BusinessMagazin

Tag: pandemie

  • ​Wizz Air pierde lupta împotriva ajutorului de stat de 62 mil. euro acordat companiei Blue Air în pandemie

    Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a susţinut decizia autorităţilor de reglementare în domeniul concurenţei din UE de a aproba subvenţia primită de Blue Air în valoare de 62 mil. euro, scrie Reuters. Wizz Air, operatorul european de transport aerian care activează în piaţa de low-cost, a pierdut lupta împotriva ajutorului de stat de peste 60 milioane euro acordat companiei aeriene româneşti Blue Air.

    În anul 2020, Blue Air a primit un credit garantat de stat în valoare de 62 mil. euro din partea Eximbank, instituţie de credit controlată de Ministerul Finanţelor, aprobat de Comisia Europeană. Ajutorul de stat ar fi trebuit să ajute companie să îşi recupereze pierderile suferite din cauza pandemiei, însă compania a intrat în incapacitate de plată, iar astăzi nu mai operează niciun zbor.

    În decizia sa din 2020, Comisia Europeană a declarat că o garanţie de 28 de milioane de euro, pentru a compensa efectele pandemiei, şi o garanţie de 34 de milioane de euro, pentru a-şi acoperi nevoile urgente de lichiditate din cauza pierderilor din pandemie, respectă regulile blocului privind ajutorul de stat.

    Wizz Air, ale cărei operaţiuni principale sunt în Europa Centrală şi de Est, a contestat, ulterior, aprobarea de către Comisia Europeană a ajutorului la Curtea de Justiţie Europeană. O serie de transportatori au dat în judecată Comisia pentru compensarea unor ajutoare similare pentru rivalii lor. Curtea de Justiţie a respins argumentele Wizz Air.

    „Acţiunea împotriva deciziei Comisiei de aprobare a ajutorului acordat de România companiei aeriene Blue Air în contextul pandemiei de Covid-19 este respinsă în întregime”, au spus reprezentanţii Curţii de Justiţie Europene.​​​

     

  • Unii experţi susţin că ştiu ce animal a provocat pandemia de COVID-19 în China. Ce spune OMS despre noua teorie

    Noile date chinezeşti privind probele genetice prelevate în piaţa Wuhan din China în 2020 nu oferă un răspuns definitiv cu privire la modul în care a început pandemia COVID-19, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după ce presa a relatat că aceste date leagă originea pandemiei de câinele enot.

    Datele în cauză au fost încărcate în baza de date internaţională de virusuri GISAID de către Centrul chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit Atlantic, dar au fost eliminate în grabă în urma întrebărilor oamenilor de ştiinţă internaţionali.

    Cu toate acestea, o analiză a datelor efectuată de o echipă de cercetători internaţionali, raportată pentru prima dată joi de Atlantic, a constatat că probele care conţineau coronavirusul conţineau, de asemenea, şi material genetic de la animale, inclusiv câini enot. Acest lucru a dus la sugestii potrivit cărora câinii-raton vânduţi în pieţele din China ar fi putut fi purtători ai virusului, relatează POLITICO.

    OMS, care a luat cunoştinţă de aceste date abia la sfârşitul săptămânii, a fost bombardată cu întrebări despre importanţa noilor descoperiri în cadrul unei conferinţe de presă de vineri.

    Răspunsul lor? Este nevoie de mai multe date pentru a avea un răspuns definitiv cu privire la originile pandemiei. Ceea ce arată datele este o dovadă moleculară că animalele au fost vândute pe piaţă şi că unele dintre ele erau susceptibile la SARS-CoV-2, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID. “Din păcate, acest lucru nu ne oferă răspunsul cu privire la modul în care a început pandemia, dar ne oferă mai multe indicii”, a spus ea. În schimb, ea a făcut apel la mai multe studii.

    Ultima răsturnare de situaţie în scurgerea de informaţii în jurul originii pandemiei COVID-19 evidenţiază dificultăţile cu care s-a confruntat OMS în accesarea datelor, în special din China.
    “Aceste date ar fi putut şi ar fi trebuit să fie împărtăşite cu trei ani în urmă”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. “Continuăm să solicităm Chinei să fie transparentă în ceea ce priveşte schimbul de date şi să efectueze investigaţiile necesare şi să împărtăşească rezultatele”.
     

  • O nouă problemă mondială afectează pe toată lumea. De data asta, tinerii sunt cei afectaţi şi ei suferă tot mai mult. Statul nu face nimic ca să-i ajute, iar părinţii sunt tot mai disperaţi

    În Europa şi America de Nord depresia, anxietatea şi alte forme de tulburări mintale sunt în creştere în rândul  tinerilor. În unele ţări este în creştere şi numărul sinuciderilor sau al încercărilor de sinucidere în rândul persoanelor tinere şi, mai îngrijorător, al copiilor. Unii dau vina pe pandemie, pe brutalitatea lockdownurilor impuse de autorităţi şi pe economie. Alţii pe dependenţa de online, de telefon şi de platformele de socializare. Oricare ar fi explicaţia, tendinţa ar trebui să-i îngrijoreze pe guvernanţi, pe oamenii de afaceri şi întreaga societate deoarece un tânăr cu probleme va fi un adult disfuncţional.

    Era în primăvara anului trecut când poliţia localităţii Świętochłowice din sudul Poloniei a primit un apel telefonic despre o fată care se comporta ciudat în apropierea şinelor de tren. Ofiţerii au ştiut ce se întâmplă şi s-au grăbit spre locul indicat, unde n-au mai avut timp decât să tragă copilul de pe şine. Trenul a trecut imediat. Fetiţa avea 11 ani.

    Weronika are 13 ani. Părinţii n-au nicio idee cum a ajuns copilul lor să înveţe de pe TikTok că a te juca cu moartea este „cool”. „Fata mea s-a transformat dintr-un copil vesel într-un personaj de desene animate întunecat. Vorbeşte despre moarte, despre automutilare. Mi-e teamă. Vorbesc cu ea, dar nu se schimbă nimic”, se plânge mama la o discuţie cu reporterii revistei Familia. Părintele nu mai poate funcţiona normal. Îi este teamă că ceva rău se va întâmpla. Soţul îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind pentru că familia are venituri destul de mici, astfel că mama trebuie să se ocupe de problemă mai mult singură. Şi-a convins fata să meargă la psiholog doar ameninţând-o că îi ia telefonul. Părinţii Jolei sunt şi mai disperaţi. În ianuarie anul trecut au aflat că fata lor de 15 ani se automutilează. Îşi pierduse dorinţa de a trăi. Au reacţionat rapid, dar s-au lovit de neputinţa sistemului. A găsi un psihiatru într-o clinică de stat este o corvoadă. Prima programare a fost pentru 2025. Li s-a sugerat să găsească ajutor la privat. Au găsit la stat totuşi, dar între timp un diagnostic şi medicaţia greşită au agravat problema copilei.

    Acestea nu sunt poveşti rare, ci devin parte din realitatea de zi cu zi a Poloniei. Că tineri de peste 18 ani se sinucid sau încearcă să-şi ia viaţa nu mai uimeşte pe nimeni. Polonia are o reţea feroviară extinsă şi o metodă preferată este aruncarea în faţa trenului. Totuşi, aceste probleme la copii şochează. Anul trecut 85 de copii mai mici de 13 ani au decis că nu mai vor să trăiască. Din fericire, cei mai mulţi au fost opriţi la timp. Polonia ocupă unul din ultimele locuri în Uniunea Europeană la numărul de psihologi raportat la populaţie.

    Acest lucru se vede în statisticile poliţiei, care arată că anul trecut numărul de încercări de sinucidere în rândul copiilor şi adolescenţilor a crescut cu aproape 40%. În consecinţă, a crescut şi numărul sinuciderilor, cu 20%. Problema a devenit o chestiune politică, opoziţia acuzând puterea că nu face nimic să oprească fenomenul. 2021 a fost, de asemenea, un an rău, cu statistici alarmante. Au fost 2031 de încercări de sinucidere la tineri, cu 150% mai mult decât în 2020, anul pandemiei şi al lockdownurilor.

    A fost stabilit recordul de până atunci la încercări în grupul de vârstă 7-12 ani. Acestea sunt doar cazurile raportate. Polonia este una dintre cele mai populate ţări europene, prin urmare amploarea fenomenului s-ar putea să fie mult mai mare. Paulina Piechna-Więckiewicz, unul din liderii partidului social-democrat Nowej Lewicy (Noua Stângă), spune că în spitalele poloneze sunt doar 1.200 de paturi pentru copii la secţiile de psihiatrie şi că  toate sunt ocupate. În unele spitale, rata de ocupare este de 150%.

    Copiii dorm pe jos. ONG-urile care se ocupă de tinerii cu probleme au tras de multe ori semnale de alarmă că numărul de cazuri de depresie şi anxietate la copii şi adolescenţi a crescut cu 30% în trei ani. Polonia are probleme mai mari decât majoritatea ţărilor europene nu doar cu numărul de psihiatri şi psihologi din spitale, ci şi cu numărul prea mic în general de medici. Anchete ale unor parlamentari au găsit că doctorii înşişi au nevoie  de ajutorul psihologului. Unii se lasă de meserie doar pentru a nu înnebuni.

    Şi însorita Spanie are probleme. Din 2008, sinuciderile sunt principala cauză de moarte nenaturală. În 2021 s-a ajuns la un ritm de 11 sinucideri pe zi. Numărul real poate fi mai mare. Spre comparaţie, victimele traficului rutier sunt de trei ori mai puţine. Pentru ziarul El País, tendinţele pe care le întrevede sunt cumplite. Comportamentul sinucigaş la tineri este într-o creştere prea mare. Numărul de sinucideri reuşite la copii sub 15 ani a urcat de la şapte în 2019 la 14 în 2020 şi la 22 în 2021. La acestea se adaugă încercările şi actele de autovătămare – un semn clar de probleme emoţionale puternice. Un sondaj al Fundaţiei FAD a găsit că 16% din tineri descriu cu privire la ei înşişi ceea ce ar putea fi probleme mintale. În 2017 procentul era de 6%.

    La Vanguardia, un ziar popular, scrie că unu din trei adolescenţi catalani are sau a avut gânduri sinucigaşe, tendinţă în creştere după venirea pandemiei.  Unu din patru tineri s-a autovătămat. Datele sunt dintr-un studiu la care au participat 270.000 de elevi de şcoală şi liceu. Aproape jumătate din participanţi au spus că au probleme cu somnul, iar 44% că se simt deprimaţi. Situaţia i-a alarmat pe guvernanţi, care au publicat un ghid de abordare a comportamentelor sinucigaşe şi de autovătămare care este distribuit elevilor, studenţilor şi profesorilor. Dar ca şi în cazul Poloniei, problemele Spaniei sunt sistemice. Potrivit Eurostat, Spania are 11,8 psihologi angajaţi în spitale la 100.000 de locuitori. Mai puţini au doar Polonia, Bulgaria depopulată şi Malta, o ţară foarte mică. Unii specialişti spun că datele referitoare la problemele mintale pot fi înşelătoare. Creşterea numărului de persoane afectate în studii şi statistici poate reflecta faptul că tot mai multă lume prinde curaj şi îşi recunoaşte problemele. Oamenilor nu le mai este teamă că vor fi trataţi ca nişte “ciudaţi”. Pentru că tot mai mulţi se duc la tratament, fenomenul devine mai vizibil. Poate fi, de asemena, un efect de contagiune socială sau de supradiagnosticare. O modă. În statisticile unor state, problema a căpătat proporţii după izbucnirea pandemiei. Dar, cel mai probabil, pandemia în sine nu este o cauză, ci catalizator, spune într-o conversaţie cu EUobserver Alejandro de la Torre, autor al studiului “Evoluţia sinuciderilor în Spania în acest mileniu”.

    Este adevărat că nivelurile de singurătate nedorită au crescut, dar nici stresul legat de răspândirea virusului, presiunea asupra personalului cum ar fi cel din domeniul sănătăţii, îngrijirea la distanţă – sau chiar întreruperea unei astfel de îngrijiri – nu au fost tocmai motive de îmbunătăţire a unor condiţii preexistente la populaţie. Nu s-au redus nici presiunile economice: inflaţie, incertitudine financiară, creşterea ratelor dobânzilor, şomaj etc. Deşi deocamdată speculaţii – deoarece cercetările suplimentare şi colectarea datelor lipsesc – motivele par să depăşească aceste sfere şi au şi o dimensiune structurală, potrivit lui De la Torre. Javier Jiménez, preşedintele Asociaţiei pentru Cercetare, Prevenire a Sinucideri şi Intervenţie, subliniază că nu există o metodă sistematică pentru a colecta cu acurateţe date şi de aceea crede că fenomenul sinuciderilor şi al comportamentelor asociate are o amploare mai mare decât o arată statistica. Situaţia pare critică, întrucât strategia urmată de Spania până acum pentru reducerea acestor cifre nu a funcţionat. La sfârşitul lunii ianuarie, psihologul Belén Hernández i-a scris directorului ziarului El País. Cuvintele ei au reverberat rapid atât în mass-media, cât şi în reţelele sociale. Scurtul paragraf arăta cum un tânăr de 23 de ani, fără resurse financiare şi cu un risc ridicat de sinucidere, tocmai părăsese sala de consultaţii cu o reţetă de anxiolitice şi o programare de control abia peste un an. „Dacă nu ai suficienţi bani pentru a plăti un psiholog privat, sinuciderea devine o alternativă acceptabilă”, a scris ea. Cu deficitul de personal şi cererea pentru acest tip de îngrijire în creştere, timpii de aşteptare pot ajunge la câteva luni în multe comunităţi. Prea mult.

    P.I.R. este acronimul testului care dă acces în Spania la funcţia de psiholog intern rezident în sistemul public de sănătate. Aici se află o parte a problemei. Anul trecut, au fost oferite doar 231 de locuri prin P.I.R. pentru mii de absolvenţi. „Locurile vacante sunt foarte limitate”, spune Jiménez, care explică că, odată cu pensionările din următorii câţiva ani, deficitul de personal se va agrava şi mai mult.

    Mai rău, subliniază psihologul, există şi o lipsă de pregătire adecvată. În nicio programă de psihologie universitară nu există o materie care să se ocupe în mod specific de sinucidere. La Universitatea Complutense din Madrid au doar câteva seminarii, atât, adaugă De la Torre.

    Renew Europe tocmai a publicat rezultatele unui sondaj efectut în rândul tinerilor europeni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Timpul lung de aşteptare a fost principalul motiv invocat ca barieră în calea accesului la asistenţă medicală adecvată. Aceasta a fost urmată de preţ şi de frica de stigmatizare.

    În cadrul UE, nu toate ţările includ îngrijirea psihologică în asistenţa medicală publică, în ciuda faptului că în 2019 aproape 60.000 de persoane s-au sinucis. Cu alte cuvinte, există o barieră financiară în calea accesului la acest tip de îngrijire. Mai mult de jumătate dintre cei afectaţi sunt adulţi cu vârsta cuprinsă între 40 şi 64 de ani, la care e o probabilitate mai mare de a fi în fruntea unei familii. În UE există doar 10 planuri naţionale de prevenire a sinuciderilor. Spania nu are unul. Grecia are, oarecum, al ONG-ului KLIMAKA. Dar şi acolo datele arată o poveste tot mai tristă. Din 2020 şi până în 2022, numărul sinuciderilor a crescut cu 25% pe an, pentru a ajunge la 600 în 2022. Şi acolo îngrijorătoare este tendinţa de creştere a fenomenului în rândul tinerilor. În Franţa, sinuciderile reprezintă a doua cauză de mortalitate la persoanele cu vârstă de 15-29 de ani, după accidentele în trafic. Sună a clişeu, dar tinerii sunt viitorul societăţii. Ar trebui să fie angajaţii cu cel mai mare entuziasm şi cea mai mare putere de muncă. Din munca lor trebuie plătit un număr în creştere de pensii.  

  • Sorin Pâslaru, ZF: Pandemie, război, falimente bancare. Sunt întâmplătoare aceste şocuri sau succesiunea lor arată că lumea este pradă unor curenţi de adâncime care o vor transforma fundamental?

    Pieţele financiare din Statele Unite şi Europa de Vest traversează o perioadă foarte dificilă ca urmare a dificultăţilor prin care trece sistemul bancar.

    În SUA, trei bănci cu active totale de circa 300 de miliarde de euro, dintre care două legate de lumea criptomonedelor, un fel de interfaţă între sistemul bancar tradiţional şi sistemul de criptomonede, Silvergate şi Signature Bank, s-au prăbuşit.

    Ce-a de a treia, Silicon Valley Bank, cu active de 200 miliarde de euro, era în inima sectorului hi-tech american. Cele trei nu au fost salvate propriu-zis cum s-a întâmplat în octombrie 2008, când statul american a pus la bătaie 700 de miliarde de dolari pentru a salva sistemul bancar de la prăbuşire, dar depozitele făcute în aceste bănci au fost garantate 100%, peste limita de 250.000 $ legală.

    Banii vor fi recuperaţi de Fondul de Garantare de la restul băncilor printr-un comision special, care la rândul lor vor transmite acest cost deponenţilor, reiese din comunicatul FED dat duminică seară. Pieţele au aşteptat tot weekendul o decizie din partea FED, care menţionează în comunicatul său intervenţia preşedintelui Joe Biden în rezolvarea situaţiei.

  • Virolog de top: “SARS-CoV-2 a scăpat din laborator. Următoarea pandemie va proveni tot dintr-un laborator”

    Un profesor clinic de medicină oferă patru indicii care atestă că SARS-CoV-2 provine dintr-un laborator.

    Doctorului Robert Redfield, membru din grupul operativ al lui Donald Trump, care avea acces la cele mai multe informaţii clasificate, i s-a refuzat accesul în laboratorul din Wuhan.

    A existat un aflux de pacienţi în spitalele din Wuhan încă din vara anului 2019, iar medicii chinezi capturau lilieci din peşteri pentru a studia coronavirusul în laboratorul din Wuhan.

    SARS-CoV-2 a prezentat anomalii faţă de coronavirusul original întâlnit la lilieci, fiindcă se poate ataşa cu uşurinţă de celulele umane, ceea ce indică că nu a suferit mutaţii în mod natural.

    Marc Siegel, profesor clinic de medicină şi director medical al Doctor Radio la NYU Langone Health şi analist medical Fox News, i-a luat interviu doctorului Robert Redfield în iunie 2021.
    Dr. Robert Redfield, fost director al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi virolog de top, avea acces la cele mai multe informaţii clasificate printre membrii grupului operativ de gestionare pandemică al preşedintelui Donald Trump.
    Ca director al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor de atunci, nu  a putut dezvălui tot ce se ştia în iunie 2021, dar era clar chiar şi atunci că existau suspiciuni profunde: SARS-CoV-2 provine dintr-un laborator.

    Opinia lui a fost înăbuşită de naraţiunea dogmatică neînduplecată a doctorului Anthony Fauci, care susţinea că SARS-CoV-2 era de origine naturală, transmite Marc Siegel pentru  New York Post.
    Săptămâna trecută, directorul FBI, Chris Wray, a declarat că SARS-CoV-2 provine din laboratorul din Wuhan.
    La sfârşitul lunii februarie 2023, potrivit CNN, Departamentul de Energie al SUA a raportat că răspândirea noului corovirus SARS-CoV-2 ar fi rezultatul unei scurgeri dintr-un laborator.

    “Casa Albă nu recunoaşte ceea ce ştia FBI, că eliberarea virusului, în mod accidental ,dintr-un laborator chinezesc în anul 2019 a fost un act de neglijenţă gravă, mai ales că ne gândim la modul de pregătire pentru următoarea pandemie, care poate fi foarte bine creată artificial”, adaugă Marc Siegel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moştenirea pandemiei dă peste cap cea mai mare economie din lume: În timp unii dintre cei mai mari angajatori americani dau afară sute de mii de oameni, alţii nu mai ştiu ce să facă ca să atragă forţă de muncă

    Disponibilizările continuă să curgă la unele dintre cele mai mari companii americane din tehnologie şi nu numai. De cealaltă parte a baricadei se află companii care nu ştiu cum să mai facă rost de forţă de muncă, ca urmare a modificării dinamicii privind priorităţile consumatorilor, care fost dată peste cap în urmă cu trei ani la izbucnirea pandemiei, scrie CNBC.

    Giganţii din domeniul tech, precum Meta, Amazon şi Microsoft, dar şi companii precum Disney sau Zoom au anunţat noi reduceri masive de personal în ultimele săptămâni. În total, angajatorii au dat afară peste 100.000 de oameni în ianuarie, cel mai mare număr înregistrat din septembrie 2020 şi până în prezent.

    Între timp, angajatorii americani au recrutat aproximativ 517.000 de oameni numai luna trecută, depăşind cu mult toate calculele analiştilor. Cifrele de pe piaţa muncii arată o piaţă a muncii destul de tensionată, în special în sectoarele afectate grav de pandemie cum ar fi domeniul hotelier şi cel al restaurantelor.

    Această dinamică face şi mai greu de prezis direcţia în care se va îndrepta economia americană. În prezent consumul se menţine la un nivel ridicat, în ciua ratelor mai mari şi a unei inflaţii care nu pare să scadă prea curând.

    Unii analişti şi economişti avertizează că slăbiciunea din anumite sectoare, tensiunile asupra bugetelor gospodăriilor, reducerea economiilor şi ratele ridicate ale dobânzilor ar putea amplifica şi mai mult problema locurilor de muncă în alte sectoare, mai ales dacă salariile nu ţin pasul cu inflaţia.

    Salariile pentru angajaţii din industria de agrement şi ospitalitate au crescut la 20,78 dolari pe oră în ianuarie, de la 19,42 dolari cu un an înainte, potrivit celor mai recente date ale Biroului de Statistică a Muncii din SUA.

    “Există o diferenţă între a spune că piaţa muncii este foarte tensionată sau că este foarte puternică”, a declarat David Kelly, strateg în cadrul J.P Morgan Asset Management.

    În condiţiile în care ratele dobânzilor cresc şi inflaţia se menţine la un nivel ridicat, consumatorii ar putea să îşi modifice comportamentul de consum şi să cheltuie mai puţin, forţând angajatorii să disponibilizeze din personal sau să recruteze mai puţini oameni.

    Toate aceste oscilaţii care ar putea avea loc pe piaţa muncii sunt efectul direct al pandemiei de COVID-19. Unele dintre cele mai recente runde de disponibilizări vin din partea unor companii care şi-au mărit echipele în timpul pandemiei, atunci când munca de la distanţă şi e-commerceul erau cele mai importante pentru consumatori.

     

     

     

     

  • I love my job. Viaţă de artist de evenimente în România. Cum ajungi la o astfel de profesie şi ce soluţii a găsit Ştefania Mihăilescu în pandemie

     
    Ştefania Cristina Mihăilescu (40 de ani) este una dintre artistele din România care a fost nevoită să îşi regândească profesia în pandemie. După 20 de ani de experienţă în domeniul muzical, în care s-a concentrat pe spectacole în cadrul evenimentelor, a găsit o alternativă în serviciile de voice over. Cum se îmbină acum noua activitate cu prima sa pasiune?

    De când practici meseria aceasta şi ce ai făcut anterior? 

    Trecutul mă recomandă, însă cei peste 20 de ani de experienţă de la prima apariţie pe scenă nu sunt suficienţi. E nevoie de ceva mai mult pentru a dărui publicului o experienţă muzicală de neuitat. O căutare necontenită a melodiilor pe placul oamenilor, o aprofundare a muzicii franţuzeşti pe care o îndrăgesc, a celei uşoare, dar în egală măsură o apropiere faţă de folclorul nostru pe care îl consider o nestemată a culturii româneşti. Am un timbru vocal versatil care mi-a permis să accesez şi alte industrii unde aş putea fi de folos. Astfel, sunt vocea reclamelor publicitare a multor companii sau întâmpin cu calm şi încredere orice client care apelează o centrală telefonică digitală, acolo unde eu am imprimată vocea mea convingătoare. În engleză, termenul poartă numele de voice-over, adică „voce-peste” şi practic în paralel şi această profesie tot mai căutată astăzi. Şi nu m-am oprit aici. Atunci, când nu cânt sau imprim voci pentru reclame, prezint spectacole ori festivaluri la nivel naţional.

    Cum ai descoperit această pasiune?

    Ca la oricare altă pasiune, focul mocneşte permanent în sufletul tău, e nevoie doar de un context potrivit pentru a-l aprinde şi a fi de folos. Şi dacă contextul n-a apărut în timpul dorit, atunci l-am creat. Astfel, de la 19 ani, am început să cânt la evenimente private în Iaşi. 

    Ce cursuri de specializare ai făcut astfel încât să „te profesionalizezi” în domeniu? Ce costuri au presupus aceste cursuri?

    Orice pasiune are nevoie de paşi concreţi pentru a evolua, pentru că piaţa cere mereu mai mult de la tine. Prin urmare, am urmat cursurile Şcolii Populare din Iaşi, secţiunea jazz-muzică uşoară, sub îndrumarea regretatului compozitor Titel Popovici. Cu ocazia celebrării a 50 de ani de activitate artistică a maestrului Titel Popovici, sala Casei Sindicatelor din Iaşi, gazda evenimentului, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul ieşean sosit să-l aplaude. Într-o astfel de atmosferă incendiară, am cântat chiar piesele compuse de acesta alături de Big Band-ul dirijat cu un rar talent artistic.

    Care au fost primii paşi profesionali făcuţi în acest domeniu?

    Ca solistă de evenimente private, primi paşi au fost alături de o formaţie cu care am performat seară de seară în restaurante de prestigiu din Iaşi. E nevoie de anduranţă, de repetiţie, e nevoie de consecvenţă şi disciplină, astfel încât momentul artistic să capete fluenţă şi acea încredere pe care publicul larg o doreşte afişată alături de un suras permanent.

    Ce face diferenţa în această meseria – talentul, orele investite în practică, altceva? Cum ţi-ai propus să te diferenţiezi în această piaţă, a artiştilor prezenţi la evenimente?

    Totul contează, însă reţeta este una proprie care n-ar putea fi predată pentru că pe tot parcursul evoluţiei mele nu am putut ignora evenimentele personale sau cele economice la nivel mondial. Există o şlefuire continuă, un efort susţinut pentru evoluţie, pentru identificarea unor melodii pe care publicul le doreşte şi trebuie să le înveţi, pentru perfecţionarea vocii. O voce care nu este folosită, rugineşte, prin urmare, cânt de drag mai tot timpul prin casă. După 2 ani de pandemie timp în care artiştii au avut răgazul (nesolicitat) pentru reflecţie, piaţa muzicală a înflorit în culori vii şi prestaţii entuziaste. La rândul său, publicul a avut timp să reasculte muzica care contează cu adevărat, cea care le atinge corzile sensibile ale sufletului. Astfel, într-un total contrast cu vârstele lor şi preferinţele mulţimii, unii mirii de astăzi preferă muzica retro compusă în anii când ei nici măcar nu se născuseră. Organizatorii de evenimente private apreciază parfumul ’’vintage’’ al serilor dansante de altădată. Şi cum la astfel de evenimente private, muzica populară nu poate lipsi, includ de fiecare datăşi un program de hore şi sârbe de pe tot întregul ţării ce face inimile românilor să zvâcnească de entuziasm.

    Care este profilul clienţilor pentru care participi la evenimente?

    Referitor la evenimentele corporate audienţa ţintă este formată din companii medii şi mari care vor să ofere recompense angajaţilor, furnizorilor şi partenerilor cheie. Un program muzical apropiat sufletului meu este cel ce include chansonete franţuzeşti din repertoriul celor mai îndrăgiţi muzicieni ai Parisului precum Edith Piaf, Yves Montand, Dalida, Juliette Greco, Charles Aznavour care au dăruit călătorii muzicale ce aduc bucurie de fiecare dată când primul acord muzical se aude în difuzoare. Acest proiect s-a bucurat de un mare succes la festivalurile organizate de diferite instituţii publice (Ateneului Naţional din Iaşi, Castelul Sturdza de la Miclăuşeni) şi asociaţii culturale (ex. Asociaţia Fălticeni Cultural) care m-au invitat ani la rând să urc pe scenă.Nu pot vorbi despre evenimente fără să menţionez şi nunţile şi să mă bucur că la mine ajung oameni extraordinari. Poate că muzica mea îi selecţionează, poate că felul meu extrem de respectuos sau ţinuta întotdeauna decentă sau faptul că au auzit că livrez întotdeauna ceea ce promit. Un lucru e cert, cei care lucrează într-un mediu competitiv precum corporaţiile, vor o nuntă atipică, preferă restaurantele open air şi nu sunt orientaţi către câştiguri materiale, ci mai degrabă către satisfacţia tuturor invitaţilor. Audienţa mea ţintă este formată din cupluri de 25-40 ani, venituri medii şi mari, absolvenţi de studii superioare, cu gusturile muzicale bune orientate mai degrabă către muzica veche care a trecut proba timpului, nicidecum cea comercială de azi.

    Cum au evoluat gusturile muzicale ale acestora prin prisma observaţiilor făcute de tine în perioada în care ai practicat meseria de cântăreţ?

    Marele beneficiu al acestei meserii este că gusturile muzicale ale oamenilor sunt deja educate atunci când mă solicită pentru nunta lor. Nu sunt necesare discuţii inutile despre gusturile muzicale, ci mai degrabă atenţia este orientată spre a satisface preferinţele muzicale ale  tuturor oamenilor. De aceea, este necesar să ştiu din ce parte ţării sosesc invitaţii pentru a le pregăti cum se cuvine melodii pe placul lor specifice zonei. Mai mult, globalizarea aduce noutăţi cu privire la naţionalitatea diferită a mirilor de astăzi. Am cântat pentru zeci de cupluri formate din români şi belgieni, francezi, italieni, spanioli ori germani. Fericirea nu ţine cont de graniţe, de aceea nici programul meu muzical care include chansonete ori melodii greceşti, italiene sau spaniole. Adaptabilitatea este aici cuvântul cheie, repertoriul meu cuprinzând sute de melodii gata oricând să iasă la lumina reflectoarelor.

    Poţi să trăieşti în România dintr-o astfel de meserie? Care sunt veniturile medii în acest job sau veniturile/per eveniment?

    Ca să trăieşti frumos este necesară o anumită percepţie corectă asupra realităţii. De aceea, nu-mi doresc vacanţe luxuriante ori obiecte scumpe şi inutile cumpărate fără noimă. Nu mă încântă luxul, ci mai degrabă experienţele de viaţă alături de oameni buni. Îmi trăiesc viaţa din plin cu ceea ce câştig, onorariile mele începând cu suma de 600 euro pentru 2 programe de muzică live a câte 30 de minute fiecare.

    Cum a influenţat pandemia activitatea ta şi care au fost soluţiile găsite de tine în această perioadă?

    Răspunsul scurt: serviciile de voice-over. Lumea întreagă s-a adaptat acestei noi provocări numită pandemie, prin urmare trendul schimbării a fost creat de către antreprenorii care au căutat soluţii să-şi vândă produsele ori serviciile în situaţii extreme, neobişnuite. Astfel, dacă înainte de pandemie, reclamele video aveau oarecare efect şi fără vocea narativă (voice-over), astăzi acest lucru nu mai este posibil. Reclama video creată cu atenţie la detalii, efectele vizuale ori textul nu sunt de-ajuns. E nevoie de voce, de voice-over pentru a putea convinge oamenii. Corporaţiile mari au folosit întotdeauna voice-over în reclamele lor, iar astăzi au devenit obligatorii şi accesibile în acelaşi timp şi companiilor medii sau mici. Mai mult, serviciile de voice-over îmi permit o deschidere către lumea întreagă pentru că stăpânesc atât limba română, cât şi engleza, franceza ori spaniola. Vocea mea se află astăzi în reclamele audio şi video ale multor companii. 

    Cum arată agenda zilnică a unui cântăreţ în România?

    Mă bănuieşti de o viaţă boemă 100%, însă nu e deloc aşa. Sunt activă ca oricare alt om care ştie că echilibrul emoţional atât de fragil vine şi din împlinirea din muncă. Prin urmare, agenda mea zilnică include înregistrarea vocilor pentru reclame, crearea de campanii online de marketing pentru mine, dar şi pentru alţii, întâlniri cu clienţii. Citesc mult, studiez, caut în interiorul meu, dar şi în afară încercând să înţeleg mai bine oamenii şi lumea în care trăim.

    Care sunt provocările jobului acesta în România?

    Deşi paradoxal, în România e bine de trăit. Întreabă orice antreprenor care are legături şi cu Occidentul şi îţi va răspunde aşijderea. Este o piaţă aflată încă la început pentru aproape toate produsele şi serviciile. România permite progresul, este flexibilă, în ciuda cadrului legislativ care n-a cunoscut schimbări semnificative. Eu trăiesc în România în prezent, însă lucrez cu companii din toată lumea, prin urmare, nu locul de reşedinţă este un impediment în evoluţie, ci mai degrabă lipsa preocupărilor pentru oportunităţile pe care ţi le oferă astăzi tehnologia. Când oare a mai fost posibil în istoriaomenirii, să te adresezi lumii întregi cu un clip video pe YouTube?

    Care este visul tău – unde ţi-ai propus să ajungi cu acest job?

    Am auzit de oameni care îşi urăsc job-ul. N-ar trebui să ajungi niciodată în această postură, chiar dacă trebuie doar sa pui „food on table” pentru familia ta. Există soluţii, există oportunităţi, trebuie doar descoperite. Misiunea mea este de a oferi oamenilor prezenţi la evenimente o dorinţă nestăvilită de a celebra viaţa, însă nu doar în cadrul ocaziile festive, ci în fiecare moment. Pentru că da, fiecare moment din viaţă contează.

    Care sunt sfaturile tale pentru cineva care vrea să înceapă să practice această meserie? Dar pentru un client care îşi alege repertoriul preferat pentru un eveniment?

    Într-o lume aparent superficială, este uşor să cazi pradă ideii că aspectul exterior contează atât de mult. Însă, cum eşti în interior aşa vei fi şi la pe scenă. Nu sunt în măsură să dau sfaturi nesolicitate, ci mai degrabă indicaţii de orientare: şlefuirea discursului, a dicţiei, aprofundarea muzicii şi a tehnicilor vocale şi păstrarea respectului faţă de oameni. Clienţii au libertatea de a-şi alege melodiile preferate din playlistul meu. De fiecare dată mă întâlnesc cu ei face to face pentru a atinge toate subiectele importante ale unui eveniment: vârsta medie a invitaţilor, zonele geografice din care aceştia sosesc, tipul de eveniment neconvenţional sau clasic, şamd. 

     

  • Pregăteşte-te pentru cei mai rău, speră la ce-i mai bine

    Am aşteptat cu sufletul la gură Valentine’s Day şi nu ca să primesc flori sau să ies la o cină romantică, ci pentru că ştiam că urmează ofertele la bilete de avion. N-a fost să fie, pentru că operatorii aerieni mici şi mari s-au „zgârcit” anul acesta la reduceri. În paralel cu preţurile exagerate, de 25-30 de lei pentru o ciorbă/un ecler, creşterile de peste 50 de procente la mobilă şi facturile piperate, printre altele, a fost încă un semn că „nu-i a bună”.

    Pe la florărie nu mai vrea nimeni să negocieze, pentru că „s-au scumpit, maică, toate”, deci nici nu vreau să îmi imaginez ce scoruri vor fi de 1/8 martie. Chiar şi după o pandemie, debutul războiului la graniţă şi multe alte nenorociri pe care le-am văzut pe plan internaţional încă nu simţeam anxietatea unui viitor incert, dar începutul acestui an, mai mult decât oricând, parcă a adus cu el conştientizarea unei realităţi nici pe departe roz şi a nevoii de o mai mare responsabilizare.  

    Ne-am obişnuit cu binele şi binele parcă începe să se estompeze. De unde până mai ieri îi fericeam pe norocoşii din tech, care lucrau în multinaţionale cu cantine de lux, sau mai bine zis restaurante în toată regula, spaţii de relaxare mai comode decât acasă, birouri cu privelişte şi câte şi mai câte, vedem cum lucrurile au luat, până şi pentru ei, o întorsătură deloc bună.

    Şi îmi dau seama că cine nu şi-a făcut câtuşi de puţin „încălzirea” cu un trai mai puţin îndestulător s-ar putea să aibă un şoc. În astfel de situaţii se dovedeşte importanţa cumpătării, a echilibrului.
    Bucu­ră-te când eşti pe o pantă ascendentă, profită, trăieşte-ţi clipa. Dar nu uita să rămâi puţin pragmatic, să gândeşti pe termen lung, să ai un plan de back-up, financiar şi nu numai.

    Păstrează legătura cu oamenii, cu colegii, cu rudele. Nu mai sunt vremuri în care să fii lupul singuratic. Solidaritatea a fost cuvânt cheie în pandemie, în război, în cutremurele recente. Şi va mai fi nevoie de ea şi pe viitor.

    Vorbesc inclusiv de pregătirea profesională pe care o ai. Foarte puţini sunt indispensabili şi de neînlocuit. Iar compania care îţi fredonează prieteneşte refrenuri despre cultura organizaţională s-ar putea să uite strofele când trebuie să facă restructurări. O extracalificare profesională, o abilitate în plus, o certificare nu strică niciodată. Îţi plac limbile străine? Poţi să devii traducător autorizat. Eşti pasionat de amenajările interioare? Fă un curs de design şi încearcă, printre picături, să ai mici colaborări, chiar şi dacă te oferi să proiectezi pe gratis noul apartament al unui prieten – scopul e să îţi faci un portofoliu –,  pentru că nu se ştie niciodată când ai nevoie să te reorientezi. Şi lista poate continua, în funcţie de ce hobby-uri ai. Important e să alegi totuşi ceva la care să te şi pricepi şi să fie relevant în contextul economic actual, să existe cerere.

    Despre importanţa economisirii am vorbit şi în trecut. Şi a renunţării la lucrurile care înghit resurse inutil, de la maşini care stau în garaj nefolosite şi pe care irosim bani pentru mentenanţă, RCA etc. până la abonamente de care profităm prea puţin sau deloc, achiziţiile de impuls, de care nu avem nevoie, şi tot aşa.

    Nu strică nici să ai o sursă pasivă de venit. O maşină pe care să o bagi pe o platformă de carsharing, o garsonieră a cărei rată să o acoperi din chirie până intră pe profit.

    Apoi fă-ţi relaţii. În România, în străinătate. Păstrează legătura cu oamenii, cu colegii, cu rudele. Nu mai sunt vremuri în care să fii lupul singuratic. Solidaritatea a fost cuvânt cheie în pandemie, în război, în cutremurele recente. Şi va mai fi nevoie de ea şi pe viitor.

    Iar evenimentele petrecute în ultimii ani în România şi în proximitate au arătat că trebuie să fim pregătiţi pentru orice. În general, pentru ce e mai rău, deşi e frumos şi încurajator să sperăm la ce e mai bine. Vestea bună e că inflaţia începe să scadă, iar în zona euro, lucrurile par să se aşeze, mai ales după evitarea „la mustaţă” a unei recesiuni, după cum menţionează o analiză a Coface citată de ZF.  

    Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

    (andra.stroe@businessmagazin.ro)

  • Mihaela Maranca, director general, Randstad România: An nou, aşteptări noi

    Furtuna de schimbări generate de pandemie i-a pus pe angajaţii români în faţa unor situaţii noi, în care a trebuit să îşi acceseze resursele de adaptabilitate şi creativitate şi în care şi-au configurat priorităţile de viaţă într-un mod mai articulat faţă de anii anteriori. Au ieşit din această perioadă mai încrezători în valoarea lor profesională, pregătiţi şi chiar dornici să lucreze de aproape oriunde, 79% spunând că flexibilitatea locaţiei de lucru este importantă pentru ei (conform studiului Randstad Workmonitor 2022), lucru de neimaginat ca fiind realist sau realizabil înainte de pandemie, cel puţin nu într-un asemenea procent. De aici extragem principala provocare a angajaţilor români faţă de locul lor de muncă, postpandemie: problema găsirii unui „dream job” aliniat cu noile lor aşteptări.

    Alături de aceasta se mai regăsesc:

    Lipsa unei perspective clare asupra viitorului. Una dintre moştenirile sistemului educativ tradiţional are drept consecinţă deconectarea multor tineri de conştientizarea activităţilor prin care potenţialul lor înfloreşte şi prin care se simt împliniţi, ceea ce are consecinţe multiple: cu timpul, începi să ai tot mai puţine satisfacţii în viaţa ta profesională şi îţi este dificil să identifici ce îţi doreşti pentru viitor, să alegi o direcţie în care crezi, ceea ce te-ar încărca de determinare, ţi-ar da energie, entuziasm, încredere.

    Problema timpului. Este adânc întipărită în mentalitatea mediului de lucru din România convingerea că trebuie să munceşti mult şi să te sacrifici pentru a avea succes profesional. Este o presiune impusă atât de fiecare angajat sieşi, cât şi una care se regăseşte, încă, în cazul aşteptărilor unor angajatori. Totuşi, în ultimii ani, generaţiile Z şi millennials conduc o revoluţie în dinamica angajat-angajator, la care în mod evident au un aport şi provocările prin care am trecut cu toţii în timpul pandemiei. De exemplu, rezultatele studiului Randstad Workmonitor 2022 arată că 56% din angajaţii români şi-ar da demisia dacă locul de muncă i-ar împiedica să se bucure de viaţă. Mă întreb cât de mare ar fi fost acest procent acum cinci ani sau dacă măcar ar fi existat ca direcţie de investigat într-un studiu.

    Problema ego-ului. Una dintre provocările mai puţin semnalate în spaţiul public este problema ego-ului şi consecinţele sale în mediul de lucru corporatist. Aceasta se poate manifesta fie de la manager la subalterni, fie între colegi. Atunci când se face simţită, poate cascada în conflicte, frustrări şi afectează calitatea mediului de lucru. Este o adevărată artă şi semn de maturitate să gestionezi o situaţie în care este prezent şi ego-ul celor implicaţi şi, mai mult, să te situezi la acel nivel de leadership personal care îţi oferă capacitatea de a analiza situaţiile profesionale dintr-o perspectivă liberă de ego.    ■

     

    Datele pe care le avem din piaţă arată că există o distanţă între aşteptările angajaţilor şi ce oferă angajatorii. În studiul Randstad Workmonitor 2022, angajaţii români au declarat că ar accepta o ofertă de muncă doar dacă:

    1.Œ Ar avea siguranţa locului de muncă;

    2. Ar avea un salariu semnificativ mai mare;

    Ž3 Aceasta nu i-ar afecta echilibrul viaţă profesională – viaţă personală;

    4. Ar primi beneficiile dorite;

    5 Angajatorul face eforturi proactive legate de diversitate şi echitate;

    ‘6. Compania face eforturi proactive pentru a fi mai sustenabilă;

    ’7. Ar avea flexibilitatea programului de lucru;

    “8. Ar avea flexibilitate cu privire la locul de desfăşurare a activităţii (ex. posibilitatea de a lucra de acasă).

  • Toate ţările au rămas “periculos de nepregătite” pentru următoarea pandemie

    În ciuda celor trei ani “brutali” de pandemie, sistemele de pregătire sunt “extrem de deficitare”, a declarat Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie.

    Cea mai mare reţea umanitară din lume arată că dezvoltarea încrederii, a echităţii şi a reţelelor de acţiune locală sunt vitale pentru a fi pregătiţi pentru următoarea criză.

    “Toate ţările rămân periculos de nepregătite pentru viitoarele epidemii”, a declarat IFRC, concluzionând că guvernele nu sunt mai pregătite acum decât erau în 2019.

    Organizaţia susţine că ţările trebuie să fie pregătite pentru “mai multe pericole, nu doar pentru unul singur”, spunând că societăţile devin cu adevărat rezistente doar prin pregătirea pentru diferite tipuri de dezastre, deoarece acestea pot apărea simultan.

    IFRC a menţionat creşterea dezastrelor legate de climă şi a valurilor de epidemii de boli din acest secol, dintre care Covid-19 a fost doar una.

    Fenomenele meteo extreme sunt din ce în ce mai frecvente şi mai intense, “iar capacitatea noastră de a reacţiona la ele este limitată”.

    IFRC a publicat două rapoarte în care face recomandări privind atenuarea viitoarelor tragedii de amploarea Covid-19, la cea de-a treia aniversare a declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a virusului ca fiind o urgenţă de sănătate publică internaţională.

    “Pandemia Covid-19 ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru comunitatea mondială, care să se pregătească acum pentru următoarea criză sanitară”, a declarat secretarul general al FICR, Jagan Chapagain.

    Dacă oamenii ar avea încredere în mesaje, ar fi dispuşi să respecte măsurile de sănătate publică şi să accepte vaccinarea.

    Dar organizaţia a declarat că cei care răspund la situaţii de criză “nu pot aştepta până la următoarea dată pentru a construi încrederea”, îndemnând la o cultivare consecventă din timp a acesteia.

    IFRC a declarat că, dacă încrederea este fragilă, sănătatea publică devine politică şi individualizată – lucru care a afectat răspunsul Covid.

    De asemenea, pandemia a exacerbat inegalităţile, cu salubritate precară, supraaglomerare, lipsa accesului la servicii sociale şi de sănătate şi malnutriţie, creând condiţii pentru ca bolile să se dezvolte.

    “Lumea trebuie să abordeze problema sănătăţii inechitabile şi a vulnerabilităţilor socio-economice cu mult înainte de următoarea criză”, a recomandat raportul citat de AFP.