BusinessMagazin

Tag: răpire

  • Forţele de securitate din Burkina Faso l-au căutat pe românul răpit, dar nu au găsit niciun indiciu

    Guvernul din Burkina Faso a anunţat că a înfiinţat o celulă de criză şi că atacatorii, ale căror motive şi identitate nu sunt cunoscute, au fugit spre frontiera cu Niger.

    “Avem echipe care investighează pe teren, dar încă nu am găsit nici un indiciu despre răpitori”, a declarat pentru Reuters o sursă din domeniul securităţii, adăugând că o unitate de comando formată din cinci persoane a atacat o patrulă de securitate a companiei Pan African Minerals, la exploatarea minieră din Tambao.

    Islamiştii înarmaţi, rebelii separatişti şi bandele criminale continuă să opereze în nordul Mali, la doi ani după o intervenţie a armatei franceze şi după desfăşurarea forţelor ONU de menţinere a păcii.

    În trecut, cetăţenii străini răpiţi au fost duşi în zonele deşertice din nordul Mali şi ulterior eliberaţi în schimbul unor răscumpărări de milioane de dolari.

    Compania Pan African a precizat duminică într-un comunicat că atacul a avut loc în perimetrul exploatării sale neocupate din Tambao. Societatea este o filială a Timis Corporation, compania omului de afaceri român Frank Timiş, care locuieşte la Londra şi are investiţii în Africa de Vest, în special în domeniul petrolier şi minerit.

    Souleymane Mihin, directorul din Burkina Faso al companiei Pan African Minerals, care administrează proiectul de minerit Tambao, declara sâmbătă că cinci persoane înarmate l-au răpit pe român după ce au atacat o patrulă de securitate pe care acesta o conducea. Şoferul său şi un jandarm care le asigura protecţia au fost răniţi.

    “A fost un atac asupra uneia dintre patrulele noastre”, a afirmat Mihin. “L-au răpit pe românul care conducea patrula. Şoferul a fost împuşcat în picior. Un jandarm a fost grav rănit”, a precizat el.

    O sursă din domeniul securităţii din Burkina Faso afirma sâmbătă că răpitorii s-au îndreptat spre graniţa cu nordul statului Mali, situată în apropiere, după ce l-au răpit pe român.

    Subliniind starea precară a securităţii din regiune, persoane înarmate au atacat oraşul Boni, situat la aproximativ 100 de kilometri nord de graniţa cu Burkina Faso, omorând două persoane, au anunţat forţele de securitate din Mali. Guvernul din Mali a precizat că a lansat o operaţiune militară împotriva atacatorilor.

  • Un român a fost răpit de persoane înarmate în Burkina Faso. Românul este victima unui grup de terorişti din Mali

    Souleymane Mihin, directorul din Burkina Faso al companiei Pan African Minerals, care administrează proiectul de minerit Tambao, a declarat că cinci persoane înarmate l-au răpit pe român după ce au atacat o patrulă de securitate pe care acesta o conducea. Şoferul său şi un jandarm care le asigura protecţia au fost răniţi.

    O sursă din domeniul securităţii din Burkina Faso a precizat că răpitorii s-au îndreptat spre graniţa cu Mali, situată în apropiere, după ce l-au răpit pe român.

     

  • Cronică de film: Răpirea dlui. Heineken – ecranizarea dispariţiei din 1983 a magnatului berii şi a şoferului său

    Filmul se bazează pe o poveste adevărată, respectiv încercarea unor răufăcători de mâna a doua de a-l răpi pe Freddie Heineken, magnatul industriei de bere. Cor van Hout, Willem Holleeder, Jan Boelaard, Frans Meijer şi Martin Erkamps l-au răpit pe Heineken şi pe şoferul acestuia în noiembrie 1983 şi au cerut echivalentul a 16 milioane de euro drept răscumpărare.

    Scenariul este bazat pe cartea scrisă de Peter Vries, un anchetator care a relatat evenimentul din punctul de vedere al răpitorilor. Filmul urmează aceeaşi linie, fapt care oferă un anumit grad de suspans de-a lungul celor 95 minute.

    Rolul victimei este jucat cu măiestrie de Anthony Hopkins, un actor care aduce întotdeauna ceva în plus. Hopkins, deşi apare în doar câteva scene, interpretează un rol complex şi o face fără greşeală. Restul distribuţiei include nume precum Sam Worthington („Avatar“, „Duelul titanilor“), Jim Sturgess („21“, „Cloud Atlas“) sau Ryan Kwanten („True Blood“).

    Regia este semnată de Daniel Alfredson, cel care a semnat filmele din trilogia „Millennium“. Pentru publicul larg, această trilogie a devenit cunoscută prin remake-ul american „The Girl with a Dragon Tattoo“, lansat la doar doi ani după ce primul film a ajuns pe marile ecrane din Suedia. Stilul adoptat de Alfredson este unul lent, intenţia fiind de a pune accentul pe interacţiunea dintre personaje. Din păcate, acest lucru nu îi reuşeşte, iar firul acţiunii pare de multe ori întrerupt.

    Unul dintre lucrurile care lipsesc cu desăvârşire este umorul; deşi anumite scene de acţiune ar fi putut tratate cu o mai mare lejeritate, luând în calcul şi lipsa de „experienţă“ a criminalilor de conjunctură, Alfredson preferă să păstreze un ton realist şi chiar sumbru pe durata întregului film.

    Montajul şi sunetul sunt de asemenea puncte slabe ale acestei producţii. Coloana sonoră are rolul de a susţine scenele dramatice sau cele de acţiune, însă realizatorii au trecut cu vederea acest lucru.

    „Răpirea dlui Heineken“ este un alt film aşteptat care a reuşit să dezamăgească. Se încadrează 
într-un tipar din ce în ce mai vizibil: acela al filmelor cu potenţial care nu reuşesc să valorifice atuurile pe care le deţin. În acest caz, punctul forte ar fi trebuit să fie povestea.

    Din punct de vedere cinematografic, 2015 nu pare să fie un an extraordinar. Cele mai importante titluri anunţate pentru acest an aparţin unor francize precum „Avengers“ sau „Star Wars“, cu alte cuvinte producţii de sute de milioane de euro care, foarte probabil, nu vor excela la actorie, scenariu şi regie. Nu sunt aşteptate filme cu adevărat memorabile, aşa cum au fost „Birdman“ sau „The Grand Budapest Hotel“ în 2014.

    Concluzia este că „Răpirea dlui Heineken“ nu este un film de la care să aveţi aşteptări prea mari; singurul lucru care iese în evidenţă este interpretarea lui Anthony Hopkins. Este un film de duminică seară, despre care nu vă veţi mai aminti luni.

    Nota: 6/10

  • Cele mai mari recolte din ultimul deceniu: România este pe locul cinci în UE la cereale şi pe podium la rapiţă, floarea-soarelui şi soia

    Cele aproape 22 milioane de tone de cereale şi cele 3,3 milioane de tone de seminţe au făcut din România un jucător-cheie în comerţul cu materii prime de la Marea Neagră şi au poziţionat economia locală pe locul al cincilea în UE la cereale şi pe locul trei la seminţele oleaginoase.

    Cantităţile record strânse de combine în vară şi în toamnă sunt rezultatul unui cumul de elemente aproape perfect: ploaia a venit la timp, iar soarele nu a dogorit prea mult în timpul verii.

    Jumătate din recolta totală de cereale este acoperită de cele 11 milioane de tone de porumb care au consolidat poziţia României pe a doua treaptă a podiumului european pentru acest produs, ceea ce înseamnă ca piaţa locală va oferi cereale suficiente şi ieftine pentru a hrăni vacile olandezilor, belgienilor sau francezilor până în toamna viitoare. Recolta românească de porumb înseamnă şi 15% din cea europeană dar şi 1,1% din întreaga producţie mondială, unde Statele Unite şi ţările din America de Sud dictează discreţionar.

    Ploile din vară au ţinut recolta de porumb aproape de recordurile istorice, dar au afectat calitatea unei părţi din producţia de grâu, astfel că o parte din marfă a fost trimisă direct în fermele de animale sub formă de furaje.

    Dacă pentru cereale producţia a fost una excelentă, pentru seminţele oleaginoase anul 2014 va fi unul despre care se va vorbi ca un etalon mult timp de acum înainte. România şi-a apărat cu succes poziţia de lider european la floarea-soarelui, cu 2,1 milioane de tone, ceea ce înseamnă că pe piaţa locală s-a strâns aproape un sfert din întreaga recoltă europeană. Recolta de floarea-soarelui a fost şi cea mai mare din istorie, iar rezultatul a fost secondat de cel de la rapiţă, de asemenea cea mai mare producţie înregistrată istoric.

    Pe piaţa rapiţei România nu joacă un rol la fel de important ca şi cel de la floarea-soarelui, fiind pe locul al şaselea în UE la mare distanţă faţă de Franţa şi Germania. Rapiţa a fost şi în acest an un adevărat motor de profit pentru ferme, cu marje brute de profit care s-au apropiat de 50%. Agricultorii au redescoperit în 2014 şi apetitul pentru producţia de soia, iar ploile le-au recompensat încrederea cu 221.000 de tone strânse, ceea ce a însemnat cea mai mare recoltă din ultimii nouă ani.

    Vremea bună şi recoltele mari au ajutat şi alţi producători agricoli importanţi din Uniunea Europeană, America de Nord sau Sud. Stocurile suficiente şi apetitul mai redus al importatorilor tradiţionali pentru achiziţii au trimis preţurile într-o spirală a scăderilor, iar mulţi dintre agricultori şi-au văzut năruite planurile de afaceri făcute la începutul anului. Primele veşti pentru anul viitor sunt mai bune având în vedere că în Rusia şi Ucraina se manifestă temeri din cauza secetei şi a vremii reci, ceea ce înseamnă că depozitarea poate fi un as în mânecă pentru fermierii cu răbdare până în primăvară.

  • Al-Qaida în Yemen a difuzat o înregistrare video cu un ostatic american, ameninţând că îl execută

    Bărbatul care apare în această înregistrare video, datată în decembrie 2014, este un fotoreporter răpit în capitala yemenită în septembrie 2013, potrivit SITE.

    El îşi dă numele şi vârsta şi spune că a fost răpit în urmă cu peste un an la Sanaa. Bărbatul cere ajutor şi afirmă că viaţa îi este în pericol.

    În înregistrarea video, Naser ben Ali al-Ansi din cadrul AQPA ameninţă că va executa ostaticul după trei zile de la postare, dacă Statele Unite nu dau curs cerinţelor grupării. El nu precizează care sunt aceste revendicări, dar afirmă că Washingtonul le “cunoaşte”.

    “Altfel ostaticul american pe care-l deţinem va avea o soartă inevitabilă”, adaugă el.

    Yemenul este un aliat al Statelor Unite în lupta împotriva Al-Qaida. Sanaa autorizează Washingtonul să efectueze atacuri cu avioane fără pilot pe teritoriul yemenit împotriva grupării teroriste.

    Statele Unite consideră AQPA cea mai periculoasă aripă a reţelei Al-Qaida.

  • Cum a ales fiecare stat designul pentru moneda europeană

    Grecia a ales pentru unitate o cucuvea, o reproducere a celei gravate în secolul V î H pe moneda ateniană de patru drahme. Ultima sosită în zona euro, dar bătând cea mai veche monedă din lume – drahma – Atena a făcut astfel referinţă şi la personajul mitologic ce şi-a dat numele continentului – tânăra Europa răpită de Zeus împodobeşte moneda de 2 euro.

    Italia a instalat pe monede cele mai mari talente şi cele mai glorioase dintre epoci: de la Colosseum şi “Proporţiile ideale ale corpului uman” de Leonardo la “Naşterea lui Venus” de Botticelli.

    În acelaşi registru, Austria şi Spania au reţinut în metal monumente ale Vienei (catedrala Saint-Etienne, Belvedere), faţada catedralei Saint-Jacques de Compostelle şi chipul lui Miguel de Cervantes, autor al universalului “Don Quijote de la Mancha”.

    Alte ţări au ales să îşi afişeze suveranitatea: cele trei Benelux, cele mai puţin creative, şi-au reprezentat monarhii pe toate monezile: regina Beatrix a Olandei, regele belgian Albert II şi Marele Duce Henri de Luxembourg.

    Spaniolul Juan Carlos, simbol al tranziţiei democratice a anilor 1975-1981, este ilustrat pe monedele de 1 şi 2 euro, în timp ce Portugalia a ales să scoată la lumină secolul al XII-lea al independenţei sale, cu sigiliile regale de la 1134 (primul din istoria sa), 1142 şi 1144.

    Germania a imprimat pe 1 şi 2 euro vulturul său tradiţional, Franţa a păstrat-o pe tânăra Marianne iar galica Irlandă nu a renunţat la harpa celtică. Austria a făcut apel şi la “datoria ecologică”, cu cele trei flori ale Alpilor: floarea de colţ, genţiana şi ciuboţica cucului.

    Pentru a întreţine continuitatea cu monedele naţionale, Germania, Franţa şi Finlanda au reprodus binecunoscutele motive: ramura de stejar, semănătoarea sau leul heraldic.

    Austria a fost cea care a făcut alegerea cea mai simbolică deşi în detrimentul notorietăţii: moneda de 2 euro o prezintă pe Bertha von Suttner, prima femeie care a primit, în 1905, premiul Nobel pentru Pace.

  • Israelul neagă răpirea unuia dintre militarii săi de către Hamas

     “Nu este niciun militar israelian răpit, aceste zvonuri sunt false”, a declarat Prosor, ca răspuns la întrebările jurnaliştilor. El s-a exprimat în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate pe tema situaţiei din Gaza.

    Aripa armată a mişcării palestiniene Hamas a revendicat, duminică seara, răpirea unui militar israelian, declanşând manifestări de bucurie pe străzile oraşului Gaza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rapiţa se transformă într-o loterie de 250 de milioane de euro. “A fost întotdeauna un pariu riscant, indiferent de vreme”

    În urmă cu zece ani puţini fermieri vorbeau despre rapiţă, pentru că florile galbene apăreau în primăvară pe o suprafaţă infimă în comparaţie cu cea dedicată grâului sau orzului. Piaţa rapiţei a crescut de şapte ori şi a ajuns să însemne un sfert din producţia de seminţe oleaginoase. Totul se datorează creşterii preţurilor pe fondul cererii venite din industria energetică.

    O loterie de 250 de milioane de euro este acum miza cu care pot fi comparate afacerile cu rapiţă ale fermierilor locali. Planta oleaginoasă este un pariu extrem de riscant pentru fermieri, dar mirajul marjelor mari îi determină pe aceştia să se urce an de an în acest carusel. Seceta, îngheţul, dăunătorii, ploile excesive din primăvară sau chiar vântul puternic pot nărui chiar şi într-o singură zi toate speranţele de profit. În anii norocoşi, agricultorii fac din rapiţă profituri chiar şi 1.000 euro/hectar, duble faţă de grâu, dar câştigul se poate transforma într-o pierdere la fel de mare în alţi ani.

    „Rapiţa e întotdeauna un pariu riscant, indiferent de vreme„, spune Victor Chivu, fermier din Teleorman care are cultivate 390 de hectare de rapiţă. Toamna trecută fermierii au acoperit cu rapiţă în total 350.000 de hectare, de şapte ori mai mult decât acum zece ani, ceea ce înseamnă aproape un sfert din totalul însămânţat cu seminţe oleaginoase, categorie ce include floarea-soarelui şi soia. Piaţa este în creştere de trei ani, dar încă nu a revenit la vârfurile din 2009 şi 2010, atunci când suprafaţa a depăşit 500.000 de hectare.

    În ecuaţia producţiei de rapiţă aproape totul depinde de vreme având în vedere că cele mai mari riscuri apar pe parcursul iernii.

    Anul acesta, rapiţa a reuşit să depăşească momentele critice, pentru că iarna a fost blândă, şi se află în linie dreaptă pentru a umfla marjele de profit ale fermierilor. Se anunţă un an bun pentru rapiţă, iar prognozele din aprilie ale Comisiei Europene indică o recoltă totală de 700.000 de tone, ceea ce înseamnă încasări cumulate  de circa 230 de milioane de euro pentru producătorii care au mizat pe acest produs.

    În general, rapiţa este un produs de oportunitate pentru fermieri, o materie primă pe care preferă să o transforme imediat în cash şi pe care nu o stochează. Rapiţa se vinde de obicei cu livrare imediată, achizitorii intrând în fiecare vară într-o adevărată cursă pentru a prelua seminţele de la fermieri.

    Lupta se dă între procesatorii de seminţe şi traderii multinaţionali, iar interesele sunt divergente: primii aduc seminţele de rapiţă în fabrici şi le procesează pe liniile de producţie, iar traderii redirecţionează marfa către pieţe externe, cu precădere din Uniunea Europeană.

    În jocul rapiţei nimeni nu pierde: fermierii nu vând fără câştig, procesatorii câştigă din marjele realizate la transformarea seminţelor în ulei, iar traderii îşi pun de fiecare dată adaos atunci când livrează la export.

    Pentru fermieri, a planta rapiţă este asemănător cu a planta monezi, pentru că seminţele pot fi transformate rapid în lichidităţi. Acest lucru este posibil şi pentru că piaţa din România este una cheie în Uniunea Europeană, fiind pe locul al şaselea în funcţie de producţia estimată pentru această vară.

    Calculele agricultorilor sunt simple: costurile se ridică la 500 euro/hectar, iar, la o producţie de 3,5 tone la hectar, încasările pot ajunge la 1.300 euro, ceea ce înseamnă o marjă brută de profit de 60%, mult peste cea de la grâu sau orz.

    Elementele fundamentale ale pieţei europene a rapiţei rămân aproape neschimbate faţă de cele din sezonul anterior, cu o recoltă uşor peste 21 de milioane de tone pentru întreg blocul comunitar şi cu stocuri la final de sezon care se ridică la
    1 milion de tone. Aproape întreaga cantitate de rapiţă ajunge în cele din urmă în industrie, unde este transformată în ulei, folosit fie în industria alimentară, fie pentru biocombustibili.

    Susţinerea din viitor a preţurilor pentru rapiţă depinde în bună parte şi de direcţiile dictate de Bruxelles având în vedere că Uniunea subvenţionează utilizarea de biocombustibili în carburanţi. Strategia, menită să reducă gradul de poluare, a stârnit controverse puternice în condiţiile în care contestatarii politicii au argumentat că subvenţiile reduc suprafeţele dedicate producţiei de alimente şi le măresc pe cele pentru plante energetice. Dezbaterea este însă departe de finalizare, iar investitorii nu se avântă în continuare în această industrie.

    În acest context, preţurile pentru uleiul de rapiţă sunt estimate să coboare cu 18% în această vară faţă de perioada similară a anului precedent, potrivit estimărilor făcute în martie de FMI.

  • Ambasadorul Iordaniei în Libia a fost răpit la Tripoli

     “Ambasadorul iordanian a fost răpit în această dimineaţă (marţi, n.red.). Coloana sa oficială a fost atacată de un grup de bărbaţi cu cagule, care circulau la bordul a două maşini civile”, a declarat Said Lassoued, care nu a putut oferi detalii pentru moment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru francezi luaţi ostatici de Al-Qaida în Niger au fost eliberaţi după trei ani de detenţie

     Cei patru bărbaţi care au fost răpiţi în 2010, păreau slăbiţi însă în state bună, conform corespondentului AFP.

    Thierry Dol, Daniel Larribe, Pierre Legrand şi Marc Feret se vor întoarce miercuri în Franţa, a declarat anturajul ministrului francez de Afaceri Externe Laurent Fabius.

    Cei patru foşti ostatici au fost primiţi într-un salon de onoare al aeroportului din Niamey de preşedintele nigerian Mahamadu Issufu, însoţit de Fabius şi ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian.

    Anunţul eliberării lor a fost făcut anterior de preşedintele francez Francois Hollande, aflat în Slovacia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro