Tag: procurori

  • Gabriela Firea va fi AUDIATĂ de către procurorii Parchetului General în dosarul protestelor din 10 august

    Primarul Gabriela Firea a confirmat, pentru MEDIAFAX, că va fi audiată marţi, la Parchetul General, în dosarul violenţelor de la protestele din 10 august.

    De altfel, într-o altă declaraţie susţinută duminică, Gabriela Firea a apărat-o pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, o apropiată a sa, şi a spus că ordinul de evacuare al pieţei în 10 august nu conţinea detalii cu privire la modalitatea de intervenţie, dar Cliseru a fost indicată ca responsabilă tocmai pentru a se ajunge la Firea.

    “Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piaţa Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizaţi. S-a întâmplat pe 10 august. I-am reproşat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect.

    În noaptea aceea s-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, urmărind probabil reacţiile şi presa internaţională şi văzând că interventţa e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Aşa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenţia, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BILANŢ IREAL al VIOLENŢELOR din 10 august: 65 de protestatari agresaţi pe cap de jandarm abuziv. Autorităţile ar trebui să EXPLICE cum e POSIBIL

     Cifrele, coroborate cu cele prezentate marţi de ministrul de Interne Carmen Dan în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, indică un raport ireal: 651 de protestatari agresaţi versus 10 jandarmi pe care structurile i-ar fi identificat ca fiind responsabili de şase fapte de natură penală. Un singur lucru este cert: autorităţile care se ocupă de anchetarea violenţelor din 10 august vor fi nevoite să pună aceste cifre imposibile cap la cap.
     
    Astfel, Parchetul General informează că a înregistrat, până în prezent, 651 de plângeri depuse de protestatari împotriva jandarmilor, fiind derulate în continuare cercetări pentru a identifica persoanele implicate în incidentele violente de la protestul din 10 august.

    „În urma activităţilor desfăşurate până astăzi, 23 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestaţiei din Piaţa Victoriei din Bucureşti, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 651, fiind efectuate în continuare activităţi privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violenţelor”, informează reprezentanţii Parchetului General, potrivit Mediafax.

    De asemenea, tot în cauza instrumentată de procurorii militari de la Parchetul General, a fost audiat, joi, Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române.

    „Nu dau eu declaraţii şi nici nu fac apologia schimbărilor la nivelul ministrului. (…) Mi-am asumat riscul în momentul în care mi-am condus oamenii fără niciun fel de problemă. Nu vreau să dau niciun interviu, sper că mă înţelegeţi şi pe mine. (…) V-am spus punctul meu”, a spus colonelul Cătălin Paraschiv, la ieşirea din sediul Parchetului General.

    Reamintim că ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi în cadrul audierii în Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, că până în prezent au fost identificate şase cazuri “în care 10 jandarmi au fost semnalaţi ca autori ai unor fapte de natură penală”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Editorial The New York Times: Procurorii au nevoie de un organism de supraveghere

    “Problema este evidentă: procurorilor nu le place să recunoască, dar cu toate că majoritatea sunt oneşti şi respectă legea, abaterile în rândul procurorilor rămân frecvente”, se afirmă într-un editorial publicat în ediţia de miercuri a cotidianului The New York Times.

    O analiză referitoare la 250 de condamnări anulate în New York în ultimele trei decenii a relevat că într-o treime din cazuri procurorii au săvârşit abuzuri, inclusiv prin alterarea unor dovezi cheie, ascunderea de dovezi sau constrângerea martorilor să depună mărturie mincinoasă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazăr, mesaj privind dosarul violenţelor de la protest: S-au luat măsuri ca ancheta să fie imparţială

    „Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale”, se arată în mesajul procurorului general, transmis printr-un comunicat de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazăr, mesaj privind dosarul violenţelor de la protest: S-au luat măsuri ca ancheta să fie imparţială

    „Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doreşte să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparţiale şi efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor şi care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanţilor sau al forţelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele şi persoanele implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale”, se arată în mesajul procurorului general, transmis printr-un comunicat de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parchet: Actele primite arată că peste 160 de jandarmi au intervenit în Piaţa Victoriei

    “La acest moment, din vizualizarea documentelor, sunt peste 160 de militari jandarmi. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenţie. Atât am reuşit să sintetizăm din documente. E vorba de forţele participante. Sunt cele care în urma decelării documentelor ce ne-au fost puse la dispoiziţie au fost evidenţiate într-o situaţie de analiză”, a declarat Ionel Corbu, reprezentantul Parchetului Militar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parchet: Actele primite arată că peste 160 de jandarmi au intervenit în Piaţa Victoriei

    “La acest moment, din vizualizarea documentelor, sunt peste 160 de militari jandarmi. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenţie. Atât am reuşit să sintetizăm din documente. E vorba de forţele participante. Sunt cele care în urma decelării documentelor ce ne-au fost puse la dispoiziţie au fost evidenţiate într-o situaţie de analiză”, a declarat Ionel Corbu, reprezentantul Parchetului Militar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jandarmeria, despre ancheta Parchetului: Punem la dispoziţia procurorilor toate documentele cerute

    „Parchetul Militar este autoritatea competentă să verifice întreg ansamblul acţiunilor Jandarmeriei şi noi punem la dispoziţia organelor de cercetare toate informaţiile, documentele şi informaţiile de care aceştia au nevoie pentru clarificarea fiecărei situaţii”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

    Întrebat cum vede faptul că procurorii militari vor extinde ancheta, pentru a afla dacă jandarmii se fac vinovaţi de neglijenţă în serviciu după ce doi militari au fost izolaţi de grup şi loviţi de mai mulţi protestatari, Enache a refuzat să comenteze.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazăr îi îndeamnă pe procurorii cu experienţă managerială să participe la selecţia pentru DNA

    “Referitor la procedura aflată în curs privind selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), adresează invitaţia procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, precum şi celorlalţi procurori cu experienţă managerială din cadrul Ministerului Public, de a participa la procedura iniţiată de Ministerul Justiţiei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General, remis MEDIAFAX.

    Totodată, procurorul general şi-a reafirmat încrederea în responsabilitatea şi profesionalismul procurorilor cu experienţă managerială, “mulţi dintre aceştia fiind beneficiarii direcţi ai proiectului lansat anul trecut de Parchetul Gneeral vizând respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în faza de urmărire penală, precum şi a reducerii numărului de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum schimbă justiţia modificările aduse legislaţiei privind organizarea judiciară. Comparaţie între vechea şi noua lege

    Proiectul care modifică legea 304 din 2004 privind organizarea judiciară, care a fost promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis, aduce schimbări importante în domeniul judiciar. Printre acestea, se numără:

    – înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie

    – introducerea principiului egalităţii de arme în ceea ce priveşte aşezarea în sala de judecată a judecătorului, procurorilor

    şi avocaţilor

    – faptul că sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată se auditează extern, la fiecare doi ani, sub conducerea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor

    – prevederea potrivit căreia procurorii trebuie să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil, dar şi principiul egalităţii de arme.

    Consultanţii noştri judiciari au explicat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, modificările aduse de noua lege privind organizarea judiciară.

    Redăm explicaţiile referitoare la articolele din legea 304/2004 ce au suferit modificări:

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro