Tag: Prime

  • Primele de Paste ale est-europenilor, dijmuite de criza in ciuda protestelor

    In loc de prime, cei mai multi angajati est-europeni ar trebui
    sa fie multumiti daca vor scapa de concedierile anuntate aproape
    peste tot, dupa cum sustin patronii. Mai exista insa si state unde
    primele de Pasti se acorda. De pilda, in ciuda planului de
    austeritate al Guvernului lui George Papandreou, care a diminuat
    cel de-al 14 salariu, grecii tot mai pot sa se astepte la o prima –
    de circa 350, in loc de 500 euro.
    Al 13-lea salariu se da, de regula, inaintea Craciunului, iar al
    14-lea se imparte in doua transe: de Pasti si in luna concediilor
    (august).

    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Topul primelor de Paste

    Salariati din mai multe domenii de activitate au primit deja sau
    urmeaza sa incaseze prima de Paste, in timp ce altii nici nu spera
    la o asemenea bonificatie. Pe primul loc in topul primelor se
    situeaza angajatii care au si cele mai mari salarii din Romania,
    cei ai bancilor.

    “Primele se acorda in functie de cum a fost negociat contractul
    colectiv de munca. Valoric, ele pornesc de la jumatate din salariu
    si pot ajunge pana la un salariu”, a declarat pentru Gandul
    presedintele Federatiei Sindicatelor din Asigurari si Banci,
    Constantin Paraschiv. El a mentionat ca salariul mediu net in
    domeniul bancar, in care activeaza aproximativ 70.000 de persoane,
    este de 3.200 de lei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Doar unul din trei angajati primeste prima de Pasti in acest an

    Potrivit sondajului, 60% dintre romani nu vor primi prima de
    Pasti, doar unul din trei romani urmand a fi recompensat de patron.
    6% din angajati nu stiu inca daca vor lua prima de Pasti.

    Cititi mai multe
    pe www.incont.ro

  • La cine vine de Pasti “iepurasul” lui Videanu

    “Nu primeste NIMENI NIMIC!”, raspunde ministrul Economiei,
    Adriean Videanu, mesajului prin care l-am rugat sa comenteze faptul
    ca, asa cum a anuntat, ieri, un post de televiziune, angajatii
    complexurilor energetice Craiova, Turceni, Rovinari, ai Societatii
    Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO) si ai Companiei Nationale a
    Huilei (CNH) vor beneficia de prime de Pasti, cu valori cuprinse
    intre 450 si 3.250 de lei. Videanu a adaugat insa ca se pot da
    prime daca sunt prevazute in contractul colectiv de munca “SI NUMAI
    daca au profit!”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Gripa porcina, norocul asiguratorilor

    Nu o data s-a intamplat ca in momentul in care era anuntata
    aparitia unui nou virus si a unei noi pandemii sa apara numeroase
    voci care sa sustina teoria conspiratiei, potrivit careia totul nu
    este altceva decat o scorneala a Organizatiei Mondiale a Sanatatii,
    care incearca sa faca rost de bani de pe urma vanzarilor de
    medicamente, a serviciilor de ingrijire medicala sau a politelor de
    sanatate. Indiferent daca este sau nu adevarat, un lucru este cert:
    astfel de momente arata cresteri clare in vanzarile companiilor
    producatoare de medicamente, ale clinicilor private si chiar si in
    afacerile companiilor care vand asigurari de sanatate. Aproape
    7.000 de cazuri de gripa porcina au fost confirmate pana acum la
    noi, ceea ce inseamna alte zeci de mii de noi potentiali clienti.
    |n multe cazuri, companiile de pe piata de profil au inceput deja
    sa adune castigurile – farmaciilor nu le-a mers prea rau anul
    trecut, iar clinicile private incep sa atraga tot mai multi clienti
    individuali. {i in asigurari lucrurile au inceput sa se miste, insa
    cu o forta mult mai mica.

    Pe aceasta piata, primii care au inteles ca din isteria creata
    de virusul AH1N1 poate iesi un castig frumos au fost bulgarii de la
    Euroins, care au lansat la inceputul anului un produs de asigurare
    care acopera cheltuielile in cazul imbolnavirii cu gripa noua.
    Polita, valabila incepand cu a saptea zi de la incheierea
    contractului, a fost introdusa sub forma unei clauze suplimentare
    la asigurarea de accidente, iar prima este cuprinsa intre 30 si 35
    de euro pe an. |n cazul spitalizarii, asiguratul primeste 20 de
    euro pe zi, pentru maximum 45 de zile. Asigurarea ofera si
    despagubiri pentru convalescenta de dupa spitalizare, in valoare de
    15 euro pe zi, pentru maximum 60 de zile. |n cazul decesului
    persoanei asigurate, despagubirea este de 5.000 de euro. Suma nu
    este uriasa, insa impactul mediatic pe care l-a avut semnalarea
    aproape zilnica a unor noi cazuri de gripa a fost foarte mare. Desi
    initial polita era valabila doar pe teritoriul Romaniei, interesul
    brusc si crescut al romanilor i-a facut pe cei de la Euroins sa
    extinda aria de valabilitate si pentru strainatate, prima fiind de
    70 de euro, in acest caz.

    “Cred ca mai castigate ies clinicile private si companiile
    producatoare de medicamente. Mai putini sunt aceia care isi incheie
    si o polita de sanatate pentru ca prefera sa urmeze tratament sau
    sa faca un vaccin”, spune Sanziana Maioreanu, directorul general al
    companiei de asigurari Signal Iduna, specializata in vanzarea
    asigurarilor de sanatate. {i totusi, in doar o luna, Euroins a
    vandut peste 400 de polite impotriva virusului AH1N1. Un semnal
    clar ca pana cand virusul nu va disparea, nici vanzarile nu vor
    intra pe o panta descendenta.

  • ING Asigurari de Viata a platit un beneficiu de deces de aproape 90.000 de euro

    “Numai in 2009, 3.150 de familii au primit din partea ING
    suportul financiar necesar pentru a depasi decesul sau imbolnavirea
    unei persoane dragi, care avea incheiatao polita la noi”, spune
    Cornelia Aurelia Coman, directorul general al ING Asigurari de
    Viata si presedintele Consiliului de Administratie al ING Fond de
    Pensii.

    Pentru portofoliul de contracte incheiate, ING Asigurari de
    Viata a platit clientilor in 2009 beneficii pentru decese si clauze
    de sanatate de aproape 10,4 milioane de lei. Din aceasta suma,
    aproape 67% este reprezentata de despagubiri platite pentru
    decese.

    Pe de alta parte, peste 50% din totalul sumelor platite de ING
    in 2009 pentru clauze de sanatate sunt beneficii aferente
    planurilor cu investitii si celor de economisire .
    In portofoliul de asigurari incheiate la ING, nivelul mediu al
    sumei asigurate este de peste 26.600 lei, de 20 de ori mai mare
    decat salariul mediu pe economie, care este de 1.359 de lei.

    “Cercetarile noastre arata ca oamenii prefera sa ia in calcul
    lucruri placute cand incheie o polita de asigurare de viata si
    accepta cu greu sa se gandeasca la implicatiile propriului deces.
    De aceea, tind sa exprime protectia ca pe un beneficiu secundar al
    asigurarii” a declarat Carmen Soare, director de marketing al ING
    Asigurari de Viata.

    La ING Asigurari de Viata, prima minima anuala pentru un plan de
    protectie este de 400 de lei, adica putin peste 33 de lei pe luna.
    Totusi, clientii ING care au cumparat produse destinate exclusiv
    protectiei de la inceputul anului 2009 au optat pentru nivele de
    protectie mai ridicate decat limita minima, astfel incat prima
    medie anuala platita se situeaza la peste 900 de lei.

    In portofoliul de produse noia incheiate in 2009 la ING,
    planurile de protectie sunt unele dintre cele mai solicitate
    produse – alaturi de planurile financiare pentru copii si planurile
    cu componenta de economisire – reprezentand circa un sfert din
    vanzarile noi.

  • Euroins a avut cresteri de 63% in 2008

    Ponderea cea mai mare in structura portfoliului o au asigurarile auto cu un procent de 90%. In ultimul trimestru al anului 2008, acest tip de asigurare a avut o crestere de peste 100%, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2007. O evolutie importanta a avut-o segmentul asigurarilor agricole, unde s-a inregistrat un volum de prime brute subscrise de peste 2,7 milioane lei. De asemenea asigurarile de incendiu si calamitati naturale au inregistrat o crestere de 34%, cifrând 3,5 milioane lei.

    “In ceea ce priveste rezultatul financiar, acesta a fost influentat negativ de contextul economic actual, care nu a generat un randament bun al investitiilor, precum si de faptul ca, in urma schimbarii legislatiei, am crescut semnificativ nivelul rezervei pentru daune neavizate”, specifica Bogdan Stan, CEO Euroins. Pentru anul 2009, compania are in plan extinderea retelei teritoriale in sistem de franciza. In momentul de fata, sunt 55 de unitati in sistem de franciza deshise, dintre care cele mai recente au fost deschise in Bucuresti, Giurgiu, Braila si Slatina. Reteaua teritoriala Euroins numara, in prezent, 83 de unitati in sistem propriu, 55 in sistem de franciza, acestora adaugându-li-se cele 24 de agentii partenere Real Consulting, parte a Credit Team.

  • Orban si Vosganian, suparati pe Pacuraru pentru ca introduce impozite de capul lui

    Ludovic Orban, ministrul Transporturilor si vicepresedinte al PNL, si Varujan Vosganian, ministrul Finantelor, s-au delimitat de actiunea recenta a ministrului Muncii. Reactiile acestora au survenit la doar cateva zile dupa ce Pacuraru a revenit asupra ordinului, la presiunea mass-media, a sindicatelor si a mediului de afaceri.

    Click aici pentru a citi continuarea.

  • Firmele scapa de plata impozitului pe cadouri doar daca renunta la stimulente

    Companiile care acorda angajatilor prime de sarbatori, cadouri si alte stimulente nu pot evita impozitul de 29% decat daca renunta la plata lor, sustin atat oamenii de afaceri, cat si consultantii fiscali. Firmele trebuie sa se supuna unui ordin dat de ministrul Muncii luna aceasta prin care se prevede marirea numarului veniturilor impozitate pentru a se alimenta bugetul asigurarilor sociale dupa ce Guvernul a luat decizia majorarii pensiilor in acest an.

    “Nu avem cum sa scapam de aceste impozite. Ca efect negativ al acestei masuri ar fi diminuarea primelor”, spune Maria Grapini, managerul şi actionarul majoritar al companiei Pasmatex.

    Amanunte pe www.gandul.info