BusinessMagazin

Tag: psihologie

  • Lucruri pe care hainele le spun despre personalitate

    Potrivit lui Eric Barker, hainele de diferite culori spun diferite lucruri despre persoanele care le poartă, informează time.com.

    Un lucru interesant este acela că unele studii au arătat că roşul are nişte efecte mai aparte. Astfel, pentru cei mai mulţi oameni roşul pare să fie legat de sex. Cercetările arată că persoanele care poartă roşu sunt mai atractive pentru cei din jur. De asemenea, aceeaşi culoare pare să îi ajute pe autostopişti să găsească un mijloc de transport mai repede decât cei care poartă alte culori.

    Totodată, persoanele care se îmbracă într-un stil tineresc sunt mai sănătoase, iar ochelarii oferă o imagine mai inteligentă, dar mai puţin atrăgătoare, celor care îi poartă.

    Oamenii care se îmbracă cu haine ale unor mărci scumpe dau impresia unui statut social ridicat (chiar dacă acest lucru nu este real), ceea ce îi poate face pe cei din jur să îi trateze cu mai mult respect.

    Hainele închise la culoare pot fi un semn de nevroză, în timp ce persoanele care se îmbracă formal sunt mai conştiincioase. Oamenii care adoptă un stil vestimentar mai dezordonat şi neconvenţional sunt însă deschişi la nou.

    Pe de altă parte, femeile care poartă decoltee adânci şi haine foarte scumpe sunt considerate a fi narcisiste.

    Studiile psihologice au mai arătat că pacienţii au mai multă încredere în medici atunci când aceştia poartă tradiţionalele halate albe.

    De asemenea, muzica artiştilor este mai apreciată atunci când aceştia se îmbracă conform aşteptărilor publicului.

    Totodată, hainele pe care cineva le poartă influenţeză modul în care acesta se comportă. Chiar şi cercetătorii sunt mult mai atenţi şi grijulii în privinţa propriilor proiecte, atunci când aceştia poartă halate albe.

    Astfel, fiecare trebuie să îşi aleagă hainele cu grijă atunci când trebuie să dea tot ce are mai bun în domeniul său de activitate.

  • Cele mai bune cursuri online pe care poţi să le urmezi gratis

    Există mai multe universităţi care oferă cursuri gratuite celor care vor să se specializeze în anumite domenii. Deşi în România astfel de cursuri sunt mai greu de găsit, pentru cei care cunosc limba engleză posibilităţile sunt destul de multe.

    Cei de la Business Insider au alcătuit o listă a celor mai populare cursuri pe care le puteţi urma.

    Curs de psihologie socială – Universitatea Wesleyan

    Cursul reprezintă o introducere în psihologia socială (atât clasică cât şi contemporană), acoperind domenii precum luarea deciziilor, comportamentul de grup sau bunăstare.

    Programarea device-urilor mobile în Android – Universitatea din Maryland

    Un curs excelent pentru cei care au cunoştinţe de bază în programare şi vor să le dezvolte, cu precădere pentru aplicaţii mobile.

    Înţelegerea comportamentului iraţional (Curs pentru începători) – Universitatea Duke

    Un nou curs de psihologie care vă introduce în lumea iraţionalului. Veţi descoperi situaţii în care un comportament ieşit din comun poate fi în beneficiul vostru.

    Pieţe financiare – Universitatea Yale

    Veţi dobândi cunoştinţe legate de pieţele financiare, punctele tari şi cele slabe ale sistemelor bancare precum şi date despre asigurări şi burse.

    O introducere în marketing – Universitatea Wharton’s School, Pennsylvania

    Acest curs va prezenta fundamentele marketing-ului prin explicarea procesului decizional al clientului. Se vor explica strategiile de branding şi intrarea pe pieţe noi.

  • Puterea de a fi vulpe, pericolul de a fi arici

    De ce criza economică a fost previzibilă pentru economişti, jurnalişti sau publicul larg (căutările pe Google ale termenului Housing Bubble s-au înmulţit de zece ori din ianuarie 2004 până în vara lui 2005, in timp ce termenul de “bulă imobiliară” fusese folosit de numai opt ori în programele de ştiri din 2001 şi de 3.447 ori în 2005), dar agenţiile de rating, care trebuiau să măsoare riscul pe pieţele financiare, spun că lor le-a scăpat?

    Nate Silver, scriitor, statistician, fondator al blogului politic FiveThirtyEight.com, a scris ditamai cartea pe această temă. Ideea lui Silver este simplă – elimini zgomotul, analizezi semnalul şi eşti în măsură să prevezi ce se va întâmpla -, dar punerea în practică este cât se poate de complicată. Cum ştii ce este zgomot şi ce este semnal?

    Unii ştiu; nu sunt infailibili, dar reuşesc. Un profesor de psihologie de la universitatea din California vorbeşte despre arici şi vulpi; primii cred în Ideile Mari, care guvernează lumea, echivalentul legilor care guvernează fizica – genul Karl Marx care explică orice folosind lupta de clasă. Vulpile, în schimb, cred într-o mulţime de idei mici, recurg la o sumedenie de abordări ale unei probleme, sunt mai tolerante faţă de nuanţe, incertitudine, complexitate şi opinii divergente. Vulpile sunt mult mai performante decât aricii în materie de predicţii.

    Folosind exemple din baseball, poker, meteorologie, şah sau tehnologie, Silver, el însuşi autorul unui sistem de prognoză a performanţelor în baseball, desluşeşte câteva dintre secretele predicţiei corecte. Fără nicio pretenţie de a prezice în mod corect, spun că “Semnalul şi zgomotul” ar trebui să se afle pe lista celor mai bine vândute cărţi de afaceri din următoarea perioadă.

    Nate Silver – “Semnalul şi zgomotul. De ce atât de multe predicţii dau greş – pe când altele reuşesc”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Copilul silit să se teamă de Moş Crăciun

    Puţini ştiu însă că şi la începutul şi la mijlocul secolului XX se făceau experimente şi descoperiri cel puţin la fel de insolite. Ce spuneţi de ideea de a vă introduce un tub de cauciuc până în stomac, doar pentru a vă nota senzaţiile “introspective”? Sau cum v-aţi simţi într-un experiment în care, atunci când răspundeţi corect, vi se spune insistent că aţi greşit, doar pentru a vi se testa încrederea în propria persoană? Sau ce-aţi spune dacă psihanalistul v-ar zice într-o bună zi: “Du-te acasă şi tratează-te singur”?

    Toate aceste anecdote şi multe altele dau viaţă acestei “Istorii a psihologiei moderne”, scris de soţii Schultz, o referinţă arhicunoscută peste Ocean, unde volumul, ajuns la a noua ediţie, este recomandat chiar şi la orele de psihologie din liceu. Cărţile de istorie a psihologiei care existau până acum pe piaţă sau în bibliotecile de la noi păcătuiesc fie pentru că lungesc investigaţia până la Platon şi Aristotel, fie pentru că înşiruie date seci, fără a oferi fundalul de viaţă şi social pe care s-au profilat concepte precum cel de “condiţionare operantă”, “autoactualizare” sau “complexul Oedip”.

    Volumul de faţă prezintă principalele şcoli de gândire psihologice (de la structuralism şi behaviorism la psihanaliză şi psihologia cognitivă), fără să uite neuroştiinţele de ultimă oră sau ineditele studii din psihologia animalelor. Oferă extrase din marile cărţi ale unor James, Skinner, Köhler sau Maslow şi, mai ales, reface filmul palpitant şi plin de culoare al ultimelor două secole care au revoluţionat ştiinţa minţii. Veţi avea multe de învăţat de la Albert, copilul care a fost constrâns să se teamă de Moş Crăciun, de la Hans, calul care făcea calcule matematice, de la isterica Anna O., pacienta odată cu care s-a născut psihanaliza, dar şi de la computerul care l-a bătut pe Kasparov.

    Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz, “O istorie a psihologiei moderne”, Editura Trei, Bucureşti, 2013

  • Evită greşeala de a încerca să nu faci nicio greşeală!

    Deşi există suficiente motive pentru ca oamenilor să le fie frică să vorbească în public – spune Berkun – “până n-o să văd pe cineva fugind de la pupitru în toiul prezentării şi năspustindu-se spre ieşirea de serviciu ca să scape cu viaţă, n-a să pot spune că vorbitul în public este mai înfricoşător decât moartea!”. Acesta este stilul în care ni se adresează autorul pe tot parcursul cărţii: oral, lipsit de morgă, cu vibrări ironice şi îndemnuri stenice. El încearcă să facă ordine şi să ne exileze prejudecăţile legate de oratorie în zona care le este hărăzită: debaraua memoriei. Potrivit unei liste cu cele mai mari temeri omeneşti (“The Book of Lists”, de David Wallenchinsky, 1977), vorbitul în faţa unui grup apare pe primul loc, înainte spaimei de înălţimi, de gândaci, de probleme financiare sau chiar de moarte.

    Aşa încât Berkun ne explică pe-ndelete cum să ne gestionăm frica şi reacţiile la stress, cum să ne concentrăm eficient şi cum să anticipăm succesul în loc să ne lăsăm zdrobiţi de groaza de eşec. Cum, în timpul unui discurs, există multe variabile care nu pot fi prevăzute (şi care duc la anxietăţi scuzabile), se cuvine să planificăm cât mai mult şi să ţinem sub control acel factori care depind de noi. Adică, între altele, să ne adecvăm publicului (care este de fiecare dată altfel) şi reacţiilor sale, să implicăm pe cât posibil auditoriul, să găsim ritmul potrivit (şi să-l schimbăm din mers dacă e cazul), să exersăm brevilocvenţa (pentru că publicul are tendinţa de a se plictisi). Şi, mai ales, să înţelegem că nu suntem perfecţi şi că trebuie să evităm greşeala de a încerca să nu facem nicio greşeală.

    Scott Berkun, “Confesiunile unui vorbitor public”, Editura Publica. Bucureşti, 2012

  • Şi mâine e o zi – sau ravagiile procrastinării

    “Încremenirea în proiect” (apud Gabriel Liiceanu), lâncezirea, lălăiala, lăsarea de pe azi pe mâine, indolenţa, anchiloza volitivă, lenea, tărăgănarea sunt, toate, dimensiuni (sau sinonime parţiale) ale procrastinării. Aceasta este o maladie universală, o pandemie de fapt, care nu ţine seama de zone geografice sau de anumite perioade ale istoriei. Este o boală de natură ereditară, impregnată în firea omenească, un “act iraţional de tergiversare”, care presupune “amânarea voluntară a îndeplinirii unor sarcini, în ciuda faptului că suntem conştienţi de greşeala pe care o facem”. Altfel spus, atunci când procrastinăm, avem simultan percepţia faptului că ne punem singuri beţe în roate. Cu toate acestea, amânarea, lăsarea îndatoririlor pe ultima sută de metri, continuă să se insinueze, uneori cu consecinţe dramatice, în viaţa noastră. Iar noi îi îngăduim această intruziune stând cu mâinile în sân.

    Piers Steel, autorul lucrării de faţă, a fost el însuşi un procrastinator. Unul care s-a hotărât să iasă din amorţeală şi să spună lucrurilor pe nume, adunând informaţii din zona psihologiei, neuroştiinţelor, economiei, istoriei umanităţii sau matematicii. A rezultat un portret riguros al acestei disfuncţii, o panoramă amplă a procrastinării şi un tabel al elementelor fundamentale ale dinamicii care ne îndeamnă la procrastinare. Dar şi – iar aceasta este partea cea mai interesantă a lucrării – o întreagă suită de soluţii terapeutice împotriva acestui flagel, pentru că, în ciuda impregnării sale adânci în natura umană, suntem capabili să ne modificăm obiceiurile şi să ne schimbăm comportamentul, pentru că – spune Steel – “procrastinatorii care înţeleg procesul de la baza inacţiunii lor îl pot stăpâni, eliberându-se astfel de stresul termenelor limită şi devenind mai capabili să le facă faţă”.

    Gândiţi-vă deci – aşa cum rostea un slogan al epocii beat – că “va veni o zi, când nu va mai veni nicio zi”. Aşa că faceţi de ce e de făcut în mult-puţinul timp care v-a mai rămas până atunci.

    Piers Steel, “Procrastinarea”, Editura Litera, colecţia IQ 230, Bucureşti, 2012

  • Atenţie, colegii de serviciu îngraşă!

    Studii recente arată că aceşti colegi, fără să vrea, constituie de fapt motivul pentru care cei care ţin regim de slăbire au probleme în a-l respecta din cauza atmosferei pe care le-o creează la serviciu.

    Aceştia sunt presaţi de către colegii lor să mănânce, ceea ce îi poate face să se îngraşe în loc să slăbească. Cei care-i presează nu o fac cu intenţii rele, ei fiind de fapt colegii care vin cu ceva de mâncare la serviciu ca să-i trateze şi pe ceilalţi pentru că au vreo reţetă care le iese bine, ori aduc prăjituri pentru a sărbători împreună cu cei alături de care lucrează o promovare, o zi de naştere sau pentru a şi-i apropia.

    Atunci când sunt refuzaţi de cei care ţin regim, colegii care au adus mâncare sau prăjituri fie se supără, fie încearcă să le explice că dacă se abat un pic de la regimul urmat nu păţesc nimic. Mulţi din ei încetează cu insistenţele atunci când colegul care încearcă să slăbească le răspunde explicându-le că pe un alcoolic care s-a lăsat de băutură nu l-ar îmbia cu ceva de băut.

    Uneori presiunile vin de la colegi care se simt părăsiţi de cei ce obişnuiau să le ţină companie la masă, de la alţii care au încercat să slăbească şi n-au reuşit ori de la unii care consideră colegul sau colega mai slabă drept o ameninţare pentru cariera lor. Alteori, pericolul vine de la clienţii cu care cel aflat la regim trebuie să iasă la restaurant şi care sunt greu de refuzat fără a-i jigni atunci când se apucă să comande tot ce e mai apetisant în meniu.

  • Există un al şaselea simţ?

    Noua apariţie e o carte descumpănitoare, pentru că valorizează un tip de cunoaştere – cea spontană, rapidă, intuitivă – aflat în profundă contradicţie cu lumea în care trăim şi cu prejudecata suverană potrivit căreia o decizie este cu atât mai bună cu cât timpul şi efortul investite sunt mai mari.

    Se ştie: cu toţii îi învăţăm pe copiii noştri că “graba strică treaba”. Sau le spunem: uită-te înainte să sari! Sau: gândeşte înainte să acţionezi! Aşa încât a veni azi să propovăduieşti graba şi prospeţimea primei reacţii poate constitui un sacrilegiu în raport cu străvechile şi aşezatele noastre principii care recomandă temeinicia, verificarea de două ori a unei concluzii, încetineala înţeleaptă.

    Bizuindu-se pe zeci de exemple concrete, dintr-o largă paletă de domenii de activitate şi pornind de la studii de ultimă oră din domeniul neuroştiinţei şi al psihologiei, volumul “Blink” (“Clipirea”) demonstrează că diferenţa dintre o decizie bună şi una greşită nu stă atât în volumul de informaţii cu care lucrăm, cât în capacitatea de a ne concentra asupra unor detalii esenţiale. Pe scurt (ca să fim în spiritul cărţii), Gladwell ne învaţă cum putem lua decizii mai bune – acasă, la birou şi în viaţa de zi cu zi, fără să prejudiciem calitatea opţiunii noastre.

    Dar Gladwell nu vrea să facă doar un elogiu al al puterii privirii aruncate pe fugă. În multe privinţe, el este interesat şi de acele momente în care instinctul ne înşeală. Pentru că abilităţile noastre de cunoaştere spontană – un al şaselea simţ – se manifestă haotic din cauza unui set foarte exact de motive, care pot fi identificate şi înţelese, trebuie să învăţăm “când să ascultăm de copmputerul interior şi când trebuie să îi contestăm eficienţa”.

    Malcolm Gladwell, “Blink”, Editura Publica, Bucureşti, 2011

  • Cum sa ne folosim capacitatile paranormale

    Interesant este ca autorul nostru a incercat sa inteleaga lumea
    capacitatilor paranormale si a viziunilor (“remote viewing”,
    vederea lucrurilor care nu se afla in raza noastra vizuala) venind
    dintr-un domeniu eminamente “pozitiv”, si anume fizica. Cercetator
    de prim rang in zona laserului si a aplicatiilor sale (unde a
    primit din partea NASA doua premii), a lucrat ulterior pentru CIA,
    in domeniul cercetarii facultatilor psihice si a pus la punct
    diferite tehnici de vizualizare a unor evenimente indepartate
    (teoria nonlocalitatii), demne de faimoasele Dosare X.

    Ideea de sorginte mistica potrivit careia tot ce parem a cauta se
    afla deja in noi este unul dintre pilonii demersurilor sale.
    Russell Targ s-a straduit, alaturi de alti oameni de stiinta, sa
    demonstreze ca mintea noastra are capacitati extraordinare pe care
    de-abia acum am inceput sa le pricepem. Informatiile furnizate de
    cercetarile despre vederea evenimentelor aflate la mari distante
    arata ca, dintotdeauna, constientul nostru umple, dar si transcende
    modul cum intelegem in mod obisnuit spatiul si timpul.

    Capacitatile paranormale, sustine autorul, indica posibilitatea
    noastra de a exista in – si ca – stare de constientizare extinsa,
    atemporala si nu sunt nici sfinte, nici laice, ci doar o fireasca
    inzestrare umana: “Le putem folosi pentru a ne gasi cheile de la
    masina, un loc de parcare, pentru a prevedea fluctuatiile bursei
    sau a descoperi cine suntem cu adevarat”. Adica pentru a solutiona
    evenimente comune ale cotidianului sau, dimpotriva, pentru a
    accede, prin meditatie si exercitiu mental sustinut, la o forma de
    cunoastere a propriei identitati.

    Russell Targ, “Puterea fara limite a mintii, Ghid practic pentru
    vederea la distanta si transformarea constiintei”, Editura
    Lifestyle, Bucuresti, 2011

  • Shopping, shopping, boala grea

    Cartea lui April Lane Benson se adreseaza tuturor celor care au
    o problema cu pofta excesiva de cumparaturi, iremediabil atinsi de
    “virusul belsugului”. Oamenii cu aceasta problema (mult mai
    serioasa decat incearca s-o faca Sophie Kinsella in celebrul sau
    roman chicklit “Ma dau in vant dupa cumparaturi”) sunt de sexe
    diferite, de varste diferite, au statut social si economic diferit,
    precum si motivatii diferite.

    Unii fac zilnic cumparaturi in exces, altii doar ocazional,
    altii sunt colectionari de obiecte (categoria persoanelor obsesive,
    care isi cheltuiesc toate veniturile pe o anumita categorie de
    lucruri – ursuleti din plus sau timbre, aparatura electronica sau
    cartonase cu jucatori de fotbal). Mai toti ajung sa fie afectati in
    munca lor zilnica, in viata sociala sau in relatiile de familie,
    unii ajung chiar sa aibe probleme cu legea sau se indatoreze
    excesiv.

    Considerata o dependenta minora, mai mult amuzanta decat toxica,
    febra cumparaturilor a iesit in ultimii ani la iveala cu intregul
    ei cortegiu de consecinte nocive, demonstrand fara echivoc ca, in
    general, “a avea mai multe lucruri inseamna a te bucura mai putin
    de viata”.

    Psihologul american April Lane Benson, creatoare a unui deja
    celebru program de terapie a dependentei de cumparaturi) ofera in
    acest volum o suita de sfaturi si raspunsuri intelepte (grupate in
    cateva capitole: De ce cumperi? Ce iti creeaza dependenta si ce te
    elibereaza? Autoportretul cumparatorului din tine. De fapt, de ce
    cumperi? Cum sa faci fata constrangerii de a consuma. Cumparaturi
    inteligente etc.), dar si un pachet de cai alternative de implinire
    a nevoilor noastre profund umane, imposibil de suplinit prin
    tezaurizarea bunurilor materiale.

    April Lane Benson, “Cum sa cumperi sanatos”, Editura Trei,
    Bucuresti, 2011