După venirea din 1933 la putere a lui Hitler, exista ameninţarea ca naziştii să excludă cele 250 de filme amerincane difuzate atunci în cinematografele din Germania în contextul în care, înainte de Primul Război Mondial, piaţa germană a filmului era a doua cea mai mare la nivel mondial.
Studiourile se confruntau cu temerea că filmele produse vor fi excluse din Germania şi că nu se vor putea întoarce vreodată pe aceasta. Prin urmare, scenariile şi filmele au început să fie trimise oficialilor germani pentru a evita riscul de a include scene care să ducă la posibilitatea refuzării filmelor. Când nemţii aveau obiecţii referitoare la anumite scene sau dialoguri – în general scene care puneau într-o lumină negativă Germania sau vorbeau despre tratamentul prost aplicat evreilor – acestea erau tăiate, atât în versiunile americane cât şi ale celor distribuite la nivel mondial. Astfel, din Hollywood nu a plecat niciun film antinazist până în 1940. Erau promovate în schimb filme precum”Căpitanul Curaj din 1937”, care ar fi promovat valorile arienilor.
Pactul a pornit de la un eveniment din 1930 , premiera filmului “Nimic nou pe frontul de vest”, un documentar despre Primul Război Mondial.
A fost considerat o jignire la adresa germanilor, iar reacţia naziştilor a fost să cumpere 300 de bilete la premiera filmului. În scena retragerii trupelor germane din film, au ţipat la unison:”Soldaţii germani au avut curaj. Este revoltător că acest film a fost făcut în America”. Filmul a fost oprit, iar propagandistul nazist Joseph Goebbels a ţinut un discurs la balcon în care a vorbit despre cum filmul încerca să distrugă imaginea Germaniei. Camarazii lui au aruncat bombe cu gaz şi au eliberat şoareci în mulţime.
Acţiunea naziştilor a fost apreciată de populaţia germană. Situaţia a ajuns la un punct culminant la data de 11 decembrie când cea mai importantă comisie de cenzură a hotărât înlăturarea filmului din cinematografele din Germania, la doar şase zile după premiera acestuia. Titlurile din ziare spuneau “Victoria este a noastră! I-am îngenuncheat!”. referindu-se la americani.
În Hollywood, Carl Laemmle, preşedintele Universal Pictures era nemulţumit din cauza controversei, mai ales pentru că se născuse în Germania şi ţara avea un potenţialul de business important pentru cinematografia americană. Prin urmare, în august 1931, Laemmle a produs o versiune editată a filmului şi a făcut o călătorie în Europa pentru promovarea acestuia. Noua versiunea urma să fie acceptată pe cinematografele din Germania, cu respectarea unei singure condiţii: diviziile Universal din toată lumea ar fi trebuit să distribuie aceeaşi versiune editată a filmului.Laemmle – de origine evreu – a acceptat condiţiile, dar, a început să fie îngrijorat de ceva mult mai important decât soarta propriului film. “Sunt aproape sigur că puterea lui Hitler va creşte şi va genera un masacru în rândul miilor de bărbaţi, femei şi copii evrei ”, spunea el în 1932. Până la moartea lui, în 1939, a reuşit să salveze cel puţin 300 de evrei din Germania. În timpul cruciadei lui antinaziste, angajaţii lui de la Universal ascultau de ordinele comisiei germane. În primele luni din 1932 descoperiseră versiuni needitate ale filmului în El Salvador şi Spania pentru care compania şi-a cerut scuze. Alte copii nu au mai fost găsite.
Un an mai târziu, Laemmle a făcut un alt compromis: a amânat continuarea filmului cu “The Road Back”. Fiul lui, Carl Laemmle Jr., a fost de asemenea de acord să schimbe filmele lui în favoarea germanilor. “Colaborarea” dintre Hollywood şi nazişti a continuat apoi, compromisurile impuse de germani fiind acceptate de toate casele de producţie amerincane de atunci.
În 1936, studiourile americane au început să se confrunte cu cenzuri severe din partea germanilor şi o serie de filme au fost respinse, uneori din cauza unor motive vagi.
Companiile mici au plecat din Germania şi cele trei companii mari rămase – MGM, Paramount and 20th Century Fox – nu îşi acopereau costurile. Până la sfârşitul anului, doar opt filme au fost acceptate de germani în condiţiile în care aveau nevoie de cel puţin zece pentru a-şi echilibra costurile.
MGM anunţase că se retrage de pe piaţa din Germania dacă celelalte două case de producţie vor proceda la fel. Acestea s-au opus, considerând că filmele lor se bucură de popularitate şi s-au concentrat pe dezvoltarea relaţiilor cu figuri naziste proeminente. În 1937, Paramount a ales chiar şi un manager nazist pentru ramura din Germania. Şeful MGM din Germania, Frits Strenfholt a divorţat de soţia lui evreică la cererea Ministerului de Propagandă, iar aceasta a sfârşit într-un lagăr de concentrare
În ianuarie 1938, ramura din Berlin a 20th Century Fox a trimis o scrisoare către Hitler:”V-am fi recunoscători dacă ne-aţi trimite o notă de la Fuhrer în care să îşi exprime opinia despre valoarea şi efectul filmelor americane în Germania. Heil Hitler!” La câteva zile după trimiterea scrisorii, cei de la 20th Century Fox au primit un răspuns: “Fuhrerul a refuzat să ofere astfel de judecăţi.”
Colaborarea dintre Hollywood şi nazişti a ţinut până în 1940, când, după încheierea războiului, au început să apară şi primele filme inspirate din acesta.