Tag: parc

  • O fostă zonă industrială a oraşului Cluj va deveni cel mai modern spaţiu de relaxare pentru clujeni

    Până la sfârşitul lunii ianuarie, dacă nu există niciun fel de contestaţie la această licitaţie, ar putea fi adjudecat câştigătorul, după care putem intra în linie dreaptă cu reconstrucţia parcului, care are o suprafaţă de 5,3 hectare. (viceprimarul Dan Tarcea)

    Proiectul în baza căruia se va face modernizarea Parcului Feroviarilor a fost finalizat, iar arhitecţii care se ocupă de această lucrare trebuie să obţină, până la sfârşitul lunii august, toate avizele necesare pentru emiterea autorizaţiei de construcţie.

    Pentru această zonă verde a Clujului, municipalitatea a organizat anul trecut un concurs internaţional de soluţii în urma căruia a fost selectată cea mai bună propunere pentru reamenajarea parcului.

    Şeful Direcţiei de Dezvoltare Locală din Primărie, Ovidiu Cîmpean, arată că Parcul Feroviarilor va fi principalul spaţiu de relaxare din această parte a oraşului, unde, până nu demult, a fost zona industrială a Clujului:

    Parcul Feroviarilor face parte dintr-o viziune mai amplă a Primăriei, de a conecta spaţiile verzi de-a lungul Someşului. În acest moment lucrăm şi la proiectul tehnic pentru remodelarea malurilor Someşului şi pentru modernizarea Parcului Armătura, care este în imediată vecinătate a Parcului Feroviarilor, şi încercăm să legăm aceste spaţii verzi, astfel încât să avem o zonă de relaxare coerentă prin care să creştem calitatea vieţii pentru clujeni. (Ovidiu Cîmpean)

    O primă evaluare a lucrărilor de reamenajare a Parcului Feroviarilor indică o sumă ce depăşeşte cinci milioane de euro. Cât va costa cu adevărat investiţia, se va şti mai precis odată cu aprobarea în Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici şi, mai ales, după finalizarea licitaţiei de execuţie, care va fi organizată la începutul toamnei.

    În Parcul Feroviarilor nu vor exista niciun fel de construcţii, cu excepţia unei mici clădiri cu funcţiuni administrative.Viceprimarul Dan Tarcea a dezvăluit că în acest spaţiu vor fi amenajate terenuri de sport, o zonă inundabilă pentru plante şi animale acvatice şi funcţiuni pentru petrecerea timpului în aer liber, scrie radiocluj.ro

  • Unde a fost deschis „Cornişa Aquapark & Sports“ cel mai nou parc de agrement din România

    Cel mai mare parc de agrement din zona Moldovei a fost deschis  a Botoşani, acesta măsurând 48 de hectare. Lucrările, întinse pe o perioadă de şase ani, au costat peste 18 milioane de euro, banii provenind din fonduri europene şi din bugetul local, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    După inaugurarea Parcului Regional Cornişa, din Botoşani, autorităţile au pregătit petrecere timp de trei zile şi trei nopţi, acesta fiind cel mai mare parc din Moldova.

    Turiştii vor putea asista la numeroase concerte care se vor desfăşura pe scena amplasată în cadrul celui mai mare complex de agerement din Moldova.

    Ideea proiectului a început în urmă cu zece ani, iar în urmă cu şase ani au început lucrările. Parcul de agrement are 48 de hectare şi a costat peste 18 milioane de euro banii provenind din fonduri europene şi din bugetul municipiului Botoşani.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Protest pentru lacul din Parcul Circului al Capitalei. Care sunt motivele pentru care au ieşit în parc 200 de protestatari

    Conform Grupului de Iniţiativă Civică Lacul Tei, organizator al protestului, problemele legate de scăderea nivelului apei lacului au apărut încă din 2009. Pentru a nu se ajunge la situaţia în care lacul să fie secat, s-a luat decizia la nivelul administraţiei parcurilor de a se instala o pompă care, însă, s-a defectat.

    “Apa din Lacul din Parcul Circului este într-o continuă scădere, nivelul apei atingând acum o cotă dramatică. Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei face demersuri pentru rezolvarea acestei probleme încă din 2013. Până acum lacul a fost alimentat artificial prin pompare de apă dintr-un puţ adiacent, dar din toamnă s-a stricat pompa care nici până astăzi nu a fost înlocuită, cu toate discuţiile purtate cu administratorii lacurilor şi parcurilor. S-a cumpărat o pompă nouă, s-a montat, a mers o oră, s-a stricat şi tot aşa. La Primăria Generală ne-a fost promisă o întâlnire şi aşteptăm să fim chemaţi în cursul lunii mai”, a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Silvia Cruceru, reprezentant al Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Investiţie de 10 mil. euro pentru extinderea parcului etnografic din Cluj-Napoca, cel mai mare din ţară

     Proiectul de extinderea include centrul de vizitatori (compus din punct de informare turistică, sală multifuncţională evenimente, expoziţii, cafeterie, depozite, centrul administrativ (birouri administrative, zonă seminarii, zonă lucrători Parcul Etnografic, atelier de dulgherie), Satul de Vacanţă (compus din şură de joc, case în stilul tradiţional românesc/săsesc/maghiar, ateliere de prelucrare a lemnului, a textilelor, de olărit şi pictură tradiţională) şi pădurea-parc Hoia.
     
    Proiectul presupune şi amenajarea pădurii-parc Hoia, a pajiştii estice cu o scenă în aer liber şi a pajiştii vest ca şi loc pentru evenimente în aer liber, realizarea unor promenade pe aleea muzeului etnografic, amenajare bike-park, locuri de joacă pentru copii, parc canin, circuite de gymnastică în aer liber, respectiv amenajări pentru hrănirea animalelor sălbatice şi picnic.
     
  • Lacul Moraine, considerat unul dintre cele mai frumose de pe planetă – VIDEO

    Lacul este de origine glaciară, iar în lunile ploioase acesta reflectă o nuanţă de albastru. Împrejurimile sunt un adevărat labirint, fiind alcătuite dintr-o multitudine de trasee ce se parcurg pe jos. Rockpile este cel mai frecventat traseu, un drum cu o lungime de 300 de metri care presupune şi urcarea în altitudine cu 24 de metri. Vara, apele limpezi se transformă într-un furnicar de canoe multicolore care străbat necontenit întreaga suprafaţă a lacului.

  • Show de 100.000 de euro la deschiderea unui parc acvatic într-unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară

    Un show de 100.000 de euro va fi organizat, în perioada 17-19 mai, la Botoşani, unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, cu ocazia deschiderii oficiale a parcului de agrement de la Cornişa, care a costat 20 de milioane de euro.
     
    Mai mulţi artişti internaţionali, dar şi din România vor concerta cu ocazia deschiderii oficiale a Parcului Regional de Agrement Cornişa.
     
    Primarul municipiului, Cătălin Flutur, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pe scenă vor urca Dr. Alban, Nana, Natalia Gordienko, Sheyla Bonnick- solista trupei Boney M, dar şi trupele româneşti Holograf, Voltaj sau Proconsul.
     
    De asemenea, vor susţine recitaluri la Botoşani Connect R, Ioana Ignat, Sore sau Feli. Spectacolul este estimat la aproximativ 100.000 de euro, cheltuieli care vor fi acoperite atât din bugetul local, cât şi din sponsorizări.
     
    “Anvergura Parcului Cornişa, care este unic la nivel naţional, merită şi o deschidere pe măsură. Trebuie să facem să audă lumea de acest parc”, a afirmat Flutur, care a precizat că există deja public din Suceava şi Republica Moldova, informează Agerpres.
     
    Aqua Park-ul Cornişa a fost construit în baza unui proiect cofinanţat din bugetul Uniunii Europene, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 20 de milioane de euro, scrie stirileprotv.ro
     
    Noul loc de agrement, construit la marginea oraşului Botoşani, cuprinde bazine de înot interioare şi exterioare, terenuri de tenis şi fotbal, patinoar acoperit, pistă de rafting, amfiteatru în aer liber, spaţii de joacă pentru copii, dar şi un parc care se întinde pe aproape câteva hectare.
  • Primul meu job – Loredana Butnaru, general manager Miele România – VIDEO

    Bineînţeles, realitatea a fost puţin diferită – primul job mi-a fost oferit prin intermediul căţelului.
    La vremea respectivă ieşeam cu el la plimbare prin parcul Politehnicii, unde se formase o adevărată comunitate de proprietari de căţei.

    Aşa am ajuns să o cunosc pe cea care avea să îmi devină şefă, era o doamnă proprietară a unei firme de import şi distribuţie a jucăriilor Lego. 

  • Disneyland pentru adulţi: ce poţi găsi într-un parc tematic dedicat doar celor peste 18 ani şi unde se află acesta

    Un nou parc tematic aduce în prim-plan alcoolul: La Cite du Vin, care înseamnă oraşul vinului, este un parc tematic în toată regula, potrivit Business Insider.

    Parcul este situat în Bordeaux, care este una dintre cele mai faimoase regiuni în care se produc vinuri, şi îşi va începe activitatea în iunie. Deşi nu sunt carusele în acest parc, atracţia principală o constituie cele 20 de secţiuni tematice şi expoziţii care prezintă istoria şi cultura vinului. De asemenea, există un auditoriu de 250 de locuri pentru cursuri, proiecţii şi sesiuni de degustare de vinuri.

    La Cite du Vin are 2 restaurante in interiorul parcului, dintre care unul oferă preparate realizate din produse regionale de sezon, iar celălalt deţine 800 de sticle de vin din toată lumea. Preţul intrării în parc începe de la 22 de dolari pentru un adult.

  • Nu puneţi mâna pe cactuşi!

    Foarte populare printre aceştia sunt plantele suculente, mai ales cactuşii de toate felurile şi dimensiunile. Cum unui cactus îi trebuie ceva vreme să ajungă la aspectul care încântă ochiul, mulţi nu au răbdare să aştepte şi preferă să-l obţină gata crescut, chiar şi de furat.

    Printre cei mai profitabili s-au dovedit a fi nişte cactuşi-gigant, saguaro, care cresc în sud-vestul Statelor Unite şi au aspect de candelabru, scrie The Guardian. Aceştia pot ajunge până la 15 sau 20 de metri înălţime şi, cu cât sunt mai înalţi, cu atât e mai mare preţul, suficient cât să-i determine pe unii să rişte şi chiar şi o condamnare la închisoare, cum s-a întâmplat cu doi americani prinşi de rangerii Parcului Naţional Saguaro din Arizona când se pregăteau să încarce într-o camionetă 17 saguaro.

    Ca să combată furturile, angajaţii parcului au început să instaleze microcipuri în cactuşii din zonă, măsură care, pentru moment, dă rezultate. Dacă un cactus uriaş este greu de trecut peste graniţă, alţii mai mici pot fi strecuraţi în bagaje şi vânduţi peste hotare clienţilor din Europa, China sau Japonia, existând adevărate carteluri care se îndeletnicesc cu asemenea trafic.

    Mai nou au apărut şi hoţi de ocazie, care caută cactuşi rari şi-i iau ca amintire în rucsac pentru colecţia personală ori pentru vândut colecţionarilor europeni care-şi exprimă interesul pentru câte un astfel de suculent pe reţelele de socializare online, unde dau şi coordonatele la care se află plantele. Nici platformele online Amazon sau eBay nu sunt ocolite de amatorii de cactuşi rari, furaţi de „întreprinzători” din habitatul lor natural.