, dormeam în case de copii şi cam răbdam de foame”, a dezvăluit luptătorul pentru Libertatea, vorbind şi despre ziua în care şi-a dat seama că este făcut pentru lupte: “În 1990 am ajuns la căminul 9 mai din Buşteni. După vreo doi ani, am văzut că în clasa de la şcoală erau vreo 20 de copii care făceau lupte. Eram zdravăn, cum suntem noi, cei de la ţară! Antrenorul m-a văzut şi pe mine şi m-a chemat la sală. Mi-a dat unul mare pe mână, dar l-am pus jos imediat! M-am dus şi mâine, şi poimâine, de am rămas numai eu din 20! Oricum, a trebuit să o iau de la zero, habar n-aveam de sportul ăsta”.

    Mai târziu, performanţele lui Panait l-au recomandat pentru a fi selecţionat în loturile naţionale de juniori, apoi a făcut parte din delegaţia României la competiţiile majore rezervate seniorilor, câştigând două medalii europene de argint (Tampere 2008 şi Baku 2010). Sportivul din Mizil a luptat şi la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, acolo unde s-a clasat pe locul 13, dar aventurile sale în marile arene ale lumii nu i-au asigurat şi recompense financiare pe măsură. Având un salariu de doar 1.200 de lei pe lună la clubul Dinamo, Ion a decis în urmă cu 10 ani că e timpul să-şi facă un viitor în Germania, acolo unde s-a angajat în construcţii. Dar românul nu a renunţat la sportul de performanţă şi a reuşit imposibilul: să îmbine munca de 8 ore pe şantier cu antrenamentele şi cu meciurile oficiale disputate sub culorile clubului SV Germania Weingarten: “Să lucrezi 8 ore pe şantier şi să mai mergi la turnee afară şi în Bundesliga, să câştigi meciuri… Lumea îmi spune că e ceva fenomenal”, a spus Ion pentru Pro TV.

  • Preşedinţia repară sistemul de apă şi inelul de incendiu de la Cotroceni cu 1,5 milioane de lei

    Potrivit cererii de oferte, din suma totală estimativă de 1.482.540 lei, fără TVA, cheltuielile pentru investiţia de bază sunt estimate la 1.199.160 lei, fără TVA, cheltuielile pentru proiectare şi asistenţă tehnică se ridică la 97620 lei, fără TVA, în timp ce cheltuielile pentru amenajare teren vor fi de 10.000 lei, fără TVA. În suma totală comisioanele, cotele şi taxele sunt estimate la 22.200 lei, fără TVA, organizarea de şantier 30.230 lei, fără TVA, iar cheltuielile diverse şi neprevăzute sunt estimate la 123.330 lei, fără TVA.

    Ofertanţii vor constitui o garanţie pentru participare în valoare de 20.000 lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Think Big 2.0 – noua strategie imobiliară

    Cătălin Grigore întinde cu atenţie pe masă planurile de dezvoltare ale Metalurgiei Park. Sunt nişte foi mari şi groase, dar Cătălin Grigore le tratează delicat şi condiţionează discuţia cu Business Magazin prin a se asigura de la început că articolul nu va avea tenta răuvoitoare pe care a simţit-o în presă în ultimii cinci ani, de când a decis să dezvolte, cu strategia sa proprie, sudul capitalei. „Toată lumea are o problemă cu sudul, ca şi cum ar trebui să plecăm cu toţii acasă şi să rămână numai nordul“, rezumă Cătălin Grigore modul cum percepţia publică despre zona de sud, dintotdeauna considerată un fel de Cenuşăreasă a pieţei imobiliare, nu s-a schimbat nici după ce sudul a devenit cel mai viu motor imobiliar al Capitalei. 

    Înainte de criza economică, dezvoltatorii imobiliari decideau ce anume ar putea să le vândă clienţilor şi construiau o piaţă ideală, în care oamenii câştigă din ce în ce mai bine şi locuiesc în case din ce în ce mai mari. După şapte ani de criză, cei mai activi dezvoltatori sunt cei care au lăsat piaţa să decidă ce produse îşi permite să cumpere şi cei care au acceptat câştigul mai mic, dar mai sigur. Sunt două categorii de produse imobiliare în piaţă, rezumă Dragoş Dragoteanu, proprietarul agenţiei imobiliare EuroEst: „Prima categorie este formată din locuinţe ale căror preţuri nu scad niciodată (zone rezidenţiale de lux cu brandul lor, cum ar fi Primăverii, Kiseleff, Unirii cu vedere la fântâni) şi care urmează istoria pieţei imobiliare de afară, nicăieri în lume zonele bune nefiind afectate de criză. A doua categorie sunt imobilele de necesitate, care urmează trendurile pieţei. 90% din proprietăţile din Bucureşti sunt de necesitate, cele mai multe dintre acestea fiind cele din blocurile vechi, construite până în 1985, dar şi cele care se construiesc acum“. Dragoteanu spune că strategia multora dintre dezvoltatorii de dinainte de criză a fost să construiască locuinţe pe care să le încadreze în prima categorie. După venirea crizei, piaţa de lux şi cea up-market s-au restrâns, iar volumele din zona de necesitate au câştigat tot mai mult teren. În ultimii cinci ani, datele oficiale spun că peste 80% din tranzacţiile imobiliare din bucureşti au fost făcute (şi s-au încadrat) în programul guvernamental Prima casă.

    În octombrie 2007, cu fix un an înainte de debutul crizei imobiliare şi de tumultul care a urmat, scoteam o copertă Business Magazin în care povesteam despre modul cum oamenii de afaceri locali au preluat şi au dezvoltat un mod de gândire şi de investire de peste ocean. Think Big a stat la temelia visului american şi prima parte a anilor 2000 a scris şi un vis românesc, pe care unii dintre oamenii de afaceri aflaţi pe val au decis să îl dezvolte la scară mare. Scriam atunci despre cel mai mare hotel din Europa, cu 1.500 de camere, ridicat de fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă în Vitan, despre Băneasa Developments, proiectul întins pe mai bine de 200 de hectare care a schimbat definitiv nordul Bucureştiului, dar şi despre Sema Park sau despre Coresi, proiecte mari gândite pe foste platforme industriale. Mai scriam în 2007 şi despre semnele de întrebare pe care ni le năşteau oamenii de afaceri care vorbeau despre viitor cu certitudine: Ionuţ Negoiţă era sigur că va merge cu cele 1.500 de camere la o medie de 80% grad de ocupare, iar Ion Rădulea era convins că până în 2011 va umple cele 40 de hectare de teren de la Semănătoarea cu clădiri de birouri, cu zone comerciale şi o zonă rezidenţială cu 1.320 de locuinţe. Cel mai mare hotel din Europa a devenit un mare bloc în care cele mai multe camere s-au transformat în apartamente, iar lipsa finanţării a făcut ca în Sema Park să se reia construcţiile abia anul trecut, după o pauză de peste şase ani.

    Între timp însă, ritmul livrărilor de apartamente din Bucureşti a rămas viu, chiar dacă nu în formă maximă. Au avut loc însă mai multe mutaţii legate de preţ sau de arhitectura proiectelor, dar cea mai importantă a fost cea legată de zonă. Nordul şi centrul, care crescuseră într-un ritm foarte alert înainte de criză, au ajuns la un ritm lent de construire şi de vânzare. În acelaşi timp, vestul şi sudul au explodat. Proiecte precum Militari Residence, unde s-a ridicat bloc după bloc şi unde au fost livrate şi vândute 4.000 de apartamente, Confort Urban din Rahova sau Confort City din Vitan (ambele cu peste 1.500 de apartamente vândute) au indicat că apartamentele construite pe fişa de post a proiectului Prima casă sunt cele care se vor vinde în cel mai alert ritm.

    Pe aceeaşi structură de ofertă care să se încadreze în programul Prima casă s-a dezvoltat şi Popeşti-Leordeni. Oraşul din coasta de sud a Capitalei aproape şi-a dublat numărul de locuitori în ultimii zece ani, după cum arată datele primăriei oraşului: în 2005, în Popeşti-Leordeni erau 15.000 locuitori, iar anul trecut erau înregistraţi peste 25.000. Între staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Depoul IMGB s-a construit practic un nou oraş, în care mai mulţi mici dezvoltatori, cu proiecte de câteva zeci de apartamente, au construit şi au vândut case, respectând strict regula nescrisă a unui preţ pe metrul pătrat situat între 650 şi 850 de euro. „Faptul că preţurile au fost ţinute sub control, iar dezvoltatorii nu au depăşit un preţ pe care piaţa îl putea asimila a adus în zona de sud un anumit tip de client: 35-40 ani, familist, cu copil. Oameni care caută un apartament cu 2 camere sau o garsonieră dublă, ca tranzit, la început de drum, sau un apartament de 3-4 camere la preţuri pe care nu le poţi găsi în altă zonă.“ Modul cum Cătălin Grigore descrie secretul vânzării zonei de sud face parte din strategia pe care şi-a făcut-o în urmă cu cinci ani, când a decis să încerce antreprenoriatul.

    În 2010, în biroul său de pe şoseaua Olteniţei, Cătălin Grigore lansa Sud Rezidenţial. Grigore fusese în ultimii zece ani directorul general al Premier, una din agenţiile imobiliare specializate pe vânzări în sudul Capitalei. Principala lecţie pe care spune că a învăţat-o în cei zece ani este cea a vânzărilor, care trebuie să aibă în spate un marketing puternic şi o forţă de vânzare cel puţin la fel de puternică. „Ne-am axat pe imobiliare pentru că cei mai mulţi dintre noi venim dinspre imobiliare, dar specialitatea noastră este vânzarea. Noi nu suntem o agenţie imobiliară. Nu vindem apartamente vechi, nu vindem terenuri, case, nu facem închiriere sau alte activităţi pe care e normal să le facă o agenţie imobiliară. Noi vindem şi am creat un motor de vânzare care a pus în valoare şi în lumina reflectoarelor un produs imobiliar conceput de noi“.

    Ideea lui Cătălin Grigore a fost de a deveni o interfaţă între investitor şi clientul final – munca Sud Rezidenţial începe cu identificarea unui teren, continuă cu gândirea unui produs potrivit pentru acel teren, se ocupă de acte şi autorizaţii, planifică şi proiectează imobilul care se potriveşte acolo conform PUZ-ului, compartimentează şi finisează locuinţele, le face marketingul şi, mai ales, le vinde. „Eu sunt interfaţa pentru întregul proiect: de la primul pas când vând business planul unui investitor până la ultimul pas când predau cheile ultimului locatar şi asigur investitorului returnul pe care i l-am promis la început“, descrie Cătălin Grigore modul de lucru al Sud Rezidenţial.

    A mai fost însă un aspect în strategia Sud Rezidenţial care l-a propulsat pe Cătălin Grigore din liga sutelor de dezvoltatori într-o ligă a vânzătorilor de sute de apartamente anual, ligă în care se află cam singur. Strategia s-a numit „zero comision pentru cumpărător“. Mai precis, Sud Rezidenţial percepe un procent situat între 3 şi 5% de la investitorul care preia proiectul (în funcţie de serviciile pe care le oferă), iar vânzarea apartamentelor pentru clientul final are loc fără comision din partea agenţiei. „Foarte mulţi oameni din piaţă au fost supăraţi pe noi. Când noi am implementat acest concept, toată lumea ne-a spus că este o prostie, că în cinci luni vom da faliment şi vom pierde şi toţi banii investiţi. Toată lumea ne-a sărit în cap cum că vom strica piaţa şi că toate agenţiile vor muri din cauza noastră. Le-am demonstrat astăzi, la peste cinci ani de existenţă, nu numai că suntem în viaţă, dar am ieşit la rampă şi vindem într-un mod susţinut şi fără probleme sute de apartamente, poate chiar mii. Clientul final este cel care ne ţine pe noi în viaţă, de la el luăm banii, el se împrumută pentru câteva zeci de ani pentru a plăti casa, era normal ca toate serviciile mele să fie gratuite. Ne finanţăm din comisionul pe care îl percepem de la dezvoltator, ei sunt singurii care ne plătesc pe noi. Noi am explicat tuturor că noi aşa înţelegem să ne dezvoltăm, că este modelul nostru, că vrem doar o bucăţică din această piaţă şi că nu intenţionăm să ne extindem în nordul oraşului sau în altă parte“, explică acum Cătălin Grigore modul cum s-a aşezat pe piaţă cu ideea sa antreprenorială.

    Cătălin Grigore este de acord că sudul este mai ieftin, dar că nu există o aşa-zisă barieră de preţ pentru zonă: „Există însă o oarecare barieră psihologică – în Popeşti vorbim despre 700 euro/mp, în Metalurgiei preţul va fi de 1.000 euro metrul pătrat, dar cu cât mergem spre centru – Niţu Vasile, Brâncoveanu – preţurile cresc spre 1.300 euro/mp, iar când ne apropiem de Tineretului lucrurile se schimbă. Au fost dezvoltatori care nu au înţeles aceste bariere şi au insistat pe un preţ ridicat şi pe un produs avangardist care nu a fost uşor de vândut“.

     

  • Constanţa: Nava Flaminia va fi reparată în 3 luni. Valoarea contractului cu DMHI – 22 milioane dolari

     Reprezentanţii şantierului Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) au precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru repararea navei Flaminia a fost organizată o licitaţie la care au mai participat alte două şantiere, valoarea contractului prin care a fost atribuită lucrarea fiind de 22 de milioane de dolari.

    În baza contractului, muncitorii urmează să îndepărteze structura de oţel avariată a corpului navei, vor fabrica şi monta cele 94 de bloc-secţii noi ale structurii navei, vor înlocui echipamentele şi sistemele avariate şi vor face conexiunile sistemelor noi cu cele existente ale navei, lucrările urmând să fie gata la sfârşitul lunii mai. Cantitatea totală de oţel înlocuit va fi de aproximativ 7.300 de tone.

    “Facem curăţenie pentru a putea lucra în condiţii normale, tratăm tancurile pentru anularea oricărui risc de foc şi explozie, montăm schele şi turnuri, după care vom încerca şi vom reuşi ca în trei luni de zile să livrăm acest proiect. Pregătirea logistică mai cuprinde şi alte activităţi, precum demontarea cablurilor vechi, care nu mai sunt de trebuinţă la navă. Ulterior, după ce instalăm blocurile noi, montăm şi cabluri noi. Ce este interesant că vom da această navă total în funcţiune ca şi o navă nouă”, a declarat şeful Departamentului de Reparaţii, Gogu Petre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta îi recomandă lui Constantin să îl cheme pe Băsescu “să verifice cu vinul” importat din Moldova

     Comisia Europeană vrea să deschidă complet piaţa UE pentru vinurile din Republica Moldova, după ce Rusia a interzis începând cu 10 septembrie importul acestor produse, invocând calitatea nesatisfăcătoare.

    Subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, anunţând că, săptămâna viitoare, doi producători români vor înainta oferte certe pentru a cumpăra struguri sau vin din Republica Moldova.

    Premierul Victor Ponta i-a răspuns spunând că ar trebui să îl cheme pe preşedintele Traian Băsescu pentru ca acesta să verifice “cu vinul”.

    “Vă felicit şi dacă preşedintele vrea să vă verifice, să verifice cu vinul, să vadă dacă chiar îl cumpărăm, că dânsul verifică, acum se ocupă cu verificările, dacă cu făcutul nu a putut. Să verifice, chemaţi-l să verifice că cumpărăm vin din Moldova”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, cu un an întârziere

     El a precizat că o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte fluidizarea traficului rutier în cartierul Drumul Taberei, afectat în prezent de şantierul la metrou, va fi înregistrată abia în toamna anului viitor.

    “Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanţare şi ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta, aflat pe şantierul Magistralei 5 cu ocazia punerii în funcţiune a utilajelor de săpat pentru execuţia tunelelor de metrou Tunnel Boring Machine (TBM).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, pe şantierul liniei de metrou Drumul Taberei-Universitate: Facem minerit măcar în Bucureşti!

     “Facem minerit măcar în Bucureşti !”, spus Ponta.

    Luni, aflat la Helsinki, premierul Victor Ponta a afrmat că România trebuie să îşi exploateze resursele naturale, nu să le blocheze, pe baza unor standarde ridicate de mediu care pot fi preluate din legislaţia finlandeză şi care, odată respectate, nu mai pot reprezenta un motiv ca exploatarea să nu fie aprobată.

    “Aurul se exploatează cu cianură, nu există altă tehnologie care să scoată acest cuvânt odios, că până la urmă cuvântul este problema. Cianura este folosită în multe alte tehnologii, inclusiv în România. Şi în Finlanda tot cu cianură exploatează. Nu cunosc foarte bine tehnic, dar putem să învăţăm de la ei şi să ştim ce ce putem cere ca standarde de mediu de la orice fel de companie, nu de la una anume, ci de la oricine vrea şi poate să investească în România”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Îmi pare rău că Ponta şi Leancă au fost la un spectacol public la Ungheni, la gazoduct

     Preşedintele a făcut aceste declaraţii pe şantierul gazoductului din localitatea ieşeană Rediu, unde a spus că “poţi face spectacol” cu mineri la Roşia Montană, dar nu şi pe şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni.

    “Poţi să faci spectacol de sunet şi lumini la Roşia Montană, să bagi nişte mineri în galerie turistică şi să-i scoţi şi rezolvi problema. Aici nu e turism, e geopolitică. Se uită o Europă întreagă la noi să vadă dacă suntem serioşi sau nu. La Bruxelles se ştie că a început lucrarea şi că din decembrie Moldova va fi în siguranţă. Nimeni nu pune problema că trebuie să ne sacrificăm noi şi să dăm gaze Republicii Moldova. România este interconectată cu Ungaria, putem aduce gaze şi din Norvegia, de oriunde, pe care le-ar plăti moldovenii. Să-i dăm drumul odată. Voi veni pe şantier când începem să săpăm”, a declarat Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro