Tag: nigeria

  • O adolescentă suspectată că vrea să comită un atac sinucigaş a fost linşată de mulţime în Nigeria

    Două fete au refuzat să fie controlate la intrarea într-o piaţă de legume din Bauchi, duminică, potrivit unui vânzător, Mohd Adamu. Mulţimea a imobilizat-o pe una dintre ele şi a descoperit că ea avea două sticle legate de corp, aşa că a ucis-o în bătaie, după care i-a aşezat pe cap o anvelopă stropită cu combustibil şi i-a dat foc.

    Cealaltă suspectă, tot o adolescentă, a fost arestată la Muda Lawal, cea mai mare piaţă din Bauchi.

    Ofiţerul de poliţie Mohammad Haruna a declarat că este improbabil ca fata să fi fost un atacator sinucigaş devreme ce nu a detonat nicio bombă atunci când a fost atacată.

    Nigeria este afectată de o serie de atentate sinucigaşe, imputate grupării islamiste Boko Haram. Fete având chiar zece ani au fost folosite pentru a transporta explozivi în timpul atacurilor asupra unor pieţe şi staţii de autobuz. Boko Haram a răpit sute de persoane în timpul ofensivei sale din nord-estul ţării.

    În 2014, aproximativ 10.000 de persoane au murit în Nigeria după atacurile Boko Haram, potrivit Consiliului american pentru relaţii externe. Alte 1,5 milioane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele.

  • Boko Haram revendică atacul din Baga, în timp ce vecinii Nigeriei se simt ameninţaţi

    “Am ucis populaţia din Baga. I-am ucis, aşa cum ne-a cerut Dumnezeul nostru să o facem în Cartea Sa”, declară şeful Boko Haram, Abubakar Shekau, într-o înregistrare video de 35 de minute, publicată pe YouTube.

    Această revendicare nu este o surpriză, fiind strânse numeroase mărturii cu privire la atrocităţile comise de combatanţii Boko Haram în cursul acestei ofensive.

    Atacul de la începutul lui ianuarie împotriva acestui oraş din nord-estul Nigeriei şi a mai multor localităţi din jurul Lacului Ciad este “cel mai mare şi mai distructiv” din cei şase ani de insurecţie a Boko Haram şi s-a soldat cu “sute de morţi” sau chiar mai mulţi, potrivit Amnesty International.

    Procuroarea Curţii Penale Internaţionale (CPI), Fatou Bensouda, a anunţat marţi că serviciile sale “strâng informaţii” despre atac.

    Nu există indicii despre data sau locul înregistrării video a Boko Haram, care a fost difuzată în timp ce Nigeria şi vecinii săi au discutat marţi la Niamey despre mijloacele de a-şi uni forţele împotriva islamiştilor.

    Treisprezece ţări africane sau din afara acestui continent participă la reuniune în capitala Nigerului.

    În cursul reuniunii, Nigeria şi-a manifestat nemulţumirea după retragerea contingentelor Nigerului şi Ciadului înainte de sângeroasa ofensivă de la Baga.

    Membrii Boko Haram au ocupat astfel baza forţei regionale formate pentru a lupta împotriva lor, în timp ce Ciadul şi Nigerul şi-au retras militarii.

    “Constat cu consternare retragerea contingentelor militare ale Ciadului şi Nigerului fără o consultare prealabilă”, a declarat ambasadorul Nigeriei în Niger, Aliou Issa Sokoto. “Aşa cum am descoperit spre enorma noastră dezamăgire, această retragere a fost urmată de un atac enorm al Boko Haram împotriva bazei operaţionale” a forţei regionale, a adăugat el.

    În mai multe rânduri în ultimele luni, ţările vecine cu Nigeria au criticat alegerea oraşului Baga, situat în mijlocul bastionului Boko Haram, ca bază pentru dislocarea forţei regionale. Ele au deplâns şi lipsa de combativitate a armatei nigeriene şi dezertările în masă în faţa islamiştilor din Boko Haram.

    O cooperare militară a fost semnată la sfârşitul lui 2014 între ţările membre ale Comisiei bazinului Lacului Ciad (Camerun, Niger, Nigeria şi Ciad). Dar forţa regională, formată din 700 de militari proveniţi din cele patru ţări, precum şi din Benin, are dificultăţi în a se materializa.

    Reuniunea din capitala Nigerului aspiră să corecteze această tendinţă, în timp ce Boko Haram a preluat controlul unor teritorii extinse din nord-estul Nigeriei şi şi-a multiplicat incursiunile în Camerun.

    Creşterea puterii Boko Haram traduce “lentoarea şi incapacitatea noastră de a răspunde ferm”, a remarcat ministrul nigerian al Afacerilor Externe, Mohamed Bazoum, adăugând că “securitatea în Nigeria şi în bazinul Lacului Ciad s-a deteriorat considerabil”.

    Insurecţia Boko Haram a provocat peste 13.000 de morţi în Nigeria şi 1,5 milioane de strămutări de la începutul său, în 2009.

    Foarte ofensiv, preşedintele Ciadului Idriss Deby, a cărui armată se află în zonă, şi-a afişat clar dorinţa de a prelua controlul oraşului Baga.

    Angajamentul Ciadului în acest conflict a fost calificat de Niger drept “evoluţia pozitivă cea mai semnificativă” în lupta desfăşurată până în prezent împotriva islamiştilor nigerieni.

    Decizia Ciadului este “în totalitate legitimă”, “ar trebui să existe reacţii pe teren”, “reacţii naturale, de legitimă apărare”, a apreciat Hiroute Guebre Sellassie, trimisul special al Naţiunilor Unite pentru Sahel, marţi, la Dakar.

    “Lucrurile presează, nu se mai poate aştepta punerea în funcţiune formală a unei forţe regionale”, analizează ea.

    Pe teren, confruntări violente au avut loc marţi între armata cameruneză şi combatanţii Boko Haram, care au atacat localitatea Bonderi, în regiunea Nordul Extrem, de la frontiera cu Nigeria. “Luptele sunt foarte dure”, a declarat în cursul serii o sursă din cadrul serviciilor de securitate.

    Un alt atac a avut loc în regiune duminică, în cursul căruia câteva zeci de persoane au fost răpite. Circa 20 de persoane au fost eliberate după o operaţiune a armatei cameruneze.

  • Un român, căpitanul unei nave-cargo, eliberat în Nigeria, după ce a fost ţinut ostatic

    Românul R.D.Ş., căpitanul unei nave-cargo, şi un cetăţean lituanian au fost ţinuţi ostatici două săptămâni într-un hotel din localitatea Warri, situată în sudul Nigeriei.

    Cei doi străini au fost răpiţi din oraşul Sapele (sudul Nigeriei) de doi oameni de afaceri, un german şi un belgian, care urmau să ceară o răscumpărare pentru eliberarea lor.

    Cei doi ostatici au fost eliberaţi într-o intervenţie a membrilor Forţelor Navale nigeriene la Hotelul Broadwell din localitatea Warri.

    Cei doi străini sunt în stare bună şi au mulţumit autorităţilor nigeriene pentru eliberare.

    Potrivit cotidianului nigerian Daily Times, românul R.D.Ş. este căpitanul petrolierului panamez MT Equinox, iar cetăţeanul lituanian, S.K., este inginerul-şef al navei. Cei doi au fost răpiţi de la bordul navei în urmă cu două săptămâni şi se aflau în Nigeria în baza unui contract cu compania Ringadas Oil.

    Doi oameni de afaceri – germanul Canon Didier şi belgianul Henry Roussel – au fost arestaţi în acest caz, fiind acuzaţi de răpire.

  • Nigeria a anunţat încheierea unui acord de încetare a focului cu Boko Haram

    “Un acord de încetare a focului a fost încheiat între Guvernul federal al Nigeriei şi Jama’atu Ahlis Sunna Lidda’awati wal-Jihad (Boko Haram)”, a declarat şeful Statului Major al armatei nigeriene, Alex Badeh.

    “Am dat ordine şefilor din diferite corpuri ale armatei pentru a se asigura că recentele evoluţii sunt aplicate pe teren”, a adăugat el, în timp ce conflictul dintre Guvernul federal şi Boko Haram s-a soldat cu mii de morţi în cinci ani.

    În paralel, primul secretar al Preşedinţiei, Hassan Tukur, a afirmat pentru AFP că autorităţile nigeriene şi gruparea islamistă au încheiat un acord care prevede încetarea violenţelor şi eliberarea celor 219 liceene răpite pe 14 aprilie.

    “Ei au acceptat să le elibereze pe tinerele din Chibok”, o localitate din nord-estul Nigeriei, a afirmat el.

    Răpirea a 219 liceene de către Boko Haram a provocat indignare la nivel internaţional.

    Însă purtătorul de cuvânt al serviciilor nigeriene de securitate, Mike Omeri, a afirmat vineri că nu s-a semnat niciun acord pentru eliberarea liceenelor.

    “Acest aspect încă nu a fost rezolvat”, a declarat el.

    Unii au îndoieli în privinţa semnării unui acord între Abuja şi Boko Haram, motivând că acest anunţ este făcut în momentul în care preşedintele nigerian Goodluck Jonathan intenţionează să îşi anunţe candidatura la alegerile prezidenţiale, iar problemele de securitate se află în centrul unei dezbateri politice.

    “Teroriştii au anunţat deja încetarea focului. Guvernul nigerian a făcut la fel”, a confirmat Mike Omeri, citat într-o declaraţie separată.

    Pe de altă parte, Ministerul camerunez al Apărării a anunţat vineri seara că opt militari din Camerun şi 107 membri ai Boko Haram au fost ucişi în luptele care au avut loc miercuri şi joi în nordul ţării, în apropiere de frontiera cu Nigeria.

    De la începutul lunii, Boko Haram şi-a intensificat incursiunile armate în Camerun.

  • Camerunul şi-a închis graniţa cu Nigeria pentru a preveni răspândirea febrei Ebola

    “Toate punctele de frontieră (aeriene, maritime, terestre) dintre Camerun şi Nigeria sunt închise. Logica noastră este că cel mai e să previi decât să lupţi”, a anunţat pentru AFP ministrul camerunez al Comunicaţiilor şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Issa Tchiroma Bakary.

    “Guvernul a luat această decizie în deplină cunoştinţă de cauză pentru a-şi proteja populaţia de (riscul contaminării)”, a explicat Bakary.

    “Măsura va fi respectată în decursul perioadei de incubaţie” a bolii, adică aproximativ 40 de zile, a precizat el.

    “Dacă nu se va mai înregistra vreun caz în Nigeria, vom redeschide graniţa. De asemenea, Guvernul a decis să restrângă circulaţia cu (celelalte) ţări afectate”, a adăugat el.

    Niciun caz de Ebola nu a fost înregistrat până în prezent în Camerun, care are cu Nigeria aproape 2.000 de kilometri de frontieră. Virusul Ebola a provocat moartea a patru persoane în Nigeria, potrivit autorităţilor acestei ţări.

  • Panică pe aeroportul din Istanbul: O femeie suspectată de Ebola, plasată în carantină

    Femeia a generat panică într-un avion care zbura din Lagos către Istanbul în momentul în care s-a constatat că avea febră.

    Paramedicii au urcat la bordul avionului în momentul în care acesta a aterizat la Istanbul şi au plasat-o pe femeie şi pe copilul acesteia în carantină, după debarcarea celorlalţi pasageri.

    Femeia, care ar fi însărcinată, a fost dusă la spital pentru a se stabili dacă este infectată cu Ebola.

    Purtătorul de cuvânt al Turkish Airlines, Ali Genç, a confirmat incidentul pe contul său de Twitter. “Avionul a fost dezinfectat ca măsură de precauţie”, a precizat el.

    Virusul, care se răspândeşte prin contact direct cu sângele sau fluidele corporale ale persoanei infectate, a provocat moartea a 1.013 persoane şi infectarea altor 1.848, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

  • Miraculosul PIB nigerian şi ascensiunea celei de-a 26-a economii a lumii. Va repeta Africa povestea de succes a Asiei?

    Miracolul a fost de fapt unul statistic: trecuseră 24 de ani de când Nigeria îşi reînnoise metoda de calcul a produsului intern brut, operaţiune pe care cele mai multe state o derulează la fiecare cinci ani. Când guvernul nigerian, prin oficiul naţional de statistică (NBS), a calculat corect toate bunurile şi serviciile produse în ţară, rezultatul a fost năucitor: 510 miliarde de dolari.

    Rezultatele obţinute prin noua metodologie arată o creştere economică de 12,7% pentru anul 2013, iar actualul PIB depăşeşte previziunile firmei londoneze Renaissance Capital, care estimase în luna decembrie că rezultatele noului mod de calcul vor duce la o cifră cu aproximativ 60% mai mare.

    „Recalcularea nu schimbă ceea ce era deja aici„, a declarat Yemi Kale, preşedintele NBS. „Este vorba doar de o măsurătoare mai bună şi mai precisă. Nu înseamnă că un miracol s-a produs peste noapte.„

    Cu toate acestea, Nigeria este cotată acum ca a 26-a economie a lumii. Problema rămâne însă cea a venitului pe cap de locuitor, acolo unde Nigeria se situează pe locul 121. Un sondaj al NBS arată că numărul de nigerieni care trăiesc în sărăcie a crescut de la 52% în 2004 la 61% în 2010. În cadrul studiului, nivelul de sărăcie a fost determinat ca fiind traiul cu mai puţin de un dolar pe zi.
    Pentru recalcularea produsului intern brut, NBS a crescut numărul sectoarelor de la care se preiau date. Astfel, sistemul vechi lua în considerare 33 de sectoare, iar cel nou 46.

    În vechea formă de calcul al PIB-ului autorităţile nigeriene nu includeau sectoare în plină dezvoltare precum cel al filmului sau cel al telecomunicaţiilor. Industria cinematografică nigeriană, numită – cum altfel? – Nollywood, produce anual circa 600 milioane de dolari şi susţine peste un milion de locuri de muncă, fiind al doilea sector ca număr de angajaţi după agricultură.

    Cât despre zona telecom, este suficient de spus că, dintr-o populaţie de 170 de milioane de oameni, 120 de milioane sunt abonaţi la reţelele de telefonie mobilă. Nigeria şi Africa de Sud sunt cele mai mari pieţe din Africa pentru dispozitivele mobile, numărul utilizatorilor înregistrând o creştere uluitoare în ultimii şapte ani.

    Nigeria mai face parte şi din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi este cel mai mare producător de pe continent. Guvernul nigerian se aşteaptă ca încasările din petrol să atingă suma de 40 de miliarde dolari în 2014. „Această schimbare pozitivă care s-a produs este încă un exerciţiu în lucru. Indiferent de încercările de astăzi, această ţară are asigurat un loc la masa celor mari„, a declarat Jonathan Goodluck, preşedintele Nigeriei.

    Analiştii par a fi de acord cu liderul statului african. „Ne putem aştepta la politici care să încerce creşterea acestor rezultate economice în perioada următoare, fapt care ar trebui să aibă o influenţă pozitivă asupra creşterii produsului intern brut„, au declarat Chris Becker şi Catherine Bennet, specialişti în cadrul ETM Analytics din Johannesburg. „Anunţarea unui buget ce se concentrează pe expansiune nu ar trebui să deranjeze pieţele momentan.„

    Instituţiile financiare atrag însă atenţia asupra pericolului ce poate veni din efervescenţa acestor ştiri. „Trebuie să ne asigurăm că această creştere este una sustenabilă şi de asemenea inclusivă„, a subliniat Bertrand Badre, CFO al Băncii Mondiale.

  • Shell plăteşte “taxe de protecţie” de peste 100 milioane dolari pe an în Nigeria

    Compania întreţine o “poliţie” proprie de 1.200 de persoane în Nigeria, la care se adaugă o reţea de informatori civili, relatează The Guardian.

    Shell a cheltuit aproape 1 miliard de dolari în perioada 2007-2009 pe securitate la nivel global, cifră care rivalizează cheltuielile guvernului nigerian în domeniul siguranţei.

    Din această sumă, aproape 40%, respectiv 383 milioane de dolari, a fost cheltuită pe protejarea angajaţilor şi instalaţiilor din regiunea deltei Nigerului.

    În 2009, compania a plătit 65 milioane de dolari forţelor de securitate ale guvernului nigerian, iar 75 milioane de dolari sunt trecute la “alte costuri” de siguranţă, cel mai probabil un amestec de firme private de securitate şi particulari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin 20 de morţi în urma inundaţiilor produse în Nigeria. Mii de persoane au rămas fără locuinţe

    “Există 20 de morţi la Ibadan”, a declarat Yushau Shuaib. “Un baraj a fost inundat. Este o situaţie foarte gravă”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei. Inundaţiile au fost provocate de ploile torenţiale care continuă de vineri. Ibadan este un important centru universitar situat la 140 de kilometri nord de Lagos, capitala economică a Nigeriei. Mii de persoane au rămas fără locuinţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro