BusinessMagazin

Tag: profesor

  • Metodele prin care un nou şef să obţină rapid respectul şi încrederea angajaţilor

     Art Markman, profesor de psihologie la Universitatea din Texas, Austin oferă câteva sfaturi pentru proaspeţii posesori ai unei funcţii de conducere. Procesul de a convinge şi de a câştiga respectul echipei poate fi lung, dificil şi, uneori, chiar ciudat. Dar nu e imposibil. Iată câteva strategii-cheie:
     
    În primele zile, toţi angajaţii aşteaptă să vadă ce va face şi de ce este capabil noul şef, chiar dacă are un istoric al relizărilor.

    În mod inevitabil, vor fi angajaţi vechi, care şi-ar fi dorit să fie în locul noului şef, ceea ce face din obţinerea încrederii, o misiune dificilă, pentru noul posesor al funcţiei de conducere.

    Procesul de a convinge şi de a câştiga respectul echipei tale poate fi lung, dificil şi, uneori, chiar ciudat. Dar nu e imposibil. De fapt, oamenii de ştiinţă sociali şi experţii în conducere au identificat câteva strategii-cheie care pot contribui la grăbirea procesului.

    – Arată că eşti un bun profesionist, dar şi un om plăcut!

    – Indiferent dacă interacţionezi cu subordonaţii sau cu orice alte cunoştinţe noi în interiorul companiei, cercetările au demonstrat că eşti evaluat din două puncte de vedere: comportamentul şi competenţa. În timp ce ambele elemente sunt importante, ca lider nou, vei dori să afişezi competenţa în primul rând, consideră Adam Galinsky, profesor de afaceri la Columbia Business School.


    – Arată că eşti un bun profesionist, că ştii exact ce ai de făcut şi că ştii ce vrei de la angajaţii tăi. Apoi încearcă să devii apropiat de subordonaţii tăi.

    Experţii consideră extrem de important pentru bunul mers al muncii de echipă, ca un şef să-şi formeze legături de prietenie cu angajaţii săi.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • Cum a ajuns un profesor de fizică şi echipa lui dintr-un oraş monoindustrial din Romania care nu mai are nici gară să fie cea mai bună din lume

    „Robotul nostru a avut mai multe sarcini. A trebuit să ducă panouri solare dintr-un loc într-altul, să ia cuburi de combustibil şi să le ridice la o anumită înălţime pentru o centrală bazată pe combustibil fosil, să completeze un generator nuclear, să coopereze cu alţi roboţi pentru a lega două linii de electricitate între ele, toate acestea într-un timp limitat şi împotriva altor trei echipe”, a declarat la ZF live Cristian Budiu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică Hunedoara.
     
    Elevii au fost „recrutaţi” şi mai apoi îndrumaţi de profesorul Mircea Nistor.
     
    „Noi am conştentizat poate ceva mai repede decât alţii că viitorul nostru pe termen mediu şi lung este cu roboţi, sau nu este deloc, pentru că lumea se schimbă, suntem din ce în ce mai mulţi, trăim din ce în ce mai mult, vrem să trăim din ce în ce mai bine, şi asta nu se mai poate decât dacă punem multe maşini la treabă”, a spus la ZF Live Mircea Nistor, profesor de fizică la Colegiul Naţional de Informatică Hunedoara.
     

  • Invenţia revoluţionară care l-a transformat pe un tânăr din Marea Britanie într-unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din ţară

    Un tânăr din Marea Britanie a devenit peste noapte unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din ţară după ce compania de biotehnologie Ziylo, pe care acesta a dezvoltat-o alături de unul dintre profesorii săi din facultate, a fost achiziţionată cu peste 620 de milioane de lire sterline de Novo Nordisk, un gigant la nivel global din domeniu sănătăţii. 

    Harry Destercroix este absolvent al Universităţii Bristol din Marea Britanie şi deţine o diplomă de doctorat în chimie. Alături de Anthony Davis, care i-a fost profesor, a dezvoltat, în timpul facultăţii, o companie de biotehnologie, Ziylo. Împreună cu o echipă de cercetători, cei doi au dezvoltat tratamente care ar putea să ajute cei peste 380 de milioane de oameni bolnavi de diabet la nivel mondial, din care patru milioane doar în Marea Britanie.

    Cercetând cazurilor persoanelor bolnave de diabet, Ziylo a dezvoltat o tehnologie care ar putea ajuta la dezvoltarea unui tip de insulină care ar putea să reacţioneze şi să se adapteze la nivelurile de glucoză din sânge. Acest lucru ajută la eliminarea riscului scăderii nivelului de zahăr din sânge, cunoscut sub numele de hipoglicemie, şi oferă diabeticilor un control mai bun asupra bolii.

    Cercetătorii ştiinţifici din cadrul şcolii de chimie a universităţii au început să lucreze la această problemă cu ani în urmă, înainte ca Ziylo să fie înfiinţată în anul 2014. După un studiu de 20 de ani, profesorul Davis a reuşit să proiecteze un nou tip de molecule sintetice care, îmbinate cu cele naturale, “ar putea constitui o nouă abordare a biodesignului. Aceste molecule unice au fost inspirate de natură şi lucrează în acelaşi mod ca şi receptorii naturali de glucoză”, explică Davis.

  • Istoria celei mai vechi limbi vorbite în Europa. Este atât de veche încât nimeni nu poate spune de unde provine

    Limba bască sau euskara, vorbită în comunităţi autonome din Navarra, regiune aflată în nordul Spaniei, şi Ţara Bascilor, aflată în nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei, este un mister –  nu are o origine sau o relaţie cunoscută cu nicio altă limbă, o anomalie care a indus în eroare experţii lingvistici de-a lungul vremurilor .

    „Nimeni nu poate spune de unde provine” spune Pello Salaburu, profesor şi director la Institutul de limbă bască de la Universitatea din Ţara Bascilor. „Cercetătorii au studiat această problemă acum mulţi ani, dar nu există concluzii clare”, spune acesta. Această limbă reprezintă, însă, o mândrie pentru basci. Aproximativ 700.000 sau 35% din populaţia bască vorbeşte astăzi această limbă, care a fost interzisă de dictatorul spaniol Francisco Franco, în favoarea limbii spaniole, în timpul domniei sale, între 1939 şi 1975.

    Karmele Errekatxo este una dintre persoanele care duce mai departe această limbă. Era un copil când între anii 1960 şi 1970 a urmat cursurile secrete de limbă bască, ţinute într-un subsol al bisericii din Bilbao, Spania. „Limba este identitatea unui loc”, a spus Errekatxo, acum un profesoară în Bilbao. „Dacă luaţi un limbaj dintr-un loc, aceasta moare. Dictatura ştia asta şi dorea să dispară Euskara”, aminteşte ea. De aceea, un grup de părinţi a înfiinţat ilegal o şcoală de limbă bască, în anii 1944, care ajunsese la peste 8.000 de elevi. Un grup de părinţi a înfiinţat o şcoală bască ascunsă, sau ikastola, în 1944. În 1970, aceste instituţii de învăţământ secrete aveau peste de 8.000 de studenţi.

    Dar limba euskara a înfruntat dictatura şi a supravieţuit în mod inexplicabil câteva milenii. Experţii lingvişti chiar au descoperit recent o peşteră veche în Errenteria, un oraş din provincia Guipuzcoa din Ţara Bascilor, unde oamenii au lăsat desene cu aproximativ 14.000 de ani în urmă. Alte peşteri preistorice din Ţara Bascilor au fost locuite de oameni cu aproximativ 9.000 de ani în urmă.

  • Cronică de film: Un pas în urma serafimilor – VIDEO

    Producţia semnată de Daniel Sandu e un exemplu în ceea ce priveşte influenţa occidentală asupra tinerilor regizori, şi spun asta într-un mod pozitiv. Sandu regizează un film dinamic, fluent, din care au dispărut camera centrată pe două personaje la o masă şi scena statică ce pare să nu se mai termine. Un pas în urma serafimilor e un film care poate face performanţă în multe ţări, atât timp cât publicul e deschis la filme vorbite şi în altă limbă decât engleza.

    Iese în evidenţă Vlad Ivanov (profesorul Ivan), un actor care mă fascinează de fiecare dată când apare pe ecran. Modul în care îşi însuşeşte personajele este unic, iar faptul că în ultima vreme a semnat roluri extrem de diverse spune multe despre capacitatea sa de adaptare la cerinţele scenariului şi la cele ale regizorului.

    Un pas în urma serafimilor surprinde ceea ce se întâmplă în culisele seminarelor teologice, unde tinerii liceeni speră să găsească îndrumători spirituali care să îi călăuzească pe calea preoţiei, dar se lovesc, în schimb, de realitatea dură a corupţiei şi a jocurilor de putere. Anii petrecuţi în seminar se transformă din ceea ce ar trebui să fie o pregătire pentru viaţa de preot, într-o luptă pentru supravieţuire.

    Sandu construieşte pe acest schelet o întreagă serie de evenimente care surprind şi amuză în acelaşi timp, nelipsind însă şi o bună doză de dramatism. Gabriel, personajul central al filmului, trăieşte o experienţă intensă, care îl obligă să se maturizeze şi să înţeleagă că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par la prima vedere. Seminarul nu se învârte în jurul unor valori ortodoxe (deşi Ivan încearcă să le împingă, ocazional, dincolo de raţiune sau bun simţ), ci în jurul unor jocuri meschine şi al unor practici în perfectă opoziţie cu conceptele teologice.

    Sinceritatea cu care regizorul reuşeşte să capteze neliniştea şi îndoielile lui Gabriel e una debordantă; e extrem de uşor să intri în pielea personajului şi să analizezi, din punctul său de vedere, relaţia cu celelalte personaje – mai ales cu cele care încearcă să îi imprime, mecanic, o serie de idei. În asta stă, de fapt, şi conflictul: valorile nu sunt transmise, ci impuse.

    Am fost surprins să aflu că povestea din spatele filmului e una reală, trăită chiar de regizorul Daniel Sandu; nu dau mai multe detalii, pentru că vreau să vă las plăcerea de a urmări Un pas în urma serafimilor. Pentru mine – şi pentru restul publicului, de altfel – acesta a fost cel mai bun film de la TIFF.

    Nota: 8,5/10

     

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Cum poate să se digitalizeze şcoala din România şi să ajungă în secolul 21. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie”

    Prin EduApps, Apăteanu vrea să aducă unelte digitale în şcolile din România, atât de stat, cât şi private, pentru a creşte interactivitatea de la cursuri şi pentru a adapta metodele de învăţare la era digitală. „Una este să explici unui copil cu creta pe tablă ce este un triunghi şi cum se vede în spaţiu şi alta este să foloseşti o aplicaţie precum Geogebra, pe care elevul o poate folosi şi efectiv să lucreze nu numai în clasă, ci şi acasă”, spune Apăteanu, care a avut o idee pentru un program care să permită gestiunea curiculară (notarea, crearea de foi matricole etc.), dar şi generarea conturilor de utilizatori pentru elevi în sistemele digitale. Asta s-a transformat în EduApps, o companie care şi-a propus să ajute şcolile din România să intre în era digitală. Compania este partener al Google şi pune la dispoziţia şcolilor programe şi aplicaţii gratuite pentru studenţi şi profesori prin intermediul suitei de aplicaţii G Suite for Education.

    Licenţa Google şi programele sunt gratuite, iar veniturile companiei apar din formarea profesorilor pentru sistemul de predare cu utilizarea acestei unelte şi din administrarea sistemelor IT ale şcolilor. Compania a avut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei în 2016, dar în 2017 a scăzut sub 1 milion. „Această evoluţie depinde de proiectele pe care reuşim să le obţinem, deoarece sunt legate de ceea ce e disponibil în acel moment, ce linii de finanţare putem accesa, ce finanţări pot obţine beneficiarii noştri. În 2017 nu au mai fost linii de finanţare”, spune fondatorul şi CEO-ul EduApps. El adaugă că 2018 arată mai bine, „deoarece există linii de finanţare pentru primării. Acestea pot face centre educaţionale multifuncţionale şi pot lua finanţare de până la 1 milion de euro pentru a realiza astfel de centre în şcoli”, spune Apăteanu, care menţionează că există nişte iniţiative de a acorda vouchere de 600 de lei profesorilor pentru ca aceştia să meargă la cursuri de formare.
    Sistemul de predare şi de învăţare digital promite să rezolve câteva probleme de care s-au lovit mai multe generaţii de elevi români, ca neimplicarea la ore sau copiatul, şi ar putea duce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

    Google Clasroom, spune Apăteanu, este o aplicaţie de management de flux la clasă prin care un profesor poate pregăti din timp lecţiile şi elevii pot vedea ce li se pregăteşte, pot citi online materialele date de profesor, astfel încât atunci când se ajunge la lecţia respectivă toată lumea ştie ce are de făcut. De asemenea, elevii pot comenta pe marginea textelor şi pot interacţiona mai mult cu profesorul.

    În plus, temele primesc o nouă dimensiune. Acestea se pot face tot online într-un document de tip text, astfel încât profesorul poate vedea cine şi când se apucă de teme. Dacă cineva termină tema înainte de termen, profesorul îi poate da feedback, iar elevul să îmbunătăţească lucrarea. „Astfel, un elev de nota 6 poate fi ridicat la nivelul unuia de nota 7-8 sau poate chiar 9, deoarece a beneficiat de un feedback personalizat pe nevoia lui”, spune şeful EduApps. Tot aici se pot detecta calupuri de text copiate, dar şi care a fost contribuţia fiecărui elev în cazul unui proiect în grup.

    De asemenea, testele grilă pot avea ataşate un barem; astfel, atât profesorul cât şi elevul pot vedea nota imediat după ce termină testul. „Profesorul câştigă timp şi în loc să corecteze lucrările, el poate studia statisticile şi poate vedea, de exemplu, că 60% dintre elevi nu au ştiut să răspundă la o întrebare. Asta înseamnă că nu au înţeles conceptul, iar profesorul poate explica altfel”, explică Ştefan Apăteanu.

    Potrivit CEO-ului EduApps, şi interactivitatea la clasă s-ar putea mări cu ajutorul unui astfel de sistem digital. Atunci când profesorul adresează o întrebare clasei, elevii nu se pot ascunde pentru a evita să fie întrebaţi, cum se întâmpla până acum. „Profesorul poate pune o întrebare tuturor elevilor prin intermediul Google Classroom şi toţi trebuie să răspundă prin intermediul dispozitivelor din clasă, fie ele Chromebookuri sau tablete”, spune Apăteanu.

    Sistemul propus de compania românească funcţionează şi dacă elevii au dispozitive pe care le pot accesa precum tablete, Chromebookuri sau laptopuri. Chromebookurile sunt laptopuri simple din care au fost îndepărtate „zorzoanele”, lucrurile nefolositoare la clasă, iar miza cade pe elementele de bază a ceea ce ar trebui să fie un computer mobil. Acestea nu funcţionează cu Windows, Linux sau Mac OS, ci rulează Chrome OS, sistemul de operare al Google. Chromebookurile au apărut în urmă cu câţiva ani pe meleagurile americane şi au câştigat popularitate cu fiecare an scurs, mai ales în domeniu educaţiei; recent au intrat şi pe piaţa din România. Numărul de Chromebookuri vândute în 2016 a crescut cu 38%, ajungând la 9,4 milioane la nivel global, faţă de 6,8 milioane de unităţi vândute în 2015, potrivit firmei de cercetare Gartner.

    Pentru 2017, Gartner estimează un număr de unităţi livrate de 10,9 milioane, un plus de 16,3%, iar pentru 2018 numărul de Chromebookuri vândute ar urma să ajungă la 11,9 milioane.

    EduApps lucrează în parteneriat cu Acer pentru a echipa şcolile cu astfel de Chromebookuri. „Noi ne ocupăm de tot – de licenţă, formarea profesorilor şi echiparea şcolilor cu astfel de dispozitive. Suntem un «one stop shop».“ Compania taiwaneză are în portofoliul o gamă de dispozitive Chrome: Chromebookuri de 11.6, 13.3 şi 15.6 inchi, precum şi o tabletă destinată segmentului educaţional.

    O şcoală care vrea să implementeze un astfel de sistem activează licenţa de programe G Suite for Education, apoi se face formarea a câţiva profesori şi introducerea dispozitivelor în şcoli. În acest moment, potrivit lui Apăteanu, peste 300 de unităţi de învăţământ din România au activată această licenţă Google, iar din acestea în jur de 5% sunt private. „Avem dispozitive în câteva şcoli din Bucureşti – deopotrivă de stat dar şi private – şi sunt folosite, indiferent dacă e vorba de mate sau fizică, engleză sau literatură”, spune antreprenorul. Tot el precizează că limbajul copiilor este unul digital şi aşa sunt obişnuiţi să interacţioneze.

    Ştefan Apăteanu dă exemplu Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din judeţul Ilfov, unde în urmă cu trei ani a fost implementat sistemul, au adus Chromebookurile şi au format şase profesori. La început, aceştia predau o dată pe lună folosind aplicaţia, iar acum peste 60% din cadrul profesoral predau săptămânal astfel. Apăteanu spune că nu poate trasa concret efectul asupra elevilor, dar este de părere că rezultatele şcolare au fost îmbunătăţite, cifra de şcolarizare a licelului a crescut şi a devenit o alternativă viabilă la liceele din Bucureşti, „iar tehnologizarea trebuie să aibă o legătură”.

    Dacă în trecut profesorul era cel care avea sau ar fi trebuit să aibă un răspuns la toate întrebările elevilor, astăzi tehnologia îi ajută pe copii să asimileze mai repede şi din mai multe surse informaţii. „Profesorul trebuie să înţeleagă că el este un facilitator, nu un depozitar al adevărului absolut. Astfel, profesorul devine un catalizator”, punctează Ştefan Apăteanu.

  • Opinie: Cele mai răspândite 7 mituri despre blockchain

    Prof. Alfred Taudes este director academic al Institutului de Cercetare în Criptoeconomie, WU Vienna University of Economic şi profesor al WU Executive Academy

    Un blockchain este o bază de date descentralizată pentru stocarea criptată a tranzacţiilor, astfel încât acestea să nu poată fi falsificate. La prima vedere, l-am putea compara cu un registru în care este consemnată fiecare nouă tranzacţie. Ceea ce îl face special este că, deşi există câte o copie în computerul fiecăruia dintre utilizatori, consistenţa intrărilor este garantată.

    Cea mai cunoscută utilizare a acestei tehnologii este criptomoneda bitcoin, un sistem monetar descentralizat care a suscitat un considerabil interes, mai ales datorită creşterii cotaţiilor pentru această monedă. În momentul actual sunt vehiculate mai multe „mituri” despre blockchain şi bitcoin menite să stârnească nedumerire în rândul opiniei publice, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când apare o nouă tehnologie.

    Internetul secolului XXI

    Această situaţie este similară începuturilor internetului, în anii 1990. E-mailul a fost prima aplicaţie a internetului şi nimeni nu ar fi putut spune atunci ce avea să urmeze. Se spunea că e-commerce-ul nu avea să meargă niciodată, din cauza dorinţei clienţilor de a avea experienţa fizică a produselor pe care le cumpără, pentru că nu ar fi existat metode adecvate de plată şi pentru că livrarea ar fi fost prea costisitoare şi complexă. Oricum ar fi fost, realitatea ne-a arătat că multe dintre tehnologii au depăşit provocările perioadei de început. Recent, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a devenit cel mai bogat om din lume. Şi în cazul tehnologiei blockchain vor fi multe aplicaţii complet noi care vor ajunge să domine toate aspectele de business. Suntem doar în faza de încercări.

    Mitul 1: Blockchain şi bitcoin sunt unul şi acelaşi lucru

    Bitcoinul este doar prima utilizare a tehnologiei blockchain. Primul blockchain a fost dezvoltat cu scopul de a stoca tranzacţiile cu bitcoini. De atunci, au apărut multe variante modificate sau extinse ale conceptului original, fiind folosite drept bază pentru multe alte operaţiuni, mergând de la reorganizarea operaţiunilor de supply chain până la servicii de new banking sau de prelucrare a datelor personale. În momentul actual, cea mai mare parte a veniturilor generate de platformele media merg către operatorii acestora, în timp ce artiştii pe care ele îi promovează nu primesc mai nimic. Criptomoneda şi blockchain-ul ne-ar permite să cumpărăm direct de la artişti.

    Mitul 2: Tehnologia blockchain nu va reuşi pentru că este prea mare consumatoare de energie

    Aşa zisul mecanism de validare, folosit pentru a verifica validitatea tranzacţiilor din blockchain, este consumator de energie. Rezolvând un puzzle matematic, ceea ce presupune o putere considerabilă de calcul, deci energie, furnizorul puterii de calcul poate adăuga un nou tip de tranzacţie în blockchain, făcând posibilă generarea de bitcoini. În schimbul acestui serviciu, furnizorul încasează o taxă de tranzacţie. Mecanismele de validare (sau de exprimare a consimţământului) mai puţin consumatoare de energie reprezintă un subiect de cercetare în întreaga lume. Mai mult, argumentul consumului mare de energie îşi pierde din forţă dacă privim sistemul ca un întreg şi nu doar tranzacţia în mod individual. De ce nimeni nu vorbeşte despre câtă energie consumă banii de astăzi?

    În contextul folosirii aplicaţiilor blockchain de către grupuri de companii, argumentul consumului de energie devine irelevant pentru că în acest caz particular sunt folosite mecanisme mai puţin elaborate de validare, având în vedere că procesul implică partenerate solide şi familiare.

    Mitul 3: Blockchainul E o toană trecătoare    

    Aplicaţiile bazate pe tehnologia blockchain sunt testate în nenumărate contexte, în lumea întreagă. În domeniul închirierilor de maşini din Germania, de pildă, ea a făcut posibilă simplificarea unor proceduri până atunci foarte complicate, de la alegerea unei maşini până la încheierea unor contracte personalizate de închiriere, într-aşa măsură încât sistemul poate opera fără o infrastructură sau contracte cu furnizorii serviciilor de plăţi. Un proiect descentralizat de reţea din New York, care implică contoare inteligente şi contracte inteligente, a permis caselor care funcţionează cu energie solară să îşi calculeze automat consumul de energie electrică şi să vândă surplusul de energie electrică către cele „convenţionale”. Şi în Austria au început să apară moduri tot mai lăudabile de utilizare, în Viena, de exemplu, în sectorul serviciilor financiare şi al furnizării de energie.

    Nu aş putea spune care va fi preţul bitcoinului de acum în trei ani şi câte alte criptomonede vor mai atunci. Cu toate acestea, sunt convins că tehnologia blockchain se va menţine şi va revoluţiona lumea.

    Mitul 4: BlockchainUL nu E potrivit pentru a fi folosit ca bază a sistemelor de plăţi, având în vedere că numai un număr limitat de tranzacţii pot fi procesate

    Faptul că există un plafon maxim care nu poate fi depăşit este rezultatul mecanismelor de validare discutate când am vorbit despre mitul 2. Sistemele de tip blockchain folosite în cadrul grupurilor de companii menţionat atunci nu sunt afectate de acest aspect, iar în ceea ce priveşte sistemele publice, au început deja să se dezvolte noi tehnologii. Una dintre acestea este Bitcoin Lightning Network, în cadrul căreia un canal de plată este deschis între două „noduri”, permiţând transferul plăţilor fără a fi necesare proceduri complexe de verificare. Verificarea şi validarea sunt solicitate doar la deschiderea şi închiderea canalului.

    Mitul 5: Blockchainul înseamnă sfârşitul protecţiei datelor 

    Intrările în blockchain trebuie să fie lizibile de-a lungul tuturor nodurilor, altfel este imposibilă verificarea descentralizată a tranzacţiilor şi „minarea” de bitcoin. Să nu uităm însă că aceste conturi nu sunt identificate cu ajutorul datelor personale, ci prin pseudoadrese pe care oricine le poate crea folosind aşa-zisul portofel.

    Aşadar, în interiorul acestui blockchain, tranzacţiile unui user sunt private. Cu toate acestea, dacă cineva reuşeşte să asocieze adresa bitcoinului cu proprietarul ei, toate tranzacţiile încheiate anterior de acea persoană pot fi identificate. Există însă alte criptomonede, ca de exemplu Dash, care sunt complet anonime şi care oferă userilor protecţie totală.

    Mitul 6: Tehnologia blockchain are un viitor luminos. Curând, toate aplicaţiile IT se vor baza pe această tehnologie 

    Acest lucru nu este plauzibil. Prin comparaţie cu bazele de date, blockchainul e prea scump şi nu suficient de eficient pentru businessurile tradiţionale precum contabilitatea. În astfel de contexte, tehnologia blockchain nu îşi are rostul; ea ar trebui folosită doar acolo unde schimburile de date sunt, de regulă, nesigure şi ineficiente, de exemplu în cazul tranzacţiilor dintre părţile implicate în lanţurile globale de aprovizionare.

    Mitul 7: Blockchainul nu E sigur. Deseori auzim că banii au fost furaţi ori s-au pierdut

    Odată ce tranzacţiile sunt stocate în blockchain, nimeni nu poate altera, citi, falsifica sau şterge consemnările din baza de date. Prin urmare, plăţile care folosesc acest sistem sunt considerate sigure. Dacă ceva se fură, asta înseamnă că acea cheie privată de acces a unui utilizator a picat în mâini greşite. Este similar cu furtul PIN-ului unui card bancar!    

  • Povestea uimitoare a unui copil sărac dintr-o comună din Vâlcea care a ajuns cercetător la NASA

    La Firijba începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, în perioada interbelică, având 7 fraţi. Atunci când a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    La domnul Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

    Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

    Când era în anul doi la facultatea de matematică, Alexandru a dispărut. Nu se ştie cine l-a ajutat, dar Alexandru a reuşit să plece. Securitatea l-a căutat până şi în satul natal, dar nici urmă de tânăr.

    În primăvara anului 1990, în faţa Primăriei din Popeşti opreşte o maşină din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

    „Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Mai trăia doar o soră care era pe la Piteşti, la Mioveni, scriu cei de la Râmnicu Vâlcea Week.

    Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

    „Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

  • ”Procesul maimuţei”. Un profesor a ajuns în faţa judecătorilor pentru că l-a predat pe Darwin

    În “Procesul maimuţei”, aşa cum a fost numit el ulterior, un profesor a fost adus în faţa justiţiei pentru că a îndrăznit să predea în şcoală teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin.
     
    Legea de la acea vreme interzicea ca în învăţământ să fie predate teorii care contrazic Biblia. În primăvara anului 1925, profesorul John Scopes a intrat la una din clasele sale pentru a citi cu glas tare tinerilor capitolul despre evoluţia omului, precum şi o sinteză a teoriei lui Darwin despre selecţia naturală din volumul Hunter’s Civic Biology. A fost arestat imediat şi trimis în judecată sub acuzaţia de încălcare făţişă şi sfidătoare a legii.
     
    “Procesul maimuţei” a fost lung mediatizat şi a avut loc la Curtea de Justiţie din Dayton, Tenessee.
     
    Profesorul Scopes a fost amendat cu 100 dolari. Ulterior, o altă instanţă a anulat-o. Bătălia era departe de a se fi încheiat. Show-ul mediatic a atras atenţia societăţii americane asupra chestiunilor ştiinţific-evoluţioniste, iar partizanii curentului darwinist au beneficiat astfel de o publicitate fără precendent.
     
    Acum, America ştia în sfârşit cine fusese Charles Darwin şi ce încercase acesta să trasnmită.