BusinessMagazin

Tag: paine

  • Nu ştiu cât costă o pâine, dar ştiu cât este meniul la chinezi – 15 lei!!

     

    Pe o masă în redacţie am găsit o pâine, destul de proaspătă, într-o pungă de hârtie. Cu pâinea ridicată în mână, i-am întrebat pe cei prezenţi acolo cât costă.  Întrebarea am pus-o în contextul scandalului pe tema preţului pâinii iscat de răspunsul premierului Florin Câţu, care a declarat că nu ştie care este preţul, pentru că el nu mănâncă pâine.

    După primele zâmbete şi râsete la întrebarea mea, au venit răspunsurile celor prezenţi: ce fel de pâine este, franzelă sau altceva? Costă 4 lei, costă 1,3 lei, eu zic 3 lei, altcineva a zis 4 sau 6 lei, eu zic 2 lei. Fiecare persoană avea preţul ei. A fost o pâine simplă, de la un butic din împrejurimi, care a costat 2 lei.

    Dacă pentru mai mulţi oameni, care teoretic erau familiarizaţi cu preţul pâinii – mai ales că ştiau de scandalul în care intrase premierul Florin Cîţu –, preţurile au fost atât de diferite, am putea să-l înţelegem pe premier atunci când a venit cu clarificări ulterioare.

    Multora dintre corporatişti le este destul de greu să răspundă imediat cât costă o pâine, cât costă un ou (mai degrabă ştii cât este cutia de ouă, decât un ou), cât costă un litru de lapte, un pachet de unt, o mozzarella sau feliile de caşcaval ambalate.

    În lumea corporatistă, din care provine şi Florin Cîţu, având în vedere că ani de zile a lucrat într-o bancă, aceste preţuri contează mai puţin. Când mergem la Mega sau la oricare alt supermarket, punem toate aceste lucruri în coş fără să ne uităm la preţuri. Doar la casă ne mirăm cât de mult poate să coste coşul de cumpărături. Şi aşa percepem creşterea preţurilor. Ca să nu mai vorbim că 30% din ce cumpărăm aruncăm în două săptămâni, pentru că nu am consumat.

    Preţurile la aceste alimente, de bază, au ajuns să conteze mai puţin, pentru că ştim că avem bani să le plătim.

    Pentru corporatişti contează mai mult cât este meniul de prânz de la cafetaria sau de la restaurantele din jurul birourilor, de la Mac, de la pizzeriile de pe online.

    Contează mai mult cât este cafeaua de la Mac sau de la Starbucks, unde un corporatist poate să-ţi spună cât este preţul şi cât a crescut faţă de acum un an. Sigur nu ştie cu cât a crescut preţul pâinii.

    Pentru corporatişti, pentru cei care lucrează în clădirile de birouri din marile oraşe contează mai mult preţurile hainelor, pantofilor, adidaşilor de pe online, ofertele care apar şi noile colecţii.

    Preţul pâinii este important, dar mai importantă este o reducere la Zara, H&M, Musette, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, ca să dau doar câteva exemple.

    Mai importantă este o ofertă la cursele aeriene low-cost sau ofertele de city-breakuri, unde preţurile către diferitele destinaţii sunt ţinute minte şi imediat comparate mental când vine vreo ofertă.

    Până la urmă, toate aceste lucruri nu reprezintă ceva rău. Să ştii mai degrabă cât este o cafea la Starbucks, un capuccino la Ted’s şi mai puţin cât este preţul unei franzele, arată până la urmă o evoluţie a unei părţi din societate şi o creştere a puterii de cumpărare.

    Mental, ştii că îţi poţi permite produsele alimentare de bază, ca să nu mai vorbim de ţigările normale sau de noile ţigări electronice, aşa că nu eşti atent la preţ. Începi să te uiţi la etichetă când este vorba de produse cu o valoare mai mare, în care un discount de 20-30-50% poate să facă diferenţa. Una este să plăteşti pe o rochie 550 de lei, şi altceva este să o poţi cumpăra cu 250 de lei. O franzelă poate să coste 1,3 lei, 1,5 lei sau 2 lei, diferenţa contează mai puţin.

    Bineînţeles că nu toată lumea, că nu toţi românii sunt în această situaţie.

    Premierul Florin Cîţu face parte din lumea corporatistă, cu un nivel salarial ridicat când lucra în bancă, iar preţul pâinii nu era pe lista de priorităţi. Mai degrabă conta preţul meniului zilnic.

    Este bine să ai o idee despre cât costă o pâine, chiar dacă plaja este extrem de largă, cât costă 1 litru de lapte, cât costă un kilogram de zahăr şi de făină, un kilogram de roşii etc., măcar aşa, într-o anumită marjă.

    Poate mai important este să ştii cât este dobânda la credite, pentru că acolo sunt sume mari implicate, cât este cursul valutar, cât costă o garsonieră sau un apartament cu două camere sau cât este o chirie. Şi mai important este să ştii cât este salariul la competiţie pentru aceeaşi poziţie.

    Închei acest articol cu răspunsul dat de un coleg aflat în trecere prin redacţie, la întrebarea cât costa franzela pe care o aveam în mână: „Nu ştiu cât costă pâinea, dar pot să-ţi spun cât este meniul la chinezi (de peste drum) – 15 lei!”

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Evenimentele care contează

    Recent am aflat că premierul Florin Cîţu nu ştie cât costă o pâine. Mai departe, faptul că premierul încurcă certificatele verzi cu cele de emisii nu poate fi catalogat ca o greşeală foarte mare, dar că abia în august îşi cheamă echipa pentru a vedea de ce se scumpeşte energia este o reacţie destul de întârziată.

    Mai departe, noul ministru de finanţe nu ştie cât e inflaţia şi trăieşte o uluială ghiduşă atunci când află care este de fapt nivelul salariului minim din România. Ce să vezi? Suntem săraci.  În Bucureşti, în ultimul an, s-a modernizat doar 0,9% din totalul conductelor din reţeaua termică a capitalei. Deşi Termoenergetica este firma care gestionează această infrastructură, vina este a Primăriei, nu a companiei deţinută de Consiliul General. Termoenergetica este o creaţie din vremea Gabrielei Firea, dar este ocrotită acum şi de primarul Nicuşor Dan. Cine să-şi mai amintească?

    Problema pentru toţi cei care conduc este că din această amnezie naţională, unii se mai şi trezesc, cei care ştiu cât costă o pâine. Mai mult, duşurile reci care vor veni în această iarnă, şi vor veni, îi vor mai ajuta pe câţiva să-şi revină din euforia schimbării adusă de alegerile de anul trecut. Dar asta ştiţi şi dumnevoastră, sigur, că un sfert de mandat s-a consumat. Pe nimic.

     

     

     


     

  • Roxana Petrescu, guest editor: În timp ce economia merge cu motoarele turate, nimeni nu ştie când se vor opri scumpirile sau cât va costa pâinea la final

    Scumpirile accelerate şi problemele pe marile lanţuri industriale de aprovizionare anunţă o toamnă şi o iarnă fără precedent de costisitoare, impactul real al crizei de anul trecut abia acum arătându-şi colţii.

    Astfel, rata anuală a inflaţiei a accelerat în luna iulie la 5%, în timp ce faţă de iunie 2021 preţurile s-au majorat cu 1%, potrivit datelor publicate de INS. În luna iunie inflaţia era de 3,94% iar în mai a fost 3,75%. Cele mai mari creşteri de preţ, faţă de iulie 2020 au fost la energie electrică (25%), gaze (20%), combustibili (13%), ulei comestibil (18%), carne de peşte (5,7%), servicii poştale (5%), brânză (5%), fasole, margarină (cca5%), pâine (4,5%).

    Blocajele de pe lanţurile de aprovizionare duc la costuri de transport aproape nesustenabile pentru businessuri care funcţionează la nivel global. Energia şi gazul natural sunt mai scumpe ca niciodată.

    Între timp, pe plan local mesajul este că scumpirile fără precedent vin pe fondul unei cereri fără precedent, ajutată desigur de măsurile luate de actualul guvern, nicidecum de distorisiuni globale.

    Problema este că în timp ce economia merge cu motoarele turate, nimeni nu ştie când se vor opri scumpirile sau cât va costa pâinea la final.

  • Iulian Anghel, editor politic ZF: Dle Cîţu, nimănui nu-i pasă ce mâncaţi dvs acasă. Indicele coşului de consum ar trebui să fie însă zilnic pe masa dvs de lucru, iar “franzela” este în topul acestui indice. De aceea ar fi trebuit să ştiţi cât costă o franzelă

    Eu nu ştiu care este preţul unui cauciuc pentru bicicletă pentru că nu am mai intrat într-un magazin de biciclete de 20 de ani – şi pentru că mi-e teamă să merg prin Bucureşti cu bicicleta.

    La fel, dl Florin Cîţu nu are de ce să cunoască preţul unei franzele de vreme ce nu mănâncă pâine. Diferenţa este că eu sunt o persoană oarecare, iar domnia-sa este premier peste 18 milioane de mâncători de pâine.

    Poveşti din acestea au mai fost. Politicienii nu au ştiut cât costă un bilet la metrou sau la autobuz, etc. Şi au fost iertaţi, pentru că nu mergeau cu autobuzul. Doar că ei aprobau subvenţiile de stat pentru metrou şi pentru autobuz, caz în care ar fi trebuit să ştie aceste lucruri elementare – preţul unui bilet şi subvenţia pentru o călătorie.

    Premierul Florin Câţu nu ştie preţul unei franzele “pentru că nu mănâncă pâine”. Este rezonabilă o astfel de explicaţie?

    Fabricarea pâinii este cel mai mare sector din industria alimentară din România , cu afaceri de 7 mld. lei în 2020, cu 50.000 de angajati şi 6.500 de companii active, majoritate firme antreprenoriale româneşti. În fabricile de pâine lucreaza de 6 ori mai mulţi oameni decât în industria laptelui. Dar dacă premierul nu mănâncă pâine? Csf? Ncsf!

    Ştie premierul că românii sunt cei mai mari consumatori de pâine din Uniunea Europeană? Ştie care va fi anul aceasta producţia şi valoarea grâului, care va fi exportul de grâu şi importul de aluat congelat din care se face pânea din supermarketuri?

    România exportă grâu şi importă aluat congelat, probabil chiar din acelaşi grâu. De câte zeci/sute de milioane de euro, ştie premierul? Doar în 2020 şi doar din Polonia România a importat pâine de 2,3 milioane de euro. România a avut un deficit comercial cu Ungaria de 2,8 miliarde de euro în 2020, iar cu Polonia de 2,6 miliarde de euro. Majoritatea sunt importuri alimentare. Ştie premierul asta?

    Mica neînţelegere a plecat de la un articol din ZF. (https://www.zf.ro/eveniment/50-000-angajati-romani-adica-1-total-au-salarii-mari-3-000-euro-net-20220725). Premierul citează datele din ZF care arată că 50.000 de români câştigă peste 3.000 de euro lunar, dar nu citează şi sursa. Citează din ziare deşi are în spate mii de angajaţi care i-ar putea furniza date bune ca să ştie ce să spună în public. Şi, lăudându-se cu munca altora, nu întreabă câţi din aceştia “super 3.000” lucrează la stat – inclusiv domnia sa, mielul  care suge la două oi: vreo 5.000 de euro de la Parlament şi vreo 5.000 de la guvern. De ce are premierul 2 salarii că nu munceşte 25 de ore pe zi?! Şi nici nu spune că în catastife sunt înregistraţi cu salariul minim pe economie 1,5 milioane de angajaţi – o treime din angajaţii României –  cu salariul de 1.400, adică de 280 de euro/lună, adică de aproape 11 ori mai puţin decât salariile celor “super 3.000”. Că o fi, că nu o fi aşa, nu-i treaba altcuiva, ci a Fiscului, cel cu 27.000 de angajaţi cu salarii de 1.500 de euro/lună, fisc condus chiar de premier în calitatea lui actuală de ministru de finanţe.

    Premierul tot zumzăie de luni de zile că salariile cresc peste inflaţie, o inflaţie ajunsă la 5%. Aşadar, spune el, nivelul de trai creşte.

    Guvernul şi premierul nu sunt de vină pentru inflaţie, nu asta e problema. Dar există un “coş de consum” al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Primele cinci produse, iată: “Făină”, “Mălai”, “Pâine”, Produse de franzelărie”, “Paste făionase”. De ce sunt primele în coş? Pentru că sunt cele mai consumate. Pentru că sunt ieftine, pentru că sunt pentru oamenii săraci, iar majoritatea românilor, mai ales în zonele rurale sunt săraci, din păcate, şi mănâncă pâine multă şi nu e bine. Ce  răspunde premierul? “Eu nu mănânc pâine”. Altfel zis: “Io nu mănânca ca săracii!”

    Poate premierul nu mănâncă pâine, dar, în momentul în care conduci o ţară, în momentul vorbeşti de inflaţie şi vezi că preţul pâinii a crescut cu 5%, ar trebui să te intereseze şi cât costă o pâine.

    Nimeni nu l-a întrebat pe dl  Florin Câţu, ce mâncă acasă. Ziariştii l-au întrebat dacă ştie care este preţul unei franzele, ca urmare a lăudăroşeniei domniei-sale anume că 50.000 de români (între care şi domnia-sa şi aparatul administrativ de la Victoria) câştigă peste 3.000 de euro lunar. Cei 50.000 reprezintă însă doar 3,3% din cei 1,5 milioane care câştigă salariul minim. Unde se vede aici prosperitate liberală cu care se laudă premierul?

    Premierul putea să răspundă că nu ştie preţul unei pâini (nu era nicio problema), dar că ştie situaţia agriculturii, în mare. Că ştie ce se întâmplă în industria de panificaţie, că ştie problemele acesteia. Că ştie că în satele din România – acelea atât de refractare la vaccin – oamenii încă mănâncă o porţie de “cartofi pai” cu o jumătate de pâine.

    Nu a spus nimic din astea. Nu a ştiut, nu a vrut, oricum nu contează: el nu mănâncă pâine. “Noi seara nu mâncăm…”

     

     

  • Cîţu, întrebat cât costă o franzelă: Nu pot să spun, nu mănânc pâine

    „Nu pot să spun. Nu mănânc pâine. Încerc să nu mănânc pâine”, a spun Florin Cîţu, întrebat marţi care este preţul unei franzele sau al unui litru de ulei.

    Întrebat despre afirmaţiile sale, potrivit cărora peste 1% dintre angajaţi au peste 3.000 de euro net, ce se întâmplă cu restul de 99%, Cîţu a răspuns că Exeutivul a creat locuri de muncă.

    „Prin implementarea programului de guvernare şi a investiţiilor am creat locuri de muncă”, a spus premierul.

     

  • Cum să faci un business din vânzarea produsului care nu lipseşte de pe masa românilor

    Brutăria Miez a pornit de la pasiunea Andreei Careţu pentru pâinea dospită cu maia naturală. A descoperit această tehnică în perioada 2011-2012, pe când locuia la Berlin şi studia teatrologie. Ce a urmat a fost un business cu aromă de pâine proaspăt scoasă din cuptor.

    Mi-a plăcut dintotdeauna să gătesc, eram cumva orientată spre lumea asta, fără să mă gândesc însă că aş putea duce acest interes în prim-plan vreodată. Asta însă până să încep să pregătesc primele pâini cu maia. În simplitatea sa extraordinară, acest aliment de bază, dus la esenţa şi începuturile sale prin folosirea acestei metode tradiţionale de pregătire, a ajuns să mă fascineze într-atât încât să îmi permit să mă gândesc la ceva mai mult decât pregătirea pâinilor acasă pentru familie şi prieteni”, povesteşte Andreea Careţu. Spre sfârşitul lui 2013, s-a întors în Bucureşti după şase ani de străinătate, iar peste un an a deschis firma şi peste aproape încă unul avea primul mic atelier, construit pe proprietatea unei mătuşi.

    „Am început timid, mergând în weekenduri la târguri la Muzeul Ţăranului Român. A fost o perioadă în care am testat multe reţete, nu doar de pâine, ci şi de dulciuri. După ce am trecut câteva luni prin această experienţă, mi-am dat seama că, pentru ce am eu de oferit, cel mai bine ar funcţiona formatul unei brutării cu propriul magazin şi atelierul în spate.” Aşa că a renunţat la primul atelier şi a mutat toată operaţiunea în Piaţa Amzei. Iar în decembrie 2016 a reuşit să deschidă Miez Brutărie Artizanală în actuala locaţie, din Piaţa Amzei.

    Atunci când a pornit, Andreea Careţu nu avea niciun fel de experienţă antreprenorială şi nici nu lucrase altceva decât joburi simple, de student. Nu a făcut cursuri specializate, dar a învăţat mult din cărţi şi prin repetate încercări practice. A continuat să experimenteze mult în primii doi ani în spaţiul din Amzei până a ajuns la o stabilitate în ceea ce priveşte sortimentele. În această perioadă a şi muncit foarte mult în atelier. „Investiţia iniţială a fost de aproximativ 85.000 de euro, împrumut de la familia mea. Cifra de afaceri în 2020 a fost de 1,3 milioane de lei (circa 270.000 de euro – n. red.) şi avem 15 angajaţi, dintre care şase full-time şi restul part-time.”

    Anul trecut, dincolo de problemele financiare din perioada aprilie-august, când firma a înregistrat pierdere – o pierdere substanţială în anumite luni – Andreea Careţu a avut tot felul de provocări legate de organizarea fluxului. „A trebuit să ne adaptăm cererii schimbate, nu am ştiut mereu să prevedem ce se va întâmpla în următoarele câteva zile, aşa că au fost zile în care am rămas cu multe produse nevândute. Sunt mulţumită însă că nu am fost nevoiţi până la urmă să reducem echipa şi că lucrurile şi-au revenit la normal pentru noi, ca încasări, de prin octombrie 2020.”

    Preţurile pâinilor de la Miez variază între 3,5 şi 4 lei pentru pâinici, între 9 şi 14 lei pentru pâinile pe vatră de 600 de grame, iar pâinea moale la tavă este 20 de lei. Un cookie cu ciocolată costă 5 lei, plăcintele variază între 11 şi 16 lei, diferitele produse având la bază aluatul de foitaj cu unt – între 11 şi 16 lei. „Clienţii noştri nu se încadrează uşor într-un anume profil. Primim vizite de la fel de fel de oameni, majoritatea foarte drăguţi, de la tineri la pensionari, părinţi şi copii şi aşa mai departe. Ne bucurăm că produsele noastre atrag o asemenea diversitate de categorii sociale, că avem mulţi clienţi fideli cu care avem o relaţie personală aproape, ne spunem povestioare unii despre alţii, le cunoaştem preferinţele.” Pentru 2021, Andreea Careţu vrea doar să poată continua activitatea în ritmul obişnuit, pentru a permite dezvoltări ulterioare. Îşi propusese, de altfel, acelaşi lucru şi pentru 2020, dar planurile i-au fost date peste cap de pandemie.

    Preţurile pâinilor de la Miez variază între 3,5 şi 4 lei pentru pâinici, între 9 şi 14 lei pentru pâinile pe vatră de 600 de grame, iar pâinea moale la tavă este 20 de lei.

    Andreea Careţu, fondatoare Miez brutărie artizanală:„Am început timid, mergând în weekenduri la târguri la Muzeul Ţăranului Român. A fost o perioadă în care am testat multe reţete, nu doar de pâine, ci şi de dulciuri.”

     

    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    La 100 de beri – magazin online de bere (Bucureşti)

    Fondatori: Marius David şi Bogdan Tănăsescu

    Cifră de afaceri: 6.000 de euro pe lună

    Prezenţă: online

    Thallo Store – magazin online de bijuterii

    Fondatoare: Simona Cucu

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 11.000 de euro

    Prezenţă: online

    Greenwood – afterschool (Sfântu Gheorghe, jud. Covasna)

    Fondator: Karda Zoltan

    Investiţii: peste 10.000 de euro

    Prezenţă: Sfântu Gheorghe, jud. Covasna

    Baterii Hybrid – recondiţionare de baterii pentru maşinile hibride (Galaţi)

    Fondator: Ştefan Tiron

    Investiţii: 60.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 28.000 de euro

    Prezenţă: naţională

     

    EştiVerde – magazin online cu produse sustenabile (Bucureşti)

    Fondatoare: Miruna Iliescu şi Ioana Rînea

    Prezenţă: online

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de  70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Povestea unui tânăr din România care a ajuns de la a munci pentru o felie de pâine, la o afacere de peste 1 milion de euro: ”Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”

    Povestea lui Cornel Manaz, un tânăr om de afaceri sucevean, este una despre voinţă, determinare, vise împlinite şi refuz de a se lăsa învins de un sistem care nu-i lăsa multe şanse. A fost abandonat de mamă la naştere, despre tatăl său nu ştie nimic, dar în orfelinate a avut şansa de a cunoaşte oameni care i-au dat încredere că poate reuşi. ”Foarte puţini oameni ştiu că sunt orfan. Am vrut să reuşesc prin ceea ce pot, nu prin statutul meu de caz social”, ne-a spus Cornel.

    ”Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”

    În mai 1986, la o maternitate din Moldova se năştea un băieţel. Din motive numai de ea ştiute, cea care i-a dat viaţă a părăsit maternitatea şi a lăsat copilul acolo. Asistentele l-au botezat Cornel. A fost preluat de un orfelinat şi a intrat în statistica ”număr de copii abandonaţi la naştere şi crescuţi în centre de plasament”. Cea mai veche amintire a lui Cornel este de la grădiniţa orfelinatului: ”La pauza de prânz ne dădeau biscuiţi cu miere. Era delicios”. Tot din perioada primilor 6 ani îşi aminteşte de covorul mare de lână, roşu cu gri, pe care se aşezau copiii vara pentru a mânca şi pe care dormeau după masa de prânz: ”La somnul de amiază, dormeam pe covorul ăla 30-40 de copii, unul lângă altul”.

    Şcoala generală a însemnat mutarea în alt orfelinat, mai mare. Cornel spune că aici erau peste 500 de copii. Are ca reper, în aprecierea numărului, aceea că ”se mânca în două, trei ture”. Hrana era insuficientă pentru foamea copiilor, dar Cornel a descoperit repede că poate avea mâncare suplimentară dacă ajută în gospodăriile din vecinătatea orfelinatului: ”Mergeam şi întrebam dacă nu au ceva de lucru – curăţenie în curte, strâns buruieni pentru animale, din astea. Dacă nu-mi era foarte foame, mergeam cu o plasă pentru strâns iarba şi primeam o felie de pâine. Dacă voiam mai multă mâncare, mergeam cu un sac. Munceam şi primeam mâncare. Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”.

    La 12 ani, a învăţat a face chirpici. O tânără asistentă medicală de la orfelinat construia ceva lângă locuinţă şi a întrebat-o dacă poate veni să o ajute. De tânăra asistentă s-a ataşat cel mai mult. Iubea copiii şi avea mereu o vorbă bună pentru ei. A reîntâlnit-o după zece ani, în timpul unei vacanţe în Italia. Femeia s-a stabilit cu familia acolo. Revederea a fost emoţionantă pentru amândoi.

    Primul surogat de familie – doi voluntari din Germania

    Momentul care a marcat destinul lui Cornel a fost Revoluţia din 1989. Primii ani de după ’90 au adus în România mulţi voluntari străini, impresionaţi de imaginile din orfelinate, care au făcut înconjurul lumii. Lângă orfelinatul în care era Cornel şi-a stabilit sediul o fundaţie germană, cu doi voluntari tineri: familia Ibi şi Olaf Lippold. L-au plăcut de la început pe puştiul care îi întreba zilnic dacă îi poate ajuta la treabă şi au obţinut acceptul orfelinatului ca băiatul să locuiască împreună cu ei: ”Pe lângă faptul că stăteam într-o familie, mi se părea fascinant că, dacă îţi era foame, mergeai la frigider şi îţi luai. Dacă voiai ceva, cereai şi primeai”.

    Au locuit un an împreună, iar în vacanţa de iarnă Cornel a fost cu Ibi şi Olaf în Germania. O săptămână a locuit la ei, altă săptămână la prieteni de-ai lor. De la voluntari a învăţat limba germană  şi a deprins atitudinea nemţească faţă de muncă şi responsabilităţi. Când era în clasa a VIII-a, stagiul celor doi voluntari în România s-a încheiat. Cornel s-a întors în orfelinat, dar despărţirea a fost cruntă. ”Nu material îmi lipsea ceva, ci prezenţa lor. Despărţirea de ei a fost cel mai greu lucru cu care m-am confruntat în viaţă. Am învăţat că lumea vine şi pleacă în viaţa ta şi asta te învaţă să iei decizii. Prima jumătate de an după plecarea lor a fost foarte, foarte dificil”, îşi aminteşte Cornel. Nu a promovat examenul de capacitate şi s-a înscris în cea mai uşoară formă de învăţământ, şcoala complementară.

    A fost transferat la un centru de plasament din Gura Humorului, unde mai mult de 80% dintre copii ”nu erau limpezi la cap”. Primul şoc au fost tăvile pentru mâncare din sala de mese. În celelalte orfelinate, fiecare fel de mâncare era servit în farfurie, de tablă sau porţelan, dar farfurie. La Humor, mâncarea le era dată copiilor în tăvi de tablă compartimentate. ”Ca la puşcărie, m-am gândit atunci”, ne spune Cornel.

    ”În clasa a IX-a eram imun la foarte multe lucruri. Nu mai aveam iluzii, nu mai aveam aşteptări, ca să n-am dezamăgiri”, rememorează tânărul.

    Facultatea şi prima afacere

    Legătura cu Ibi şi Olaf a continuat, cu vizite în vacanţe. Vara, stătea în Germania câte o lună. O altă familie de nemţi pe care a cunoscut-o prin intermediul lor, Stefan şi Ester Armer, i-a sugerat să încerce ”o formă mai bună de şcolarizare, o şcoală profesională sau un liceu”. Ei, împreună cu profesorii Ana Cazac şi Ela Ştefănescu, de la orfelinat, l-au sprijinit să dea examenul de capacitate şi să urmeze cursurile liceului din Siret. Cinci ani a stat la internatul liceului din oraş. De atunci a început implicarea lui socială. A demarat campania ”Ajută-i să zâmbească”, în sprijinul copiilor cu dizabilităţi de la Siret. A început-o ca un proiect în clasa lui, cu donaţii de 1 leu de la fiecare elev pentru a cumpăra dulciuri pentru ”copiii speciali”, apoi l-a extins la tot liceul, la profesori şi în oraş, la alte şcoli. Proiectul continuă şi acum.

    I s-a deschis apetitul pentru studiu şi a dat examen de admitere la Ştiinţe Economice, la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava. ”Puteam să mă înscriu pe locurile speciale pentru elevii din centrele de plasament, dar nu am vrut să abuzez de situaţia de caz social. Foarte puţini ştiau că sunt orfan. Am încercat să fiu mereu curat şi îngrijit. Dacă eşti necăjit, nu trebuie să fii şi murdar. Apa nu costă foarte mult”, spune Cornel.

    A aplicat pentru o bursă Erasmus în Austria, a obţinut-o, dar a fost nevoit să renunţe pentru că nu a avut diferenţa de bani pentru a acoperi costurile de întreţinere pe perioada studiului la Viena. Nu a cerut de la nimeni, a muncit mai mult pentru a avea propriii săi bani. În ultimul an de studii şi-a înfiinţat o firmă de amenajări. Singur. El director, el angajat. În 2009, a văzut într-o parcare în Bistriţa o maşină a unui concern austriac. Ocupanţii maşinii făceau o pauză, iar Cornel s-a dus să-i întrebe dacă au colaboratori în România. La răspunsul lor negativ, le-a dat cartea lui de vizită şi le-a spus să-l sune, dacă vor să aibă. În 2010 l-au sunat, doar că voiau un colaborator care să aibă maşină. ”Aveam 1.500 de euro strânşi. Am căutat o maşină potrivită în Germania, am găsit un Mercedes Vito care costa 10.000 de euro. L-am sunat pe neamţ, i-am spus că am un avans de 1.500 şi am nevoie să cumpăr maşina asta. L-am întrebat dacă mă creditează un an. Dacă îmi merge bine, plătesc maşina, dacă nu, i-o restitui şi pierd banii de avans şi ce reuşesc să-i mai plătesc lunar. A zis ok şi am făcut târgul. Am achitat maşina şi am folosit-o până anul trecut, când am donat-o unei familii cu şapte copii”, povesteşte Cornel, scrie monitoruldesuceava.ro

     

     

  • Cum au reuşit doi ŞOMERI din Timişoara să creeze o afacere de 5 MILIOANE de EURO chiar în curtea casei

    Doi soţi din Timişoara au deschis o brutărie tradiţională în curtea casei, după ce au rămas fără loc de muncă, în urmă cu 26 de ani. La început, Prospero producea 500 de pâini pe zi, iar acum, pe poarta fabricii ies de circa 15 ori mai multe.

    Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.

    Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.

    Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece.

    Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.

    La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.

    Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.

    De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.

    În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.

    Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.

    Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.

  • Povestea unui tânăr din România care a ajuns de la a munci pentru o felie de pâine, la o afacere de peste 1 milion de euro: ”Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”

    Povestea lui Cornel Manaz, un tânăr om de afaceri sucevean, este una despre voinţă, determinare, vise împlinite şi refuz de a se lăsa învins de un sistem care nu-i lăsa multe şanse. A fost abandonat de mamă la naştere, despre tatăl său nu ştie nimic, dar în orfelinate a avut şansa de a cunoaşte oameni care i-au dat încredere că poate reuşi. ”Foarte puţini oameni ştiu că sunt orfan. Am vrut să reuşesc prin ceea ce pot, nu prin statutul meu de caz social”, ne-a spus Cornel.

    ”Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”

    În mai 1986, la o maternitate din Moldova se năştea un băieţel. Din motive numai de ea ştiute, cea care i-a dat viaţă a părăsit maternitatea şi a lăsat copilul acolo. Asistentele l-au botezat Cornel. A fost preluat de un orfelinat şi a intrat în statistica ”număr de copii abandonaţi la naştere şi crescuţi în centre de plasament”. Cea mai veche amintire a lui Cornel este de la grădiniţa orfelinatului: ”La pauza de prânz ne dădeau biscuiţi cu miere. Era delicios”. Tot din perioada primilor 6 ani îşi aminteşte de covorul mare de lână, roşu cu gri, pe care se aşezau copiii vara pentru a mânca şi pe care dormeau după masa de prânz: ”La somnul de amiază, dormeam pe covorul ăla 30-40 de copii, unul lângă altul”.

    Şcoala generală a însemnat mutarea în alt orfelinat, mai mare. Cornel spune că aici erau peste 500 de copii. Are ca reper, în aprecierea numărului, aceea că ”se mânca în două, trei ture”. Hrana era insuficientă pentru foamea copiilor, dar Cornel a descoperit repede că poate avea mâncare suplimentară dacă ajută în gospodăriile din vecinătatea orfelinatului: ”Mergeam şi întrebam dacă nu au ceva de lucru – curăţenie în curte, strâns buruieni pentru animale, din astea. Dacă nu-mi era foarte foame, mergeam cu o plasă pentru strâns iarba şi primeam o felie de pâine. Dacă voiam mai multă mâncare, mergeam cu un sac. Munceam şi primeam mâncare. Dacă aş fi suferit de foame înseamnă că nu îmi plăcea să muncesc”.

    La 12 ani, a învăţat a face chirpici. O tânără asistentă medicală de la orfelinat construia ceva lângă locuinţă şi a întrebat-o dacă poate veni să o ajute. De tânăra asistentă s-a ataşat cel mai mult. Iubea copiii şi avea mereu o vorbă bună pentru ei. A reîntâlnit-o după zece ani, în timpul unei vacanţe în Italia. Femeia s-a stabilit cu familia acolo. Revederea a fost emoţionantă pentru amândoi.

    Primul surogat de familie – doi voluntari din Germania

    Momentul care a marcat destinul lui Cornel a fost Revoluţia din 1989. Primii ani de după ’90 au adus în România mulţi voluntari străini, impresionaţi de imaginile din orfelinate, care au făcut înconjurul lumii. Lângă orfelinatul în care era Cornel şi-a stabilit sediul o fundaţie germană, cu doi voluntari tineri: familia Ibi şi Olaf Lippold. L-au plăcut de la început pe puştiul care îi întreba zilnic dacă îi poate ajuta la treabă şi au obţinut acceptul orfelinatului ca băiatul să locuiască împreună cu ei: ”Pe lângă faptul că stăteam într-o familie, mi se părea fascinant că, dacă îţi era foame, mergeai la frigider şi îţi luai. Dacă voiai ceva, cereai şi primeai”.

    Au locuit un an împreună, iar în vacanţa de iarnă Cornel a fost cu Ibi şi Olaf în Germania. O săptămână a locuit la ei, altă săptămână la prieteni de-ai lor. De la voluntari a învăţat limba germană  şi a deprins atitudinea nemţească faţă de muncă şi responsabilităţi. Când era în clasa a VIII-a, stagiul celor doi voluntari în România s-a încheiat. Cornel s-a întors în orfelinat, dar despărţirea a fost cruntă. ”Nu material îmi lipsea ceva, ci prezenţa lor. Despărţirea de ei a fost cel mai greu lucru cu care m-am confruntat în viaţă. Am învăţat că lumea vine şi pleacă în viaţa ta şi asta te învaţă să iei decizii. Prima jumătate de an după plecarea lor a fost foarte, foarte dificil”, îşi aminteşte Cornel. Nu a promovat examenul de capacitate şi s-a înscris în cea mai uşoară formă de învăţământ, şcoala complementară.

    A fost transferat la un centru de plasament din Gura Humorului, unde mai mult de 80% dintre copii ”nu erau limpezi la cap”. Primul şoc au fost tăvile pentru mâncare din sala de mese. În celelalte orfelinate, fiecare fel de mâncare era servit în farfurie, de tablă sau porţelan, dar farfurie. La Humor, mâncarea le era dată copiilor în tăvi de tablă compartimentate. ”Ca la puşcărie, m-am gândit atunci”, ne spune Cornel.

    ”În clasa a IX-a eram imun la foarte multe lucruri. Nu mai aveam iluzii, nu mai aveam aşteptări, ca să n-am dezamăgiri”, rememorează tânărul.

    Facultatea şi prima afacere

    Legătura cu Ibi şi Olaf a continuat, cu vizite în vacanţe. Vara, stătea în Germania câte o lună. O altă familie de nemţi pe care a cunoscut-o prin intermediul lor, Stefan şi Ester Armer, i-a sugerat să încerce ”o formă mai bună de şcolarizare, o şcoală profesională sau un liceu”. Ei, împreună cu profesorii Ana Cazac şi Ela Ştefănescu, de la orfelinat, l-au sprijinit să dea examenul de capacitate şi să urmeze cursurile liceului din Siret. Cinci ani a stat la internatul liceului din oraş. De atunci a început implicarea lui socială. A demarat campania ”Ajută-i să zâmbească”, în sprijinul copiilor cu dizabilităţi de la Siret. A început-o ca un proiect în clasa lui, cu donaţii de 1 leu de la fiecare elev pentru a cumpăra dulciuri pentru ”copiii speciali”, apoi l-a extins la tot liceul, la profesori şi în oraş, la alte şcoli. Proiectul continuă şi acum.

    I s-a deschis apetitul pentru studiu şi a dat examen de admitere la Ştiinţe Economice, la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava. ”Puteam să mă înscriu pe locurile speciale pentru elevii din centrele de plasament, dar nu am vrut să abuzez de situaţia de caz social. Foarte puţini ştiau că sunt orfan. Am încercat să fiu mereu curat şi îngrijit. Dacă eşti necăjit, nu trebuie să fii şi murdar. Apa nu costă foarte mult”, spune Cornel.

    A aplicat pentru o bursă Erasmus în Austria, a obţinut-o, dar a fost nevoit să renunţe pentru că nu a avut diferenţa de bani pentru a acoperi costurile de întreţinere pe perioada studiului la Viena. Nu a cerut de la nimeni, a muncit mai mult pentru a avea propriii săi bani. În ultimul an de studii şi-a înfiinţat o firmă de amenajări. Singur. El director, el angajat. În 2009, a văzut într-o parcare în Bistriţa o maşină a unui concern austriac. Ocupanţii maşinii făceau o pauză, iar Cornel s-a dus să-i întrebe dacă au colaboratori în România. La răspunsul lor negativ, le-a dat cartea lui de vizită şi le-a spus să-l sune, dacă vor să aibă. În 2010 l-au sunat, doar că voiau un colaborator care să aibă maşină. ”Aveam 1.500 de euro strânşi. Am căutat o maşină potrivită în Germania, am găsit un Mercedes Vito care costa 10.000 de euro. L-am sunat pe neamţ, i-am spus că am un avans de 1.500 şi am nevoie să cumpăr maşina asta. L-am întrebat dacă mă creditează un an. Dacă îmi merge bine, plătesc maşina, dacă nu, i-o restitui şi pierd banii de avans şi ce reuşesc să-i mai plătesc lunar. A zis ok şi am făcut târgul. Am achitat maşina şi am folosit-o până anul trecut, când am donat-o unei familii cu şapte copii”, povesteşte Cornel, scrie monitoruldesuceava.ro

     

     

  • ANSVSA: Pâinea neambalată nu transmite COVID-19 – reacţie la un spot publicitare

    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor spune că acţiunea induce în eroare consumatorii.

    Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a spotui publicitar prin care se solicită Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) reglementarea comercializării produselor de panificaţie neambalate, inducându-se ideea că pâinea neambalată poate constitui o sursă de îmbolnăvire de COVid-19, instituţia a organizat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor de profil, pentru a informa şi a clarifica necesitatea unei astfel de acţiuni, precum şi de a analiza impactul negativ care poate fi generat pe piaţa produselor respective prin mediatizarea de informaţii eronate.

    La această întâlnire au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei “Preţuieşte Calitatea”, care au refuzat să participe.

    Reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor din domeniul panificaţiei au reclamat faptul că informaţiile eronate apărute în spaţiul public au creat confuzie în rândul operatorilor şi o stare de îngrijorare nejustificată în rândul consumatorilor, ceea ce a generat pierderi economice importante pe piaţa produselor de panificaţie neambalate.

    Cu acest prilej, reprezentanţii ANSVSA au precizat că la această dată nu există dovezi ştiintifice că alimentele sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului, aşa cum, de altfel, este menţionat în ghidurile pentru industria alimentară elaborate de FAO (Food and Agriculture Organization of the United Nations)/WHO (World Health Organization) şi EFSA (European Food Safety Authority), publicate în luna aprilie a anului trecut.

    Nu există informaţii disponibile privind prezenţa şi supravieţuirea pe alimente a virusului responsabil de COVID-19, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor.

    S-a precizat că în Uniunea Europeană legislaţia privind siguranţa alimentelor, inclusiv pentru domeniul produselor de panificaţie, nu a fost modificată pe considerente legate de pandemie.

    Totodată, atât Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), organism european independent, care emite avize ştiinţifice bazate pe evaluări de risc cu privire la alimentaţia umană, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat clar poziţia, pronunţându-se împotriva restricţiilor în activitatea de comerţ cu produse alimentare, pe motiv de COVID-19.

    Ca urmare a celor mai sus menţionate, ANSVSA consideră că nu este necesară reglementarea suplimentară a comercializării produselor de panificaţie neambalate.

    Respectarea cu stricteţe de către personalul angajat care manipulează şi comercializează alimentele a regulilor privind siguranţa alimentelor, a celor de igienă personală şi de informare adecvată a consumatorilor sunt mecanismele prin care produsele alimentare puse pe piaţă sunt sigure.

    În plus faţă de anii anteriori, controalele din această perioadă urmăresc, în contextul pandemiei de COVID-19, atât respectarea normelor de igienă alimentară, cât şi a celor de protecţie pentru personalul angajat, precum şi realizarea de dezinfecţii şi igienizări cu substanţe virucide care să asigure dezinfectarea echipamentelor şi ustensilelor din unitatea respectivă.

    ANSVSA asigură consumatorii că pâinea şi produsele de panificaţie neambalate, comercializate cu respectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nu prezintă risc de îmbolnăvire, inclusiv cu virusul SARS-CoV-2.