Tag: palestinian

  • Palestinienii ameninţă cu dizolvarea Autorităţii în cazul unui eşec al negocierilor cu israelienii

    Negociatorii palestinieni l-au anunţat pe mediatorul american Martin Indyk că palestinienii ar putea decide desfiinţarea Autorităţii conduse de preşedintele Mahmoud Abbas pentru ca Israelul să îşi asume responsabilitatea pentru gestionarea teritoriului lor în calitate de putere ocupantă, a precizat acest oficial.

    Palestinienii au evocat deja posibilitatea de dizolvare a Autorităţii, create în urma Acordurilor de la Oslo (1993) pentru administrarea zonelor autonome ale teritoriilor palestiniene, dar aceasta este prima dată când este exprimată ameninţarea de la reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene sub egida secretarului de Stat american John Kerry, în iulie.

    Aceste negocieri sunt complet blocate şi iniţiativa lui Kerry pare din ce în ce mai compromisă.

    “Palestinienii l-au informat pe Indyk că dacă instransigenţa israeliană continuă, ei au mai multe opţiuni”, a explicat pentru AFP oficialul palestinian sub acoperirea anonimatului, făcând referire la ultima întâlnire dintre trimisul special american şi negociatorii palestinieni, vineri.

    “Mai întâi, există opţiunea de a preda cheile Autorităţii Naţiunilor Unite pentru ca acestea să ia în grijă poporul palestian şi statul Palestina, care este sub ocupaţie – sau ca Israelul să îşi asume din nou întreaga responsabilitate a ocupaţiei sale”, a subliniat el.

    Autoritatea preşedintelui Abbas, susţinută de comunitatea internaţională, se confruntă în permanenţă cu importante dificultăţi financiare şi depinde, pentru a supravieţui, de ajutor străin.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Experţii ruşi exclud ipoteza otrăvirii lui Yasser Arafat: A murit din cauze naturale. Ambasadorul palestinian: Investigaţia continuă

     “Yasser Arafat a murit din cauze naturale, nu ca rezultat al iradierii”, a declarat Vladimir Uiba, directorul Agenţiei federale ruse pentru analize biologice. La aceeaşi concluzie au ajuns şi specialiştii francezi.

    Investigaţia în cazul morţii lui Yasser Arafat continuă

    Ancheta în cazul morţii fostului lider palestinian Yasser Arafat continuă, afirmă ambasadorul palestinian la Moscova, Faed Mustafa, citat de agenţia RIA Novosti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acuzaţiile palestinienilor: Israelul este principalul şi unicul suspect de asasinarea lui Yasser Arafat

     “Israelul este primul suspect, principalul şi unicul suspect în cazul asasinatului lui Yasser Arafat”, a declarat Tiraoui într-o conferinţă de presă la Ramallah, în Cisiordania, precizând că membrii Comisiei se bazează pe concluziile rapoartelor medicale elveţian şi rus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raid aerian israelian în Fâşia Gaza, în urma unor tiruri de rachetă

     Martorii au declarat că atacul, care nu a provocat victime, potrivit lor, a vizat o tabără de antrenament a Hamas, care era goală în acel moment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raid israelian împotriva unei poziţii a unei grupări palestiniene apropiate Damascului

     “Aviaţia inamică israeliană a lansat un raid (vineri) dimineaţa în Valea Naamé asupra unei poziţii a Frontului Popular de Eliberare a Palestinei – Comandamentul General (FPLP-GC)”, a anunţat agenţia referindu-se la o grupare condusă de către Ahmad Jibril, cunoscută că susţine regimul sirian al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

    Un purtător de cuvânt al FPLP-CG, Ramez Moustapha, a declarat pentru AFP că “spre ora (locală) 4.00 (4.00, ora României), aviaţia israeliană a lansat un obuz asupra Văii Naamé, fără să provoace victime sau pagube”.

    Însă el a dezminţit pentru AFP orice legătură între gruparea sa şi tirul de rachete lansat împotriva israelienilor cu o zi înainte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministru isrelian: Vom construi mii de locuinţe în Cisiordania

     “Vom construi mii de locuinţe în cursul anului în Iudeea-Samaria (Cisiordania). Nimeni nu va dicta unde putem construi”, a declarat Ariel pentru postul public de radio.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raid israelian în Fâşia Gaza, în urma unor tiruri de rachete

     “Raidul a vizat două instalaţii de lansare de rachete, în urma unor tiruri de rachete efectuate marţi de pe teritoriul Fâşiei Gaza, dintre care una a explodat pe teritoriul israelian”, fără să facă victime, a adăugat purtătorul de cuvânt.

    Mişcarea “Hamas trebuie să dea socoteală pentru orice încălcare a suveranităţii israeliene, iar regimul terorist pe care l-a creat va purta responsabilitatea oricărei activităţi teroriste provenind de pe teritoriul Fâşiei Gaza”, a subliniat el.

    Fâşia Gaza este controlată de către Hamas, principala mişcare islamică palestiniană care se opune reluării, miercuri, a negocierilor israeliano-palestiniene sub egida Statelor Unite, după eliberarea, în noaptea de marţi spre miercuri, a 26 de deţinuţi palestinieni de către israelieni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro