Tag: ordonanta

  • Dăncilă: Cei care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie

    ”Am promis că Declaraţia 600 va dispărea. Am cerut o nouă reglementare să vină în sprijinul contribuabilului prin simplificare şi justificare raţională a procedutrilor. Vom adopta ordonanţa prin care vom introduce noua reglementare de plată a impozitului pe venit, CAS şi CASS. În primul rând, persoanele fizice care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie, nu şapte – cum a fost până acum. Cred că asta reprezintă o simplificare majoră. Noul formular se va depune o singură dată pe an, iar termenul de depunere pentru anul acesta este de 15 iulie. Plata contribuţiilor poate fi efectuată până pe 31 martie 2019”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei Executivului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă vorbeşte de concediile maternale: Reglementarea se impune, se pliază pe realitate

    „Da, va fi ordonanţă legată şi de concediile medicale (…) pentru că am căutat să avem cât mai bune soluţii. Am discutat cu ministrul Muncii, am discutat cu ministrul Finanţelor, reglementăm. Este normal să ne gândim şi la mămici, şi la cei cu concedii medicale. Deci astăzi vom aproba această Ordonanţă care efectiv se impune şi care se pliază pe realitate”, a declarat Dăncilă.

    Ea a negat faptul că această OUG ar avea un timp limitat de aplicare.

    „Nu are timp limitat, e până îi iunie pentru că noi vrem predictibilitate pentru orice lege. Şi atunci, pentru orice lege pe care vrem să o aplicăm, acordăm şase luni de zile în care putem să facem toate demersurile ca acea lege să nu afecteze pe cineva. Încercăm să reglementăm acum pentru mămici, de exemplu, cele care aşteaptă un copil – este normal ca să nu aplicăm legea care impunea pentru ultima lună, şi să aplicăm de acum aceste prevederi, să reglementăm lucrurile din mers”, a spus premierul.

  • Formularul 600 se întoarce. Teodorovici: “Lumea să stea liniştită”

    ”Nu se amână. Rămâne cum s-a anunţat la nivelul Guvernului. Avem acea ordonanţă care a amânat termenul până la 15 aprilie, timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, astfel încât inclusiv cu actul normativ care să schimbe din punct de vedere legal acest lucru, act normativ care va fi aprobat probabil în prima parte a lunii martie, astfel încât nimeni să nu fie afectat nici de primul termen de plată şi nici de ceea ce mai urmează. Lumea să stea liniştită”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Funcţionarii publici dau în judecată Guvernul pe Legea salarizării şi transferul contribuţiilor

    „Dăm în judecată Guvernul pe cele trei acte normative, respectiv Legea salarizării, Ordonanţa 79, cea care modifică contribuţiile şi le transferă de la angajator la angajat şi Ordonanţa 90, care spune că la creşterea salarială din 2018 s-a avut în vedere transferul sumelor aferente suportării contribuţiilor. Din păcate, nu la toată lumea s-a dat o creştere de 25%. Alţii au beneficiat de o creştere parţială, alţii deloc, sau din contră, au suportat o scădere salarială, din cauza faptului că erau deasupra grilei”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis atacă la CCR legea care modifică OUG de înfiinţare a ANCOM

    Potrivit sursei citate, şeful statului consideră că legea adoptată de Parlament în data de 27 decembrie 2017 (Legea privind aprobarea OUG nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din OUG nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, n.r.) conţine o serie de reglementări noi faţă de ordonanţa aprobată, după o procedură care contravine principiului bicameralismului, şi apreciază că au fost încălcate mai multe dispoziţii din Constituţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De abia acum începe adevărata revoluţie fiscală. Lovitura dată de Guvernul Tudose. Nimeni nu scapă

    De la jumătatea anului viitor, guvernul vrea să introducă casele de marcat electronice, de pe urma cărora speră să câştige 9 miliarde de lei în plus la buget din încasările de TVA, potrivit declaraţiilor ministrului de finanţe Ionuţ Mişa.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Tudose anunţă o nouă ordonanţă care să corecteze revoluţia fiscală: Vom da o OUG astfel încât niciunui salariat din mediul IT să nu-i scadă veniturile

    ”Singura problemă care este reală, încă, în curs de rezolvare, săptămâna viitoare, este cea cu angajaţii din IT, care sunt scutiţi de impozit. Pentru această categorie vom da o Ordonanţă, care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciun salariat din mediul IT să nu-i scadă veniturile”, a declarat premierul Mihai Tudose.

    El a precizat că sectorul IT este o prioritate şi va fi o prioritate strategică în continuare pentru România.

    ”Ne dorim să-i susţinem, să contribuim la dezvoltarea sa. La fel vom proceda şi cu veniturile personalelor cu dizabilităţi”, a adăugat premierul Tudose.

    Cititi mai multe pe www.medifax.ro

  • Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru modificări ale cazierului fiscal

    ”Potrivit propunerii Executivului, se exceptează înscrierea în cazierul fiscal al practicienilor în insolvenţă a informaţiilor privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii procedurii insolvenţei în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunţării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, avînd în vedere că aceasta nu ţine de culpa practicianului. În plus, se propune ca informaţiile înscrise în cazierul fiscal al practicianului în insolvenţă până la data intrării în vigoare a proiectului de lege (care privesc inactivitatea fiscală a contribuabilului aflat în procedura de insolvenţă în formă simplificată, a contribuabilului care a intrat în faliment sau a contribuabilului pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare, dar care vizează activitatea desfăşurată de către contribuabil anterior desemnării în procedură a practicianului în insolvenţă), să fie scoase la cererea acestuia”, se menţionează într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoluţia fiscală, primul test în Parlament. Cele trei promisiuni făcute de Liviu Dragnea care ar putea schimba ordonanţa

    Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernnământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern.

    Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că există două sau trei „chestiuni” din OUG care a modificat Codul Fiscal, referitoare la impozitarea drepturilor de autor, firmele IT şi domeniul cercetării, care vor fi „reglate” în Parlament, după discuţii cu reprezentanţii acestor categorii sociale.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Revoluţia fiscală, primul test în Parlament. Cele trei promisiuni făcute de Liviu Dragnea care ar putea schimba ordonanţa

    Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernnământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern.

    Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, că există două sau trei „chestiuni” din OUG care a modificat Codul Fiscal, referitoare la impozitarea drepturilor de autor, firmele IT şi domeniul cercetării, care vor fi „reglate” în Parlament, după discuţii cu reprezentanţii acestor categorii sociale.

    Solicitat să comenteze faptul că în OUG publicată în Monitorul Oficial se prevede că angajaţii care obţin venituri şi din activităţi independente, respectiv drepturi de autor, vor plăti contribuţii la nivelul salariului minim, Dragnea a răspuns că există două sau trei „chestiuni” care vor fi reglate în perioada următoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro