Tag: profesori

  • Profesorii au respins oferta Guvernului. Sindicalist: Greva continuă

    Greva din Educaţie continuă, după ce profesorii au respins oferta Guvernului care prevederea acordarea unor carduri de 2.500 de lei, în două tranşe. „Este o ofertă jignitoare”, susţin sindicaliştii.

    „Guvernul trebuie să răspundă în faţa părinţilor şi elevilor pentru ce urmează”, a declarat joi un lider sindical, la protestul sindicaliştilor din învăţământ din Piaţa Victoriei.

    Sindicaliştii spun că oferta Guvernului a fost respinsă şi că aceasta este considerată „jignitoare” de profesori.

    „Colegii au transmis foarte ferm că atâta timp cât nu va exista o soluţie corectă şi decentă nu vor renunţa la această formă de protest. În acest moment, pe baza actualelor propuneri venite din partea executivului, greva continuă”, a spus un alt lider sindical.

    Mii de sindicalişti din învăţământ protestează joi în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii sunt joi în a patra zi de grevă generală.

  • Ciucă: Solicitările profesorilor sunt legitime, dar soluţia nu este o grevă pe final de an şcolar

    Premierul Nicolae Ciucă spune, marţi, după consultările cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor, că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluţia nu este o grevă generală pe final de an şcolar, atunci când trebuie încheiate mediile şi pregătite examenele naţionale.

    „Am susţinut, încă de la început, că elevii şi părinţii nu trebuie să fie afectaţi de greva din educaţie şi că trebuie să le garantăm continuarea procesului educaţional. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi elevi şi o discuţie despre situaţia cu care ne confruntăm zilele acestea. Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluţia nu este o grevă generală pe final de an şcolar, atunci când trebuie încheiate mediile şi pregătite examenele naţionale”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

    El afirmă că revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie.

    „În plus, ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri. Am făcut apel la cei prezenţi astăzi la întâlnirea de la guvern să susţină demersurile noastre pentru a debloca această situaţie. Reiterez disponibilitatea mea şi a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie. Cred în continuare că doar comunicarea susţinută şi colaborarea sunt căile prin care putem să depăşim situaţia creată”, încheie Ciucă.

  • Turcan: La Ministerul Muncii ar fi trebuit să fie o activitate ca într-un furnal

    „Consider că revendicările de natură salarială ale profesorilor sunt justificate şi îngrijorările lor cu privire la un calendar ferm de îndeplinire a acestor revendicări, evident, într-o formulă rezultată din negociere, de asemenea au un fundament serios. Dacă stăm să ne gândim bine, primul semnal că o parte dintre nişte aspecte pe care profesorii le aşteptau şi care ţineau de salarizare au fost scoase din legea educaţiei naţionale şi mutate pentru legea salarizării unitare, au condus la un prim moment de nemulţumire în rândul profesorilor. Ulterior, legea salarizării unitare în mod evident este într-o întârziere. Iată că au fost două momente, scoaterea salarizării din legea educaţiei naţionale şi întârzierea pe legea salarizării unitare care au condus la acest moment de revoltă a profesorilor”, spune Raluca Turcan.

    În opinia sa, ”în mod normal, în condiţiile în care legile educaţiei naţionale au trecut de Camera Deputaţilor şi se află la Senat, ar putea fi găsită o rezolvare, prin reincluderea părţii de salarizare în legile educaţiei naţionale”.

    „După aceea, evident că pe partea de salarizare există un ministru titular. Cum îl cheamă, că-l cheamă acum Marius Budăi şi altă dată o să-l cheme altfel nu mai contează. Realitatea este că legea salarizării unitare avea ca deadline în PNRR final de lună iunie. Asta ar fi însemnat ca până la finalul lunii iunie să se poarte negocierile cu categoriile socio-profesionale, astfel încât fiecare categorie să aibă deja o anticipare a locului pe care îl ocupă în grila de salarizare şi evident, a nivelului de salarizare. Deci şi profesorii s-ar fi aflat oarecum într-o situaţie mult mai predictibilă”, adaugă Raluca Turcan.

    Întrebată despre numeroasele întârzieri din PNRR, între care şi legea salarizării, deputata PNL Raluca Turcan a răspuns că ”există miniştri titulari de reformă şi responsabilitatea este în ograda lor”.

    „Sunt miniştri mai eficienţi şi miniştri mai puţin eficienţi. Problemele de rezolvat la Ministerul Muncii sunt extrem de grele şi acolo ar fi trebuit să fie o activitate ca într-un furnal, non stop, de dimineaţa până seara, pentru că măsurile de acolo vizează milioane de oameni şi nu exagerez, pentru că vorbim de angajaţii din sectorul bugetar, vorbim de pensionarii din sistemul public de pensii, vorbim de beneficiarii de pensii speciale”, încheie Turcan.

  • Adrian Sârbu: Ziua în care profesorii vor face grevă e o sărbătoare a Educaţiei

    “Am avut bugetul în dezbatere acum câteva luni. Nu era nicio problemă pentru dl. Iohannis să ceară public creşterea salariilor profesorilor. Nu s-a întâmplat. Dl. Ciucă nu a spus nimănui că nu sunt resurse bugetare care (….) pentru ploşniţăreala de partid (…) sunt. Uriaşe. Avem 1,3-1,4 milioane de angajaţi la stat (…) Cei care muncesc sunt vreo 4 milioane şi aceştia îi ţin pe cei de la stat (…)

    Cred că e o sărbătoare a educaţiei ziua în care vor face grevă profesorii pentru că elevii vor sta acasă, îşi vor folosi tabletele şi mobilele, laptopurile şi, cu siguranţă, o să înveţe ceva mai mult decât învaţă într-o zi de şcoală. (…)

    Văd aceste demonstraţii de 30 de ani (…) dar nu am văzut o luare de poziţie publică, puternică, organizată cu mitinguri, cu greve, cu pichete care să forţeze guvernul să investească în wc-urile din curtea miilor de şcoli din România (…), nu am văzut vreun protest al dascălilor în care să spună: guvernule, dorim să actualizăm programa şcolară (metodologia de predare) (…) cum e modelul în China, (…) mai avansat decât în Finlanda”.

     

  • SUA: marea demisioneală a profesorilor a început

    Este o tendinţă generală, apărută în timpul pandemiei, în care angajaţii şi-au dat seama de priorităţile din viaţă şi îşi aleg un loc de muncă în funcţie de acestea, profitând de o penurie de forţă de lucru la fel de generală. În învăţământ, problema este una aparte, scrie Bloomberg.

    De decenii dascălii Americii spun că ar fi abandonat de mult învăţământul dacă nu ar fi fost ataşamentul pentru elevi. Însă cei doi ani de pandemie au fost prea dificili, iar războaiele culturale şi măcelurile din şcoli au pus capac răbdării. Sondajele arată că profesorii sunt cei mai extenuaţi angajaţi din America. Acum, ei demisionează cu sutele de mii, jurând să nu se mai întoarcă niciodată.

    O anchetă guvernamentală a găsit că 44% din şcolile publice au raportat posturi vacante. Calculele LinkedIn arată că numărul de profesori care demisionează a crescut cu 44% în iunie, faţă de anul trecut.

  • Ce spune Iohannis, despre intenţia ANAF de a-i verifica pe profesori

    „Cine realizează un venit trebuie să plătească impozit şi ANAF-ul are treabă cu colectarea acestor impozite şi cu verificarea. Acum, dacă chiar profesorii sunt prima categorie care trebuie verificată, am oarece întrebări în această speţă. Însă nu se pot accepta excepţii – cine realizează un venit trebuie să plătească un impozit corespunzător. Dacă ANAF va verifica categoriile unde se realizează evaziune pe scară un pic mai largă, atunci colectarea poate fi mai eficientă”, spune Klaus Iohannis.

    El a fost întrebat despre faptul că profesorii care dau meditaţii vor fi verificaţi de ANAF

    „Eu cred că mai există profesori care fac meditaţii şi cred că plătesc impozit”, adaugă şeful statului.

    În 2014, Iohannis, a evitat în cadrul unei emisiuni să dezvăluie câţi bani lua pentru o oră de meditaţie şi cum era plătit. El a susţinut că nu îşi mai aduce aminte.

    Klaus Iohannis a evitat să răspundă dacă banii îi lua în plic sau direct în numerar.

    Singura întrebare la care a răspuns prezidenţiabilul ACL a fost legată de legalizarea meditaţiilor: „Da, asta e o problemă care ar trebui rezolvată cât se poate de urgent. Cred că fiecare venit trebuie impozitat în aşa fel încât omul să-şi dorească să declare venitul decât să nu-l declare. Este o chestiune care se poate rezolva”, a afirmat Iohannis.

    El a declarat în mai multe rânduri că şi-a achizionat cele şase case din meditaţiile pe care le-au făcut el şi soţia sa.

     

  • Salariaţii din învăţământ intră miercuri în grevă de avertisment

    Salariaţii din învăţământ intră miercuri, între orele 11.00 şi 13.00 în grevă de avertisment. Aceştia sunt nemulţumiţi de refuzul givernanţilor de a adopta măsuri în ceea ce priveşte veniturile cadrelor didactice, condiţiile de muncă şi finanţarea sistemului de educaţie.

    Salariaţii din învăţământ vor intra în grevă de avertisment miercuri, anunţă Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”. Aceasta se va desfăşura în intervalul orar 11.00-13.00.

    Potrivit sindicaliştilor, protestul membrilor celor două organizaţii sindicale este cauzat de refuzul guvernanţilor de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor din educaţie şi de a adopta măsuri concrete în ceea ce priveşte veniturile cadrelor didactice, condiţiile de muncă şi finanţarea sistemului de educaţie.

    „1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic).
    2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanţarea educaţiei.
    3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
    4.Acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017.
    5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul normal de muncă.
    6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune”, sunt revendicările sinsicaliştilor din învăţământ.

    Săptămâna trecută, membrii de sindicat au pichetat Palatul Victoria şi sediile PSD şi PNL.

  • Ministerul Educaţiei: Numărul elevilor şi profesorilor confirmaţi cu Covid, în scădere

    Potrivit Ministerului Educaţiei, conform datelor transmise de unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene, se constată o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât şi al personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.

    Astfel, în aprilie, erau înregistraţi 2.610 cazuri de elevi confirmaţi cu Covid, faţă de 2.740 în 26 martie.

    Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte personalul didactic şi nedidactic.

    În 1 aprilie, erau înregistraţi 2.171 de angajaţi ai şcolilor confirmaţi cu Covid, faţă de 2.514 în 26 martie.

  • Valeriu Gheorghiţă anunţă că vaccinarea profesorilor ar putea începe săptămâna viitoare

    Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, anunţă că vaccinarea profesorilor ar putea începe în a doua parte a săptămânii viitoare. El a spus că decizia finală va fi luată luni şi că vaccinarea tuturor profesorilor va ţine o săptămână. 

    Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat vineri seara, la Digi 24, că vaccinarea ar putea începe mai repede decât s-a estimat iniţial. Campania s-ar putea termina într-o săptămână deoarece mai sunt de vaccinat doar 60.000 de cadre didactice în afara celor care sunt programate sau vaccinate.

    „Am creat un scenariu astfel încât să putem face vaccinarea începând probabil chiar de săptămâna viitoare. Deşi am anunţat de la 1 martie, am făcut o reevaluare, din a doua parte a săptămânii viitoare ar putea începe (…) Noi vrem ca într-o săptămână să finalizăm operaţiunea. Luni avem ultima evaluare, finalizăm procedurile”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

    Pentru vaccinare, profesorii nu sunt nevoiţi să se programeze pe platformă.

    „Nu mai avem nevoie de programare tocmai pentru a nu aştepta eliberarea unui loc în platformă, datele sunt centralizate de fiecare instituţie de învăţământ şi trimise către inspectoratele şcolare”, a precizat Gheorghiţă.

    Profesorii vor fi vaccinaţi în centre organizate în sediile Casei Corpului Didactic şi în universităţi. Vor fi folosite vaccinurile AstraZeneca şi Pfizer astfel încât să poată fi acoperite toate categoriile de vârstă. Gheorghiţă a mai spus că, probabil, persoanele sub 55 de ani vor fi vaccinate cu AstraZeneca.

  • Valeriu Gheorghiţă anunţă că vaccinarea profesorilor ar putea începe săptămâna viitoare

    Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, anunţă că vaccinarea profesorilor ar putea începe în a doua parte a săptămânii viitoare. El a spus că decizia finală va fi luată luni şi că vaccinarea tuturor profesorilor va ţine o săptămână. 

    Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat vineri seara, la Digi 24, că vaccinarea ar putea începe mai repede decât s-a estimat iniţial. Campania s-ar putea termina într-o săptămână deoarece mai sunt de vaccinat doar 60.000 de cadre didactice în afara celor care sunt programate sau vaccinate.

    „Am creat un scenariu astfel încât să putem face vaccinarea începând probabil chiar de săptămâna viitoare. Deşi am anunţat de la 1 martie, am făcut o reevaluare, din a doua parte a săptămânii viitoare ar putea începe (…) Noi vrem ca într-o săptămână să finalizăm operaţiunea. Luni avem ultima evaluare, finalizăm procedurile”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

    Pentru vaccinare, profesorii nu sunt nevoiţi să se programeze pe platformă.

    „Nu mai avem nevoie de programare tocmai pentru a nu aştepta eliberarea unui loc în platformă, datele sunt centralizate de fiecare instituţie de învăţământ şi trimise către inspectoratele şcolare”, a precizat Gheorghiţă.

    Profesorii vor fi vaccinaţi în centre organizate în sediile Casei Corpului Didactic şi în universităţi. Vor fi folosite vaccinurile AstraZeneca şi Pfizer astfel încât să poată fi acoperite toate categoriile de vârstă. Gheorghiţă a mai spus că, probabil, persoanele sub 55 de ani vor fi vaccinate cu AstraZeneca.