Tag: responsabil

  • Povestea misterioasă a omului care controlează industria berii

    Kent Martin sau “Battle”, aşa cum îi place să fie numit, este un funcţionar public american responsabil cu aprobarea sau respingerea etichetelor de bere. Martin  este cunoscut de toţi producătorii de bere pentru felul în care decide privitor la etichetele care vor ajunge pe rafurile magazinelor.

    Cei care au interacţionat cu el îl numesc excentric, tensionat şi întotdeauna îmbrăcat la costum. Kent Martin a aprobat, de unul singur, aproape 30.000 de etichete de bere în 2013, adică aproape 80 de etichete pe zi.

    Cei mai mulţi producători americani de bere au avut de suferit, cel puţin o dată, în urma deciziilor date de Kent Martin. El este o adevărată legendă în rândul acestora, însă o persoană extrem de retrasă şi care se fereşte de presa sau alţi curioşi. “El este regele berii. Deciziile sale sunt legi”, a declarat pentru The Daily Beast un colaborator care a preferat să rămână anonim. “Are în mâinile sale controlul asupra unei industrii de miliarde de dolari.”

    Printre etichetele respinse de Martin se află un exemplar care prezentă o carte de joc, rege de inimă roşie. Martin le-a transmis producătorilor că inima roşie poate induce ideea că berea are efecte pozitive asupra inimii. Un alt exemplu este al unei etichete care avea la final un anunţ care interzicea spiriduşilor să consume băuturi alcoolice. Funcţionarul a considerat că mesajul transmis clienţilor este unul “confuz”.

  • Hun Lee este noul preşedinte Samsung Electronics România

    Joseph Kim, preşedinte Samsung Electronics România în ultimii patru ani, îşi continuă cariera în cadrul companiei în calitate de preşedinte al Samsung Electronics Polonia.

    Hun Lee s-a alăturat echipei Samsung Electronics în anul 2002, în funcţia de Marketing Manager la sediul central din Coreea. După 10 ani de activitate în domeniul marketingului în cadrul companiei, Hun a devenit director al diviziei europene de Visual Display (2013-2014) şi, ulterior, preşedinte al Samsung Electronics Cehia (2015-2017).

    Hun Lee s-a născut în anul 1971. Acesta a studiat ştiinţele politice şi diplomaţia la Universitatea Yonsei din Coreea şi deţine o diplomă de MBA în marketing şi strategie, la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii Duke din SUA; el este căsătorit şi are două fiice.

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Bogdan Roşu, director executiv la Next Capital Group

    În cadrul Next Capital Group, care are 255 de angajaţi, principalele companii sunt IFN Next Capital Finance SA şi Optima Solutions Services SRL. „Creşterea medie anuală din ultimii 5 ani a veniturilor pe grup a fost de 30% de la an la an.”

    Licenţiat în Finanţe, Asigurări şi Burse de Valori, la ASE, promoţia 2001, Bogdan Roşu a absolvit cursurile de Executive Management ale Universităţii Stanford (California) în 2010; este încă student la ACCA şi spune că nu a abandonat „dorinţa de dezvoltare academică, însă în acest moment am şi alte priorităţi în plan personal”. 

    Şi-a început cariera în vânzări, în industria auto, şi spune că „adevărata şcoală şi fundaţie pentru mine a fost Connex (acum Vodafone), unde m-am angajat chiar de la lansare, în aprilie 1997”. La 25 de ani era cel mai tânăr manager din companie, având în subordine aproape 70 de oameni, iar la 28 de ani era cel mai tânăr director, coordonând patru departamente şi aproape 180 de angajaţi. La 30 de ani a devenit director executiv al primului IFN specializat în factoring din România, autorizat de BNR în 2006; din 2010 este şi membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Române de Factoring.

    În 2006 a luat o decizie radicală: „Am hotărât să ies din confortul unui post bine plătit în multinaţională şi să încep viaţa în zona de antreprenoriat (Next Capital), alături de alţi doi membri fondatori şi acţionari. A fost şi o oportunitate de piaţă, dar şi o ambiţie personală să reuşesc într-un mediu total diferit de cel cu care eram obişnuit în ultimii ani şi consider că mi-a reuşit”.

  • Noul şef H&M responsabil de România: Continuăm expansiunea, însă numărul de magazine noi depinde de inaugurările de malluri

    Ea afirmă însă că grupul merge cu magazine în special în malluri, aşa că numărul de unităţi nou inaugurate depinde de numărul de malluri şi centre comerciale care se deschid.

    „Căutăm oportunităţi să deschidem noi magazine, potenţial de creştere există. Suntem însă dependenţi de deschiderile de malluri, pentru că în România 99% din shopping se face la mall. De fapt este o relaţie de co-dependenţă, pentru că şi ei au nevoie de branduri. Noi avem o singură unitate stradală, restul sunt în centre comerciale şi malluri“, adaugă ea.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Michal Szczurek, CEO ING Bank România

    Szczurek are o carieră de aproape 20 de ani în cadrul băncii şi a avut un rol semnificativ în crearea celui mai mare fond de pensii din Polonia.

    A trecut apoi în arena bancară, a restructurat cu succes divizia Retail Banking din cadrul ING Bank Slaski, iar înainte de a prelua funcţia de conducere a ING Bank România a fost responsabil, vreme de trei ani, de divizia Retail Banking a TMB Thailanda.

  • Directoarea de HR care a citit peste 40.000 de CV-uri dezvăluie cele mai mari greşeli pe care le fac candidaţii

    Unele dintre aceste greşeli nu par unele atât de importante; dar pe o piaţă a muncii atât de competitivă, ele pot face diferenţa între obţinerea jobului de vis şi aruncarea CV-ului la gunoi.

    Iată care sunt, în opinia Tinei Nicolai, greşelile pe care trebuie cu orice preţ să le evitaţi.

    Neglijenţa. “Cea mai mare greşeală pe care o fac candidaţii este că nu sunt atenţi la detalii. Sunt leneşi”, spune Nicolai. Ea subliniază faptul că a văzut prea multe CV-uri cu greşeli de ortografie, fonturi alese prost, date de contact care nu mai erau valabile sau informaţii irelevante.

    CV-uri prea lungi. “După o vreme, CV-urile încep să pară un capitol dintr-o carte. E mai bine să amintiţi doar rezultatele importante pe un singur rând sau maxim două.”

    Începerea unui rând cu “responsabil de…” Aceasta este altă greşeală pe care Tina Nicolai spune că a regăsit-o la foarte mulţi candidaţi. Începând descrierea cu “responsabil de…” arată angajatorului care erau cerinţele job-ului respectiv, dar nu spune nimic despre rezultatele efective ale candidatului.